BOMBĂ: Dezvăluiri despre cum și-a petrecut Irina Tănase, 1 Iunie, în Elveția

Serviciul Român de Informații Secrete și Confidențiale (SRISC) ne-a trimis fotocopia unei pagini din Jurnalul Foarte Personal al unei fetițe care se numește Irina Tănase, zisă Irinuca.

Ea, încă de mică, are o viață foarte grea, deoarece a ajuns să îngrijească un bătrân. Acesta se numelte Liviu Dragnea și cred că o iubește foarte mult deoarece se spune că a dus-o și la Congresul PSD unde a așezat-o în primul rând ca să vadă mai bine.

În pagina de jurnal fetița povestește cum și-a petrecut 1 Iunie, Ziua Copilului.

De vreme ce un serviciu de talia SRISC a considerat că trebuie să investească efort și bani pentru a obține această fotocopie a paginii din jurnalul fetiței, cred că e important. Poate, dacă nu va avea note prea bune la școală va deveni chir Prim Ministru. E blondă, deci șanse pare a avea:

”Compunere:

= Cum mi-am petrecut 1 Iunie =

Pe mine mă chiamă Irinuca și atunci când nu sunt rea, sunt fetiță cuminte.

  Eu mi-am petrecut 1 Iunie foarte frumos, am fost în Elveția unde nenea Liviu mi-a arătat  niste vaci cu țâțe mai mari decât ale mele și la o fabrică de ceasuri unde am văzut niste ceasuri frumoase, dar nu chiar atât de frumoase ca cum sunt ceasuurile de plastic pe care mi le-a adus Moșul la Crăciun. Acelea sunt rosu, verde, albastru și galben și atunci când zice că e ora trei arată un trei împătit la zero, zero.

  Nenea Liviu m-a întrebat dacă îmi place ceasurile și eu am zis că îmi place dar cred că e unguri pentru că nu înteleg ce arată pentru că nu avea decât linii.

  Când am plecat nenea Liviu mi-a spus că la anul mă duce la Paris și îmi cumpără sonda aia mare pe care o are francezii în centrul orașului. 

 Mie mi-a plăcut la 1 Iunie si abia astept să mergem la Paris să îmi cumpere sonda.”

Mai jos se poate vedea fotocopia în original a fotocopiei paginii din jurnalul micuței Irinuca:

Fotocopie din Jurnalul Foarte Personal al Irinei Tănase

P.S. Dacă mititica Irinuca va mai publica și alte lucruri în Jurnalul Foarte Personal, sau va povesti cim îi va cumpăra bătrânul  nenea Liviu sonda cea mare de la Paris, vom reveni.

La Strehaia, Olguței Vasilescu i-a plăcut cel mai mult laba …

Spune lumea că și politicienii ar fi oameni, că ar avea sensibilități și nostalgii, în special legate de copilărie, de locurile și oamenii cu care și-au petrecut copilăria.

Olguța a fost salvată din ghiarele presei de verișoarele sale

Pe surse aflăm că Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii ar fi o femeie sensibilă, amintindu-și cu plăcere de perioadele în care își petrecea vacanța la Strehaia unde ar avea niște rude. Cică le spune ”ai lui Bucsi Săcuiu” (se citește ”Buci” cu accent pe ”i”. Practic, sunt urmașii unui fost ofițer secui, originar de prin părțile Covasnei, Ianos Bucsi care a luptat în oastea secuiască alături de Mihai Viteazul. După ce domnitorul a murit, Bucsi și încă niște colegi ai lui au plecat și s-au stabilit prin părțile Strehaiei.  

Ei, din sursele respective că, în vară, dorind să își încarce bateriile, doamna Vasilescu a mers la rudele sale. Aflând că Regele Dorin Cioabă este în localitate, împreună cu două verișoare a dorit să îl viziteze. În drum spre palatul unde Majestatea Sa  se afla, cum necum, jurnaliștii unei televiziuni locale, ai unor posturi de radio din Strehaia și a unor jurnale au făcut o ambuscadă. 

Văzându-i, doamna ministru a cerut: ”Vă rog să îmi respectați intimitatea, să nu mă filmați, sunt în timpul meu liber.” ... una din verișoare dorind să își protejeze puradelul pe care îl avea în brațe de agresiunea presei a mărit pasul. Cealaltă verișoară, a recurs la o stratagemă. Și-a ridicat fusta… ”Hei, mo, dacă vreți să felmați, felmați aici să vede și telespectatorii marfă fină dă 3000 dă ieuroi șmanglită dă la Paris  dântr-un un magazin cât Casa lu Boboru dă la București unde să vinde numa lingerie, ștrapuri și cheloți”.

Evident că jurnaliștii s-au concentrat pe ce era mai interesant.. pe ciloții verișoarei. Întrebări la obiect, primplanuri profesioniste … ”Hai mo, pune mâna că nu să sparge, să știi și tu cei aia fineață și nu budigăi  de bumbac ca cum are barabladina dă  nevastă-ta” –îi încuraja ea.

Astfel, doamna ministru a reușit să se fofileze și să ajungă la Regele Cioabă unde s-a încins o petrece de zile mari. Au cântat cei mai celebri maneliști,  și au fost sacrificate tot felul de animale și păsări autohtone crescute în ograda Majestății Sale: trei struți, un rinocer, un pui de elefant de lapte și multe alte specialități.

După petrecere, doamna ministru a declarat extrem de entuziasmată:

”Credeți-mă, rar am participat la o petrecere atât de mișto. Din toate mie mi-a plăcut laba. Nici cei mai mari specialiști de la București nu știu face laba mai bine decât bucătarii Regelui Cioabă …”.

Evident că se referea la laba de urs, una din cele mai bune mâncări din lume …

SIMONA IONESCU: ”Vreau să aflu de la procurori dacă sunt probe că și Călin Popescu Tăricenu a primit tainul de la SOV.”

Lovitura de grație pe care i-a dat-o Vîntu Alinei Gorghiu în cazul „Mită pentru Olteanu și Tăriceanu“

Simona Ionescu

Bogdan Olteanu a ajuns acasă, la vilă, că de tânăr a câștigat bine. La fel de bine ca și unii jurnaliști, analiști și politicieni care-i freacă acum ridichea pe la televizor sau pe Facebook lui Sorin Ovidiu Vîntu, uitând că au fost în staful lui sau și-au făcut viața frumoasă pe bănișorii Tăticului FNI.

 Acum, în fața plutonului e scos Liviu Mihaiu, dar am văzut unii pe rețeaua de socializare care dau cu piatra în loc să-și scuipe-n sân și să fugă la biserică, să aprindă o lumânare. E drept, am mai rămas puțini prin presă care ne amintim de anii 2000-2010, când grupuri de jurnaliști și politicieni alergau în Deltă ca să fumeze trabuce și să bea Whisky sau Campari cu Mister Vîntu. Dar pe undeva mai există arhive. O dată, SRI – cred eu! – ne-a strecurat o informație alarmistă, de a sărit presa în aer. S-a zis că SOV a avut un accident grav cu șalupa în Deltă. O banalitate, dar așa s-a aflat că acolo era un anume grup de invitați. Îi avea la picioare pe aproape toți oamenii de influență.

Rareș Bogdan, ziarist la Cluj în acea vreme, ne anunță că Vîntu amenință că aruncă România în aer chiar din pușcărie. Are casete filmate cu „prietenii” care-l vizitau în Deltă, în vila de lângă Corbeanca și în cea din strada Paris, acolo unde se dusese Geoană la „SPA” înainte de confruntarea cu Băsescu. Asta înseamnă că SOV sau Sorinche, cum auzeam că-i zic apropiații, vrea să-și facă propria justiție. Nu aia din Codul penal, ci aia din codul moralității unui golănaș care nu accceptă să ia bătaie de la membrii bandei pe care i-a crescut, i-a făcut mari și apoi s-au răzvrătit împotriva lui. S-ar putea să și câștige fiindcă, de ceva timp, poporului îi place mai mult hăcuirea victimei decât țintuirea călăului ticălos la stâlpul infamiei. Jurnaliștii au uitat și ei de probe sau de prezumția de nevinovăție și fac rapid execuții publice pe Facebook, invocând dreptul la opinie sau înghițind pe nerăsuflate acuzațiile aduse de Poliție sau de Parchet sau de un informator/denunțător. Ohoho, câte erori am întâlnit în viața mea de ziarist! Nu numai eu, ci și colegi din presă, dar lucrurile astea par să nu mai conteze.

 

Bogdan Olteanu doarme acum acasă, chiar dacă pe noptieră stă mandatul de arestare la domiciliu. Habar n-am dacă a luat milionul de euro de la Vîntu, fiindcă procurorii nu ne-au indicat nicio altă probă decât denunțurile a doi pușcăriași cu conturi în Cipru și afaceri dubioase. Însăși decizia instanței de a nu-l băga la carceră pe Bogdan Olteanu lasă loc suspiciunii că la dosar nu sunt dovezi clare. Totuși, au trecut 8 ani! Mă întreb de ce n-or fi făcut procurorii nicio percheziție la el acasă? 

 

Nu-l cred Albă-ca-Zăpada pe Bogdan Olteanu. N-avea cum să acumuleze așa avere în câțiva ani. Căci și dacă ar fi câștigat un salariu de 15.000 de euro pe lună la BNR, în cei 6 ani de când e acolo tot n-ar fi putut să strângă bani ca să construiască trei vile și să întrețină o familie cu doi copii. Dar pentru asta sunt alte instituții care să-i evalueze cinstea. Cancerul corupției e peste tot, metastazele lui înfloresc în fiecare colț al societății. Nu de acum, ci de 26 de ani, de când organismul României a început să fie supus unui tratament greșit cu citostatice comunistoide. Dar cred că ar trebui să ne oprim din greșeala de a lăsa să ne trateze un vraci în locul unui medic competent.

 

Ca jurnalist, mă interesează la modul serios dacă liberalul, care în 2008 era președintele Camerei Deputaților, a luat punga cu un milion de euro de la omul lui Vîntu ca să-i înlesnească afacerile din Deltă. Vreau să aflu de la procurori dacă sunt probe că și Călin Popescu Tăricenu a primit tainul de la SOV. Că altminteri, rămâne în picioare scenariul că PNL a forțat îndepărtarea lui Bogdan Olteanu, omul lor în Consiliul de la BNR, pentru a-l pune în locul lui pe Lucian Isar, soțul președintei PNL! În momentul de față, cred însă că Alina Gorghiu tocmai i-a închis consortului în nas ușa Băncii Naționale. Și mai cred că golănașul Sorinache se bucură că măcar ceva i-a ieșit cap-coadă.

Autor:  Simona Ionescu

Sursa: evz.ro

LUIZA VASILIU ARE GĂRGĂUNI DE PRIMĂVARĂ

Indiscutabil, femeile frumoase au tot felul de gărgăuni. 

Luiza Vasiliu are nişte gărgăuni mai speciali: Gărgăuni de primăvară …

.

.

GĂRGĂUNI DE PĂRIMĂVARĂ

Text apărut în numărul din februarie al revistei Timpul, într-un dosar dedicat lui Radu Cosașu și coordonat de Radu Vancu

    Scriu acest text la o masă de sticlă dintr-un apartament micuț de pe rue du Plâtre, strada unde și-a pierdut Flaubert virginitatea cînd avea șaișpe ani, în timpul anului școlar 1837/1838 (deși unii zic 1839). Am aflat asta în seara dinaintea plecării la Paris, răsfoind o carte mai veche despre Parisul libertin. N-a fost nimic planificat. Așa cum n-au fost nici aripile enorme de înger pe care le-am găsit la fața locului, în apartamentul închiriat de la un chitarist brazilian. Pe masă am un o cană de ceai și un balon cu aer cald care, dacă-i răsucești cheița, începe să se învîrtă în jurul unui suport de plastic (pămîntul) și cîntă, mecanic și delicat, melodia de la Ocolul pămîntului în 80 de zile. Balonul muzical a fost făcut în Macao, în 1986, de Enesco Imports Corp. E numărul 3531 dintr-o serie limitată de 10 000. L-am găsit ieri în piața de vechituri de la Saint-Ouen, i-am răsucit cheița și-am rămas agățată de panglicile lui galben poussin, n-am avut încotro și l-am luat (m-am tîrguit puțin, l-am scos la 35 de euro în loc de 45). Tot ieri a fost aniversarea lui Jules Verne (n. 8 februarie 1828, la Nantes). Și tot ieri am recitit, înainte să aflu de aniversare sau să mă urc în balon,Un august pe un bloc de gheață (se poate citi la liber pe Liternet), pe care Radu Cosașu i l-a dedicat lui Jules Verne.

    Scriu rîndurile astea la Paris, orașul pe care Radu Cosașu nu l-a văzut niciodată, dar pe care-l știe mai bine decît oricine altcineva. N-aș fi putut să le scriu și n-aș fi putut nici măcar să-mi cumpăr balonul dacă n-ar fi existat SMOC (Serviciul Mondial de Organizare a Coincidențelor), de a cărui existență am aflat de la Radu Cosașu, și care, desigur, a organizat tot. Scriitorii adevărați te învață lucruri. Unii îți arată cum să bați un cui sau să-ți dai foc la valiză, alții cum să te uiți la lumea din jur, cum să legi firele, cum să iei istoria în balon. Radu Cosașu e din a doua categorie.

    L-am citit prima dată în Dilema, cînd aveam 14 ani, mai întîi la școală, pe sub bancă, apoi pe ușa de la șifonierul unui iubit, apoi direct din cărți, apoi Alex. Leo Șerban ne-a făcut cunoștință și m-am făcut mică de tot, apoi am ieșit din cînd în cînd, cu Cristi Luca cu tot, la prînzuri lungi și calde ca niște vacanțe de vară, apoi eu m-am angajat la Dilema și am devenit colegi (imaginați-vă cum sună asta, să fii coleg cu Radu Cosașu), apoi am devenit, în fiecare joi, dactilografa Luisiana (dl Cosașu îmi dicta textele extremistului de centru scrise „cu creionul între degete, cum crede Malraux că-ți trebuie ca să devii om”, iar eu le băteam la calculator), apoi ultimul volum din Supraviețuiri voia neapărat să fie scris, așa că ne-am văzut ceva mai rar, dar mai aplicat (vizite cu ceai, biscuiți și noua dezordine mondială). Radu Cosașu e scriitorul meu preferat, pentru mătuși, pentru fiul inexistent (pe care l-am și cunoscut), pentru Belphegor, pentru Stan și Bran, pentru sonatine, pentru gărgăuni, pentru profesarea lucidității în vremuri tulburi, pentru onestitatea incredibilă, pentru stilul impecabil, pentru umanitatea fiecărui cuvînt, pentru generozitate, pentru arta de a citi ziarul (și arta de a-l scrie), pentru încă o mie de lucruri care încap într-un balon cu aer cald pilotat de Iordache Cuparencu, n. 1784, la Iași, primul om despre care se crede că a supraviețuit unui accident serios cu balonul.

Pentru conformitate:

Autor: Luiza VASILIU

Acest articol a apărut sub numele original

GĂRGĂUNI DE PĂRIMĂVARĂ

pe siteul publicaţiei Dilema Veche

La data 04 Martie 2015

Cine o controlează pe Ana Maria Topoliceanu? Pe cine vizează de fapt DNA? (Sau, poate, SRI ? )

Cu cine, în ce perioadă  şi în folosul  cui a colaborat  Ana Maria Topoliceanu?

De fapt, ţinta reală este Elena Udrea, sau se doreşte ca aceasta să fie determinată să înceapă să cânte?

Cui îi tremură cămaşa dacă Udrea începe să-şi sufletul şi să povestească tot ce ştie?

Poveste lungă, complicată … photoshutting parizian, cu delaţiune, manipulare şi multe, multe ramificaţii …

 

Ajuns la o venerabilă vârstă, un spion britanic care a acționat în Germania în Al Doilea Război Mondial, întrebat care e secretul de a reuşit să îmbătrânească fără a fi niciodată descoperit a spus că de fiecare dată când i se păra că se întâmplă anumite coincidenţe, devenea atent.

În 90% din cazuri nu erau coincidenţe.

Se întâmplă ca, legat de Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, prietena recunoscută de Elena Udrea şi principala sa denunţătoare, să existe câteva lucruri cărora le putem spune ciudate coincidenţe fără teama de a greşi.

Ana Maria Topoliceanu a făcut tot ce putea pentru a se armoniza una cu altul denunţurile celîmpotriva Elenei Udrea.

„Există informaţii şi indicii foarte clare – posta echipa de comunicare a Elenei Udrea pe contul acesteia de Facebook (https://www.facebook.com/EUdrea/timeline )  – că denunţătorii împotriva Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” s-au pus de acord asupra declaraţiilor şi au încercat să influenţeze ancheta: Ştefan Lungu susţine că s-a pus de acord cu Gărdean în decembrie 2014 asupra declaraţiilor; Ana Maria Topoliceanu a făcut presiuni asupra lui Tudor Breazu pentru a-i confirma denunţul; există un denunţ colectiv (caz unic în practica penală) în care este amintit şi numele Elenei Udrea. Mai mult, aproape toţi denunţătorii şi-au schimbat declaraţiile iniţiale.”

Aceeaşi Ana Maria Topoliceanu se întâmplă să atragă atenţia unora prin faptul că, atunci când cu partida de shoping parizian la care a participat împreună cu Elena Udrea şi Alina Bica parcă, din priviri, căuta fotograful …

Am văzut pozele şi întradevăr, Ana Maria Topoliceanu priveşte în direcţia unuia din  fotografi.

Am zis a „unuia din fotografi” deoarece după cum sunt realizate pozele există cel puţin două persoane care fotografiază.

În cele două poze de mai jos fotografii erau unul la nivelul străzii, al doilea undeva sus, probabil în una din clădirile din zonă, eventual, din una din clăririle de vis-a-vis.

Pe cel de la nivelul străzii pare a-l căuta Ana Maria Topoliceanu.

Pe cine caută cu privirea Topoliceanu? – Photoshutting parizian (fotografie de la nivelul străzii)

Pe cine caută cu privirea Topoliceanu? -Photoshutting parizian (fotografie făcută de la înălţime …)

O întrebare care s-a pus încă de când setul de poze a apărut în public a fost: Cum se explică faptul că s-a reuşit facerea pozelor de la înălţime? Dacă fotograful de la nivelul străzii putea să le urmărească pe cele trei, cel care a făcut pozele de la înălţime trebuia să ştie că cele trei vor fi prezente acolo? În fond la Paris există multe magazine unde acestea se puteau duce…

O ipoteză cât se poate de plauzibilă ar fi fost ca una din ele să le fi spus că aveau de gând să se ducă acolo, o altă ipoteză, mult mai plauzibilă fiind că una din ele le-a determinat pe celelalte în genul „Hai fată şi la magazinul ăla”, apoi, când a venit vremea, a început să se uite să vadă dacă cine trebuia era la datorie.

SRI, întrebat dacă ei au făcut pozele, a spus că nu este implicat în povestea aceasta… chestie absolut ridicolă. Unde s-o fi văzut vreun serviciu de informaţii care să dea detalii despre una din acţiunile sale de filaj, cel puţin eu, nu am mai auzit.

Faptul că este vorba de un serviciu şi nu se nişte paparazzi îl arată două chestiuni.

Pe de o parte este vorba de fopii ale notelor de plată a Elenei Udrea şi a Alinei Bica. Pentru un paparazzo nu e foarte uşor să facă rost de aceste copii. Pentru un serviciu de informaţii în schimb, e floare la ureche.

A mai fost şi prima reacţie a lui Traian Băsescu atunci când a spus că e vorba de un serviciu secret.

Ciudat este că după ce Băsescu a aruncat asta în public, brusc s-a întâmplat un eveniment aparent fără legătură. Cele două din cele şapte case care urmau a-i fi date după ce îşi încheia mandatul şi care corespundeau, pentru a alege una, brusc au devenit indisponibile…

Cam ca şi cum i s-ar fi transmis că dacă nu se potoleşte va trebui să se ducă să se cazeze în gară…

Care să fi fost, totuşi, chestia care a convins-o pe Topoliceanu să colaboreze? Să fi fost vorba de faptul că astfel îşi uşura situaţia?

Există şi o ipoteză destul de interesantă.

Se pare că apărarea ar fi de părere că Ana Maria Topoliceanu a fost pur  şi simplu „plantată” lângă Udrea pe perioada ministeriatului său la Turism.  Procurorii susţin că DNA aflase încă de la începutul lui 2014 despre banii primiţi de Obreja şi, în plus, de oamenii din minister de la Termogaz.

Dacă descoperirea rutei banilor (cea despre care Gazeta povestea în decembrie 2013) s-a întâmplat la DNA în ianuarie 2014, probabil că procurorii ajunsese deja la Topoliceanu. Şi, în februarie 2014, Topoliceanu merge, împreună cu Udrea şi cu Bica, la Paris. Colabora ea deja? Şi numai cu DNA?

Există şi ipoteza, bazată însă doar pe capete de mărturii, că Topoliceanu a fost racolată de un serviciu secret cînd era lângă Udrea. Ca prietenă a Elenei, era un nod valoros de informaţii. Pentru serviciu şi pentru public această mişcare este legitimă şi pozitivă, „cu asta ar trebui să se ocupe serviciile, să supravegheze marile infracţiuni, care afectează siguranţa naţională”.

Şi totuşi, dacă Topoliceanu a fost cuminţică şi a colaborat, de ce a ajuns la arest?

Oare colaborarea să nu fi dat roade şi împotriva Elenei Udrea să nu se fi putut produce probe clare care să reziste în justiţie?

Cu declaraţiile unor persoane dispuse să declare orice dacă îşi uşurează soarta nu prea se poate face un probatoriu care să ţină.

Exista şi o variantă de rezervă probabil: Udrea să fie implicată măcar aparent în cazul Microsoft.

Astfel sunt arestaţi foştii Cocoşi din viaţa Elenei Udrea. Ca să nu bată la pupilă, sunt arestaţi înaintea ei.

Interesant, nu? Cocoşelul poate nu putea furniza informaţiile necesare, dar tot era util. Băgându-l în celulă cu cine trebuie, el, crescut drept Prinţul Cocoşelu’ Tatii se trezeşte că nu mai e prinţ şi riscă să o încaseze, lucru care nu i s-a mai întâmplat în viaţa lui de prinţişor. Aşa că urlă ca din gură de şarpe. „Tatii… mă bate nenea”. Cocoşul ăl bătrân începe să cânte, şi cântă, şi cântă, dar liber tot nu e…

Şi totuşi se pare că probele împotriva lui Udrea nu sunt destul de puternice să fie condamnată, totuşi, e ţinută la bulău ca să-i ţină de urât şobolanului din  gaura cu PET? Dacă nu merge treaba cu cazul Gala Bute, poate o merge cea cu Microsoft … sau poate cea cu finanţarea partidelor care îi tot dă fiori lui Vasile Blaga şi nu numai … mai sunt şi alţi aleşi cărora le cam tremură nădragii… Poate o fi venind şi megadosarul EADS care va cam punew greu la încercate clasa politică mioritică… mai ştii?

De ce totuşi atâta strofocare? De ce nu i se fabrică totuşi nişte probe care să reziste în instanţă ? Se aşteaptă oare ca, izolând-o şi speriind-o cu şobolanul şi cu sutienul confiscat să facă nişte declaraţii complete apoi ca răsplată să fie achitată?

Ce ar putea ciripi oare blonda?

Să fie vorba definanţarea campaniilor PDL? Sau de finanţarea campaniilor lui Băsescu, ori a lui EBa? Cine ştie?

Oricum, dacă am reuşi să aflăm  cu cine a colaborat Ana Maria Topoliceanu, multe chestii cred că s-ar lămuri …

Şi dacă tot a colaborat, de ce a fot, totuşi, arestată? Se consideră că mai mult nu se poate obţine din această colaborare? Sau, poate, celor cu care colaborează li se pare că Topoliceanu îi cam trage în piept, îi duce cu zăhărelul şi acum doresc să forţeze să spună mai mult …?

Ei… cine sunt de fapt aceşti ei? Un serviciu secret? DNA? Altcineva?

Şi, îndiferent cine ar fi, în folosul cui lucrează?  Să fie oare o coincidenţă că tocmai când să izbucnească scandalul Maior demisionează de la SRI şi acolo vine Hellvig, personaj fost subordonat al lui Dan Voiculescu, plantat lângă Antonescu drept consilier, personaj implicat profund în tentativa de lovitură de stat?

Oare de ce îmi amintesc că una din ţintele USL (PNL+PSD) era dispariţia PDL?

Fuziunea cu PNL nu ar fi însemnat totuşi dispariţia PDL ci transformarea lui în parte a noului PNL. Dispariţie ar fi însemnat dacă din conducerea noului PNL nu făcea parte  nici un fost pedelist.

Ce mişto, le arată că sunt respectaţi dar vine DNA şi le pune cătuşe, noul PNL urmând a se purifica.

Cine i-ar fi crezut? Oricine … e ceva mai logic că tu eşti onest decât , deşi te declari liberali, te rupi de liberalii europeni şi te lipeşti de creştin democraţi?

În tot acest timp, se desfăşoară o adevărată luptă de preluarea puterii de la PSD …

Am zis se desfăşoară? De fapt pare că se mimează.

USL a reuşit într-o singură zi să cumpere destui pedelişti ca să preia puterea. Aceiaşi tipi care s-au vândut atunci s-ar vine iar… urmază alegeri locale, nu? Dacă s-ar dori … dar nu prea cred că se doreşte …

Om vedea nu peste mult timp … sper …

Je ne suis pas Charlie … Excusez-moi … je ne suis pas assez hypocrite

Legat de atentatul de la redacţia  Charlie hebdo consider că este vorba de o crimă abominabilă care nu trebuie să se mai repete, ceea ce s-a întâmplat arată unde duce extremismul de orice fel, în cazul în discuţie, extremismul religios.

Sunt stupefiat, nu atât de amploarea   pe care au luat-o reacţiile la acest atentat, cât despre faptul că se leagă aceste atentate într-o aşa măsură de dreptul la liberă exprimare.

Văd că oameni politici importanţi, presa, o mare mulţime de oameni îşi exprimă extrem de indignaţi, oprobiul faţă de încălcarea dreptului la liberă exprimare, drept fundamental în democraţie.

În virtutea respectivului drept, precum şi a dreptului de a avea propria viziune asupra a cea ce e întâmplă, mă consider îndreptăţit  să spun:

 „Eu nu sunt Charlie pentru că nu sunt destul de ipocrit”

A reduce totul la încercarea atentatorilor de a le băga celor de la publicaţia  Charlie hebdo pumnul în gură mi se pare un lucru cel puţin la fel de sinistru ca şi atentatul însuşi sau ca şi acel anunţ al Preşedintelui  SUA când zicea că Iraq-ul trebuie pus cu botul pe labe pentru că are arme chimice care pun în pericol siguranţa poporului american…

Eu n-am văzut nici până azi o armă chimică găsită în Irak şi nu cred că cineva a văzut cineva măcar una de sămânţă. Văd însă un puternic interes al SUA faţă de petrolul de acolo, mai precis, faţă de controlul asupra lui, văd cum din vistieria umplută de poporul american s-au scurs mii de miliarde de dolari, fără ca acesta să reacţioneze. 

Probabil acum urmează să asistăm la crearea unei puternice forţe care va încerca să zdrobească ISIS … evident, bălind cu gândul  controlului asupra petrolului din subsol.

Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată de acord cu terorismul. Aşa că nici nu se pune problema să aprob în vreun fel acest atentat sau oricare altul. Detest însă, cu toată fiinţa mea, manipularea de orice fel.

De asemenea nu îmi permit să fiu destul de arogant încât să fac o analiză aprofundată a motivelor care au dus la atentatul de la  Charlie hebdo.

Nici pe departe nu pot să cred că înainte de publicarea acelor caricaturi de care se tot vorbeşte era totul frumos şi cu floricele.

Nu, acele rahaturi de caricaturi, prost realizate din punct de vedere artistic şi tehnic şi cu un mesaj care pare a se adresa fie unor retardaţi, fie unora nu prea duşi pe la şcoală, nu sunt o chestiune care trebuie ruptă din context.

E doar încă o etapă a unui război de uzură care durează de secole, un război care este expresia ciocnirii a două civilizaţii.

Fie că ne place sau ba, istoria omenirii mai consemnează şi alte ciocniri ale civilizaţiilor. Una din aceste ciocniri a fost, spre exemplu, ciocnirea dintre civilizaţia europeană  cea băştinaşă din America, ciocnire care a dus la anihilarea celei de-a doua.

Mai putem aminti şi ciocnirile  dintre civilizaţia europeană şi celelalte civilizaţii întâlnite de coloniştii europeni fie prin Asia, Africa, Australia ori cineştie ce insule mai mult sau mai puţin îndepărtate.

Orice sistem religios are propietatea de a modela după chipul şi asemănarea sa societatea care la generat sau unde ajunge dominant. 

Fără prea mari eforturi putem observa că Islamul este o religie cu o jumătate de mileniu mai tânără decât Creştinismul.

Ne oripilăm când vedem extremişti musulmani care ucid în numele Islamului, ne îngrozim la gândul că numitul Stat Islamic, de fapt ceea ce s-ar numi Califatul, o forţă suprastatală care ar adunda toate forţele din lumea islamică la un loc.

Am  văzut decapitări, vedem cum se doreşte aplicarea stricto sensu a Şariei.

Șaria (în arabă:شريعة – Shari’a) este denumirea unei legislații socotită islamică şi este insprată pe de-o parte din prescrierile Coranului, conform tradiției istorice (sunită sau șiită) și în cadrul acestei tradiții, conformă tradițiilor juridice majoritare ale fiecărei țări (pentru sunism malechită, șarifită, hanafită sau oahabită iar pentru șiism alevită, alauită, isnașarită, druză, ibadită, ismaelită sauzaidită);  pe de altă parte din Sunna (tradiție inspirată din povestirile despre viața profetului Mahomet și a tovarășilor săi, povestiri denumite Hadith). Șaria se constituie în secolele VII și VIII e.n., odată cu extinderea califatului Omeiad, primul stat islamic din lume.

Poate nu ar fi cazul să ne oripilăm, totuşi, prea tare de modul de manifestare a Islamului. Cam aceleaşi tendinţe expansioniste le manivesta şi Creştinismul. 

Cu ce au fost mai bune Cruciadele care încercat aducerea teritoriului Ţării Sfinte sub control european? Cu ce au mai buni fost mult adulaţii nobili pe care îi vedem în tablouri îmbrăcaţi în armură şi declaraţi eroi pentru felul în care au luptat la cruciade faţă de cei pe care azi îi numim terorişti? Au ucis mult mai mulţi oameni vinovaţi doar de faptul că nu erau creştini decât nemusulmani ucid teroriştii de  ieri, de azi şi foarte probabil de mâine…

Cu ce este mai rea Şaria decât ceea ce făcea tribunalul religios numit Inchiziţie. Aceasta inventa vrăjitoare apoi, într-un spectacol care azi ne-ar părea absolut grotesc numit proces, le ucidea prin ardere pe rug. Groaznică şi spectaculoasă moarte. Mult mai groaznică şi mai spectaculoasă decât decapitările care ne îngrozesc.

Le cerem musulmanilor să se comporte civilizat, adică după nişte norme pe care noi le considerăm bune uitând că atunci când Creştismul avea vârsta Islamului ne comportm în esenţă la fel.

Islamul încă nu a zdrobit o civilizaţie, Creştinismul a anihilat orice urmă a civilizaţiei Maia găsite în America fără a avea nici cea mai mică jenă.

Ne lăudam cu superioritatea noastră, deci trebuie să ne impunem valorile, aşa cum făcea în antichitate Imperiul Roman, cel care a impus Europei valorile sale, valori pe care nici măcar nu le-a generat, acestea fiind de fapt luate grosso modo de la greci. uităm însă că de exemplu cifrele pe care le folosim sunt cifre arabe.

Poate nu ar trebui să mai  încercăm să ne impunem valorile noastre nu doar la noi acasă ci peste tot unde ajungem. Or fi  bune valorile democraţiei … nu zic … sunt urmarea unor procese lungi şi de multe ori dureroase.

Nici valorile islamului nu au apărut peste noapte … are şi Islamul valorile lui seculare.

Cât despre faptul că  atentatul  de are am vorbit este scos din context, ca să revin la ciocnirea dintre Islam şi Creştinism, la războiul dintre lumile generate de fiecare, cred că ar trebui să ne amintim  de Imperiul Otoman şi de multele ciocniri pe care noi  şi alte ţări creştine le-am avut cu ei. Şi Imperiul Otoman dorea să impună valorile Islamului.

Nu se poate vorbi de faptul că atentatele (cel de la Charlie hebdo, cel asupra Gemenilor New York-ezi, cel din Bulgaria de acum câţiva ani  sau altele) au ca ţintă doar blocarea libertăţii de exprimare. 

Aşa cum s-a lovit în sensibilităţile lor ei, la rândul lor au lovit nu odată în sensibilităţile noastre. Şi ai au publicat caricaturi în presa de acolo care jigneau Creştinismul. Au jignit America arzându-i drapelul şi spunând tot felul de porcării despre Preşedinţii Americi  indiferent cum se numeau.

 Nu pot să mă declar Charlie pentru că se comite o mare porcărie scoţând în evidenţă doar problema libertăţii de exprimare.

Nu pot să mă declar Charlie atâta timp cât, am pe platforma Facebook, care se vrea un simbol al libertăţii de exprimare, un cont blocat pentru că în paranoia lui, cuiva i s-a părut că ceea ce am distribuit încălca grav regulamentul şi administratorii platformei pur şi simplu nu au creat un mod în care să explici despre ce este vorba, cam cum făcea Inchiziţia, dacă cineva te acuza de ceva, te ardeau pe rug fără a te putea apăra cu adevărat.

Nu pot să mă declar Charlie, pentru că nu sunt destul de ipocrit ca să văd paiul din ochiul altuia şi să nu văd paiul din ochiul meu.

Chiar dacă nu mă pot declara Charlie, nu am cum să fiu de acord cu crimele la care se dedau teroriştii şi să nu doresc din tot sufletul ca cei car le-au făcut să fie pedepsiţi la un loc cu cei care i-au manipulat şi i-au determinat să ucidă. 

Da.. asta e în esenţă … nu pot să mă declar Charlie, pentru că nu sunt destul de ipocrit …

Serial: MANIPULARE ELECTORALĂ – Episodul: SHOPING PARIZIAN CU NĂBĂDĂI

Incapabili să ofere un proiect de ţară şi nişte programe electorale credibile, politicienii implicaţi în campania electorală se întrec în tot felul de năzbâtii care mai de care mai manipulatoare.

Cred că din asta face parte şi povestea cu pozele de la shopingul parizian făcut de doamna Udrea în compania procurorului şef al DIICOT, Alina Bica şi a Anei Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii.

Mulţi au comentat în fel şi chip … dracu ştie unde e adevărul. Întrebarea este de ce atunci când priveşti pozele Elena Udrea îţi atrage privirile cam cum la balet personajul principal o face fiind îmbrăcat în culori care contrastează cu tonurile în care sunt îmbrăcaţi ceilalţi…

Tot n-am înţeles … cine vrea de fapt să mă manipuleze?

Elena Udrea victimizându-se că e  filată de serviciile secrete sau altcineva care vrea să ne arate ce viaţă de lux îşi permite blonda ?

Trebuie să spun că în primul moment în care am auzit povestea cu shopingul doamnei Udrea la Paris mi-a trezit o singură chestie… o întrebare. Da, şi?

Am remarcat că aproape peste tot unde se comentează povestea la doamna Udrea se pune mare accent pe calitatea sa de candidat la alegerile prezidenţiale precum şi pe faptul că era în prezenţa  procurorului şef al DIICOT, Alina Bica, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, o apropiată a Elenei Udrea … o fostă colegă.

Povestea a fost aruncată de un blog, Jos Cenzura 2014  pare-se, înfiinţat exact cu această destinaţie şi şters imediat ce s-a considerat că mesajul a fost preluat de presă.

Ce făceau respectivele doamne în Paris? Ce fac toate femeile care au bani … shoping.

Pe marginea acestei poveşti fiecare îşi ţese povestea aşa cum doreşte, fiecare accentuând sau lăsând la o parte anumite detalii.

De exemplu toţi vorbesc de faptul că Elena Udrea ar fi fost la Paris în perioada 13-16 februarie 2014, iar Alina Bica în perioada 14-16 februarie 2014, cele două fiind cazate la acelaşi hotel, Le Bristol. Nota de plată a Elenei Udrea s-a ridicat la 913 de euro, iar cea a Alinei Bica la 421 de euro, sumele fiind plătite pentru consumaţie şi room service. (De remarcat că pozele apar în public abia acum, pe final de campanie).

Ce nu par a remarca cei care comentează este că dacă la nota Alinei Bica se rezumă la o pagină, cea a Elenei Udrea mai are o pagină care nu e prezentată.

Biroul de presă al DIICOT a transmis un comunicat de presă prin care arată că a cerut CSM să-i apere reputaţia Alinei Bica şi că era în concediu alături de Udrea dar că şefa DIICOT nu doreşte să facă alte comentarii.

„Procurorul şef al D.I.I.C.O.T., Alina Mihaela Bica,  înţelege să nu comenteze în spaţiul public aspecte care ţin de viaţa privată, desfăşurate în cadrul efectuării unui concediu de odihnă. De altfel, procurorul şef al D.I.I.C.O.T. a solicitat astăzi Consiliului Superior al Magistraturii  să declanşeze, de îndată, – prin Inspecţia Judiciară a CSM – verificări privind imaginile difuzate de site-ul http://www.Joscenzura2014.wordpress.com, preluate de mai multe posturi de televiziune în data de 30.10.2014, precum şi comentariile efectuate în spaţiul public cu acest prilej, de natură a aduce atingere reputaţiei profesionale”, se arată în comunicatul DIICOT

Elena Udrea a dat lămuriri legate de vizita sa la Paris, alături de şefa DIICOT.

„Concluzia mea este că mă bat nu numai cu contracandidaţii mei la preşedinţia României, mă bat cu reprezentanţi ai serviciilor secrete care au intrat în această campanie electorală şi au ales să sprijine pe primii doi candidaţi din sondajele acestor zile. Doi candidaţi slabi. În spatele lor stau şi reprezentanţi ai serviciilor secrete. Miza o reprezintă voturile pe care Elena Udrea le are în turul unu, demobilizarea electoratului meu.

Sunt fotografii care mă arată într-o ipostază privată, alături de două femei prietene. Pe una dintre ele, avocat, Ana Maria Topoliceanu, o cunosc de 20 de ani, suntem avocate, avem o relaţie de prietenie.

Cealaltă, doamna Alina Bica, este o femeie de vârsta mea, procuror, pe care o cunoscc de 5 ani, am fost colege în guvernul României, avem o relaţie de amiciţie, o relaţie bună. Prezenţa împreună era justificată de faptul că doamna Bica mergea într-o vizită oficială la Haga şi a şi plecat în acel weekend cu trenul la Haga.

Este evident că e vorba de un filaj al serviciilor secrete, care s-au obosit pe cheltuiala statului român să fileze trei femei într-un weekend privat. Nu înţeleg care este relevanţa acestei situaţii, care astăzi la 9 luni după eveniment au apărut pe un site anonim. Fotografiile sunt făcute profesionist, de sus, de la distanţă. Nu poate fi vorba de paparazzi, am fost filate din maşină, de peste drum de hotelul unde am stat.

Voi acţiona în judecată hotelul, nu este vorba de un chelner care a dat notele de plată. Nota de plată a fost cerută pe 29.09.2014, iar aceste fotografii au fost făcute în weekend-ul de Valentines Day, 13 februarie 2014.

Nu înţeleg care este bomba: Elena Udrea cu două prietene, într-un weekend la Paris.

Nu am niciun dosar în lucru la DIICOT. Am o relaţie de amiciţie cu cele două şi obişnuim din când în când să mai ieşim la teatru, la un film.

Pe 27 octombrie, spre miezul nopţii am fost fotografiată în propriul apartament, în care locuiesc cu chirie. Sunt supusă la o presiune imensă.

Despre articolul Huffington Post legat de dosarul EADS din Germania, în care a fost implicată şi Elena Udrea: Este o lucrătură tipică SIE. A fost aruncată pe piaţa din România pentru a mi se amesteca numele într-un dosar.

Fiecare şi-a plătit vizita. Întâmplător, doamna Bica a trecut spre Haga, a stat o zi. Sunt nişte preţuri la Paris, presusupun că sunt şi în România locuri cu preţuri asemănătoare. Eu şi prietena mea am stat de joi seară până duminică, doamna Bica a venit mai târziu şi a plecat mai repede.

Am pus un avocat să ia legătura cu cei de la hotel, este inadmisibil să dai aceste date care sunt private”.

Trebuie să ne gândim că suntem pe finalul unei campanii electorale care, privită retrospectiv, arată extrem de urât, cu arestări, justiţie, servicii secrete… practic vedem un fel de ghiveci care are o singură menire. Aceea de a manipula.

Nu ştiu dacă are vreo legătură dar, dacă priveşti pozele, un detaliu sare în ochi.

Elena Udrea iasă în evidenţă precum solista de la un spectacol de balet. Nu atât pri situarea poziţia în poză sau prin atitudine cu prin coloritul ţinutei.

Parcă Elena Udrea s-a îmbrăcat aşa tocmai pentru a fi remarcată mai uşor …

Ciudat, nu?

Această prezentare necesită JavaScript.

Fotocopiile facturilor