DESPRE AGRESIUNEA INFORMAȚIONALĂ DUSĂ ȘI ÎN ROMÂNIA – Interviu realizat de Melania Cincea cu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate

În zilele care au trecut s-au spus multe despre o un ipotetic transfer de armament nuclear din Turcia în România, despre Scandalul creat de jurnaliștii de la Sky News, despre războiul informatic în care suntem, vrem, nu vrem, implicație.

Melania CINCEA realizează un interesant interviu cu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, actual preşedinte al Center for Conflict Prevention and Early Warning Bucureşti, în care abordează  subiectul agresiunii informaţionale, dusă şi în România, prin propagandă, troli şi război psihologic.

Ca de obicei, frumoasa jurnalistă bănățeancă, dă dovadă de un profesionalism jurnalistic de la care nu a făcut niciodată rabat.

Interviul a fost publicat pe site-ul putereaacincea.ro la data de 24 august 2016 și pe site-ul  timpolis.ro  la data de 25 august 2016 sub titlul: ”Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate: “Ni s-a dovedit că în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie”

Eu zic că merită citit…

Iulian Chifu, Melania Cincea

Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate:

“Ni s-a dovedit că în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie”

Punerea în circulaţie a informaţiei privind mutarea armelor nucleare din Turcia în România a dovedit că, pe baza unei informaţii cvasi-credibile, eventual cu o sursă sunând europeneşte, în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie, declară într-un interviu Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, actual preşedinte al Center for Conflict Prevention and Early Warning Bucureşti. Un interviu care abordează  subiectul agresiunii informaţionale, dusă şi în România, prin propagandă, troli şi război psihologic.

“De o vulnerabilitate a presei, a spaţiului public românesc poate profita oricine”

Domnule Chifu, zilele trecute a circulat bezmetic prin presa din România ştirea că SUA au început mutarea a 20 de arme nucleare de la baza Incirlik, din Turcia, în România. O informaţie falsă. Credeţi că a ajuns la presă dintr-o eroare sau în cadrul unei acţiuni coordonate?

Problema fundamentală, în acest caz, a fost strict presa românească. A avut doar două surse de documentare: una, jurnalistul bulgar care a scris la Euractiv, şi o a doua, Ministerul român al Afacerilor Externe, care spunea explicit că respinge categoric o asemenea alegaţie. Între timp au apărut sursele din Turcia şi SUA, care infirmă informaţia. În momentul în care există doar două surse, una nesigură – pentru că cine citeşte textul bulgarului realizează că acesta nu dă o afirmaţie sigură –, şi una de negare clară, şi, cu toate acestea, menţine titlul că se transferă arme nucleare din Turcia în România, vorbim despre o încălcare flagrantă a deontologiei.

Iar în lipsă de alte subiecte media, în perioada aceasta de vară, acest subiect, în această formă, cu transferul de arme nucleare, a ţinut prim-planul pe parcursul unei zile întregi. E un test pe care l-a căzut toată presa din România care a preluat şi transmis, în această formă, respectiva informaţie.

Cui şi în ce fel îi putea folosi această informaţie aruncată în spaţiul public?

Mi-e dificil să fac speculaţii în privinţa cui i-ar folosi. Depinde de modalitatea de a o folosi. Dacă este un test, s-a verificat faptul că, pe baza unei informaţii cvasi-credibile, eventual cu o sursă sunând europeneşte, o sursă occidentală, în spaţiul public românesc se poate introduce orice aberaţie. De o asemenea vulnerabilitate a presei româneşti, a spaţiului public românesc poate profita oricine.

Armamentul nuclear poate fi, totuşi, transportat aşa, ca pe o căruţă cu lemne, doar la înţelegere între doi membri ai NATO, cum s-a lăsat să se înţeleagă în acel articol?

În acest caz, este vorba despre două state suverane. Atâta timp cât e vorba doar despre amplasare, trebuie îndeplinite nişte condiţii ce ţin de siguranţa sitului în care urmează să fie amplasate armele; statul respectiv trebuie să treacă printr-un şir de proceduri interne prin care să aibă acceptul suveran asupra amplasării acestor capabilităţi. Amplasarea armelor nucleare este, însă, sub imperiul strict al secretului militar. Pentru a nu face breşe de securitate, transferul şi amplasarea de arme nucleare nu sunt elemente publice, dar ţin de decizia statului suveran.

Pe de altă parte, vorbim despre modul de stocare – trebuie să existe o anumită infrastructură, iar în afara ei, se impun acorduri complexe cu statul-gazdă, care presupun din start modul în care, în caz de necesitate, se utilizează aceste arme, când, în ce condiţii, pe ce bază. Altfel, transformarea unui stat non-nuclear într-unul nuclear ar presupune încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară, ceea ce ar însemna o încălcare radicală a regulilor internaţionale.

România a negociat pentru scutul anti-rachetă de la Deveselu mai bine de doi ani. Gândiţi-vă cam ce ar însemna ca un stat să negocieze amplasarea capabilităţilor nucleare ale unui alt stat…

Aţi afirmat că aruncarea pe piaţa media a acelei informaţii privind mutarea armelor nucleare din Turcia în România ar putea fi un test al gradului de vulnerabilitate a presei din România. Nu poate fi luată în calcul şi ipoteza că scopul a fost inocularea ideii că scutul de la Deveselu nu are rol defensiv, aşa cum este de fapt?

Nu, în niciun caz. E un test pentru presă. Informaţia era atât de aberantă şi cădea la cea mai simplă verificare, încât nu se pune problema ca informaţia să fi fost aruncată pentru a fi crezută de cineva. A fost, repet, o informaţie aberantă care a avut parfum de credibilitate doar pentru cineva care nu are habar de ceea ce înseamnă zona de apărare, de securitate, de modul în care funcţionează. Testul a fost făcut mai degrabă pentru lansarea, pe viitor, a unor astfel de informaţii, pe care presa să le preia.

“Scandalul creat de Sky News este un episod dintr-un război informaţional”

Cu câteva zile înainte, România avusese imaginea şifonată de un alt scandal mediatic, cel provocat de Sky News. Acesta ar putea fi catalogat ca un episod al războiului informaţional?

Cu certitudine, acela este un episod dintr-un război informaţional, o secvenţă care a fost utilizată de către toţi cei care aveau interesul să o rostogolească. A fost o făcătură – un montaj, un scenariu jucat în faţa camerelor şi o poveste care afecta fundamental imaginea României, prin referinţa pe de o parte la faptul că armele puteau fi vândute la teroriştii ISIS, în Occident, pe de alta, prin faptul că armele, s-a spus, proveneau din Ucraina, iată, un alt element introdus în ecuaţie.

Nu ştiu cine a făcut-o – dacă e vorba de Moscova, dacă s-a făcut undeva în Londra, dacă a fost făcută de un terţ, dacă a avut de-a face chiar şi cu anumite forţe din România. Cert este că acea Comisie rogatorie şi audierea jurnaliştilor trebuie să scoată la iveală unde duc firele, pentru că, într-adevăr, e un atac la adresa României.

După lansarea acestei ştiri – până la intervenţiile, inclusiv a mea, care au deturnat cu totul sensul –, titlurile din presă erau că traficanţii români de arme vând armament teroriştilor Statului Islamic din Occident. O aberaţie.

“Propaganda, războiul psihologic, trolii sunt componente ale agresiunii informaţionale”

Care sunt obiectivele războiului informaţional şi care sunt mecanismele prin intermediul cărora este purtat?

În principiu, este crearea unei realităţi alternative, false, bazate pe bucăţele de adevăr, pe interpretări, pe distorsionarea realităţii. Obiectivul este acela de a crea în spaţiul public sau într-un spaţiu-ţintă o reacţie, în special cu componentă emoţională, care să preseze asupra decidentului, să-i altereze deciziile.

În cadrul unui război informaţional sunt multe componente în discuţie. Printre ele, componenta de propagandă, deci de orientare, interpretare şi proiectare a unui anumit tip de idei asupra unei pieţe. Apoi, componenta de lobby, care presupune găsirea unui număr de instituţii media, de editorialişti, analişti care să aducă în spaţiul public argumentele care fuseseră deja stabilite. O a treia componentă ţine de războiul psihologic, unde sunt aruncate în joc elemente care alterează fundamental, atacând emoţional modul de reacţie a unei populaţii sau a unor categorii de populaţie care să reacţioneze şi să influenţeze decidenţii. Mai e componenta războiului de troli, adică acei comentatori plătiţi din spaţiul virtual, care dirijează interpretările şi care fac un test celor care, virtual, s-ar alătura ideilor propagate şi care le-ar putea sprijini, şi merg până la a identifica, a forma şi a-i aduce împreună pe toţi cei care susţin un tip de idee pe care cel care lansează atacul vrea să-l promoveze. Cei convinşi sunt folosiţi mai departe ca multiplicatori.

Războiul informaţional este extrem de elaborat deja şi a ajuns până la nivelul la care Federaţia Rusă încearcă influenţarea alegerilor din SUA.

“Agresiunea informaţională a Federaţiei Ruse este dusă şi în fostele state socialiste, şi în SUA”

Acest subiect al războiului informaţional e de o bună perioadă în atenţia dumneavoastră; dovadă stă şi recentul volum, Războiul informaţional: tipizarea agresiunii informaţionale a Federaţiei Ruse, apărut la Editura ISPRI al Academiei Române, la care sunteţi co-autor. În afara episodului Sky News aţi sesizat şi altele care indică faptul că în România se duce un război informaţional?

Războiul informaţional se desfăşoară în toată lumea. Vorbind despre agresiunea informaţională a Federaţiei Ruse, aceasta este dusă şi în fostele state socialiste, deci pe linia frontierei NATO şi UE, şi în SUA. Există un pachet comun de tehnici şi pachete, care se pliază însă pe contexul în care este dusă agresiunea informaţională .

Şi în România se duce acest război informaţional. Volumul pe care l-am realizat are trei părţi – una teoretică, de prezentare a modului în care funcţionează războiul psihologic, instrumentarul folosit, o alta care studiază principalele instituţii media şi grupuri din România şi o parte care se referă la Republica Moldova.

Temele generale, mari care ţin de România sunt separarea SUA de UE, ruperea UE, subminarea raportului dintre România şi Turcia (acum, după puci, o vedem explodând), naţionalismul, anti-imigraţionismul, internaţionala naţionalistă globală, eurasianismul (care spune că centrul lumii este Rusia, Europa fiind doar o componentă ce trebuie să se alinieze şi să se integreze într-o Rusie care vine cu conducerea ideologică şi resursele de materii prime), apoi sunt teme în funcţie de evenimentele în derulare.

“Să nu credem chiar tot ce se promovează în spaţiul public”

Cum poate fi contracarat războiul informaţional pe termen lung, dar şi pe termen scurt? Doar de către autorităţi sau există şi metode la îndemâna fiecăruia dintre noi?

Evident că fiecare dintre noi putem să ne uităm cu mult mai multă atenţie la ştirile care ne sunt oferite, la informaţiile care se vehiculează, pentru a verifica sursa şi credibilitatea ei. Să nu credem chiar tot ce se promovează în spaţiul public.

Efortul fundamental revine, evident, autorităţilor, pe două dimensiuni. Pe o dimensiune ne raportăm la termenul scurt, pe cealaltă, la cel lung. Pe termen scurt, războiul informaţional, care este menţionat şi în Strategia Naţională de Apărare, ar trebui să fie abordat într-o formulă integrată, ca integrator fiind o instituţie responsabilă, finanţată în acest sens. Pe termen mediu şi lung, în primul rând vorbim despre educaţie, despre introducerea în programa şcolară a unor ore în care să se vorbească despre elementele fundamentale ce ţin de modul în care arată diversiunea, de ce înseamnă teoria conspiraţiei şi limitele ei, de modul în care pot fi găsite surse alternative de informare, de modul în care căutăm în zona internetului, în care acordăm sau nu credibilitate unei informaţii. Aşa pot fi creaţi nişte anticorpi naturali fiecărui om, pentru ca societatea să aibă alternative şi să poată dezvolta, la rându-I, anticorpii necesari să reacţioneze tocmai prin cunoştinţele publicului, care nu mai poate fi foarte simplu dirijat. Dar acest lucru, care vizează o strategie pe temen mediu şi lung, nu exclude un instrument de apărare, care trebuie făcut cât mai repede, pentru că războiul informaţional este răspândit pe scară foarte largă şi este practicat de mulţi actori.

* * * * *

RECOMANDARE: 

Citeşte şi: Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial: “Federaţia Rusă va utiliza, oricând, orice vulnerabilitate europeană pentru a-şi promova propriile interese”

MELANIA CINCEA: ,, … e ciudată mimarea dezavuării politicii Moscovei. ”

Apostolii Moscovei?

Melania Cincea

Punând faţă în faţă trecutul şi relaţiile unor oameni implicaţi în înfiinţarea Partidului România Unită, evenimente şi decizii luate în arcul guvernamental – pe care fondatorul PRU tocmai l-a părăsit –, dar şi contextul geopolitic, apare întrebarea dacă nu cumva ceea ce vedem e parte a unui scenariu gândit la Moscova. La care PSD nu şi-a permis, încă, o contribuţie directă şi asumată oficială, ci doar prin interpuşi.

Motivaţia lui Bogdan Diaconu, prin care îşi anunţă demisia din PSD şi înfiinţarea PRU, relevă un discurs ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la irendentismul maghiar, şi un discurs anti-sistem, ca vot de blam dat clasei politice in corpore, acuzate că a distrus România, în ultimii 25 de ani, deşi dl Diaconu face parte, de 14 ani, din această clasă politică. Apoi, punând faţă în faţă trecutul şi relaţiile unor oameni implicaţi în proiectul PRU, evenimente şi decizii luate, în ultimii doi ani, în arcul guvernamental – pe care Bogdan Diaconu tocmai l-a părăsit –, dar şi contextul geopolitic tensionat, apare întrebarea dacă nu cumva ceea ce vedem e parte a unui scenariu gândit la Moscova, pus în scenă prin intermediul PSD?

Este interesant de ce dl Diaconu nu a luat această decizie mai demult. În 2000, când a intrat în PSD, pe care acum îl acuză de rapt. Sau, ulterior, când a intrat în PC-ul lui Dan Voiculescu, un vexat turnător la Securitate şi un afacerist îmbogăţit din banii Securităţii şi din afaceri ilegale cu Statul. Sau în 2010, când a revenit în PSD. Este interesant şi contextul în care îşi exprimă revolta: la câteva luni după europarlamentarele câştigate de alianţa PSD-UNPR-PC, tot cu mesaje naţionaliste, după o campanie girată de însuşi şeful Socialiştilor europeni, Martin Schultz, prevestind, după cum anunţa social-de­mo­cra­tul Valeriu Zgonea: „o bă­tălie de viziuni şi de strategie (…) în in­te­ri­o­rul UE“. E interesant şi cum decizia înfiinţării acestui partid ultranaţionalist vine acum, când dorinţa de expansiune a regimului de la Kremlin e indubitabilă şi când naţionalismul a escaladat în toată Europa – geostrategul Stratfor, Robert Kaplan, vorbind despre metode pe care le-ar putea folosi Rusia pentru a influenţa opinia publică, avertiza şi asupra dorinţei Puterii de la Kremlin ca partide naţionaliste de dreapta să aibă succes în Europa.

Apoi, sunt notorii declaraţiile şi deciziile în contradicţie cu obiectivele naţionale ce gravitează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României, apartenenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA, care l-au avut în prim-plan pe Victor Ponta, liderul PSD. Partid ale cărui jocuri dl Diaconu le susţinea vocal, prin intermediul postului guvernamental rus Vocea Rusiei, cu care începuse colaborarea în vara lui 2012, când nou instalata Putere, USL, pusese la cale lovitura de stat. Canal media la care dl Diaconu pleda, după organizarea, la Bucureşti, a Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est – în timpul căruia drapelul UE a fost înlăturat de la prezidiul Parlamentului, la ce­rerea delegaţiei chineze –, pentru un parteneriat strategic cu China. Asta, deşi partenerii strategici ai României sunt SUA, NATO şi UE şi deşi chiar Vocea Rusiei scria clar: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8 – 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă”. Opiniile d-lui Diaconu erau, totuşi, cuvintele unui reprezentant al Puterii. Iar dacă vârful PSD nu ar fi fost în asentimentul său, ar fi fost normal să asistăm la o de­limitare de aceste afirmaţii. Lucru care nu s-a întâmplat.

În plus, e ciudată mimarea dezavuării politicii Moscovei. „Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest cancer al politicii româneşti, manevrat de la Budapesta, care este, la rândul ei, dirijată de Moscova pentru a fărâmiţa Statul român”, afirmă, acum, fondatorul PRU. Surprinzător. Nu cu mult timp în urmă, ca voce a Vocii Rusiei, înfiera politica Budapestei faţă de ideea de autonomie şi identitate etnică, nu însă şi puterea de la Kremlin, aşa cum face acum, încercând să camufleze rolul Moscovei în acest proiect.

Înfiinţarea, acum – când e clară dorinţa de expansiune a regimului de la Kremlin, care încurajează succesul naţionalismului în Europa –, a unui partid ultranaţionalist, fondat de un fost membru PSD cu legături cu Moscova, poate fi coincidenţă. Dar poate fi şi un capitol din strategia Kremlinului. La care PSD nu şi-a permis, încă, o contribuţie directă şi asumată oficială, o schimbare de strategie fiind imposibilă cât Preşedinţia nu e câştigată şi cât mai există dependenţă de resursele financiare ale Vestului.

Autor: Melania CINCEA

Sursa: timpolis.ro

Publicat: 25 august 2014

Maimuțoiul Rogozin, exponentul unui Kermiln isterizat…. (o fi având vreo legătură această isterie cu reacția la exploatarea gazelor de șist în România?)

Înțelegând că influența ei în lume devine tot mai mică, Moscova se isterizează și arogantă trimite tot felul de maimuțoi să o reprezinte prion vecinătăți.

Unul din aceștia este Dmitri Rogozin, un isteric naționalist, cu grave probleme sus… la mansardă… (Deh, vodca rusească tradițională dizolvă chiar și cele mai rusești creiere.

Pentru a arăta ”Ia uite ce mușchi am” în perioada 2008-2011 a fost ambasador al Rusiei la NATO.

 La finalul anului trecut, el a fost numit în funcţia de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus. În februarie, preşedintele Medvedev i-a mai încredinţat o sarcină, aceea de a conduce negocierile Moscovei cu NATO privind scutul antirachetă.

Înainte de a fi ambasador la NATO, Rogozin a avut o misiune similară celei din Transnistria – negocierea chestiunilor legate de enclava Kaliningrad, înainte de aderarea ţărilor baltice la NATO. Rogozin a fost numit în aceeaşi zi în două funcţii care vizează Republica Moldova: reprezentant special al Kremlinului pentru conflictul transnistrean şi preşedinte al Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică cu Republica Moldova.

Numirea lui Dmitri Rogozin ca reprezentat al Moscovei pentru Transnistria provoaca iritare la Chisinau si Bucuresti

Chişinăul este nemultumit de initiativa Kremlinului de a-l numi pe Dmitri Rogozin drept reprezentant al Rusiei pentru Transnistria, considerand ca este vorba despre inca o incercare a Moscovei de a oferi legitimitate regimului de la Tiraspol. La randul sau, consilierul prezidential de la Bucuresti Iulian Chifu este de parere ca Romania trebuie sa numeasca si ea un diplomat cu responsabilitati pe probleme de securitate est-europeana care sa contracareze desemnarea lui Rogozin.

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova a fost convocat, saptamana trecuta, la Ministerul de Externe de la Chisinau pentru a da explicaţii în legătură cu numirea lui Dmitri Rogozin (foto) în calitate de „reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria”.

 

„Am luat act cu surprindere de această decizie a autorităţilor Federaţiei Ruse care nu a fost discutată în prealabil cu autorităţile moldoveneşti. Chişinăul va întreprinde acţiuni corespunzătoare, prin canale diplomatice, pentru a obţine clarificările de rigoare pe marginea acestei decizii care vizează direct o parte componentă a Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul de Externe de la Chişinău, citat deDeutsche Welle.

 

 

Chişinăul protestează diplomatic

 

Într-o declaraţie de presă, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a menţionat că „Moldova aşteaptă să înţeleagă motivele ce au determinat această decizie a Rusiei”. „Noi mizăm pe o relaţie bazată pe respect reciproc”. (…) „Nemulţumirile încep în primul rând de la formularea “Rogozin este numit reprezentant pentru Transnistria”. Eu nu cunosc aşa entitate. Puteau să spună regiunea transnistreană a Repubicii Moldova”, a explicat Iurie Leancă. El susţine că „era de datoria Moscovei să se consulte cu Chişinăul în asemenea situaţii sau cel puţin să-şi anunţe din timp intenţiile… Este straniu că ministrul adjunct de Externe, Andrei Popov, a fost recent la Moscova şi nu a fost informat despre această chestiune”, a conchis ministrul Leancă.

 

In calitate de ambasador al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin s-a remarcat printr-o serie de replici tăioase la adresa României şi a Statelor Unite ale Americii în perioada când se discuta despre decizia SUA de a amplasa în România elemente ale scutului antirachetă.

 

 

Instrucţiuni pentru Rogozin

 

Rogozin a anunţat că va efectua o vizită de documentare la Tiraspol în luna aprilie, după care va începe implementarea instrucţiunilor primite din partea conducerii Federaţiei Ruse. Noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a salutat numirea lui Rogozin în funcţia de reprezentant special pentru regiunea transnistreană. El i-a expediat o scrisoare de felicitare lui Rogozin în care a menţionat că numirea sa „va contribui la dezvoltarea relaţiilor între Tiraspol şi Moscova”.

 

 

Şevciuk reînvie odiosul „plan Primakov”

 

Mai mult, un comunicat al pretinsului minister transnistrean de externe, prin care se încearcă justificarea numirii lui Rogozin, readuce în prim plan controversatul „Memorandum Primakov” din 8 mai 1997 care pune Chişinăul şi Tiraspolul pe poziţii egale în procesul de negocieri.

 

„Considerăm important să amintim de Memorandumul privind bazele normalizării relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, semnat la 8 mai 1997, inclusiv de către preşedintele Republicii Moldova. În conformitate cu punctul 3 al acestui document, Transnistria are dreptul să stabilească şi să întreţină de sine stătător contacte internaţionale în astfel de domenii ca economic, ştiinţifico-tehnic, cultural etc.”, se menţionează în comunicatul pretinsului minister transnistrean de externe.

 

Unii analişti politici de la Chişinău atenţionează că trimiterea lui Rogozin în misiune la Tiraspol nu a fost întâmplătoare. Ei cred că „instrucţiunile Kremlinului” pe care Rogozin ar urma să le implementeze după vizita sa la Tiraspol, în luna aprilie, se referă la pregătirea terenului pentru recunoaşterea Transnistriei de către Rusia.

 

După ce diplomaţia de la Chişinău şi-a exprimat protestul faţă de numirea lui Dmitrii Rogozin în funcţia de „reprezentant pentru Transnistria”, preşedintele rus Dmitrii Medvedev l-a numit pe Rogozin şi în funcţia de copreşedinte al Comisiei Interparlamentare de Cooperare Economică moldo-rusă.

 

 

Nezavisimaia gazeta: Numirea lui Rogozin, start al politicii lui Putin in spatiul postsovietic

 

Ministerul moldovean de Externe l-a sfatuit pe presedintele Rusiei sa convina cu autoritatile molodovene deciziile luate in legatura cu nerecunoscuta republica, iar ajutorul umanitar destinat regimului de la Tiraspol sa fie trimis nu direct, ci prin Chisinau. Motivul acestei izbucniri emotionale a fost numirea lui Dmitri Rogozin in functia de emisar permanent al presedintelui rus in Transnistria. In capitala Moldovei, aceasta numire a fost apreciata drept start al politicii lui Vladimir Putin in spatiul postsovietic, scrie Nezavisimaia gazeta.

 

„Rogozin este o figura puternica, iar desemnarea lui ca reprezentant special al Rusiei pentru Transnistria a fost pentru Chisinau o senzatie. Ce poate insemna asta? Va sustine in continuare Rusia acelasi statut pentru Transnistria sau va permite dezlegarea acestui nod, obligand Chisinaul la un acord in conditiile Moscovei? Mai degraba a doua varianta. In caz contrar, putea fi numit in aceasta pozitie oricine altcineva. Dar Rogozin, care s-a evidentiat deja la Bruxelles, poate inclina balanta negocierilor in format 5+1 in interesul Rusiei. Astfel ca tratativele pot deveni platforma de negociere nu atat pentru aceasta regiune, cat pentru Siria, spre exemplu, pentru sitemele de aparare aeriana in Europa etc”, a comentat pentru NG directorul Institutului pentru politica sociala, Arcadie Barbarosie.

 

„Pentru noi, numirea lui Rogozin a fost o surpriza totala. Pe de o parte, aceasta decizie poate confirma importanta acordata de Federatia Rusa procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Pe de alta, acest pas nu a fost convenit in prealabil cu autoritatile moldovene”, se subliniaza in documentul MAE de la Chisinau citat de Nezavisimaia gazeta.

 

Institutia precizeaza ca va incerca prin canale diplomatice sa obtina explicatii corespunzatoare in legatura cu o hotarare care „afecteaza in mod direct o parte componenta a Moldovei”. In acest context, seful diplomatiei de la Chisinau, Iurie Leanca, a afirmat ca ajutorul financiar acordat Transnistriei de Rusia trebuie sa ajunga la destinatie prin Chisinau. Ministrul a mentionat ca aceasta pozitie a Moldovei a fost adusa la cunostina Moscovei.

 

Chisinaul a primit raspuns, dar nu din partea Moscovei, ci a Tiraspolului. MAE transnistrean a afirmat ca decizia legata de Rogozin corespunde in totalitate pozitiei oficiale a Rusiei ca participant la procesul de reglementare a conflictului si menit sa apere interesele a peste 60.000 de cetateni ai Federatiei ruse care traiesc in regiune.

 

„Cu Rusia trebuie sa lucrezi. Oricum, nu trebuie sa scuipi in directia ei, asa cum isi permit unii dintre politicienii nostrii, aflati la putere. Iar numirea lui Rogozin, care are reputatia de politician dur si lipsit de compromisuri, este un semnal clar de neincredere a conducerii Federatiei Ruse fata de actuala elita politica de la Chisinau”, a estimat fostul ambasador al Moldovei la Bucuresti, Emil Ciobu. „Pe teritoriul Romaniei sunt deja patru baze militare ale NATO. Poate Rusia ramane indiferenta?”, a intrebat el retoric.

 

„Numirea lui Rogozin denota intentiile Kremlinului de a spori gradul de eficienta a politicii sale in regiune. Ce va insemna asta in realitate, cred ca vom avea ocazia sa aflam cat se poate de curand. Deocamdata, se poate spune numai ca Tiraspolul este optimist, iar Chisinaul, dimpotriva, este pesimist”, a apreciat, pe de alta parte, politologul Victor Josu.

 

 

Rogozin sfidator: In cotet s-a facut zarva

 

”Nici nu am deschis gura, şi în coteţ s-a făcut zarvă”. Dmitri Rogozin a scris aceste cuvinte pe contul sau de Twitter, făcând aluzie la reacţia Chişinăului faţă de recenta sa numire ca reprezentant special al Kremlinului pentru autoproclamata RMN, transmite Agerpres.

 

 

Consilierul prezidenţial Iulian Chifu: securitatea în spaţiul ex-sovietic trebuie să redevină o prioritate a politicii externe a României

 

Consilierul prezidential Iulian Chifu, citat de Adevarul, crede că numirea lui Dmitri Rogozin în postura de „trimis special pentru Transnistria” şi şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă – Republica Moldova, păstrându-şi poziţia de vicepremier pentru industria militară şi agenda critică în privinţa scutului antirachetă, este un semnal puternic potrivit caruia Moscova transmite Europei şi Americii deopotrivă că miza regiunii transnistrene, cu tot ce înseamnă ea geopolitic, în termeni de securitate şi relevanţă simbolică, s-a schimbat dramatic, că greutatea Moscovei s-a aşezat solid şi pe un termen de durată pe problematica regiunii separatiste nistrene a Republicii Moldova.

 

In aceste conditii, crede Chifu, România este în situaţia în care trebuie să dea tonul şi să asume că a înţeles acest mesaj şi că ridică de jos mănuşa aruncată, că nu trimite în derizoriu şi nici nu desconsideră acest gest de început de nou mandat al lui Vladimir Putin – deşi numirea a făcut-o formal preşedintele încă în funcţie, Medvedev. 

 

Revenirea la agenda de securitate e absolut necesară, cred Chifu, pentru că deja s-a pierdut prea mult timp, iar cultura impusă de soluţia germană la criză, austeritatea şi controlul cheltuielilor publice au transformat politica în contabilitate şi au scos de pe agendă componente importante ale acţiunii conducătorilor naţiunilor europene, în special. Numirea lui Rogozin readuce securitatea în prim-plan, conchide el.

 

Iulian Chifu este de parere ca Romania trebuie sa numeasca si ea un diplomat, pe probleme de securitate est-europene, pentru a contracara numirea lui Rogozin, a carui menire ar fi sa aiba „o diplomatică susţinută, ieşiri publice mai bine ţintite şi relevante pentru efectul de antrenare şi coagulare al sprijinului aliat” care „să privească, în mod specific, la Republica Moldova şi regiunea separatistă nistreană”. 

Sursa: http://www.revista22.ro/articol.php?id=13965

TEMĂ DE CASĂ:

Hai să facem un exercițiu de imaginație. Să e imaginăm cam care ar fi legătura dintre isteria Moscovei și isteria unor mijloace media legată de gazele de șist care ne potscăpa de  dependența energetică față de Moscova.

 

Ion Mihai Pacepa: „Încet, dar sigur, Vladimir Putin transformă Rusia în prima dictatură a Serviciilor din istorie”

Ultimul mesaj al lui Pacepa despre Ţarul Putin

Ultimul mesaj al lui Ion Mihai Pacepa, intitulat „Țarul Putin”, atrage atenția asupra ramificațiilor periculoase pe care le implică revenirea lui Putin la cârma Rusiei.

„Adevărul” prezintă, într-un serial, analizele fiecărei părți din mesajul lui Pacepa: „Boris, capul sau demisia”, „KGB îmi conduce țara”, „Statul trebuie să fie acolo unde e nevoie de el, la fel şi libertatea”, „Prieteni atunci, prieteni și-acum. Putin și terorismul”, „Putin folosește intelectualii”, „Vladimir Putin și americanii”.

„Războiul rece este într-adevăr finalizat, dar spre deosebire de alte războaie nu s-a terminat cu un act de predare. Învățăm acum, pe calea cea grea, că fixațiile celui care pierde nu pot fi schimbate de la o zi la alta”, a subliniat Pacepa.

Fostul consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu vorbește, în mesajul său, despre cum Putin l-a forțat pe singurul președinte liber ales al rușilor, Boris Elțin, să demisioneze, dar şi despre cum Putin a transferat puterea din Rusia către KGB

„Încet, dar sigur, Vladimir Putin transformă Rusia în prima dictatură a Serviciilor din istorie”, a avertizat Pacepa.

Pacepa dezvăluie susținerea de la Moscova de care s-au bucurat guvernele teoriste din Iran, Irak și Coreea de Nord, precum și despre agenții KGB infiltrați în cele mai importante branșe ale Europei (precum cancelarul german și președintele Jacques Chirac).

„În august 2002, Putin a încheiat o înțelegere de 40 de miliarde de dolari cu regimul tiran al lui Saddam Hussein, în Irak”, scrie Pacepa.

Generalul Pacepa nu uită nici rolul mișcărilor de stradă și importanța acțiunii intelectuale, ca ideologie. Dezvăluie importanța unor studii precum cele ale sociologului Antonio Negri sau ale filosofului Jacques Derrida în răspândire ideologiei marxiste.

Cel mai important, însă, atrage atenția asupra pericolelor unei guvernări viitoare a lui Vladimir Putin, întrucât, consideră Pacepa, noul președinte vechi de la Moscova este doar vârful iceberg-ului având în vedere că întreaga mișcare este comandată de KGB. 

Autor: Alina Brebenel 

Sursa:   adevărul.ro

Occupy Romania – Revolutia lichelelor

Prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu: Occupy Romania – Revolutia lichelelor

A aparut prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu, operatiune stradala iesita din tiparul “revolutiilor” finantate de George Soros, in cazul nostru sub titulatura perfect aleasa chiar de catre protagonisti, de “Occupy Romania”. Analiza, pe care o publicam integral, este realizata de o minte stralucita, cu o evidenta cunoastere a mecanismelor razboiului secret impotriva Romaniei. “Bu­cu­reştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­ţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deş­tepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă”, se scrie in prima analiza coerenta asupra situatiei actuale. Concluzia si previziunea ei: “revolta” esueaza din cauza ineptiei organizatorilor.  Redam integral textul ce poarta titlul editorial “Revoluţia lichelelor”, cu felicitarile noastre colegiale adresate autorului/autorilor nu fara a face insa precizarea ca “baietii destepti” in cauza sunt conectati nu numai la Washington ci si la Moscova si Tel Aviv.

Revoluţia lichelelor

Pentru un observator care nu a văzut îndeaproape o “revoluţie colorată”, ce­ea ce se petrece la Bu­cureşti poate părea un “protest al oamenilor răbdători”, “o răbufnire a societăţii civile” sau “o acţiune în stil indignados”. Pentru niş­te observatori care au văzut în­de­a­proa­pe câteva “revoluţii colorate”, in­clusiv din spaţiul ex-sovietic, ceea ce se pe­trece la Bucureşti nu poate fi ca­talogat drept altceva decât o tentativă jenant de stângace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neînţeles de către cei care încearcă să-l im­ple­menteze.

Situaţia ultimelor zile reproduce sche­ma “implementării accelerate a unui regim democratic” descrisă în “ma­nualele” scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. În cazul protestelor de la Bucureşti asistăm la o situaţie paradoxală, în care de pe ambele părţi ale baricadelor politice şi stradale se află personaje cu pregătire americană şi ambele tabere mizează pe sprijin extern. Se vede clar că elita politică de la Bucureşti este divizată şi conducerea PD-L l-a trădat pe pre­şe­din­tele Băsescu, lăsându-l aproape sin­gur îm­potriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar că organizatorii pro­testelor au mizat pe un succes ră­sunător şi acum liderii PD-L se află într-o situaţie deosebit de dificilă, ei devenind ţinte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialiştilor băse­s­cieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au făcut nevăzuţi în perioada de criză nu vor mai fi iertaţi. Judecând după comportamentul liderilor opo­ziţiei politice, se poate spune că nici ei nu prea cred în succesul operaţiunii de răsturnare a regimului lui Traian Băsescu şi sunt uimiţi de lipsa spriji­nului exterior care să influenţeze în mod semnificativ raportul de forţe pe plan intern.

Pentru a face o analiză coerentă a situaţiei create merită să facem câteva observaţii de ordin tehnic.

1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmăreşte iniţierea unui avânt protestatar pe baza unui motiv concret şi, ulterior, “genera­li­za­rea” acestor proteste în vederea schim­bării regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii “revoluţiilor co­lorate” utilizează pretextul unor pre­su­puse (sau reale) falsificări ale ale­ge­ri­lor, dar ca pretext poate servi aproa­pe orice, începând de la presupuse abuzuri ale forţelor de ordine (Libia) şi terminând cu conflicte de muncă (Ka­zahstan). În cazul României s-a uti­lizat la maxim pretextul “privatizării serviciilor de ambulanţă” ceea ce nu este altceva decât o manipulare informaţională grosolană. Invităm pe toţi care nu sunt de acord cu această apreciere să arate concret (articol, paragraf, pro­po­ziţie) o asemenea prevedere în pro­iec­tul legislativ propus de comisia pre­zidenţială. Preşedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci când a retras proiectul modificărilor legislative, reducând astfel posibilitatea organizatorilor pro­tes­telor de a coopta mai mulţi susţinători şi forţându-i să treacă accelerat la re­orientarea protestelor pe făgaş strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost întreprinsă la un moment greşit şi a avut o susţinere in­formaţională absolut execrabilă. Pre­supunem că cei responsabili de aceas­tă operaţiune au fost demişi pentru că sunt fie incompetenţi şi irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acţionat în interesul oponenţilor po­litici ai preşedintelui. Pe cei care consideră că reforma sistemului sanitar a fost întreprinsă pentru facilitarea furtului banilor publici de către “baronii PD-L din sănătate” îi invităm să gă­seas­că prevederile din actuala lege care îi opresc pe zişii “baroni” de la fur­tul banilor publici şi îi invităm să se gândească dacă nu cumva starea de­plo­rabilă a sistemului de sănătate ara­tă că acolo deja se fură practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea flu­xurilor financiare, şi aceasta era mi­za conflictului din jurul iniţiativei le­gislative prezidenţiale.

2. Protestele au beneficiat de sprijin informaţional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la răspândirea dezinformării şi au creat o imagine foarte favorabilă a protestelor. Din perspectiva unui specialist în manipulările mediatice, tentativele de a convinge populaţia să iasă în stradă erau foarte evidente şi au fost făcute sârguincios, dar fără o pricepere tehnică deo­se­bită. “An­te­ne­le”, Realitatea TV şi RTV preferau să transmită imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creează impresia vizuală a unei mul­ţimi mari, chiar şi în condiţiile în care este filmat doar un grup dispersat de oa­meni. Periodic, se lan­sau ştiri des­pre mii de protestatari care vin la Bu­cu­reşti din alte oraşe sau mii de studenţi care vin să se alăture protesta­tarilor din Piaţa Uni­ver­si­tăţii. Ulterior, aceste ştiri nu obţineau nicio confirmare, dar în condiţiile unei operaţiuni de manipulare informaţională este foarte important ca per­soanele care se gândesc la participarea la proteste să simtă că nu sunt singure şi că, de fapt, la proteste deja participă un număr mare de persoa­ne. Mesajele transmise de invitaţii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de pro­testatari şi pu­terea este lipsită de legitimitate. În li­te­ratura de specialita­te, acest proce­deu se numeşte “transfe­rul legitimităţii” şi constă în crearea unei impresii că autoritatea legitimă se află în mâinile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate în afara celei formale. Specialiştii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe ca­re îl avem în co­mun cu cimpanzeii şi alte primate: per­cepţia autorităţii la nivel individual este legată de comportamentul indivizilor din jur şi nu de o apreciere obiectivă a realităţii. În cazul “revo­luţiilor colorate”, acest aspect este fo­losit în felul următor: individului i se sugerează în repetate rânduri faptul că cei care deţin pu­terea formală în stat nu mai au autoritate reală, iar cei care reprezintă sau sunt asociaţi cu pro­testele sunt trataţi cu reverenţa şi res­pectul rezervat persoanelor care deţin autoritatea reală. Această teh­nică se realizează prin sugestii verbale şi non-verbale, sco­pul final fiind spargerea barierei psihologice care îi împiedică pe indivizi să intre în conflict deschis cu autorita­tea. Spargerea acestei ba­riere psiholo­gice la nivelul maselor populare este necesară pentru a ob­ţine o participare activă a populaţiei la proteste. În cazul situaţiei de la Bucureşti, tentativa unui “transfer de autoritate” a exis­tat, dar a eşuat la­mentabil din câteva motive printre care se numără lipsa de pricepere din partea specialiştilor autohtoni în ma­nipularea mediatică şi lipsa unui lider vizibil, carismatic şi îndeajuns de curajos să-şi asume rolul de “recipient” al “transferului de au­toritate”. Lideri noi nu există, liderii actuali s-au eschivat de la participare activă (Vic­tor Ponta a fugit la Stras­bourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal şi impotent organizaţional), iar liderii din garda veche s-au făcut ne­văzuţi sau s-au internat de urgenţă. În stil clasic securistic, liderii opoziţiei îşi doresc ca “revoluţia” să fie făcută de altcineva, iar ei să participe doar la împărţirea ulterioară a ciolanului bu­getar. Avem o simpatie nulă faţă de personaje gen Yushchenko, Saakash­vili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceşti lideri au avut decenţa să stea în frig împreună cu protestatarii şi să respire gaz lacrimogen împreună cu ei. Li­de­rii opoziţiei româneşti preferă să vadă “protestele” în confortul unei camere de hotel de la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce îi descalifică total din punct de vedere profesional.

3. Este evident că protestatarii au căutat în mod intenţionat confruntă­rile violente cu forţele de ordine. Fie­care “revoluţie colorată” are nevoie de victime, de morţi şi răniţi care “să dea bine pe sticlă” şi să devină simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei împotriva regimului. De fiecare dată, protestatarii violenţi provin din rândul unor organizaţii formale sau in­formale de tineret şi au o anumită pre­gătire în domeniul luptelor de stradă. Ideea de a folosi galeriile echi­pelor de fotbal în calitate de “trupe de şoc” ale revoluţiilor colorate nu este nouă şi a mai fost pusă în practică la Kiev şi la Belgrad, însă în cazul Ro­mâ­niei există o particularitate interesantă. În cadrul operaţiunilor similare din alte ţări, ultraşii erau doar “vârful de lance”, în timp ce nucleul dur al protestatarilor era format în mare mă­sură de membrii unor organizaţii de tineret cu caracter po­litic sau social (“Otpor!” din Serbia, “Kmara” din Geor­gia, “Pora” din Ucra­i­na, aripa tâ­nără a “fraţilor musulmani” din Egipt etc), dar la Bucureşti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultraşi, conducând la o auto­discreditare a pro­testelor. Opoziţia nu are organizaţii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecţionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opozi­ţia plăteşte pentru această strategie defectuoasă. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organi­zate, iar coordonatorii acestora sunt controlaţi ferm de către personaje cu legături strânse în cadrul serviciilor secrete. Faptul că o parte importantă a serviciilor a parti­cipat la organizarea acestei operaţi­uni este evident din spri­jinul acordat protestelor de către “unitatea informaţională” infiltrată în media, din com­plicitatea tacită sau activă a organizaţiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui să spriji­ne poziţia preşedintelui, din comportamentul li­derilor PD-L care doresc să “iniţieze un dialog structurat cu socie­tatea” şi chiar din participarea activă la pro­teste a galeriilor controlate pe fi­liera “civililor” din cadrul UNPR. Re­petăm: asistăm la un război intern al elitelor politice, în care Băsescu a ră­mas singur împotriva tuturor, dar ni­meni nu este îndeajuns de curajos încât să participe vizibil la luptă, preferând metoda clasică şi securisti­că de a acţiona prin interpuşi. Partici­parea ultraşilor la proteste şi eşecul lor în crearea unor “imagini şocante” care să poată fi folosite pentru propagandă ulterioară au avut un efect in­teresant asupra strategiei mediatice a “revoluţionari­lor”. În fond, spectatorilor le-a fost prezentată o imagine profund schizofrenică: pe de o parte, ultraşii erau declaraţi “huligani” şi “agenţi ai serviciilor” care au fost in­filtraţi în rândul protestatarilor pentru a genera violenţe, dar pe de altă parte numărul ultraşilor era folosit în calcu­lele numărului total al protestatarilor. Dacă teoria (absurdă) conform căreia ultraşii erau de fapt “agenţii serviciilor” este corectă, atunci trebuie re­cunoscut faptul că protestele de la Bucureşti au strâns efectiv câteva sute (nu mii!) de participaţi, iar dacă ul­traşii constituie o componentă natura­lă a protestatarilor, atunci trebuie recu­noscut faptul că violenţa de stradă face parte integrantă din strategia pro­testelor care se doresc a reprezenta “societatea civilă”.

4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informaţională” din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet şi to­tal la “avântul protestatar” este de­clarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” şi “susţinător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susţine în totalitate pe Băsescu şi, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susţină întrutotul pe protestatari şi să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluţii colorate” este cetăţeanul care gândeşte limpede şi îşi pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În conse­cinţă, oricine care-şi va pune această întrebare va fi discreditat şi declarat “suporter băsist”, deşi această întrebare este de bun simţ.

5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaţii media internaţionale (Associa­ted Press şi Reuters) care au scris despre “proteste împotriva măsurilor de austeritate la care participă mii de persoane”, dar până acum nu există vreo declaraţie dură a oficialilor eu­ro­peni sau americani care să ofere sprijin protestatarilor şi iniţiativelor de de­clanşare a alegerilor anticipate. Această situaţie îi debusolează pe or­ganizatorii operaţiunii care conside­ră că trebuie să mai întreprindă eforturi pentru a obţine suportul public al Ves­tului, deşi cei mai inteligenţi dintre ei deja îşi dau seama că acest su­port nu va veni.

Dintre toate condiţiile necesare schim­bării cu succes a unui regim politic, actuala opoziţie a îndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice şi structurile de informaţii să se găsească îndeajuns de mulţi trădători pentru ca sistemul să nu se mai poată apăra în mod eficient. Se pare că la momentul actual preşedintele Bă­sescu a fost trădat de toţi aliaţii politici şi de majoritatea structurilor de informaţii. Judecând după evoluţia situaţiei, alături de Băsescu este SPP, o parte a “0215” şi o parte din SRI. La capitolul “cooptarea trădătorilor”, rata de succes a opoziţiei a fost de aproa­pe 100%. Din punctul nostru de ve­de­re, dacă Traian Băsescu nu cedează nervos, şansele de succes ale unei re­vo­luţii bazate doar pe o trădare ma­si­vă a elitelor politice şi a persoanelor cu o coloratură specifică a ochilor sunt egale cu zero. Experienţa anteri­oa­ră ne sugerează că preşedintele nu va ceda nervos.

Ceea ce îi lipseşte operaţiunii de înlăturare a lui Traian Băsescu este un lider carismatic şi un program pozitiv de acţiune. Organizatorii au mizat pe ratingul şi popularitatea celor care vor îndemna (direct sau voalat) la ieşirea în stradă, considerând că sentimentul anti-Băsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru de­clanşarea unor proteste de anvergură, a căror presiune îl va forţa pe Băsescu să renunţe la putere. Se pare că organizatorii operaţiunii nu au acordat aten­ţia cuvenită capitolului din manual care explică faptul că oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă atunci când, pe lângă insatisfacţia faţă de prezent, au şi speranţe puternice la un viitor mai bun de după schimbare.

Jude­când după numărul infim al protestatarilor, majoritatea românilor consi­deră că ecuaţia Ponta + Anto­nes­cu nu este egală cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestionează furtul banilor publici. Aceas­tă constatare, de fapt, nu înseamnă că actualul sistem este bun, ci doar atra­ge atenţia asupra faptului că opoziţia nu a reuşit să echipeze “avântul pro­testatar” cu un lider carismatic şi un program care să fie cunoscut şi susţi­nut de o masă largă a populaţiei. Or­ganizatorii mizează pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor “revoluţii colorate”. Căutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile călătoriei lui Victor Ponta la Stras­bourg, însă efectul acestor tentative va fi unul nul. În politica românească nimic nu se întâmplă fără acordul ta­cit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tăcut ca niciodată. În situaţii asemănătoare din alte ţări, ambasadorii vestici (în frunte cu am­basadorii SUA) atacau la baionetă au­torităţile statului şi ofereau sus­ţi­nere, inclusiv logistică, organizatori­lor pro­tes­telor.

În aceste condiţii apa­re în­treba­rea firească: cum s-a ajuns în si­tua­ţia în care la Bucureşti s-a organizat o coaliţie largă a forţelor politice, oli­gar­hice şi “informaţionale” care a lan­sat o tentativă de “revoluţie colorată” făcută după tehnologie americană, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipseşte cu desăvârşire? Explicaţia este paradoxală, dar doar ea oferă răspunsuri coerente la toate întrebările. Bu­cu­reştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­ţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deş­tepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă (a se compara comportamentul lui Taubman şi comportamentul lui Gitenstein). Aceste acţiuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene şi persoane cu “afilieri in­teresante” gen Mark Mobius, însă acest lucru nu înseamnă că toate forţele active în politica globală din partea americană sunt de acord cu acest comportament al administraţiei Oba­ma. Amintim cititorilor că o bună par­te din actualele elite politice şi “informaţionale” a fost creată şi susţinută de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se află într-o opoziţie vehementă faţă de ac­tuala administraţie şi politica acesteia care vizează retragerea graduală din zone care în urma modificărilor conjuncturii internaţionale au intrat în sfera de interes şi influenţă a altor puteri globale. Pentru “băieţii deş­tepţi” şi actuala elită politică, înlăturarea de la putere a lui Traian Bă­sescu care colaborează eficient cu administraţia Obama şi sărbătoreşte venirea noului an chinezesc la am­basada Chinei a devenit o chestiune de supravieţuire şi menţinere a accesului la finanţare.

Situaţia economică şi conjunctura internaţională generală i-au făcut să se grăbească, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astăzi în multiplele dosare care deja au ajuns sau în cu­rând vor ajunge publice. Tentativa stângace de a organiza o “revoluţie colorată” la Bucureşti a fost făcută în disperare de cauză şi va intra în istorie drept o “revoluţie a lichelelor”, “revoluţie” care a eşuat din cauza inepţiei terminale a organizatorilor.

Redacţia Economică / Cronica Romana via Ziaristi Online

Publicat: January 17th, 2012 

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Sursa articol:   ziaristionline.ro

Autor: eXpress

Moscova se pregăteşte să şantajeze România?

Mă uit în pe siteul Evz.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/flota-rusa-din-marea-neagra-va-proteja-ucraina-de-romania-927969.html şi nu-mi vine să cred. Nu cu multă vreme în urmă, când a fost vorba de instalarea scututlui antirachetă vodcarii moscoviţi au sărit ca muşcaţi de şarpe, deşi acel acut avea un ror eminamente defensive. Atunci spunea că respectivul scut îi putea deranja doar într-un singur caz. Dacă ar fi avut potenţial intenţia ca într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat să atace România sau alte ţinte din Europa, altfel nu văd de ce o structură defensivă ar putea deranja. Armura unui cavaler îl deranjează e altul doar dacă doreşte să-i împlânte sabia în maţe, altfel nu.

Ei bine,  un official rus Igor Korotcenko, reprezentant al Consiliului public de pe lângă Ministerul rus al Apărării, citat de publicaţiile electronice ruse Rosbalt şi Utro, zice nici mai mult, nici mi puţin că:

„Noi constatăm cu satisfacţie progresele înregistrate în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia… În Ucraina a venit la putere o echipă pragmatică, care a decis să prelungească perioada de staţionare a Flotei ruse în Crimeea, ceea ce corespunde atât intereselor Rusiei, cât şi celor ale Ucrainei. Cunoaştem că există o serie de pretenţii teritoriale la adresa Ucrainei, în special din partea României. În virtutea acestui fapt, prezenţa Flotei ruse în Crimeea reprezintă un factor major pentru securitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei”.

Am stat şi m-am gândit cât de imbecil trebuie să fii ca ucrainean ca să crezi că Rusia îşi ţine flota în apele tale teritoriale pentru a te apăra de România,ţarăcare abia a reuşit să trimită o fregată care să facă act de prezenţă în războiul din Libia.

Din câte ştiu au, flota aceea a fost dusă acolo cu mult timp în urmă, pe vremea când Ucraina era parte a  URSS şi era similară ca misiune cu Armata a XIV-a din Transnistria.

Flota respectivă  şi orice altă entitate militară a Rusiei care se află pe teritorii foste sovietice, nu mai au rostul de a apăra aceste teritorii ci tocmai acela de a mai ţine sub ocupaţie, deci sub control,  teritorii teoretic independente. La Istanbul s-a cerut oficial Rusiei să îşi retragă trupele din Transnistria, dar ruşii s-ai făcut că plouă şi nu s-au retras. Trupele aflate acum în afara Rusiei după desfiinţarea URSS au un statut pe care Rusia refuză să îl recunoască. Acela de trupe de ocupaţie.

Da, dar nu doar că se înbâmplă ca trupele sau flota Rusiei să fie acolo dar aflăm ceva şi mai grav. Se modernizează…

 „Această modernizare a Flotei Rusiei din Marea Neagră va spori capacităţile acesteia, ceea ce este în interesul Ucrainei”, a mai spus Korotcenko, adăugând că „ministrul ucrainean al apărării a reiterat disponibilitatea Ucrainei de a oferi asistenţă în ceea ce priveşte lucrările de modernizare şi reparaţii ale navelor ruseşti la şantierele din Herson şi Nikolaiev (sudul Ucrainei) ”. Modernizarea, înseamnă capacitate de luptă crescută. Această capacitate de luptă, e drept, poate fi folosită şi cu rol defensive, dar tare m-aş mira ca pentru a opri un eventual atac al din partea României să fie necesară o medernizare a navelor existente. Poate în schimb ca, în urma unui motiv mai mult saz mai puţin real să atace România. Poate aplicâd ceea ce numesc americanii, “atacuri preventive”. În acest context, portalul Utro evocă o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu făcută într-un interviu acordat în noembrie trecut unui ziar bucureştean, în care a afirmat că Bucureştiul nu „se simte confortabil cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa noastră, în Transnistria”.

„Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a flotei de la Sevastopol pâna în 2042. Dacă Rusia priveşte cu atât drag la statele din regiunea Marii Negre, de ce e nevoie de o asemenea flotă într-o mare atât de mică?”, s-a întrebat atunci retoric preşedintele român.

Deci, de aici un oarece strateg rus poate trage concluzia că România se pregăteşte să atace bazele respective, în consecinţă, Rusia care încă se consideră stăpâna şi protectoarea Ucrainei ar putea pur şi simplu să bombardeze Constana sau Bucureştiul  ca să ne  bage minţile în cap.

Să revenim puţin la scutul antirachetă. Acesta i-ar fi deranjat doar dacă aveau de gând să ne atace. Şi i-a deranjat. Pe de altă parte, Rusia îşi modernizează nişte nave care pot ataca România. Dacă trag linie şi mai pun şi iritarea Rusiei în momentul în care România caută caută să îşi resolve imorturile de gaze naturale din altă parte decât Rusia, conluzia nu poate fi decăt una. Rusia doreşte controlul asupra României.

Unul din visurile ţarilor a fost cotrolul asupra Peninsulei Balcanice, or, controlând România, controlul asupra penisulei ar fi asigurat.

Interesant ar fi dacă România nu ar fi membru NATO. Chiar fiind nu prea cred că îşi fac ruşii mari prubleme, nu prea văd eu ca marie puetri din NATO să rişte un conflict real şi deschis cu Rusia de dragul României. Să fim serioşi, au ei interese mult mai mari legate de Rusia decât de România.

Dealtfel s-a văzut cu puţini ani în urmă cine pe cine agresează. E vorba de Canalul Bastroe. Atunci Ucraina şi-a arătat muşcii plimbând prin zonă nave de luptă. O demonstraţie de forţă. Ce au făcut marlie puteri din NATO? Nimic. Adică e posibil să fi făcut ceva, deoarece culmea ironiei, în acea perioadă preţul gazului Rusesc furnizat Occidentului a scăzut simţitor. Se poate oare să fi fosr ptreţul pe care l-a încasat Occidentul ca să se facă iar că plouă? Ne-au vândut oare? Nici n-ar fi de mirare. Ne-au mai vândut şi altădată şi ca urmare am avut parte de o jumătate de secol de communism.

 Acelaşi articol mai spune că: Rusia a prelungit anul trecut contractul de închiriere a bazei navale din Sevastopol pentru încă 25 de ani, adică până în 2042, deşi actualul acord expiră abia în 2017, în schimbul unei reduceri cu 30% a preţului la gazele naturale livrate Ucrainei.

Deci pentru Rusia gazul e o armă mult mai puternică şi mai parşivă decât pare la prima vedere. Diferenţa aceea de 30% înseamnă din partea Ucrainei vinderea unei bune părţi in suveranitatea proprie.

Ce ar trebui să facă România ? Scandal.  Ar putea foarte logic spună că prezenţa unei flote în crimeea, flotă care aparţine unei ţări care ne-a defint deja ca potenţial duşman al unei ţări pe care zice că o protejează înseamnă un atac la securitatea naţională.

Gestul plimbării navelor militare ucrainiene cumulate cu modernizare flotei ruseşti din Crimeea şi cu refuzul retragerii Armatei a XIV-a pe tritoriul Transnistriei, zonă aparţinând de drept Republicii Moldova dar neaflată sub controlul acesteia ci a unui regim marionetă, prorus, ar trebui să ne facă fără întârziere să cerem ca NATO  sau SUA să deschidă baze militate suplimentare în România. Poate România ar mai trebui să facă ceva. Mai are o armă. Vedem că în economia română sunt implicate firme ruseşti, firme controlate de personae suspuse, cu relaţii la vârf în Rusia. Acestea ar trebui să se bucue de regumuri speciale, adică să li se pară mult mai bines ă plece. De exemplu, dacă servicie de informaţii s-ar apleca mai atent asupra acelor firme, sunt convins că s-ar descoperi multe lucruri care ar puta face ca acestora să li se ridice autorizaţiile de funcţionare.

Să revin la vizita lui Geoană la Moscova? Ori la faptul că Patriciu, Vântu şi Voiculescu au interese în stânga Prutului? Acum nu, poate altădată.

Rămâne întrebarea: Oare Rusia se pregăteşte să atace România? Sau poate  pregăteşte un şantaj grosier?

Ce doreşte de fapt Moscova?

Da, KGB-ul nu doarme. Se îmbată şi scrie articole prin ziare de care nu a auzit nici dracu.

În ziarul RBK Daily, o publicaţie obscură rusă a apărut o mizerie de articol care te face să crezi că respectiva publicaţie ar fi în cârdăşie cu  cu Jurnalul Naţional al lui Felix al nostru…

Zice că:

„Cu fiecare zi, demonstraţiile paşnice pot degenera în confruntari armate, dacă autoritatile vor recurge la ajutorul armatei”, scrie publicatia rusă. „In aceast caz, mulţi dintre oligarhii români si alti oameni influenti ar putea alege Moldova in calitate de refugiu provizoriu, ceea ce nu promite nimic bun moldovenilor”, mai sustine RBK Daily.RBK reia ipoteze plăcută Kremlinului, aceea ca liderii Aliantei pentru Integrare Europeana urmaresc unirea cu Romania şi citeaza experti care spun ca liderii moldoveni pro-europeni „au dat dovada de o absoluta incompetenta in gestionarea economiei, nu au reusit sa protejeze cetatenii de furia naturii, au pierdut un referendum ilegal, pe care ei l-au vrut”.

Pentru a descrie tabloul dezolant din Romania, ziarul rus il citeaza pe Oleg Voronin in calitate de om de afaceri. Fiul lui Vladimir Voronin, acuzat de coruptie si actual director al bancii Fincombank, sustine ca “si fara criza mondiala, Romania ar fi ajuns in prag de faliment. Iar odata cu venirea crizei, refluxul capitalului strain din sectorul financiar al Romaniei este foarte logic. Mai mult, numerosi oligarhi romani au inceput sa-si retraga capitalul din tara. Unii au ales Moldova in calitate de „oaza de liniste”. Presa moldoveana este plina de asemenea nume, precum Vantu, Patriciu, Voiculescu etc”.

Măi, să dea dracu … Aşa cu neruşinare KGB-ul le sugerează celor cărora noi le spunem moguli iar ei oligarhi să se ducă la Moscova să se pună la adăpost. Sau şi mai grav, sugerează ca demonstraţiile din ţara noastră să crească în intensitate pentru a obliga armata să intervină, creând astfel condiţiile pentru o lovitură de stat. Bravo KGB. Nu credeam vodka a ajuns să fie consumată dincolo de orice limite în interiorul unuia din cele mai putermnice servicii secrete din lume băgându-l în delirum tremens.

Cu dracu să-l citezi pe fiul năpârcii comuniste de la Chişinău când spune că oligarhi ca Vântu, Patriciu, sau Voiculescu sunt pe picior de emigrare… hehehe…. mortal.

După ce Mircea Geoană s-a întâlnit pe ascuns cu acel ofiţer KGB asta e una din cele mai mari erori ale respectivului serviciu.

Cine e Oleg Voronin? Un individ mai murdar decât buda de la azilul de bătrâni.

Deşi tatăl lui considera România ca duşnan, individul nu a ezitat să vină aici şi să facă avere.

Tehnica prin care Oleg Voronin opera în România este extrem de complicată. Infiinţa firme bidon, distribuia alimente, cherestea pentru mobila sau petrol aduse din Moldova, dupa care işi ceda participarea unor alţi cetăţeni moldoveni.

Afacerile lui Oleg Voronin in România au început in 1993. Pe atunci actualul prinţ moldovean avea 31 de ani, iar tatal sau tocmai castiga sefia Partidului Comunistilor. Evolutia afacerilor fiului in Romania poate fi corelata cu evolutia politica a tatalui.

Oleg Voronin a fost activ direct in firmele din România pâna acum doi ani, iar unele înca sunt active dar au fost cedate unor cetateni moldoveni. Oleg a început modest cu o firma de comert cu ridicata a produselor alimentare si comerţ forestier. Pana in 1996 a exportat mobila in Azerbaijan. Mai tarziu, un judecator sindic de la Iaşi a pus-o in executare silită pentru o datorie de 500 de milioane de lei vechi.

Oleg Voronin a facut milioane în altă parte. Mai exact, la Iaşi unde a avut sapte depozite en gros. Prin firma MSI Trading, Oleg Voronin importă zahăr din Republica Moldova. Fiul preşdintelui a dispărut însa şi din aceasta firma, fara urma. La sediul din Iaşi, contabila firmei spune că oamenii lui Voronin au plecat în 2000 dupa ce au fost înselati de o firma romaneasca.

Una din filierele lui Oleg Voronin a încetat sa mai funcţioneze abia acum doi ani când reprezentantul lui Oleg in România a ajuns in atenţia procurorilor, in urma unui flagrant, de dare de mita. Valeriu Gumă este deputat în parlamentul de la Chisinău, dar într-un partid rival lui Vladimir Voronin. Guma ar fi mituit un director al AVAS pentru ca firma pe care o controlează, Gerom Buzau, sa fie scoasa de sub monitorizarea post privatizare. Procurorii au aratat anul trecut că deputatul moldovean Gumă, omul lui Voronin, s-a sustras urmaririi penale. Adica a fugit.

Şi ăsta, prinţişorul moldovean zice că e rău dacă Vîntu, Patriciu şi Voiculescu pleacă… Poate îşi doreşte ca ţara în care îi e îngropat bunicul din partea tatălui, emigrat din Moldova din stânga Prurului de teama sovieticilor să reintre în sfera rusă de influenţă… Deh, minte de moldovean. Molcomă şi înceată.

Păi să plece învârtinduse. Ba să mai ia nişte jigodii cu ei ca să nu ase plictisească.

Revenind la KGB, trebuie să recunosc că de când a început să o ia razna şi să semene ca şi agenţii săi din România cu personaje din desene animate, a început să îmi pară simpatic.  Le recomand vodcarilor de acolo să o lase mai uşor cu vodca de pufoaică întărită cu sodă caustică. Le atacă ficatul şi nu mai judecă normal.

Mai vreau să le spun că asta  cu retragerea din România a agenţilor lor mascaţi în oligarhi e una din cele mai bune veşti.

Dacă ne mai dau vreo două, de exemplu una în care se spune că Armata a 14-a se retrage din România Mică de dincolo de Prut, odată cu toţi agenţii care subjugă sărmana Republică Moldova, am să propun să instaurăm în România o zi a KGB, când cei care nu se îmbată cu vodcă până la incnştienţă să fie arestaţi pe 3,14 zile…

E oare Marea Rusie chiar atât de disperată încât să vedem astfel de aberaţii? Zic iar: „Dragilor, vreţi să vă retrageţi agenţii mogulo-oligarhi din România? Retrageţii… Dacă e nevoie le suportăm şi cheltuielile de deplasare.”

De fapt, ce doreşte Moscova? E vorba de o nouă încercare de a provoca haos în România pentru a o putrea atrage iar în sfera sa de influenţă? Sau o fi vorba de vechiul vis al ţarilor de a controla Balcanii?