Arhiva

Posts Tagged ‘parinti’

ȘOCANT (fără glumă). În Marea Britanie s-a legalizat conceperea de copii cu trei părinți genetici.

1 iulie 2018 5 comentarii

Mai întîi o scurtă povestire posibilă într-un viitor incert.

”Gigel era un băiat ca oricare. Frumușel și pus pe șotii, făcea tot felul de prostioare ca toți băieții de vârsta lui. Ba le învăța pe maimuțele din laboratorul școlii codurile care deschideau ușile cuștilor, ba turna tuș de imprimantă pe camerele roboților de la curățenie de se loveau ăia de toate obstacolele. Ba le punea fetelor gândaci după gât de urlau alea ca mușcate de șarpe.

Directorul uman și computerul manager al școlii au încercat toate procedurile de corectare a lui. Gigel părea incorectabil. Nu răspundea la nici un fel de programe educaționale.

Într-o zi directorul uman în chiamă în birou și îl anuță:

– Luni vei veni la școală cu toți părinții tăi genetici să vedem ce facem cu tine.

Copilul pleacă.

Luni dimineața intra în școală însoțit de toți cei opt părinți biologici ai săi.”

La prima vedere, probabil, atât povestioara cât și imaginea alăturată par cam anapoda. Doar la prima vedere. Se pare că viitorul va face să fie cât se poate de posibile.

Ciudat sau nu, dar știrea aceasta e una cât se poate de reală. Pe viitor copii britanici pot avea, legal, mai mult de doi părinți genetici.

Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a autorizat conceperea de copii folosint material genetic provenind de la 3 părinți. Legea extrem de controversată a fost aprobată de deputații britanici și are drept scop prevenirea transmiterii unor boli genetice grave.  Deja se preconizează că primii copii cu material genetic de la două mame și un tată se vor naște peste un an.

Noua tehnică de concepere a copiilor modificați genetic, dezvoltată la Newcastle, se adresează celor care sufera de anomalii mitocondriale, adica ale unui numar restrans de gene aflate in afara nucleului ovulului.

Practic se procedează la combinarea ovulului bolnav cu mitocondriile prelevate dintr-un ovul sănătos, donat de o femeie. Ovulul astfel rezultat este fecundat invitro și implantat mamei copilului. Materialul genetic implantat este de sub 1% din genomul viitorului făt.

Consilierul guvernamental Sally Davies, spune: ”Acestea nu sunt modificări genetice. Nu modificăm cele 50% din genele care provin de la fiecare părinte”.

De remarcat că, în Marea Britanie, au fost depistate în jur de 2500 de femei care suferă de anomalii mitocondriale. Anual se nasc aproximativ 125 de copii care moștenesc această problemă. Practic acești bebeluși pot suferi de boli degenerative ca diabet sau miopatie. 

Există specialiști care susțin că bebelușii cocepuți astfel au un risc crescut pentru a dezvolta un cancer.

Biserica Catolică și cea Anglicană au manifestat reacții de rezistență la apariția acestei legi, unele voci spunând că pe termen lung, după mai multe generații, aceste modificări vor putea dice la situații greu de imaginat.

La rândul său, reprezentanta Christian Concert, Andrea Williams, declară:

”Se modifică nu doar codul genetic a acelui copil ci și cel al copiilor și copiilor copiilor lui”.

Există și reacții de natură etică în sânul comunității științifice.

”Va fi prima oară când vom manipula genomul uman. Odată ce ai trecut acest prag, e foarte greu să reziști tentației de a crea copii la comandă” – declara David King, director Human Genetics Alert.

Unul din cercetătorii implicați în proiect, probabil din cauza declarației șocante, a preferat să i se păstreze anomimatul, a declarat:

”Ceea ce vedeți aici este doar un început. Tehnologic deja putem manipula cu mari șanse de reușită ganomul embrionului, putem stabili prin înlocuirea genelor existente cu genele potrivite, a anumitor caracteristici aviitorului individ. Culoarea ochilor, a pielii, a părului, putem îndepărta predispoziția la boli. 

Acesta e viitorul. Femeile nu vor mai trebui să poarte sarcina, fătul se va dezvolta până la vârsta nașterii într-un uter artificial, acum, tehologic posibil, evitându-se astfel accidebtele inevitabile apărute în timpul sarcinii naturale. Genele necesare vor fi luate de la un număr oricât de mare de persoane, un copil favând ca părinți o comunitate oricât de mare.”

Marea Britanie a fost întotdeauna în avandardă în domeniul reproducerii asistate, acolo, în 1978, născându-se primul copil rezultat al fertilizării in vitro.

SIMONA IONESCU: „Niciodată, în 25 de ani, nicio asociație de părinți nu a ieșit în stradă ca să protesteze față de guvernanți pentru că experimenteză pe copiii lor metode de învățământ puerile și interesate pecuniar.”

6 octombrie 2014 Lasă un comentariu

EDITORIALUL EVZ. Generația pe care am ucis-o ca neghiobii. Tu simți că ai vreo vină?

În decembrie 1989, cei mai mulți oameni care au ieșit în stradă fără să le pese de consecințe au fost tineri cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Din sufletele lor au explodat, ca un curcubeu pe cer, celebrele cuvinte: „De Crăciun, ne-am luat rația de libertate”.

 Simona IonescuCâți ani au astăzi acei tineri din „generația revoluționară”? 45 – 50 – 55 de ani. Sunt părinți, unii chiar bunici. Au clădit o societate nouă, au educat o generație, au format „schimbul de mâine” – parcă așa spuneau comuniștii la evenimentele lor festiviste, foarte asemănătoare cu ceea ce vedem la congresele și mitingurile PSD. V-ați gândit, însă, vreodată, ce greșeli am comis noi, maturii de astăzi, față de generația născută după 1990? Cum, trași în malaxorul unei vieți încărcate de năzuințe și marcată puternic de politică, am uitat de micile lucruri bune care ar fi făcut și din copiii noștri o generație cultă și puternică, aptă să evite greșelile părinților, să sesizeze manipulările politice de orice culoare? Am uitat să-i facem să fie mai buni și să trăiască mai frumos și mai liber decât generația noastră, ucigându-le viitorul ca neghiobii. Cei mai mulți au fost educați să fie șmecheri, să-și deschidă ușile mituind sau să plece să-și facă un rost în afara țării.

Niciodată, în 25 de ani, nicio asociație de părinți nu a ieșit în stradă ca să protesteze față de guvernanți pentru că experimenteză pe copiii lor metode de învățământ puerile și interesate pecuniar. Părinții nu s-au revoltat vizibil atunci când au constatat că fiii și fiicele lor vin acasă cu manuale ce conțin aiureli, ci au asistat aproape impasibili la drumul lor prin școală până la dușul de la BAC. E doar unul din exemple, deși aș putea să mă gândesc și la pacienții care stau și se uită la cardul de sănătate pe care nu-l pot folosi din cauză că medicii de familie nu vor să cumpere cu 10 sau 100 de euro indispensabilele cititoare.

Familia românească și-a schimbat obiceiurile și a făcut loc cu aviditate tehnologiei, iar aceasta și-a pus parșiv amprenta pe formarea adolescenților. Părinții au uitat să cumpere cărți copiilor, înainte de a le pune telefonul mobil în mână sau tableta. Rafturile din casă sunt ocupate cu CD-uri, iar celebrele „lecturi suplimentare” din școala părinților au rămas doar amintiri. Nici măcar obișnuitul ziar de dimineață, comentat de către mama și tata în prezența tânărului vlăstar, nu-și mai are loc decât în viața puținelor familii conservatoare. Copilului i se permite să-și construiască propriul univers în mediul online de pe mobil, rar pătruns spre supraveghere de către părinți.

La ce să-i folosească noianul de cărți când există google de unde afli orice informație?, am auzit des întrebarea. Dezarmant. Fără o bază cultural-educativă care să-i dezvolte copilului capacitatea de selecție și sinteză, internetul nu-i este de foarte mare ajutor în înțelegerea unor situații. Iar profesorii de altădată, acum în prag de pensie, nu se deosebesc de cei de azi decât prin frica de partidul lui Nea Nicu, așa cum fostul sistem de învățământ nu poate fi considerat nu știu ce mare performanță atât timp cât era împănat cu mult balast. Importantă era, în trecut, îndrumarea părinților și a profesorilor cu vocație către lucruri cu adevărat importante pentru elev.

Azi suntem atenți la marea corupție, aplaudăm DNA când trimite în spatele gratiilor politicieni și oameni de afaceri aserviți lor, însă încurajăm copiii, prin propriile exemple, să se obișnuiască cu șpăguța ca făcând parte din cotidian. Dai „o atenție” la școală, la circa financiară, la portarul de la spital sau de la liceu, la casa de la multipex când vrei să obții niște bilete bune etc., etc. „Șmecherii mereu reușesc”, e conceptul care li se imprimă adolescenților. Pentru toate acestea, generația adultă și „revoluționară” poartă o vină majoră, care în drept s-ar numi „ucidere din culpă”.

Autor: Simona Ionescu

Sursa: evz.ro

%d blogeri au apreciat asta: