Arhiva

Posts Tagged ‘publicitate’

CRISTIAN HOSTIUC: „Banii băltesc în bănci la un cost incredibil de redus şi pentru că sectorul public nu are proiecte prin care să-i absoarbă.”

14 februarie 2016 Lasă un comentariu
Cristian Hostiuc

Cristian Hostiuc

Ironic, deşi a fost adus la putere de generaţia yuppies, guvernul tehnocrat analizează cum să îngroape creşterea economică în sărăcie

Vineri, 12 februarie, ora 9.00: Institutul Naţional de Statistică dă publicităţii evoluţia economiei în anul 2015, care consemnează o creştere de 3,7%. Comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, România s-a clasat pe locul doi, după Slovacia, ţara care a ajuns cel mai mare producător de automobile pe cap de locuitor din lume.

Pentru guvernul tehnocrat al premierului Dacian Cioloş, fost comisar al Uniunii Europene, această creştere economică a României lipseşte cu desăvârşire. Niciun comentariu, nicio declaraţie publică sau măcar pe site-ul guvernului. La fel este şi la Ministerul Economiei sau la Ministerul Dezvoltării. De Preşedinţie nici nu poate fi vorba.

Când este să împartă banii strânşi de stat la buget, toţi cei aflaţi la putere dar şi în opoziţie sunt darnici. Când este să salute şi să mulţumească măcar o dată pe an celor care au adus această creştere economică – firme, antreprenori, multinaţionale, consumatori, contribuabili etc. – şi din munca cărora se strâng taxele şi impozitele (cam 40 de miliarde de euro pe an), nicio vorbă. Că doar taxele şi impozitele se plătesc de la sine.

Guvernul tehnocrat, cum a ajuns ironic să i se spună, a fost adus la putere de stradă, după cazul Colectiv, nu de forţa proprie. Corporatiştii şi cei care se încadrează în categoria yuppies (young urban professional) au cerut altceva decât reprezintă actuala clasă politică condusă de PSD şi PNL.

Nimeni nu are pretenţii absurde ca în aproape patru luni de când se află la putere guvernul tehnocrat să fi făcut autostrăzile. Dar măcar să pună în discuţie câteva teme de creştere economică, de proiecte de investiţii, de începerea unor şantiere.

Toată această generaţie urbană profesională trăieşte din această creştere economică a României, care a început din 2000 şi care a dat posibilitatea câtorva milioane de tineri să aibă salarii mai mari decât ale părinţilor lor chiar din primul an, joburi mai bune şi mai noi conform dezvoltării de noi industrii, credite pentru apartamente, o maşină sau vacanţe în afară.

Orice scădere economică înseamnă tăiere de joburi sau reduceri de salarii. Orice creştere economică înseamnă alte joburi, alte investiţii, promovări şi salarii mai mari.

Această generaţie nu trăieşte din sărăcie, ci din investiţii, investitori, companii private, idei, afaceri noi, speranţă. Toate aceste lucruri nu sunt pe agenda guvernului tehnocrat.

Dincolo de pomelnicul de idei şi liniuţe pe care fiecare minister din guvernul Cioloş a trebuit să-l dea ca să iasă la număr la finalul lui decembrie, pe retină mi-au rămas două teme ale acestei guvernări. Discuţia legată de creşterea sau nu a salariului minim pe economie şi înfiinţarea unei comisii pentru un program antisărăcie.

Acum o lună, conform unui anunţ al guvernului, un vicepremier, Costin Borc, şi patru miniştri au fost chemaţi să analizeze într-o comisie cât de mare este salariul minim în România şi cât de mult afectează competitivitatea economiei orice creştere a lui. Deci, cinci oficiali ai guvernului României, care în sectorul privat câştigau câteva mii de euro pe lună (Costin Borc lua, ca şef al LaFarge România, cca 18.000 de euro pe lună), trebuie să analizeze dacă 1.050 lei acum şi 1.250 de lei (277 euro) din luna mai, salariu minim brut, este mult sau puţin. Dramatic, nu?

Aproape jumătate din România poate fi considerată o zonă subdezvoltată, rămasă în urmă, dezindustrializată, care după 1990 a pierdut pariul cu viitorul, fiind lăsată de izbelişte, la mâna autorităţilor locale şi fără niciun program de dezvoltare. Din aceste zone au plecat la muncă în afară cei 3 milioane de români. Acum guvernul Cioloş vrea să afle cât de sărace sunt aceste zone şi să facă un program antisărăcie. Şi bineînţeles, se vor înfiinţa noi comisii. Dramatic, nu?

Deşi vine preponderent din sectorul privat, unde tot timpul se discută de programe de investiţii prin care să se crească o afacere, guvernul Cioloş nu are niciun plan de creştere economică. A preluat un buget şi un program al guvernului Ponta, cu o creştere economică de 4,1%, şi cam atât.

Consumul rămâne principalul motor, dacă vor continua să cheltuiască românii din creşterea salariilor, din credite şi din economiile adunate în criză. Dacă celelalte sectoare intră în siajul consumului bine, dacă nu, fiecare se descurcă cum poate.

Banii băltesc în bănci la un cost incredibil de redus şi pentru că sectorul public nu are proiecte prin care să-i absoarbă.

În spatele euforiei că veniturile la buget cresc, cum anunţă lunar ANAF, în sectorul de petrol şi gaze lucrurile se deteriorează. Din cauza scăderii preţului la barilul de ţiţei, Petrom, cel mai mare contribuabil la buget, se pregăteşte de restructurări atât de investiţii, cât şi de personal. De fapt, toată industria se pregăteşte de acest lucru, pentru că nu vor mai avea comenzi şi nu vor mai avea ce să dea de lucru angajaţilor.

Cei care lucrează în industria de petrol şi gaze au cele mai mari salarii din economie – 5.600 de lei pe lună faţă de un salariu mediu, în decembrie, de 2.100 de lei. Drama este că vor fi daţi afară oameni cu salarii mari, iar în economie, prin ajutoarele de stat acordate, se creează locuri de muncă cu salarii mici, cel mult medii. Această temă nu figurează pe agenda guvernului, iar când va lovi în economie, în businessul pe orizonatală şi în veniturile bugetului, va fi prea târziu.

România trăieşte bine din industria IT şi telecom (a avut cel mai mare ritm de creştere în criză), unde sunt salarii mari şi unde investiţiile se fac continuu pentru a ţine pasul cu noile tehnologii. Dar nu poate trăi la nesfârşit, pentru că şi această industrie are un ciclu de creştere care se termină cândva.

Din păcate, pe această euforică creştere economică venită majoritar din creşterea consumului nu se mai clădeşte nimic în spate care să susţină economia când nu se vor mai da creşteri salariale şi când dobânzile nu vor mai fi atât de scăzute.

Ca să ai bani pentru a dezvolta şi celelalte zone sărace, rămase în urmă, trebuie să ai mai întâi creştere economică, proiecte de investiţii şi să creezi locuri de muncă nu pe salarii minime.

Dar o creştere economică de 3-4% pe an, cât are România în acest moment, mulţumitoare pentru toată lumea, nu este de ajuns pentru a ridica şi cealaltă jumătate de ţară.

În aceste condiţii, 5% creştere economică nu pare să fie un obiectiv nici pentru acest guvern tehnocrat. 

Autor: Cristian Hostiuc

Sursa: zf.ro

Petrişor Obae, o adiere de aer curat la Realitatea tv

14 septembrie 2010 3 comentarii

S-a întâmplat serile trecute la emisiunea “Clubul lu’ Iaru” pe care, pentru prima dată, am urmărit-o cap-coadă.

Petrişor Obae face parte din segmentul de tineri jurnalişti oneşti şi foarte buni profesionişti, concluzie la care am ajuns demult, de când îi citeam articolele din Evenimentul zilei, unde coordona pagina de media.

Emisiunea lui Iaru a avut ca temă starea presei româneşti şi ca invitaţi pe Petrişor Obae, Alfred Bulai şi Dan Diaconescu, în opinia mea, ultimii doi fiind clar dezavantajaţi de prestaţia plină de bun simţ şi consistenţă a tânărului ziarist.

Referitor la “otevizarea României” pe care Dan Zerotevescu o defineşte ca fiind plagierea de către celelalte televiziuni a unui “model economic”

“A filma o înmormântare nu este o intrare destul de brutală în viaţa unei familii? Nu este o încălcare a unor reguli etice? Te mândreşti că celelalte televiziuni au copiat un model prin care se încalcă nişte reguli de bun simţ?”

“Într-un fel observ că noi nu mai avem loc să le transmitem. S-a ajuns la plata către familii, astfel ca înmormântarea să fie filmată în prime time. Mădălina Manole a fost înmormântată la ora 19 pentru a se prinde momentul de vârf al zilei.”

“În cazul Mădălinei Manole s-a mers până în situaţii limită în care s-a filmat până şi coborârea sicriului în mormânt. Este cel mai intim moment al unei înmormântări şi dacă ne uităm la cum s-a procedat în alte ţări, dacă ne uităm la înmormântarea preşedintelui Poloniei după acea tragedie, vedem că totul s-a oprit la intrarea în acea capelă.”

“Întotdeauna publicul are nevoie şi de asemenea subiecte. Cu o singură condiţie, o condiţie de bază: ca aceste subiecte să fie tratate corect din punct de vedere etic, din punctul de vedere al bunului simţ, din punctul de vedere al legii audiovizualului, din punctul de vedere al tuturor legilor din ţara asta. Ce s-a întâmplat la OTV a fost o problemă de reguli: OTV-ul a încălcat toate aceste reguli, drept pentru care, este cel mai amendat de CNA.”

D.D.: “OTV a încălcat nişte reguli care au fost uneori strâmb făcute”

P.O.: “ Sunt reguli pe care trebuie să le respectăm. Ce mi se pare grav, nu este faptul că celelalte televiziuni au copiat un gen de subiecte. Celelalte televiziuni, odată cu aceste subiecte au preluat şi modul de abordare, adică au început: să încalce legea audiovizualului, să încalce normele deontologice, să încalce tot felul de reguli. Aici este grav!”

“Vorbeam de cauze şi motive pentru care presa a ajuns aici. În presă sunt mai mulţi actori: avem patroni, avem ziarişti, avem clienţi de publicitate, avem public. Ce s-a întâmplat în ultimii ani: aceşti actori au abdicat de la rolurile lor. Patronul de presă n-a mai fost doar patron de presă, a fost cineva care are impresia că are o jucărie; clientul de publicitate n-a mai fost doar client de publicitate, a devenit omul care are impresia că poate cumpăra odată cu publicitatea şi conţinutul editorial. Ce face jurnalistul? Aici este problema. Această criză, care este o criză de sistem, clar, a fost dublată şi de criza economică, cea care în presa scrisă a lovit extrem de puternic. Sunt foarte puţini bani care se împart la foarte multe titluri. În momentul în care presa nu are o bază economică solidă, atunci se clatină. Şi am să vă dau un exemplu. Acum mulţi ani, un ziar a publicat o cronică auto. O cronică auto cât se poate de bine intenţionată, care avea ca titlu ceva de genul “Maşina aceasta e urâtă de sperie copiii”. Ce s-a întâmplat a doua zi? Clientul de publicitate a retras tot bugetul de la ziarul respectiv. Dar, pentru că era o perioadă de creştere, acea gaură a fost rapid umplută. Presa era solidă, presa se putea susţine. Dacă acum s-ar întâmpla acelaşi lucru, din cauza fragilităţii economice, lucrurile s-ar rezolva altfel.”

Referitor la imparţialitatea jurnalistului

“Apropo de această imparţialitate: dacă un comentator de fotbal ţine cu Steaua într-un meci Steaua-Dinamo, se vede. Problema este dacă el va încerca să mă facă şi pe mine să fiu suporter Steaua. Aici este problema.”

Referitor la moguli şi amestecul politicului în politica editorială

“Epoca Adrian Năstase. Fără a fi proprietar de presă, Adrian Năstase a fost primul care a vrut să fie într-un fel “mogul”, dar altfel: cumpărând presa cu publicitate. Cumpărând cu publicitate favorurile presei. Asta a încercat. Nu a reuşit pentru că între timp s-a schimbat Puterea.”

“Problema este nu faptul că preşedintele Băsescu are un meci cu Dinu Patriciu, cu Dan Voiculescu, sau cu Sorin Ovidiu Vîntu, ci faptul că, de multe ori, aceste instituţii de presă încep să preia din ideile acestui meci şi să devină parte a unei partide politice. Aici este problema. Exact ce spuneam despre meciul de fotbal. Nu poţi să fii perfect imparţial. Nimeni nut e condamnă pentru că ai o părere. Problema este atunci când tu nu încerci să-ţi spui doar părerea, ci să schimbi din toate puterile ceea ce crede publicul. Atunci apare o problemă: în momentul în care discursul tău de jurnalist nu mai este un discurs care urmăreşte fapte, urmăreşte investigaţii sau alte lucruri care servesc opiniei publice, în momentul în care tu filtrezi din toată această realitate ceea ce te interesează pe tine şi slujeşte cel mai bine scopului politic.

Presa şi-a tăiat singură craca de sub picioare.”

“Este normal ca politicienii să încerce să influenţeze presa, să o controleze, să intre peste media. Problema la noi este că presa este vulnerabilă şi nu reuşeşte să facă faţă acestor presiuni.”

“Publicul ia decizia de a-şi modifica comportamentul politic pe baza informaţiilor pe care le primeşte prin media. Problema media asta este că încearcă să fie un actor politic care vrea să ducă lucrurile într-o anume direcţie.

„Când au apărut acele stenograme ale PSD-ului acestea au influenţat în mod decisiv. Nu a fost nevoie de niciun comentariu, doar publicându-le se devoala întregul mecanism.”

Referitor la PRO TV

“PRO TV este un caz special pentru că PRO TV nu răspunde în faţa unui singur patron, este un post listat la Bursă. În momentul în care eşti listat la Bursă, nu îţi permiţi să faci o greşeală care să te ducă către o pierdere mare de audienţă. Atunci ai de dat socoteală unei mase mult mai largi de acţionari. În momentul în care eşti un singur om în spatele unui trust, îţi permiţi să te joci.”

Referitor la stenogramele prezentate de Robert Turcescu

“În astfel de situaţii intră în joc flerul jurnalistului. Jurnalistul care trebuie să decidă clar: dacă public această informaţie, 1. ajut mai mult pe cineva decât publicul meu? 2. se influenţează mersul procesului? Astea-s întrebări pe care şi le pune jurnalistul. Era de interes public publicarea acestor stenograme? Fără îndoială, era de interes public! Influenţează mersul procesului? În niciun fel! Deci, mi se pare corectă decizia lui Robert Turcescu de a publica aceste stenograme.”

“Partidul Poporului”….

către Dan Diaconescu: “De când ai ieşit din arest ai anunţat Partidul Poporului, ai anunţat Platforma Program de o lună de zile. Legea interzice clar campanie electorală în afara publicităţii perioadei electorale. Este din nou o încălcare a legii.”

D.D.: “Nu, fiindcă nu există partidul înfiinţat.”

P.O.: “Asta este o găselniţă.”

%d blogeri au apreciat: