Arhiva

Posts Tagged ‘Partide politice’

NESIMȚIRE: Deși Învățământul și Sănătatea sunt subfinanțate cronic, partidele politice pretind să le suportăm de la buget uriașele datorii făcute în campaniile electorale

24 iulie 2016 3 comentarii
Întro postare făcută la 22 iulie   pe contul său de Facebook, Clotilde Armand vorbește despre datoriile uriașe neplătite a partidelor politice acumulate în campaniile electorale pe care cestea nu se grăbesc să le returneze.
PSD are datorii de aproape 7 milioane de Euro, iar PNL restanţe de 25 de milioane de lei (5,5 milioane de Euro).
Aceste partide sunt învățate să își stingă datoriile de campanie în cazul în care ajungeau la putere prin contacte pe care le asigurau firmelor furnizoare care, practic, le sponsorizau campaniile.
De când DNA și-a băgat coada în treburile astea partidele s-au reorientat și  şi au trecut prin Parlament o lege a finanţării din bani publici a cheltuielilor de campanie. 
Astfel, PNL a solicitat  rambursarea de către stat a peste 18 milioane de lei, PSD aproape 15 milioane de lei.
Practic, fără nici o jenă, partidele spun că noi trebuie să le suportăm luxuriantele cheltuieli de campanie și asta în condițiie în care Învățământul și Sănătatea sunt cronic subfinanțate.
Doamna Armand spune că USB este singura formaţiune politică ce şi-a publicat în mod transparent toate sursele de finanţare pentru campania electorală.
„Am reuşit – zice doamna Armand –  să strângem aproximativ 0,3 milioane euro, din care o treime din donaţii făcute online venind de la 800 de persoane, ce au contribuit în medie cu cate 100 de euro, iar restul din sponsorizări atrase de la diverşi oameni de afaceri interesaţi de o schimbare în bine a clasei politice. Nicuşor Dan a făcut publică lista acestora.”
De asemenea, referitor la finanțarea de către Fundația Soros a USB, Clotilde Armand mai ține să sublinieze că „Uniunea Salvaţi Bucureştiul nu a beneficiat de nicio sponsorizare de la vreo fundaţie asociată lui George Soros, aşa cum am fost în mod repetat acuzaţi. Aceste minciuni au fost propagate de echipele de campanie ale marilor partide clientelare, care au alocat sume consistente pentru campania negativă online. Astfel, atât PSD, cât şi PNL, ALDE sau PMP dispun de echipe de câteva zeci de aşa-zişi postaci, mulţi dintre ei remuneraţi, care se ocupă în fiecare zi cu diseminarea temelor de atac gândite de consultanţii politici şi de imagine ai partidelor parlamentare, plătiţi cu zeci de mii de euro.”
La finalul postării, doamna Armand pune un link spre un articol publicat pe siteul digi24.ro intitulat Partidele intră în campanie cu datorii”.
Din acel articol putem afla că „partidele au datorii cumulate de peste 65 de milioane de lei către diferite firme” datorii făcute în campaniile electorale, când au comandat afişe, bannere, brichete, umbrele şi diverse altele dar nu au şi plătit. Aceste datorii datoriile s-au strâns şi prin conturi bate vântul cu puţin timp înaintea unei noi campanii electorale.
În clasamentul partidelor cu datorii, pe primul loc se află PSD. Victor Ponta a lăsat datorii neplătite de aproape 7 milioane de euro, din campania sa pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Social-democraţii spun că au plătit deja o parte din restanţe.
Mircea Drăghici, trezorierul PSD, declara că: „De la zece jumătate la şapte este o diferenţă”, tot el dezvăluia, în urmă cu câteva luni: „Toate firmele la care avem datorii sunt firme româneşti. Mai sunt datorii şi din campania de la europarlamentare şi din campania prezidenţială”.
Prin martie, Liviu Dragnea, liderul penal al PSD se plângea de modul de acţiune al creditorilor. Îi depăşeşc şi pe cămătari, nici cămătarii nu cred că au rata asta. Ne judecăm, în mare parte câştigăm”. Poate Dragnea și-ar dori ca acești creditori să „meargă pe burtă” până ajunge PSD la putere și poate devaliza Bugetul.
PMP, după halirea UNPR s-a trezit că acesta a venit cu aproape 600.000 de lei agățate de coadă. Situaţia financiară a ALDE nu a fost publicată.
Interesant e că  UDMR,  nu numai că nu are datorii, dar are în conturi aproape un milion de lei.
O mare problemă fiind cea a USL care a acumulat o datorie istorică  de peste 9 milioane de lei, bani pe care nu se ştie cine îi va plăti.
Liderii politici se bazează pe noua legea privind finanţarea campaniilor, pentru a-şi scăpa partidele de datorii. Potrivit legii, partidele primesc bani de la stat în funcţie de numărul de mandate obţinute în alegeri.
Luând în calcul ritmul pe care îl parcurgem de un an încoace de plată a datoriilor, ar trebui să se stingă undeva într-o perioadă rezonabilă de doi ani”, a socotit Mircea Drăghici, trezorierul PSD.
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, PNL şi PSD au cerut rambursarea celor mai mari sume după locale. Liberalii cer peste 18 milioane de lei, iar PSD peste 14,6 milioane de lei.

* * *

În continuare, postarea integrală a doamnei Armand și articolul publicat pe siteul digi24.ro

POSTAREA FĂCUTĂ DE CLOTILDE ARMAND PE FACEBOOK

Clotilde ArmandActualele partide parlamentare au cheltuit sume foarte mari în campania electorală, unele dintre acestea acumulând datorii substanţiale faţă de furnizori. PSD are datorii de aproape 7 milioane de Euro, iar PNL restanţe de 25 de milioane de lei (5,5 milioane de Euro).

Până acum câţiva ani partidele mari clientelare care aveau şanse să ajungă la guvernare nu îşi puneau problema plăţii acestor datorii către furnizori, pentru că atribuiau contracte din fonduri publice către firme asociate patronilor furnizorilor şi sponsorilor partidului şi astfel se achitau de datorii faţă de aceştia.

De când DNA a început să se uite îndeaproape la modalităţile de finanţare a campaniilor electorale şi a deschis dosare penale care s-au soldat deseori cu condamnări la închisoare cu executare (cazul finanţărilor pentru campania PSD din 2009), partidele s-au reorientat şi au trecut prin Parlament o lege a finanţării din bani publici a cheltuielilor de campanie.

Astfel, PNL a solicitat acum rambursarea de către stat a peste 18 milioane de lei, din sumele cheltuite în campanie, iar PSD aproape 15 milioane de lei. Practic, în loc să dăm bani pentru educaţie sau sănătate, finanţăm din bugetul public campaniile electorale ale acestor partide corupte şi clientelare.

USB este singura formaţiune politică ce şi-a publicat în mod transparent sursele de finanţare pentru campania electorală. Bugetul nostru de campanie a fost unul infim comparativ cu cel al marilor partide. Am reuşit să strângem aproximativ 0,3 milioane euro, din care o treime din donaţii făcute online venind de la 800 de persoane, ce au contribuit în medie cu cate 100 de euro, iar restul din sponsorizări atrase de la diverşi oameni de afaceri interesaţi de o schimbare în bine a clasei politice. Nicuşor Dan a făcut publică lista acestora.

Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul nu a beneficiat de nicio sponsorizare de la vreo fundaţie asociată lui George Soros, aşa cum am fost în mod repetat acuzaţi. Aceste minciuni au fost propagate de echipele de campanie ale marilor partide clientelare, care au alocat sume consistente pentru campania negativă online. Astfel, atât PSD, cât şi PNL, ALDE sau PMP dispun de echipe de câteva zeci de aşa-zişi postaci, mulţi dintre ei remuneraţi, care se ocupă în fiecare zi cu diseminarea temelor de atac gândite de consultanţii politici şi de imagine ai partidelor parlamentare, plătiţi cu zeci de mii de euro.

Aşa se face că au fost lansate tot soiul de minciuni şi de manipulări în privinţa USB în spațiul public. Ba că suntem finanţaţi de Soros şi că servim interese străine, ba că suntem cu Rusia, chiar şi atacuri referitoare la familia mea sau a lui Nicuşor Dan. Toate aceste lucruri sunt minciuni difuzate de marile partide clientelare care nu se pricep decât la campanii negative şi la manipulări.

Astfel de atacuri veţi mai vedea tot mai des pe măsură ce ne apropiem de campania electorală parlamentară şi partidele clientelare îşi vor da seama că ascensiunea USR le pune în primejdie aranjamentele financiare transpartinice.

Vă rog să încercaţi să nu vă lăsaţi manipulaţi sau influenţaţi de aceste atacuri calomnioase la adresa USR şi să veniţi alături de noi în efortul de curăţare a vieţii politice de astfel de practici murdare.

Sursa: Contul de Facebook al  doamnei  Clotilde Armand

Data publicării: 22.17.206

Articolul publicat pe siteul digi24.ro.

Partidele intră în campanie cu datorii 

Alegerile trec, datoriile rămân. Partidele au datorii cumulate de peste 65 de milioane de lei către diferite firme. Sunt datorii făcute în campanii8le electorale, când au comandat afişe, bannere, brichete, umbrele şi diverse altele dar nu au şi plătit. Datoriile s-au strânas şi prin conturi bate vântul cu puţin timp înaintea unei noi campanii electorale.

Peste 25 de milioane de lei trebuie să plătească liberalii mai multor firme. Situaţia financiară a noului PNL tocmai a fost publicată pe site-ul Ministerului de Finanţe. Secretarul general al partidului îşi ameninţa colegii, la sfârşitul anului trecut, că vor fi scoşi de pe lista pentru parlamentare dacă nu-şi plătesc cotizaţiile.

„Ai dreptul de a alege şi de a candida, doar dacă ai toate cotizaţiile achitate la zi”, spunea Ilie Bolojan în decembrie 2015.

Acum, secretarul general al PNL revine: „Un partid care vrea să conducă o ţară trebuie să se conducă în primul rând pe el şi să nu creeze probleme altora”.

În clasamentul partidelor cu datorii, pe primul loc se află PSD. Victor Ponta a lăsat datorii neplătite de aproape 7 milioane de euro, din campania sa pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Social-democraţii spun că au plătit deja o parte din restanţe.

„De la zece jumătate la şapte este o diferenţă”, spune Mircea Drăghici, trezorierul PSD.

Tot el dezvăluia, în urmă cu câteva luni: „Toate firmele la care avem datorii sunt firme româneşti. Mai sunt datorii şi din campania de la europarlamentare şi din campania prezidenţială”.

În martie, Liviu Dragnea se plângea de modul de acţiune al creditorilor.

Îi depăşeşc şi pe cămătari, nici cămătarii nu cred că au rata asta. Ne judecăm, în mare parte câştigăm”, spunea liderul PSD.

Nici noul PMP nu scapă de griji. UNPR a intrat în fuziune cu datorii. În următorul an trebuie achitate aproape 600.000 de lei. Situaţia financiară a ALDE nu a fost publicată.

Excepţia pe scena politică românească o reprezintă UDMR, care nu numai că nu are datorii, dar are în conturi aproape un milion de lei.

O datorie istorică este şi cea a USL, de peste 9 milioane de lei. Nu se ştie însă cine o va plăti.

Liderii politici se bazează pe noua legea privind finanţarea campaniilor, pentru a-şi scăpa partidele de datorii. Potrivit legii, partidele primesc bani de la stat în funcţie de numărul de mandate obţinute în alegeri.

Luând în calcul ritmul pe care îl parcurgem de un an încoace de plată a datoriilor, ar trebui să se stingă undeva într-o perioadă rezonabilă de doi ani”, a socotit Mircea Drăghici, trezorierul PSD.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, PNL şi PSD au cerut rambursarea celor mai mari sume după locale. Liberalii cer peste 18 milioane de lei, iar PSD peste 14,6 milioane de lei.

Sursa: digi24.ro

Data publicării: 21.07.16 

Deşi electoratul român este majoritar de dreapta, clasa politică este handicapată în zona de dreapta

30 decembrie 2015 4 comentarii
  • Partidele mici vor rămâne îngheţate în proiect din cauză că îşi direcţionează energiile spre nesfârşitele restructurari şi resetări interne.
  • Partidele mari, stângistul PSD şi centru-stângistul PNL vor continua să îşi extindă şi să îşi securizeze dominaţia asupra arenei politice.
  • Handicapul pe zona de dreapta a clasei politice se va accentua.

Rezulatul? Absenteismul la urne va creşte şi nu din cauza dezinteresului ci pentru că tot mai mulţi se vor simţi nereprezentaţi. Nimeni nu poate fi acuzat că refuză să aleagă între glonţ şi cianură. Moartea tot moarte e. Unii ar prefera, poate, o bere,  o prăjitură şi o viaţă, mai apoi …

Clasa politică ar trebui să înţeleagă că ea reprezintă tot mai puţin poporul. Şi, poate, într-o zi, poporul suveran va înţelege că e suvern şi  va da o nouă   lege a lustraţiei, care  ar putea fi scrisă cu sânge şi nu va mai putea fi interpretată după bunul plac între adoptarea unei noi pensii speciale  personale şi un nou privilegiu pentru sine.

Atunci, clasei politice, s-ar putea să nu îi mai placă deloc. Dacă nu va înţelege atâta lucru înseamnă că îşi va merita soarta.

 

Va promit ... jos

Venit dintr-o epocă unde partidul unic era o realitate de necontestat de care nu se putea trece, imediat după aveau toate culorile spectrului politic. Practic găseai partide de orice înclinare ţi-ai fi putut imagina, de multe ori, la  ieslea cu o doctrină politică hrăninduse mai multe deodată.

S-a considerat că e necesară o clarificare a acelei viermuieli, şi s-a introdus un prag electoral eliminându-se astfel multe partide.

Dintr-un fel de  inerţie dată de proasta înţelegere a rostului doctrinelor politice s-a mers mai departe încercându-se a se ajunge la o formă de bipolarism stânga-dreapta pe care s-au mai atârnat şi nişte cerceluşi etnici. Dacă bipolarizarea s-ar face prin crearea unei mari alianţe de stânga şi a uneia de dreapta ar mai fi cum ar mai fi. A considera însă că un partid social democrat reprezintă stânga şi că unul liberal reprezintă dreapta este cam ca şi cum ai spune că arătătorul reprezintă mâna stângă şi inelerul aceleiaşi mâini reprezintă dreapta.

Că PSD şi PNL fac asta nu e de mirare, orice partid tinde să ocupe cât mai mult din arena politică; presa obedienta le susţine şi astfel că avem o clasă politică handicapată grav pe zona de stânga. Neacordarea din partea presei a importanţei cuvenite zonei de dreapta a clasei politice (liberalismul e o doctrină de centru-stânga, motiv pentru care PSD şi PNL par atât de compatibile) se intră într-un creac vicios. Nepromovate partidele de dreapta devin tot mai pirpirii, fiind pirpirii presa nu simte motice să îi promoveze.

Partidele mici duc mai mult o viaţă boemă şi par a nu mai fi concinse nici ele de importanţa demersului lor politic, cam ca un jucător de fotbal care, fiind tot timpul rezervă nu se mai antrenează conştiincios piersând astfel şansa de a mai fi vreodată băgat în terent.

Partidele mici există totuşi, chiar dacă sunt anemice rău. Aceste partide sunt fie nişte balama care se lipesc de unul sau altul din grei pentru a asigura o majoritate guvernamentală, astfel viaţa lor fiind asigurată din şantajarea celor mari. Aceasta fiind singura raţiune de a exista a unor partide ca  PC, UDMR, UNPR sau chiar ALDE. Partide ca NR şi FC (Noua Românie şi Forţa Civică) fiind deja uitate. Cealaltă categorie de partide mici, Partidul Mişcarea Populară şi M10-le Monicăi Macovei sau noile Iniţiativa România ori Uniunea Salvaţi Bucureştiul.

Din păcate pentru ele şi pentru România,  aceste partide nu reuşesc să impună nişte pesonalităţi şi nici să penetreze spre electoratul de dreapta cu un mesaj pertinent şi credibil. Motivul e simplu, electoratul de dreapta nu e ca cel de stânga care,  atunci când trece caravana electorală,  se prezintă la marginea drumului cu sacoşa pentru a-şi putea căra acasă spaga pe care o primeşte înainte de alegeri urând a o plăti printre înjutături apoi până la următoarele alegeri.

Electoratul de dreapta a investit încredere şi aşteptă răsplata prin comportamentul transparect al celor pe care i-a votat. Odată ce aceştia încep să fie mai nteresaţi doar de bunăstarea personală, de indemnizaţii, pensii şi privilegii mai bine prefă ca la alegeri să dea cu tifla decât să e mai deranjeze. „Nu merită să mă duc la vot – îşi zice – tot nişte penali sau în cârdăşie cu penalii sunt şi ăşta.

Astfel că,  partide ca PMP, M10, Iniţiativa România sau Uniunea Salvaţi Bucureştiul, par nişte construcţii anemice care nu prezintă şanse care să te facă optimist, nu forţa de a  produce mutaţiile spectaculoase şi necesare în conştiinţa publică, dar nici să influenţeze în vreun fel jocul partidelor mari.

Aceste formaţiuni politice de mică anvergură sunt fie aşchii desprinse din partidele mai mari fie nişte aglomerări materiale în jurul unor personalităţi şi au ca nucleu dur electoratul acelor personalităţi. Aceste partide sunt prea mici pentru a răzbate singure, prea specifice şi căpoase pentru a încerca să coaguleze creând o forţă reală.

Vedem clar că personajul zero al acestor aglomerări sunt Traian Băsescu, Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu (acum revemit la SIE), ori Călin Popescu Tăriceanu care şi-a construit ALDE ca pe un  fel de extensie agresivă a PSD.

A mai încercat să creeze o formaţiune politică şi  Mircea Geoană care, împreună cu Vanghelie, par a fi un fel de Don Quijote si al său paj  Sancho Panza în luptă cu morile de vânt. De vreme ce ei doresc de fapt să impună un partid care e un fel de PSD minor şi de mâna a doua care se bazează pe nemulţumiţii in electoratul PSD

Cât despre Nicuşor Dan cu a lui Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) acesta nu pare un partid care să vizeze întreaga ţară, părând mai repede un fel de ONG interesat doar de administrarea Capitalei. USB nu are cum să pretindă mai mult decât lipirea de un partid mare ca organizaţie locală pentru a sfârşi prin a fi absorbit.

Cât timp contextul le permite partidelor mici să  şantajeze, totul e OK pentru ele. Când, însă, şantajul nu poate să le ajute, eforturile lor par nişte zbateri inutile deoarece mesajul lor nu pare a putea penetra spre electorat iar personajele impuse nu sunt destul de credibile.

Poate că mesajul acestor partide nu convinge deoarece ele au un comportament de societate cu răspundere limitată  sau organizaţie nonguvernamentală. Un fel de organizaţie care nu dă socoteală nimănui, nu îşi asumă răspunderi decât faţă de interesul personal al membrilor şi conducătorilor.

Este cumva paradoxal faptul că deşi aceste partide au un nucleu de omeni deocamdată „curaţi”, cu CV-uri remarcabile, de bună credinţă,   fără încurcături cu legea din aceştia nu reuşesc să facă să  răsară şi să strălucească politicieni cu greutate având în vedere prăpădul făcut de DNA în clasa politică.

Cumva ciudat, aceste partide par a-şi consuma toată energia pe găsirea unei formule structurale interne cât mai aproape de perfecţiune, această luptă internă de idei făcându-i să pară sleiţi cu bateriile descărcate de epuizantele discuţii din şedinţele interne, părând incapabili să genereze acţiuni externe semnificative. Problema este că parcă au dezvoltat un fel de autism, pur şi simplu neânţelegând că rostul lor nu e acela de a exista ci acela de a şi intra în confruntări politice de substanţă. Întotdeauna scot ca justificare  blocajul media şi lipsa resurselor materiale.

Când cineva le propune ca, pentru a atrage atenţia, să facă diferite acţiuni nu foarte importante în sine cum ar fi oferirea unei ciorbe calde unor amărâţi, mici acţiuni caritabile, vopsitul copacilor şi strânsul gunoiului dintr-un parc, sau alte acţiuni simple care pot oferi vizibilitate, inplicit apoi posibilitatea de a ajunge să îşi poată plasa mesajul politic în mici comunităţi ori în media.

Dacă aceste acţiuni sunt acţiuni pozitive care pot produce efecte doar combinate şi repetate cu persuasiune, mai există şi variante  care, deşi nu sunt tocmai morale ( cui îi pasă de morală  când e vorba de politică?), ar putea provoca o serie de scandaluri mai mari ori mai mici care, mai târziu când s-ar discuta de acestea ar putea avea o strategie de „lipire a afişelor” cu mesajul lor. În fond, scandalurile dacă nu au efecte dramatice se uită sau rămân nişte cancanuri amuzante. Nici vorbă…  comunicatorii acestor partide cu demnitatea celui rupt în fund zice că ei nu sunt ca ceilalţi, nişte politruci şi  în permanenţă afişează o  rezistenţă faţă de „politică” … „politica e o mizerie, noi nu ne murdărim” – spun. Eventualul dialog politic cu alte organizaţii politice, personalităţi politice sau construirea de alianţe, li se pare că este o lipsă de consecvenţă un fel de prostituţie politică. Fiecare considerând el este pur şi neprihănit şi rămâne aşa curat ca lacrima, neîntinat, dacă nu se „înbârligă cu alţii”.

Dacă unii au totuşi tentative de a intra în contact cu alţii  vor fi instant  taxaţi  de radicali drept „păcătoşi”, cei pragmatici vor fi ameninţaţi cu excomunicarea politică. Şi uite aşa partidele mici îşi consumă bateriile zbătându-se oala lor etanşă, în atmosfera rarefiată de principii date de imponderabilitatea politicii teoretice imposibile şi improbabile a fi extrapolate în viaţa reală.

Traian Băsescu de exemplu, deşi a revenit în politică declarând că vrea să creeze un partid de forţă se pare că a ales o paradigmă exact opusă celei care s-ar impune. Pentru a reuşi să impună PMP ca partid de forţă el trebuie să fie Băsescu din PMP” şi nu „PMP-ul lui Băsescu”.

El pare mai repede să încerce să îşi susţină mandatele prezidanţiale decât să fie interesat de promovarea partidului, iar când comunicatorii partidului iasă în public aceştia încearcă doar să explice ori să argumenteze cam ce a vrut să spună Băsescu în loc să ecplice viziunea partidului.

Pe de altă parte, Băsescu încearcă să îşi transfere discursul spre nişa naţionalistă rămasă neocupată după dispariţia lui Vadim şi a PPM încercând să atragă acest electorat, lucru care poate ineficientiza  efectul din alte nişe politice pe care le domina lejer. Această schizofrenie politică o putem vedea sub difderite forme şi la alte partide mici care reuşesc singure să îşi blocheze ascensiunea.

Profitând de această ţictită schizofrenie politică a munipartidelor, partidele mari nici nu nu trebuie să facă mari eforturi pentru a le elimina de pe scenă. O fac ele singure căutând parcă să devină cât maio antipatice.

Dacă totuşi partidele mari nu le pot elimina pe cele mici, le folosesc drept ciomege parlamentare.

 Dealtfel,  PNL-ului se pare că i-a cam trecut enervare faţă de C.P.T  în ceea ce priveşte ALDE-ul tăricenesc şi prin vocea Alinei Gorghiu, face frumos anunţând absolut halucinant o posibilă alianţă cu balamaua politică  ALDE.

 Cum Tăriceanu a pierdut  suportul lui  Ponta pare a reuşi tot mai greu să îşi şteargă balele la gândul că deşi nu îl mai botează nici dracu el va continua să deţină funcţii grele, menţinându-sa astfel în zona activă, de forţă a politicii deşi argumentul pe care se bazează este că el e dispus ca orice curvă să se culce cu cel care dă mai.

E tare trist că în România s-a pierdut momentul esenţial pentru reformarea Sistemului prin resetarea clasei politice imediat după tragedia de la Clubul Colectiv. Atunci părea că ceea ce se numeşte „cultura protestului” a reînviat. Era momentul buba era coaptă, presiunea din boiler părea că atinsese nişte cote critice şi mai urma doar dă se apese pe declanşator.Acesta se numea alegeri anticipate. Mingea era la Preşedinte şi trebia doar să desemneze ca premier pe cineva inacceptabil pentru majoritatea politicinilor.

Nu a făcut-o, a ales o soluţie mai proasă poate decât choar soluţia desemnării unui premier politic ridicând astfel orice presiune de pe clasa politică, scuipând pur şi simplu pe efirturile, cam dezlânate ce-i drept, ale celor care au reuşit să deturneze menifestaţia pornită ca protest împotriva vinovaţilor în protest antiguvernamenta ca reacţie a opiniei publice.

Timpul fiind foarte scurt, de data aceasta Piaţa Universităţii fiind încă în perioada semihaotică,  nu a reuşit să ajungă la maturitate şi la o cristalizare politică, şi să dea o formaţiune politică destul de puternică pentru ca atunci când ă cu pumnul să bage boul la conservă. Era momentul în care potenţialităţile date de scârba declarată a elctoratului faţă de politicieni să fie valorificate inteligent. Tentativele unor partide mici de a valorifica Piaţa s-au locit de un refuz categoric din cauză că simpla tentativă de intrare acolo ca într-un loc unde le-a fost întinsă masa a fostinterpretată drept oportunism de cea mai joasă speţă. Ba mai mult, electoratul deşi scârbit continuă să spună că votează partidele mari şi compromise decât să îşi irosească votul pe partide mici ipocrite  şi impotente.

Se pare că s-a încercat reeditarea scenariului care a adus în final la putere … binomul Emil Constantinescu – CDR (Convenţia Democrată). Dar, cum de data aceasta electoratul de dreapta era deja trecut odată, prin acea experienţă reamente traumatizantă, nu a mai pus botul. Promisiunile care priveau o lege a lustraţiei, o întărire reală a justiţiei, intensificarea luptei anticorupţie, eliminarea aspectelor comunistoide moştenite şi devenite germeni ai reţelei mafiote cu extensii spre politic şi economic, etc au rămas la stadiul de promisiuni şi acelea mai întâi estompate apoi uitate de-a dreptul. Ipocrizia şi oportunismul politicienilor făcând să fie necesară înlocuirea lor cu sânge proaspăt.

2016 se anunţă a fi un an deosebit de greu pntru partidele mici mai ales că cele două partide mari PNL şi PSD, sunt tot mai determinate să îşi securizeze ocuparea întregii arene politice, practic acţionând ca la un ordin venit underground, neobservat de neavizaţi.

 Dacă te îndepărtezi ca de un tablou pentru a vedea ansamblul, se pare că avem de-a face cu recrearea fostului USL într-un fel de NeoUSL contolat din zone de putere transpartinice cu puternice extensii în economic. Efectul principal al încremenirii în proiect a partidelor mici, coroborată cu  rămânerea ca singurele partide care contează cu adevărat a PSD-ului de stânga şi a PNL-ului de centru stânga, va duce la acentuarea handicapului zonei de dreapta al clasei politice.

La rândul său va avea de suferit electoratul de dreapta care se va simţi nereprezentat, lucru care se va vedea în absenteismul de la urne.

Deşi se va spune că doar cei care votează contează, treaba nu va sta aşa. Cei care nu se vor prezenta nu o vor face dintr-un dezinteres manifest ci pentru că oferta politică nu îi va privi. Nimeni nu poate fi acuzat că refuză să aleagă între glonţ şi cianură. Moartea tot moarte e. Unii ar prefera, poate, o bere,  o prăjitură şi o viaţă, mai apoi …

Faptul că la electotarul românesc are, per total, centrul de greutate situat undeva în zona de dreapta se vede la turul doi al alegerilor Prezidenţiale. Fie că a votat pentru candidatul de drepta, fie că a votat doar împotriva candidatului de stânga, cu excepţia lui Ion Iliscu toţi candidaţii de stânga au pierdut când s-a tras linia. Cred că asta ar trebui să pună pternic peg gâdiri clasa politică ce nu ezită să spună că ea reprezintă interesul electoratului.

Poate că într-o zi electoratul se va enerva şi va demonstra singur care e interesul lui şi atunci va înţelege şi clasa politică … doar că pentru ea va fi prea târziu şi nu va mai putea ieşi din coşul de gunoi al Istoriei.

Ba şi mai  mult, poate că electoratul va adopta, peste capul clasei, politice o lege a lustraţiei în care se va specifica explicit ca cei care au făcut până acum politică să nu mai aibă ce căuta în funcţii alese trebuind să îşi caute un serviciu. Sau poate o altă ţară după ce vor plăti toţi, fără excepţie, cu ani grei de puşcărie faptul că după un sfert de veac de libertate şi democraţie România arată cum arată.

 Legea Lustraţiei ar putea fi scrisă cu sânge şi nu va mai putea fi interpretară după bunul plac între adoptarea unei noi pensii personale şi un nou privilegiu pentru sine.

Atunci, clasei politice s-ar putea să nu îi mai placă deloc. Dacă nu va înţelege atâta lucru înseamnă că îşi va marita soarta.

%d blogeri au apreciat: