Arhiva

Posts Tagged ‘plan’

La audierile de la CSM, Adina Florea, marioneta lui Tudorel, a prezentat o schiță de demolare a DNA

9 octombrie 2018 Lasă un comentariu

***

Cred că se vede din avion că Tudorel Toader nu este altceva decât vârful de lance al lui Liviu Dragnea și a liotei de penali din spatele lui în lupta împotriva justiției.

Una din țintele care consideră Tudorel că trebuie să le atingă în drumul spre subordonarea justiției este transformarea DNA în un fel de combinație între o potaie de companie, cu ghiarele pilite, cu colții scoși, parfumată și coafată și o armă care ar putea fi folosită împotriva adversarilor, cam cum este acum Curtea Constituțională a Românie care interpretează Constituția în funcție de interesul penalimii române.

Strategia lui pare a fi numirea la șefia instituției a unei marionete care să îi fie cam la fel de obedinentă cum îi este Veorika din Videle lui Dragnea.

Se pare că Adina Florea dă atât de frumos din coadă în acest sens încât Tudorel are visuri erotice în care se visează un adevărat zeu al Justiției române și nu un administrator al domeniului cum presupune fincția de Ministru.

La audierile de la CSM procuroarea Florea a emis câteva idei stupefiante care, dacă ar fi implementate, ar duce fără doar și poate la desfiinţarea DNA. Între altele ea a spus:  „Din datele statistice pe care le-am analizat, activitatea DNA s-a axat mai mult pe soluţionarea dosarelor cu abuz în serviciu. Nu cred că acesta este obiectul DNA, ci acela de a pune pe masa judecătorilor infracţiunile de corupţie la nivel înalt, săvârşite prin cele mai complicate metode infracţionale. Am auzit în spaţiul public ideea că atâta timp cât nu am putut dovedi infracţiunile de corupţie, am recurs la soluţionarea celor de abuz în serviciu. Nu cred că acesta e rolul DNA, de a cerceta infracţiuni facile. Infracţiunile facile intră în competenţa parchetelor de pe lângă tribunale şi judectătorii”.

Păi femeia asta fie visează că un procuror DNA trebuie să fie un fel de Robocop, fie nu are nici cea mai mică idee despre ce înseamnă DNA în intimitatea sa, singura imagine fiind una făcută după lungi și aprofundate făcute emisiunilor Antenei 3 și a România tv.

De fapt, ce sunt mai concret infracțiunile de corupție? Darea şi luarea de mită şi traficul de influenţă.

La rândul lor, infracțiunile de serviciu sunt delapidarea, neglijența în serviciu, abuzul în serviciu etc. Ce să vezi, ăsta ultimul, abuzul în serviciu este cel care stârnește adevărate pasiuni deoarece este, popular spus, exact locul unde umbli cu miere și poți să te lngi până dai de os.

Legal vorbind, infracțiunile de corupție și cele de serviciu sunt cam în aceeași oală, Codul Penal cuprinzându-le pe ambele, procurorii care se ocupă de ele fiind niște oameni cu un apreciabil grad de specializare deoarece acestea sunt infracțiuni care sunt comise de ”lorzii” găinarilor numiți ”gulere albe”, pentru a fi dovedite astfel de infracțiuni trebuid mai întîi o bună cunoaștere a domeniului, un fler special pentru conexarea de fapte aparent fără legătură.

Ce vrea să facă Adina Florea, scoaterea din competența DNA a infracțiunilor de serviciu și transferarea lor la parchete este ca și cum ai transfera transplantude inimă la o secție de chirurgie unde operația de apendicită sau de extirpare a gălcilor e un fel de modus vivendi. Practic este vorba de favorizarea infractorului punând pe urma lui niște dulăi polițiști cu probleme de miros.

Nu că acei procurori nu sunt profesioniști, dar nu au specializarea necesară pentru niște chestiuni atât de specifice.

A pune un procuror specializat în altceva să ancheteze infracțiuni legate de achiziții publice, ca cele mai frecvente, e ca și cum i-ai oferi unui infractor cheia de la celulă.

Trebuie să ai o specializare destul de bine aspectată pentru a ”simți” îndată ce deschide un caiet de sarcini că treaba pute, că prețurile ascund în spate ”palmarea” de bani grei. Un procuror specializat simte imediat indiciile naobservate de un procuror specializat în altceva, el sesizând cam unde să se uite pentru a găsi indiciile ce îi arată că se comite trucarea licitaţiei, deci un posibil abuz în serviciu, şi că ar putea urma transferul şpăgii, adică partea de corupţie. Poate cere atunci mandate de interceptare, de înregistrare ambientală, de filaj – şi dosarul s-a construit în mod logic.

Considerarea separată a celor două tipuri de infracțiuni ar fi o adevărată gură de aer pentru infractori: procurorul nespecializat de la judecătorie sau tribunal s-ar putea să nu observe subtilităţile dintr-un caiet de sarcini, iar procurorul DNA n-ar avea de unde să afle că undeva, într-un creier de munte, o valiză cu bani îşi schimbă proprietarul. 

Treaba este că în respectiva valiză nu sunt bani primiți pentru bună purtare de la Sfântul Duh sau niște bani crescuți în giveciul de pe balcon al mătușii penalilor în cauză … nu, sunt banii populimii române. Bani munciți care, în loc să afungă la școli sau spitale ajung în ghiarele penalilor cărora li se întreține astfel o bunăstare pe care nu o merită.

Ceea ce spune Adina Florea este, de fapt, o schiță de demolare a DNA, o schiță unde sunt precizate locurile unde trebuie amplasat explosibilul pentru ca efectul să fie cât mai mare.

PLANUL ÎN ȘAPTE PUNCTE AL LUI DRAGNEA … ULTIMUL FIIND IEȘIREA ȚĂRII DIN UE

Pe siteul adevarul.ro Oana Bogdan face o interesantă analiză a fenomenului ”nedemocrației” care se instalează prin adoptarea de legi ”democratice” în Ungaria și Polonia, făcând trimitere la articolul „Paşii pentru a construi un Franken-Stat precum Polonia şi Ungaria“, scris de Jenne Jan Holtland publicat de publicația olandeză Volkskrant, articol preluat de zile de ziarul belgian De Morgen, care i-a dat titlul „Dacă UE nu sancţionează Polonia şi Ungaria, de ce nu le-ar urma exemplul şi alte state membre UE?“

Bogdan spune că este un semn faptul că democrațiile europene sunt îngrijorate, românia părând a călca pe urmele Poloniei și a Ungariei pe calea ”nedemocrației”.

Aproape șocantă este trimiterea la romanul Frankenstein al scriitoarei britanice Mary Shelley. paradoxal, publicat prima oară în anul 1818.

Autoarea îl mai aduce în discuție și pe Kim Lane Scheppele, profesor la Princeton, care a urmărit ani buni politicile unui alt Victor, premierul maghiar Viktor Orbán. Scheppele a trăit în Ungaria şi vorbeşte fluent limba și care, într-un eseu scris cu câţiva ani în urmă, ea a sugerat un nume pentru Ungaria lui Orbán: „Franken-Stat“.

Măcar liderii Ungariei și Poloniei, Viktor Orbán (Ungaria) şi Jaroslaw Kaczynski (Polonia),  au știut să își ascundă intențiile, încercarea de nedemocratizare a țărilor lor. Scenariile lui Kaczynski şi Orbán sunt similare în multe puncte, similare fiind și cu planul în șapte puncte pe care pare a-l urmări Liviu Dragnea, pasul final fiind scoaterea din Uniunea Europeană.

Pe scurt, pașii acestui plan sunt: 

– PASUL 1: ACAPAREAZĂ ARBITRUL  

– PASUL 2: PREIA MASS-MEDIA

– PASUL 3: PREZINTĂ O POVESTE ATRACTIVĂ

– PASUL 4: CREEAZĂ DUŞMANI  

– PASUL 5: MODIFICĂ LEGILE ELECTORALE

– PASUL 6: PUNE AVOCAŢI ŞI JURIŞTI ÎN PRIM-PLAN  

– PASUL 7: IEŞI DIN UE  

….

Lectură plăcută:

Scenariul lui Dragnea pentru ţara-n care m-am născut

Oana Bogdan

Oana Bogdan

Diseară mă întorc în ţara-n care m-am născut. Mâine, 10 august, va avea loc marea unire a românilor de pretutindeni. Vom manifesta, împreună, pentru democraţie, pentru ca România să nu ajungă un Franken-Stat precum Polonia şi Ungaria. Pentru că, oameni buni, pe lângă pesta porcină africană, suntem infectaţi cu ceva mult, mult mai grav: cu „nedemocraţie“.

Dar mâine vom opri această infecţie şi vom salva România. Venim să cerem demisia Guvernului si a penalilor din funcţii publice, căci ei nu servesc interesele cetăţenilor români de pretutindeni.

În luna iunie, în ziarul olandez Volkskrant a apărut articolul „Paşii pentru a construi un Franken-Stat precum Polonia şi Ungaria“, scris de Jenne Jan Holtland. Acest articol a fost preluat acum patru zile de ziarul belgian De Morgen, care i-a dat titlul „Dacă UE nu sancţionează Polonia şi Ungaria, de ce nu le-ar urma exemplul şi alte state membre UE?“.   

E un semn că statele din vest, democratice, sunt îngrijorate, căci România urmează pas cu pas exemplul Ungariei şi al Poloniei. În rândurile următoare găsiţi ideile principale pe care le-am preluat din acest articol.

„Frankenstein” este un roman de groază al scriitoarei britanice Mary Shelley, publicat prima oară în anul 1818. Romanul relatează viaţa tânărului elveţian Victor Frankenstein, care studiază la renumita universitate din Ingolstadt. Acesta reuşeşte în doi ani (PSD-ALDE împlineşte în curând doi ani de guvernare!) să realizeze în laborator un monstru. Creaţia studentului prinde viaţă şi distruge totul în jur.  

Kim Lane Scheppele (62), profesor la prestigioasa universitate din Princeton, a urmărit ani buni politicile unui alt Victor, premierul maghiar Viktor Orbán. Scheppele a trăit în Ungaria şi vorbeşte fluent limba. Într-un eseu scris cu câţiva ani în urmă, ea a sugerat un nume pentru Ungaria lui Orbán: „Franken-Stat“. Monstrul lui Frankenstein este format din părţi ale corpului care ar fi putut fi fiecare un bărbat sau o femeie sănătoasă. Nu este nimic deosebit de remarcat la aceste părţi, după cum nu este nimic deosebit de remarcat la legile noii Ungarii a lui Orbán. Din afară, ele par democratice. Numai atunci când vedeţi legile în conexiune una cu alta, monstrul nedemocratic prinde viaţă.

Într-un alt Franken-Stat, Polonia, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de controversata reformă judiciară. Cel mai recent, un val de pensionări forţate la Curtea Supremă – care au afectat 27 dintre cei 72 de judecători – a provocat revolta cetăţenilor polonezi.   Pe scurt, Polonia şi Ungaria au creat fiecare câte un monstru autocratic printr-o serie de legi „democratice“.

Liderii politici din Polonia şi Ungaria au ştiut să-şi ascundă politicile autocratice în decizii democratice. Dar, dacă strângeţi împreună toate măsurile „nevinovate“, veţi obţine un monstru nedemocratic, un amestec de autoritarism şi nepotism. Autocraţii nu trag în demonstranţi şi nu-i omoară pe dizidenţi în patul lor, la 5 dimineaţa. Nu, ei se înfăşoară într-o mantie de ordonanţe şi legi.

La nivel global, „nedemocraţia” câştigă teren. Freedom House Think Tank a înregistrat o scădere a libertăţii globale pentru al 12-lea an consecutiv. Drepturile minorităţilor, statul de drept şi libertatea presei se află sub presiune în tot mai multe ţări. Cu toate acestea, personaje precum Viktor Orbán (Ungaria) şi Jaroslaw Kaczynski (Polonia) rămân extrem de populare.  

Scenariile lui Kaczynski şi Orbán sunt similare în multe puncte. Din păcate, putem spune acelaşi lucru despre scenariul lui Dragnea. Aceştia sunt paşii pentru a construi un Franken-Stat precum Polonia şi Ungaria:

PASUL 1: ACAPAREAZĂ ARBITRUL

Primul lucru pe care îl faci după o victorie electorală este să acaparezi Curtea Constituţională, adica arbitrul unei ţări. Astfel, ai mână liberă să faci ce vrei.  

Metoda Orbán: în 2010, a câştigat alegerile cu o majoritate de două treimi, ceea ce i-a permis să facă imediat patru noi numiri de judecători la Curtea Constituţională, toate de la FIDESZ, partidul lui. Trei ani mai târziu a numit încă patru noi judecători şi, gata, avea Curtea Constituţională „în buzunar“.  

În Polonia, partidul de guvernământ Legea şi Justiţia (PiS) nu a avut luxul unei majorităţi de două treimi în Parlament. Nu putea schimba constituţia. În schimb, PiS a numit cinci judecători la Curtea Constituţională, deşi era autorizată să numească doar doi. Curtea (în vechea compoziţie) a respins propunerea guvernului. PiS nu a publicat verdictul în Monitorul Oficial, vechiul preşedinte al Curţii s-a retras, iar noul face exact ceea ce vrea PiS. O lovitură de stat fără lovitură de stat.

PASUL 2: PREIA MASS-MEDIA

  Te asiguri că mass-media este de partea ta. Îţi rogi prietenii oligrahi să cumpare ziare şi posturi de radio, aşa cum a facut Orbán. Sau, de ce nu, acaparezi organismul de reglementare al mass-media. Pentru cei din afara ţării devine dificil să vadă ce faci în ţară.  

Instituţii precum instanţele şi mijloacele de informare în masă îţi dau credibilitate datorită faptului că (şi ele) reprezintă interesele cetăţeanului. Căci, nu-i asa, de îndată ce populiştii vin la putere, ei îşi concentrează săgeţile asupra tuturor instituţiilor care le pot asigura monopolul moral asupra reprezentării cetăţenilor. Se folosesc de aşa-numitul efect de răcire. De exemplu, nu concediază toţi jurnaliştii din serviciul public al radiodifuziunii, ci doar câţiva. E un semnal clar. La locul de muncă se creează frică, aşa încât angajaţii vor urmări cu acurateţe linia de partid pentru a-şi păstra locurile de muncă. Cu judecătorii se întâmplă acelaşi lucru.

PASUL 3: PREZINTĂ O POVESTE ATRACTIVĂ

 Povesteşte restului lumii despre „infiltraţii din vechiul sistem”, cei care au beneficiat în anii ’90 de privatizarea rapidă a întreprinderilor de stat, fără a exista o structură juridică clară. Kaczynski (PiS), de exemplu, a promis alegătorilor săi ca va înlocui elita veche cu una nouă.

PASUL 4: CREEAZĂ DUŞMANI

Nu poţi reuşi fără ţap ispăşitor. Ungaria a desfăşurat o campanie împotriva lui George Soros şi presupusele lui planuri de a distruge naţiunea ungară odată cu apariţia a „milioane“ de migranţi. Fii mereu în căutarea de duşmani fictivi. Rezultatul este că oamenii nu mai sunt preocupaţi de ceea ce se întâmplă în ţara lor, ci sunt intr-o stare constantă de panică. Cu această teamă profundă partidul de guvernământ ştie să se joace foarte bine.

PASUL 5: MODIFICĂ LEGILE ELECTORALE

Alegerile justifică totul. Deci, odată ce eşti ales ca autocrat, ai face bine să schimbi legea electorală. Orbán a făcut asta între 2010 şi 2014. Noul sistem face imposibil ca opoziţia să-l învingă.  

Polonia are acelaşi scenariu: la următoarele alegeri, Comisia Electorală va fi aleasă cu o majoritate parlamentară, deţinută în prezent de partidul de guvernământ PiS.

PASUL 6: PUNE AVOCAŢI ŞI JURIŞTI ÎN PRIM-PLAN  

Dacă fiecărui stat membru UE i s-ar atribui o culoare bazată pe fondul educaţional al guvernului, atunci Olanda ar fi albastră (istorie), Germania, verde (chimie), iar Europa Centrală, roşie (drept). Orbán, Kaczynski, precum şi preşedinţii Ungariei şi Poloniei sunt avocaţi. Dacă înainte comiteai o lovitură de stat cu armata, acum o faci cu avocaţii. O victorie juridică arată mult mai credibil în joc. Publicul larg nu poate urmări ceea ce se întâmplă, pentru că este prea tehnic.

PASUL 7: IEŞI DIN UE

Pleacă din UE cât mai repede, pentru a nu mai fi „în mâinile Comisiei Europene”. Deciziile la nivel european se iau extrem de lent. Până când Bruxelles-ul a ameninţat cu sancţiuni, daunele au fost deja făcute. Polonia şi Ungaria au câştigat deja atât de mult timp, încât măsurile lor nu mai pot fi inversate.

Autor: Oana Bogdan

Sursa: adevarul.ro

Data publicării: 9 august 2018

CINE ESTE OANA BOGDAN ?

Oana Bogdan este arhitect, a fost Secretar de Stat la Ministerul Culturii în mandatul Guvernului Cioloș și are o experiență de peste zece ani în zona antreprenorială. În 2007 a fondat biroul de arhitectură și urbanism BOGDAN & VAN BROECK cu sediul la Bruxelles, birou premiat la Bienala de Arhitectură BAB 2010 și nominalizat la două ediții ale Premiului European Mies van der Rohe.

În tot ceea ce întreprinde, Oana susține dezvoltarea durabilă, adică acea solidaritate la nivel global născută din speranța unui viitor comun, care oferă noi posibilități pentru omenire pentru a-și îndeplini nevoile și aspirațiile în timp ce îmbunătățește starea planetei. Astfel, este activă în dezbaterea despre calitatea vieții la sat și la oraș și pledează în favoarea atât unei perspective inovatoare a valorificării patrimoniului construit, cât și a intervenției responsabile în spațiul nou construit, ambele concentrate asupra calității vieții oamenilor și asupra activării spațiului public prin arhitectură.

Absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București și a Universității Anvers, Oana a obținut în 2003 premiul I la Concursul International pentru tineri arhitecti Europan 7, iar din 2005 este membră a Ordinului Arhitectilor din Belgia. A fost membră a Comisiei Regale pentru Monumente și Peisaje a Regiunii Flandra, a Comisiei de Experți pentru Arhitectură și Design în cadrul Guvernului Comunității Flamande din Belgia, și a numeroase jurii ale concursurilor de arhitectură și urbanism naționale și internaționale. În ultimii zece ani a fost membră în Juriul Premiului Culturii în Flandra și membră a Comisiei de Experti UNESCO pentru orasul Bruges. Este membră a Platformei România 100 și unul dintre fondatorii Mișcării România Împreună.

Sursa: adevarul.ro

PSD pregătește CURBA DE SACRIFICIU – se pregătește să le-o tragă celor care i-au susținut prin noul plan de austeritate

14 noiembrie 2017 2 comentarii

Iată că a venit vremea ca pesediștii și pesedisdele, masochiști și masochisde să fie fericiți.  Roadele programului de guvernare al PSD încep să se coacă, PSD urmează bage România în austeritate.

PSD se pregătește să le-o tragă celor care i-au susținut prin noul plan de austeritate

Deoarece nu mai are bani PSD intenționează să comită cea mai dură curbă de sacrificiu din istoria României, Sub pretextul că că dorește să evaluarea angajaților, Guvernul  pregătește un val masiv de concedieri în instituțiile bugetare pentru a reuși să țină cât de cât echilibrul bugetar pe 2018.

Deja startul sinistrei intenții s-a dat, la Ministerul Transporturilor, în timp ce evaluarea celor 135 de secretari de stat este în derulare. În plus, Liviu Dragnea a anunţat că sistemul ajutoarelor sociale va fi regândit.

Halucinanta coaliție PSD-ALDE, spunând că pregătește o amplă reformă a sistemului public, se pregătește să reducă drastic schemele de personal din instituţiile publice, astfel încât Guvernul să poată acoperi la anul gaura bugetară provocată de creşterile salariale, indexarea pensiilor şi scăderea taxelor, conform unor declarații făcute de diferite surse guvernamentale pentru presă.

„Nu mai putem face faţă financiar politizării excesive din instituţii – au declarat pentru presă respectivele surse – trebuie să recunoaştem asta. Fiecare partid, când a ajuns la putere, şi-a pus oameni în funcţii. Şi aici nu vorbim doar de directori, nu ei ar fi marea problemă, ci de tot felul de angajaţi în eşalonul doi al companiilor şi instituţiilor de stat, care, odată ajunşi acolo, acolo au rămas, indiferent că partidele s-au schimbat la guvernare. E o piramidă a pilelor. Sunt mulţi angajaţi care nu se ocupă efectiv cu nimic. În unele cazuri, sunt câte trei oameni plătiţi să ducă o hârtie. Acum o să ţină cu dinţii de funcţii, că s-au mărit salariile, dar nu se mai poate“.

Absolut uimitor este că nu va exista un plan de restructurări, fiecare instituţie  va trebui să-şi evalueze angajaţii, astfel încât să reducă numărul bugetarilor pe cât posibil, intenția fiind ca responsabilitatea să cadă pe instituțiile respective și nu pe Guvern.

În România la stat lucrează 1,35  milioane de salariaţi, deci cam  30% din forța de muncă din economie. Surse oficiale din coaliţia de guvernare nu vorbesc  doar  despre concedieri, ci şi despre măsuri în ceea ce privește fondurile.

Senatorul PSD Eugen Teodorovici a afirmat cu subiect și predicat: „În administraţie munceşte unul şi trei stau. Nimeni nu îi deranjează pe cei angajaţi pe pile. Eu nu îmi schimb ideea chiar dacă supăr pe mulţi. Se risipesc bani publici. Se impun şi concedieri la stat, normal. Sunt mulţi care mănâncă bani publici aiurea“.

La rândul său, armeanul cu șapca în gură, vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a afirmat  cu un cinism incredibil că: „Mi se pare firesc ca la un moment dat să spui: «la nivelul aparatului central, numărul de angajaţi de care avem nevoie este ăsta şi hai să ne propunem să nu-l depăşim o anumită perioadă». Unde e problema?“.

Sinistrul plan de austeritate al PSD este acela de a tria angajații pe criterii politice sau în funcție de Sistemul PCR (Pile Cunoștiințe și Relații):

„Să ştiţi că mai întâi încercăm să scăpăm de cei care nu fac absolut nimic. Unii angajaţi la stat nici nu trec pe la serviciu“- s-a spus întrebat dacă în conducerea partidului au existat discuţii despre concedieri, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat  vag: „Nu există această discuţie la nivelul partidului“.

”Din 438 de posturi vom rămâne cu 300 foarte rapid, pentru că se taie frunză la câini în multe birouri ale Ministerului Transporturilor”. a spus la râmdul său, Felix Stroe, ministrul Transporturilor

Cerând ca numele să îi fie trecut sub anonimat, unul dintre vicepreşedinţii PSD a declarat pentru presă că la începutul anului viitor mai multe ministere vor prezenta planuri de reorganizare. „Excepţie vor face Ministerul de Interne, de Externe şi Apărarea“, a spus el dând și un exemplu concret: „La Ministerul Turismului există o direcţie întreagă care se ocupă de atragerea fondurilor europene, au spor de salariu pentru asta, dar n-au mai făcut un proiect de un an“.

Felix Stroe, ministrul Transporturilor, n-a mai aşteptat începutul anului viitor şi a anuţat disponibilizările încă de pe acum.

„În ceea ce priveşte restructurarea, da, se va face. Se va face ferm, pentru că trebuie făcută. Nu de dragul de a o face. Se va face, inclusiv la structura centrală la Ministerul Transporturilor. Am analizat cu secretarul general situaţia, şi din 438 de posturi vom rămâne cu 300 foarte rapid, pentru că se taie frunză la câini în multe birouri ale Ministrului Transporturilor şi această reducere la 300 de persoane ne va permite şi o retribuire mai decentă a celor care sunt la muncă“, a precizat ministrul.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cel care tot timpul spunea că veniturile românilor vor crește, taxele vor scădea și locurile de muncă se vor înmulți ca ciupercile după potop,  a criticat faptul că unii români apţi de muncă preferă să ia ajutoare sociale în loc să se angajeze, în condiţiile în care tot mai multe firme se plâng de lipsa forţei de muncă. Drept urmare,  liderul PSD, partid care, sociologic, este în preferinţele asistaţilor social,  a anunţat că în perioada următoare Parlamentul şi Guvernul vor veni cu o soluţie pentru a tăia finanţarea puturoşilor. „Sunt mulţi cetăţeni români care sunt activi, care pot munci, dar care preferă să se mulţumească doar cu acele ajutoare sociale. O să ne gândim în perioada următoare, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, care să fie cea mai bună formă în care cei care nu pot munci să fie ajutaţi, dar ceilalţi să nu mai beneficieze de aceste ajutoare sociale“, a spus Liviu Dragnea, amintind de vechiul discusr din vremea comunistă în care erau înfierați ”paraziții sociali” deși era cvasi imposibil să găsești un loc de muncă pe măsura calificării.

Potrivit calculelor făcute de ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, împreună cu Darius Vâlcov, sfetnicul lui Liviu Dragnea, două din geniile în finanțe care sunt responsabili pentru împlântarea oiștei în gard, Guvernul va acoperi gaura bugetară din trei surse:

– banii economisiţi din disponibilizări,

– banii din Pilonul II de pensii şi o mai bună colectare a taxelor,

– ultima fiind o sursă incertă de resurse, în condiţiile în care veniturile fiscale ale statului sunt de doar 25% din PIB, cele mai mici din UE (cu o medie de 45%), chiar şi sub nivelul Bulgariei (31%).

Surse din PNL afirmă că reducerea de personal va fi de 20%, senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut, că Guvernul Tudose va trebui să disponibilizeze 20% din angajaţii sistemului bugetar, pentru a acoperi creşterile economice promise pentru 2018

„Este o certitudine. Pe cifre, la anul va fi o reducere de personal de 20- 21%. Pentru a acoperi gaura bugetară, PSD va tăia de la investiţii şi va da oameni afară“, a spus senatorul Florin Cîţu.

%d blogeri au apreciat asta: