


Indiscutabil, Oana Zăvoranu este un personaj… Dacă ar fi să o distribui într-o piesă, atunci cred că acum s-ar potrivi ca o mănușă, în cazul în care un astfel de personaj există, într-un rol de prostituată de mahala, cam trecută, dar utilizabilă…
La Oana a deveni cât mai celebră, a se vedea tot timpul la televizor cred că este singurul lucru pentru care mai există…
A încercat cam tot ce i-a fătat mintea, s-a certat cu mahalagioaica de mă-sa, a divorțat de pepe cu maximum de circ pe care a putut să îl producă, după aceea și-a găsit unul care ,cu un pic de bunăvoință îi putea fi fiu, s-a culcat cu oricine s-a nimerit în speranța că poate va mai apărea la televizor, a ieșit cu acuzații la gazda la care locuia, un om ce părea la locul lui, cică a vrut să o violeze și nu a putut… Dacă putea, poate avea și ea noroc de oarece mișcare și se mai calma…
A ieșit în stradă în lenjerie intimă i a făcut circ, asta după ce aranjase ca în zonă să fie un paparazzo care să o fotografieze…
Nu a ezitat nici să dea foc la două haine de blană în direct în emisiunea lui Capatos, nu a ezitat nici să facă pictoriale cu schelete… a făcut tot…
Nimic…
S-a împăcat și cu mă-sa după ce a divorțat și o târăște pe grăsană prin toate televiziunile pe unde cineva își face milă de ea sau poate mai speră să mai facă un picuț de rating
Oana se crede o actriță talentată și un fel de bombă sexi… Lipsa de talent e extrem de evidentă, a mimat sinuciderea mai penibil chiar decât Adrian Năstase, în plus, deși la Oana cu greu mai găsești un centimetru pătrat de piele în care chirurgul estetician nu și-a băgat scula, Oana, am văzut imediat după ultima externare din spital (de unde se pare că a fost dată afară pentru că nu avea nici pe dracu, poate cu excepția unei prea mari imbibații etilice) , cum pielea ei pur și simplu arată ca și cum ar avea măcar cu 15 ani mai mult de cei 40 pe care îi împlinește în 2013 … ”uzată”… acesta era cuvântul care îmi venea în minte când o vedeam cum se sclifosește în emisiunea lui Capatos… Cred că a fost cea mai penibilă apariție a ei (nu că ceșlelalte apariții nu ar fi penibile) …
Dacă mai vorbim și de amuletele pe care le avea de la țigăncile care îi mâncau banii sau de țiganul cu care și-a pus-o pentru a o ajuta în relația cu șarlatancele alea ce se dădeau vrăjitoare.
Din păcate pentru ea, deși Intact o promovează de nu mai poate, Oana este un personaj termnat…
De ce? Cred că răspunsul se găsește în faptul că Oana a fost falcă în tot ce a făcut, dacă un actor sau un cântăreț îi spune publicului că îl iubește, publicul simte dacă actorul e sincer și îl răsplătește cu iubirea lui, dacă, în schimb, actoru sau cântărețul minte, publicul în huiduie…
Oana a mințit tot timpul, ea nu avea respect față de cei care ar fi trebuit să o admire … ba cred că își detesta publicul…
E oare ceva mai penibil decât următorul articol pe care l-am găsit în Jurnalul Micțional?
Cum au petrecut Crăciunul Oana şi Mărioara Zăvoranu

Zăvorancele
Oana Zăvoranu şi-a petrecut Crăciunul împreună cu mama sa, Mărioara Zăvoranu şi cu mai mulţi prieteni, vedeta postând mai multe fotografii pe contul ei de Facebook. În imagini apare şi câinele Dodo. Printre musafirii cu care a luat Oana Zăvoranu masa s-au numărat avocatul Alex Morarescu şi sotia sa Andreea, unchiul Gigi, vărul Alex, Liviu Szabo şi Răzvan Dumitrescu.
În urmă cu două săptămâni, Oana Zăvoranu a încercat să se sinucidă cu un cocktail de pastile si alcool, combinaţie pe care o folosea pentru a scăpa de durerile cumplite de cap pe care le avea. Se pare că Oana a apelat la gestul extrem din cauza nereuşitele profesionale din ultima perioadă.
Se mai pot vedea niște poze aici: Vezi galeria foto din jurnalul.ro asta dacă pe cineva mai interesează niște poze cu Oana Zăvoranu sau cetaceul de Mareana, mă-sa … Evident, nu cum arată în realitate ci cum au ieșit când cineva și-a băstut joc de ele cu photoshopul de arată ca niște păpuși cauciucate …
De asemenea se mai poate citi și:
În fine …
Cred că ar fi bine și să ne amuzăm puțin cu niște producții demențiale ale celor de la Cațavencii
Ca la şuşa cortului cu Oana Zăvoranu, Cătălin Botezatu şi Morris
Gen Spitalul de nebunatice
Oana Zăvoranu (un pacient dificil), despre Oana Roman, colega ei de la Antena 2: „Nu pot să respir din piftia Onucăi Pateuţ! O să rîd de o să mor! Îi voi pava drumul pînă în platou cu sandvişuri, slănină, pateuri şi, evident, cu ciolane de pui, asta ca să nu se rătăcească.“ (Click!, 17 iunie)
Îmi plac mult conflictele dintre Oana Zăvoranu şi Oana Roman! Nu numai că nu ţin cu nimeni, dar oricare dintre ele ar omorî-o pe ailaltă, eu tot mă bucur!
Gen Aceste cuvinte ne doare
Cătălin Botezatu (un fel de bărbat frumos): „Nu ştii că eu cînt «Vorbe, vorbe care tot mai dor…» Evident, 3 Sud Est au fost preferaţii mei din acea perioadă. Băieţii sînt foarte talentaţi, au avut cele mai frumoase piese cu cele mai frumoase versuri.“ (Kanal D, 17 iunie)
Două lucruri l-au durut tot timpul pe Bote: vorbele şi colonul.
Gen Veninul de şarpe în slujba omului
Morris (un fel de metrosexual): „Am găsit un produs de întreţinere unisex, ideal pentru toate felurile de ten. Mie îmi place să fiu mereu în formă şi să arăt bine, aşa că fiind mereu obosit de la spectacole, mă hidratez acum cu o cremă cu venin de şarpe, pentru îndepărtarea ridurilor fine, dar care aduce şi alte beneficii.“ (Click!, 16 iunie)
Boss, da’ freacă-te pe faţă direct cu şarpele, ca să elimini intermediarul.
catavencii.ro
Sau articole ceva mai vechi:
Showbiz și fiii – Ce face Tudy cînd n-o face
ORICE PENIS NORMAL aflat în pielea lui Tudy Ionescu, liberalul manual care a scos-o pe Zăvoranca din căsnicie, ar fi pus capu-n pămînt și s-ar fi tîrît în munți de rușine, de frică să nu fie recunoscut pe strada politică și linșat cu smartphone-ul. Dar Tudy s-a ținut tare. Și, cînd nimeni nu mai aștepta nimic bărbătesc de la el, l-a înghesuit recent pe Traian Băsescu pe Facebook, numindu-l „incompetent politic, social, economic și al oricărei limbi în afară de cea a șmecheriei și tupeului“.
Curajul de a-l înfrunta pe însuși președintele țării l-a costat mult pe tînărul palmatician. Pepe precizează că relația dintre el și Querida s-a terminat (Băsescu are, într-adevăr, acest efect asupra românilor). Sursele noastre confirmă, în timp ce Oana Zăvoranu afirmă că sîntem toți niște papagali (începînd cu maimuțoiul de Pepe).
MISIUNEA NOASTRĂ e să dezvăluim ceea ce nici un tabloid nu a detaliat deocamdată: cu ce anume se ocupă Tudy atunci cînd nu o apucă. Ei bine, poate e interesant de aflat că Tudor Ionescu, născut la data de 4 martie 1985, a înființat (pe 20 aprilie anul curent) firma Atma – Nana SRL, al cărei obiect de activitate este fabricarea pîinii, a produselor de patiserie și a prăjiturilor (de unde și obsesia lui pentru savarină). Și apoi, pe 17 iunie, firma Wine Village SRL, care are trei acționari și se ocupă cu comercializarea cu amănuntul a băuturilor în magazinele specializate. Unul dintre acționari, Alexandru Anghel, e originar din Tîrnăveni, unde se îmbuteliază vinuri de pe Valea Tîrnavelor. Sună, culmea, logic.
Două chestiuni mici rezultă de aici. Unu: Tudy s-a apucat de afaceri după ce s-a cuplat cu Zăvoranca (și, cel mai probabil, la sfatul ei de femeie întreprinzătoare). Doi: paradoxal, Tudy a înțeles că și-a futut cu mîna lui viitorul politic, așa încît trebuia să-și tragă de undeva niște cărți de vizită. Sigur, nu excludem varianta c). Tudy o freacă în continuare și s-a decis, în fine, s-o facă în mod organizat, la birou.
catavencii.ro
Noi mărturii halucinante în Procesul vrăjitoarelor!

Vrăjitoare
Deci Oana Zăvoranu a pierdut, conform procurorilor, în jur de 450.000 de euro la vrăjitoare, demonstrînd iarăşi că paranormalul e o taxă naturală pe prostie. Credeţi că asta-i tot? Nu e! Practic, e doar vîrful magic al aisbergului!
♦ Adrian Mutu a primit de la o vrăjitoare din Piteşti un praf mistic, de culoare albă, care, odată făcut liniuţe şi tras pe nas, măreşte capacităţile sportive, cheful de dans şi debitul verbal. Dar folosit în exces te transformă în Radu Mazăre. Are şi magia albă dezavantajele ei.
♦ Vrăjitoarele din Buftea spun că Geoană e vrăjit cu magie neagră. Asta explică ceea ce noi bănuiam demult: că Geoană e un om politic eminent, un savant al politicii care ar putea să scoată Universul din criză. Doar că e vrăjit de vreo 20 de ani să pară prostănac şi-a fost îndeajuns de fraier încît să nu-şi facă un control la flacăra violet.
♦ Sânziana Buruiană a fost sunată de o vrăjitoare care i-a spus că cineva vrea neapărat să-i facă rău. Nimeni, nici măcar Adevărata Regină a Magiei Albe, nu ştie încă cine şi de ce. Deşi Sânziana n-a crezut o iotă, noi sîntem convinşi că există un pericol real. Altfel nu se explică de ce faţa ei se transformă din ce în ce mai tare în cea a unei gîşte. Ori e o magie albă prost înţeleasă, ori e chirurgie plastică neagră.
♦ Anonima Rouge (probabil o cîntăreaţă sau o actiţă porno, ne e lene să aflăm) a spus că o vrăjitoare i-a cerut un inel de aur de 150 de grame! În caz contrar, va muri în trei zile într-un atentat terorist! De frică, săraca fată a plîns o săptămînă în neştire, pînă cînd părinţii ei, disperaţi, i-au angajat cinci bodyguarzi pe care i-au îmbrăcat în costume de elevi la Hogwarts. Că băieţii de la BGS nu păreau antrenaţi să lupte cu magia.
♦ Amalia Năstase a ţinut să infirme zvonul precum că ar fi fost la vrăjitoare. Evident, e o prostie! Vrăjitoarele au venit la ea! Respectă şi ele scara ierarhică.
catavencii.ro
Cine e de fapt Oana?
O biografie a ei găsim pe biografii.famouswhy.ro
Oana Zavoranu s-a nascut la data de 16 iunie 1973 in Bucuresti. Este o actrita si o cantareata faimoasa din Romania.
Cariera:
Oana Zavoranu a studiat dreptul la Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti insa la finele anului scolar a constatat ca nu este meseria tocmai potrivita pentru ea si avand cativa prieteni foarte buni de familie care cochetau cu televiziunea a decis sa se prezinet la un casting pentru moderator de emisiuni tv.
La inceput nu credea nici in ruptul capului ca va fi selectata insa a fost foarte norocoasa si fara ajutor din partea prietenilor ea a devenit prezentatoarea emisiunii „Vara pentru 2” de la postul TVR2. Oana a dat dovada de mult profesionalism si nu a ramas doar la stadiul de prezentatoare la acea emisiune, ea a aparut si in multe alte preze ntari si emisiuni de la televiziunea romana, prezantand chiar renumitul fetival, Cerbul de Aur.
Marea ei sansa a fost atunci cand a fost aleasa sa joace in telenovela „Numai iubirea”, telenovela ce i-a adus o multime de fani si multa faima. Astfel Oana a plecat de la TVR2 pentru a lucra la Acasa TV unde dupa ce s-au incheiat filmarile la telenovela ea a lucrat ca moderatoare a emisiunii Corazon Latino. Dupa cel mai important rol dn viata ei Oana a jucat in rolul principal din serialul „Pacatele Evei” care deasemenea i-a adus multa faima si apreciere din partea unor importanti oameni de televiziune din Romania.
Oana insa nu s-a oprit aici, ea a mai jucat si cateva roluri minore in alte filme si deasemenea a lucrat mult la serialul autobiografic numit „Razbunarea Oanei”. Totodata Oana este si cantareata, ea a lansat un singur album numit „Mai buna ca niciodata” care s-a bucurat d eun mare succes pe piata muzicala. In prezent ea lucreaza in cadrul postului de televiziune OTV ca si moderatoare a unei emisiunii.
Pe scurt despre Oana Zavoranu:
Nume: Oana Zavoranu
Locul nasterii: Bucuresti, Romania
Data nasterii: 16 iunie 1973
Parinti: Tatal biologic Nelu Banicioiu, tatal adoptiv Nicolae Zavoranu si mama Marioara Zavoranu
Frati / Surori: Doua surori vitrege decedate
Culoarea ochilor: Verzi
Culoarea parului: Brunet
Inaltime: 1,70cm
Greutate: 53kg
Nationalitate: Romana
Porecle: Querida
Sot: Pepe
Copii: Nu are copii
Ocupatie: Canatreata, actrita, om de televiziune
Studii: Liceul I.L. Caragiale din Bucuresti, Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu
De ce ne place Oana Zavoranu?
Oana Zavoranu este genul de vedeta de televiziune care face mereu valva pe unde se duce, exact ceea ce publicul telespectator doreste sa vada pe micile ecrane. Ne place de ea pentru ca este o femeie frumoasa si inteligenta.
De ce este Oana Zavoranu faimoasa?
Oana Zavoranu este faimoasa datorita personajului negativ interpretat in telenovela „Numai iubirea” si deasemenea datorita relatiei ei cu cantaretul Pepe. Deasemenea Oana este faimoasa si datorita nenumaratelor scandaluri cu mama sa vitrega.
Filmografie:
• Modigliani
• La Bloc
• Numai iubirea
• Pacatele Evei
Discografie:
Un album numit „Mai buna ca niciodata” ce contine piesele:
• Carino
• Pusa pe fapte
• Ai, inima
• Am gasit la tine dragostea
• Lumea ma iubeste
• Cine te crezi
• Cu sufletul nu stiu sa mint
• Eu pot trisa
• Tu…
• Fantezia ta
Articole despre Oana Zavoranu
Oana Zavoranu News
P.S. Am stat și m-am gândit cam ce ar putea Oana Zăvoranu să face pentru a atrage atenția …
Să zicem câteva opțiuni în caz că nu are idei:
– Să intre goală pe stadion când joacă Dinamo cu Steaua… de la distanță nu se vede uzura
– Să se arunce în fața trenului
– Să se cațere pe arcul de triumf
– Să bea insecticid…
Ar face rating.. garantez ...
Apreciază:
Apreciere Încarc...