Zuzana Čaputová, noua președintă a Slovaciei, spune că țara a devenit „un stat unde practicile mafiote ale multor persoane influente (…) au acaparat anumite instituţii”.

Născută în 1973, la fel ca și Elena Udrea, Zuzana Čaputová avocată liberală proeuropeană și activistă de mediu,devenit sâmbătă prima femeie președinte din istoria Slovaciei. 

Zuzana Čaputová, noua președintă a Slovaciei

Agențiile de presă DPA şi EFE spun că ceea ce atrage atenția din primul moment este contractul dintre Čaputová și liderii naționaliști central europeni din țările Grupului Vișegrad

În discursul susţinut sâmbătă, cu ocazia sesiunii speciale a parlamentului de la Bratislava, Zuzana Čaputová a declarat: „Nu am venit să conduc, am venit să servesc cetăţeanul”

Alegerile prezidențiale din Slovacia, desfășurate în luna martie, au stat sub presiunea emoției procovcate de uciderea lui Jan Kuciak, un jurnalist cu nare notorietate și a iubitei sale în februarie 2918. Jurnalistul documenta un articol care dezvăluia legături între mafia italiană și guvernul slovac, ilustra corupția, clientelismul și relații nu tocmai potrivite între politicieni și crima organizată.

Dublul asasinat a fost urmat de proteste împotriva guvernului condus de social-democratul Robert Fico, a cărui demisie a fost cerută de preşedintele Andrej Kiska, cel care avea apoi să o susţină pe Zuzana Caputova în cursa prezidenţială. În final, Robert Fico a demisionat, dar Partidul Social-Democrat (SMER) a reuşit să păstreze conducerea guvernului, condus în prezent de Peter Pellegrini, iar Robert Fico a rămas preşedinte al formaţiunii SMER.

Zuzana Čaputová, în vrstă de 46 de ani este o mamă divorțată cu doi copii, avea o experiență politică destul de sumară  și milita pentru protejarea mediului, s-a lansat în politică abia cu un an și jumătate înainte de începerea cusei electorale prin crearea partidului Slovacia Progresistă şi participarea la manifestaţiile antiguvernamentale ulterioare asasinării jurnalistului Kuciak, pe care îl cunoştea.

A fost ținta criticilor  vehemente venite din partea Bisericii și a grupurilor conservatoare pentru poziţiile ei favorabile avortului şi homosexualilor. Ea consideră că remarcabila victorie personală și a partidului Slovacia Progresistă (partid care a obţinut 20,11% din voturi, dar rata prezenţei la urne a fost de numai 22,7%), arată că Slovacia nu este o ţară atât de conservatoare pe cât pare.

Doamna Čaputová este diferită de liderii statelor central-europene membre ale Grupului de la Vişegrad, catalogaţi la Bruxelles drept populişti, la fel ca fostul preşedintele Kiska, Zuzana Caputova se prezintă ca o proeuropeană convinsă, în timp ce guvernul slovac social-democrat şi liderii ţărilor Grupului de la Vişegrad – precum omologul său ceh Milos Zeman, premierul ungar Viktor Orban sau liderul conservatorilor polonezi, Jaroslaw Kaczynski – au adesea opinii critice faţă de elitele de la Bruxelles şi faţă de unii lideri vest-europeni.

În discursul ocazionat de ceremonia de depunere a jurământului, Zuzana Čaputová a subliniat necesitatea consolidării NATO și UE și a cerut ”schimbări sistematice” în Sistemul Judiciar, tema Justiției fiind unul din o temă intens abordată în campanie, a afirmat că Slovacia a devenit „un stat unde practicile mafiote ale multor persoane influente (…) au acaparat anumite instituţii”.

De precizat că în Slovacia prerogativele preşedintelui fiind limitate în favoarea premierului.

Clotilde Armand vorbește de un ”Cod Roșu de impostură” și se întreabă dacă ”Am căzut cu toții în capcana PSD”

Venind de unde vine și având educația pe care o are, Clotilde Armand reușește să se distanțeze oarecum de tabloul general de la noi, reușind astfel să aibă viziunea ansamblului, lucru care o face să fie un mult mai fin observator a ceea ce se întâmplă decât autohtonii mercenari media mioritici.

Astfel, ea vorbește de un ”Cod Roșu de impostură” și se întreabă dacă ”Am căzut cu toții în capcana PSD?”

 

Codul roşu de impostură

Clotilde Armand

Societăţii româneşti îi lipseşte oxigenul pe care îl oferă încrederea. Fără acest element esenţial nu vom putea niciodată creşte ca o comunitate matură, stabilă, capabilă să se dezvolte echilibrat. E obligatoriu să reuşim împreună să reconstruim relaţii de încredere între noi, membrii societăţii, între oamenii politici şi alegători, între investitori şi instituţiile statului.

România are nevoie să regăsească legătură între cuvânt şi faptă, iar bunele intenţii au nevoie să fie dovedite în practică. 

Din nefericire, drumul pe care ne aflăm nu oferă o perspectivă încurajatoare, ci se înfundă în această criză majoră de încredere. Cu toţii am constatat că României i-a fost impus un spectacol politic în care ultimele vestigii de încredere se risipesc în faţa artificiilor unor păpuşari mânaţi de interese proprii. Povestea pe care o ascultăm de doi ani din partea coaliţiei guvernamentale îi adoarme pe unii, îi trezeşte pe alţii, dar niciunii nu regăsim în ea speranţa de a scăpa din capcana neîncrederii.

Cred în continuare cu tărie că societatea românească trebuie să repornească de la restructurarea nivelului local. La acest nivel, gestiunea poate prima în faţa considerentelor de partid politic, la acest nivel competenţa e mai uşor de apreciat de comunitate, la acest nivel implicarea civică poate fi încurajată şi poate duce spre acea reţea societală fără de care acţiunea politică e suspendată într-un abis de circumspecţie. Din acest motiv mi se pare important să luăm atitudine faţă de tentativele care pot aduce noi disfuncţiuni în mecanismele de la acest nivel, cum este cazul în acest moment cu proiectul de Cod administrativ. Noul şantier al coaliţiei guvernamentale, după reformele din domeniul justiţiei, riscă să aducă mai multă opacizare în practica administrativă în detrimentul transparenţei pe care se bazează o guvernare locală eficientă. Cu toată prezumţia de bună intenţie, ne lovim imediat de amendamentele propuse de PSD ca de tot atâtea bariere în jurul unui interes de clan. Să luăm ca exemplu amendamentul lui Darius Vâlcov prin care se prevede ca patrimoniul aflat în proprietatea unităţilor teritorial-administrative să poată fi înstrăinat în urma unui vot cu majoritate simplă în cadrul consiliilor judeţene sau locale. Singurul răspuns pe care putem să-l dăm la această propunere este un „nu“ hotărât, pentru că nu există nici un motiv raţional ca procedura actuală, care impune o majoritate de 2/3, să fie modificată. Această majoritate transpartinică asigură o evaluare mult mai apropiată de interesul comunitar în cazul unor propuneri de vânzare sau închiriere a unor bunuri sau terenuri aparţinând domeniului public.

Coaliţia guvernamentală este preocupată şi de pensiile pentru primari pentru care lucrările Comisiei pentru Codul administrativ au fost blocate până când experţii PSD vor găsi formulele legale. Printr-un amendament, parlamentarii coaliţiei mai doresc să renunţe la publicarea proceselor verbale complete ale şedinţele de consiliu local, considerând că un simplu rezumat e suficient pentru informarea publică şi urmărirea procedurilor din partea opoziţiei. Cu alte cuvinte, dacă mai există pe alocuri dezbateri nu are rost să mai fie consemnate în scris, din moment ce democraţia locală se reduce în viziunea PSD la un simulacru: primarul propune, consilierii votează, dacă se poate în unanimitate şi în necunoştinţă de cauză, urmând un ritual pur formal.

Cu şi mai multă vehemenţă trebuie să spunem „nu“ unui amendament care vizează politizarea funcţiilor de conducere din serviciile deconcentrate la nivel teritorial. În loc să încurajăm profesionalizarea cadrelor administrative la toate eşaloanele, în paralel cu creşterile salariale, asistăm la legalizarea practicii numirilor pe criterii politice!

În faţa unor acţiuni de aservism politic, opoziţia nu poate răspunde cu soluţii alternative, dialogul politic fiind rupt. Mai rămâne ca singură modalitate de exprimare posibilă: rezistenţa. A spune „nu“ devine, astfel, unica politică pozitivă. Pe baza ei se va putea, apoi, reconstrui.

Publicat: 29 mai 2018

Sursa: adevarul.ro

Am căzut cu toţii în capcana PSD?

De câteva zile, am devenit o ţară de specialişti în drept. Dezbatem „cu vehemenţă“ argumentele juridice prin care Curtea Constituţională îi impune preşedintelui să semneze decretul de revocare a procurorului-şef al DNA.

Am alunecat fără să ne dăm seama de pe terenul unui conflict politic pe terenul juridic, aşa cum şi-a dorit domnul profesor de drept Tudorel Toader, pentru care tehnicitatea problemei i-ar fi asigurat un ascendent în argumentaţie în faţa majorităţii fără studii juridice.

În realitate, avem două viziuni politice opuse pe o temă care ţine de interesul naţional, respectiv mult-discutata luptă anticorupţie. Orice discuţie trebuie să pornească de la legitimitatea politicii în acest sens, confirmată prin vot. Lupta anticorupţie face parte din mandatul prezidenţial în curs, obţinut cu 6,3 milioane de voturi. Alegătorilor săi preşedintele Klaus Iohannis le-a lansat două promisiuni: menţinerea României pe drumul euroatlantic şi lupta anticorupţie, ca măsură ce decurge din primul angajament pentru a asigura dezvoltarea economică a ţării. Din evoluţiile politice, constatăm însă că această luptă oficială anticorupţie nu s-a grefat pe o bază de moralitate susţinută în societate şi a fost uşor atacabilă prin campanii de presă. Puncte de vedere repetate au pus în evidenţă deficienţele punctuale ale mecanismelor fără a menţiona importanţa luptei, gravitatea fenomenului de corupţie şi mijloacele limitate ale sistemului judiciar, Ca reacţie, o mare parte a opiniei publice a perceput aceste critici ca o strategie de anihilare a DNA şi nu ca tentative de ameliorare a activităţii acesteia, cu atât mai mult cu cât credibilitatea exponenţilor era afectată de interese personale. Din aceste motive, ne găsim în faţa unei false divizări naţionale si e momentul să ne reamintim legitimitatea politicii prezidenţiale.  

A doua viziune, cea a coaliţiei guvernamentale, nu a fost definită explicit în programul electoral, dar s-a inserat progresiv ca prioritate politică din 31 ianuarie 2017, culminând cu declaraţia recentă a lui Liviu Dragnea că „lupta anticorupţie a mers prea departe“. Acţiunile politice ale coaliţiei au vizat diminuarea prerogativelor prezidenţiale cu recentrare pe rolul Guvernului şi al Parlamentului în diverse materii, dar mai ales la capitolul numirilor din sistemul judiciar.

Un articol principal din Constituţie îi conferă preşedintelui rolul de mediere, de echilibrare între puterile din stat şi acesta este spiritul care trebuie să guverneze toate atribuţiile sale concrete. În niciun sistem politic din lume, independenţa puterii judiciare nu este uşor de asigurat şi sunt necesare mecanisme complexe de echilibrare pentru a contracara tendinţa puterii executive de control sau influenţă.  

Cred că echilibrul puterilor într-un stat este acea garanţie fără de care dezvoltarea societăţii nu este posibilă. Ţara din care provin, Franţa, se bazează pe o Constituţie creată după statura prezidenţială a lui Charles De Gaulle. Sistemul său prezidenţial are numeroase inconveniente, dar şi avantajul unei legitimităţi politice mari, asigurate prin votul direct acordat unui preşedinte cu puteri executive extinse. De 60 de ani, de când funcţionează acest sistem, au existat mai multe episoade în care şeful statului a aparţinut unui partid, iar şeful guvernului unei alte formaţiuni cu majoritate parlamentară. Această coabitare, practic cu dublă comandă executivă, nu s-a soldat cu crize majore pentru ţară. Linia roşie a interesului naţional nu a fost încălcată. Preşedintele a refuzat de multe ori numiri propuse de guvern,  dar nu s-a ajuns la contestarea constituţională a acestor refuzuri. Nici în Constituţia României, nu este prevăzută nicăieri obligaţia preşedintelui de a emite un decret.  

Cum s-a ajuns la criza actuală!? Prin încălcarea liniei roşii de care am vorbit mai înainte, folosind orice mijloc pentru un control mai amplu al instituţiilor statului. Mai mult, se poate spune că politizarea unei Curţi Constituţionale este un atac grav asupra funcţionării democratice.

  Nu putem să nu admitem, în consecinţă, că în joc nu este funcţia dnei Kovesi, ci rolul de echilibru între puterile din stat al preşedintelui României şi trimiterea sa într-un plan secund al politicii naţionale.

Publicat: 5 iunie 2018

Sursa: adevarul.ro

Liviu Dragnea – un tâlhar care a înnebunit …

MOTTO: În țara proștilor tâlharul e rege, iar nebunul, formator de opinie…

Liviu Dragnea, un tâlhar  care a înnebunit …

După ce colaborarea între instituțiile statului obligate să protejeze țara asta de acțiunea infractorilor a ajuns să fie considerată drept cel mai rău lucru care se putea întâmpla (cumva de de înțeles, tâlharii au considerat întotdeauna drept dușmani pe toți cei care sunt chemați să aplice legile) și a emis aparent inepta definiție Statul Paralel,  pușcăriașul  Liviu Dragnea, șeful panal al organizației infracționale PSD, șeful Statului Mafiot a ajuns să emită judecăți de valoare și sentințe.

Cu seninătatea nebunului care se adresează retardaților, Liviu Dragnea, prezent la România TV a declarat că el   îl suspectează pe Preşedintele Klaus Iohannis că „poate are un protocol secret semnat cu statul paralel”.

Cum ar veni, se întâmplă un lucru grav, în viziunea infractorului, Președintele țării ar putea avea un  protocol de colaborare cu instituțiile legale, constituționale  ale statului de drept. 

Paradoxal, chiar avem două state paralele, ca șinele de tren, unul mafiot, infracțional care protejează și încurajează jaful, lucrând fără încetare la protejarea tâlharilor.  Ca și la șinele de cale ferată, atât statul de drept este paralel cu statul infracțional, mafiot cât și invers.

Dacă este adevărat ce spune Dragnea, e bine … problema este că o asemenea afirmație o poate face pe un ton peiorativ doar un bolnav mintal, parcă îți vine să te întrebi dacă Dragnea este doar un tălhar mincinos sau este și nebun?

„Afirmaţia că după ce vor veni de la Curte  – a declarat Dragnea referindu-se la faptul că Președintele se va adresa Curții Constituționale cf prerogativelor sale –  le va întoarce în Parlament arată ce, de fapt…? Că nu este interesat de constituţionalitate, nu este interesat de corelarea între anumite articole, ci este interesat ca aceste legi să intre în vigoare cât mai târziu. Şi asta ce spune? Te duci cu gândul că poate are un protocol secret semnat cu statul paralel. Care să fie interesul în momentul în care te expui atât de mult, în momentul în care tu te expui cu bună ştiinţă, blochezi intrarea în vigoare a unor legi adoptate de Parlamentul României – care este singura autoritate care poate legifera în România, legi susţinute de asociaţiile de magistraţi – declarate constituţionale de Curtea Constituţională şi tu nu vrei să intre în vigoare”.

Dumnezeule mare … Adică dacă se adresează Curții Constituționale Președintele este neintresat de constituționalitate? El, tâlharul condamnat penal definitiv, a ajuns să acuze faptul că ar exista sinistre protocoale de colaborare între dumnealui, Președinția și alte instituții legale?

Faptul că tâlharul a început să comită asemenea inepții, e de bine, înseamnă că simte că oricât s-ar zbate, funia i se tot strânge la gât … 

Eu zic că ar fi bine să îl interneze cineva până nu ajunge în depresie și să facă cine știe ce nefăcută … să se sinucidă de exemplu …

Firea are mare grijă ca nu cumva Olguța să mănânce mai mult rahat decât ea …

Moldoveancă ambițioasă fiind, Gabriela Firea are mare grijă ca nu cumva cineva să i-o ia înainte cu ceva.

Temându-se ca nu cumva olteanca Lia Olguța Vasilescu să i-o ia înainte la cantitatea de rahat mâncat, hop și ea cu declarații în care spune că penalul din fruntea PSD, Liviu Dranea, acest adevărat Mesia al PSD, este cea mai bună opțiune a PSD pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni, pe principiul ”dacă nu se poate să fie premier, să fie măcar președinte:

„Întotdeauna şi mai ales în acest caz preşedintele partidului este persoana cea mai îndreptăţită să fie candidatul acelei formaţiuni politice pentru alegerile prezidenţiale. Dacă este să ne uităm în urmă cu câţiva ani, şi nu doar în România, ci în ţările din jurul nostru în special, aceasta este regula, preşedintele partidului să fie şi vocea cea mai importantă a formaţiunii politice, să aibă cea mai mare susţinere din partea membrilor de partid şi a simpatizanţilor. Categoric da, sunt în totală consonanţă cu afirmaţiile care s-au făcut acum câteva zile că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, este cea mai îndreptăţită personalitate să devină – dacă nu a dorit, şi ştim noi bine cine nu a dorit, să fie prim-ministru – să fie candidatul nostru la prezidenţiale şi să şi câştige”, a spus Firea la Antena 3

Ea a menţionat că PSD va veni în anul în care se vor organiza alegeri prezidenţiale cu un candidat bun, care să răspundă nevoilor românilor.

„Românii au o percepţie foarte bună despre echipa guvernamentală, PSD, preşedintele Liviu Dragnea. De ce? În primul rând pentru că a pus accent pe un program de guvernare şi deja a aplicat măsurile pe care le-a promis şi se vede asta în fiecare zi, la fiecare şedinţă de guvern. Acum, că sunt şi anumite persoane care încearcă să găsească răul acolo unde nu este, e democraţie (…) totul este să nu se inventeze ştiri sau să nu se inventeze motive”, a mai adăugat Firea.

P.S. Să îi spună cineva lu` ma`am Firea că rahatul îi poate dăuna la siluetă …

Pentru conformitate, sursa declarațiilor:

 jurnalul.ro

Pentru a-și servi stăpânul curva-clovn Sorin Grindeau e pe cale să își depășească atribuțiunile care decurg din Constituție

Parcă, Premierul Sorin Grindeanu,  face tot ce poate pentru a ne demonstra că nu este decât o marionetă a condamnatului penal Liviu Dragnea, stăpânul său, o curvă-clovn care are singura rațiune de a fi aceea de a-și face stăpânul fericit.

Nu demult, în Noaptea Ordonanței a încercat să își salveze de pușcărie stăpânul încercând să treacă pe șest sinistra OUG 13, dovedind apoi că este la fel de laș ca toți cei care sunt setați de la Mama Natură a fi niște slugoi nenorociți, când treaba s-a împuțit și lumea a ieșit în stradă a arunca toată măgăreața pe Ministrul de Finanțe, el neasumându-și nici un fel de vină, asta deși nu doar el e vinovat ca șef al al organizației mafiote care este acum Guvernul României ci și, în solidar, toți miniștri.

Iată că Grindeanu e pe cale să o comită iar. Pentru a nu considera cumva stăpânul său penal că îi face vreun fel de favor Președintelui Iohannis este pe cale să încalce o consecință a unui articol constituțional cât se poate de explicit.

la Articolul 91 la aliniatul (1) din Constituția României în vigoare, ”Atribuţii în domeniul politicii externe”, se spune (citez):

”Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.”

E adevărat că tratatele internaționale în numele României le negociază Guvernul, dar, de vreme ce se spune clar ”Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României…” rezultă că, deoarece politica externă a țării este în responsabilitatea Președintelui, orice act care ține de politica externă, trebuie semnat de Președinte, altfel nefiind valabil, și nu este vorba de o semnătură de complezență ci una care îl face pe Președinte responsabil,   la negocieri trebuie să se ducă cineva care are de la Președinte un mandat … Acesta nu ar putea mai apoi să își asume conținutul dacă nu a fost întrebat măcar ce părere are și cam ce poziție de principiu ar trebui să aibă negociatorii, între ce limite să poarte negocierile.

Despre ce e vorba de fapt?

Premierul Grindeanu urmează să negocieze Miercuri, 8 Martie, la Bruxelles poziţia României în Europa fără a exista un acord parafat cu preşedintele Klaus Iohannis. Da, Premierul Grindeanu și Președintele Iohannis neavând până acum nici măcar o discuție oficială legată de politica externă și de armonizarea unei poziții comune.

La Bruxelles Premierul urmează să discute cu oficialii europeni despre reuniunea Consiliului European din 25 martie, de la Roma, când se va discuta viitorul Uniunii Europene. Premierul se va întâlni, printre alţii, cu Christian Kern, cancelarul Republicii Austria, Stefan Löfven, premierul Suediei şi cu Bohuslav Sobotka, premierul Republicii Cehe. De asemenea, Grindeanu va participa la reuniunea Partidului Socialiștilor Europeni, organizată pentru pregătirea Consiliului European.

 

Premierul şi preşedintele Klaus Iohannis „nu s-au consultat pe politica externă” în vederea summitului european de la Roma.

Potrivit unui anunț al Guvernului, Sorin Grindeanu urmează să îi asigire pe oficialii europeni că  „angajamentul autorităților române pentru consolidarea și redinamizarea construcției europene” şi că „România este interesată să participe activ la susținerea unei Uniuni consolidate, bazată pe coeziune, solidaritate și în spiritul valorilor fundamentale”, ( cf. evz.ro).

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,consideră că există cinci opţiuni posibile privind reforma UE de după ieșirea Marii Britanii din Uniune, opțiuni care care merg de la limitarea acestuia la piaţa unică europeană şi până la opţiunea care ar corespunde unei Europe federaliste, practic asta însemnând reluarea demersurilor de creere a unei constituții europene, lucru care ar transforna Uniunea Europeană într-un stat federal. 

La întâlnirea dintre Președintele Germaniei, Joachim Gauck, și Președintele Klaus Iohannis, Carmen Iohannis şi-a etalat iar genunchii şi sfârcurile

Încă odată carmen Iohannis a dat apă la moară celor care îi critică apariţiile publice.

În ultima zi a vacanţei de Rusalii, soţia preşedintelui Iohannis a reuşit iar să atragă atenţia asupra sa la un eveniment care impunea o anumită sobrietate.

Îmbrăcată cu o rochie cu un grad cam mare de transparenţă care lăsa să se vadă că nu poartă sutien şi destul de scurtă pentru a i se vedea genunchii, doamna Iohannis a reuşit iar să uimească. Evident, sfârcurile care împung obraznic pieptul rochiei Primei Doamnea au constituit un subiect de discuţie destul de savuros.

La sfârşitul întâlnirii dintre președintele Germaniei, Joachim Gauck, și președintele Klaus Iohannis, o întrebare plutea în aer. A purtat sau nu sutien prima doamnă a României?

Prima Doamnă a Germaniei, a purtat un sobru deux pièces negru Carmen Iohannis în schimb a purtat o rochie vaporoasă, adaptată caniculei, destul de scurtă pentru a permite să se vadă genunchii, lucru neprmis de protocol într-o astfel de situaţie.

Fotoreporterii nu au ratat faptul că rochia permitea să se vadă mai multe detalii anatomice decât se acceptă la astfel de situaţii.

Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, şi partenera sa, Daniela Schadt, se află într-o vizită de stat în România în perioada 20 – 22 iunie, oficialul german având programate discuţii politice cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu prim-ministrul Dacian Cioloş, luni, şi o vizită la Sibiu marţi.

Modul în care ineptul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a fost primit în Italia, e o neghiobie fără seamăn, o expresie a laşităţii europene

Una din marile inepţii ale acestui început de mileniu este modul în care italienii l-au primit pe preşedintele iranian.

Faptul ai multe statui antice nud  au fost acoperite doar pentru a nu jigni tabuurile uni imbecil ca preşedintele iranian, Hassan Rohani, în Italia, mi se pare o neghiobie fără seamăn. Adică să îţi acoperi valori care fac parte integrantă din cultura europeană  doar pentru că idiotul s-ar putea simţi jignit? Asta e absolut inadmisibil în 2016. Dacă e cretin şi nu poate să accepte valorile celorlalţi să stea dracului acasă …

Cred că asta ne arată cumva şi modul cretin în care vestul îi primeşte pe musulmani. 

Dacă ei, musulmanii sunt incapabili să accepte valorile unei ţări nonmusulmane oare cum se comportă când un nommusulman îi vizitează la ei acasă? Îşi acopere ei, cumva, femeile cu faţa acoperită? Opresc execuţiile publice? Pun panouri în faţa moscheilor? Tare mă îndoiesc …

De ce ar trebui să le tolerăm noi inepţiile când ai nu ne acceptă valorile? Pentru nişte petrol care lor le aduce nişte bani care vor ajunge să finanţele organizaţii care bin  apoi şi ne dau cu bombardeaua în cap?

Statuia acoperită care ne-a lăsat descoperiți.

Câteva reflecții pe marginea a ceea ce (mai) înseamnă să fii occidental

Blestemul şi binecuvântarea omului de azi este imposibilitatea de a se sustrage alegerii. Nu alegem pentru că suntem, cu toţii, nişte caractere selective, alegem fiindcă nu avem încotro. Sau, mai degrabă, înşfăcăm. Exact ca în cazul atitudinii faţă de hrană, unde eleganţa unui prânz rafinat se precipită, astăzi, într-o vulgară, aproape scabroasă “haleală” la-ntâmplare şi de-a-mpicioarelea, astăzi alegem repede şi mult. Ne năpustim în bâlciul opţiunilor dintr-un fel de simţire monstruoasă şi de vedere enormă fără a ne lua răgazul redimensionării nevoii (aducerii ei, adică, de la nivelul poftei ahtiate la stabilitatea trebuinţei asumate). Alegerea este supraponderală, rezultatul său rămâne, însă, unul costeliv.

La ezitări, cumpătări şi cumpăniri am renunţat cu toţii fiindcă dacă le-am da curs, ne-am ieși din ritm. N-am mai fi “pe val”. Cu capacitatea ori mai bine zis cu reflexul de a alege repede şi bine, nu s-au născut mulţi. Pentru majoritatea oamenilor, a reflecta la “calea de urmat” este cel mult un exerciţiu crispat, efectuat şcolăreşte sub presiunea vreunuicoacher angajat de șefi pentru domesticirea angajaților.

Dacă în societățile tradiționale alegerile personale erau neimperative şi relativ puţine la număr, societatea contemporană s-a ridicat, se știe preabine, pe uriaşa forţă socio-politică (și culturală) a alegerii. Alegem de dimineața până seara. Refuzul de a alege atrage după sine descalificarea din cursă. Atletismul social nu e opțional.

De bună seamă, atunci, că mersul sau ne-mersul la biserică, mâncatul cu sau fără carne, căsătoria cu vreun domn sau vreo doamnă, bumbacul ecologic sau pielea de șarpe, devin, toate, nişte libertăţi precare (așa le numea, dacă nu mă înșeală memoria, Ulrich Beck), nişte provocări conjuncturale.

Provocarea creează – ilustru şi perfid – iluzia libertăţii. “Să încerc, să nu încerc?“ Ce avem, de fapt, în față este o sărmană ipostază a eliberării euforice care însoţeşte, inerent, trecerea de la o deprindere la alta. Este vorba de acel moment în care simți cum te roade, plăcut, curiozitatea de a încerca “și asta”; după consumarea fazei incipiente, alegerea tocmai făcută se descompune lesne în acţiuni împovărătoare, flaşte care nu numai că nu au nimic dezrobitor în ele, dar întruchipează opusul însuşi al libertăţii.

Paradoxul într-o societate construită pe inestimabila valoare a libertăţii alegerii este că, mult prea adesea, această valoare ajunge să nu mai valoreze mare lucru. Omul, dator sieşi cu împlinirea socială, presat, adică, de datoria de a deveni “cineva”, se jetfeşte pe sine pe altarul unor opţiuni care, deşi ale sale, nu au nimic din solemnitatea unor convingeri. Devenită insignifiantă, alegerea reprezintă astăzi ipostaza cea mai convingătoare a impotenţei cognitive şi emoţionale a oamenilor de a lua asupra lor propriile preocupări.

Să zicem că un ins neconvins de propriile-i opțiuni dă nas în nas cu un alt ins, să zicem, musulman, a cărui unică preocupare este propriul angajament religios, total și absolut. Inevitabil, primul se simte intimidat de al doilea.

Ne-am obișnuit (sau am fost obișnuiți) să ne abținem de la angajamente totale. Firește că așa și trebuie să fie!

Sincretismul spiritual cotidian, tehnicile de self-fulfillment, exercițiile de mindfulness prin contrast cu bufeurile sângeroase ale fundamentalismului religios, par, desigur, un repaus paradisiac. Nimic mai salubru, nimic mai plăcut decât un continent ticsit cu oameni care se caută, cu frenezie, pe ei înșiși.

Așadar, nimeni n-ar fi putut născoci, în condiţiile socio-culturale contemporane, o variantă mai bună de convieţuire decât irelevanţa opţiunilor spirituale!

Să revin, totuși, la insul musulman. Angajamentul lui “excesiv” ne sperie îngrozitor fiindcăne anulează, atât la propriu cât și la figurat.

Să ne autoanulăm atunci, de bunăvoie!

Intuiesc în această tendință de autoanulare a occidentalului profilul ambivalent al omului care se simte deopotrivă victimă și stăpân. Occidentalul generic este omul copleșit deopotrivă și simultan de complexe de inferioritate și de complexe de superioritate,omul căruia îi place să creadă că moliciunea sa este una esențialmente suverană.

Acoperirea statuilor indecente este deopotrivă reflex de apărare și concesie condescendentă. Este o opțiune grăbită, reflexivă care ține, adică, de reflex nu de reflecție. O decizie care trebuia să rezolve punctual și superficial o problemă de (deh!) scrupul religios. Or această decizie n-a fost gândită în mizele sale profunde și până la ultimele sale consecințe tocmai pentru că mintea occidentală nu mai pricepe substanțadiferenței dintre noi și ceilalți.

Omul occidental de azi se teme de tot ceea e trainic fiindcă că a devenit incapabil să-și revendice public dreptul la trăinicie. El crede în precaritate fiindcă e singura care poate justifica numărul monstrus de alegeri pe care le face zilnic. Desigur, în numele spiritului democratic.

Fără alegeri, omul contemporan e mort.

Nu pot să închei acest text fără să aduc în discuție (defect profesional…) problema morții.

Căci omul acesta neconvins de propriile opțiuni se întâmplă să și moară – de moarte bună sau de mâna vreunuia care n-a înțeles nimic din  mecanismul hiper-sofisticat al toleranței occidentale.

Trăinicia înspăimântătoare a morții e imposibil de ignorat. Abordată precar, nu va deveni ea însăşi precară, va arunca, în schimb, existenţa celui care nu s-a învrednicit să şi-o aproprieze, într-o sinistră revocabilitate.

În ciuda identității noastre bine șlefuite şi a sensibilităţii uriaşe pe care o avem faţă de diverse “pachete” de idei, tehnici şi metode de self-fulfillment, mulți dintre noi părem complet lipsiți atât de simţul acut al eşecului în faţa morţii cât şi de simţul (eventualei) victorii asupra ei.

Nu mai pricepem, deci, moartea fiindcă am abandonat “suveran” toate interogațiile perene. Atletismul social presupune, printre altele și asumarea unui narcisism benign care justifică și întreține goana cotidiană după alegeri trendy. Constrâns să nu se scape niciodată pe sine din vedere, omul contemporan va suferi cel mai mult de pe urma acelor opţiuni pe care şi le poate asuma cel mai puţin, şi anume, de pe urma acelora care-l privesc cel mai intim. Și ce poate fi mai intim decât moartea proprie?

Împovărat de corvoada alegerilor fără miză, rătăcind printre modele de interpretare, credințe religioase, dogme crispate, trend-uri spirituale, idiomuri și paradigme părăginite ca printr-o tabără de luptă cu corturi goale şi hoituri putrezinde, omul de azi trebuie (ce datorie funestă!) să-şi scrie totuși povestea vieţii chiar lipsindu-i noţiunile elementare de “compoziţie literară”.

Nimeni nu-şi poate spune povestea fără a avea viziunea sfârşitului. Povestea vieţii, aşa cum fiecare dintre noi se pricepe s-o spună, ar trebui să dea seamă de chipul şi de măsura în care am reuşit să conferim “tărie” sfârşitului propriu. Orice biografie vehiculează palpitaţiile morţii.

Cum voi muri și pentru ce voi muri? Nu știu răspunsul și mi-e frică să-l caut; căci dacă s-ar întâmpla să-l aflu, m-aș prăbuși în zona dubioasă a supra-umanului.

Mai bine mort decât ne-om.

Se tot vorbește despre evacuarea sensului din sfera publică. O dată cu dispariţia exerciţiului public al identificării şi urmăririi unui sens, s-a pierdut şi interesul pentru povestea cumulativă. Știm asta nu numai de la Lyotard, ci și din experiența personală.Orice mare poveste narativă constrânge nu numai prin pretenţiile sale de universalitate, ci şi printr-o “agasantă” coerenţă care ne exasperează: eforturile noastre de focalizare se mobilizează anevoios şi se demobilizează cu uşurinţă.

Și-atunci ce, oare, s-ar mai putea povesti astăzi şi apoi numi, apăsat, Povestea Omului?

Nimeni nu mai vrea s-audă astăzi de o asemenea poveste. Ar fi o rușine și o povară.

Singurele povești frecventabile rămân postările de Facebook. Singurul aer respirabil rămâne cel al compromisului compulsiv: arma cu care ne apărăm de ceilalți și de noi înșine.

Hassan Rouhani ar fi putut la fel de bine să strige: și totuși, în spatele paravanului, statuia e goală!

Și cine să-l fi contrazis?!

Autor: Adela Toplean

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 28.01.2016

DEŞI TRIMIS ÎN JUDECATĂ, VICTOR PONTA, NU SE RETRAGE DIN FUNCŢIA DE PREMIER

  Deşi procurorii de la DNA au dispus  trimiterea premierului Victor Ponta în judecată pentru acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălarea banilor și complicitate la evaziune fiscală, acesta nu ia în considerare retragerea din funcţia de şef al Executivului profitând de una din multele erori ale Constituţiei. 

  Astfel, Victor Ponta demonstreză că a rămas acelaşi tupeist, nesimţit, lipsit de onoare şi autosuficient individ. Pentru el nu are nici cea mai mică importanţă că astfel îşi distruge orice şansă de a mai avea vreo carieră politică după încheierea acestui mandat, cum, dealtfel, nu-i pasă nici de scăderea în sondaje a PSD, scădere care va deveni  curând foarte vizibilă.

**********************************************

Acum câteva zile vedeam pe cineva care vorbea despre refugiaţii arabi ca de nişte persoane de mâna a doua.

   Cred că dacă bucătăria i-ar fi fost învadată de gândaci ar fi fost mai puţi scârbit. Cineva îi aminteşte de românii care înainte de 89 fugeau ileal din ţară, iar după, plecau ca muştele.

   „Nu se poate compara, noi suntem europeni, avem altă educaţie” a răspuns cu infatuare omul fără a sesiza nota de ridicol.

  Ce fel de educaţie şi ce legi am fost în stare să comitem s-a văzut azi .    Ca la noi la nimeni. De azi aem un premier care nu mai este cercetat penal ci de-a dreptul trimis în judecată pentru acte ede corupţie.

   Ar fi fost de minim bunsimţ ca Victor ponta să îşi prezinte demisia în momentul în care s-a declanşat urmărirea penală. Nici vorbă de aşa ceva, lipsa bunului simţ, nesimţirea  şi neruşinarea premierului român fiind deja proverbiale.

   Ştirea că de azi premierul este trimis în judecată a fost una din ştirile zilei pe agenţiile de presă.

   Astăzi, joi, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie  au dispus trimiterea în judecată pentru 17 infracţiuni în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, în dosarul Turceni-Rovinari

  În acest context, premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată în stare de libertate iar asupra prietenulul lui,  senatorul Dan Şova,  a fost instituit Controlul judiciar.

   Împotriva prenierului procurorii au adus acuzaţii  de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, astfel, au dispus trimiterea în judecată în stare de librtate a premierului Victor Ponta care la data comiterii faptelor era avocat fiind  reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor.

   În acelaşi dosar, prietenul lui Ponta, senatorul Dan Şova a fost trimis în judecată în stare de control judiciar  ca avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, în prezent senator în Senatul României.

   Asupra lui Şova au fost aduse acuzaţii în ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani şi trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.

   Este de remarcat faptul că trimiterea în judecată asupra premierului Ponta nu atrage automat suspendara din funcţie (asta deşi, moraliceşte vorbins, pentru   Ponta ar fi fost un gest de minimă onoare, lucru pe care, docedeşte iar, nu îl are).

    Fiind vorba de fapte din perioada în care Ponta nu era premier, preşedintele Iohnnis nu are nici un fel de pârghie legală pentru a lua vreo decizie în acest sens, Constituţia României în vigoare prevăzând că un membru al Guvernului poate fi suspendat din funcţie dacă  este trimis în judecată pentru fapte care au legătură cu funcţia. La  Victor Ponta acuzaţiile se referindu-se la perioada în care era avocat şi nu premier.

   În Constituţia României din 2003 avem articolul 109 unde se spune: ”numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

    Premierul Ponta a spus de mai multe ori că preşedintele nu îl poate suspenda deoarecefaptele pentru care e judecat le-a comis nu în perioada în care ra premier ci anterior, când era avocat. Evident nici prin cap nu îi trecea că ar putea să îşi dea demisia ca un gest de onoare. Din păcate cuvâtul  onoare nu prea are loc în aceeaşi frază cu Victor Ponta şi acesta nu este primul caz care demonstrează asta.

   Preşedintele Iohannis i-a cerut  lui Ponta demisia din funcţia de premier după ce DNA a anunţat că este învinult de fapte penale care se subscriu corupţiei.

   După ce l-a luat în zeflemea, Ponta a spus că respectă poziţia Preşedintelui, dar că doar Parlamentul îl poate demite  în moţiune de cenzură. Cu un tupeu inimaginabil de parcă ar fi moştenit funcţia de premier de la amantul maică-sii, în iunie Ponta zicea că e de acord să demisioneze dar numai daă preşedintele îi garantează faptul că îl va desemna pe un nou premier din rândurile actualei coaliţii de guvernare uitând că regulile de desemnare a Premierului spun că Preşedintele  sesemnează pe cel propus de paridul care deţine majoritatea în parlament, iar dacă nici un  partid nu are majoritatea absolută,şeful statului se consultă cu reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare după care hotărăşte.

   După ce Camera Deputaţilor a respins cererea procurorilor de încuviinţare pentru începerea urmăririi penale a premierului Ponta, preşedintele Iohannis a declarat că nu l-ar fi suspendat pe Victor Ponta din funcţia de la Palatul Victoria dacă în Parlament se vota pozitiv solicitarea DNA.

*************************************************************************

Tocmai legat de demisia premierului Ponta, sau mai corect spus legat de faptul că Ponta nu ia în serios o demisie de onoare sau de care o fi, nici măcar o suspendare până îşi rezolvă problemele cu justiţia, Melania Cincea publică joi, 9 iulie 2015 pe siteul timpolis.ro articolul  „Demisia lui Victor Ponta pare o glumă”, un articol care merită citit atât pentru conciziunea ideilor cât şi pentru limpezimea exprimării frumoasei jurnaliste.  

Demisia lui Victor Ponta pare o glumă

Circulă, de câteva zile, pe unele canale media, un zvon potrivit căruia demisia premierului Victor Ponta ar fi deja scrisă şi că o va face publică la întoarcerea în ţară. O informaţie care pare lansată pentru a testa reacţii, pentru a lua pulsul. În momentul de faţă – chiar şi cu o anchetă DNA în desfăşurare – e, totuşi, greu de crezut că dl Ponta va pleca benevol de la conducerea Guvernului. Sunt indicii că nu o va face-o şi raportate la prezent, şi la trecutul apropiat.

Indicii prezente

În ultimele zile, pe reţelele de socializare, premierul transmite mesaje de captatio benevolentiae. Asta, din momentul în care, după numirea şi votarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, în ciuda opunerii vehemente a lui Victor Ponta şi a partidului pe care îl conduce, PSD a transmis semnale clare de pierdere a controlului.

Pe de o parte, încearcă acum să câştige bunăvoinţa opiniei publice. Căreia îi vorbeşte despre adoptarea Legii privind pensiile militare de stat, numind-o „o măsură reparatorie”, despre ieftinirea medicamentelor, despre mărirea salariului minim pe economie, „un act de dreptate socială”, despre efectele pozitive ale reducerii TVA, despre trendul de creştere economică pe care s-a plasat România, văzut „cu ochi buni” de agenţia de evaluare financiară Moody’s, despre majorarea exporturilor şi a cererii interne, despre o „creştere economică solidă”, despre adoptarea Codului Fiscal, „prin consens politic”, adică, să înţeleagă toată lumea, cu sprijinul tuturor şi datorită recunoaşterii de către toată lumea a ideilor Guvernului, deci ale sale. Cu alte cuvinte, doar semnale pozitive: prezentul e frumos, iar viitorul sună bine. Ca prim mesaj subliminal, cu dl Ponta şi PSD la guvernare. Ca mesaj subliminal secund, există, deci, vreun motiv serios pentru ca cineva să-i ceară premierului demisia? În faţa acestor realizări, doar rău-intenţionat îi poate cere cineva să facă pasul în spate.

Pe de altă parte, încearcă să câştige bunăvoinţa oamenilor din partid. Care au dat, în ultima vreme, semne de nervozitate la adresa lui, după intempestiva şi cu semne de întrebare retragere la Istanbul. Iar unii chiar l-au ironizat public, cum a făcut, zilele trecute, Marian Oprişan – „În locul lui Ponta, eu îmi riscam piciorul şi veneam, dar îl înţeleg, eu ţin la piciorul lui.” Premierul mimează că nu a prins ironia şi le dă de înţeles baronul de Vrancea şi tuturor şefilor de Consilii Judeţene că le e alături, că rezonează cu ei, îndemnându-i să reziste „la cel mai grav şi brutal atac împotriva aleşilor locali din istoria democratică a României!”  Deci, ca mesaj subliminal, dl Ponta este şi va rămâne liderul, acum, la faza de mângâiere pe creştet a subalternilor, în încercarea de a le gonfla orgoliul şi de a şi-i apropia. Pentru ca ei, la rându-le, să facă zid de protecţie în jurul lui. De care va fi, probabil, nevoie nu peste mult timp. Fie în varianta solicitării ridicării imunităţii, fie a unei moţiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului.

Indicii trecute

De altfel, Victor Ponta a dovedit, nu o dată, că nu e omul care să plece de bunăvoie din funcţie. Nici din cea de partid, nici din cea de la Guvern.

Nu a făcut-o după ce a pierdut alegerile prezidenţiale. O înfrângere cu circumstanţe agravante faţă de situaţia în care se aflase, în 2009, Mircea Geoană. Pentru că, în alegerile prezidenţiale din 2014, PSD intrase având toată puterea, cu excepţia Cotroceniului, având televiziuni la dispoziţie, având acces la fonduri publice, pentru a le dirija în scop electoral, şi, în perspectiva unei victorii prezidenţiale, ce părea iminentă, având la dispoziţie fonduri private imense – să ne amintim doar de grandioasa şi ultra-costisitoarea lansare a candidaturii sale la prezidenţiale, care a coincis, nu întâmplător, cu aniversarea sa. Şi, nu numai că nu a plecat, dar a transformat defensiva în ofensivă. Epurând zona în care, într-un viitor apropiat, îi putea veni pericolul, adică schimbarea.

Nu a făcut-o, în ultimii trei ani, după ce s-a discreditat, nu o dată, prin ieşirea la lumină a unor fapte din trecut, prin decizii, declaraţii, indicii de agendă dublă. Să ne amintim de derapajele antidemocratice din vara lui 2012. Apoi de plagiatul lucrării de doctorat. De scoaterea drapelului UE din Parlamentul României, la cererea premierului comunist chinez. De osanalele aduse Partidului Comunist Chinez. De participarea la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de iarnă de la Soci, boicotată de liderii europeni – unde s-a şi fotografiat, mândru, în compania preşedintelui rus Vladimir Putin şi a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici. De apărarea în formă continuată a corupţilor din propriul partid, chiar sfidând partenerii strategici ai României. De boicotarea oficială a votului din diaspora, de la prezidenţiale. De recenta participare la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, la care a plecat fără să-l anunţe pe preşedintele Klaus Iohannis. O manifestare la care actorii occidentali de prim rang au refuzat să participe, dat fiind că preşedintele Azerbaidjanului este criticat internaţional pentru eliminarea adversarilor politici, pentru încălcarea libertăţii presei şi pentru alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale, şi unde dl Ponta a fost surprins în compania preşedintelui rus Vladimir Putin şi a celui turc, Regep Erodogan – cu a cărui aeronavă a plecat direct la Istanbul, la clinica acestuia. Fără să anunţe oficial această decizie, fără să-l anunţe pe şeful statului şi conducând apoi Guvernul, câteva zile, de pe Facebook.

Raportându-ne la acest background al său, demisia lui Victor Ponta pare o glumă, chiar şi cu o anchetă a DNA, pe numele său, aflată în desfăşurare. Dacă va demisiona, totuşi, probabil o va face-o la presiuni. Care ar putea fi preambul pentru o reaşezare a unor (foşti) poli de putere în PSD

Autor: Melania Cincea

Sursa: timpolis.ro

Publicat:  joi, 9 iulie 2015 

 

Alina Gorghiu – Inconsecvenţă? Impostură? Sau, pur şi simplu, politicianism ieftin?

MOTTO: „Ştiţi că în general oamenii politici spun multe prostii de-a lungul anului şi în general nu spun lucruri frumoase…”(Citat din mesajul de paşti al Alinei Gorghiu)

Dacă mâine ar ateriza cosmonautul ăla pe care zicea Mircea Geoană că vrea să îl trimită în Cosmos şi va aduce cu el un extraterestru care nu a auzit de Pământ, deci nici de românia şi va intra pe contul de Facebook unde este titular domnişorica  Alina Gorghiu, copreşedintă a PNL, după ce va afla ce zglobia liberală este şefa acestul partid, va trage concluzia că politica mioritică este una 100% bipolară. La partide se confruntă PSD cu PNL iar la politiciani, doar ea cu Ponta.

Dacă extraterestrul mai sus pomenit se va întreba ce sens are această luptă va trage concluzia că este un vorba de un fel de sport şi cam atât. Contează doar ca unul sau altul să câştige. De ce? D’aia …

Pe pagina respectivă nu vedem planuri de viitor, proiecte pe care partidul le-ar propune în cazul victoriei, proiecte de curăţare a PNL pe de o parte şi de omogenizare în urma halirii PDL sau altele asemenea, nimic. Doar un fel de ia uite ce urât, prost, ticălos etc e adversarul.

Şi nu doar extraterestrul  ar fi cam contrariat de acel cont. Chiar şi un eventual alegător care ar hotărî ca anul viitor să lase berea şi micii şi să se ducă să voteze, alegător care ar fi curios cam ce motive ar putea avea să voteze cu PNL şi nu cu altcineva, ar găsi un singur motiv, Alina Gorghiu este o femeie frumuşică … nimic altceva… Doar atacuri sau replici la una sau alta făcute de Ponta, că îţi şi vine să te întrebi ce s-ar întâmpla dacă Păonta ar cere-o de nevastă, cam ca într-o comedie romantică americană unde cei doi eroi se ceartă ca la gura cortului, iar, la final, când el o cere de necastă, ea ar zâmbi emoţionată şi ar spune fericită: „DA”.

Într-o postare făcută pe 16 mai, Alina Gorghiu (sau, mai precis, probabil echipa ei de comunicare), a postat  o replică dură la adresa lui  Victor Ponta, căruia i-a transmis că duce un spectacol ipocrit de jelire națională.

În text se subliniază că de fapt, Ponta se bucură de condamnarea lui Liviu Dragnea, întrucât astfel, și-a eliminat unul dintre cei mai puternici adversari interni, unul din  cei cu mari şanse la șefia PSD. 

Scrie Alina Gorghiu în postarea în discuţie: 

„Observ că Victor Ponta continuă spectacolul ipocrit de jelire națională a domnului Liviu Dragnea. Am să-i transmit următoarele lucruri:

1.În 2012, eu și PNL credeam sincer că Președintele de atunci era toxic pentru România. Din păcate, stăteam alături de un om la fel de perfid ca Traian Băsescu, care în câteva luni intra descălțat la Cotroceni pentru a semna acorduri de coabitare.
2. Spre deosebire de domnia sa eu nu încerc niciun sentiment de bucurie în privința situației domnului Liviu Dragnea, singurul care putea să îi pună sub semnul întrebării mandatul de președinte al PSD, după ce și-a eliminat toți rivalii.
3. Victor Ponta nu se mulțumește doar cu faptul că a scăpat de un adversar intern, vrea să maximizeze profitul și să asocieze și PNL cu presupusele fapte ale colegului său de partid, care sunt individuale, nu colective.”

Pentru ca nu cumva acest text să fie şters sau modificat, iată mai jos fotocopia lui făcută pe pagina din contul de Facebook a Alinei Gorghiu unde este postat.

În filmuleţul postat de Paşti pe acelaşi cont,  domnişorica în discuţie exprima din  start unul din marile adevăruri ale lumii. Mesajul începe aşa: „Ştiţi că în general oamenii politici spun multe prostii de-a lungul anului şi în general nu spun lucruri frumoase…”

Cred că această frază ar trebui contabilizată undeva, pentru istorie, ca fiind unul din cele mai mari adevăruri spuse de Alina Gorghiu.

De fapt, dacă ne uităm la textul Alinei Gorghiu vedem că acesta se reduce la:

1. Continuarea de către domnişorica Gorghiu, cu orice preţ, a singurei activităţi vizibile care o preocupă. Aceea de a-l beşteli pe Ponta. Nu că asta ar fi ceva rău, dar, din postura de lier de partid  ar putea să mai facă şi altele, de exemplu să conceapă, să propună şi să susţină diferite strategii prin care:

– partidul rezultat după halirea PDL să se omogenizeze;

– electoratul să înţeleagă de ce ar fi interesat să voteze cu PNL şi nu cu altcineva;

– să se clarifice o problemă, şi anume doctrina de care se prevalează acest partid. (Este parcă rupta din filmele cu proşti ideea ca, deşi partidul zice că e liberal, imediat după halirea-fuziune, partidul se rupe de de ALDE, liberalii europeni, şi se lipeşte de  Partidul Popular European, partid de sorginte conservatoare, adversar natural al partidelor liberale);

– să se lămurească, mai ales că Alina Gorghiu are pregătire juridică, situaţia legală care priveşte ruperea USL; această alianţă continuă să existe, legal vorbind, şi să aibă în componenţă şi un partid numit Partidul Naţional Liberal cu sigla PNL. Faptul este cu atât mai necesar cu cât în momentele esenţiale, atunci când s-a pus încuviinţrearea necesară justiţiei pentru a cerceta sau aresta preventiv pe cineva, parlamentarii PNL şi PSD au votat unitar, chiar şi argumentaţşiile oferite presei de cei întrebaţi păreau a proveni din acelaşi laborator politic.

2. Alina Gorghiu spune cu nonşalanţă că ea considera că suspendarea lui Traian Băsescu a fost necesară penru că ea crede că acesta era toxic pentru România.

Adică spune că  Băsescu era atât de toxic încăt trebuia înlăturat ca o măsea stricată iar  partidul i care făcea parte nu avea niciun fel de jenă din a evolua ca aliat al Partidului Conservator al alui Dan Voiculescu, ori cu PSD, partidul în care securiştii şi-au găsit refugiu şi  partidul moştenitor de facto al PCR ? Interesant şi logic dacă eşti blondă natur.

Legat de suspendarea fostului preşedinte, Constituţia României spune la ART 95 – „SUSPENDAREA DIN FUNCŢIE”  la aliniatul (1): „În  cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”

Deci nici vorbă ca părerile unei nubile domnişorici despre nocivitatea cuiva să constituie motiv de suspendare. 

Chiar Curtea Constituţională din  AVIZUL CONSULTATIV Nr.1 din 6 iulie 2012 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu (Textul îngroşat conţine link spre acest aviz aflat pe siteul Curţii Constituţionale) spune că nu existau motive suficiente pentru declanşarea procedurii de suspendare. Chiar dacă e vorba de un aviz consultativ, acesta trebuia să îi determine pe promotorii suspendării să îşi revuizuiască atitudinea. Vezi ace

Cred că nu mai este nici un secret că intenţia de suspendare a preşedintelui a fost anunţată, motivele suspendării fiin căutate după aceea.

Cam ca şi cum cineva ar fi condamnat şi executat, ulterior urmând a se căuta motivele pentru care s-a produs execuţia. Acesta este motivul care face ca teza loviturii de stat să se susţină.

3. Faptul că Alina Gorghiu nu simte niciun fel de bucurie legată de situaţia lui Liviu Dragnea nu prea are mare relevanţă deoarece pentru ea şi partidul ei, la data comiterii faptelor era în strânsă cârdăşie la încălcarea normelor statului de drept, a Constituţiei. Nerept pentru Dragnea este faptul că el e singurul condamnat deşi el era doar şeful unei echipte a USL din  care făceau parte o mulţime de liberali, ei înşişi vinovaţi cel puţin la fel de mult ca şi Dragnea.

4. Faptul că Alina Gorghiu spune că ” Ponta nu se mulțumește doar cu faptul că a scăpat de un adversar intern, vrea să maximizeze profitul și să asocieze și PNL cu presupusele fapte ale colegului său de partid, care sunt individuale, nu colective” este cel puţin anapoda dacă avem în vedere faptul că la suspendare PSD şi PNL au acţionat ca fiind părţi egale în USL.

Oricât s-ar strofoca, Alina Gorghiu, nu poate cere ca partidul său să fie disociat de PSD de vreme ce nici acum nu are bunul simţ să recunoască faptul că acea suspendare (din 2012)  a fost forţată rău, ilegală în aşa măsură încât se întrunesc condiţiile necesare definirii acţiunii drept tentativă de lovitură de stat.

Pur şi simplu nu se potriveştemai ales că acţiunea principală, de înlăturare a şefului statului a fost însoţită de de alte câteva lovituri dure la statul de drept, şi anume,  subordonarea Puterii Legislative prin înlăturarea abuzivă a preşedinţilor camerelor Parlamentului, la înlocuirea abuzivă şi fără nici un motiv legal  Avocatului Poporului, cel care putea contesta la curtea Constituţională acţiunile Puterii, subordonarea Monitorului Oficial prin trecerea lui subordinea Guvernului, precum şi diferitele atentative de subordonare a Justiţiei, alte abuzuri grave care trebuiau să îi cam bage pe unii la închisoare pentru subminarea Staului de Drept etc.

PNL nici măcar nu a fost doar complice la toate aceste abuzuri, ci a fost făptuitor de facto,  în egală măsură cu PSD.

Chiar actualul său coleg, Vasile Blaga, la acea vreme preşedinte al Senatului, a fost înlăturat abuziv din funcţie fără nici un motiv legal fiind înlocuit cu preşedintele de atunci al PNL, Crin Antonescu, deoarece dor în acest mod acesta putea deveni preşedinte interimar pe perioada suspendării.

De e condamnarea lui Dragnea nu s-o fi extins şi la condamnarea  altora? Oare nu pentru că astfel de intra şi în penalii PNL?

Iohannis nu mai vrea un guvern cu penalii din PNL care l-au făcut preşedinte… Bravos Herr Präsident, te românizaşi nu glumă …

Legat de Klaus Iohannis s-a spus că nu e bun pentru că e neamţ şi nu român … hai să ne râdem.

Încă nu a reuşit să vadă toate încăperile Palatului Cotroceni, dar de dovedit s-a dovedit că e mai româm decât mulţi.

Proverbe ca „Poartă-te cuviincios până îţi vezi sacii în căruţă” şi „Fă-te frate cu dracu până treci puntea” par a fi la Iohannis adevărate reguli după care se ghidează în viaţă, deci şi în carieră.

Când s-a înscris pe traiectoria care urma să îl ducă la Cotroceni, Iohnnis nu avea nici un fel de complexe în a accepta funcţii în PNL cu încălcarea flagrantă a statutului  partidului sau a se lăsa ajutat de puzderia de penali care mişunau prin PNL.

Acum gata, nu-i mai place. Deşi a făcut promisiuni pe care chiar şi Dan Diaconescu ar fi stat şi s-ar fi gândit dacă să le facă, promisiuni care pentru a putea fi duse la îndeplinire aveau nevoie ca Guvernul şi Parlamntul să fie controlate de PNL&co, acum spune că nu mai susţine intrarea la guvernare a PNL deoarece ar fi cam mulţi penali în conducerea acestui partid…

I-auzi, te pomeneşti că atunci când PNL cu căţel, cu purcel, cu penal  şi domnişorică se mobilizau şi îl făceau preşedinte nu avea astfel de fandoseli.

Bravos Herr Präsident, te românizaşi nu glumă … hallal să îţi fie …  să vedem cine se va mobiliza să te salveze când PSD va dori să te demită…

 . .

Dosar de politician: Iohannis nu vrea să ajute PNL să intre la guvernare pentru că mulţi dintre liderii partidului au probleme de imagine. Unul dintre ei este Sorin Frunzăverde

Preşedintele Iohannis nu vrea să ajute PNL să intre la guvernare din cauză că mulţi dintre liderii partidului au probleme de imagine. Unul dintre ei este Sorin Frunzăverde, baronul atotputernic din Caraş Severin. 

Președintele Iohannis vrea curățenie în „partidul meu” – așa cum numește domnia sa PNL. Așadar PNL trebuie curățat de liderii cu probleme de imagine. În acest moment, Iohannis știe că PNL nu este suficient de curat pentru a intra la guvernare. O lista cu lideri PNL care vor fi executați de Justiție circulă deja pe culoarele puterii. 

După ce baronii PNL Moloț, Căncescu, Turcanu, Bîgiu, Fenechiu sau Uioreanu au fost eliminați din politică, urmează o nouă serie de retrageri. De exemplu, Sorin Frunzăverde, cel poreclit Ayatolahul, care deține încă funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin și șef al PNL în județ.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, când Iohannis a pierdut în fața lui Ponta cu 10 procente, Sorin Frunzăverde a fost văzut la sediul partidului alături de ceilalți baroni PNL. Iohannis le-a jurat atunci baronilor că, dacă va câștiga alegerile, o să-i execute pe toți cei care l-au sabotat în primul tur. 

Martorii spun că a fost singura dată în care președintele Iohannis s-a enervat și a strigat în campania electorală. În primul tur al alegerilor prezidențiale au fost 4-5 județe în care liderii PNL au trântit meciul cum se spune in fotbal: Iohannis a pierdut alegerile în primul tur la Caraș cu zece procente. La fel, baronii de la Buzău, Botoșani sau Hunedoara au trântit meciul în favoarea lui Ponta. 

Doar minunea electorală din 16 Noiembrie l-a salvat pe Iohannis de trădarea baronilor. De fapt, la Caraș Severin se știe că Sorin Frunzăverde colaborează foarte bine cu cei de la PSD, având o relație apropiata cu deputatul Ion Mocioalca, șeful PSD Caraș.

Sursa: b1.ro

 

Confruntarea MONICA MACOVEI vs ELENA UDREA în turul întâi la alegerile prezidenţiale – cheia turului doi

De ce trebuie votată Monica Macovei şi nu Elena Udrea?

Pentru că votând Udrea i se oferă lui Băsescu posibilitatea de a decide că preşedintele trebuie să fie Ponta şi nu Iohannis. Nu e o aberaţie… pe Ponta l-a desemnat de două ori ca Premier deşi nu era obligat să o facă şi se jura că nu o să o facă sub nici un motiv.

De ce nu l-ar duce calculele sale la aceeaşi concluzie?

Fie că ne place sau nu, prezenţa în turul doi a alegerilor prezidenţiale este lămurită. 

În primul rând, după o realmente omniprezentă hegemonie de jumătate de secol a lui ESCU (indiferent dacă în faţă a fost „Ceauş”, „Ili”, „Constantin” sau „Băs”) iată că nici măcar în finală ESCU nu va mai fi.

Dacă nu îi cade lui Ponta sau lui Iohannis meteoritul ăla care nu mai vine în cap, ei doi sunt finaliştii.

Avem şi doi arbitri care pot, prin voturile lor, să îi dea unuia sau altuia piciorul în dos care să fie exact impulsul necesar pentru a face un  pas înainte. Elena Udrea şi Monica Macovei. Tăriceanu nu poate fi considerat un arbitru, el fiind de fapt o anexă, o prelungire underground a lui Ponta pentru a „agăţa” voturi de pe dreapta, voturile acordate lui Tăriceanu fiind de fapt  o rezervă pentru suplimentare în turul doi a voturilor lui Ponta. De asemenea, voturile lui Dan Diaconescu sunt plata pentru că Ponta, prin pritenul său Sebastian Ghiţă, patronul România TV a permis să apară iar OTV deşi acesta a fost închis. Deci, orice vot acordat lui Tăriceanu  sau D.Diaconescu îi e acordat de fapt lui Ponta.

Elena Udrea, că ne place sau nu, este parte din sistem şi e dispusă, dacă interesele o cer, să opteze pentru a le recomanda alegătorilor ei să voteze cu Ponta, de fapt împotriva lui Iohannis. 

E adevărat, votanţii ei sunt de fapt „băsiştii” (fără conotaţii bune sau rele) de cea mai pură rasă şi aparent pare imposibil să o vedem cum recomandă să fie votat Ponta. Aparent doar pentru că ar trebui să ne amintim  că oricât s-ar bălăcări Băsescu şi Ponta, acesta din urmă a fost de două ori desemnat de Băsescu drept premier deşi nu ere obligat să o facă. 

Dacă ne gândim că Parlamentul este la degetul mic al lui Ponta, deci şi Guvernul, Udrea s-ar pute alege cu un fotoliu într-un guvern post prezidenţiale, guvern al cărui Premier ar urma să îl desemneze Ponta.

 Iohannis în schimb, ocupă un loc pe care, probabil, îl viza cu mai multă sau mai puţină speranţă chiar Elena Udrea (atunci când vorbea de necesitatea refacerii CDR).

Monica Macovei însă, chiar dacă îl mai atacă pe Iohannis, în nici un caz nu se va duce spre Ponta şi aproape sigur (90-95%) va opta pentru Iohannis în turul doi.

Despre asta vorbeşte şi Andreea Pora pe pagina sa de Facebook:

De ce trebuie votata Macovei si nu Udrea

Andreea Pora

Pozitia a treia devine astfel foarte importanta. De acolo ar putea veni grosul voturilor pentru Iohannis in turul doi. Daca Macovei este sustinuta masiv si cucereste acest loc cu un scor intre 7 si 10%, Ponta este infrint. Am certitudinea ca Macovei, chiar daca l-a atacat pe Iohannis pina acum, chiar daca nu are incredere in el (o inteleg), nu va avea ezitari sa-si indemne electoratul sa-l voteze.

Udrea este parte a “sistemului ticalosit”. Prin fostul sot Cocos, prin anturaj, prin relatiile cu indivizi corupti- Pinalti, Niro etc, prin tot ce reprezinta ea. Nu are prea mare interes in independenta justitiei-afirmatie strict electorala si politicianista- din moment ce unele dosare se apropie periculos de propria-i persoana. Udrea va purta negocieri subterane pentru tururul doi, va incerca sa-si “vinda” voturile cit mai scump. Cui ii va oferi protectie si avantaje de tot felul.

Un vot masiv pentru Macovei in detrimentul favoritei prezidentiale ar diminua mult acest riscul ca Ponta sa ajunga presedinte. Votul pentru Macovei este astfel extrem de util din punct de vedere pargmatic.

Sursa: https://www.facebook.com/andreea.pora.7

Jurnalista Andreea Pora dezvoltă acest subiect într-un articol publicat azi 31.10.2014 în revista22.

Macovei, un vot util vs. Udrea si un Basescu de nerecunoscut

M-am saturat de teoria “raului cel mai mic”. O aud de ani de zile. In privinta prezidentialelor, nu cred ca este valabila, pentru stinga in niciun caz si, partial, nici pentru dreapta. Singura exceptie pentru votantii antifesenisti este anul 2000 cind unii (nu chiar asa de multi) au strins din dinti punind stampila pe Iliescu, evident “raul cel mic” in comparatie cu Vadim. Personal, n-am experimentat-o, am stat acasa. In rest, si pentru unii, si pentru altii, candidatii care i-au reprezentat au fost “binele”, iar adversarii acestora “raul cel mare”. Sa nu-mi spuneti ca Iliescu nu a fost votat cu maximum de entuziasm si convingere de electoratul fesenist in 1990, 1992 si 2000. Poate Geona sa le fi produs niste dubii, era, saracutul, cam “prostanac”, in schimb pe Basescu il vedeau ca diavolul in persoana, “satana”, cum le spunea partidul mama si tata. Pentru electoratul de dreapta lucrurile au fost la fel de clare (2000, exceptia), in 1990 Ratiu sau Campeanu s-au bucurat de o sustinere mica, dar de o implicare totala, Constantinescu a ajuns presedinte pe un val de entuziasm anticomunist ( aduceti-va aminte de uriasul miting din Piata Universitatii din seara anuntarii rezultatelor), ce a urmat dupa, e alta poveste. Dar Basescu? A fost votat, de doua ori la rind, din convingere, cu pasiune chiar, nu doar din furie impotriva PSD si ca reactie la campania mizerabila facuta de Vintu si Voiculescu. Deci, care “raul cel mai mic” la prezidentiale? De ce atita miorlaiala si autovictimizare acum? Nu ma refer la universalscirbitiisi vesnicstatatoriiacasa, ci la electoratul implicat. Desi anul acesta situatia este infinit mai complicata din cauza divizarii dreptei pe falia celor trei candidati, exista pentru primul tur cel putin posibilitatea votului din convingere. Pentru Macovei.

Cred ca pentru electoratul de dreapta, mai ales din perspectiva ultimelor dosare de coruptie, justitia chiar este prioritate. Intelege foarte bine ca venirea lui Ponta la Cotroceni este un pericol enorm- epoca Nastase va fi parfum de tei. Anchetele procurorilor arata un monstru rapace, pus pe jumulit Romania si castrat justitia. Mai arata insa continuitatea, rezistenta coruptiei indiferent de regim. Sistemul a supravietuit, asa cum am scris deja in articolul “Udrea- Basescu si sistemul ticalosit”, cu toate imbirligaturile dintre politiceni, afaceristi, servicii. Pare ca totul e putred si nu mai exista speranta, alta in afara de DNA. Ca si mine, majoritatea celor de dreapta sunt convinsi in forul lor interior ca singurul candidat care poate oferi certitudinea ca justitia, esentiala in actualul peisaj, va continua sa functioneze si sa-i vire pe corupti dupa gratii este Monica Macovei. Motivul fundamental, dincolo de onestitatea deja demonstrata, e ca nu face parte din “sistemul ticalosit”, nu e o rotita in acest infernal angrenaj. Deci, in privinta lui Macovei cred ca nu se pune problema a alege “raul cel mai mic”, ba din contra, ar fi omul providential din acest punct de vedere. Daca Macovei ar intra in turul doi, nu mai spun sa iasa presedinte, ar fi sansa pe care Romania o asteapta de 25 de ani.

Sa fim insa lucizi. Contraargumentele la votul pentru Macovei tin de pragmatism. Le-au pus in discutie Andrei Cornea ( Glontul decisiv, la basisti: si „Moartea basismului” ) si destui altii. Sunt de acord cu unele dintre ele, dar mortul de la groapa nu-l mai poti intoarce. Dezbinarea dreptei e un fapt, canibalizarea voturilor altul, coalitia anti-Iohannis functioneaza. Mai ales din perspectiva turului doi, eu insami am criticat-o pe Macovei pentru atacurile la Iohannis, dirijate fatis de PSD si Udrea-Basescu. I-am spus sa se opreasca, orice actiune de slabire a dreptei facind jocul lui Ponta. (Citeste “Ultima sansa a dreptei: abandonati coalitia anti-Iohannis”). Pragmatismul invocat se refera in esenta (mai sunt si altele, dar nu vreau s-o lungesc) la certitudinea ca Iohannis va intra in turul doi si la “votul util”, o diferenta prea mare intre Ponta si Iohannis in primul dur facilitind victoria PSD. E insa un contraargument care nu tine seama de evolutiile din campanie. Acestea ma fac sa spun ca votul pentru Macovei va fi unul extrem de util.Am sa explic.

1. Importanta pozitiei a treia pentru Macovei

Nu cred ca pentru primul tur Iohannis mai are de unde sa creasca prea mult, a fost pur si simplu macelarit intr-o campanie mizerabila instrumentata de PSD si televiziunile- valet. Mult mai important, are legat de picior bolovanul procesului de incompatibilitate, care l-a vulnerabilizat. A avut o campanie destul de flasca pentru cloaca autohtona, a pastrat o superioara distanta, nu s-a lansat in atacuri sub centura, nu a folosit cuvinte grele, a fost un domn. Pare din alt film, unul care nu are cum sa joace cu casa plina in Romania. Acest lucru i-ar putea fi insa foarte util in turul doi, exact prin contrast cu Ponta. Deocamdata, pare ca stagneaza in sondaje undeva la putin peste 30%.

Pozitia a treia devine astfel foarte importanta. De acolo ar putea veni grosul voturilor pentru Iohannis in turul doi. Daca Macovei este sustinuta masiv si cucereste acest loc cu un scor intre 7 si 10%, Ponta este infrint. Am certitudinea ca Macovei, chiar daca l-a atacat pe Iohannis pina acum, chiar daca nu are incredere in el (o inteleg), nu va avea ezitari sa-si indemne electoratul sa-l voteze. Putini oameni inteleg mai bine decit Macovei pericolul pe care il reprezinta Ponta pentru Justitie si o putere concentrata complet in mina PSD pentru Romania. Tocmai pentru ca ea este cea care a infiintat DNA si a luptat ani de zile pentru el, nu va face niciun gest care sa-l dea pe mina lui Ponta. Desigur, ii va pune o serie de conditii lui Iohannis, il va obliga probabil sa se angajeze ferm in sustinerea independentei justitiei si in special a DNA. E firesc asa si e bine asa. Iohannis trebuie sa iasa dintr-un soi de ambiguitate si dea un semnal mult mai clar in directia statului de drept. O va face pentru ca fara Macovei pierde alegerile. 

Se spune despre electoratul lui Macovei ca este radicalizat si va sta acasa in turul doi pe principiul “ori Monica, ori nimic”. Nu cred. In primul rind, parte a acestui electorat provine din tabara nehotaritilor, a derutatilor de situatia confuza, alta parte, consistenta, din cea a “basistilor” sustinatori consecventi ai justiei. Ca si Macovei, ei inteleg prea bine ce ar insemna Ponta. Sunt convinsa ca Macovei va gasi argumentele prin care sa-si scoata la vot sustinatorii. Ca votul masiv pentru ea in turul 1 va fi astfel extrem de “util” impotriva lui Ponta.

2. Riscul Udrea si un Basescu de nerecunoscut

Ce se intimpla insa daca Udrea va fi in pozitia a treia? Asa cum vedem tot mai mult in ultimele saptamini si zile, Udrea este parte a “sistemului ticalosit”. Prin fostul sot Cocos, prin anturaj, prin relatiile cu indivizi corupti- Pinalti, Niro etc, prin tot ce reprezinta ea. Nu are prea mare interes in independenta justitiei-afirmatie strict electorala si politicianista- din moment ce unele dosare se apropie periculos de propria-i persoana.Udrea va purta negocieri subterane pentru tururul doi, va incerca sa-si “vinda” voturile cit mai scump. Cui ii va oferi protectie si avantaje de tot felul. 

Dar cel mai important, presedintele Basescu ar putea continua sa indemne la boicot. Se acopera punind semnul egal intre Ponta si Iohannis. Este o incredibila duplicitate aici. Pe de o parte il acuza pe Iohannis ca a fost “premierul Grivco” din 2009, ca este presedintele PNL, partid care l-a suspendat de doua ori si fata de care are “o mare problema”, ii reproseaza ca nu s-a dezis ferm nici de vara lui 2012, nici de “martea neagra”, iar pe de alta, il pune pe picior de egalitate cu Ponta, artizanul puciului din 2012, “mitomanul”, “ticalosul” si “demolatorul statului de drept”. Mai mult, spune- joi seara la emsiunea de la B1 Tv- ca l-ar fi preferat pe Antonescu. Ca daca in locul lui Iohannis era Antonescu l-ar fi votat. Pucistului numarului doi, atacatorului la baioneta al statului de drept, celui care voia sa opreasca Parlamentul sa voteze validarea referendumului, individului care a semnat cu Dogaru protocolul prin care se angaja sa desfiinteze DNA si CCR, Traian Basescu ii gaseste acum lui Antonescu o singura vina: ca i-a tras presul de sub picioare lui Iohannis. E o culme a reevaluarii!

Sustinerea pentru Elena Udrea pur si simplu i-a intunecat mintile! A ajuns pina acolo incitsa acuze servicul francez de informatii ca i-a filat protejata la Paris, afirmatie de o extrema gravitate. Poarta un razboi la scena deschisa cu serviciile romanesti, in principal cu SIE, acuzindu-le ca se implica in campanie (fara ncio dovada, bineinteles), sustine ca au ajuns “prea puternice”, ca si cum nu el le-a facut asa si si-a creat singur cu migala imaginea de “stapinul serviciilor”. Le vrea aduse sub control parlamentar, adica a acelui parlament despre care chiar el sustine ca este o adunatura de corupti si incompetenti. Il apara si pe sotul doamnei pina in pinzele albe, acuzind public procurorii DNA ca mint atunci cind spun ca Dorin Cocos a luat de la Pescariu 9 milioane de euro ches. Imi pare rau, dar Traian Basescu este de nerecunoscut la acest final urit de mandat.

Trec peste teoria “blatului” sustinuta de multi analisti si chiar de fapte. Trec si peste interesul pe care l-ar avea ca Ponta si nu Iohannis sa iasa presedinte, situatie care i-ar facilita punerea in aplicare a strategiei “seful opozitiei”. Le consider colaterale in analiza momentului. Dar nu pot sa trec peste irationalitatea, orbirea udrista de care da dovada si care il impinge la gesturi care pareau de neconceput acum mai putin de un an. Si nici peste forta distructiva cu care darima tot ce a construit nu pot sa trec.

De aceea, cred ca presedintele chiar daca nu va indemna la boicot pe fata, nici nu va da un semnal clar de vot pro-Iohannis. Din pacate, electoratul care i-a ramas aproape, taliban basist, este fanatizat si il va asculta pe Basescu. Situatie in care Ponta are mari sanse sa iasa presedinte. 

Nu discut varianta ca Tariceanu sa se claseze pe pozitia a treia. Aici lucrurile sunt deja clare.

In concluzie, un vot masiv pentru Macovei in detrimentul favoritei prezidentiale ar diminua mult acest riscul ca Ponta sa ajunga presedinte. Votul pentru Macovei este astfel extrem de util din punct de vedere pragmatic.

In plus, chiar nu vad de ce nu am putea imbina pragmatismul cu idealismul. De ce nu am vota in prim tur cu “binele cel mare”, din convingere si cu speranta. Care, totusi, moare ultima.

Autor:  Andreea Pora

Sursa: revista22

Tineretul votează cu Ponta explicit … în special fetele …

După mitingurile electorale ale PSD pentru susţinerea lu Victor Ponta cu puţini mici şi multă bere tineretul care urmează a vota pentru prima dată s-a exprimat cât se poate de entuziasmat că va vota pentru alegerea lui Ponta în cea mai importantă funcţie în stat . În special fetele… cică ar fi cel mai tinerel şi mai frumuşel.

Întrebarea care se pune este de ce foloseau afişele cu Ponta …

Oare doreau să nu murdărească peisajul sau doreau doar, instinctiv, să îşi marcheze teritoriul?

Tinerii votează explicit şi masiv cu Victor Ponta. În special fetele

 

Va reuşi noua preşedintă a PMP, Elena Udrea, să ispitească electoratul să muşte din măr?

La Congresul Partidului Mişcarea Populară s-a ales primul preşedinte al partidului. Elena Udrea a câştigat  obţinând 742 voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi.

 

Într-un costum alb virginal şi nu în blugi cum ne obişnuise de la o vreme Elena Udrea a fost aleasă preşedinte al PMP. 

Funcţia a fost disputată între Elena Udrea şi Daniel Funeriu, Udrea obţinând 742 voturi, Daniel Funeriu 209 voturi.

Iniţial au mai fost înscrişi în competiţia pentru şefia PMP şi Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi, aceştia anunţând sâmbătă că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu.

Delegaţii la Congresul PMP urmau să aleagă şi cei opt vicepreşedinţi, opt secretari executivi, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi. Rezultatul votului pentru aceste funcţii urmează să fie anunţat ulterior.

După anunţarea rezultatului votului pentru funcţia de preşedinte al PMP, în sală s-au auzit din nou ritmurile melodiei „Happy”, care au răsunat şi în debutul reuniunii, momentul fiind de asemenea marcat prin lansarea de confeti.

La acelaşi eveniment, Elena Udrea l-a anunţat pe Cristian Diaconescu drept candidatul PMP la alegerile prezidenţiale.

Gurile rele spun că la ieşire din sală în timp ce unii se întrebau dacă PMP s-ar fi rupt în cazul în care ar fi fost alt rezultat, alţii se arătau uimiţi că Elena Udrea a avut contracanditaţi.

Oricum ar fi, având în vedere că PMP este un partid în formare încă, funcţia de preşedinte a partidului nu e una uşoară.

Elena Udrea a dovedit până acum că este o femeie extrem de charismatică, pragmatică  şi puternică având o mare forţă de convingere, de multe ori dovedindu-se mai bărbată decât mulţi purtători de nădragi… În scurta perioadă de când există partidul, Elena Udrea fiind principalul vector de imagine.

Cred că în faţa PMP există două variante de viitor. Una în care se va prăbuşi rapid, ala în care vom asista la o perioadă de ascensiune rapidă şi puternică.

Dacă vor reuşi să fructifice bâlbâiala PDL pe care Vasile Blaga pare gata să-l dizolve în PNL rezultând un partid care probabil nu va reuşi să depăşească acel 15-17% al PNL, PMP va reuşi să se impună. 

Vreau să amintesc faptul că Udrea a tot repetat că doreşte refacerea Alianţei DA cred că e posibil ca în următoarea perioadă să asistăm la desfăşurări interesante în zona Dreptei politice …

Va reuşi oare blonda asemeni Evei să ispitească electoratul să muşte din măr? Vom vedea …

Nu trebuie ca o turmă de parlamentari corupţi să mai poată suspenda Preşedintele ţării

Motto: Un sistem legislativ clar, respectat la virgulă, face diferenţa dintre un popor şi o populaţie

Până acum o turmă de politicieni corupţi, aflaţi de bună voie sau nu la cheremul unuia din cele mai odioase şi mai corupte personaje din istoria României au suspendat de două ori persoana care a obţinut uninominal, în vot direct cele mai multe voturi.

Asta trebuie să se oprească, lucru pe care îl afirmă şi  Președintele Comisiei de la Geneva,  domnul Gianni Buquicchio

În ultimii ani am fost martori în România la un fenomen înțeles ușor probabil din afară, dar neînțeles în interior; cei de afară aveau acces la surse curate de informare pe când la noi, informațiile erau mascate de adevărate încețoșări din cauya campaniilor abjecte mediatice.

Dacă ne amintim de suspendarea Președintelui, deși lucrurile erau clare, și puteau fi arătate cum sunt în realitate publicând două rânduri din Constituție se prefera să se aducă în studiouri tot felul de lătrăi, care mai de care mai interesați.

Legat de suspendare, Constituția spune că:

Suspendarea din funcţie

ARTICOLUL 95 (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Singura chestie de care se ținea cont era cea de la aliniatul 2 .. numărul celor care propuneau…

Se uita pur și simplu de primul aliniat unde motivele suspendării … asta se putea întâmpla doar „În cazul săvârșirii de fapte grave prin care se încălcau prevederile Constituţiei.

Parlamentari de teapa sinistrului Ghişe sau a altor paranoici care, dacă treceau printr-un examen psihiatric nu ajungeau nici să pupe permisul de conducere, darmite să fie parlamentari care să legifereze… Între noi fie vorba, Crin Antonescu nici nu are un permis de conducere.

S-a ajuns să i se impute, de exemplu preşedintelui că nu a respectat rezultatul alegerilor în ceea ce priveşte desemnarea Premierului… cică nu a desemnat reprezentantul partidului care a câştigat …

Aici discuţia mergea fie spre suma partidelor care formau USL, fie spre parlamentarii PSD

Păi ia să vedem…

Investitura

ARTICOLUL 103 (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

E vorba deci de UN PARTID  şi nu o ALIANŢĂ … 

E vorba DOAR  de CONSULTARE CHIAR DACĂ E VORBA DE O MAJORITATE ABSOLUTĂ. 

PSD nu avea peste 50% ci deţinea doar o majoritate relativă … dacă nu mă înşel sub 40% … Deci? KKIA încălcare? Nu era …

Culmea e că, toţi politicianii USL şi escrocii mercenaroizi ai lui Dan Voiculescu o ţineau sus şi tareştiind că poporul în general de destul de imbecil ca să deschidă Constituţia preferând să se uite la răgetele istericilor de la Antena 3 fie că vorbim de vaca nebună, Dana Grecu, fie că vorbim de ineptul Mihai Gâdea ori de măscăriciul fiu al lui tanti Mareana, profa de română, Mircea Badea …

Era cam ca pe etichete… se afirma că produsul aşa şi aşa, detaliile erau scrise cu caractere de 8 sau mai puţin ilizibile dacă nu aveai lupă…

Deci mercenarii din media creau cadrul, venea apoi Parlamentul, mai precis parlamentarii care nici nu era sigur că ştiau ce votează dar care ştiau cu siguranţă  că asta era singura lor şansă de a rămâne în libertate după cele pe care le-au comis şi votau.. „Da, să se suspende…”…

Am văzut un reportaj cu camera ascunsă… Când ieşeau din sală, cineva întreba ce au votat… nu erau foarte siguri … unii vorbeau de suspendare, alţii, direct de demitere. La întrebarea despre cum motivau votul, fie erau uimiţi .. adică de ce trebuiau motive? Ei reprezentau poporul aşa că votau ce vrea muşchiul lor …

Cam aceeaşi atitudine s-a văzut şi la votul de a lăsa justiţia să ancheteze sau nu pe cineva şi să spună dacă e vinovat… ei dădeau verdictul .. E sau NU E … în fine.

 Președintele Comisiei de la Geneva, Gianni Buquicchio, a declarat pentru MEDIAFAX  că suspendarea preşedintelui ar trebui să se facă de către o instanţă juridică. E adevărat, respectiva comisie ar proveni din Justiţia Română .. or ştim noi cum e cu justiţia…

Parlamentul, prin definiţie nu are responsabilitatea reală, şi capacitatea intelectuală, ca să se exprime … majoritatea din parlamentari nu au nici pregătirea juridică … asta ca să nu vorbim de independenţa politică.

În România se vorbeşte de imunitatea pentru declaraţiile făcute de politicieni.. la noi această imunitate e TOTALĂ … parlamentarii nu răspund niciodată pentru nimic.

Sunt convins că dacă, mâine Parlamentul va vota să fie daţi afară din sală cei din Opoziţie că nu sunt destule scaune, ar părea normal…

Revenind la domnul Buquicchio, „Dacă se doreşte o procedură de suspendare a preşedintelui – a spus preşedintele Comisiei de la Veneţia –  ceea ce nu este neapărat necesar, în multe ţări nu există, trebuie evitată în mod clar o confuzie între responsabilitatea legală şi politică a preşedintelui. Doar responsabilitatea legală, nu cea politică – aceasta este către alegători – ar trebui să fie baza pentru o suspendare”,

Totodată, acesta a punctat faptul că decizia nu trebuie să aparţină Parlamentului, ci unei instanţe. „Desigur – a precizat Buquicchio-  iniţiativa ar trebui să fie în mâinile Parlamentului, dar decizia ar trebui să fie a unei instanţe, nu a Parlamentului, pentru că, repet, este vorba de o responsabilitate legală, nu una politică”. De asemenea, domnul Buquicchi susţine  că trebuie clarificate rolul preşedintelui şi al premierului în ceea ce priveşte politica externă şi, în special, participarea la Consiliul European. „Aceste lucruri trebuie stabilite foarte clar în Constituţie. Acum nu e clar şi, de aceea, există astfel de probleme”.

Sunt necesare îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, există şi ramuri în justiţie unde lucrurile merg tocmai bine. „Există aprecieri bune la adresa unor ramuri ale justiţiei, tinerii judecători au dovedit că acţionează independent, iar DNA este foarte apreciată în Europa”, a mai declarat preşedintele Comisiei de la Veneţia.

Floriana Jucan îi trage limbi lui Sebastian Ghiță și jelește plecarea prostituatei mediatice Corina Drăgotescu… oare vrea la România TV?

Următorul interviu cu Sebastan Ghiță este găzduit de siteul  qmagazine.ro mai precis de Floriana Jucan blog, parte a siteului mai înainte pomenit, lucru care mă face să bănuiesc că autorul interviului este  Floriana Jucan.

De fapt nu doar publicarea lui pe siteul Q-Magazin mă face să cred că este realizat de Floriana, dar și felul în care e realizat mi se pare a fi în stilul sexoasei jurnaliste.

De fapt nu interviul în sine mi se pare incitant, ci o întrebare legată de motivația Florianei de a-l realiza… 

Am văzut că Floriana poate fi o jurnalistă acidă, dar când își pune mintea poate să îi tragă niște limbi interlocutorului că doarme săracu pe burtă o lună după aceea…

Deci, ce urmărește Floriana? Vrea cumva să i se facă și ei un loc călduț pe la România TV? Sau o fi doar o pretație plătită?

De ce mă întreb asta?

Poate din cauza absolut scârboasei introduceri:

Pentru unii, are inteligenţa unui laser care operează cu precizie micronică. Pentru alții, are caracterul unui rechin care devorează amuzat tot ce poate fi „prea mic, prea bun, prea gustos”

Sau, mai știi? Poate din cauza lingișelilor legate de Asesoft, ori de altruismul lui Ghiță? Nu știu exact, poate e vorba de întreg interviul realizat cu mogulul României TV… Dracu știe..

Ce e cert e că Floriana de o extrem de pricepută în a face ceea ce face…  Destul de nerușinată ca să poată deveni jurnalistă de succes chiar și într-o televiziune ca cea a lui Ghiță… 

Dacă ne gândim că tocmai a plecat Corina Drăgotescu, nu văd de ce Floriana Jucan nu ar înlocui-o… ar fi un mare salt calitativ pentru Ghiță TV dacă ne gândim ce specimene lucrează acolo… (N-am să dau nume deoarece ar trebui să enumăr toți angajații cu excepția Sorinei Matei care, chiar și în acel mediu de slăvire a propriului mogul, a prietenilor lui și de servire a intereselor acestuia mai are, cred, picătura de onestitate și nebunie necesară pentru a-și împlini destinul de jurnalist… evident, trebuie să recunosc că și Sorina mă enervează uneori cumplit… dar de obicei îmi trece… de colegii ei mi-e greață tot timpul … )

Sebastian Ghiţă – (R)evoluția Mogulului

Pentru unii, are inteligenţa unui laser care operează cu precizie micronică. Pentru alții, are caracterul unui rechin care devorează amuzat tot ce poate fi „prea mic, prea bun, prea gustos”. Despre Sebastian Ghiţă am auzit mult în contextul preluării Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vîntu şi al războiului cu Elan Schwartzenberg şi vom auzi şi mai mult de acum încolo. Se pregătește pentru o carieră politică. Înaintea anunțării oficiale a candidaturii şi a campaniei electorale, Q Magazine l-a întrebat despre valorile în care crede şi despre idealurile sale ca om… politic. (foto: Bogdan Dincă)

Q Magazine: Aveți o ambiție nemăsurată de a fi în cercul celor care contează. Cu Asesoftul ați construit un business important, cu RTV-ul un canal de influenţă – şi fiind echilibrat se pot influenţa lucrurile, deciziile –, acum vreți să candidați! Este un complex al omului din provincie?

Sebastian Ghiţă: Sunt o persoană deschisă la minte şi limpede la suflet. Nu am complexe. M-am născut şi locuiesc în provincie. În Ploiești. Orașul meu este mai frumos ca multe cartiere ale Bucureștiului. Cred că așa simt mulți dintre cei care stau în Cluj sau în Iași ori în Craiova. Sunt o persoană ambițioasă. Îmi place să fac lucruri. Să am cu ce să mă laud. Să simt că îmi trăiesc viața. Doresc să contez şi să mă simt bine în compania celor cu care trăiesc. Asesoft reprezintă şi astăzi cea mai mare şi mai influentă structură de afaceri din IT-ul din România. A ajuns la o cifră de peste 500 de milioane de euro pe an. Am vândut deja toate diviziile acestei companii. Le mulțumesc colegilor mei şi managerilor care au făcut posibilă această construcție în România.

RTV e o altă poveste. Am spus că voi intra în media şi am intrat. Știu că mulți nu-mi dădeau șanse. Eu n-am făcut decât să pariez pe echipa de acolo. Sunt cei mai buni. Vor fi în scurt timp prima televiziune de știri din ţară. România TV. Este cel mai echilibrat canal de știri. Avem studii de piață în acest sens. Avem şi deciziile CNA, care susțin acest punct de vedere. Așadar, influenţa şi includerea în anumite cercuri vin din ceea ce ești, din ceea ce faci, din ceea ce te duce mintea să faci, din efortul oamenilor cu care lucrezi. Nu lucrurile sau banii îţi dau influenţă. Nici Bucureștiul, nici provincia. Dacă te duce mintea, ești inclus, dacă nu, ești exclus.

Am riscat și-am câștigat cu RTV

Q: Finanțați o echipă sportivă. Au existat momente-n viață în care fairplay-ul a fost secundar? Şi interesele au fost primordiale?

S.G.: Fairplay înseamnă comportament corect faţă de ceilalți participanți la joc. Să-ţi urmărești interesele fără să faci rău celuilalt este felul corect de a fi. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Altfel, e legitim şi corect să-ţi imaginezi lucruri şi să-ţi urmărești interesele. Nu trebuie să-i calci pe cei din jur în picioare. Dar nici să te laşi călcat în picioare. Nu e OK să nu-ţi vezi interesele tale pentru a le rezolva pe ale celorlalți. Devii frustrat.

Întorcându-ne la Asesoft, echipa de baschet, trebuie să vă spun că e un subiect cu care mă mândresc. Este cea mai bună echipă din ultimii 20 de ani din România. Ne reprezintă în Europa. Sute de copii sunt pregătiți de Asesoft. Va face mereu parte din viața mea.

Q: Ați știut că RTV va depăși Realitatea, la ruptură, sau sunteți şi dvs. surprins acum de evoluția postului?

S.G.: Am sperat. Am crezut. Am muncit împreună cu jurnaliștii, colegii mei. Eu mi-am văzut de ale mele, ei de ale lor. Am riscat. Nu poți să câștigi fără să riști. Nu sunt surprins. Sunt fericit că am reușit. RTV este cel mai bun canal de știri astăzi.

Q: De curând ați vândut toate businessurile, mai puțin RTV. A fost un deal profitabil? Ați mai păstrat acțiuni? Ne puteți spune cât ați încasat?

S.G.: Când toate tranzacțiile se vor lichidiza, valoarea lor va depăși 100 de milioane de dolari. Nu voi mai rămâne ancorat în afaceri ca până acum. Glumind, mi-am propus să ies la pensie acum, de la 33 la 43 de ani. Muncesc apoi, de la 73 la 83 de ani.

Ponta mai are progrese de făcut

Q: Care este proiectul dvs. politic?

S.G.: Nu știu dacă este un proiect politic sau nu, dar începând cu 18 ani mi-am făcut un proiect. Am avut în grijă peste 5.000 de oameni. Proiectul este simplu: să-mi văd de viaţă şi să fac ce-mi place. Îmi place să fac lucruri. Să am prieteni. Să fiu împlinit cu ceea ce fac. Mi-aş dori o ţară mai bine condusă. Cu președinți şi prim-miniștri mai înţelepţi. Cu mai multă grijă pentru noi şi mai puţină atenție pentru ei. Vreau o Românie corectă. Vreau o ţară ca o mamă bună. Vreau să ieșim din etapa „Avem o ţară: cum o furăm?”, vreau să depășim etapa „Avem o ţară: cum o arestăm?” şi să ne apucăm de etapa „Avem o ţară: cum o construim?”.

Q: Sugerați că premierul Ponta nu e îndeajuns de înţelept? Dumneavoastră îl știți bine, sunteți prieteni.

S.G.: Cred că Ponta este şi va fi unul dintre cei mai buni premieri ai României. Asta nu înseamnă că nu mai are de făcut progrese. Inclusiv la capitolul înțelepciune.

 

Q: Dacă n-ați fi fost apropiat al premierului Ponta, v-ați mai fi lansat în politică? Este un pariu personal, face parte din brandul propriu?

S.G.: Viața fiecărui om are un curs. Nu mă afectează relația cu Victor Ponta. Nu vreau nici să mă laud cu ea, nici să o exploatez, nici să mă încurce această relație. Sigur, îmi doresc să am aceeași relație cu Victor Ponta precum aceea pe care o aveam când jucam baschet. Să participi însă la construcția societăţii este o obligație. Cine nu o face este iresponsabil.

Q: Cum se manifestă altruismul dvs.?

S.G.: Am o capacitate mare de a-mi ajuta prietenii. Chiar dacă trebuie să las de la mine. Pot să trec peste orgoliu. Mă bucur apoi de mine. Sunt şi împlinit, şi mândru că m-am învins.

Q: Ce rol trebuie să joace, după dvs., serviciile de informații? Şi l-au depășit în ultimii ani?

S.G.: Dacă am ști noi ce rol joacă serviciile de informații, atunci nu ar mai fi atât de servicii. Presupun şi cred că-şi fac treaba fără ca noi să ştim. Sper că informațiile lor sunt valoroase şi sunt valorificate de conducători. Cred că serviciile ar fi trebuit să facă mai mult în ultimii zece ani. Nu să-şi depăşească rolul, ci să se asigure că munca lor e utilizată la maximum de către cei îndrituiți. Cred că relațiile şi parteneriatele serviciilor de informații reprezintă a doua diplomație. Cred că resursele lor informaționale trebuie sintetizate şi folosite pentru a împinge şi a ghida societatea românească spre Europa şi spre un rol în societatea globală.

Q: Oamenii de afaceri sunt susținuți şi condiționați de serviciile de informații? 

S.G.: Mulți oameni de afaceri au legături cu serviciile de informații. Unele firme livrează bunuri şi servicii, altele au patroni cu astfel de legături. Se întâmplă în toată lumea.

Numai cretinii fac bani cu un scop

Q: Vă place România actuală?

S.G.: Îmi iubesc ţara. Să vorbesc de rău despre ea e ca şi cum aş critica-o pe maică-mea. N-o să mă vedeți ca pe Tismăneanu, care şi-a condamnat  tatăl în raportul cu comunismul. Cred că România are nevoie ca fiecare să-şi vadă de treaba lui şi mai puțin de treburile altora. În același timp, noi, românii, trebuie să înțelegem că interesul comun trebuie respectat şi protejat cu dinții. Mai avem nevoie de educație. Ţara e bună.

Q: Ce aduc banii? Că ce n-aduc știm!

S.G.: Banii nu aduc nimic. Munca îți aduce împlinire, libertate, fericire, liniște etc. Banii sunt doar un mijloc. O unitate de măsură. Doar cretinii fac din bani un scop.

 

Q: Încurajați o construcție bivalentă stânga-Băsescu? Pe principiul prieteniilor care sunt în județe între USL-işti şi PD-L-işti cu interese financiare comune?

S.G.: Eu nu încurajez nimic. Cred în buna înțelegere dintre oameni. Şi dintre politicieni. Există şi mulți purtători ilegali de cap ce-şi spun politicieni. Dar aceia nu sunt politicieni,  sunt niște închipuiți politic. Un politician nu-şi poate permite să rupă dialogul.

Q: Traian Băsescu este un bun român?

S.G.: Sper că da. Vom trage toți concluziile la sfârșit. Este președintele României, deci ocupă o funcție obţinută cu cele mai multe voturi. Este cel mai  înalt funcționar român. Trebuie să respectam asta. Şi dânsul trebuie să ne respecte pe noi.

Q: V-ați simțit respectat în acești ani?

S.G.: N-am avut contact direct cu președintele Băsescu. Cred că e un om cu multă experiență şi cred că iubește oamenii. Îmi dau seama că funcția şi responsabilitățile îl apasă. Cred că știe foarte bine ce are de făcut pentru a-şi împlini mandatul şi pentru a deveni iubit şi respectat. Nimănui nu-i strică mai multă înțelepciune.

Suntem incapabili să accesăm fonduri europene

Q: Cum credeți că se va dezvolta România?

S.G.: Avem trei oportunităţi majore: energie, societatea informațională, agricultură. Cred că viitorul României este legat de Bruxelles. Avem nevoie de 20 de miliarde de euro pentru proiecte în energie. Putem fi un centru european al IT-ului. Avem potențial în zona agricolă, atât în agricultura bio, cât şi în cea industrială. Acestea sunt cele trei domenii unde trebuie să ne dezvoltăm.

Q:  Suntem incapabili să accesăm fondurile europene care ni se cuvin…

S.G.: Este clar că ne trebuie un coordonator național pentru absorbția acestor fonduri. Că e ministru, director sau altceva… nu contează. Contează să știe bine legislația, să cunoască bine mecanismele UE, să știe metehnele administrației românești. Un pact între partide şi un plan național de dezvoltare sunt chestiuni absolut necesare.

Reproșurile UE vin în primul rând faţă de îndeplinirea criteriilor de utilitate ale proiectelor. Nu poți să pregăteşti pe bani UE 600 de salvamari la Satu Mare. Nici să faci strada pentru a duce vaca la izlaz. Banii UE trebuie cheltuiți pentru proiecte utile. Care să asigure dezvoltarea zonei respective. Noi avem o problemă cu capul. Cheltuim banii pentru ca o firmă să facă un anume tip de proiect, pentru a face rost de niște bani în campania electorală, pentru că o rudă stă mai departe de centrul localității. Asta nu e normal.

Q: Familia?

S.G.: Am o familie frumoasă, care mă susține în ceea ce fac. Ar trebui să-mi schimb puțin programul şi să stau mai mult cu soția şi cu băiatul meu. N-am reușit încă să-mi organizez lucrurile așa cum trebuie. Îmi va reuşi.

Q: Când o să vă opriți?

S.G.: Viața e frumoasă şi merită să fie savurată. Știți cum se spune: „Importantă e călătoria, nu destinația”. La 18 ani am pus bazele Asesoft, cel mai mare grup IT românesc, în 2004 am devenit campioni naționali la baschet, în 2005 am câștigat FIBA CUP în Europa, am intrat în Telecom construind prima rețea 4G din România, am construit parcuri eoliene şi am reușit să refacem viile de la Budureasca din Dealu Mare. Acum sunt implicat în media împreună cu colegii mei. Cine știe care sunt limitele?

Vasile Dâncu: „Sebastian Ghiță este inteligent și încăpățânat, luptător născut în era competiției, unul dintre puținii oameni de afaceri români pe care nu i-a produs comunismul şi nici nu s-a copt la soarele fals al tranziției. În schimb, este cel mai bun exemplu pentru un capitalism responsabil, care știe că nu poți ucide societatea pentru maximizarea profitului. Îl privesc cu prietenie şi speranța că este buzduganul unui viitor care va mătura etapa gheșeftului cu țara și risipirea resurselor noastre pe nimic.”

De pe același blog al Florianei Jucan, la finalul interviului cu Ghiță

Tot  pe același blog al Florianei Jucan, iată că  mai găsim și un articol unde autoarea găsește  încă o ocazie de a mânca rahat chiar și în plecarea Corinei Drăgotescu în America deoarewce se pare că a câștigat la loteria vizelor

Pentru această încheiere: E tot mai  bolnavă ţara, domnule Președinte! Veți ajunge conducător peste morți… sufletește! Vă recomand să-l abandonați pe Cărtărescu şi să-l citiți pe Saramago, cel care vă scrie într-unul din Eseurile sale că „… aici nimeni nu se mai poate salva, orbire e şi asta, să trăieşti într-o lume unde s-a terminat speranţa”.

Adică cum fă, scroafa dracului, dacă o curvă mediatică așa cum e Corina Drăgotescu face favoarea  de a ne scuti de a ne mai infecta zilnic televizoarele cu prezența ei  împuțită e de vină tot Președintele…

Nu înțeleg de ce nu te duci și tu împreună cu celelalte jigodii în lumea mare ca să nu ne mai infectați aerul? Drăgoteasca e cam uzată ca femeie, deci faptul că a plecat în America e foarte bine… Floriana, la experiența ei, cred că ar mai găsi un andajament  pe la Ansterdam pe bulevardul cu felinare roșii …  sau, de ce nu, în Thailanda… bordelurile au nevoie de parașute … 

Iată mai jos articolul unde  Floriana Jucan jelește de mama focului faptul loteria vizelor a făcut ce nu a reușit cancerul… să ne scape de o târfă mediatică precum Corina Drăgotescu… 

Plecarea Corinei Drăgotescu

Am urmărit-o joi seara (4 octombrie), anunțând în direct decizia de-a emigra în Statele Unite ale Americii, împreună cu familia, după ce a câștigat loteria vizelor. Am văzut în lacrimile ei tristețea unui om implicat social timp de 20 de ani şi înfrânt de realitatea unei ţări pe care o părăseşte, iubind-o. Plecarea Corinei Drăgotescu ar trebui să fie un semnal de alarmă ( nu ştiu pentru cine), încă unul în plus. Un om cu statut social, care nu duce neapărat grija zilei de mâine din punct de vedere financiar, alege să părăsească o ţară aflată în disoluție, în care nu mai există valori, principii, nu mai există minima moralia, cultura dialogului, respectul pentru celalalt, o ţară care în aceşti 20 de ani a desăvârşit vocația distrugerii.

Sigur, în cazul ei, după ce a învins cancerul, adică moartea, a o lua de la capăt într-o ţară în care efortul personal este răsplătit, recunoscut, apreciat pare o provocare minoră, un obstacol mai ușor de depăşit. Însă este trist că oamenii care au condus această ţară i-au adus pe ceilalți, pe cei conduși, la decizia disperată de a-şi părăsi locurile natale, originile, identitatea națională.

Aud tot mai des exprimată intenția oamenilor de-a pleca din România. Indiferent de capacitatea lor financiară, sunt dispuși să-şi riște tot avutul sau „neavutul” pentru o viață ozonizată. Aerul de aici miroase a sânge, a puroi, a leș uitat în soare. Viața este haotică, oamenii nu mai cunosc sentimentul solidarității, sunt nepăsători în faţa durerii altora şi a linșajului public.

E tot mai  bolnavă ţara, domnule Președinte! Veți ajunge conducător peste morți… sufletește! Vă recomand să-l abandonați pe Cărtărescu şi să-l citiți pe Saramago, cel care vă scrie într-unul din Eseurile sale că „… aici nimeni nu se mai poate salva, orbire e şi asta, să trăieşti într-o lume unde s-a terminat speranţa”.

Surse:

Q Magazin – Florina Jucan blog – Sebastian Ghiţă – (R)evoluția Mogulului

Q Magazin –  Floriana Jucan blog – Plecarea Corinei Drăgotescu

Ponta, procuroru’ lu’ peşte, premier dacă Antonescu devine preşedinte

Conform EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html Victor Ponta nu exclude posibilitatea ca liberalul Crin Antonescu să fie candidatul PSD-PNL la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Această idee nu ar fi ieşit cică din  cineştie ce mare iubire personală între cei doi, sau cele două partied. Nu, cică ar fi vorba de analizarea unor sondaje recente care ar releva faptul că PSD ar fi cel mai votat partid cu cote de 38-40% iar Crin Antonescu cel mai votat prezidenţiabil.

”Pentru noi n-ar fi problemă de orgoliu să spunem că PSD este partidul care poate să dea prim-ministrul şi PNL preşedintele, dacă asta ar fi o soluţie politică agreată însă de cei care ne votează”, a spus Ponta, la Pro TV.

Deci aşa, PNL să dea preşedintele iar PSD premierul. Ce n-am înţeles e cine anume e vizat pentru acest post? Ponta însuşi cum pare a fi deja o cutumă ca preşedintele de partid să fie premier, sau Adrin Năstase, variantă care a fost înaintată chiar de Ponta la Congresul PSD.

Extrem de interesant e şi faptul că PSD le  trage una peste bot Concubinilor săi cu care îşi duce traiul în trio-ul conjugal PCR-ul lui Voiculescu, consortul legalizat cu acte şi PNL, concubinul cu care de câţiva ani PSD îşi trăieşte amorurile underground, concubine cu care când se ceartă în public, când îşi pun poalele in cap, pupânduse mai franţuzeşte decăt franţujii chiar.

E de notorietate faptul că pentru Crin Antonescu şi pentru  Dan Voiculescu, ţelul supreme, singurul conturat clar, este acela de suspendare a preşedintelui Băsescu.

„Nici nu cred că va fi vreodată suspendarea unui preşedinte o problemă de actualitate”, a spus liderul PSD.

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/58221/Ion-Iliescu-Demersul-de-suspendare-a-presedintelui-mi-se-pare-motivat/

Ideea suspendării i s-a părut bună şi preşedintelui de onoare a PSD, fapt care trezeşte suspiciuni în ceea ce priveşte felul de a gândi al lui Ponta şi al partidului pe care îl conduce.

Tot legat de suspendarea preşedintelui: ”Domnul Antonescu păcătuieşte şi e un pic neserios când vorbeşte de PNL. Ştie foarte bine, conform Constituţiei, procedura se declanşează de o treime din numărul parlamentarilor, PNL nu are o treime. (…) Noi, PSD, credem că suspendarea nu este o temă cu care să te joci în fiecare zi. Dacă preşedintele Taian Băsescu, sau oricum îl cheamă pe preşedintele respectiv, la un moment dat îşi încalcă atribuţiile constituţionale sigur avem o procedură. Doar ca să mergem la televizor să ne iubească vre-un proprietar de televiziune … Nu ne jucăm cu România. Cred că soluţia în acest moment este să aveum un guvern mai bun”, a  mai spus Ponta.

“Nu ne jucăm cu România?” … ei nu zău.  Dar cu bolarea Camerei deputaţilor pentru că nu e alungată Roberta Anastase cum e? E vinovată de ceva? Păi cum e cu prezumţia de nevinovăţie care trbuie să funcţioneze până când apare o sentinţă judecătorească definitivă?

Parcă Ponta zicea că e procuror, deci un cineva care ar trebui să fi auzit de prezumţia de nevinovăţie. Când a fost ales preşedinte la PSD, a spus clar că dacă pesedeştii vor fi arestaţi de poliţie, se va duce să-i apere deoarece nimeni nu e vinovat dacă nu există o sentinţă rămasă definitivă în acest sens. Procuroru’ lu peşte…

Dar asta e altă poveste.

Revenind la ovinele noastre, extreme de interesant e să ne imaginăm cam cum ar arăta această colaborare cu Antonescu preşedinte şi Ponta/Năstase, premier.

Pe scurt, ar putea fi definită cred, ori ca imposibilă, ori ca originală.

Imposibilă dacă fiecare partid ar ţine să îşi aplice programul, deoarece aceste programe sunt incompatibile. PSD, deţinând un număr mai mare de parlamentari, s-ar impune. AStfel, programul cu care Antonescu ar câştiga alegerile ar deveni inaplicabil.

Originală dacă s-ar recurge de dragul puterii la compromisuri. Târguieli adică. Ar ceda fiecare câte puţin, s-ar lua o bucăţică de ici, ailaltă de dincolo, iar când s-ar lipi ar ieşi un fel de nici un fel.

Doar dacă vorbim de cota de impozitare. Liberalii nici nu concept altceva decât cota unică, pesediştii că nu şi nu, neapărat trebuie o cotă progresivă, în trepte.

Cam ce ar putea rezulta de aici? Ori un interminabil război cu un interminabil blocaj, ori un fel de struţocămilă  asemănătoare cu sistemul de vot românesc. În ambele variante, de pirdut ar avea cineva. Românul.

Am vedea că extreme de enervaţi ar fi cei care acum critică de dau în transpiraţii actuala guvernare.

Pe de altă parte,  o relaxare a măsurilor actuale de austeritate se spune că se va produce după anul nou. Din câte spunea chiar preşedintele PSD, măsurile pe care le prevăd ei, pentru a deveni aplicabile, au nevoie de un timp. Unul sau doi ani.

Ce înseamnă asta? În timpul acesta vor trebui desfiinţate măsurile luate de guvernul Boc. Adică să revenim la situaţia de la finalul anului trecut. Poate părea ofertant, deoarece unii ar putea crede că se revine cu salarizarea şi TVA-ul la situaţia de atunci.

Ş ice dacă? Nu-i văd eu pe conercianţii români revenind la aceleaşi preţuri. Sunt oricum comercianţii noştrii, dar nu au chiar atât de multă conştiinţă şi nici nu cred că sunt destul de fraieri.

Sau, se are în vedere o forţare? Un fel de mercurial centralizat care să fixeze preţurile din vârful pixului cineştie cărui Domnu’ Importantu’ de pe la guvern? Habar n-am, dar sună aiurea.

Cred că mai trebuie să revin la ceva. Din cauza neacceptării reducerii temporare a pensiilor, am văzut că a fost nevoie din sete de bani să se crească TVA. Asta a dus la creşterea preţurilor, creştere care încă mai continuă. Şi a mai crescut ceva. Inflaţia. Nu au scăzut acele pensii direct şi clar şi efectul a fost mult mai parşiv. A scăzut valoarea reală a acestor pensii prin inflaţie. Problema e că această spirală inflaţionistă se poate vedea când şi de ce a pornit, dar nimeni nu ştie unde se va ajunge.

Având în vedere populismul liderilor PSD şi PNL, cred că riscul de a se ajunge în situaţii extreme de periculoase este foarte mare. Dar respectivilor li se cam rupe, nu ei vor plăti oalele sparte ci cei mulţi şi proşti, fiind proşti nu vor şti cum să se fofileze.

Dacă cineva are vreo îndoială asupra faptului că liberalii şi social democraţii nu sunt decât nişte papagali în stare să spună orice cred că lumea ar vrea să audă, trebuie să observăm că Ponta, când spune că ei ar fi gata să accepte voinţa maselor rezultate din sondaje este absolute jenant, un mincinos ordinar şi abject.

Cine poate să creadă că va ţine cont de rezultatul unor sondaje măsluite dacă nu a ţinut cont de voinţa poporului exprimată direct, la referendum în ceea ce priveşte reformarea Parlamentului şi a Constituţiei.

Am vrut să spun în final:”Ruşine domnule Ponta”, dar nu o fac din două motive:

1..Cuvâtul “domnule” este unul din cuvintele care nu au loc în aceeaşi frază cu Victor Ponta.

2..Sunt tot mai convins că termenul “ruşine”, nu are nici un fel de înţeles pentru preşedintele PSD.

Aşa că am să spun: “Băi, pedofil ameţit, ia mai lasă-ne că ne-ai plictisit. Eşti nu doar tot mai penibil, ci şi tot mai mincinos”

Ruşine, Emil Constantinescu!

Astă seară, la Realitatea lui Nuş, a fost scos din puţul manipulării moguliene fostul preşedinte, Emil Constantinescu, Marele Înfrânt, Solemnul Impotent, principalul vinovat de risipirea moştenirii domnului Coposu, groparul a milioane de speranţe. Ajuns şef de stat graţie girului dat de Senior, jalnicul personaj n-are nicio jenă în a se face unealta uneltelor fostei Securităţi şi a marilor puşcăriabili care urmăresc disoluţia statului român, stat pe care el, Emil Constantinescu, l-a reprezentat timp de patru ani.

După ce a distrus proiectul domnului Coposu pe reputaţia căruia a ajuns în cea mai înaltă funcţie din ţară, Marele Înfrânt iese să-i îndemne pe români să susţină “proiectul” clocit de PSD şi PNL, acela de a “scăpa” de PD-L şi mai ales de Traian Băsescu. “Există un proiect. Trebuie susţinut!” Cât de gros trebuie să-i fie obrazul de nu-i crapă de ruşine când se aliază taman cu cei pe care i-a denunţat cândva ca fiind urmaşii unui partid criminal, doar pentru că-l urăşte pe cel care a făcut fix ce ar fi trebuit să facă el, Constantinescu, cel investit cu încredere de domnul Coposu! Ei, asta nu-i poate ierta Milu’ Debilu’ preşedintelui Băsescu!

Emil Constantinescu a moţăit solemn la Cotroceni deşi avea aceleaşi prerogative ca Băsescu. L-a înfrânt Securitatea? Nu. Înfrânt ieşi dintr-o luptă, nu din contemplare! A trebuit să vină Traian Băsescu să condamne oficial comunismul. A trebuit să vină Traian Băsescu să scoată dosarele Securităţii de la secret. A trebuit să vină Traian Băsescu, ca să apară primele dosare penale de demnitari. Că Emil Brânzovenescu dacă s-a luptat cu cineva, aceea a fost anticorupţia, înfiinţând acele „comisii anticorupţie” pline de corupţi.

Măcar ieşi în faţa norodului să denunţi atacurile “structurilor”, nu taci moleşit şi complice, alături de nişte consilieri dubioşi sau letargici şi mă refer la Mugur Ciuvică, Dorin Marian şi mamaie Zoe Petre! Letargici atunci, că acum au prins glas pe la televiziunile lui Nuş şi Felix!

Mai ales Ciuvelu: pe cât de tăcut şi anonim era la Cotroceni, pe atât de vocal şi isteric este azi, vitaminizat taman de fostele “structuri”!

Cât despre Dorin Marian, el e mai discret de felul lui, ca om de afaceri ce este. Dar îi găsiţi semnătura, la fel de discretă, pe hotărâri ale Guvernului Tăriceanu, prin care s-au concesionat terenuri cu gaze naturale fix Rompetrolului, al cărui angajat, vezi drăcie, a devenit după 2000. Asta aşa, să vă faceţi o idee…Că tot a pomenit Impotentul Neamului de clientelă politică :“Nu există o criză economică! Este o criză de lichidităţi monetare, creată de PD-L şi Băsescu care au umflat cheltuielile bugetare pentru clientela politică a PD-L!” Ei, bravos! Ei, ne-am procopsit! În Statele Unite şi în Europa, tot PD-L-ul şi Băse au „creat” criza?

“Me da asco!” au exclamat neamurile mele din Venezuela venite în concediu, auzindu-l pe cel pe care l-au votat acum 14 ani, la ambasada din Caracas. Da, ne-a umplut de scârbă!

P.S. Vă reamintesc că primul scandal mediatic în mandatul Înfrântului a fost cel legat de angajarea progeniturii doamnei consilier Zoe Petre la Administraţia Prezidenţială.