Arhiva
Maimuțoiul Rogozin, exponentul unui Kermiln isterizat…. (o fi având vreo legătură această isterie cu reacția la exploatarea gazelor de șist în România?)
Înțelegând că influența ei în lume devine tot mai mică, Moscova se isterizează și arogantă trimite tot felul de maimuțoi să o reprezinte prion vecinătăți.
Unul din aceștia este Dmitri Rogozin, un isteric naționalist, cu grave probleme sus… la mansardă… (Deh, vodca rusească tradițională dizolvă chiar și cele mai rusești creiere.
Pentru a arăta ”Ia uite ce mușchi am” în perioada 2008-2011 a fost ambasador al Rusiei la NATO.
La finalul anului trecut, el a fost numit în funcţia de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus. În februarie, preşedintele Medvedev i-a mai încredinţat o sarcină, aceea de a conduce negocierile Moscovei cu NATO privind scutul antirachetă.
Înainte de a fi ambasador la NATO, Rogozin a avut o misiune similară celei din Transnistria – negocierea chestiunilor legate de enclava Kaliningrad, înainte de aderarea ţărilor baltice la NATO. Rogozin a fost numit în aceeaşi zi în două funcţii care vizează Republica Moldova: reprezentant special al Kremlinului pentru conflictul transnistrean şi preşedinte al Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică cu Republica Moldova.
Numirea lui Dmitri Rogozin ca reprezentat al Moscovei pentru Transnistria provoaca iritare la Chisinau si Bucuresti
Chişinăul este nemultumit de initiativa Kremlinului de a-l numi pe Dmitri Rogozin drept reprezentant al Rusiei pentru Transnistria, considerand ca este vorba despre inca o incercare a Moscovei de a oferi legitimitate regimului de la Tiraspol. La randul sau, consilierul prezidential de la Bucuresti Iulian Chifu este de parere ca Romania trebuie sa numeasca si ea un diplomat cu responsabilitati pe probleme de securitate est-europeana care sa contracareze desemnarea lui Rogozin.
Ion Mihai Pacepa: „Încet, dar sigur, Vladimir Putin transformă Rusia în prima dictatură a Serviciilor din istorie”
Ultimul mesaj al lui Pacepa despre Ţarul Putin
Ultimul mesaj al lui Ion Mihai Pacepa, intitulat „Țarul Putin”, atrage atenția asupra ramificațiilor periculoase pe care le implică revenirea lui Putin la cârma Rusiei.
„Adevărul” prezintă, într-un serial, analizele fiecărei părți din mesajul lui Pacepa: „Boris, capul sau demisia”, „KGB îmi conduce țara”, „Statul trebuie să fie acolo unde e nevoie de el, la fel şi libertatea”, „Prieteni atunci, prieteni și-acum. Putin și terorismul”, „Putin folosește intelectualii”, „Vladimir Putin și americanii”.
„Războiul rece este într-adevăr finalizat, dar spre deosebire de alte războaie nu s-a terminat cu un act de predare. Învățăm acum, pe calea cea grea, că fixațiile celui care pierde nu pot fi schimbate de la o zi la alta”, a subliniat Pacepa.
Fostul consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu vorbește, în mesajul său, despre cum Putin l-a forțat pe singurul președinte liber ales al rușilor, Boris Elțin, să demisioneze, dar şi despre cum Putin a transferat puterea din Rusia către KGB
„Încet, dar sigur, Vladimir Putin transformă Rusia în prima dictatură a Serviciilor din istorie”, a avertizat Pacepa.
Pacepa dezvăluie susținerea de la Moscova de care s-au bucurat guvernele teoriste din Iran, Irak și Coreea de Nord, precum și despre agenții KGB infiltrați în cele mai importante branșe ale Europei (precum cancelarul german și președintele Jacques Chirac).
„În august 2002, Putin a încheiat o înțelegere de 40 de miliarde de dolari cu regimul tiran al lui Saddam Hussein, în Irak”, scrie Pacepa.
Generalul Pacepa nu uită nici rolul mișcărilor de stradă și importanța acțiunii intelectuale, ca ideologie. Dezvăluie importanța unor studii precum cele ale sociologului Antonio Negri sau ale filosofului Jacques Derrida în răspândire ideologiei marxiste.
Cel mai important, însă, atrage atenția asupra pericolelor unei guvernări viitoare a lui Vladimir Putin, întrucât, consideră Pacepa, noul președinte vechi de la Moscova este doar vârful iceberg-ului având în vedere că întreaga mișcare este comandată de KGB.
Autor: Alina Brebenel
Sursa: adevărul.ro
Occupy Romania – Revolutia lichelelor
Prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu: Occupy Romania – Revolutia lichelelor
A aparut prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu, operatiune stradala iesita din tiparul “revolutiilor” finantate de George Soros, in cazul nostru sub titulatura perfect aleasa chiar de catre protagonisti, de “Occupy Romania”. Analiza, pe care o publicam integral, este realizata de o minte stralucita, cu o evidenta cunoastere a mecanismelor razboiului secret impotriva Romaniei. “Bucureştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele acţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deştepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă”, se scrie in prima analiza coerenta asupra situatiei actuale. Concluzia si previziunea ei: “revolta” esueaza din cauza ineptiei organizatorilor. Redam integral textul ce poarta titlul editorial “Revoluţia lichelelor”, cu felicitarile noastre colegiale adresate autorului/autorilor nu fara a face insa precizarea ca “baietii destepti” in cauza sunt conectati nu numai la Washington ci si la Moscova si Tel Aviv.
Revoluţia lichelelor
Pentru un observator care nu a văzut îndeaproape o “revoluţie colorată”, ceea ce se petrece la Bucureşti poate părea un “protest al oamenilor răbdători”, “o răbufnire a societăţii civile” sau “o acţiune în stil indignados”. Pentru nişte observatori care au văzut îndeaproape câteva “revoluţii colorate”, inclusiv din spaţiul ex-sovietic, ceea ce se petrece la Bucureşti nu poate fi catalogat drept altceva decât o tentativă jenant de stângace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neînţeles de către cei care încearcă să-l implementeze.
Situaţia ultimelor zile reproduce schema “implementării accelerate a unui regim democratic” descrisă în “manualele” scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. În cazul protestelor de la Bucureşti asistăm la o situaţie paradoxală, în care de pe ambele părţi ale baricadelor politice şi stradale se află personaje cu pregătire americană şi ambele tabere mizează pe sprijin extern. Se vede clar că elita politică de la Bucureşti este divizată şi conducerea PD-L l-a trădat pe preşedintele Băsescu, lăsându-l aproape singur împotriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar că organizatorii protestelor au mizat pe un succes răsunător şi acum liderii PD-L se află într-o situaţie deosebit de dificilă, ei devenind ţinte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialiştilor băsescieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au făcut nevăzuţi în perioada de criză nu vor mai fi iertaţi. Judecând după comportamentul liderilor opoziţiei politice, se poate spune că nici ei nu prea cred în succesul operaţiunii de răsturnare a regimului lui Traian Băsescu şi sunt uimiţi de lipsa sprijinului exterior care să influenţeze în mod semnificativ raportul de forţe pe plan intern.
Pentru a face o analiză coerentă a situaţiei create merită să facem câteva observaţii de ordin tehnic.
1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmăreşte iniţierea unui avânt protestatar pe baza unui motiv concret şi, ulterior, “generalizarea” acestor proteste în vederea schimbării regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii “revoluţiilor colorate” utilizează pretextul unor presupuse (sau reale) falsificări ale alegerilor, dar ca pretext poate servi aproape orice, începând de la presupuse abuzuri ale forţelor de ordine (Libia) şi terminând cu conflicte de muncă (Kazahstan). În cazul României s-a utilizat la maxim pretextul “privatizării serviciilor de ambulanţă” ceea ce nu este altceva decât o manipulare informaţională grosolană. Invităm pe toţi care nu sunt de acord cu această apreciere să arate concret (articol, paragraf, propoziţie) o asemenea prevedere în proiectul legislativ propus de comisia prezidenţială. Preşedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci când a retras proiectul modificărilor legislative, reducând astfel posibilitatea organizatorilor protestelor de a coopta mai mulţi susţinători şi forţându-i să treacă accelerat la reorientarea protestelor pe făgaş strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost întreprinsă la un moment greşit şi a avut o susţinere informaţională absolut execrabilă. Presupunem că cei responsabili de această operaţiune au fost demişi pentru că sunt fie incompetenţi şi irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acţionat în interesul oponenţilor politici ai preşedintelui. Pe cei care consideră că reforma sistemului sanitar a fost întreprinsă pentru facilitarea furtului banilor publici de către “baronii PD-L din sănătate” îi invităm să găsească prevederile din actuala lege care îi opresc pe zişii “baroni” de la furtul banilor publici şi îi invităm să se gândească dacă nu cumva starea deplorabilă a sistemului de sănătate arată că acolo deja se fură practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea fluxurilor financiare, şi aceasta era miza conflictului din jurul iniţiativei legislative prezidenţiale.
2. Protestele au beneficiat de sprijin informaţional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la răspândirea dezinformării şi au creat o imagine foarte favorabilă a protestelor. Din perspectiva unui specialist în manipulările mediatice, tentativele de a convinge populaţia să iasă în stradă erau foarte evidente şi au fost făcute sârguincios, dar fără o pricepere tehnică deosebită. “Antenele”, Realitatea TV şi RTV preferau să transmită imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creează impresia vizuală a unei mulţimi mari, chiar şi în condiţiile în care este filmat doar un grup dispersat de oameni. Periodic, se lansau ştiri despre mii de protestatari care vin la Bucureşti din alte oraşe sau mii de studenţi care vin să se alăture protestatarilor din Piaţa Universităţii. Ulterior, aceste ştiri nu obţineau nicio confirmare, dar în condiţiile unei operaţiuni de manipulare informaţională este foarte important ca persoanele care se gândesc la participarea la proteste să simtă că nu sunt singure şi că, de fapt, la proteste deja participă un număr mare de persoane. Mesajele transmise de invitaţii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de protestatari şi puterea este lipsită de legitimitate. În literatura de specialitate, acest procedeu se numeşte “transferul legitimităţii” şi constă în crearea unei impresii că autoritatea legitimă se află în mâinile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate în afara celei formale. Specialiştii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe care îl avem în comun cu cimpanzeii şi alte primate: percepţia autorităţii la nivel individual este legată de comportamentul indivizilor din jur şi nu de o apreciere obiectivă a realităţii. În cazul “revoluţiilor colorate”, acest aspect este folosit în felul următor: individului i se sugerează în repetate rânduri faptul că cei care deţin puterea formală în stat nu mai au autoritate reală, iar cei care reprezintă sau sunt asociaţi cu protestele sunt trataţi cu reverenţa şi respectul rezervat persoanelor care deţin autoritatea reală. Această tehnică se realizează prin sugestii verbale şi non-verbale, scopul final fiind spargerea barierei psihologice care îi împiedică pe indivizi să intre în conflict deschis cu autoritatea. Spargerea acestei bariere psihologice la nivelul maselor populare este necesară pentru a obţine o participare activă a populaţiei la proteste. În cazul situaţiei de la Bucureşti, tentativa unui “transfer de autoritate” a existat, dar a eşuat lamentabil din câteva motive printre care se numără lipsa de pricepere din partea specialiştilor autohtoni în manipularea mediatică şi lipsa unui lider vizibil, carismatic şi îndeajuns de curajos să-şi asume rolul de “recipient” al “transferului de autoritate”. Lideri noi nu există, liderii actuali s-au eschivat de la participare activă (Victor Ponta a fugit la Strasbourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal şi impotent organizaţional), iar liderii din garda veche s-au făcut nevăzuţi sau s-au internat de urgenţă. În stil clasic securistic, liderii opoziţiei îşi doresc ca “revoluţia” să fie făcută de altcineva, iar ei să participe doar la împărţirea ulterioară a ciolanului bugetar. Avem o simpatie nulă faţă de personaje gen Yushchenko, Saakashvili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceşti lideri au avut decenţa să stea în frig împreună cu protestatarii şi să respire gaz lacrimogen împreună cu ei. Liderii opoziţiei româneşti preferă să vadă “protestele” în confortul unei camere de hotel de la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce îi descalifică total din punct de vedere profesional.
3. Este evident că protestatarii au căutat în mod intenţionat confruntările violente cu forţele de ordine. Fiecare “revoluţie colorată” are nevoie de victime, de morţi şi răniţi care “să dea bine pe sticlă” şi să devină simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei împotriva regimului. De fiecare dată, protestatarii violenţi provin din rândul unor organizaţii formale sau informale de tineret şi au o anumită pregătire în domeniul luptelor de stradă. Ideea de a folosi galeriile echipelor de fotbal în calitate de “trupe de şoc” ale revoluţiilor colorate nu este nouă şi a mai fost pusă în practică la Kiev şi la Belgrad, însă în cazul României există o particularitate interesantă. În cadrul operaţiunilor similare din alte ţări, ultraşii erau doar “vârful de lance”, în timp ce nucleul dur al protestatarilor era format în mare măsură de membrii unor organizaţii de tineret cu caracter politic sau social (“Otpor!” din Serbia, “Kmara” din Georgia, “Pora” din Ucraina, aripa tânără a “fraţilor musulmani” din Egipt etc), dar la Bucureşti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultraşi, conducând la o autodiscreditare a protestelor. Opoziţia nu are organizaţii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecţionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opoziţia plăteşte pentru această strategie defectuoasă. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organizate, iar coordonatorii acestora sunt controlaţi ferm de către personaje cu legături strânse în cadrul serviciilor secrete. Faptul că o parte importantă a serviciilor a participat la organizarea acestei operaţiuni este evident din sprijinul acordat protestelor de către “unitatea informaţională” infiltrată în media, din complicitatea tacită sau activă a organizaţiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui să sprijine poziţia preşedintelui, din comportamentul liderilor PD-L care doresc să “iniţieze un dialog structurat cu societatea” şi chiar din participarea activă la proteste a galeriilor controlate pe filiera “civililor” din cadrul UNPR. Repetăm: asistăm la un război intern al elitelor politice, în care Băsescu a rămas singur împotriva tuturor, dar nimeni nu este îndeajuns de curajos încât să participe vizibil la luptă, preferând metoda clasică şi securistică de a acţiona prin interpuşi. Participarea ultraşilor la proteste şi eşecul lor în crearea unor “imagini şocante” care să poată fi folosite pentru propagandă ulterioară au avut un efect interesant asupra strategiei mediatice a “revoluţionarilor”. În fond, spectatorilor le-a fost prezentată o imagine profund schizofrenică: pe de o parte, ultraşii erau declaraţi “huligani” şi “agenţi ai serviciilor” care au fost infiltraţi în rândul protestatarilor pentru a genera violenţe, dar pe de altă parte numărul ultraşilor era folosit în calculele numărului total al protestatarilor. Dacă teoria (absurdă) conform căreia ultraşii erau de fapt “agenţii serviciilor” este corectă, atunci trebuie recunoscut faptul că protestele de la Bucureşti au strâns efectiv câteva sute (nu mii!) de participaţi, iar dacă ultraşii constituie o componentă naturală a protestatarilor, atunci trebuie recunoscut faptul că violenţa de stradă face parte integrantă din strategia protestelor care se doresc a reprezenta “societatea civilă”.
4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informaţională” din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet şi total la “avântul protestatar” este declarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” şi “susţinător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susţine în totalitate pe Băsescu şi, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susţină întrutotul pe protestatari şi să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluţii colorate” este cetăţeanul care gândeşte limpede şi îşi pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În consecinţă, oricine care-şi va pune această întrebare va fi discreditat şi declarat “suporter băsist”, deşi această întrebare este de bun simţ.
5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaţii media internaţionale (Associated Press şi Reuters) care au scris despre “proteste împotriva măsurilor de austeritate la care participă mii de persoane”, dar până acum nu există vreo declaraţie dură a oficialilor europeni sau americani care să ofere sprijin protestatarilor şi iniţiativelor de declanşare a alegerilor anticipate. Această situaţie îi debusolează pe organizatorii operaţiunii care consideră că trebuie să mai întreprindă eforturi pentru a obţine suportul public al Vestului, deşi cei mai inteligenţi dintre ei deja îşi dau seama că acest suport nu va veni.
Dintre toate condiţiile necesare schimbării cu succes a unui regim politic, actuala opoziţie a îndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice şi structurile de informaţii să se găsească îndeajuns de mulţi trădători pentru ca sistemul să nu se mai poată apăra în mod eficient. Se pare că la momentul actual preşedintele Băsescu a fost trădat de toţi aliaţii politici şi de majoritatea structurilor de informaţii. Judecând după evoluţia situaţiei, alături de Băsescu este SPP, o parte a “0215” şi o parte din SRI. La capitolul “cooptarea trădătorilor”, rata de succes a opoziţiei a fost de aproape 100%. Din punctul nostru de vedere, dacă Traian Băsescu nu cedează nervos, şansele de succes ale unei revoluţii bazate doar pe o trădare masivă a elitelor politice şi a persoanelor cu o coloratură specifică a ochilor sunt egale cu zero. Experienţa anterioară ne sugerează că preşedintele nu va ceda nervos.
Ceea ce îi lipseşte operaţiunii de înlăturare a lui Traian Băsescu este un lider carismatic şi un program pozitiv de acţiune. Organizatorii au mizat pe ratingul şi popularitatea celor care vor îndemna (direct sau voalat) la ieşirea în stradă, considerând că sentimentul anti-Băsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru declanşarea unor proteste de anvergură, a căror presiune îl va forţa pe Băsescu să renunţe la putere. Se pare că organizatorii operaţiunii nu au acordat atenţia cuvenită capitolului din manual care explică faptul că oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă atunci când, pe lângă insatisfacţia faţă de prezent, au şi speranţe puternice la un viitor mai bun de după schimbare.
Judecând după numărul infim al protestatarilor, majoritatea românilor consideră că ecuaţia Ponta + Antonescu nu este egală cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestionează furtul banilor publici. Această constatare, de fapt, nu înseamnă că actualul sistem este bun, ci doar atrage atenţia asupra faptului că opoziţia nu a reuşit să echipeze “avântul protestatar” cu un lider carismatic şi un program care să fie cunoscut şi susţinut de o masă largă a populaţiei. Organizatorii mizează pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor “revoluţii colorate”. Căutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile călătoriei lui Victor Ponta la Strasbourg, însă efectul acestor tentative va fi unul nul. În politica românească nimic nu se întâmplă fără acordul tacit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tăcut ca niciodată. În situaţii asemănătoare din alte ţări, ambasadorii vestici (în frunte cu ambasadorii SUA) atacau la baionetă autorităţile statului şi ofereau susţinere, inclusiv logistică, organizatorilor protestelor.
În aceste condiţii apare întrebarea firească: cum s-a ajuns în situaţia în care la Bucureşti s-a organizat o coaliţie largă a forţelor politice, oligarhice şi “informaţionale” care a lansat o tentativă de “revoluţie colorată” făcută după tehnologie americană, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipseşte cu desăvârşire? Explicaţia este paradoxală, dar doar ea oferă răspunsuri coerente la toate întrebările. Bucureştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele acţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deştepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă (a se compara comportamentul lui Taubman şi comportamentul lui Gitenstein). Aceste acţiuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene şi persoane cu “afilieri interesante” gen Mark Mobius, însă acest lucru nu înseamnă că toate forţele active în politica globală din partea americană sunt de acord cu acest comportament al administraţiei Obama. Amintim cititorilor că o bună parte din actualele elite politice şi “informaţionale” a fost creată şi susţinută de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se află într-o opoziţie vehementă faţă de actuala administraţie şi politica acesteia care vizează retragerea graduală din zone care în urma modificărilor conjuncturii internaţionale au intrat în sfera de interes şi influenţă a altor puteri globale. Pentru “băieţii deştepţi” şi actuala elită politică, înlăturarea de la putere a lui Traian Băsescu care colaborează eficient cu administraţia Obama şi sărbătoreşte venirea noului an chinezesc la ambasada Chinei a devenit o chestiune de supravieţuire şi menţinere a accesului la finanţare.
Situaţia economică şi conjunctura internaţională generală i-au făcut să se grăbească, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astăzi în multiplele dosare care deja au ajuns sau în curând vor ajunge publice. Tentativa stângace de a organiza o “revoluţie colorată” la Bucureşti a fost făcută în disperare de cauză şi va intra în istorie drept o “revoluţie a lichelelor”, “revoluţie” care a eşuat din cauza inepţiei terminale a organizatorilor.
Redacţia Economică / Cronica Romana via Ziaristi Online
Publicat: January 17th, 2012
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Sursa articol: ziaristionline.ro
Autor: eXpress
Moscova se pregăteşte să şantajeze România?
Mă uit în pe siteul Evz.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/flota-rusa-din-marea-neagra-va-proteja-ucraina-de-romania-927969.html şi nu-mi vine să cred. Nu cu multă vreme în urmă, când a fost vorba de instalarea scututlui antirachetă vodcarii moscoviţi au sărit ca muşcaţi de şarpe, deşi acel acut avea un ror eminamente defensive. Atunci spunea că respectivul scut îi putea deranja doar într-un singur caz. Dacă ar fi avut potenţial intenţia ca într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat să atace România sau alte ţinte din Europa, altfel nu văd de ce o structură defensivă ar putea deranja. Armura unui cavaler îl deranjează e altul doar dacă doreşte să-i împlânte sabia în maţe, altfel nu.
Ei bine, un official rus Igor Korotcenko, reprezentant al Consiliului public de pe lângă Ministerul rus al Apărării, citat de publicaţiile electronice ruse Rosbalt şi Utro, zice nici mai mult, nici mi puţin că:
„Noi constatăm cu satisfacţie progresele înregistrate în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia… În Ucraina a venit la putere o echipă pragmatică, care a decis să prelungească perioada de staţionare a Flotei ruse în Crimeea, ceea ce corespunde atât intereselor Rusiei, cât şi celor ale Ucrainei. Cunoaştem că există o serie de pretenţii teritoriale la adresa Ucrainei, în special din partea României. În virtutea acestui fapt, prezenţa Flotei ruse în Crimeea reprezintă un factor major pentru securitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei”.
Am stat şi m-am gândit cât de imbecil trebuie să fii ca ucrainean ca să crezi că Rusia îşi ţine flota în apele tale teritoriale pentru a te apăra de România,ţarăcare abia a reuşit să trimită o fregată care să facă act de prezenţă în războiul din Libia.
Din câte ştiu au, flota aceea a fost dusă acolo cu mult timp în urmă, pe vremea când Ucraina era parte a URSS şi era similară ca misiune cu Armata a XIV-a din Transnistria.
Flota respectivă şi orice altă entitate militară a Rusiei care se află pe teritorii foste sovietice, nu mai au rostul de a apăra aceste teritorii ci tocmai acela de a mai ţine sub ocupaţie, deci sub control, teritorii teoretic independente. La Istanbul s-a cerut oficial Rusiei să îşi retragă trupele din Transnistria, dar ruşii s-ai făcut că plouă şi nu s-au retras. Trupele aflate acum în afara Rusiei după desfiinţarea URSS au un statut pe care Rusia refuză să îl recunoască. Acela de trupe de ocupaţie.
Da, dar nu doar că se înbâmplă ca trupele sau flota Rusiei să fie acolo dar aflăm ceva şi mai grav. Se modernizează…
„Această modernizare a Flotei Rusiei din Marea Neagră va spori capacităţile acesteia, ceea ce este în interesul Ucrainei”, a mai spus Korotcenko, adăugând că „ministrul ucrainean al apărării a reiterat disponibilitatea Ucrainei de a oferi asistenţă în ceea ce priveşte lucrările de modernizare şi reparaţii ale navelor ruseşti la şantierele din Herson şi Nikolaiev (sudul Ucrainei) ”. Modernizarea, înseamnă capacitate de luptă crescută. Această capacitate de luptă, e drept, poate fi folosită şi cu rol defensive, dar tare m-aş mira ca pentru a opri un eventual atac al din partea României să fie necesară o medernizare a navelor existente. Poate în schimb ca, în urma unui motiv mai mult saz mai puţin real să atace România. Poate aplicâd ceea ce numesc americanii, “atacuri preventive”. În acest context, portalul Utro evocă o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu făcută într-un interviu acordat în noembrie trecut unui ziar bucureştean, în care a afirmat că Bucureştiul nu „se simte confortabil cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa noastră, în Transnistria”.
„Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a flotei de la Sevastopol pâna în 2042. Dacă Rusia priveşte cu atât drag la statele din regiunea Marii Negre, de ce e nevoie de o asemenea flotă într-o mare atât de mică?”, s-a întrebat atunci retoric preşedintele român.
Deci, de aici un oarece strateg rus poate trage concluzia că România se pregăteşte să atace bazele respective, în consecinţă, Rusia care încă se consideră stăpâna şi protectoarea Ucrainei ar putea pur şi simplu să bombardeze Constana sau Bucureştiul ca să ne bage minţile în cap.
Să revenim puţin la scutul antirachetă. Acesta i-ar fi deranjat doar dacă aveau de gând să ne atace. Şi i-a deranjat. Pe de altă parte, Rusia îşi modernizează nişte nave care pot ataca România. Dacă trag linie şi mai pun şi iritarea Rusiei în momentul în care România caută caută să îşi resolve imorturile de gaze naturale din altă parte decât Rusia, conluzia nu poate fi decăt una. Rusia doreşte controlul asupra României.
Unul din visurile ţarilor a fost cotrolul asupra Peninsulei Balcanice, or, controlând România, controlul asupra penisulei ar fi asigurat.
Interesant ar fi dacă România nu ar fi membru NATO. Chiar fiind nu prea cred că îşi fac ruşii mari prubleme, nu prea văd eu ca marie puetri din NATO să rişte un conflict real şi deschis cu Rusia de dragul României. Să fim serioşi, au ei interese mult mai mari legate de Rusia decât de România.
Dealtfel s-a văzut cu puţini ani în urmă cine pe cine agresează. E vorba de Canalul Bastroe. Atunci Ucraina şi-a arătat muşcii plimbând prin zonă nave de luptă. O demonstraţie de forţă. Ce au făcut marlie puteri din NATO? Nimic. Adică e posibil să fi făcut ceva, deoarece culmea ironiei, în acea perioadă preţul gazului Rusesc furnizat Occidentului a scăzut simţitor. Se poate oare să fi fosr ptreţul pe care l-a încasat Occidentul ca să se facă iar că plouă? Ne-au vândut oare? Nici n-ar fi de mirare. Ne-au mai vândut şi altădată şi ca urmare am avut parte de o jumătate de secol de communism.
Acelaşi articol mai spune că: Rusia a prelungit anul trecut contractul de închiriere a bazei navale din Sevastopol pentru încă 25 de ani, adică până în 2042, deşi actualul acord expiră abia în 2017, în schimbul unei reduceri cu 30% a preţului la gazele naturale livrate Ucrainei.
Deci pentru Rusia gazul e o armă mult mai puternică şi mai parşivă decât pare la prima vedere. Diferenţa aceea de 30% înseamnă din partea Ucrainei vinderea unei bune părţi in suveranitatea proprie.
Ce ar trebui să facă România ? Scandal. Ar putea foarte logic spună că prezenţa unei flote în crimeea, flotă care aparţine unei ţări care ne-a defint deja ca potenţial duşman al unei ţări pe care zice că o protejează înseamnă un atac la securitatea naţională.
Gestul plimbării navelor militare ucrainiene cumulate cu modernizare flotei ruseşti din Crimeea şi cu refuzul retragerii Armatei a XIV-a pe tritoriul Transnistriei, zonă aparţinând de drept Republicii Moldova dar neaflată sub controlul acesteia ci a unui regim marionetă, prorus, ar trebui să ne facă fără întârziere să cerem ca NATO sau SUA să deschidă baze militate suplimentare în România. Poate România ar mai trebui să facă ceva. Mai are o armă. Vedem că în economia română sunt implicate firme ruseşti, firme controlate de personae suspuse, cu relaţii la vârf în Rusia. Acestea ar trebui să se bucue de regumuri speciale, adică să li se pară mult mai bines ă plece. De exemplu, dacă servicie de informaţii s-ar apleca mai atent asupra acelor firme, sunt convins că s-ar descoperi multe lucruri care ar puta face ca acestora să li se ridice autorizaţiile de funcţionare.
Să revin la vizita lui Geoană la Moscova? Ori la faptul că Patriciu, Vântu şi Voiculescu au interese în stânga Prutului? Acum nu, poate altădată.
Rămâne întrebarea: Oare Rusia se pregăteşte să atace România? Sau poate pregăteşte un şantaj grosier?
Ce doreşte de fapt Moscova?
Da, KGB-ul nu doarme. Se îmbată şi scrie articole prin ziare de care nu a auzit nici dracu.
În ziarul RBK Daily, o publicaţie obscură rusă a apărut o mizerie de articol care te face să crezi că respectiva publicaţie ar fi în cârdăşie cu cu Jurnalul Naţional al lui Felix al nostru…
Zice că:
„Cu fiecare zi, demonstraţiile paşnice pot degenera în confruntari armate, dacă autoritatile vor recurge la ajutorul armatei”, scrie publicatia rusă. „In aceast caz, mulţi dintre oligarhii români si alti oameni influenti ar putea alege Moldova in calitate de refugiu provizoriu, ceea ce nu promite nimic bun moldovenilor”, mai sustine RBK Daily.RBK reia ipoteze plăcută Kremlinului, aceea ca liderii Aliantei pentru Integrare Europeana urmaresc unirea cu Romania şi citeaza experti care spun ca liderii moldoveni pro-europeni „au dat dovada de o absoluta incompetenta in gestionarea economiei, nu au reusit sa protejeze cetatenii de furia naturii, au pierdut un referendum ilegal, pe care ei l-au vrut”.
Pentru a descrie tabloul dezolant din Romania, ziarul rus il citeaza pe Oleg Voronin in calitate de om de afaceri. Fiul lui Vladimir Voronin, acuzat de coruptie si actual director al bancii Fincombank, sustine ca “si fara criza mondiala, Romania ar fi ajuns in prag de faliment. Iar odata cu venirea crizei, refluxul capitalului strain din sectorul financiar al Romaniei este foarte logic. Mai mult, numerosi oligarhi romani au inceput sa-si retraga capitalul din tara. Unii au ales Moldova in calitate de „oaza de liniste”. Presa moldoveana este plina de asemenea nume, precum Vantu, Patriciu, Voiculescu etc”.
Măi, să dea dracu … Aşa cu neruşinare KGB-ul le sugerează celor cărora noi le spunem moguli iar ei oligarhi să se ducă la Moscova să se pună la adăpost. Sau şi mai grav, sugerează ca demonstraţiile din ţara noastră să crească în intensitate pentru a obliga armata să intervină, creând astfel condiţiile pentru o lovitură de stat. Bravo KGB. Nu credeam vodka a ajuns să fie consumată dincolo de orice limite în interiorul unuia din cele mai putermnice servicii secrete din lume băgându-l în delirum tremens.
Cu dracu să-l citezi pe fiul năpârcii comuniste de la Chişinău când spune că oligarhi ca Vântu, Patriciu, sau Voiculescu sunt pe picior de emigrare… hehehe…. mortal.
După ce Mircea Geoană s-a întâlnit pe ascuns cu acel ofiţer KGB asta e una din cele mai mari erori ale respectivului serviciu.
Cine e Oleg Voronin? Un individ mai murdar decât buda de la azilul de bătrâni.
Deşi tatăl lui considera România ca duşnan, individul nu a ezitat să vină aici şi să facă avere.
Tehnica prin care Oleg Voronin opera în România este extrem de complicată. Infiinţa firme bidon, distribuia alimente, cherestea pentru mobila sau petrol aduse din Moldova, dupa care işi ceda participarea unor alţi cetăţeni moldoveni.
Afacerile lui Oleg Voronin in România au început in 1993. Pe atunci actualul prinţ moldovean avea 31 de ani, iar tatal sau tocmai castiga sefia Partidului Comunistilor. Evolutia afacerilor fiului in Romania poate fi corelata cu evolutia politica a tatalui.
Oleg Voronin a fost activ direct in firmele din România pâna acum doi ani, iar unele înca sunt active dar au fost cedate unor cetateni moldoveni. Oleg a început modest cu o firma de comert cu ridicata a produselor alimentare si comerţ forestier. Pana in 1996 a exportat mobila in Azerbaijan. Mai tarziu, un judecator sindic de la Iaşi a pus-o in executare silită pentru o datorie de 500 de milioane de lei vechi.
Oleg Voronin a facut milioane în altă parte. Mai exact, la Iaşi unde a avut sapte depozite en gros. Prin firma MSI Trading, Oleg Voronin importă zahăr din Republica Moldova. Fiul preşdintelui a dispărut însa şi din aceasta firma, fara urma. La sediul din Iaşi, contabila firmei spune că oamenii lui Voronin au plecat în 2000 dupa ce au fost înselati de o firma romaneasca.
Una din filierele lui Oleg Voronin a încetat sa mai funcţioneze abia acum doi ani când reprezentantul lui Oleg in România a ajuns in atenţia procurorilor, in urma unui flagrant, de dare de mita. Valeriu Gumă este deputat în parlamentul de la Chisinău, dar într-un partid rival lui Vladimir Voronin. Guma ar fi mituit un director al AVAS pentru ca firma pe care o controlează, Gerom Buzau, sa fie scoasa de sub monitorizarea post privatizare. Procurorii au aratat anul trecut că deputatul moldovean Gumă, omul lui Voronin, s-a sustras urmaririi penale. Adica a fugit.
Şi ăsta, prinţişorul moldovean zice că e rău dacă Vîntu, Patriciu şi Voiculescu pleacă… Poate îşi doreşte ca ţara în care îi e îngropat bunicul din partea tatălui, emigrat din Moldova din stânga Prurului de teama sovieticilor să reintre în sfera rusă de influenţă… Deh, minte de moldovean. Molcomă şi înceată.
Păi să plece învârtinduse. Ba să mai ia nişte jigodii cu ei ca să nu ase plictisească.
Revenind la KGB, trebuie să recunosc că de când a început să o ia razna şi să semene ca şi agenţii săi din România cu personaje din desene animate, a început să îmi pară simpatic. Le recomand vodcarilor de acolo să o lase mai uşor cu vodca de pufoaică întărită cu sodă caustică. Le atacă ficatul şi nu mai judecă normal.
Mai vreau să le spun că asta cu retragerea din România a agenţilor lor mascaţi în oligarhi e una din cele mai bune veşti.
Dacă ne mai dau vreo două, de exemplu una în care se spune că Armata a 14-a se retrage din România Mică de dincolo de Prut, odată cu toţi agenţii care subjugă sărmana Republică Moldova, am să propun să instaurăm în România o zi a KGB, când cei care nu se îmbată cu vodcă până la incnştienţă să fie arestaţi pe 3,14 zile…
E oare Marea Rusie chiar atât de disperată încât să vedem astfel de aberaţii? Zic iar: „Dragilor, vreţi să vă retrageţi agenţii mogulo-oligarhi din România? Retrageţii… Dacă e nevoie le suportăm şi cheltuielile de deplasare.”
De fapt, ce doreşte Moscova? E vorba de o nouă încercare de a provoca haos în România pentru a o putrea atrage iar în sfera sa de influenţă? Sau o fi vorba de vechiul vis al ţarilor de a controla Balcanii?