Arhiva

Posts Tagged ‘putere’

Manifestare împotriva amnistierii penalilor. Demagogia Opoziției. Slugărnicia lingăului Codrin Ștefănescu, jigodie prin excelență, parvenit politic, secretar general adjunct al unui partid de debili mintal

24 ianuarie 2017 2 comentarii

Definiții:

-”Amnistiere” înseamnă uitarea faptei.

-”Grațiere” înseamnă anularea deciziei de executare reținându-se la cazier fapta. Grațierea presupune ca, anterior acordării acesteia să se recunoască integral vina și să se acopere toate prejudiciile. 

*   *   *

PREZENȚA LIDERILOR OPOZIȚIEI LA DEMONSTRAȚIE, O TENTATIVĂ DE DETURNARE POLITICĂ A ACESTEIA

Legat de acele demonstrații care au avut loc Duminică, 22.o1.2017, la care au participat câteva zeci de mii de oameni, împotriva ordonanței guvernamentale care ar fi urmat să decidă amnistierea/grațierea unor pedepse, ducând la eliberarea  din pușcării a multor grei politici, părerea mea, în caz că interesează pe cineva, ar fi cam așa:

Pe de o parte, deoarece se motivează că aceasta ar duce la rezolvarea problemelor legate de condițiile de detenție este o inepție atâta timp cât vorbim de faptul că amnistierea unor condamnări între care a unora care au primit pedepse cu suspendare, de exemplu a lui Liviu Dragnea, de vreme ce el nici măcar nu stă, cum ar fi meritat, într-o închisoare. Amnistiind condamnarea lui sau a altora asemenea nu afectează efectivul de arestați.

Nici amnistierea sau grațierea condamnării a doar 2-3000 de condamnați nu rezolvă problema condițiilor de vreme ce suprapopularea închisorilor se menține.

Revenind la demonstrațiile din 22.o1.2017, din câte am înțles, nu au fost nici împotriva Puterii, PSD sau ALDE în totalitate și nici pentru Opoziție, pentru PNL, USR, Iohannis. Se referea strict la porcăria de ordonanță de urgență pe care Guvernul Grindeanu, în funcție, o ”cocea” pentru a-și servi stăpânul absolut, Liviu Dragnea, care țintește deschiderea drumului său spre funcția de Premier în prima fază apoi spre cea de Președinte al României.

DEMAGOGIA PARTIDELOR DIN OPOZIȚIE

Astfel că mi s-a părut absolut deplasat faptul că la demonstrație și-au făcut apariția Klaus Iohannis, Nicușor Dan sau alți  lideri ai Opoziției deoarece prezența lor acolo nu a însemnat decât deturnarea sensului inițial al acesteia. Cam la fel cum a fost la demonstrația antisistem de după incendiul de la clubul Colectiv,  deturnată de Președinte, lucru care a făcut să apară un așazis Guven Tehnocrat, independent politic… atât de independent încât în funcția de vicepremier a fost plantat idologul PSD, Vasile Dâncu, un guvern menit în realitate să acorde tuturor marilor partide posibilitatea de a-și reveni stând în Opoziție. Atunci soluția evidentă era trimiterea țării în alegeri anticipate rapid, astfel creându-se oportunitatea curățării clasei politice. Faptul că, Președintele, nr 1 al Sistemului, s-a întâlnit cu o așazisă delegație a manifestanților din care făcea parte în mod halucinant Liviu Mihaiu, omul lui Vîntu, fostul reprezentat al Sistemului în Delta Dunării când a ocupat funcița de Guvernator e un argument suficient să demonstreze că de fapt era vorba doar de tentativa de a ajuta Sistemul să își revină din pumni, cum se spune în box.

Ce nu au înțeles liderii Opoziției prezenți la demonstrația din 22.o1.2017 este că manifestanții nu erau acolo pentru a le servi lor interesele, și nu erau membrii lor de partide ci erau din majoritatea de peste 60% care nu sau prezentat la vot. Dacă ar fi fost susținători ai Opoziției s-ar fi dus la vot.

Faptul că Președintele Iohannis s-a apucat să propună un referendum este doar un gest de o grețoasă demagogie a unui președinte care nu mai are susținere nici măcar cât să fie salvat în cazul unei eventuale suspendări atâta vreme cât, teoretic vorbind, e vorba de o întrebare cu răspunsul inclus și al cărui rezultat ar fi doar unul consultativ, cum a fost răspunsul la referendumul care întreba dacă electoratul e de acord cu reducerea numărului de parlamentari.

De fapt, probabil rezultatul unui astfel de referendum  ar fi o mare surpriză pentru Iohannis. Lumea ar adopta cam aceeași atitudine ca la alegerile generale. Pur și simplu nu s-ar prezenta la vot.

POSTAREA PUȘCĂRIAȘULUI DRAGNEA

Președintele penal al PSD Liviu Dragnea cu demagogia care îl caracterizează, a reacționat pe contul său de  Facebook după protestele din 22.o1.2017 : e un început de lovitură de stat.

Cum deja cred că știe cam tot natul interesat de chestiune, în seara zilei de 22 ianuarie la ora 21:46, președintele penal al PSD, posta pe contul său de  Facebook:

”M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept.

Președintele țării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale și cerând aberații constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost date.

E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituții fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese.

Am spus în campanie că vreau ca românii să trăiască liberi în țara lor, fără teama că sunt ascultați, urmăriți, hăituiți, șantajați și nedreptățiți. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susțin acțiunile împotriva corupției, dar împotriva adevăratei corupții.

Astă seară am solicitat Ministrului de Interne să retragă jandarmii din fața sediului PSD, fiindcă eu consider că PSD n-are motive să fie apărat. PSD e apărat de ideile lui politice, de programul de guvernare și de suportul popular.

Îi asigur pe români că nu-i voi mai permite președintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituțională, să uzurpe calități oficiale intrând abuziv în ședințele de guvern sau să incite la dezordine socială și violență.

Vreau ca programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al președintelui Iohannis, viața românilor are nevoie de bunăstare și siguranță.”

Sursa: Contul de Facebook a lui Liviu Dragnea

CODRIN ȘTEFĂNESCU, SUPERLINGĂUL PSD

(Meciul lui Codrin cu primarul PSD al Iașiului, Mihai Chirică)

Politicianul care, deși are urechi, este atât de vulgar, încât, nu ar trebui lăsat să apară la TV nici după 12 noaptea

Politicianul care, deși are urechi, este atât de vulgar, încât, nu ar trebui lăsat să apară la TV nici după 12 noaptea

Dacă postarea de mai sus, deși de o demagogie înfiorătoare, mai are  un strop de logică având în vedere demagogia autorului și interesul său de a putea accede în prima fază la funcția de premier apoi la cea de președinte, ceea ce a făcut Codrin Ștefănescu frizează o lume de care credeam că am scăpat.

Codrin Ștefănescu, jigodie prin excelență,  parvenitul politic ajuns în funcția de secretar general adjunct al PSD mulțumită calității de lingău fără nici un fel de bunsimț, și-a dat în petic servindu-și stăpânul de moment, stăpân pe care îl va călca în picioare fără nici un fel de remușcare imediat ce va putea. 

El și Lia Olguța Vasilescu, sunt din același aluat provenind din școala demagogului Corneliu Vadim Tudor, țină-l pământul acolo unde e.

Povestea este pe scurt, cam așa:

După apriția postării care e poate vedea mai sus a lui Liviu Dragnea, primarul Iaşiului, Mihai Chirică, a ieşit public şi și-a spus părerea susţinând că protestele împotriva Guvernului nu reprezintă o lovitură de stat cum afirma Dragnea.

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD şi primarul municipiului Iaşi, nu a fost de acord cu părerea preşedintelui PSD Liviu Dragnea, potrivit căreia protestele şi participarea preşedintelui Klaus Iohannis pot fi asimilate unei lovituri de stat. În replică, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, a anunţat că va propune excluderea lui Chirica din PSD. 

„Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie”, a declarat vicepreşedintele PSD Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, la RFI.  

Chirica a criticat prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis în Piaţă. „Nu a fost potrivită, pentru că nu putea aduce un element de discuţie între să spunem tabere, dacă putem vorbi despre tabere, ci dimpotrivă, a incitat o parte dintre manifestanţi, astfel încât pe acest fond nu se poate ajunge la o exprimare reală a unei democraţii”, a spus Chirica.

El a susţinut că PSD nu va organiza contramanifestaţii: „PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens şi probabil că în zilele următoare va fi făcută publică”.

Mihai Chirica a arătat că ordonanţele nu au fost prezentate opiniei publice: „Eu cred că ar trebui să fie prezentate cât mai pe larg şi pe înţelesul tuturor, acele elemente care pot aduce discuţii interminabile poate şi care pot stimula opinia publică într-un sens negativ trebuie modificate în consecinţă. Trebuie făcută o analiză cât se poate de raţională, pentru că nu România a inventat legea amnistiei, trebuie văzut până unde, dacă este imperios necesar şi dacă trebuie adoptată soluţia aceasta sau una care să împace spiritele”.

Afirmaţiile ieşite din linia partidului l-au adus pe Mihai Chirica la un pas de excluderea din PSD.  „Din păcate, pe lângă adversarii din Sistem, care ne lovesc cu maximă obrăznicie există şi una, două voci în interiorul PSD care nu ne reprezintă şi care exprimă puncte de vedere ale adversarilor poporului român. Cu această ocazie, ţin să îl anunţ pe domnul Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi şi primarul acestui municipiu, că este o două oară când critică public poziţiile şi deciziile domnului preşedinte Liviu Dragnea, ceea ce îl aşează în grupul celor din afara partidului şi în afara valulului popular din 11 decembrie“, a spus Codrin Ştefănescu pentru stiripesurse.ro.  

„Eu sunt unul dintre cei care vor propune excluderea din partid a lui Mihai Chirica şi, de altfel, acesta este un mesaj pe care îl transmitem eventualilor «chirici», puţini la număr, care vor să se plaseze în afara partidului că astfel de atitudini nu sunt agreate în PSD.  Nu vom da înapoi şi dacă este nevoie, inclusiv în rândurile noastre, vom lua deciziile care se impun“, a susţinut Ştefănescu.

Absolut halucinantă pare fraza ”…nici măcar adversarii nu au avut neobrăzarea să comenteze declaraţiile lui Dragnea cum a comentat unul dintre oamenii din interiorul partidului care este întâmplător şi vicepreşedintele PSD”: 

„Eu cred că ar trebui exclus ieri, după declaraţia de ieri, nu astăzi. Dar azi fiind foarte ocupaţi cu bugetul, cu problemele legate de implicarea lui Iohannis în miting, cu presiunea pe care o fac judeţele pentru o contramanifestaţie din partea noastră de susţinere a programului PSD, avem atâtea probleme încât nu ne putem concentra la Chirica. Dar pentru că eu am timp să citesc toate documentele din ţară, stau toată ziua la partid, au întocmit deja un punct de vedere pe care consider că îl împărtăşesc cel puţin colegii noştri din Iaşi, ca să nu mai zic cei din ţară care se simt lezaţi de poziţia domnului Chirica vizavi de preşedintele Dragnea. Pentru că nici măcar adversarii nu au avut neobrăzarea să comenteze declaraţiile lui Dragnea cum a comentat unul dintre oamenii din interiorul partidului care este întâmplător şi vicepreşedintele PSD”, a conchis Codrin Ştefănescu.

Deci pentru că cineva a avut demnitatea să nu susțină aberația lui Dragnea omul ar trebui exclus … interesant…

Să mă ierte Dumnezeu, dar, membrii unui partid în care președintele este un demagog penal, iar secretar general adjunct este un lingău cu accente de paranoia nu pot fi decât debili mintal … 

Păi, dacă nimeni nu îl poate contrazice pe Dragnea, cred că ar trebui să considerăm că acesta are dreptate și când spune către apropiați, conform anecdoticii PSD:

”Din  fericire, Codrin are urechi de poate fi prins și îndepărtat când își măgulește șefii cu limba adânc împlântată între bucile lor”

Politica românească a ajuns un bordel în care prostituatele sunt şi clienţi

În loc de motto

Undeva, într-o ogradă cu găini există o grămadă de gunoi. Zilnic, pe ea urcă un cocoş cântă cât îl ţine pliscul: „Cucuriguuu, sunt cel mai jmeker”.

După o vreme, mai apare o grămadă de gunoi. Mai mare. În curte mai apare un cocoş careurcă pe acea grămadă şi căntă şi al cât îl ţine pliscul: „Cucuriguuu, sunt cel mai jmeker”.

Primul, ofensat dar arogant şi plin de sine, urcă pe grămada de gunoi pe care urca şi acum. „Cucuriguu, o fi ăla mai mare, o fi grămada lui mai mare, dar eu am demnitate”. 

Parlamentul României

Vine vremea ca grămada veche să se micşoreze până ajunge cât un muşuroi, gunoiul fiind dus pe grămada mare, primul cocoş, perseverent după ce urcă tot continuă să cânte: „Cucuriguu, o fi ăla mai mare, o fi grămada lui mai mare, dar eu am demnitate”.

Călin Popescu - TăriceanuCam asta e şi cu Antonescu şi Tăriceanu

Azi Tăriceanu a fost pus de PSD în funcţia de Preşedinte al Senatului de PSD&co, trădând partidul care la făcut premier.

Cu ani în urmă, făcut premier de alianţa din care făcea parte ca vioara a doua partidul al cărui preşedinte era, fiind o jigodie prin definiţie şi un slugoi obedient al lui Patriciu, când acesta a ieşit de la DNA cu coada între picioare şi cu lacrimi în ochi zicea printre dinţi că e atacat politic (ca de obicei, cân politicianii ajung să răspundă pentru că au furat e vorba de un atac politic), şi că cineva, Monica Macovei, va plăti, deoarece PD nu a vrut să o lase să fie dată afară, a fost eliminat el, PD, PNL continuând să guverneze deşi avea doar 17%, dar susţinut puternic de PSD în Parlament.

Acum, când până şi Crin  Antonescu a înţeles că PSD nu va susţine niciodată la Preşidenţie un nemembru al său.Cred că cei de la PSD îşi freacă mâinile de bucurie.

Cui îi foloseşte? Păi să vedem.

Ce dorea PSD de la USL? Puterea în toate formele ei.

Privind înapoi, strategia PSD  a fost cam aşa, profitând de ncrdulitatea, de aroganţa şi de setea nemărginită de putere a lui Antonscu i-au întins o cursă. Au trmis PC-ul să se alieze cu PNL şi au creat astfel un USL format din două entităţi egale, PSD pe de o parte şi PC+PNL pe de altă parte.

Astfel, Ponta preia Puterea susţinut de USL, Antonescu fiind lăsat să se fandosească precum un cârlan plin de mândrie, e lăsat să se fandosească … vezi doamne, omul va deveni viitorul Preşedinte al ţării.

Din PSD vin tot felul de zvonuri. PSD nu îl doreşte pe Antonescu ci pregăteşte în taină candidatura lui Ponta. Pesediştilor le scapă în public  sondaje în care electoratul e întrebat pe cine vrea la alegerile prezidenţiale, sondaje în care întotdeauna sunt măsuraţi Ponta şi Oprescu. Dacă ţinem cont că era vorba se sondaje coafate de institute de sondare satelite PSd, mesajul era clar.Antonescu NU VA FI CANDIDATUL PSD.

Antonescu nu înţelege asta multă vreme.

Când înţelege însă cum stă treaba, împins de la spate îşi scoate partidul de la guvernare AMINTIND TOT TIMPUL DE PROTOCOLUL DE FORMARE A USL.

Astfel, în sânul liberalilor se activează ideea că este doar ceva de faţadă deoarece în acel protocol se spunea clar că la europarlamentare cele două partide vor merge separat. Astfel, după acestea PNL va reveni la guvernare.

Totuşi, chestia nu se potriveşte 100% deoarece Antonescu nu va putea fi candidat cf. protocolului…

Era necesar ca cineva să păstreze totuşi legătura PSD-PNL din protocol, dar PNL trebuia să fie totuşi în afara arcului guvernamental, dar trebuia în acelaşi timp creată o alianţă şi mai puternică în vederea adoptării unei noi Constituţii, care, deşi mai slabă calitativ, aduce celor de la Putere mai multă forţă şi putinţa de a subordona Justiţia.

Astfel, UDMR aflat în mare criză, riscând ca la viitoarele alegeri să nu intre în Parlşament din cauza împărţirii electoratului cu partidul lui Tokes, uită că a fost dat jos de la guvernare odată cu aliaţii săipe o monţiune de cenzură ce priva acea fantasmagorică universitate maghiară de la Tg.Mures.

Ce îşi spune PSD? Ungurii se vor împăca, dacă li se aruncă o ciosvârtă. Autonomia. Chiar azi, la Târgu Mureş, vreo 3000 de fraieri unguri de lasă scoşi în stradă şi deşi era un miting neautorizat, autorităţile tac,  mesajul către unguri din partea PSD fiind, „Vedeţi ? Noi suntem cu voi”…

Pe de altă parte, Ponta îl vizitează la Roma unde acesta a fugit ca să îşi facă un nou OTV. Acolo, din sursă sigură s-a aflat că Ponta i-a pus lui D.Diaconescu în vedere că dacă nu va susţine Guvernul, PPDD dispare prin racolarea tuturor membrilor. Diaconescu, neputând să intre în cârdăşie explicită, acceptă să susţină necondiţionat Guvernul din Parlament, astfel putând în continuare să spună povestea cu ciocoii, dar să nici nu îşi piardă partidul. El are teama îngrozitoare că urmează iar să fie aresta, de data asta ca puşcăriaş şi nu doar reţinut preventiv.

Pe de altă parte, PSd loveşte crunt în Crin Antonescu. După ce face un guvern între fostul PSD, azi PSD+UNPS, PC (PSD+PSC este alianţa care există încă de la apariţia PC, motivul fiind protejarea cu orice preţ a lui Dan Voiculescu) şi evident UDMR.

Ce vedem? Tăriceanu, şi mai arogant, şi mai flămând de putere, imediat după ieşirea PNL de la guvernare, hop, ca o căţea în călduri, se duce la Ponta şi îi oferă pe tavă PNL, dar fără pretenţia de egalitate, singura condiţie fiind şefia Senatului şi, atenţie, susţinerea la prezidenţiale.

Are şi un  argument destul de puternic.  Greii din PNL iubesc mult ciolanul (mult dincolo de limita legală, dovada fiind chiar faptul că mulţi liberali sunt cu un picor în puşcărie) şi după europarlamentare.

Antonescu la rândul lui, văzând că are în ogradă mulţi parlamentari,se vede lider al opoziţiei. Ce se pare că nu vede Antonescu este că acei parlamentari îşi datorează mandatele în principal PSD (voturi venite prin intermediul), electoratul real al PNL fiind de 12-17%. Or, la alegeri nu numărul de parlamentari contează ci al alegătorilor. Pe iluzia că PNL ar fi un partid de talia PSD se bazează şi Tăriceanu…

Dacă lui Tăriceanu îi iasă pesenţa, după europarlamentare, Antonescu se va trezi cu un partid care la lupta doar cu pragul elctoral…

Dacă ar fi să dau un pronostic, Antonescu a reuşit un lucru mare .. să mineze cariera unui politician căruia păreau la un  moment dat a i se deschide drumuri de lux în politică: A sa … Aş zice că acest sfârşit de an îl va prinde în situaţia de membru de rând al unui minipartid, dacă nu chiar se va întâmpla ceea ce a promis odată .. să dispară ca fraierul din viaţa politică.

Ponta la, rândul lui, e şi el într-o capcană pe care pare a nu o vedea. Se vede reprezentatul a nu mai puţin de 60-70% din electorat. Ce nu vede Ponta şi vestiţii strategi … Acel 60-70% se socoteşte din vreo 40% (procentul care s-a prezentat la vot), astfel scârba faţă de ineficianţa guvernului, neîndeplinirea promisiunilor făcute şi veşnica luptă pentru ciolan poate mobiliza un electorat care acum îi e din ce în ce mai ostil.

Dacă Opoziţiei îi va veni mintea la cap şi va trece peste aroganţele individuale şi va duce o campanie în care nu va mai pune pe prim plan arătarea părţilor rele ale Puteri ci va propune programe logice şi de bunsimţ, vom asista probabil la decepţia vieţii la Ponta … aceea de a nu intra nici el în turul doi la prezidenţiale.

Interesant este că de la o vreme, aroganţa lui Ponta a atins cote uriaşe… 

Nu e primul. Ultimii doi candidaţi ai PSD, Năstase şi Geoană, la fel de aroganţi, cu o susţinere politică formidabilă au pierdut lamentabil. Năstase e acum în puşcărie, Geoană în hârdău plin cu ridicolul flăcării violet…

Va mei fi cineva extrem de decepţionat. Liberalii de rând…

Aceştia, oameni de bună credinţă, au acorda încrederea lor unor escroci politici, aroganţi destul de seteoşi de putere încât să facă din PNL o anexă a PSD … 

Credulitatea de care spun este cea care a făcut ca niciodată PNL să nu poată trece în realitate de acel fatidic 17% din timpul Guvernării Tăriceanu …

P.S. O fi uitat Tăriceanu că la un moment dat a dat afară din PNL pe unii acuzaţi (discutabil) de colaborarea cu Securitatea, încât acum nu are nici o problemă să fie susţinut tocmai de slugile fostului securis, Dan Voiculescu? Sau i-o fi venit ideea că trebuie să se retragă din politică primid un picior în cur care să facă să le vibreşe celulita şi la Judecata de Apoi?

Gigi Becali: „Bă, acuma s-au schimbat polii de putere la voi, la Realitatea!”

31 martie 2011 4 comentarii

Am spus într-un post anterior că nu-l văd pe Sebastian Ghiță, cel care a luat în „plasament” Realitatea TV, învingător în războiul cu Vîntu. Recunosc că m-am pripit.

Ghiță este un rechin de afaceri, interesat în primul rând, să facă bani, nu să suporte cheltuielile unui război care nu-i al lui, ca cel dus de Vîntu împotriva lui Băsescu. Cum banii sunt condiționați de audiență, iar audiență înseamnă public numeros și diversificat, este logic că managementul lui Ghiță are în vedere o politică editorială independentă de interesele lui Vîntu, care să atragă telespectatori  atât „anti” cât și „pro” Băsescu, Iri sau Pepe, pentru că poalele-n cap se vând bine.

Primul mesaj transmis de Ghiță Asesoft a fost către segmentul de public „pro” Băsescu, prin concedierea Oanei Stancu și a lui Adrian Ursu. Al doilea mesaj a fost dat telespectatorului cu naturelul sensibil la mucii și suspinele parașutelor din șou-biz, prin alocarea zilnică a unui spațiu generos schimbului de flegme Oana-Pepe, Iri-Moni.

Aseară, prin Gigi Becali, invitat în emisiunea „Test de stress”, managerul Realității a mai dat un mesaj privind relația lui Vîntu cu respectiva televiziune: „La Realitatea s-au schimbat polii de putere!”

Surprinzător, emisiunea a fost absolut savuroasă. M-am stricat realmente de râs. Nu de ce spunea Jiji, ci de abilitatea cu care el a izbutit să inverseze rolurile, astfel că cei stresați au fost, până la urmă, chiar „deontologii” Realității, nu invitatul. Bravo, Jiji! Interesant a fost și cum cei trei slugoi ai lui Vîntu au receptat, fiecare în felul său, schimbarea de stăpân: Mirela Voicu gudurându-se oportunist, Ștriblea unsuros și deschis la orice compromis, iar Ionel Dancă (de la „Ciaina maini”) mușcându-și limbuța, și-așa împleticită, că i s-a luat hârdăul cu rahat de dat în Băsescu.

Iată câteva fragmente din emisiune:

Gigi Becali: Îmi pare rău că m-am deplasat, că n-am mai ieșit de vreo doi ani la televiziune, îmi pare rău și trebuie să mă învăț minte ca să nu mai vin. De ce? Pentru că, dacă vin, v-am răspuns…

Mirela Voicu (împăciuitoare): Haideți să nu ne supărăm, domnu` Becali…

G.B. (către Ștriblea) Da` ce ești tu? Procuror? Da` du-te și angajează-te procuror!

Ionel: Sunt întrebări, domnu Becali…

G.B.: Păi, da` ce întrebări?

Ionel: Înainte de emisiune, domnu Becali, spuneați că putem să vă punem orice întrebare…

G.B. Păi, da` nu întrebări d-astea. Ce întrebări? Ce ești procuror? Domne, noi am auzit c-ați făcut, c-ați dres…Ia, vorbiți voi singuri, de schimbul de teren și când terminați, m-anunțați și pe mine!

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Ionel: Ați avut un episod total neplăcut, domnule Becali, atunci când ați fost arestat și atunci s-au făcut tot felul de speculații, că a fost sau n-a fost comandă politică…Acum uitându-vă-n urmă, ce explicație vă dați?

G.B.: Nu știu.

Ștriblea (insinuant): Sunteți delicat…

Ionel: A fost comandă politică?

G.B. Întrebați-l pe Wikileaks…

………………………………………………………….

Ionel: Deci dosarele, până la urmă, sunt la comandă. Deci încarcerările sunt la comandă.

G.B.: Încarcerările, ce?

Ionel (agasat): Arestările, dosarele. Deci dvs. spuneți că  putea (Băsescu n.r.) să facă orice, să vă strivească.

G.B. (amuzat): Măăăă, voi văd, că nu vă stă bine, voi vreți să vă duceți după Ursu și după Oana Stancu!

Râsete, veselie la gingie.

G.B. (râzând): Băi, io văd că vouă vă cam place după Oana Stancu și după Ursu. D-asta o țineți morțiș.

Ștriblea: Dar ce v-a oferit? V-a oferit ceva în schimbul păcii?

G.B.: Măăăă, cred că tu vrei să te duci să fii coleg cu Ursu!

Mirela (încet către Ștriblea): Dacă vrei să plimbi ursu`…

G.B. (arătând către Mirela Voicu): Doamna văd că nu-i place la Oana Stancu, doamna văd că-i place aici.

Ștriblea: Sunteți și dvs. mogul… Nu, „oligarh”, c-așa v-a descris Wikileaks

G.B. (brusc iritat): Nu m-a descris, voi ați făcut asta. Voi m-ați luat de la „5 influenți români” și m-ați trecut la „5 oligarhi români” și l-ați scos pe Tender și m-ați trecut pe mine al 5-lea. Dar după aia am dat eu telefon, în emisiunea dvs. (către Ionel) și v-am spus: băi, scoateți de-acolo, lăsați minciunile, că oamenii pot citi pe Wikileaks și vă faceți de râs!

……..

Ionel: Domnu` Becali, mai aveți ambiții în politică?

G.B.: Eu…nu pot să spun acum. Depinde de ce va fi în politica românească…Cu siguranță că la președinție voi candida!

Mirela: Da?

G.B. (candid): Păi, dar eu sunt candidatul de servici, nu? Voi candida! De ce voi candida? Pentru că eu consider… că sunt mai bun și mai puternic.

Mirela (crezându-se șmecheră): Dacă o să aveți o confruntare directă cu președintele Traian Băsescu, să presupunem că dvs. veți intra în finală cu el?

G.B.: Păi, unde? Că nu mai candidează omul…

Mirela (încurcată și exasperată): Nu știu, sau mă rog…ar fi și el într-o confruntare…

G.B.: Hopaaaa, vezi că, vezi că, ajungi pe la Oana! Voi aveți una-două, aveți ce-aveți cu Traian Băsescu! Sau vreți ușor, ușor să faceți o punte lină, adică să preluați ștafeta ușor să nu fie…să schimbați politica așa…

Ionel (țâfnos): Domnu` Becali, haideți să lămurim această glumă: noi ne bucurăm când și Băsescu, și Ponta și Crin și dvs. sunteți supărați pe noi, indiferent de Oana Stancu sau de Adrian Ursu. Asta este miza noastră: să supărăm pe toți cei care sunt în politică, la putere dacă nu fac treaba cum trebuie.

………………………………….

Ionel (referindu-se la cei doi ani de absență a lui Becali din platourile televiziunilor): Dom` Becali, ați primit liniște, oferind liniște…

G.B.: Domne, îți dau cuvântul meu de onoare, am venit pentru costum. Ca să fie văzut costumul.

Ionel: Dom` Becali, ați primit liniște, oferind liniște, sau, ca să glumim și noi, ați venit pentru că nu e Oana Stancu și Adi Ursu.

G.B.: Da! Așa! Hai să-ți spun ceva, hai să-ți spun și adevărul ăsta. Am auzit de dvs. (Ionel), pe dvs. v-am plăcut așa, în emisiunile pe care le-ați făcut, înainte erați la „Ciaina maini”, nu știu ce…Pe Ștriblea îl știu de la radio, am văzut că face emisiuni bune,  pe doamna o cunosc…am zis așa: bă, acuma s-au schimbat polii de putere la voi, la Realitatea. Domne, s-au schimbat! M-am întâlnit cu patronul vostru acuma. Cinci ani nu știu cum, l-a păcălit pe Vîntu, ta, ta, ta, a făcut contractu`, nu știu ce, nu știu cum…

Ionel (de la „Ciaina maini”): Dumneavoastră văd că știți mai mult decât noi…

G.B.: Știți și voi. Nu cred că știu mai multe da` știți și voi nu spuneți.

Ștriblea (insinuant): Nici dumneavoastră…

G.B.: Și-atuncea, am zis așa: dacă tot se schimbă, și eu acuma sunt de partea lui Băsescu…

Ionel: A, da?

G.B.: Daaa!

Ionel (cu arțag): Doar de asta ați venit? Credeți că Realitatea acuma e de partea lui Băsescu? De asta ați venit?

G.B. (cu mândrie): Ca să cresc Realitatea acuma, înțelegi? Ca să fac audiență.

Ionel (la fel de țâfnos): O să vă dezamăgesc. Eu nu am nicio simpatie pentru domnul Băsescu. Și eu…

G.B. (iritat): Băi, nu ai tu simpatie, eu nu spun că ai tu simpatie. Ce, eu spun că ai simpatie tu?

Ionel: Nu dar constant discursul meu și atitudinile mele au fost critice la adresa domnului Băsescu…Deci nu văd schimbarea.

G.B. (sfătos): Încet, încet, din ce în ce, trebuie să fie puțin mai, cu o intensitate mai moale, din ce în ce. Nu poți din prima, că pe urmă se prinde lumea, nu? Eu am venit acuma ca postul ăsta să aibă audiență. De ce?  Că e postul Puterii și vreau să aibă audiență că eu sunt cu Puterea!

Ștriblea (rugător): Domnu` Becali…

Ionel (revoltat): Domnu` Becali, greșiți!

G.B. (amuzat): Da, domne!

Ionel: Ați greșit venind aici, pe acest argument.

G.B. (și mai amuzat): Da? Bine!

Ionel (frustrat): Deci rămânem la costum.

………………..

În încheierea emisiunii, Jiji și-a îndreptat ambele arătătoare către Ștriblea și Ionel, zicând cu limbă de războinic: (către Ștriblea): Tu ai grijă! (către Ionel) Și tu ai grijă! Voi nu erați mult mai acizi?

Ionel (exasperat): Dar suntem în continuare…

G.B.: Nu erați mult mai acizi, acum doi ani de zile?  Lasă, mai spuneți așaaaa, ușor, ușor, dar uite ce cuminți, să veeeezi ce vă-mblânziți și voooi!

Ionel (epuizat): Păi, să nu ne plece invitatul…

G.B.: Să veeeezi ce vă-mblânziți și vooooi, că altfel vă duceți la Antena 3 și vin alții!

Ionel: Vă mai așteptăm și altădată, chiar dacă nu suntem postul Puterii!

G.B. (ferm): O să fiți!

%d blogeri au apreciat: