Arhiva

Posts Tagged ‘Ramona Strugariu’

Frans Timmermans, olandezul care luptă pentru România împotriva politicienilor români care vor să o distrugă

2 octombrie 2018 4 comentarii

Discursul de luni a domnului Frans Timmermmans din Comisia LIBE de luni seara a șocat pur și simplu pesediștii. Ei erau convinși că acesta nu are informații prea clare din România, iar cele pe care le are nu va avea curajul să le spună pentru că ar fi ”de-al lor” socialist.

Reacția europarlamentarilor pesediști a fost una de parcă  nu înțelegeau unde se află considerând că e vorba de cuvântul lor împotriva cuvântului altora. Interesant este că reacții de genul ”Corupție la noi? Să vedeți ce e la voi…”, ”Corupția vine din vest”, ”Jandarmii noștrii au acționat ca și cei din Germania sau Belgia” etc, am mai văzut … la Mircea Badea. 

Interesant, de asemenea mi se pare și faptul că vorbeau de vestitele protocoale SRI-DNA pe care în țară le folosesc pentru a demonstra că probele ce îi bagă după gratii nu trebuie luate în seamă, îl considerau o chestiune de genul Adevărului Abolut și Incontestabil, chestiune lansată pe la Antena 3 și întărită cu prin repetiție la România TV, despre care spun obsesiv că sunt neconstituționale și ilegale. Ce par pesediștii a nu ști, sau se fac că nu știu, este că acele protocoale de colaborare sunt niște acte administrative, deci nu e de domeniul  CCR să le declare neconstituționale, iar legalitatea lor poate fi constatată doar de un tribunal … ceea ce nu s-a întâmplat. Au fost, de fapt, declarate așa de fostul consilier al lui Emil Constantinescu, președinte al fantomaticului ”Grup de investigații sociale” despre care nu prea știe nimeni din cine ar fi format, individ care, pentru a nu fi călcat de fisc se declară invitat deși e cam la fel de prezent la Antena 3 ca și sigla postului. (Amintesc că individul a devenit extrem de dedicat ”cauzei” lui Dan Voiculescu după ce a fost săltat din gară pentru publicarea unor dezvăluiri legate de pușcăriașul fost premier, Adrian Năstase. Când a fost eliberat părea a fi devenit realmente fan al acestuia).

Mai vreau să spun că azi am avut confirmarea a ceva ce simțeam demult. PNL-ul care se pretinte un fel de fanion al opoziției se înghesuie să se alinieze frumușel la coada lui Dragnea și a celor peste 1200 de pesediști cu probleme penale. Mai mulți membri de vază ai PNL au declarat că s-au înțeles că dacă se va da o rezoluție înpotriva României NU O VOR SUSȚINE. Deh, din dragoste față de români. O dragoste de Iuda deoarece o astfel de rezoluție ar fi de fapt îndreptată împotriva rebimului penal care a pus mâna pe România și care, mai nou, pentru a scăpa de reponsabilitatea pentru jaful pe care l-au practicat în țara asta cu nerușinare. 

În caz că vreun liberal citește aici, aș vrea să știe că gestul lor nu doar că nu va fi apreciat ci îi va pune în postura de a achita și ei  nota pentru porcăriile comise de PSD … Și va fi o notă de plată a dracului de încărcată.

Timmermans, olandezul care luptă mai mult decât unii guvernanţi patrioţi ca România să rămână un stat de drept

Frans Timmermans a livrat câteva mesaje-cheie în discursul de luni seară, din Comisia LIBE. Cei care avem urechi de auzit şi de înţeles ar trebui să le preluăm şi să le transpunem într-un exerciţiu politic care poate salva România, într-un moment în care puţine lucruri o mai pot salva. Când spun România, mă refer la siguranţa şi la traiul decent al fiecărui cetăţean.

Aşa înţeleg eu mesajul lui Timmermans:

1. România a făcut regrese în lupta împotriva corupţiei şi în consolidarea statului de drept; ar fi o tragedie ca, pe ultima sută de metri, guvernul actual să destuctureze nişte eforturi care au dat naştere unei ţări europene, democraţiei şi valorilor comune cu celelalte democraţii, consolidate, ale spaţiului european;

2. Dialogul cu guvernul României a început de multă vreme, cu bunăvoinţă şi cu susţinere pentru orice initiaţivă de corectare a acestor deviaţii pe care le manifestă puterea în detrimentul legilor europene şi al oamenilor, în definitiv; dar dacă această iniţiativă nu se manifestă în niciun fel, Comisia Europeană nu va ezita să acţioneze România în judecată, pentru a respecta Tratatele şi angajamentele pe care ea le-a luat, atunci când a aderat la Uniunea Europeană; ceea ce este un exerciţiu de fair play cât se poate de transparent şi de necesar;

3. Violenţa nu este şi nu trebuie să fie o armă politică, iar reprimarea libertăţii de exprimare este o măsură şocantă, ca instrument al puterii, într-o ţară europeană. O guvenare responsabilă îşi impune măsurile de guvernare prin acceptarea şi înţelegerea acestor măsuri, nu prin forţă; astfel de ieşiri în decor nu vor rămâne nesancţionate;

4. Orice naţiune are libertatea de a-şi defini modele şi valori; dar instituţia familiei nu trebuie folosită ca instrument al manipulării şi al discriminării, al încălcării drepturilor omului. Asta excede sfera opţiunilor personale şi are impact direct asupra a ceea ce înseamnă o democraţie; nu ne putem prevala de suveranitate pentru a îngrădi drepturi şi libertăţi.

Pe scurt: România trebuie să rămână un stat de drept, iar Comisia Europeană şi instituţiile europene vor face toate eforturile pentru a menţine acest status quo, pe care îl pierdem, câte puţin, în fiecare zi. Dar noi suntem cei care decidem, în ultimă instanţă, unde şi cum vrem să trăim şi dacă alegem să rămânem în lumea liberă, care înseamnă drepturi şi obligaţii. E o bătălie contracronometru pe care trebuie să o ducem fiecare în parte.  

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că Dragnea minte atunci când afirmă că „România e ameninţată“ şi pusă la colţ. Minte şi deturnează agenda publică, direcţionând mesajele negative către „Europa care ne face rău“ şi „străinii care hotărăsc pentru noi“. Nu, nu România e ameninţată. E ameninţat guvernul care face rău României, iar partidele care îi validează demersurile nedemocratice sunt avertizate că ceea ce fac excede prerogativele puterii într-un stat membru al UE. Dacă vor dictatură şi regimuri totalitare, atunci să se mute în Federaţia Rusă. Guvernul şi partidele respective, nu România. România rămâne în Europa, indiferent de agenda lui Dragnea.

Aşa înţeleg eu mesajele zilei de luni. Iar efortul de a păstra România acolo unde îşi are locul, pentru siguranţa unui trai decent şi ocrotirea drepturilor fiecărui cetăţean în parte, merită făcut cu orice sacrificiu, oricât de greu ar fi.

  Şi o concluzie foarte personală, după un schimb de gânduri cu un bun prieten: un partid care îşi respectă alegătorii nu îi ţine în întuneric. Nici nu îi transformă în dependenţi şi obedienţi. Un partid care îşi respectă alegătorii nu le cântă mereu în strună, pe voturi numărate cu grijă. Un partid căruia îi pasă de binele oamenilor pe termen lung îşi educă electoratul, liderii lui informează şi argumentează, nu manipulează, pentru ca acei oameni să-i poată alege, informat, pe oamenii care le reprezintă interesele cel mai bine. Chiar dacă asta înseamnă o rotaţie a puterii. Chiar dacă riscă să le piardă încrederea atunci când greşesc cu anumite politici publice sau mesaje. Un partid responsabil îşi asumă asta şi luptă pentru binele pe termen lung al oamenilor pe care îi reprezintă.

Autor: Ramona Strugariu

Sursa: adevarul.ro

Data publicării: 2 octombrie 2018

Despre Ramona Strugariu, autoarea articolului importat

Ramona Strugariu este licențiată în drept la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și are un master în drept european în cadrul aceleiași universități.

Este șefă de cabinet și asistent parlamentar în Parlamentul European, cu responsabilități în cadrul Comisiilor pentru libertăți civile, control bugetar, Comisiei speciale pentru combaterea terorismului şi Comisiei parlamentare mixte privind procedurile de control al activităților Europol, precum şi în cadrul Grupurilor de lucru LIBE pentru spațiul Schengen şi pentru statul de drept.

A gestionat proiecte-pilot de muncă în folosul comunității, reintegrare socială și mediu în România, în cadrul unui parteneriat între Ministerul Justiției din România și organizația VEBO din Elveția.

A gestionat proiecte sociale și de educație în România alături de Global Volunteers, un ONG din Statele Unite care desfășoară programe de sprijin pentru elevi şi pentru copiii în dificultate din spitale și centre de plasament din România.

S-a implicat în numeroase proiecte civice în România și în Belgia. Este publicistă și autoare de poezie.

Sursa: adevarul.ro

RAMONA STRUGARIU: ”Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi. ”

Frumoasă, talentată și sensibilă, Ramona Strugariu publică un articol care spune ce am fi spus mulți dintre noi dacă am fi găsit cuvintele necesare.

Un scurt citat din text care cred că e suficient pentru a stârni interesul de a citi întreg articolul:

   ”Astăzi plâng iar, pentru că a murit Călin. A murit la 29 de ani, după ce timp de mai mult de doi ani l-aţi ucis, încet şi sigur, în fiecare zi. A murit având banii strânşi pentru un transplant pulmonar, în timp ce „există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia“ (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).

     A murit în timp ce, în 2016, conform spuselor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, le scria celor de la Eurotransplant aşa: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul“. Mizerabililor. Voi vorbiţi despre onestitate şi despre informare? Voi vorbiţi despre respect şi bună colaborare? ……..

………..

   Voi trebuie să mergeţi la groapa istoriei şi trebuie să răspundeţi pentru fiecare ticăloşie în parte. Nu meritaţi să muriţi sau să vi se întâmple ceva. Trebuie să pieriţi politic şi apoi să răspundeţi pentru fiecare moarte în parte.

   Iar asta putem face doar noi. Noi, fiecare dintre cei umiliţi şi îndoliaţi de nemernicia şi de nepăsarea din voi.   

    O să plătiţi. 

   Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi.” 

Citiți mai jos articolul integral al  Ramonei Strugariu publicat pe adevarul.ro la 3 iulie 2018.

Astăzi a murit Călin. Mâine pe cine mai ucideţi?

   Am ajuns acasă târziu. Am ieşit pe terasă, e linişte. E terasa dintr-o ţară în care sistemul nu ucide atât de uşor. Am ieşit pe terasă, mi-am turnat o poală de gheaţă într-un pahar cu ceai, mi-am luat carnea în dinţi şi am început să-mi amintesc despre voi.

   Tot mi-am adus aminte. Mi-am amintit cum urlam în hohote, la telefon, la unu noaptea, după incendiul de la Colectiv, urlam la un om care nu avea nicio vină şi era departe de ţară, rugându-l să facă ceva. Şi atunci, tot voi eraţi la guvernare. Şi atunci, tot oamenii s-au mobilizat, iar voi n-aţi făcut nimic. Şi atunci aveam de toate, şi atunci totul era posibil şi gestionabil cu resursele din ţară.

   S-a aşternut liniştea peste 65 de vieţi. Peste alte zeci, teama de a se privi în oglindă, furia pentru ziua de mâine, care va arăta la fel de plină de frustrări. În liniştea asta, v-aţi întors la guvernare, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.  

   Am plâns mult atunci. Dar n-am stat, am încercat să fac ceva. Am scris puţin şi am vorbit puţin despre tot ce a fost, dar o voi face, într-o bună zi. Voi meritaţi o carte. Meritaţi o carte despre cum se poate lăsa o naţiune întreagă fără suflare, în timp ce singura voastră grijă este să vă scăpaţi unul pe altul de puşcărie. 

   Astăzi plâng iar, pentru că a murit Călin. A murit la 29 de ani, după ce timp de mai mult de doi ani l-aţi ucis, încet şi sigur, în fiecare zi. A murit având banii strânşi pentru un transplant pulmonar, în timp ce „există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia“ (Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii).  

   A murit în timp ce, în 2016, conform spuselor lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, domnul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti, le scria celor de la Eurotransplant aşa: „Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul“. Mizerabililor. Voi vorbiţi despre onestitate şi despre informare? Voi vorbiţi despre respect şi bună colaborare?

   Aş vrea, în calitate de cetăţean al României, să ştiu câte vieţi au sistemul vostru şi guvernul vostru pe conştiinţă. Informaţi publicul, aşa cum l-aţi informat de fiecare dată. 

   E frig pe terasă şi îmi amintesc cum tremurau cei de la Colectiv şi spuneau că le e frig. Frig, atât aţi putut aduce în oameni. Nu bune practici şi programe de guvernare. Moarte şi frig.  

   În dimineaţa în care am ascultat declaraţia acelui doctor, care spunea, în lacrimi, cu vocea frântă şi sufocată de neputinţă, că situaţia imunoglobulinei este critică şi că asta e, din păcate – după ziua în care un copil a încercat să se sinucidă pentru că a auzit şi a înţeles că sistemul îi aduce moarte – am plâns. Am strâns din dinţi. Am spus mai departe. Au fost oameni care au făcut ceva. Nu voi. Voi n-aţi făcut nimic. 

   În dimineaţa în care am citit despre moartea fetiţei de 6 ani a cărei poveste o văzusem cu câteva luni înainte la televizor, tot din cauza crizei imunoglobulinei, am urlat ore în şir, dar n-am mai avut cui spune şi ce face. 

    În faţa morţii eşti neputincios şi gol, aşa cum mă simt eu acum, din nou, pentru că a murit Călin. Şi pentru toţi cei care vor mai muri, de acum înainte. Pentru fiecare copil pe care l-aţi ucis cu cinism şi inconştienţă, pentru fiecare părinte care şi-a dat sufletul din el plângând de suferinţă şi de neputinţă.

    Şi eu sunt mamă. Am lucrat cu mame în situaţii critice, am avut de trecut momente grele, în care mi-au plecat copii din braţe la o operaţie de unde nu s-au mai întors niciodată. Tot sistemul vostru i-a dus către o lume mai bună, unde măcar nu mai suferă, unde măcar nu mai mor câte puţin în fiecare zi, ca fiecare dintre noi.

   Şi eu sunt mamă şi ştiu că pentru copilul meu m-aş duce la capătul pământului şi m-aş întoarce. Dar, nu, n-aş plânge de neputinţă, v-aş trece pe rând prin fiecare chin în parte, până când v-aţi dori voi să pieriţi.

   Aţi adus o ţară întreagă în genunchi. Aţi strivit-o, iar acum îi aşteptaţi bocetul de neputinţă. Neputinţa e starea aceea în care nu se mai poate face nimic. Nu speraţi, pentru că n-aţi ajuns acolo. Încă. Nu speraţi, pentru că nici nu veţi ajunge.

   Cu voi încă se poate face ceva. E o datorie, acum. Cu fiecare decident care a zdrobit o viaţă sau mai multe în bocancii nesimţirii şi ai nepăsării pentru un popor întreg. Cu fiecare nemernic care a luat decizii politice ucigaşe, în fruntea unor instituţii a căror principală menire este să protejeze interesele oamenilor, să apere şi să respecte viaţa. 

  Voi trebuie să mergeţi la groapa istoriei şi trebuie să răspundeţi pentru fiecare ticăloşie în parte. Nu meritaţi să muriţi sau să vi se întâmple ceva. Trebuie să pieriţi politic şi apoi să răspundeţi pentru fiecare moarte în parte.

  Iar asta putem face doar noi. Noi, fiecare dintre cei umiliţi şi îndoliaţi de nemernicia şi de nepăsarea din voi. 

  O să plătiţi. 

  Drum lin, Călin. Îţi cer eu iertare, în numele ucigaşilor tăi. 

Autor: Ramona Strugariu 

Sursa: adevarul.ro 

Data publicării: 3 iulie 2018

 

RAMONA STRUGARIU: „Pe Ponta nu noi l-am dat jos …Tot ei l-au vidanjat…. nu prezintă conţinut reciclabil; trist până şi pentru standardele PSD.”

16 februarie 2016 Lasă un comentariu

Pe lângă faptul că Ramona Strugariu este o femeie frumoasă mai e şi talentată şi când are ceva de spus, ştie cum să o facă.

Prin august, anul trecut (2015) când lumea cânta prohodul PSD, ea zicea că nu e cazul de prea mult entuziasm deoarece PSD nu va muri.

Cred că şi acum de actualitate şi  ar trebui citit şi  recitit.

Ramona Strugariu

Nu moare PSD, nu vă mai grăbiţi să-i cântaţi prohodul

Ba aş îndrăzni să spun că învie, e în plină resurecţie, îşi scutură oasele, ca după o lungă beţie şi se pregăteşte cu toate motoarele pentru drumul cel nou. Care e tot croit prin porumb şi bătut de roata de căruţă din amestec de glod şi prundiş, aşa cum le-au păstrat primarii timp de douăzeci şi, dar acest aspect nu este câtuşi de puţin relevant pentru interesele de partid.

Interesele de partid spun în mod răspicat, în acest moment, că fără un mecanism solid de reciclare, pus în funcţiune cât mai repede şi extins până la firul ierbii, până la ultimele comune din fundul ţării, PSD pierde, într-o manieră inacceptabilă şi dezonorantă  pentru ce poate această structură politică, următoarele alegeri. Mai grav decât atât, eject în opoziţie s-ar putea să însemne o vecinătate acidă cu M10 şi alte structuri politice care se ridică suficient de mult între timp încât să intre în Parlament. O perspectivă mai mult decât sumbră pentru finanţiştii din spatele cortinelor populist-demagogice, care până nu demult se ştiau stăpânii inelelor.

Astfel că măsuri radicale s-au impus:

Pe Ponta nu noi l-am dat jos, oricât de tare ne-om fi învolburat şi străduit. Tot ei l-au vidanjat. El este unul dintre puţinele exemplare care nu prezintă conţinut reciclabil;  trist până şi pentru standardele PSD.

Primarii care au priză la public, adică, în comunicatele oficiale, „stau bine în sondaje”, pot candida la locale fără niciun fel de probleme, chiar dacă au dosare penale sau orice alte neînţelegeri „minore” cu legea (generate, fără îndoială, de lipsa de comunicare intra şi inter-instituţională).

Dragnea este o stea în plină ascensiune, omul a cărui capacitate de comunicare telepatică dincolo de limitările existenţei lumeşti a reuşit până la urmă să-l aducă acolo unde se cuvine să fie, pe locul strămoşilor săi votanţi. Fie. Dacă face mai bine decât Ponta ce face, până la urmă nici nu mai are importanţă dacă e de pe vii sau de pe morţi, vorba bunicului meu, Dumnezeu să-l ierte.

Dar nu asta e problema. Greu de crezut, dar adevărat, nu aceasta e cea mai mare problemă cu care se confruntă România în momentul de faţă, oricât de dureros şi de descurajant ar suna. După 25 de ani de pseudo-post-comunism, vă vine să credeţi, sau nu, lucrurile stau, de fapt, în felul acesta: oameni ca Oprea şi Tăriceanu sunt în prime-time. Partidele lor au a ajuns, într-un interval de timp incredibil de scurt, speranţa de guvernare; forţa motrice capabilă să redreseze coaliţii care vor continua în aceeaşi logică a PSD, asigurându-i posteritatea: blatul, furtul, lipsa de transparenţă, minciuna. Şi mai tragic, toate aceste lucruri se întâmplă sub oblăduirea PNL, o structură scindată, frecvent contradictorie în declaraţii şi luări de poziţie, care în ultima vreme pare curtată de Antena 3 şi alţi campioni ai libertăţii de exprimare. Ce înseamnă noul PNL? Cine sunt oamenii noi? Unde au început legăturile între ceea ce se doreşte o alternativă puternică şi transparentă la guvernare şi ceea ce a reprezentat, în mod constant, o placă turnantă a dezinformării, manipulării mediatice şi lipsei de profesionalism?

Legea cu privire la alegerile locale în care primarii vor fi votaţi din primul tur este un exemplu. Lipsa totală de interes cu care a fost tratată în Parlament problema votului prin corespondenţă este un alt exemplu. Blatul penibil pentru salariile demnitarilor şi pensiile speciale, în condiţiile în care fantoma grexitului pluteşte, încă, prin Europa, nu mai are nevoie de nici un comentariu. Piesele de rezistenţă fac rocade sinistre – a se vedea Ilie Sarbu, din Senat direct la Curtea de Conturi.

Delegările şi nominalizările se fac pe aceleaşi criterii. Să luăm un caz recent: Eugen Lucan, reprezentant din partea ONG-urilor din România la Comitetul Economic şi Social, susţine că pe locurile societăţii civile la CESE, Guvernul a comis cel puţin trei ilegalităţi: nu a respectat procesul de delegare a membrilor din CES România pentru CESE; a numit doi reprezentanţi de la patronate, care nu au nici în clin, nici în mânecă, de a face cu societatea civilă – pe Marius  Opran, preşedinte UGIR, al cărui trecut în materie de business şi schimburi comerciale merită atent investigat, şi pe Mihai Ivaşcu, secretar general COMPIROM, director al unui patronat din construcţii, cu funcţie în Camera de Comerţ; se pare că nici documentele de nominalizare nu sunt de găsit. Aceştia sunt oameni care ajung la Bruxelles. Acestea par a fi procedurile prin care sunt selecţionaţi. Situaţia a fost semnalată Comisiei Europene şi a ajuns chiar zilele trecute pe masa lui Catherine Day. Despre aceste lucruri nu am văzut şi nu am auzit însă niciun cuvânt de la purtătorii de stindard şi liderii de audienţă ai canalelor de informare.

Nu, nu vă minţiţi şi nu vă pregătiţi pentru marşuri triste, cu iz funerar, pentru că PSD nu moare. Felul în care continuă să se întâmple lucrurile nu poate însemna decât că cearşafurile lor zdrenţuite vor flutura la nesfârşit peste culpa comună de a-i fi votat, pe ei şi pe cei asemenea lor, la un moment dat. Peste indiferenţa cu care i-am tolerat. Peste ce ne pregătim să alegem, pentru că nu avem nici acum de unde, după 25 de ani de pseudo-democraţie. Pentru că nu se poate alege între un nasture fără palton şi un hoit reciclat. Dacă vrem oameni noi, ce-i de îngropat chiar trebuie să meargă la groapă, iar paltonul trebuie tricotat, de la zero, bucată cu bucată.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Autor: Ramona Strugariu

RAMONA STRUGARIU: „Ruşine”

18 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Ramona Strugariu

Mi-a scris deunăzi o prietenă, care lucrează în instituţiile europene, să mă întrebe, foarte emoţionată, dacă ştiu cumva ceva de vizita preşedintelui României la Bruxelles, fiindcă ea îşi doreşte foarte mult să îl întâlnească. I-am răspuns că habar nu am şi că trebuie să fie doar un zvon, pentru că un preşedinte care îşi anunţă intenţia de a se întâlni cu români din instituţiile europene sau cu români, în general, mai ales când vine vorba despre cei care au stat ore întregi la coadă să îl voteze, o face cu toată responsabilitatea şi eleganţa necesară, aşa cum se cuvinte unui preşedinte.

N-a trecut mult timp şi am mai primit un telefon, de la un alt prieten, care mi-a spus, de-a dreptul: auzi, bagă-mă şi pe mine la întâlnirea cu Johannis, trebuie să îi spun nişte lucruri şi sper mult să îl cunosc, eu tot cu el şi în turul 1, sunt cam nedumerit ce şi cum.

Şi eu sunt la fel de nedumerită, domnule preşedinte. N-am putut să-l „bag” pe om la întâlnire, deşi spera să fac parte dintre organizatori, nici să-i dau informaţii cu privire la scopul vizitei dumneavoastră în urbea europeană, aşa că m-am apucat să caut, cu sârguinţă, un afiş, un anunţ, un email trimis instituţional, un mesaj pe o pagină de facebook, aşa cum ne copleşeau înainte de turul doi, un semn, cât de mic, al trecerii dumneavoastră pe aici.

Cu chiu, cu vai, am găsit o declaraţie a dumneavoastră, dinaintea plecării. Mă rog, ştirea era despre Siria şi despre Consiliul European, dar undeva, mic de tot, în josul paginii, la Alte puncte pe ordinea de zi, am aflat că ,,in aceasta seara voi avea o intalnire cu romanii din institutiile europene, cu inaltifunctionari in diferite institutii europene. Sunt oameni care lucreaza acolo, care cunosc problemele Romaniei si cred ca un astfel de contact este nu numai bun ci si important’’.

Cu cine v-aţi întâlnit, domnule preşedinte ? Un astfel de contact este bun şi important în egală măsură, numai că nimeni din instituţii cu care am vorbit, până acum, nu pare să fi ştiut despre intenţiile dumneavoastră. Unii au întrebat câte 40 de oameni din structuri diferite şi tot nu au descoperit cea mai fină urmă a trecerii dumneavoastră pe aici.

Aţi venit să discutaţi, poate, votul prin corespondenţă, cel care a fost lansat în eter semi-clandestin şi la care se mai pot face amendamente în regim de urgenţă până astăzi, aţi venit să ne întrebaţi cum putem contribui la confortul şi garanţia exercitării unui drept fundamental ? Sau doar să ne salutaţi ? Dacă aţi venit pentru consultări, e bine, pentru că ong-urile româneşti care au depus proiecte la Ministerul de externe pentru a organiza dezbateri pe tema votului prin corespondenţă, în diaspora, au fost ignorate cu indolenţă sau le-au fost respinse proiectele din motive ştiinţifico-fantastice.

Dacă aţi venit doar să ne salutaţi, suntem îngrijoraţi pentru dumneavoastră, pentru că nu ştim unde aţi nimerit. Dacă aţi nimerit pe la organizaţiile progresiste care dezbat pe forumuri, au site-uri albastre şi par a vă susţine entuziast, e nasol, pentru că în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2014 s-a schimbat culoarea site-ului, înainte era cu mult roşu şi promova activităţile tineretului PSD prin Europa. La schimb cu ceva finanţări. Ăia nu-s din instituţii decât cu numele.

Dacă aţi nimerit în mijlocul comunităţii româneşti bruxelleze, atunci e un miracol, pentru că nu v-a văzut nimeni. Toţi întrebau în stânga şi în dreapta, nici urmă de preşedinte, noroc că pe noi ne găsiţi uşor la o nevoie. De exemplu, pe 16 noiembrie am fost la Ambasadă vreo 7000. Poate că de data asta n-o fi fost o nevoie, nici o prioritate. Dar cred că toţi aceşti oameni ar fi meritat măcar un mulţumesc.

Am moderat zilele trecute lansarea volumului Miracolul din noiembrie, de Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu. Este o carte despre cum s-a votat în 2 şi 16 noiembrie 2014. Se apropie aceste date şi mă trec fiori, încă, cu gândul la tot ce s-a întâmplat atunci. Noi nu avem, desigur, instrumentele dumneavoastră de difuzare a informaţiei, dar s-au găsit surprinzător de uşor şi de repede oameni interesaţi să vină la o astfel de dezbatere şi de lansare, un an mai târziu, să vorbească despre speranţele lor, despre dezamăgiri, aşteptări, o Românie mai bună, mai articulată în criteriile de selecţie şi în atitudinea faţă de liderii pe care şi-i promovează, o Românie responsabilă, care nu se strecoară pe uşa din dos a Europei aşa cum v-aţi strecurat dumneavoastră, tiptil, la o întâlnire-fantomă despre care nu a ştiut nimeni, dar aţi organizat-o, totuşi, ca să rămână bifată pe ordinea de zi.

E o ruşine, domnule preşedinte. E păcat pentru fiecare minut pe care l-am stat acolo. Eu nu le regret, pentru că votul meu, în turul doi, a fost un vot anti-Ponta, dar aţi dezamăgit oameni care au fost cu dumneavoastră de la început şi care vă tot aşteaptă să le daţi bineţe. Mi-ar fi plăcut să vă cunosc şi să vă întreb doar atât:

1. cum ne puteţi privi în ochi după un an în care nu s-a întâmplat aproape nimic cu cei care ne-au umilit şi absolut nimic cu legea votului prin corespondenţă?;

2. Cine v-a făcut lista de invitaţi pentru întâlnirea asta de la Bruxelles, domnul şef de cancelarie prezidenţială Mihalache? Pentru că, în acest caz, e o onoare pentru mine şi pentru mulţi alţii că nu ne-am aflat acolo. Dar poate că nu sunt răspunsuri pe care să le daţi oricui, ci numai înalţilor funcţionari. Aţi procedat elegant şi demn de un preşedinte.

Vă mulţumim. 

PENTRU CONFORMITATE:

Autor:  Ramona Strugariu

Sursa: gandul.info

Publicat: 15.10.2015

RAMONA STRUGARIU: „Nu moare PSD…”

29 august 2015 2 comentarii

Ramona Strugariu

Nu moare PSD, nu vă mai grăbiţi să-i cântaţi prohodul 

Ba aş îndrăzni să spun că învie, e în plină resurecţie, îşi scutură oasele, ca după o lungă beţie şi se pregăteşte cu toate motoarele pentru drumul cel nou. Care e tot croit prin porumb şi bătut de roata de căruţă din amestec de glod şi prundiş, aşa cum le-au păstrat primarii timp de douăzeci şi, dar acest aspect nu este câtuşi de puţin relevant pentru interesele de partid.

Interesele de partid spun în mod răspicat, în acest moment, că fără un mecanism solid de reciclare, pus în funcţiune cât mai repede şi extins până la firul ierbii, până la ultimele comune din fundul ţării, PSD pierde, într-o manieră inacceptabilă şi dezonorantă  pentru ce poate această structură politică, următoarele alegeri. Mai grav decât atât, eject în opoziţie s-ar putea să însemne o vecinătate acidă cu M10 şi alte structuri politice care se ridică suficient de mult între timp încât să intre în Parlament. O perspectivă mai mult decât sumbră pentru finanţiştii din spatele cortinelor populist-demagogice, care până nu demult se ştiau stăpânii inelelor.

Astfel că măsuri radicale s-au impus:

Pe Ponta nu noi l-am dat jos, oricât de tare ne-om fi învolburat şi străduit. Tot ei l-au vidanjat. El este unul dintre puţinele exemplare care nu prezintă conţinut reciclabil;  trist până şi pentru standardele PSD.

Primarii care au priză la public, adică, în comunicatele oficiale, „stau bine în sondaje”, pot candida la locale fără niciun fel de probleme, chiar dacă au dosare penale sau orice alte neînţelegeri „minore” cu legea (generate, fără îndoială, de lipsa de comunicare intra şi inter-instituţională).

Dragnea este o stea în plină ascensiune, omul a cărui capacitate de comunicare telepatică dincolo de limitările existenţei lumeşti a reuşit până la urmă să-l aducă acolo unde se cuvine să fie, pe locul strămoşilor săi votanţi. Fie. Dacă face mai bine decât Ponta ce face, până la urmă nici nu mai are importanţă dacă e de pe vii sau de pe morţi, vorba bunicului meu, Dumnezeu să-l ierte.

Dar nu asta e problema. Greu de crezut, dar adevărat, nu aceasta e cea mai mare problemă cu care se confruntă România în momentul de faţă, oricât de dureros şi de descurajant ar suna. După 25 de ani de pseudo-post-comunism, vă vine să credeţi, sau nu, lucrurile stau, de fapt, în felul acesta: oameni ca Oprea şi Tăriceanu sunt în prime-time. Partidele lor au a ajuns, într-un interval de timp incredibil de scurt, speranţa de guvernare; forţa motrice capabilă să redreseze coaliţii care vor continua în aceeaşi logică a PSD, asigurându-i posteritatea: blatul, furtul, lipsa de transparenţă, minciuna. Şi mai tragic, toate aceste lucruri se întâmplă sub oblăduirea PNL, o structură scindată, frecvent contradictorie în declaraţii şi luări de poziţie, care în ultima vreme pare curtată de Antena 3 şi alţi campioni ai libertăţii de exprimare. Ce înseamnă noul PNL? Cine sunt oamenii noi? Unde au început legăturile între ceea ce se doreşte o alternativă puternică şi transparentă la guvernare şi ceea ce a reprezentat, în mod constant, o placă turnantă a dezinformării, manipulării mediatice şi lipsei de profesionalism?

Legea cu privire la alegerile locale în care primarii vor fi votaţi din primul tur este un exemplu. Lipsa totală de interes cu care a fost tratată în Parlament problema votului prin corespondenţă este un alt exemplu. Blatul penibil pentru salariile demnitarilor şi pensiile speciale, în condiţiile în care fantoma grexitului pluteşte, încă, prin Europa, nu mai are nevoie de nici un comentariu. Piesele de rezistenţă fac rocade sinistre – a se vedea Ilie Sarbu, din Senat direct la Curtea de Conturi.

Delegările şi nominalizările se fac pe aceleaşi criterii. Să luăm un caz recent: Eugen Lucan, reprezentant din partea ONG-urilor din România la Comitetul Economic şi Social, susţine că pe locurile societăţii civile la CESE, Guvernul a comis cel puţin trei ilegalităţi: nu a respectat procesul de delegare a membrilor din CES România pentru CESE; a numit doi reprezentanţi de la patronate, care nu au nici în clin, nici în mânecă, de a face cu societatea civilă – pe Marius  Opran, preşedinte UGIR, al cărui trecut în materie de business şi schimburi comerciale merită atent investigat, şi pe Mihai Ivaşcu, secretar general COMPIROM, director al unui patronat din construcţii, cu funcţie în Camera de Comerţ; se pare că nici documentele de nominalizare nu sunt de găsit. Aceştia sunt oameni care ajung la Bruxelles. Acestea par a fi procedurile prin care sunt selecţionaţi. Situaţia a fost semnalată Comisiei Europene şi a ajuns chiar zilele trecute pe masa lui Catherine Day. Despre aceste lucruri nu am văzut şi nu am auzit însă niciun cuvânt de la purtătorii de stindard şi liderii de audienţă ai canalelor de informare.

Nu, nu vă minţiţi şi nu vă pregătiţi pentru marşuri triste, cu iz funerar, pentru că PSD nu moare. Felul în care continuă să se întâmple lucrurile nu poate însemna decât că cearşafurile lor zdrenţuite vor flutura la nesfârşit peste culpa comună de a-i fi votat, pe ei şi pe cei asemenea lor, la un moment dat. Peste indiferenţa cu care i-am tolerat. Peste ce ne pregătim să alegem, pentru că nu avem nici acum de unde, după 25 de ani de pseudo-democraţie. Pentru că nu se poate alege între un nasture fără palton şi un hoit reciclat. Dacă vrem oameni noi, ce-i de îngropat chiar trebuie să meargă la groapă, iar paltonul trebuie tricotat, de la zero, bucată cu bucată.

Autor: Ramona Strugariu

Sursa: gandul.info

RAMONA STRUGARIU: „Ce-au făcut cu ţara pe care ne-am luat-o înapoi? Pe mâinile cui a încăput?”

9 iunie 2015 8 comentarii

Îmi faceţi dosar penal, domnule Ponta, dacă spun că sunteţi un individ urmărit penal care nu are ce căuta în fruntea guvernului?!

Ramona Strugariu

Acest articol nu va debuta cu: dragă Victor Ponta/ dragă Tăriceanu/dragă Liviu Dragnea/dragă Şova sau oricare altul. Pentru simplul motiv că nu mai are importanţă, în acest moment, cum îi cheamă.

Nu mai are absolut nicio importanţă ce funcţii ocupă sau că noi i-am trimis acolo şi ne-am făcut cel mai mare rău din istoria post-decembristă a României. Oamenilor nu le mai pasă cine îi guvernează. Nu le mai pasă cine îi afundă în beznă, cine îi minte, cine le batjocoreşte copiii, cine le ameninţă libertatea de exprimare.

Nu-i aşa că nu vă mai pasă? Spuneţi că da, ca să nu ne mai pese la toţi. Acest articol începe, de fapt, cu următoarea întrebare: dragi cetăţeni ai României, vă daţi seama că suntem în plină lovitură de stat? Vă daţi seama că în parlament, cu rânjet larg şi bătăi pe umeri triumfătoare, se votează dinamitarea justiţiei? Vă daţi seama că, în timp ce vă uitaţi, liniştiţi, la ştirile despre aceste evenimente, se epurează instituţiile democratice ale statului de drept? Unde sunteţi, dragi cetăţeni ai României? Pentru că există un singur loc în care fiecare om care are o responsabilitate minimă faţă de viitorul copiilor lui ar trebui să fie acum: în stradă!

Ştiu oameni care încă îşi plâng morţii din decembrie 89. Ne este indiferent că ăştia (cărora nu mai pot să le dau niciun nume) calcă în picioare morminte? Demnitate, drepturi fundamentale, conştiinţă naţională, asumare, vă mai spun ceva aceste cuvinte? Sunteţi ameninţaţi cu dosare penale pentru exercitarea dreptului de a vă spune cuvântul şi de a vă apăra libertatea în stradă! Chiar nu vă pasă?

Ce e aia comisie specială pentru evaluarea democraţiei? Ce e România, un lagăr? E mai democratic sau mai puţin democratic să porţi o pancartă atârnată de gât? Ce înseamnă că un procuror nu poate să-şi permită, la cei 27 de ani ai săi, să investigheze marea corupţie, sub pretextul că răstoarnă guverne? Unde e conceptul de justiţie independentă, pentru care am luptat şi în care credem?
Ce-au făcut cu ţara pe care ne-am luat-o înapoi? Pe mâinile cui a încăput, ALE CUI? Nu e nicio metaforă în aceste rânduri, nicio subtilitate, nici măcar cinism, sunt întrebările curate, enunţurile clare, precum carnea vie. Unde sunteţi, români? Nu e retoric, întreb în mod real, dureros, acut, pentru astăzi, pentru votul ruşinii supreme, pentru zilele care vor veni, pentru modificările ticăloase ale codurilor, menite să-i spele pe mâini, pentru furtul din bugetul de stat pe care-l umplem şi care se varsă în buzunarele lor, pentru mizeria din spitale, pentru dezastrul din învăţământ, pentru un sistem economic vandalizat de pomeni electorale şi mită. Chiar nu vă pasă?

Îmi faceţi dosar penal, domnule Ponta? Cât de repede se întocmeşte şi care e termenul – o săptămână? Îmi faceţi dosar penal pentru adevăr, pentru negru pe alb, pentru dreptul de a spune ce cred? Să demitizăm omul din spatele instituţiei pe care o reprezentaţi cu glorie: sunteţi un individ urmărit penal care nu are ce căuta în fruntea guvernului, conduceţi o şleahtă de incompetenţi care îngroapă România în cele mai sumbre ruine, faceţi parte dintr-un partid plin de hoţi şi corupţi condamnaţi definitiv, al cărui cel mai mare merit este de a fi furat România mai mult decât a făcut-o oricine, în toată istoria ei, în afară, poate, de turci, tătari şi alte neamuri invadatoare. V-aţi înconjurat de nume după chipul şi asemănarea dumneavoastră, indiferent din ce formaţiuni politice provin, al căror scop suprem este întoarcerea acestei ţări din drumul către Europa şi către normalitate, decenţă şi echilibru! Ne îngropaţi de vii, domnule Ponta!
Credeţi că manifestările din stradă sunt singurele forme de protest ale unui popor umilit? Protestează copiii care încă învaţă lângă sobe cu lemne pe jumătate înţepenite, în sate. Ăia permanent conectaţi la wifi. Protestează tăcut şi mai intră în câte o grevă permanentă a morţii oamenii care-şi aşteaptă medicamentele compensate şi pensiile cu care nu le pot plăti, bolnavii cronici care trebuie să aleagă între doze la fel de importante, pe care le alternează, cu lunile, pentru că nu au destul pentru un tratament integral. Protestează toţi cei pe care i-aţi fugărit de lângă familiile lor, de acasă, pe care i-aţi trimis sclavi în căutarea unui loc de muncă pe care nu l-au putut găsi într-o ţară în care investiţiile sunt mult mai puţin importante decât pomenile. Şi analfabetismul e o formă de protest – al generaţiilor viitoare pe care le nenorociţi în mod deliberat, cu rânjet cinic şi promisiuni că pot trece prin viaţă la fel de uşor fără să aibă măcar un bacalaureat.

Întocmiţi-mi dosar penal pentru toate aceste adevăruri îndrăzneţe, domnule procuror Ponta! Redactaţi-l cu grijă, pe urmă luaţi-vă turma de hoţi şi plecaţi de la guvernare!

Dacă România mai are un preşedinte, dacă cel pe care l-a votat aşa se numeşte şi este demn de fi în locul pe care i l-am încredinţat noi, acesta este momentul în care trebuie să o arate, mai mult decât oricare alt preşedinte pe care l-am avut. Suspendarea lui Ponta este cel mai mare bine pe care i-l puteţi face acestei ţări, domnule preşedinte Johannis! Dacă ei nu pleacă, puteţi fi glasul nostru care le spune că nu îi mai vrem? Dumneavoastră, de la Cotroceni, noi, toţi, din stradă!

Autor: Ramona STRUGARIU

Sursa: gandul.info

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Scrisoare deschisă către un premier înfrânt de Facebook

1 februarie 2015 Un comentariu

Ramona Strugariu este juristă ca profesie, are un master în drept european, este manager al mai multor proiecte în justiție, educație și integrare socială … Deci nu e chiar oarecine, pe lângă faptul că, după cum se poate vedea din poza atașată, este o femeie frumoasă mai este și școlită şi deşteaptă după cum îşi poate da seama oricine citeşte articolul ei de mai jos.

Actualmente Ramona Strugariu lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic.

Articolul Ramonei, de fapt, o scrisoare deschisă către premierul Ponta, care poate fi citit mai jos, este o fericită combinaţie de dulcegăreală ironică fină specifică femeilor sigure pe calităţile lor şi pe o educaţie solidă  şi nişte reproşuri dure, adevărate lovituri pentru premierul Ponta căruia îi este adresat. Bascularea paradoxală, între acel Dragă Victor Ponta şi scuiparea pur şi simplu, în faţă, a caracteristicilor urâte a lui Ponta, mincinos, făţărnicie, inconsecvenţă, aroganţă, lipsă de profesionalism, dorinţă de parvenire etc, ne deemonstrează că autoarea are un talent cu care ori te naşti ori nu îl ai.

Articolul este un adevărat rechizitoriu la adresa cuiva prea plin de sine ca să înţeleagă faptul că este doar un parvenit cocoţat acolo unde este nu prin calităţile personale ci prin folosirea unor mijloace nu tocmai ortodoxe. Un rechizitoriu la adresa cuiva capabil să calce pe cadavre pentru a se mai căţăra un pic pe scara socială, a cuiva care, odată ajuns într-un anumit loc, profitând de un oarece instinct de hienă, îşi detectează posibilii adversari şi îi înlătură fără nici un pic de jenă,  caracteristici care l-au adus în postura de preşedinte al PSD şi premier, dar care, până la urmă îl vor zdrobi.

Cel puţin faptul că articolul începe cu „Dragă Victor Ponta, îţi scriu aceste rânduri pentru că…” continuă cu  „Cum să nu te admir ?” şi se încheie aproape brutal ca şi cum o amantă i-ar da de înţeles amantului însurat că a venit vremea să o lase în pace, dar numai după ce lasă pe masă o sumă din  care să plătească electricitatea consumată în nopţile cu năbădăi: „Mai rămâi? Dacă până acum nu te-ai grăbit, ce rost ar avea să iei acum vreo hotărâre pripită? Mai rămâi măcar până când se soluţionează dosarul votului din diaspora” ar trebui să fie un motiv suficient pentru a trezi interesul…

Lectură plăcută !

Ramona Strugariu

GÂNDUL MEU: Dragă Victor Ponta, nu-ţi dau 10 euro, dar îţi dau altceva

 

Dragă Victor Ponta, îţi scriu aceste rânduri pentru că, după ce m-a indignat indiferenţa ta, m-a înfuriat incompetenţa ta, m-a adus în pragul râsului amestecat cu plânsul ipocrizia ta, sunt acum pe punctul de a-ţi mărturisi că aproape ţi-ai câştigat o admiratoare. Mi-am propus să tac, la început, dar când am văzut că toţi oamenii aceştia, care refuză să înţeleagă adevărul spuselor tale, te atacă în mod nedrept şi nu-ţi înţeleg raţionamentul, m-am gândit că cineva, până la urmă, te-ar putea apăra.

Cum să nu te admir ? Tu eşti simbolul renaşterii păsării Phoenix din propria-i cenuşă. Tu,  dintre toţi reprezentanţii demni ai scenei politice româneşti, eşti cel care, în calitate de prim-ministru al României, a reuşit, într-un timp record, să mintă cel mai mult (fără niciun fel de consecinţe juridice sau de orice altă natură). Tu, cu o hotărâre de nestrămutat, ai vrut să ne fii Vodă, adică mai mult decât preşedinte. Sloganul campaniei tale ar fi trebuit să fie Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu. Tu eşti primul candidat din istoria României care ne-a aruncat în vâltoarea campaniei electorale de pe un stadion, de acolo, de unde bate inima ţării cel mai tare. Nici acum n-am aflat dacă a fost sau nu cu bani de la contribuţia pe care spectatorii de pe stadioane, în general, sau cei care te urmăresc mereu cu sufletul la gură, o plătesc la stat.

Tu eşti omul care, înfrânt şi sabotat într-un mod josnic, de către nişte forţe oculte precum facebook, diaspora şi americanii, ai spus, cu capul plecat, că recunoşti că ai greşit, deşi nu ştii exact cum şi unde, şi că îţi mai trebuie puţin timp ca să analizezi ce ai de învăţat din aceste greşeli. Pe urmă, în timp ce te gândeai, ai pus la punct, încet, încet, toate problemele care te măcinau. Cu fapte: votul electronic şi de la distanţă?  O utopie, nu acum, că nu avem timp, specialişti, know how. S-a amânat. Doctoratul? Nu mai poate reprezenta la nesfârşit o dilemă, îl revocăm (unde-i ordonanţa de urgenţă pentru calitatea de avocat ?) Resurse noi la bugetul de stat pentru găurile din campania electorală ? Unde-i loc de dublă impozitare, nu-i tocmeală. Diaspora are şi bani de dat, nu numai gura mare.

Dragă Victor, niciodată, nimănui, nu i-ar fi trecut prin cap o soluţie mai elegantă. Ar fi echivalentul uni gest istoric. Nobil. Să săruţi mâna care te-a trădat. Eu te susţin. Mă gândeam să încep să plătesc chiar de mâine, aşa cum am plătit contribuţiile, pentru mine şi pentru alţii, cât am stat în România, cu o conştiinciozitate pe care prietenii partidului tău, ăia cu multe milioane fraudă fiscală la dosare, ar fi considerat-o de o prostie înduioşătoare. Dar pe urmă m-am întrebat, de ce, Victor, are bugetul de stat nevoie de banii unor golani, când lucrurile nu au mers niciodată mai bine?

Tu spui aşa:

”Suntem într-o situaţie foarte bună pe care trebuie să o întărim. Tot ceea ce am realizat în anii trecuţi trebuie să păstrăm şi în 2015: creştere economică, locuri de muncă, deficit mai mic şi investiţii străine mai multe”

Asta spui în condiţiile în care, de pildă, ai  tăiat bugetul pentru investiţii. Ca să plăteşti pensii, s-a argumentat. Acum noi, dacă trimitem banii ăia, întreb şi eu, se duc la pensii ? Bunica mea, care are pe lună cam jumătate din cât îi trebuie ca să-şi cumpere reţeta, rezolvă problema asta ? Ar fi excepţional, pentru toate bunicile din România, cărora nu le-ar mai trebui nici un sfanţ din diaspora pentru medicamente.

Atunci poate că banii noştri s-ar potrivi la spitale. Poate că în loc de seringi infestate s-ar achiziţiona niscaiva consumabile şi  instrumentar medical (am eu o prietenă pe care cu două ore înainte de operaţie au trimis-o să-şi cumpere bisturiu şi pansamente), sau ceva mobilier,  n-ar mai sta câte doi (am văzut odată şi trei) într-un pat. Dar dacă te gândeşti mai mult, omului, în general, îi e urât singur şi îi prinde bine un pic de tovărăşie, mai ales când e bolnav, aşa că în loc să-i dai o mână de ajutor, s-ar putea să-i pricinuieşti un rău mai mare. Mai mare chiar şi decât bacteriile cu care pleacă acasă de la spital şi pe care nu le avea când s-a internat.

Atunci la drumuri. Dar unde să mai încapă şi banii noştri peste banii deja investiţi ? N-ai tăiat tu panglica pentru ditamai autostrada ? Ce dacă s-a crăpat ? Acolo, spre culmea dealului, s-ar putea forma, în timp, un lac de acumulare. Ai fi singurul prim-ministru din lume care a reuşit să inaugureze un proiect pilot pe infrastructură bazat pe miracole ale naturii.

Aşa că mai bine la şcoli. Numai că mi-am amintit că fiecare copil din România are o tabletă conectată la internet, conform declaraţiilor tale. Era digitală şi-a făcut simţită prezenţa până în cele mai îndepărtate colţuri de ţară, în fiecare sătuc, acolo unde tinerii (care se pregătesc temeinic pentru cadrul economic competitiv pe care tu şi membrii guvernului tău l-aţi creat, astfel încât să nu mai dezerteze în diaspora), toţi, până la unul, stau în iernile lungi lângă sobele încălzite cu lemne şi învaţă abecedarul pe wikipedia.

Prin urmare, n-are rost să dăm bani. Nu-i folosesc nimănui, sunt în exces. M-am gândit, totuşi, să vin cu o propunere care ar putea împăca dorinţa ta, justificată, de a ne aduce aportul la fondul social care va scoate România din criză. Ştii că s-au purtat numeroase discuţii în legătură cu o posibilă acţiune civilă, în justiţie, a diasporei, după votul din 2, respectiv 16 noiembrie, în care să se solicite despăgubiri pentru cei care au fost umiliţi ore întregi în ploaie şi frig – atât de mare le-a fost dorinţa de a nu te vedea preşedinte. Ne-am tot gândit, ne-am sfătuit şi am ajuns la concluzia că ar fi chiar o ruşine să cerem bani, când noi am stat acolo de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, cu un scop foarte precis. Că ar fi de-a dreptul ridicol să plătească statul român despăgubiri unor oameni a căror singură speranţă, până la capăt, a fost să scoată ţara de pe mâna ta. Dar poate că n-am gândit constructiv. Nici acum nu-i târziu să ne hotărâm. Dacă tot ne vrei contribuabili la bugetul de stat, responsabili şi aproape de ţară, hai să facem în felul următor: noi cerem nu 10 – e foarte puţin – ci 100 de euro pentru fiecare om care a îndurat rea-voinţa, cinismul şi aroganţa ta. Pe cei pe care i-ai adus în genunchi, cu sprayuri paralizante, pe cei care s-au deplasat sute de kilometri, îi întrebăm dacă e de ajuns, poate că vor chiar mai mult. Banii să fie plătiţi de către cei direct responsabili, din buzunarele proprii, aşa cum ar fi moral şi firesc. Să nu-mi spui că ne împiedicăm de cadrul legislativ, pentru că până şi aici poţi face ceva, dai repede o ordonanţă de urgenţă, precum cea pe care ţi-ai făcut-o cadou de Crăciun, şi s-a rezolvat. Vezi tu cum vine treaba cu legea organică şi ordinea lor, nu-i o problemă. Pe urmă noi, încolonat şi cuminte, precum tot contribuabilul, donăm, în urma procesului, toţi banii ăştia la buget. Poate la contribuţiile sociale, poate la DNA, undeva unde ştim că sunt folosiţi pentru cetăţenii acestui stat de drept pe care tu îl iubeşti şi noi l-am uitat. E destul de fairplay? Facem aşa?

Da, Victor Ponta, poate că eşti de admirat. Pentru perseverenţa şi ambiţia ta de a batjocori până la capăt. Pentru arta de a minţi. Pentru marşul cadenţat, fără ezitări, peste voinţa celor care nu te-au vrut până la lacrimi şi cărora le râzi în nas. Pentru faptul că încă eşti prim-ministru.

Mai rămâi? Dacă până acum nu te-ai grăbit, ce rost ar avea să iei acum vreo hotărâre pripită? Mai rămâi măcar până când se soluţionează dosarul votului din diaspora.

Autor: Ramona Strugariu

Sursa: gandul.info

Data publicării: 31.01.2015

P.S. Acest articol scrisoare deschisă nu este primul publicat de Ramona Strugariu.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în cadrul unui articol publicat la 01.12.2014 de Alina Matis în gandul.info intitulat: „România, draga mea: N-am ieşit în stradă ca să te luăm înapoi. Noi am stat precum nebunii în ploaie şi frig ca să ne iei tu înapoi”, apare o scrisoare deschisă publicată de frumoasa brunetă pe contul său de Facebook  intitulată „La mulţi ani, România!”.

Articolul Alinei Matis poate fi văzut integral, inclusiv scrisoarea Ramonei Strugariu poate fi văzut aici .

%d blogeri au apreciat asta: