Arhiva
Ramona Mănescu nu părăsește corabia când ceilalți șobolani pleacă
Se spune că atunci când corabia se duce la fund, șobolanii o părăsesc.
Există însă două categorii de șobolani care nu o fac. Lașii, prea puțin curajoși pentru a se arunca în valuri și profitorii jucători care speră ca vor avea totuși noroc, se va întâmpla ceva și corabia va pluti în continuare ei urmând a se bucura de resursele de pe vas, resurse pe care ar urma să le împartă cu mai puțini.

Ramona Mănescu
Astăzi ALDE a hotărât iasă de la guvernare, Ramona Mănescu, Ministru de externe din partea ALDE a hotărât să nu își urmeze colegii, rămânând în funcție.
Plină de o responsabilitate de-a dreptul patetică, madam Mănescu spune că se sacrifică în interesul țării, continuându-șu negocierile pe care le are cu oficialii europeni. Să te apuce greața când vezi atâta patriotism deșănțat.
„Înțeleg poziția ALDE, o respect, dar pentru România, să dea semnale că este inconsecventă e un lucru rău. Îmi asum să rămân în continuare, măcar până când se clarifică situația și reușesc să avansez negocierile pe care le am cu oficialii europeni. Suntem într-un moment în care pentru România trebuie luate niște decizii care ne vor afecta pentru următorii 5 ani” – a declarat pentru presă Ramona Mănescu.
Bineînțeles că Tăriceanu, care încă nu realizează cât este de ridicol când se fandosește cu importanța sa și a partidulețului său, a venit cu amenințări:
„Biroul Permanent a decis retragerea miniștrilor din guvern. Cei care nu o vor face vor suporta consecințele. Nu am informații legate de vreun ministru, consecința este excluderea din partid” – a spus astăzi Călin Popescu Tăriceanu, după ce a făcut anunțul oficial că ALDE iese de la guvernare.
”Nu am îndoieli că dl Tăriceanu va face ceea ce a spus că va face. Îmi asum să pierd eu politic, pe plan intern, dacă așa se pune problema, dar să nu piardă România pe termen lung” – a spus madam Mănescu plină de propria importanță – ”Nu trec la PSD, asta e clar. Eu îmi continui misiunea ca ministru de Externe și cred că asta e suficient” – a mai ținut să precizeze ministresa …
Ramona Mănescu, propunerea PSD pentru Ministerul de Externe, și mafia imobiliară
Se pare că la PSD există regula că sunt promovați doar oameni care au probleme cu legea.
Mai nou umblă vorba că PSD ar dori să îl înlocuiască la Ministerul de externe pe Teodor Meleșcanu cu Ramona Mănescu.
Rise Project a făcut o anchetă care lovește rău familia Mănescu.

Ramona Mănescu
Nu se știe cu ce se mai ocupă acum soțul Ramonei Mănescu, fostul primar al Sectorului 6 al Capitalei, cert este că Ramona, soția lui, pe când era vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Tineret la începutul carierei sale politice, în 2005-2007, a câștigat nu mai puțin de 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri din Sectorul 6.
Rise Project a descoperit pe raza Sectorului 6, 14,2 hectare retrocedate suspect în beneficiul eurodeputatului Ramona Mănescu (44 de ani), al fostului primar Cristian Poteraș (51 de ani) și al magnatului imobiliar Dragoș Dobrescu (46 de ani).
Poteraș a primit în 2015 o condamnare de opt ani de închisoare pentru retrocedarea frauduloasă a 12 hectare în Sectorul 6.
Retrocedările frauduloase descoperite de Rise Project nu au legătură cu condamnarea penală a lui Poteraș, dar au fost făcute în favoarea acelorași beneficiari și în aceeași perioadă de timp. Nu e foarte clar dacă a fost încălcată legea fondului funciar așa cum au făcut-o în cazurile în care a fost condamnat Poteraș, cert este că au fost, ca și celelalte, preferențiale și speculative.
Folosindu-se de interpuși, Mănescu, Poteraș și Dobrescu au cumpărat, împreună de la oameni care nu mai sperau că statul le va da înapoi ce e a lor, drepturile succesorale asupra unor terenuri. Îndată ce și-au însușit aceste drepturi, terenurile, care nu fuseseră restituite cu anii, la cererea unor anonimi, le-au fost restituite lor, la adrese convenabile.
Propunerile de restituire au fost făcute chiar de Cristian Poteraș, șef al Subcomisiei Locale de Fond Funciar a Sectorului 6, iar deciziile de retrocedare propriu-zise au fost luate de Comisia Municipală de Fond Funciar, de pe lângă Prefectura București, au devenit, astfel, proprietarii a 14,2 hectare.
După câteva luni, timp în care piața locuințelor a crescut și prețurile au urcat în perioada de maxim a boom-ului imobiliar de acum zece ani, cei trei au vândut terenurile cu 17,8 milioane de euro unor multinaționale din domeniul dezvoltărilor edilitare.
Pe scurt, e vorba de 17,5 milioane de euro, unul dintre „vânzătorii” drepturilor succesorale care au stat la baza acestor tranzacții – pe numele căruia au fost retrocedate 1,5 ha din cele 14,2 – spune că nu a vândut niciodată nimic și că nici nu îi cunoaște pe cei care apar în acte drept „cumpărători”. Cele 14,2 hectare acaparate și, mai apoi, vândute de echipa Mănescu-Poteraș-Dobrescu se găsesc fie lipite de stadionul de fotbal al clubului Steaua, fie gard în gard cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Dată afară de pe terenul de lângă stadionul Steaua, pe care l-a primit, ca poligon de exerciții militare, încă din 1913, Armata Română a pierdut, în justiție, războiul cu gruparea rapace a celor trei.
* * * * *
Despre anchetele făcute de Rise Project care au legătură cu Ramona Mănescu, și implicarea familiei sale în mafia imobiliară, citiți și:
EUROPARLAMENTARUL RAMONA MĂNESCU, TUNURI IMOBILIARE ÎN TANDEM CU MAFIA RETROCEDĂRILOR
VIAȚA NECUNOSCUTĂ A UNUI EUROPARLAMENTAR ROMÂN LA BRUXELLES: VILĂ, PORSCHE CAYENNE ȘI FIRME PATRONATE PE ASCUNS
MAREA DEVASTARE: PARC DIN BUCUREȘTI, ÎNGHIȚIT DE MAFIA RETROCEDĂRILOR, PE MÂNĂ CU RAMONA MĂNESCU
După ce s-a prostituat pe stânga cu PSD şi PC, curva PNL se dă acum virgină şi se vrea stareţă de mănăstire pe dreapta
Sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, Ramona Mănescu (PNL), spune că partidele de dreapta ar trebui să se unească în jurul PNL, care este liderul dreptei şi care va dovedi acest lucru şi la alegerile europarlamentare.
„Trecerea pragului de 20 la sută – zice Ramona Mănescu – de către PNL la europarlamentare va fi un semnal puternic dat dreptei din România. PNL este liderul dreptei şi PNL cred că va coagula din acel moment, poate chiar şi candidat comun la prezidenţiale, de ce nu, discuţiile pot începe din acel punct. Noi trebuie să dovedim că trecem acest prag de 20 la sută pentru a consolida imaginea de lider al dreptei şi acesta este obiectivul nostru” potrivit mediafax.ro. „USL nu se mai reface din punctul nostru de vedere„, a mai spus ea.
Asa, ca fapt divers, l-aş ruga pe cititor să încerce un exerciţiu de imaginaţie. Să îşi imagineze cum, o prostituată dintr-un bordel de mâna a zecea ajunge într-un bordel de lux pentru a se trezi pe centură. Văzându-se bătută de vânt şi ploaie şi măcinată de boli venerice, respectiva se gândeşte că i-ar prinde bine un locşor călduţ şi un acoperiş deasupra capului.
Astfel că se duce la o mănăstire unde, hodoronc – tronc, cere să fie stareţă.
Cam asta pare a fi şi atitudinea PNL de acum… se vede lider al opoziţiei. Adică, după curvăsăraia nesimţită la care s-a dedat alături de PSD şi PC acum brusc se cred Sfânta Fecioară.
Pretenţia liberalilor, este ridicolă cel puţin pentru că ei văd că acum au mulţi parlamentari uitând că îi au doar pentru că au fost în USL şi au fost votaţi de votacii aliaţilor.
Pentru a putea pretinde că este un partid de dreapta veritabil, PNL trebuie să treacă printr-un congres purificator în care să înlăture zgura formată din Crin Antonescu şi escrocii politici din jurul său. Altfel va rămâne pentru mult timp doar o târfă cu un picior în puşcărie şi unul în spitalul de boli venerice.
Crin Antonescu o jigneşte pe Ramona Mănescu, ministreasa de la transporturi …
Crin Antonescu o jigneşte pe Ramona Mănescu afirmând că aceasta a făcut tot ce putea să facă legat de în cazul accidentului din Apuseni…
Păi dacă tot ce poate ministreasa Mănescu, este să posteze pe Facebook un mic articolaş în care să spună că e sufleteşte alături de victime şi să umble ca dezorientată toată ziua neştiind ce să facă, oare cum putem să să avem de la ea pretenţia să administreze un minister nasol ca Ministerzul Transporturilor sau să îi cerem să gestioneze privatizarea unui monstru cum e CFR?
* * * * *
Uneori stai și te întrebi dacă politicienii sunt tâmpiți cu adevărat sau doar sunt extrem de aroganți și se consideră extrem de șmecheri și pe interlocutori îi consideră niște retardați veritabili.
Crin Antonescu, întrebat dacă o schimbă pe Ramona Mănescu, a spus că, până la proba contrarie, nu o schimbă, el considerând că aceasta a făcut totul în cazul accidentului din Apuseni.
Preşedintele PNL a mai fost întrebat cum vede declaraţiile Ramonei Mănescu cu privire la faptul că a făcut tot ceea ce putea să facă în cazul accidentului aviatic din Apuseni.
„Până la proba contrară, eu cred, asemenea cu primul-ministru şi asemenea cu raportul care s-a dat, cred că are dreptate. Nu pot comenta afirmaţiile sau declaraţiile unui procuror deoarece nu ştiu… domnia sa face cercetarea respectivă, are probabil temeiuri să spună asta şi la un moment dat va spune tot ceea ce are de spus. Dar nu am cum eu să comentez. Eu cred până una alta că Ramona Mănescu are dreptate, că Victor Ponta are dreptate, că ceea ce au spus dânşii în urma anchetelor tehnice care s-au făcut, e valabil” – a declarat Antonescu.
Liberalul a mai fost întrebat dacă e de acord cu sexyministreasa Transporturilor care zicea că ideea că STS ar fi furnizat coordonate eronate e o greşală , însă refuzând să adauge alte comentarii.
Ramona Mănescu, a declarat, că, din puntul său de vedere, cuprins şi într-un raport al ministerului, este o „speculaţie” afirmaţia potrivit căreia STS a transmis coordonate eronate în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
De asemenea, Ramona Mănescu a fost întrebată dacă are ceva să îşi reporşeze.
„Ce aţi vrea să-mi reproşez eu când vă spun că ROMATSA a făcut ce a considerat că trebuie să facă, noi am luat măsurile administrative, premierul a considerat necesar şi a fost o decizie pe care am luat-o împreună să sancţionăm administrativ conducătorii ROMATSA, care erau în acea zi responsabili cu coordonarea misiunii de căutare şi salvare”, a precizat coana ministresa.
Ea a spus că prin sistemele ROMATSA nu s-a putut face localizarea, deoarece antena care emitea pe frecvenţa de 406 MHz şi avea capacitatea de a localiza prin sistemul de la Moscova a fost ruptă în momentul impactului, fapt care a îngreunat procedura de salvare.
„S-a utilizat acest accident doar pentru a ataca instituţiile statului şi atâta tot (…) În curs se află o anchetă a procuraturii pe care eu nu o pot discuta, nu o pot comenta şi cu siguranţă procuratura va face lumină în sensul că va stabili vinovăţii acolo unde există”, a adăugat ministresa pentru a mai susţine că „s-a creat o stare generală de tensiune şi de neîncredere faţă de instituţiile statului”.
Mănescu a mai subliniat că mai există o investigaţie în curs a CIAS, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, investigaţie care va stabili cauzele accidentului, de asemenea a mai spus că, în cazul accidentului din Apuseni, nu au fost întrunite condiţiile pentru convocarea comitetului ministerial, deoarece acest comitet se întruneşte în momentul în care „în urma unui accident se provoacă disfuncţionalităţi ale infrastructurii de transport, disfuncţionalităţi majore care au un impact social şi economic”. Ea a menţionat că până în prezent acest comitet nu a fost convocat în cazul vreunui accident care a avut loc până în prezent.
De fapt ce a făcut madam Mănescu încât Antonescu să nu considere că trebuie schimbată?
În afară de a umbla buimacă neştiind ce să facă, Ramona Mănescu a postat pe Facebook (pe 20 Ianuarie) un mesaj în care anunţă că este, sufleteşte vorbind, alături de victime:
„Toate gandurile se indreapta catre pasagerii avionului care a aterizat fortat in aceasta dupa-amiaza. Sunt ingrijorata ca echipele de salvare nu au reusit inca sa ajunga la epava si sa ajute supravietuitorii care, multi dintre ei, au rani ce fac imposibila deplasarea.
Sper sa aiba suficiente resurse, putere psihica si speranta ca lucrurile se vor rezolva curand.”
Ca să nu avem discuţii, iată fotocopia postării Ramonei Mănescu pe pagina sa personală de Facebook:
Atât…
Adică tot ce poate dumneaei este să verse o lacrimă şi un strop de răchie în memoria decedaţilor şi cu asta a făcut tot ce a putut?
Păi cum naiba să mai ai pretenţia de la ea să gestioneze unul din cele mai nasoale ministere, başca să gestioneze privatizarea unui monstru cum e CFR-Marfă?
Păi, între noi fie vorba, declaraţia lui Antonescu mă face să cred că o consideră pe sexoasa ministresă capabilă să facă ceva folositor doar în budoar … Nici măcar să o frece … (cafeaua) n-ar fi în stare. Mă şi mir că soţul Ramonei nu a fugit să îi tragă lui Antonescu vreo două di care să reiasă că nu toate sunt ca nevastă-sa neuroparlamentăreasa care îi încălzeşte reumele când vine de la poker cu minţile vâlvoi de la trasul pe nară…
Drept să spun, mie mi se pare că madam Mănescu poate mult mai mult decât a făcut … cel puţin din punct de vedere … estetic pare a avea multe talente … nativ că nu cred că şi-a băgat cineva ceva în ea (de exemplu chirurgul nu cred că şi-a băgat bisturiul în … talentele nurilor ei …
Şi mai am o nelămurire. De când bunica (mama mă-sii) are un preşedinte al Senatului în atribuţiuni schimbarea unui ministru, fie el şi o doamnă sexy?
Te pomeneşti că deja este preşedinte al României sau măcar premier şi nu ştiu eu … ţîţîţî …
Crin Antonescu e fie nervos fie râde isteric … oare are nevoie de o schimbare de sex?
De la o vreme, Crin Antonescu este fie nervos cu spume, fie rânjeşte isteric şi are gesturi nervoare, paranoide … O fi paranoic? O fi schizofrenic cu grave deviaţii de personalitate? Sau pur şi simplu o fi poponaut ori un travestit care are o singură soluţie… schimbarea de sex?
Am văzut nişte imagini mai cu Ceauşescu în care acesta avea cravată de pionier … era denumit atunci Primul Pionier al ţării.. a fost şi primul oţelar, şi primul miner şi primul dracu mai ştie ce…
Ştiu că de spunea că niciodată nu a fost declarat primul ţăran sau primul ţigan al ţării depoarece acestea erau nişte cuvinte greu de pronumţat pentru el.. avea ce avea cu litera „ţ”.
Acum câteva zile, Crin Antonescu a fost invitat la întrunirea femeilor liberale…
Populist cum e, Antonescu a declarat „Deseori regret că nu sunt femeie“, lucru care nu ne poate duce cu mintea decât la o schimbare de sex, lucru dealtfel absolut normal de la o vreme.. nu te simţi bine că îţi atârnă la duş? OK fa doctor, ăsta ia brişca .. harrşt şi te-a făcut doamnă …
E drept, a mai spus el acolo şi altele, cum ar fi: „Ramona Mănescu, soţia lui Rareş Mănescu, Adina Vălean, soţia mea, Renate Weber sau Norica Nicolai sunt respectate în cercurile europene mai mult decât e respectat orice alt politician român, inclusiv eu sau Rareş Mănescu“
A mai început să se jure că el nu e feminist „Nu sunt deloc feminist, detest feminismul, pentru că îmi pare că riscă să desfigureze femeia. Cred cu conservatoare modestie că Dumnezeu ne-a creat diferiţi cu egală splendoare dumnezeiască şi ceea ce are mai preţios femeia este tocmai ceea ce face diferenţa în raport cu bărbatul. Deseori, deseori, sunt invidios pe dumneavoastră sau regret că nu sunt femeie“, evident asta a sunat cam ca aia când zicea răspunzând la îmntrebarea unui jurnalist că e sănătos la cap … şi cam la fel de credibil.
De când am auzit că regretă că nu e femeie, mă întreb multe chestii… Dacă e pe invers… ok … e explicabil să vrea să şi-o taie şi s-o dea la raţe. Dar dacă nu e? O fi crezând oare că dacă ar fi femeie ar avea mai multe şanse să devină preşedinte? Tare ciudat …
În România asta misogină? Să fim serioşi… E drept, De exemplu la ora asta nu cred că doamna Elena Udrea nu ar avea mai multe şanse decât Crinuţ .. ca mascul … dacă ar deveni femeie blonda l-ar tăia fără drept de apel…
Nu ştiu ce i-a venit, dar m-am gândit să vedem cam cum i-ar sta ca femeie.. neştiind dacă se vrea blondă brună sau roşcată, eu zic să încercăm o galerie foto cu mai multe variante … chiar şi o variantă turbată …
Pentru PNL majoritățile se stabilesc, fie că e vorba de un eveniment intern, fie de unul extern partidului, prin turism …
Întrebare:
De ce au fost trimise în Parlament Ramona Mănescu și Andreea Lambru?
Răspuns:
Ca să facă și ele turism…
Mare eveniment mare. PNL face dovada demoncrației interne după care își desfășoară activitatea…
Cum în entitățile democratice, termenul ”majoritate” este un termen definitoriu fiecare dorește să aibă de partea lui o majoritate.
Dacă o astfel de majoritate nu prea există uneori, aceasta se crează mai mult sau mai puțin artificial.
La PNL, pentru că simțea că nu mai are majoritatea în Sectorul 21 bucureștean, Crin Antonescu a făcut ceea ce a făcut și la Referendum și la alegeri… a obligat subordonații să se apuce de turism.
Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a acuzat, că au fost transferaţi 56 de membri în PNL Sector 1, între aceştia numărându-se europarlamentarul Ramona Mănescu şi secretarul general adjunct al Guvernului, Andreea Lambru… Chiliman a fost prezent, marţi seară, la sediul PNL Sector 1, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban şi Diana Tuşa, unde urma să se desfăşoare şedinţa delegaţiei permanente a filialei, care să stabilească delegaţii la Congres.
Surpriză, respectiva reuniune nu a mai avut loc, lipsind preşedintele interimar al PNL sector 1, Daniel Chițoiu. „Mă miră că domnul Antonescu nu l-a recomandat în lista respectivă şi pe prietenul lui, domnul Gigi Becali„, a susţinut, ironic, edilul.
În opinia acestuia, cele întâmplat nu sunt decât „un model tipic pentru ceea ce înseamnă democraţie în partid pentru Crin Antonescu „.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost un model tipic pentru ce înseamnă democraţie în partid pentru Crin Antonescu (…) A trimis 56 de turişti de partid în organizaţia Sectorului 1 pentru ca prin prezenţa lor în Delegaţia permanentă să înlocuiască voinţa membrilor organizaţiei cu voinţa lui Crin Antonescu. Arată exact că lui Antonescu nu-i pasă absolut deloc de muncă, de membri de partid, de cei care au lucrat pentru partid şi care în 2008 l-au scos şi pe dânsul senator în sectorul 1, că-şi bate joc de munca lor”, a susţinut Chiliman, acuzându-l pe Crion Antonescu de faptul că foloseşte „cozi de topor” pentru a-şi atinge obiectivele.
La rândul lui, C. P. Tăriceanu acuză de forţarea Statutului PNL şi impunerea a unei anumite liste de delegaţi pentru Congresul partidului care va avea loc peste câteva zile.
„Ieri am asistat cu stupoare la un gest pe care nu l-am mai întâlnit până acum şi l-am mai văzut nicăieri, şi anume brusc 56 de membri ai PNL au cerut să se transfere la Sectorul 1, mulţi dintre ei membri de drept ai delegaţiei permanente (a PNL sector 1, n.r.) care are menirea să stabilească delegaţii la Congres. Se pare că există o temere la nivelul conducerii PNL cu privire la delegaţii care vor participa din partea Sectorului 1 la viitorul Congres, o temere pe care eu o găsesc total nejustificată, având în vedere că nu există nicio competiţie în momentul de faţă. Domnul preşedinte în funcţie candidează din câte ştiu…este singurul candidat pentru preşedinţia partidului, şi atunci nu văd care este motivul acestei îngrijorări”, a susţinut Tăriceanu.
Tăriceanu a mai afirmat că din atitudinea unii lideri ai PNL merg pe „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”, între noi fie vorba, principiu nu prea liberal… .
„Atunci, aici la Sectorul 1, unde au fost înregistrate o serie de luări de poziţie neagreate de conducerea partidului, trebuie schimbată structura delegaţiei permanente şi, practic, munca întregii organizaţii în loc să fie reflectată prin desemnarea unor delegaţi proprii la Congres, va fi dată peste cap şi ne vom trezi cu delegaţi la Congres care vor fi desemnaţi de o altă majoritatea decât cea reflectată de structurile existente la PNL Sector 1″, a mai explicat C.P. Tăriceanu.
Exliderul PNL a susţine că actuala conducere a partidului pune în evidenţă „deficitul enorm de democraţie internă, nu face decât să contureze şi mai bine faptul că există o atitudine care nu are nimic cu democraţia unui partid și că „nu există niciun document politic care să schiţeze care sunt principalele direcţii de acţiune politică ale PNL în perioada următoare”.
El a mai spus că speră ca viitorul Congres al PNL să nu fie o „simplă formalitate care să adopte nişte propuneri care îndepărtează PNL de la ceea ce este linia care l-a consacrat de partid deschis dezbaterilor interne”.
Tăriceanu a ținut să precizeze și că nu va putea să accepte o „democraţie participativă, aşa cum se preconizează, iar deciziile să fie luate exclusiv de preşedintele partidului”.
La rândul lui, deputatul PNL Ludovic Orban a afirmat că speră să fie din partea conducerii PNL o stângăcie cauzată de teamă.
„Trebuie să fie foarte limpede, la acest Congres nu există o competiţie tensionată (…) nu înţeleg de ce trebuie să trăim aceste lucruri care nu sunt caracteristice PNL”, a susţinut Orban.
Orban i-a transmis liderului interimar al filialei, Daniel Chiţoiu, şi „cerlolalţi care au venit ca o armată de ocupaţie la Sectorul 1, fără să fi pus o cărămidă în PNL, că există viaţă în PNL şi după domnul Antonescu”.
A luat și deputata PNL, Diana Tuşa, poziție. Ea a declarat că actuala conducere a filialei a decis să închidă sala de şedinţe a organizaţiei cu jumătate de oră înainte de ora la care trebuia să se desfăşoare şedinţa.
„Şi astăzi suntem în prezenţa unui nou abuz, asta după ce conducerea filialei a fost schimbată, după ce organizaţia de tineret şi de studenţi a Sectorului 1 au fost dizolvate. Deci singura vină a acelor copii a fost că au muncit de-a lungul timpului în campaniile electorale (…) Nu înţeleg care este miza, nu văd cum cei 32 de delegaţi, cotă de reprezentare a PNL Sector 1 la Congres, ar fi putut să schime soarta Congresului care va avea loc vineri şi sâmbătă. Dar probabil aceşti 32 de delegaţi ar fi putut să schimbe unanimitatea realegerii preşedintelui în funcţie, Crin Antonescu”, a susţinut Tuşa.
Trebuie spus că, în conformitate cu Statutul PNL, membri partidului cu funcţii de demnitate publică sunt delegaţi de drept care participă la Congresul PNL, alături de cei stabiliţi la nivelul delegaţiei permanente a fiecărei filiale.
Ramona Mănescu, o penală liberală, susține din toate puterile că în USL există o armonie perfectă. Chiar și estetic (Pamflet)
„Astăzi, 13 august 2012, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice de dată recentă ale doamnei europarlamentar Ramona Mănescu, ale domnilor deputaţi Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi ale domnului prim-ministru Victor Ponta. Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile acestora în calitate de lideripolitici şi formatori de opinie, prin declaraţii ce depăşesc limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”, se arată într-un comunicat al CSM, conform ziarului Libertatea.
Tot Libertatea în varianta ei online mai scrie:
Conducerea CSM cere verificări de la Inspecţia Judiciarădupă declaraţiile lui Ponta, Voicu, Voganian şi Mănescu în legătură cu cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modalitatea de organizare şi desfăşurare a referendumului din data de 29 iulie 2012.
- Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a catalogat interceptările drept un abuz al Parchetului şi a declarat că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal. Măsescu a spus că USL nu va accepta în Parlament solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre. Mănescu a spus că unul dintre cei interceptaţi, Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile. „Unul dintre aceste mijloace de presiune pare să fie astăzi Parchetul General, foarte apropiat domnului Traian Băsescu şi foarte drag preşedintelui suspendat, prin sesizarea pe care a adresat-o Parlamentului şi publicarea in extenso a convorbirilor telefonice dintre miniştri ai Guvernului României, dintre care unul membru CSAT, şi care conform legii ar fi trebuit avertizat asupra înregistrărilor convorbirilor lui”, a spus europarlamentarul PNL.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.
STENOGRAME în DOSARUL „REFERENDUM” | Dobre: „Teoria este să scoată 1.600.000”
Despre doamna Ramona Mănescu, parlamentar european, se spune că este o mare și ferventă susținătoare a ideii de USL.
Faptul că doamna Mănescu este o mare susținătoare este cred destul de bine subliniat de înălțimea domniei sale… nu tocmai ca o baschetbalistă, dar destul de … bine dezvoltată.
Doamna Mănescu, ne arată că formațiunile din USL se armonizează perfect chiar și din punct de vedere estetic.
Gurile rele spun că dacă roșul pesedist și galbenul liberal sunt extrem de bine reprezentate, după cum se vede pe lenjeria domniei sale, există posibilitatea ca cei de la PC să se simtă discriminați deoarece nu apare albastrul.
Doamna Mănescu ar fi zâmbit la fel de enigmatic ca și mai celebra Mona Lisa și ar fi răspuns în șoaptă: ”Sunt de viță nobilă de dracu …”
Zicerea doamnei Mănescu ar fi stârnit controverse, cineva a argumentat că doamnei îi curge prin vene sânge albastru, nobil, concluzia fiind că doamna avea dreptate.
Explicația faptului că acest lucru nu a fost văzut de nimeni, vine de la decența doamnei Mănescu și chiloții domniei sale, în periada ciclului nu sunt văzuți decât de domnul Rareș Mănescu, soțul dânsei.