Arhiva

Posts Tagged ‘Piața Universității’

MELANIA CINCEA: „…este nevoie să reacţionăm ori de câte ori situaţia o cere.”

5 noiembrie 2015 Lasă un comentariu

Melania Cincea

O victorie de etapă

Este o victorie de etapă. Problemele de fond care au fost strigate în stradă, la unison, de zeci de mii de oameni – corupţie, abuzuri, dispreţ ciocoiesc pe care reprezentanţii Puterii îl afişează faţă de popor – nu vor dispărea de mâine încolo. Pentru a curăţa această zgură din viaţa noastră şi pentru ca Statul să nu mai fie captiv al găştilor politice şi al clientelei lor mai este nevoie de ceva.

După mitingul gigant din seara de 3 noiembrie, de la Bucureşti – un miting în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, care a scos în stradă peste 25.000 de oameni, un miting pornit pentru demisia primarului Sectorului 4 şi transformat spontan, fără partide şi fără ONG-uri, într-unul antiguvernamental –, a doua zi dimineaţa premierul Victor Ponta a demisionat. Anunţul nu a fost făcut, însă, de primul-ministru, ci de şeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea. Semn că demisia nu a fost un act de voinţă proprie, ci impusă. Nu asupra acestui aspect mă opresc acum, însă. Ci asupra faptulul că schimbarea Guvernului, pe care o atrage după sine această demisie, nu e suficientă, deşi se produce în contextul unei victorii a străzii.

Trebuie să conştientizăm că este doar o victorie de etapă. Să conştientizăm că problemele de fond care au fost strigate în stradă, la unison, de zeci de mii de oameni – corupţie, abuzuri, dispreţ ciocoiesc pe care reprezentanţii Puterii îl afişează faţă de popor – nu vor dispărea de mâine încolo, fiiindcă ţin, pe de o parte, de componenţa unui sistem putred, care e încă în picioare, iar pe de alta, ţin de mentalitate. Şi că mulţi dintre acei oameni care, prin protestul lor, au dărâmat un Guvern, au fost de fapt scoşi în stradă de o emoţie colectivă extrem de puternică, de tragedia de la Colectiv. Câţi s-au arătat deranjaţi de derapajele Puterii cu care acum au dat de pământ şi au ieşit în stradă să protesteze împotriva acestora? Şi au fost multe, comise sau dirijate de oameni ai Puterii. Ca exemple: tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012, frauda de la referendumul din aceeaşi vară, „marţea neagră”, abuzul de imunitate, în formă continuată, sfidarea Constituţiei, suita de plagiate de la vârful Guvernului – de la cele semnate, la cele coordonate –, susţinerea pe faţă şi fără jenă a propriilor corupţi, croşeele aplicate Justiţiei care îi deranja, închiderea dosarului Revoluţiei, deşi vorbim de peste o mie de oameni nevinovaţi care, acum 26 de ani, au ieşit şi ei în stradă, să protesteze faţă de Putere. Pentru a curăţa această zgură din viaţa noastră şi pentru ca Statul să nu mai fie captiv al găştilor şi al clientelei de partid mai este nevoie de ceva.

În primul rând, este nevoie să reacţionăm ori de câte ori situaţia o cere. Nu numai după situaţii-limită, cum este acum moartea a 32 de oameni şi rănirea altor aproape 200. Trebuie reacţionat în faţa oricărui abuz – chiar dacă impresia este că nu ne afectează direct –, şi asta indiferent de forma pe care o îmbracă: tolerarea sau încurajarea corupţiei, bătaie de joc la adresa legilor şi a ţării, clientelism, lichelism. Închizând ochii în faţa lor, mâine, se vor întoarce, sub o formă sau alta, într-un mod neaşteptat poate, împotriva noastră. Aşa cum, zilele trecute, incompetenţa sau corupţia unor funcţionari s-au întors împotriva unor tineri nevinovaţi. Ucigându-i.

În al doilea rând, este nevoie imperioasă de schimbarea mentalităţii fiecărui individ în parte. Pentru că se va schimba ceva cu adevărat abia când va scădea drastic numărul celor care încurajează corupţia, sistemul şpăgii. De la şpaga dată funcţionarului de la Primărie, pentru rezolvarea peste rând a problemei proprii sau pentru a mima miopia în faţa unui act lipsă, inspectorului de la Muncă, pentru a se preface că nu vede angajările la negru sau la gri, poliţistului de la Circulaţie, pentru a trece cu vederea şofatul în stare de ebritate, trecerea pe roşu ori depăşirea vitezei legale, poliţistului ori procurorului, pentru a scrie caligrafic un „NUP” pe dosar – fapte încadrabile la mica corupţie, mica însă până la un punct –, până la şpaga dată unui funcţionar, unui primar, unui şef de instituţie, unui ministru, pentru a facilita câştigarea unei licitaţii trucate, de milioane de euro, pentru a accepta cumpărarea de servicii sau materiale la suprapreţ – fapte încadrabile la mare corupţie.

O schimbare reală, eficientă porneşte de la schimbarea mentalităţii fiecărui individ în parte. Degeaba se va ieşi în stradă doar după o altă tragedie, iar efectele protestului se vor stinge concomitent cu emoţia publică stârnită de acea tragedie. Degeaba se va striga „Jos corupţii!”, „Jos mafioţii!”, dacă, mâine, unii dintre cei care poartă azi pancarte vor mitui alţi funcţionari, pentru a-şi rezolva propriile probleme. Şi dacă alţii vor închide ochii la abuzuri, pe principiul că nu e treaba lor şi că nu le afectează tihna cotidiană.

Autor: Melania Cincea

Articolul a fost publicat de:

 revista22.ro, la data 3 noiembrie 2015

putereaacincea.ro, la data 4 noiembrie 2015

 timpolis.ro, la data 5 noiembrie 2015

SIMONA IONESCU: „O apreciez pe Monica Macovei … dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani…”

O corecție necesară: și totuși, procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare la Mineriada din ’90!

Au trecut 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara și curând se împlinesc tot atâți de la Mineriada din iunie 1990.

Simona IonescuE vremea când noi, jurnaliștii, scotocim în agendele vechi cu însemnări, căutăm în arhive după mărturii și fotografii din acele zile de 13, 14 și 15 iunie 1990, când șeful statului, proaspăt ales (20 mai), a declanșat războiul româno-român. Când e vorba de istorie e bine și corect să nu fie deformat nimic și să se prezinte faptele, mărturiile și imaginile așa cum au fost. Adevărul. Asta am căutat în ultimele zile, pentru un număr special al EVZ despre Mineriada din 90, dacă tot se va redeschide acum, de către procurori, Marele Dosar. Cei mai tineri, absenții acelei perioade tulburi trebuie să afle de ce fostul președinte al României, Ion Iliescu, e pus sub acuzarea de crimă împotriva umanității. Am căutat și pe Google. Și am dat peste un text al Monicăi Macovei, scris în 18 iunie 2014, despre ziua de 13 iuie ’90, dar și despre ce a urmat în cariera ei de procuror.

O apreciez pe Monica Macovei pentru multe lucruri bune făcute pentru reformarea justiției și pentru spiritul bătăios, dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani, în mai 1997, într-o sală de ședință din Parchetul General.

Scrie Monica Macovei pe blogul său: „Eu am refuzat să emit vreun mandat de arestare, dar alți procurori au dispus arestarea unora dintre demonstranți”. Se referă la momentul în care polițiștii și jandarmii au intrat în forță peste protestatarii din Piața Universității, în zorii zilei de 13 iunie 1990. I-au scos din corturile amplasate în fața Teatrului Național, i-au bătut, i-au urcat în camioane și i-au dus la o unitate militară de la Măgurele sau, așa cum spune doamna Macovei, „și pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1”. Ea activa în acea perioadă la Procuratura sectorului 1 și avea ca atribuție emiterea de mandate de arestare la solicitarea polițiștilor de la „Cercetări penale”. Trebuie spus că, în anii 90, procurorii puteau, conform legii, să emită mandat de arestare pentru 5 sau 30 de zile, fără avizul judecătorului. Iar unii dintre ei au fost chemați de oamenii cuplului instalat la putere, Iliescu-Roman, să definitiveze din punct de vedere legal ceea ce făcuseră forțele de ordine ale ministrului Chițac, în zorii zilei de 13 iunie. Și au semnat mandate de arestare în alb.

Monica Macovei afirmă că ea nu a emis niciun astfel de mandat pentru oamenii ridicați din Piața Universității. Ba chiar consemnează că, în mai 1991, când ajunsese „procuror șef Birou la Procuratura Municipiului București, iar o parte din procurorii care arestaseră ilegal în iunie 1990 lucrau în Biroul condus de mine” le-a cunoscut bine activitatea. „Aceștia erau ocupați să închidă dosarele în care arestaseră oameni nevinovați în iunie 1990 și să aplice amenzi administrative celor închiși între o lună și mai multe luni pentru «fapte grave»”, a scris pe blogul său în 2014. Arată că a făcut și o informare către Procuratura Generală, în 18 iunie 1992, în care consemnează că 59 de persoane au fost arestate ilegal de către procurorii Alexandru Țuculeanu, Dinu-Emil Dumitru, Petre Buneci, Cornel Popescu, Valentin Leancă, Horia Ghibănescu și Ovidius Păun. Nu s-a întâmplat însă nimic și nu a primit niciodată răspuns la acest raport, dar în 1993 a fost transferată la Procuratura Generală, devenind în scurt timp colegă de instituție cu mulți dintre procurorii din listă.

Lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar memoria mea de jurnalist le confirmă. Am asistat, în sălile de judecată, la multe ședințe în care victimele arestate în Piața Universității reclamau lipsirea de libertate abuzivă. Deschiseseră un proces în 1992- 1993. Articolele mele au fost publicate în ziarul „Tineretul liber”.

Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu. ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:

„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.

Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.

Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)

Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.

Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.

Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.

Autor:   Simona Ionescu
Sursa: evz.ro

Manifestanţi mercenari contra Proiectului Minier de la Roşia Montană – Sute de mii de euro, finanţare pentru un ONG implicat în organizarea protestelor

11 septembrie 2013 15 comentarii

În București și nu numai, au apărut o mulțime de hăbăuci cu aspect de drogați care urlă ca retardații  împotriva proiectului Miner de la Roșia Montană.

Dacă îi întrebi ce fac acolo te aștepți să își spună toți cam același lucru…

Nțț fiecare după cum îl duce mătreața..

Salvați Roșia Montană .

Unii vorbesc despre poluare … cianură … majoritatea habar nu au că foarte mult aur se extrage prin metoda cianurării și că nu porea mai sunt alte metode rentabile din cauza dispersiei mari a aurului în zăcământ.

Mulţi habar nu au că la Roşia Montană, rău e DEJA  făcut şi doar pornirea Priectului poate aduce fondurile necesare pentru repararea zonei.

Unii spun că ei sunt la manifestaţie ca să apere viitorul copiilor proprii…  Dacă întrebi care e pericolul pentru copii lui se uită la tine ca la extratereştrii… nu ştiu, LUI NU I-A SPUS NIMENI CE SĂ SPUNĂ .

Unii vorbesc de „Cultură nu cianură” … asta e halucinant … doar în minţile imbecilizate de substanţe halucinogene se poate face o astfel de relaţie .. poste li se pare că cianura se ţine in Casa de Cultură din localitate…

În fine… e absolut halucinant cum s-a ajuns ca la noi să apară un nou sport .. menifestacismul practicant de manifestaci…

Şi totuşi, s-ar putea întreba unii, ce îi scoate în stradă pe manifestaci? În afară de propia prostie? Banii evident …

Sunt aceiaşi papagali care fie că dansau Pinguinul pe la mitingurile zise sindicale, fie răguşeau strigând cât îi ţinea instalaţia Jos Iliescu, Jos Boc, Jos Udrea la îndemnul unor escroci ca Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Dana Grecu …

Da, bani, 50 de lei/prestaţie …

Şi de data asta e vorba tot de bani … mulţi bani…

Extrem de interesant, se spune că în Piaţa Universităţii oamenii merg fiecare de capul lui … bani grei pompaţi (sute de mii de euro) în ONG-uri care, deşi nu recunosc, sunt motorul mişcărilor din Piaţa Universităţii …  

Cine e Pompagiul? De exemplu George Soros

 Înainte de a posta articolele pe care le voi posta, vreau să atrag atenţia asupra prezenţei unor indivizi care par a fi făcut avere din acrivitatea ecologistă … Liviu Mihaiu,  Mihail Bumbeș … ţîţîţîţî .. zic şi eu aşa .. că doar n-o să creadă cineva că nişte curaţi ecologişti care în fac invidios şi pe Căpitan Planet, s-ar atinge de bani negrii… nuuu … nici gând de aşa ceva … 

Uimitor însă este un articol scris de Mălin Bot şi publicat pe 11 Septembrie 2013 în evz.ro numit: 

O SUTĂ DE MII de DOLARI pentru un ONG implicat în organizarea protestelor din București.

Soros, fondator al trustului care plătește

Ideea mişcării de stradă împotriva proiectului Roșia Montană a atras mii de tineri la protestele din Piața Universității, convocați aproape exclusiv prin intermediul Facebook de activiști ai unor ONG-uri. Organizatorii nu au prezentat niciodată public, mai ales celor pe care îi cheamă la proteste, informații legate de finanțările de care beneficiază.

Mihail Bumbeș, unul dintre organizatorii protestului, nu a explicat de ce e folosita pagina oficiala a proiectului CRIM.  Citiţi mai mult: O SUTĂ DE MII de DOLARI pentru un ONG implicat în organizarea protestelor din București. Soros, fondator al trustului care plătește - Actualitate

Mihail Bumbeș, unul dintre organizatorii protestului, nu a explicat de ce e folosita pagina oficiala a proiectului CRIM. 

Existenţa unor finanţări, pe proiecte folosite explicit în organizarea protestelor nu este cunoscuta celor care dau curs invitațiilor la manifestații.

Ieri au apărut pe mai multe site-uri de știri informații privind finanțări oferite, prin diverse fundații, de miliardarul George Soros pentru mai multe ONG-uri implicate în organizarea și coordonarea protestelor din Piața Universității, dar nu a fost indicat un proiect finanțat direct pentru a organiza proteste.

bumbes

Astăzi vă prezentăm un astfel de proiect.

După ce au apărut primele informații legate de finanțările directe ale unor proiecte folosite aproape exclusiv pentru organizarea protestelor din piață și au început discuțiile pe rețele sociale, persoane publice cunoscute pentru activitatea civică din jurul protestelor au negat vehement că banii încasați prin ONG-uri sunt motivația acțiunilor lor.

O astfel de personalitate este Liviu Mihaiu, fost guvernator al Deltei Dunării. Acesta a reacționat vehement când în discuție au fost aduse finanțările de care beneficiază unii dintre organizatorii protestelor și a făcut o paralelă cu manifestațiile din 1990.  ”În Piața Universității nu e vorba de bani. E vorba de aur. Aurul pe care îl reprezintă patromoniul cultural și verde, așa cum nu a fost vorba de droguri în Piața Universității din anii 1990”, a spus Liviu Mihaiu.

Numai că Piața Universității 2013 nu este Piața Universității din 1990, măcar prin prisma faptului că atunci nu exista nicio organizație cu bugete babane, așa cum este una dintre organizațiile bine cunoscute lui Liviu Mihaiu: ”Miliția Spirituală”.

Coincidențe?

Un  ONG care, ”întâmplător”, derulează până la 30 septembrie un proiect finanțat cu 75.000 de dolari, în cadrul căruia Liviu Mihaiu a activat ca invitat. 

Tot ”întâmplător”, unul dintre instrumentele de comnicare publică ale acestui proiect este folosit, din 22 august 2013, numai pentru organizarea manifestațiilor din Piața Universității.

Banii vin de la un trust format din mai multe fundații, printre care și fundația miliardarului George Soros. ”Trustul pentru Societate Civilă în Europa Centrală și de Est” (CEE TRUST) este un grup format din șase fundații private, printre care ”Institutul pentru Societate Deschisă” al lui Soros.

10 milioane de dolari, valoarea totală a finanțărilor CEE Trust

Conform informațiilor publicate de CEE Trust, pe pagina oficială www.ceetrust.org, organizația finanțează mai multe proiecte în România, unele aflate în derulare. Pe listă sunt ONG-urile cele mai active în promovarea protestelor din Piața Universității, sumele individuale încasate de acestea fiind de ordinul zecilor și sutelor de mii de dolari. 

Pe pagina oficială ceetrust.org este specificat că, din 2004, până în prezent, CEE Trust a finanțat în România 144  de proiecte în valoare totală de 10.427.332 dolari. Finanțările, pe proiect, oscilează între câteva mii de dolari și jumătate de milion și sunt acordate unor organizații care activează pe toate zonele societății civile. Din 30 aprilie 2013 CEE Trust a incetat activitatea de evaluare şi sustinere a unor noi proiecte, finalizând finanţarea pentru cele în derulare. Un astfel de proiect este cel folosit pentru organizarea protestelor din Piaţa Universităţii.

105.000 de dolari pentru ”Miliția Spirituală

Cele mai multe ONG-uri din lista celor care au beneficiat de finanțări nu au nicio legătură cu protestele din Piața Universității, însă printre ele sunt organizații care au folosit chiar proiectele finanțate de CEE Trust pentru organizarea protestelor, cum este ”Miliția Spirituală”, care a beneficiat de finanțări totale în valoare de 105.000 euro. O finanţare de 30.000 de dolari, pe un proiect declarat încheiat şi o alta de 75.000 de dolari pe un proiect declarat în derulare.

Obiectiv: ”Cultura protestului!”

Proiectul închis, „The Geography of Youth Activism”, avea ca scop declarat „identificarea temelor care îi pot determina pe tineri să ia atitudine”. „Un obiectiv amplu al proiectului este sa descopere modul în care tinerii definesc și înțeleg concepte ca activismul civic și implicarea civică. În cele din urmă, dar nu cel mai puțin important, este nevoia imperativă de a descrie și analiza cultura protestului în România”, se arată în descrierea proiectului finanțat cu 30.000 de dolari, declarat finalizat. 

Proiectul în derulare, ”CRIM – Imaginația înseamnă putere”, beneficiază de 75.000 de dolari și are ca scop: ”Stimularea participării tinerilor, în special a studenților, la discutarea și rezolvarea problemelor din spațiul public”. El este deschis, până la 30 septembrie 2013.

Mihail Bumbeș neagă implicarea organizației

Președintele ONG-ului, Mihail Bumbeș, este foarte activ în rețele sociale, fiind printre inițiatorii invitațiilor Facebook la protestele din Piața Universității. ”Implicarea mea este strict personală. Miliția Spirituală nu are legătură cu organizarea protestelor”, susține Bumbeș. 

Acesta a mai susținut, într-o discuție telefonică, faptul că singurele motive pentru care se implică în organizarea protestelor sunt convingerile personale și că finanțările de care beneficiază organizația pe care o conduce nu au nicio legătură cu organizarea protestelor. ”Eu am fost și la protestele din Turcia și atunci au spus despre mine că mă plătește Soros să merg acolo. Am mers din convingere”, a mai spus Bumbeș.

Pagina oficială CRIM îl contrazice pe Bumbeș

Problema este că organizarea protestelor nu se produce doar pe pagina personală a președintelui organizației. Pe toată perioada manifestațiilor din Piața Universității a fost folosit în acest scop chiar instrumentul de comunicare oficial al proiectului CRIM, pe rețele sociale.

O singură activitate: organizarea protestelor

Pagina oficială a acestui proiect este locul în care sunt lansate invitațiile și prezentate pe larg protestele din piață. În fapt, în perioada 22 august – 8 septembrie, întreaga activitate oficial a CRIM pe Facebook este numai despre protestele împotriva proiectului Roșia Montană: invitații la proteste, galerii foto, înregistrări video. În condițiile în care proiectul este în derulare până la 30 septembrie, fără să fie mediatizată nicio altă activitate, este de la sine înțeles că singura activitate publică a acestui proiect este organizarea protestelor.

Lipsă de transparență

Reprezentanții ofociali ai ONG-ului care gestionează și folosesc acest proiect pentru organizarea protestelor din Piața Universității nu prezintă public, transparent, absolut toate deconturile făcute în cadrul finanțării de 75.000 de dolari

Este imposibil de stabilit cu certitudine dacă motivația implicării oficiale a proiectului ține strict de convingeri personale ale gestionarilor lui sau de rațiuni financiare. Bumbeș a negat că prezența tinerilor din piață îi asigură bunul mers al plăților pentru acest proiect.

Îi credem pe cuvânt?

Important este ca publicul să știe aceste informații, urmând să decidă fiecare cititor dacă implicarea directă a unor ONG-uri în organizarea protestelor e determinată de dragostea pentru ”aurul pe care îl reprezintă patromoniul cultural și verde” sau motivată de ”aurul” din conturile CEE Trust.  

Citește mai jos  și: Cum acaparează George Soros resursele naturale în lume 

În evz.ro, semnat de Mara Popescu apare pe  11 Septembrie 2013: 

Cum acaparează George Soros resursele naturale în lume

George Soros

George Soros

Omul de afaceri născut în Ungaria are legături importante cu compania minieră care încearcă să exploateze aurul de la Roşia Montană, însă organizaţiile non-profit pe care le controlează s-au opus proiectului, scrie site-ul wnd.com.

George Soros este implicat în mai multe proiecte miniere şi petroliere din lume, având interese uriaşe în Uganda, unde preşedintele american Barack Obama a trimis, în urmă cu doi ani de zile, mai multe trupe speciale pentru a-l ucide pe Joseph Kony, liderul unei organizaţii paramilitare rebele din zonă.

Omul de afaceri lucrează cu fostul general american şi comandant NATO Wesley Clark, care a fost implicat atât în proiectul Roşia Montană, cât şi în alte iniţiative, precum BNK Petroleum Ltd, o companie petrolieră cu sediul în Canada, din care Soros deţine 20%.

De asemenea, Clark şi Soros sunt în consiliul de administraţie al ICG, organizaţie care a fost implicată activ în revoltele populare din Egipt, Tunisia, Algeria şi din alte state din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, susţine wnd.com.

În trecut, ICG cerea misiunii ONU din Kosovo (UNMIK) să preia mina de la Trepca din mâinile sârbilor. Întâmplător sau nu, şeful misiunii era chiar generalul Clark. Trupele UNMIK au ocupat mina, despre care New York Times a scris că este „cea mai importantă proprietate din Balcani”. 

George Soros a pus mâna pe o mare parte a rezervelor petroliere din Uganda, ţara africană având la dispoziţie zăcăminte de peste două miliarde de barili. Producţia va începe în 2015. 

Societatea Open Society Insititute, deţinută de miliardarul născut în Ungaria, are numeroase proiecte în Uganda, dar şi în alte ţări, precum Kenya şi Tanzania. Această organizaţie are misiunea de a „identifica, inspira şi susţine grupuri mici de tineri dedicaţi care se pot mobiliza şi influenţa mase mari de oameni pentru a promova idealurile societăţii libere”.

Tot pe 11 Septembrie 2013 şi tot în evz.roSimona Ionescu publică un articol care trebuie să ne pună pe gânduri:

De ce mint organizatorii protestelor din Piața Universității că presa tace

Simona Ionescu

Simona Ionescu

Mălin Bot, colegul meu, a considerat că trebuie să le răspundă într-un fel celor care fac propagandă pe rețelele de fb si bloguri pentru protestul din Piata Universității.

Eu nu am vrut să intru în polemică după ce unii dintre ei m-au atacat, iritați că am atenționat, în 4 septembrie, că există un interes în perpetuarea unei mari minciuni: ”presa tace!”. Presa n-a tăcut deloc, sunt multe articole pe site-urile ziarelor, iar televiziunile au prezentat stiri despre ceea ce se întâmpla în Piață sau în alte orașe ale țării.

Nu a făcut-o propagandistic și în sensul dorit de ”ecologiști” (am pus ghilimele pentru a se face distincția de cei din Partidul Ecologist) și asta a supărat. Dar nu supărarea a fost factorul principal al atacurilor liderilor de opinie de pe facebook.

Strategia grupului a impus, încă de la început, decredibilizarea presei. De ce? Simplu: Mesajul trebuia să fie – și este! – că doar pe rețelele de socializare se spune ADEVĂRUL. Textul meu – ”Cine are interes să mintă că presa tace în cazul Roșia Montană?” – era normal să enerveze deoarece continuarea lui ca dezbatere sau dezvăluire ar fi putut să-i facă pe cei ce participă la proteste doar din bună-credință să aleagă altă cale de a se exprima.

Corect este, însă, să știe că aducerea lor în stradă s-a făcut cu un preț. Presa a difuzat calupuri publicitare de la compania ce urmează să exploateze Roșia Montană, așa cum se face peste tot în lume, așadar finanțarea a fost transparentă și publicul atenționat. De ce organizatorii protestelor nu consideră necesar să spună că fac parte dintr-un proiect finanțat?

Articole care ar putea fi interesante pentru cititor:

Dan Andronic: Teoria conspirației în Piața Universității

26 ianuarie 2012 Lasă un comentariu

Teoria conspirației în Piața Universității

M-am plimbat câteva ore prin Piața Universității încercând să înțeleg dacă tot ceea ce am auzit în ultimele zile este adevărat. Că locul este plin cu agitatori plătiți, care vin la protest ca pe vremuri la 23 August, în schimburi, că SRI manipulează, că sunt nu zeci sau sute, ci mii de oameni în fiecare seară, șamd.

Toate acestea bănuiesc că le-ați auzit fiecare dintre dumneavoastră sau măcar v-au trecut prin cap cel puțin o dată. Sunt, de fapt, locurile comune, ale oricărei teorii conspiraționiste.

Ce am văzut? Ceea ce cred că a văzut fiecare om care a trecut prin Piață. O manipulare grosolană orchestrată de televiziuni, în special vuvuzelele lui Dan Voiculescu, care prin transmiterea unor cadre de imagine cât mai strânse (înguste) pot amplifica senzația de mulțime. Care mulțime nu este importantă pentru media decât prin prisma lozincilor, care mi s-au părut elaborate în mod profesionist, de oameni cu experiență. Numărul manifestanților nu cred că a depășit niciodată 300, cel puțin cât am stat eu, dar asta nu a împiedicat televiziunile de care discutam să anunțe proteste de amploare în aceeași locație.

De ce sunt importante aceste lucruri? Pentru că se încearcă instituirea unei dictaturi a mass-media, colorată politic până la gingii, prin propagarea aceluiași mesaj. În mod real, oamenii sunt nemulțumiți, 8 din 10 români spunând în sondaje că țara merge într-o direcție greșită, că nu au speranțe pentru un viitor mai bun, dar ceea ce se evită este să se spună că, în nici o cercetare sociologică, nu există acel lider providențial care să poată rezolva tot. Îmi dau seama că Dan Voiculescu se visează viitor prim-ministru, că Victor Ponta face guverne dimineață, la prânz și seara, iar Crin Antonescu privește cu jind la poarta de la Cotroceni., dar nici unul dinre aceștia nu reprezintă Soluția. Mai mult, gradul lor de încredere a scăzut permanent, ceea ce nu reprezintă garanția succesului din perspectiva alegerilor.

De aici începe adevarata manipulare…

Autor: Dan Andronic

Sursa: Dan Andronic blog

 

%d blogeri au apreciat: