Arhiva

Posts Tagged ‘Primăria Capitalei’

RALUCA BOBOC, analist politic, consideră că, legat de numărul de tururi la alegeri, CCR va decide de fapt între democraţie şi epoleţi

Raluca Boboc

Raluca Boboc

Cred că niciodată electoratul nu a fost atât de scârbit de clasa politică. Telenovela interminabilă a felului în care se va vota contribuind din plin la asta.

Dacă se va vota în unul sau două tururi va decide Curtea Constituţională. Dacă aceasta va hotărî în favoarea democraţiei sau a intereselor mai mult sau mai puţin obscure date de calcule cinice, rămâne de văzut.

Raluca Boboc, licențiată în Științe Politice și a absolvit masterul de Politică Europeană și Românească  al Facultății de Științe Politice (Universitatea din București), Institutul de Cercetări Politice, numeşte această decizie a celor  nouă judecători de la CCR ceva mai plastic şi poate, mai brutal, a fi vorba  de a decide a fi între democraţie şi  epoleţi.

Scrie Raluca Boboc pe pagina sa de Facebook:

Având în vedere interesul extrem de scăzut din partea electoratului pentru alegerile locale din iunie – toate sondajele de opinie indică o atitudine extrem de negativă în ceea ce priveşte intenţia de participare la vot –, dar având în vedere interesul extrem de ridicat din partea anumitor instituţii ale statului în ceea ce priveşte promovarea şi susţinerea candidaţilor preferaţi, numele unor şefi de instituţii foarte importante fiind invocate tot mai des în scandalurile ce vizează retragerea şi nominalizarea candidaţilor pentru cele mai importante primării, dar şi atacurile mass-media îndreptate împotriva judecătorilor CCR în urma controversatei decizii din luna februarie, o nouă decizie a Curţii Constituţionale care să ”încurce” marile jocuri ar putea genera din nou efecte neaşteptate la nivelul imaginii membrilor acestei instituţii. Rămâne de văzut ce vor decide cei nouă judecători: în favoarea democraţiei sau în favoarea epoleţilor.

Pe blogul său  găzduit de platforma Adevărul, Raluca Boboc scrie la 18 aprilie 2016:

Curtea Constituţională şi alegerea primarilor în două tururi

Decizia Tribunalului Bucureşti de a admite, cu foarte puţin timp înainte de fluierul de start al competiţiei electorale, sesizarea de neconstituţionalitate ridicată asupra articolului din Legea alegerilor locale, prin care s-a stabilit alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, este una destul de surprinzătoare şi are capacitatea de a schimba radical calculele făcute de marii jucători politici.

Lovitura decisivă aparţine acum CCR care, după imensa controversă stârnită la nivelul întregii societăţii prin decizia luată în privinţa unei alte excepţii de neconstituţionalitate, cea care viza regimul interceptărilor, este din nou în lumina reflectoarelor cu o decizie cel puţin la fel de controversată şi aşteptată de un segment important al opiniei publice.

O decizie favorabilă organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin este, cel puţin la nivel teoretic, una previzibilă având în vedere antepronunţarea încă din luna ianuarie a şeful CCR pe această speţă, Augustin Zegrean intervenind în disputa iscată între liderii PNL şi premierul Dacian Cioloş, pe tema emiterii unei ordonanţe de urgenţă pentru trecerea de la un singur tur la două tururi de scrutin, declarând că: „Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile se fac într-un tur sau două, în câte tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte. De aici încolo este la latitudinea politicienilor să stabilească”.

Decizia CCR generează efecte importante şi greu de anticipat nu doar în ceea ce priveşte jocurile de putere şi planurile strategice făcute de partide până în acest moment, ci impactul său generează şi costuri de imagine pentru cei mai importanţi actori politici, susţinători ai alegerilor într-un singur tur de scrutin, unul dintre aceşti actori fiind însuşi preşedintele României, Klaus Iohannis.

De asemenea, trebuie menţionat faptul că alegerile locale în două tururi de scrutin a fost una din cerinţele cele mai importante formulate de reprezentanţii societăţii civile în timpul şi după protestele declanşate la sfârşitul lunii noiembrie 2015.

Care sunt, însă, variantele de acţiune pe care le are CCR la dispoziţie şi implicaţiile asupra scenei politice:

Scenariul 1: CCR respinge excepţia de neconstituţionalitate

Invocând precedentul alegerilor locale din 2012 care, de asemenea, au fost organizate într-un singur tur de scrutin în perfect acord cu prevederile din Constituţia României, sau alte argumente de natură juridică, Curtea respinge excepţia de neconstituţionalitate, iar alegerile din luna iunie se organizează în continuare într-un singur tur de scrutin.

În acest scenariu, Curtea Constituţională va fi profund afectată la nivel de imagine, politicieni, analişti şi formatori de opinie vor recurge la diverse comparaţii între cele două excepţii de neconstituţionalitate asupra cărora judecătorii CCR s-au pronunţat în ultima vreme: cea privind regimul interceptărilor şi cea privind alegerile în două tururi de scrutin.

Scenariul 2: CCR admite excepţia de neconstituţionalitate şi alegerile din luna iunie se desfăşoară în două tururi de scrutin

O decizie favorabilă organizărilor alegerilor locale din luna iunie în două tururi de scrutin ar arunca în aer planurile tactice făcute de marile partide, ar genera reconfigurarea sistemului de alianţe gândit până în acest moment şi ar oferi un puternic imbold partidelor noi înfiinţate, dezavantajate clar de sistemul alegerilor într-un singur tur.

Resetarea jocului electoral şi sporirea şanselor de a obţine un număr mai mare de primării pentru candidaţii partidelor precum PMP, ALDE sau M10 contrastează puternic cu planul de a ţine aceste partide în afara sferelor de putere şi împărţirea scenei politice între marii jucători PNL şi PSD.

Resetarea jocului electoral şi sporirea şanselor de a obţine un număr mai mare de primării pentru candidaţii partidelor precum PMP, ALDE sau M10 contrastează puternic cu planul de a ţine aceste partide în afara sferelor de putere şi împărţirea scenei politice între marii jucători PNL şi PSD.

Cel mai important impact va fi, însă, la nivelul actorilor politici care au susţinut public alegerile într-un singur tur de scrutin. Dacă premierul Cioloş a reuşit să se extragă cât de cât onorabil din clinciul generat de liderii PNL, susţinând că o decizie politică de o asemenea importanţă şi cu un asemenea impact asupra scenei politice trebuie să fie rezultatul unui consens la nivelul partidelor politice, preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat ferm pentru sistemul într-un  singur tur.

Prezent la dezbaterea intitulată „Dialog pentru Romania. Primăvara politică a societăţii civile”, organizată de Iniţiativa România, acesta a declarat că: „Ştiu că pe foarte mulţi dintre dumneavoastră vă preocupă tema alegerilor locale: un tur sau două tururi de scrutin. Personal, mi-am exprimat opinia şi, cu plăcere, o fac şi acum. Cred că alegerile în două tururi de scrutin sunt mai potrivite. Însă, în acelaşi timp trebuie să acceptăm câteva principii de soliditate a legislaţiei. Să schimbăm o lege înainte să fi fost vreodată aplicată, eu cred că aici trebuie să judecăm foarte bine. Nerăbdarea de a schimba ceva, înainte măcar să fi încercat dacă funcţionează sau nu, cred că ne caracterizează şi apare, poate, de prea multe ori. Un pic de răbdare, şi cu politicienii, şi cu alegerile, cred că, din când în când, ne-ar face bine”.

Practic, o decizie a CCR în favoarea organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin ar reprezenta o lovitură fatală la nivel de imagine pentru Klaus Iohannis, aflat deja în corzi după episodul Antena 3 şi după speculaţii apărute în mass-media în privinţa implicării sale directe în nominalizarea controversatului candidat al PNL pentru primăria Capitalei. 


Scenariul 3: CCR admite excepţia de neconstituţionalitate, însă aplicarea prevederii privind cele două tururi de scrutin se face începând cu alegerile locale din anul 2020

Admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, cu aplicarea prevederii privind cele două tururi de scrutin începând cu alegerile locale din anul 2020, ar putea fi singura variantă de compromis la care ar putea să recurgă judecătorii CCR.

În argumentarea unei astfel de decizii, judecătorii CCR ar putea invoca prevederile celebrei Comisii de la Veneţia, Thomas Markert, secretarul general al acestui for, considerând în urmă cu câteva zile că modificarea legislaţiei în acest moment al confruntării electorale ar fi o greşeală. „Consider că ar trebui evitate astfel de practici. Este adevărat că, în unele cazuri, poate că este necesar, datorită unor evenimente sau circumstanţe, să se ia măsuri, dar altfel nu. (…) Cred că nu există o nevoie reală să fie schimbat ceva. (…) Cred că, în cazul României, decizia de a schimba sistemul electoral este una politică şi acest lucru nu ar trebui făcut chiar înainte de alegerile electorale”.

*

Având în vedere interesul extrem de scăzut din partea electoratului pentru alegerile locale din iunie – toate sondajele de opinie indică o atitudine extrem de negativă în ceea ce priveşte intenţia de participare la vot –, dar având în vedere interesul extrem de ridicat din partea anumitor instituţii ale statului în ceea ce priveşte promovarea şi susţinerea candidaţilor preferaţi, numele unor şefi de instituţii foarte importante fiind invocate tot mai des în scandalurile ce vizează retragerea şi nominalizarea candidaţilor pentru cele mai importante primării, dar şi atacurile mass-media îndreptate împotriva judecătorilor CCR în urma controversatei decizii din luna februarie, o nouă decizie a Curţii Constituţionale care să „încurce” marile jocuri ar putea genera din nou efecte neaşteptate la nivelul imaginii membrilor acestei instituţii. Rămâne de văzut ce vor decide cei nouă judecători: în favoarea democraţiei sau în favoarea epoleţilor.

Autor: Raluca Boboc – analist politic

Sursa: adevarul.ro

Fără a şti schimbările ce urmau să intervină în oferta electorală a PNL, aceeaşi Raluca Boboc scria la data de:

Primarul Capitalei – un nou model Iohannis?

Lupta pentru putere s-a intensificat odată cu apropierea alegerilor locale iar evenimentele se derulează cu o viteză ameţitoare. Cele mai importante primării sunt decapitate de către procurorii DNA, spectacolul cătuşelor contribuind în mod decisiv la răsturnarea tuturor calculelor politice.

Capitala nu a făcut excepţie de la acest spectacol, primarul Oprescu fiind scos din cursa pentru un nou mandat în urma acuzaţiilor de corupţie. Competiţia pentru cea mai râvnită primărie s-a reaşezat pe noi coordonate, factorul numit –   societatea civilă – urmând să joace un rol important.

  Candidaţii independenţi şi cei ai societăţii civile şi-au asumat dificila misiune de a reda strălucirea şi prestanţa unei instituţii aflată ani la rândul sub dominaţia exclusivă a politicului atât la nivel de primar, cât şi la nivel de consiliu general. Formaţiunile politice, cu excepţia PMP şi ALDE, şi-au desemnat reprezentanţii pentru această competiţie, sondajele de opinie jonglează deja cu posibile nume câştigătoare, însă stele succesului sunt departe de a se fi aliniat în jurul unui favorit.

Pentru foarte mulţi politicieni, că s-au numit Băsescu, Geoană sau Oprescu, cursa electorală pentru funcţia de primar general a fost de-a lungul timpului o rampă de lansare în politica la vârf, aceştia ajungând ulterior preşedinţi de partid sau candidaţi pentru funcţia de preşedinte al României.

Competiţia din acest an se anunţă a fi una extrem de interesantă, depăşind tiparele obişnuite prin particularităţile pe care le înregistrează. Un duel între vechi şi nou, între politicienii giraţi de actualele partide parlamentare şi reprezentanţii societăţii civile, al cărui rezultat va avea implicaţii profunde asupra direcţiei de evoluţie a clasei politice şi a capacităţii acesteia de înnoire.

Contextul socio-politico-justiţiar este, de asemenea, unul atipic, având capacitatea de a influenţa în mod decisiv rezultatul final. 

Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit un jucător cheie al acestor alegeri. Campania de resetare a clasei politice, demarată încă de la începutul anului 2014, a produs adevărate cutremure pe scena politică.

În Capitală, procurorii i-au scurtat mandatul primarului Oprescu şi au deschis competiţia pentru iniţiativele generate de forţele din zona societăţii civile.

Încredinţarea celei mai importante primării a ţării unui candidat provenit din vechile partide, nereformate şi conduse în continuare de aceleaşi personaje irelevante din punct de vedere politic, ar submina întregul efort depus de DNA pentru curăţarea clasei politice.

Protestele Colectiv au declanşat un val de furie care s-a focalizat împotriva guvernului şi a partidelor politice prăbuşite sub flagelul corupţiei.

Momentul Colectiv a generat, însă, şi un nou restart. În premieră pentru viaţa politică din România, preşedintele Iohannis a decis să implice societatea civilă, prin reprezentanţii săi, ca actor în consultările pentru formarea noului guvern.

Apariţia Iniţiativei pentru România, o platformă care asigură suport candidaţilor proveniţi din zona societăţii civile, dar şi apariţia unor partide noi, precum USB sau 200 pentru Bucureşti, înfiinţate cu unicul obiectiv de a cuceri primăria, constituie elemente care pot indica anumite tendinţe în ceea ce priveşte profilul viitorului primar.

Câştigarea primăriei Capitalei de către un reprezentant al societăţii civile ar reprezinta o lovitură grea pentru actualele partide parlamentare, fiind totodată un factor stimulator pentru iniţiativele politice noi, în perspectiva alegerilor parlamentare.

Experimentul Iohannis, în ciuda dificultăţilor apărute pe parcurs, este departe de a se fi încheiat.

Iohannis se află într-un moment de cumpănă. Credibilitatea cu care şi-a început mandatul aproape s-a înjumătăţit. Modelul de preşedinte pasiv, spectator, pe care Klaus Iohannis l-a prezentat în primul său an de mandat a reuşit să genereze dezamăgire şi frustrare în rândul unei părţi semnificative a electoratului.

Candidatul Iohannis, însă, a reprezentat o reţetă de succes. Fără impunerea acestui model de candidat, procesul de reconstruire a clasei politice, pe care forţe vizibile sau mai puţin vizibile îl susţin cu toate mijloacele, ar fi fost pus sub semnul întrebării.

Un Iohannis prăbuşit în sondaje ar putea deveni în scurt timp un prizonier al partidelor, situaţie care ar putea genera riscuri uriaşe în perspectiva alegerilor parlamentare şi a jocurilor de putere privind desemnarea premierului. Menţinerea încrederii electoratului în partidele politice la cote cât mai scăzute ar putea atenua însă aceste riscuri.

Cucerirea Capitalei de către un  candidat provenit din zona societăţii civile ar putea contribui la redresarea lui Iohannis în sondajele de opinie, oferindu-i acestuia  muniţie nouă pentru discursul privind reformarea partidelor politice.

***

Capitala reprezintă o miză politică extrem de importantă atât din perspectiva luptei pentru putere, cât şi din cea a luptei pentru resetarea clasei politice. Câştigătorul acestei funcţii se va afla în lumina tuturor reflectoarelor, acesta dispunând de cea mai mare legitimitate obţinută prin vot după preşedintele României.  De aceea, nu este exclus ca experimentul Iohannis să fie multiplicat prin implementarea lui şi la nivelul primăriei Capitalei, cel mai apropiat de acest model fiind candidatul USB, Nicuşor Dan.

Autor: Raluca Boboc – analist politic

Sursa: adevarul.ro

Pentru PNL, game over …

13 aprilie 2016 Un comentariu

După ce PNL a încercat să îşi înşele electoratul ieşind din rândul liberalilor europeni şi intrând în rândul popularilor europeni de doctrină conservatoare…

După ce PNL a încercat să îşi înşele electoratul propunând la Preşedinţie un candidat adus din afară şi care, s-a dovedit a fi pus mâna pe o casă falsificând acte…

După ce a propus doicandidaţi la Primăria Generală a Capitalei, unul căruia dacă îi spui măscărici îi faci un compliment şi unul care a reuşit să facă mai puţini kilometrii de autostradă (cinci) decât a reuşit să demoleze Ponta şi care s-a mai dovedit a fi şi penal …

După ce a propus un al treilea candidat la Primăria Generală a Capitalei  care fâlfâie nişte valori pe care le-a călcat în picioare încercâd să intre în mizeria de organizaţie politică a lui Virgil Măgureanu şi a reuşit ca singură cochetare cu managementul să fie o firmă pe care a băgat-o în faliment, un neolegionar aproape adulat de Ion Coja …

Cred că se impune o sinfură concluzie: Pentru PNL, evoluţia pe scena politică, a ajuns la final …

În continuare patru articole care par a spune exact asta … Citiţi şi vă uimiţi…

Magureanu, Munteanu

Puricele PNL

Dan Tapalagă

Dan Tapalagă

„Noi nu mai suntem in criza, suntem in haos”, a rezumat un liberal situatia din partid dupa ce Marian Munteanu a ajuns candidatul PNL la primaria Capitalei. Cum a aterizat propunerea pe masa partidului este un  mister in sine. Anuntul formal l-a facut marti, in fata partidului Catalin Predoiu, in calitate de sef al filialei Bucuresti. Dar in mintea cui s-a nascut oare grandiosul proiect de a-l vinde pe candidatul  lui Magureanu la presedintie drept un „produs civic” bun pentru Bucuresti? Cine l-a gasit pe acest Dan Puric neterminat si l-a varat pe gatul liberalilor?
Cum de l-au inghitit toti fara sa regurgiteze in secunda doi? Ce o fi fost in capul lor? A treia propunere a liberalilor, dupa Busoi si Orban, este un delir mistico-nationalist, cu substrat antioccidental, de inspiratie legionara, nascut in spuma tulbure a anilor 90.
Adoptat in tinerete de adeptii nationalismului primiv si neolegionar, de Ion Coja si alti etnocentristi feroce, de defunctul PUNR iar mai tarziu de securistii din vechea generatie, Marian Munteanu a renascut la inceputul anului in studioul lui Rares Bogdan de la Realitatea TV, cu o noua margica tricolora de vanzare in talciocul ideilor second-hand: Grupul pentru Romania.
Inca din ziua lansarii, Munteanu a dezgropat securea de care a scapat in timpul mineradelor din iunie 90: „Este limpede că este nevoie de altceva. Asta este concluzia mea. Convingerea mea este că este nevoie de o mobilizare de dimensiuni insurecţionale. Nu este nevoie doar de o intervenţie civică, ci şi de o insurecţie civică. Altfel acest sistem nu poate fi dislocat. Este un sistem profund corupt care nu poate fi învins”.
Apologia „insurectiei civice” (ce-o fi insemnand ea) au determinat toate site-urile neo-legionare sa-i aplaude frenetic intrarea in scena, mai ales ca Munteanu vorbeste pe limba lor: „Romanii sunt victimele unui razboi psihologic. Mai bine mergeti la biserica si aprindeti o lumanare”. Nu-i de mirare ca lui Dan Puric i-au sticlit ochii, exprimandu-si dorinta de a adera si el la Grupul pentru Romania. Cine citeste proclamatia Aliantei Noastre – Romania, poate jura ca e mana lui Puric.  
De-a dreptul ingrijorator ar fi ca presedintele Iohannis sa fi girat dezgroparea acestor demoni din trecutul tenebros al Romaniei. Am crezut intr-o vreme ca am scapat totusi de toxinele fostei Securitati si de influenta lor nociva in societatea romaneasca. A defila astazi cu un personaj atat de prafuit si dubios anunta dorinta liberalilor de a tine Romania in bezna ignorantei si exprima infinit dispret fata de ideea de evolutie. Marian Munteanu a fost in anii 90 un simbol al liberatii, dar s-a transformat in cativa ani intr-un simbol al tradarii tuturor valorilor pentru care era sa-si piarda viata. 
Liberalii au facut luni seara o vizita la Cotroceni, au mers si azi la consultarile oficiale. Greu de crezut ca presedintele n-a avut nici un cuvant de spus. Dar presedintelui ii vin cuvintele ceva mai greu, asa ca s-ar putea ca ele sa fi fost inspirate de altcineva. Cine iubeste Romania la fel de tare ca Marian Munteanu si Dan Puric, altfel pacienti permanenti in saloanele tricolore de la Realitatea TV? Ati ghicit, ei sunt, Rares Bogdan si Cosmin Gusa. Patriotul de serviciu are o buna relatie cu Cotroceniul, dar si cu seful SRI, Eduard Helvig.
Printre aceste nume cred ca trebuie cautati autorii loviturii de gratie pe care PNL si-a administrat-o singur, in ziua de marti, 12 aprilie. Acest tip de candidat merge cel mult in comunitatile traditionaliste si ultra-conservatoare, dar in nici un caz intr-o Capitala ceva mai liberala in atitudine, intr-o Romanie orientata spre Vest, nu inchisa in ea insasi.  
Marian Munteanu – candidat la primaria Bucurestiului reprezinta o rusine pentru un partid care se pretinde liberal, mai ales ca vine dupa alte doua rateuri istorice. Busoi a fost impus artificial de amicul sau de la SRI, Eduard Helvig si s-a retras, Orban s-a predat dupa ce procurorii l-au acuzat ca cerut bani in campanie ca sa plateasca doua televiziuni. Cam asa s-a scris, la alegerile locale din 2016, falimentul unui partid. Aceste erori flagrante sunt ori semnele unui odios blat cu PSD, dorit atat de mult de Petrache si Atanasiu, ori asistam la spectacolul prostiei politice in stare pura.
Atat mai are de oferit un partid ramas fara cap, fara oameni, fara directie si fara strategie: copia nereusita a lui Dan Puric.

Autor: Dan Tapalaga

Sursa: hotnews.ro

Data publicării: 12 aprilie 2016

PNL intre tamaie si naftalina

Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu

“Balul mascat”: Poate ca a sosit momentul unei noi editii a cartii de dialoguri dintre mine si Mircea Mihaies care poarta acest titlu Ar fi nevoie de geniul satiric al lui Eminescu pentru a surprinde abisul in care s-a prabusit un partid ce se pretinde liberal. Cum este oare posibil ca aaceste halucinante prestidigitatii, expresii ale un sarlatanism politic abominabil, sa fie ignorate de oameni care se jura ca vor o Romanie moderna, emancipata de corsetul unui traditionalism autarhic cu miros de tamaie si a al unui colectivism etnocentric cu miros de naftalina. Dan Tapalaga ne reaminteste un lucru extrem de semnificativ: in urma cu cateva luni Marian Munteanu proclama necesitatea unei “insurectii civice”. Ori, cine stie, a unei “rebeliuni civice”. Iata-l acum batand palma cu exponentii unui partid de fenechii, murari si alti mihalachi. Un moment jalnic dintr-un anotimp al rusinii…

M-am ocupat in scrierile mele de acest gen de miscare radicala cu accente profetice. Trebuie spus cat se poate de clar ca Marian Munteanu nu este un conservator. Nu de-acolo vine, ci mai degraba din perversa sinteza a unui nationalism rudimentar de tip Ion Coja si a unui spirit anti-capitalist si anti-liberal propriu trairismului naeionescian. Ingredientul ce nu poate fi neglijat tine de straniile afinitati cu fostul lector de socialism de la “Stefan Gheorghiu”, amicul lui Iliescu si primul director al SRI (vreme de sase ani), Virgil Magureanu.

O confesiune: In iunie 1990, impreuna cu Tudor Jebeleanu, l-am vizitat pe Marian Munteanu la Spitalul de Urgenta. Fusese batut atroce de minerii adusi de Ion Iliescu, Petre Roman si Virgil Magureanu. Am scris despre el in articolul “Hmage to Golania” aparut in “The New Republic” in vara acelui teribil an. Ne-am revazut de-a lungul anilor. Mi-a daruit un exemplar din teza sa de doctorat. Acest text este mai putin despre Marian Munteanu, ale carui opinii deloc liberale sunt arhi-stiute, si mai mult despre degringolada PNL.

Autor: Vladimir Tismaneanu

Sursa: contributors.ro

Data publicării: aprilie 12, 2016

Marian Munteanu – etnocraţia ca proiect politic

Ioan Stanomir

Ioan Stanomir

În aceeaşi zi în care PNL consacra, cu elan sărbătoresc, candidatura lui Marian Munteanu la Primăria generală a Bucureştiului, o revoltă românească, nu mai puţin patriotică în rădăcinile ei, izbucnea la Opera Naţională, acolo unde “străinii” erau acuzaţi de a fi privilegiaţi în detrimentul autohtonilor. Două evenimente, două semne ale aceleiaşi patologii politice: proiectul etnocratic. “ România a Românilor”- formula dreptei radicale autohtone revine, spre a bântui imaginarul românilor.

Opţiunea în favoarea lui Marian Munteanu nu este doar semnul unei mutaţii de profunzime la nivelul identităţii şi al discursului PNL, ci şi momentul în care această direcţie politică capătă un vehicol respectabil şi o infrastructură care să îi permită afirmarea. PNL nu este “ Mişcarea pentru România “ şi nici măcar fantomaticul “Partid Naţional” al lui Virgil Măgureanu. PNL este, din acest moment, afin cu linia ideologică ce duce, organic, de la legionarism la stalinismul naţional al lui Nicolae Ceauşescu şi la naţionalismul tribal al “ Vetrei Româneşti “ şi al lui Vadim- Tudor. Numitorul comun al tuturor acestor avataruri este , în mod previzibil, apelul la autohtonism, la izolarea autarhică şi la mesianism etnicist. Marian Munteanu este chipul contemporan al acestei formule hibride,dar nu mai puţin toxice.

Tribulaţiile biografiei lui Marian Munteanu sunt prea cunoscute spre a a le reaminti aici. Asemenea unui Coriolan Drăgănescu caragialian, el a devenit instrumentul celor care, în anii 1990, au atacat , frontal şi sângeros, democraţia românească. Imaginile care îl surprind pe aceeaşi scenă cu Virgil Măgureanu sunt epitaful pe piatra tombală a celui care a fost vocea din balconul Pieţei Universităţii. Rolul în care se investeşte, acum, Marian Munteanu este unul familiar. Amalgamul său ideologic evocă înflăcărarea demagogică a lui Viktor Orban. Duhul lui Dan Puric domină noul proiect politic.

Rareş Bogdan şi “ Realitatea TV” sunt, deja, vectorii mediatici ai acestei mişcări prezentate ca una a mântuirii şi a salvării. Demagogia naţionalistă maculează şi confiscă tradiţia democratică din 1990- solidaritatea cu Marian Munteanu a bucureştenilor de atunci este exaltată ca un semn al sprijinului de acum. Elogiul deşănţat este parte din acest nou cult politic pe cale de a se naşte sub ochii noştri, în prime- time. Elucubraţiile autarhice ale platformei lui Marian Munteanu sunt văzute ca un catehism al noii credinţe. “ Drepturile românilor” sunt, în fine, apărate de acest cruciat ortodox.

O dată cu această impunere a lui Marian Munteanu, politica românească este dominată de o previzibilă convergenţă ideologică. PNL şi PSD ilustrează, în maniere diferite dar complementare, populismul hrănit de fantasme autohtoniste. În 2014, Victor Ponta îşi proclama “mândria de a fi român”, împotriva “ veneticului” saxon. Astăzi, PNL se înveştmântă în hlamida discursivă a naţionalismului integral.

După momentele de “ revoltă colectivă” şi de emoţie civică, România politică intră în epoca etnocraţiei.Colectivismul sufocă luciditatea democratică, demagogia descurajează apelul la egalitate constituţională şi la bună- guvernare. Decenţa, moderaţia, patriotismul,fermitatea democratică sunt suspecte în aceste vremuri. Dar el sunt singurele repere de la care ne mai putem revendica, în această nouă eră a fanatismului.

Autor:Ioan Stanomir

Sursa: contributors.ro

Data publicării: aprilie 13, 2016

Paul e mort. Și nici PNL nu se simte prea bine

Miron Damian

Miron Damian

Acum jumătate de veac, aflați la apogeul carierei, ”The Beatles” trec printr-o teribilă tragedie. Detaliile sunt și acum neclare. Într-una din versiuni, după o ceartă în studio, unul din cei patru ”fabuloși” – Paul – se urcă nervos la volan și moare într-un accident auto. Șefii companiei de înregistrări reușesc cumva să ascundă acest fapt publicului, și-i găsesc rapid un înlocuitor, care are un talent, o voce și o înfățișare identică cu a originalului. Aproape identică, de fapt. Ceilalți trei membri ai trupei și clona lui Paul își dau concursul la mușamalizare, dar în același timp o dezvăluie printr-o multitudine de indicii plasate în albumele înregistrate după moartea și înlocuirea lui Paul. De exemplu, printr-un procedeu pe care trupele rock l-au folosit prin excelență pentru a trimite mesaje secrete – de obicei sataniste, așa cum ne explică diverse surse, inclusiv autohtone: pe reversul înregistrării. Cunoscuta și controversata piesă ”Revolution Number 9” repetă acest mesaj, perfect audibil dacă e redată în revers: ”turn me on, dead man!” – mortul (”dead man”) fiind, desigur, Paul. Dar procedeul ăsta e probabil prea complicat, prea obscur. Prin urmare alte indicii sunt ascunse la vedere. De exemplu în piesa nu mai puțin cunoscută ”Strawberry Fields Forever” Lennon poate fi auzit, spre finalul piesei și acoperit parțial de instrumentație, declarând ”I buried Paul” (”L-am îngropat pe Paul”). John însuși va declara ulterior că în pasajul respectiv spune de fapt ”Cranberry sauce” (”Sos de merișoare”) – dar la asta te poți aștepta de la cineva care ține să ascundă mesajul pe care tot el a ținut să-l trimită, nu? Logic. Ca să nu mai spunem de coperta ultracunoscută a ultimului album înregistrat, ”Abbey Road”: cei patru merg în șir pe o trecere de pietoni, Paul, clona lui, de fapt, e al treilea și este desculț. Ce poate fi mai clar? Paul e mort.

Paul McCartney n-a murit, desigur, în 1966-1967. De fapt, fostul Beatle este cât se poate de activ, are programat un șir de concerte chiar anul acesta. A supraviețuit decenii bune zvonului că ar fi murit. Zvonul a fost unul fals. Existența lui, în schimb, este reală, oricât de suprarealist ar putea să sune. Nimic din ce am relatat mai sus nu este invenție sau măcar exagerare. Povestea a fost acolo, oameni serioși au crezut-o, au răspândit-o și ziariști serioși au investigat-o, spre exasperarea membrilor trupei. Din fericire, zvonul a durat relativ puțin – bănuiesc că i-a luat locul altă țăcăneală – a ajuns doar un subiect de studiu, trivia și amuzament.

Astea fiind spuse, e o parte din povestea asta care a reușit mereu să mă lase perplex. Bun, pot înțelege cum poate ajunge cineva să creadă că o vedetă a murit, și că moartea asta ar fi fost ascunsă cu succes. Că i s-ar fi găsit un înlocuitor identic, din toate punctele de vedere. Că toată lumea implicată, și în principal colegii de trupă, au admis tacit această farsă stranie. Dar ajunsă la acest punct, puterea mea de înțelegere se epuizează. Nu pot pricepe, în ruptul capului, cum cineva poate crede că John, George și Ringo au acceptat să-și dea concursul la mușamalizare doar ca apoi s-o submineze în cele mai diverse, bizare și ridicole moduri. Cineva crezând ceva inexplicabil, incredibil pentru mine – asta pot să accept. Dar cineva crezând simultan două lucruri care ar trebui să fie inexplicabile pentru el însuși – asta nu mai pot înțelege. Mărturisesc că am avut în consecință un necreștinesc dispreț față de persoanele necunoscute care au luat de bună toată povestea, asta și altele asemănătoare – exemple ar mai fi. Foarte, foarte săraci cu duhul.

Zilele astea mă gândesc că e foarte posibil ca disprețul meu să fi fost și nejustificat. Mă văd pus în situația de a gândi după același calapod, și încă într-un domeniu în care predind că mă pricep, sau măcar că mă preocupă. De fapt, mutatis-mutandis, sunt în situația de a considera același scenariu, aceiași explicație: Partidul Național Liberal trece printr-o teribilă tragedie: își detestă profund electoratul. Îl urăște, cel puțin pe cel din Capitală. Din motive evidente au decis să mușamalizeze acest fapt, și până acum au avut succes. Nimeni de-acolo n-ar admite asta pe față. În schimb, conducerea partidului lasă la vedere indicii ascunse și pune în evidență secrete care să arate cum stau lucrurile în realitate. De exemplu, în selecția candidaților. Au decis să meargă înainte cu dl Bușoi, până când sondajele le-au arătat fix ce le spusese public, repetat și mai toată lumea: pierde sigur, și sever. Ce mesaj credeți că au vrut să transmită astfel electoratului? L-au înlocuit apoi cu unul cu un profil, simpatii mediatice și nivel de abilitate politică aproape identică. Un fel de clonă. Faptul că ulterior a trebuit să interpreteze o partitură particulară la DNA a fost probabil bonus, o improvizație, un indiciu suplimentar provenind de la candidat însuși. De ce ar susține conducerea PNL fix candidatul care se dă apoi pe mâna DNA? Ei? Iar azi defilează în fața noastră noua conducere, Gorghiu, Blaga, închide plutonul Predoiu, între ei, Marian Munteanu. Brătianu, Brătianu, Codreanu, Duca…

Autor:Miron Damian

Sursa: contributors.ro

Data publicării: aprilie 12, 2016

Mitici vi se pregăteşte ceva. Dacă nu o ia DNA, Firea candidează la Capitală

1 decembrie 2015 Lasă un comentariu

 Gabriela Firea ar putea fi candidatul social-democrat la Primăria generală a Capitalei la alegerile locale din 2016, potrivit unor surse citate de RTV. Bineînţeles, asta dacă DNA nu are altă părere … oops …
Gabriela FireaGabriela Firea ar urma să candideze la Capitală.

Surse citate de România TV susţin că purtătoarea de cuvânt a PSD, şefa filialei PSD Ilfov, susţin că numele Gabrielei Firea este vehiculat ca fiind propunerea PSD la Primăria Capitalei.

Candidatura acesteia vine în contextul în care niciun alt partid politic nu are un candidat cu şanse  reale, potrivit România TV.

Ce poţi să zici?  Dacă DNA nu i-o găsi până atunci cineştie ce bube în cap .. asta e …

 

%d blogeri au apreciat: