Arhiva

Posts Tagged ‘Raportul MCV’

Gabriela Zoană, înlocuitoarea Veorikăi la PE, o adevărată clonă a acesteia (din punct de vedere intelectual)

13 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Dacă cineva de la PSD s-ar fi străduit și ar fi creat o clonă a Veorikăi Doncilă care să o înlocuiască la Parlamentul European, nu ar fi reușit să creeze una mai apropiată de original, intelectual vorbind, decât Gabriela Zoană, cea care încălzește acum fotoliul încălzit cu ceva vreme în urmă  de bucile, ceva mai abundente, a blondei videlence.

Cum, deși din punct de vedere estetic, Găbița arată destul de bine, nimeni nu se prea înghesuie să o invite la tv, bruneta se simte cam nevorbită și trimite comunicate pe care cei de la stiripesurse.ro i le punblică de ăarcă ar fi citate din Sfânta Scriptură, uneori fără a preciza măcar că e un comunicat. A se înțelege prin ”comunicat” orice mail trimis de cineva din achipa sa de comunicare, în numele europarlamentarei. Sau, poate chiar de ea însăși, în fond, ce să facă și ea la Bruxelles? Să stea prin crâșme sau să iasă la agățat? 

Astăzi, 13.11.2018, stiripesurse.ro publică sub semnătura unuia George Traicu, un text (de fapt un copy-paste al unui mail probabil) din care, citindu-l, înțelegem că ar vrea să fie un comunicat al zglobiei brunete (este scris la persoana I) fără a se pune niște ghilimele și a se preciza cine e de fapt autorul textului, un … articol sub semnătura mai sus pomenitului, intitulat ”Europarlamentarul Gabriela Zoană acuză – Mecanismul de evaluare al MCV este profund viciat” .

Încă de la primele caractere nu se trasează fundalul: suntem martorii unei conspirații de zile mari. Credeați că faptul că s-a nimerit ca Raportul MCV și Rezoluția referitoare la România se înghesuie ambele în aceeași zi este o coincidență? Nțțț, ele au fost prezentate în aceeași zi. Zice bruneta că ” …trebuie să înțelegem că în acest moment România, care are la guvernare cel mai mare partid social-democrat din întreaga Europă …” ce mai, conspirație antisocial-democrată  100% (din păcate nu ne explică și de ce social democrații europeni au votat la unison pentru Rezoluția ticăloasă… deh, or fi masochiști.

La fel ca alți colegi ai ei, bruneta îi consideră pe europarlamentari, pe lângă că sunt răi și conspiraționoști, și tâmpiți sadea, incapabili să înțeleagă că ”….în România se respectă statul de drept și valorile europene…” deci este o chestiune care ține de statul de drept li face parte din valorile europene, faptul că un infractor face presiuni și reușește să schimbe completul de judecată pentru a protesta apoi modul în care a fost ales altul (probabil considerând că nu e OK că el nu a fost întrebat cine ar trebui să facă parte din acel complet). 

Tot zglobia brunetă consideră că mânăria ține de PPE, cel mai mare grup parlamentar, atât de mare încât și social-democrații europeni, cu excepția celor mioritici și a trimișilor lui Tăriceanu, sunt influențați de cei de la PPE.

Plină de spune, Găbița, ne spune că România e acuzată de tot felul de drăcii, evident, în mintea ei, PSD=România, așa cum PSD=Liviu Dragnea, deci, confoem matematicii în vigoare România=Liviu Dragnea.

Înainte de a pune integral articolul în discuție, vreau doar să fac un fel de prognoză. Dacă Veorika, fosta instructoare de lucru manual, va fi nevoită să părăsească fotoliul de premier, o variantă extrem de bună ni se arată a fi Gabriela Zoană, nivelul de inteligență esta clar că e similar.

În continuare, comunicatul Gabrielei Zoană, așa cum a fost publicat de stiripesurse.ro.

”Europarlamentarul Gabriela Zoană acuză – Mecanismul de evaluare al MCV este profund viciat” .

Nu este deloc întâmplătoare suprapunerea raportului MCV cu rezoluția referitoare la România de astăzi. Alegerile europarlamentare de anul viitor au pus presiuni pe marile familii europene. Trebuie să înțelegem că în acest moment România, care are la guvernare cel mai mare partid social-democrat din întreaga Europă, este ținta atacurilor politice ale popularilor europeni în perspectiva alegerilor din prima jumătate a anului viitor.

Săptămâna aceasta România este acuzată pe nedrept și deloc întâmplător în două documente: ”Rezoluția privind respectarea statului de drept” și ”Raportul MCV pe justiție”.

În ceea ce privește rezoluția, așa cum m-am exprimat public în repetate rânduri, consider că mulți colegi din Parlamentul European ori nu au înțeles că în România se respectă statul de drept și valorile europene, ori se prefac că nu înțeleg, în contextul în care votul din plen va fi unul exclusiv politic. Calculele care se fac acum la Bruxelles și la Strasbourg nu țin cont de realități, ci de procentele pe care popularii europeni și corespondenții lor de la nivelul fiecărui stat membru le-ar avea de câștigat la următoarele alegeri europene, din prima jumătate a anului viitor.

Indiferent ce ar face în această perioadă România, este clar că la nivelul Parlamentului European deciziile au fost luate, acuzarea pe nedrept a țării noastre folosind exclusiv celui mai mare grup politic european, grupul PPE, cel care de regulă dă Uniunii viitorul președinte al Comisiei Europene. Din nefericire, vedem europarlamentari români aserviți mai degrabă intereselor acestora decât intereselor de țară.

În ceea ce privește raportul MCV, nici aici lucrurile nu stau diferit. Este de notorietate faptul că sub umbrela acestui așa numit: ”mecanism de cooperare și verificare”, s-au comis de fapt abuzuri care în alte state nu ar fi permise. În plus, prin acest MCV s-au impus României o serie întreagă de condiții, îndeplinite rând pe rând, dar care, odată îndeplinite, erau înlocuite în rapoartele de progres periodice succesive cu noi și noi condiții care ne erau impuse, promițându-ni-se că odată îndeplinite și acestea, ne va fi ridicat mecanismul. Au fost schimbate regulile din mers, în funcție de context și interese.

Din această perspectivă, raportul MCV de săptămâna aceasta, care este nefavorabil țării noastre, nu face decât să se înscrie în lunga serie de rapoarte făcute pentru a impune măsuri în funcție de necesitățile politice ale momentului.

Sursa: stiripesurse.ro

P.S. Eu am o mare dilemă … unde Dumnezeu găsește PSD atâtea năroade?

În visele sale umed erotice Tăriceanu crede că pentru Raportul MCV trebuie să i se ceară acordul.

5 februarie 2016 Lasă un comentariu

Călin popescu Tăriceanu

În visele sale umed erotice Călin Popescu Tăriceanu are senzaţia cei de la Comisia Europeană trebuie să îi ceară lui acordul pentru Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare  şi îi cere Guvernului să li-l  returneze,    precizând că trebuie demarate procedurile pentru încetarea monitorizării.

„Resping acest raport şi cer Guvernului să-l returneze cu toate criticile care au fost deja formulate şi altele pe care Guvernul va avea obligaţia să le formuleze, pentru a fi refăcut ţinând cont de observaţiile pe care nu numai eu le-am făcut până în prezent, dar şi alte persoane şi instituţii. Ar necesita un punct de vedere al Guvernului, care să analizeze în amănunţime şi extrem de critic toate observaţiile incluse în raport”, a declarat,  Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferinţă de presă la Parlament.

Tot Tăriceanu, preşedintele Senatului îi cere Guvernului (probabil în mintea lui „ordonă Guvernului) să înceapă procedurile diplomatice pe lângă Comisia Europeană pentru încetarea monitorizării în domeniul justiţiei pentru că „acest mecanism nu are niciun fel de bază juridică în tratatul de aderare şi începe să fie folosit mai degrabă ca un instrument politic”.

„Foarte multe ţări din Europa fac o legătură permanentă şi absolut ilogică între aderarea la Schengen şi MCV. Nici aderarea la Schengen nu este o opţiune care se acordă României, este o obligaţie a ţărilor membre înscrise în tratatul de aderare. Calitatea de membru Schengen se obţine nu pe baza unor considerente politice cum sunt incluse mai mereu în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, ci pe baza unor realizări tehnice care să exprime capacitatea unor ţări de a se înscrie în regulamentele şi cerinţele funcţionării în spaţiul Schengen”, a mai spus Călin Popexu Tăriceanu.

 Wow, nu ştiam că mă fardam… 

Andreea Paul şi Monica Macovei despre noul raport MCV

28 ianuarie 2015 2 comentarii

Andreea Paul, Monica Macovei

Legat de raportul MCV, prim-vice preşedintele PNL, Andreea Paul, într-o declaraţie pentru Madiafax, spune că verigile slabe sunt Parlamentul şi Avocatul Poporului, iar demisia celor responsabili pentru criticile din raport este „un gest minimal”

Verigile slabe ale raportului MCV sunt Parlamentul şi Avocatul Poporului. Demisia celor responsabili pentru criticile din raportul MCV este un gest minimal”, spus doamna Paul

„Respectarea legii, aplicarea automată a deciziilor justiţiei, vacanţele parlamentare mai scurte şi eliminarea privilegiilor parlamentarilor ne-ar apropia mult de respectul românilor”, a mai adăugat dânsa.

La rândul său, doamna Monica Macovei spune că raportul MCV confirmă faptul că acest mecanism european trebuie să continue până când reformele din justiţie şi anticorupţie sunt ireversibile, subliniind, totodată, că un punct slab este reprezentant de faptul că Parlamentul „apără corupţii şi incompatibilii”.

„Raportul MCV de astăzi (miercuri n.a) – spune doamna Macovei într-un comunicat –  confirmă că acest mecanism european trebuie să continue până când reformele din justiţie şi anticorupţie sunt ireversibile. Asta vor şi românii. Raportul Comisiei Europene din cadrul MCV, publicat astăzi, indică puncte slabe în funcţionarea justiţiei şi faptul că Parlamentul apără corupţii, incompatibilii şi alţi demnitari anchetaţi penal”.

Monica Macovei atrage atenţia asupra  criticilor prezentate în raport, respectiv a faptului  că Parlamentul nu a soluţionat rapid cererile procurorilor de ridicare a imunităţii politicienilor, a întârziat foarte mult încetarea mandatelor pentru parlamentarii incompatibili şi nu a aplicat deciziile Curţii Constituţionale.

O altă critică  puternică venită din partea doamnei Macovei se referă la Avocatul Poporului, care „nu a acţionat în interesul oamenilor şi nu a contestat ordonanţe de urgenţă la Curtea Constituţională, deşi acestea erau evident neconstituţionale”.

Dânsa  remarcă şi faptul că CE a dat, citez, „o bilă neagră” CSM atunci când a criticat practica judiciară neunitară din instanţele judecătoreşti din România. „Aşa cum atrag atenţia încă din 2005, atâta vreme cât practica judiciară nu este unitară, românii nu vor avea încredere în justiţie, pentru că justiţia trebuie să fie predictibilă, şi nu o loterie”, spune doamna Macovei. „Comisia Europeană atrage atenţia Guvernului României că fenomenul corupţiei generalizate «impune o abordare mai sistematică». Cu alte cuvinte, corupţia generalizată trebuie combătută sistemic, pentru că aceasta creează o realitate paralelă şi strâmbă, ca în oglinzile în care imaginea, respectiv realitatea, este deformată”, mai adaugă dânsa. Monica Macovei a mai ţinut să sublinieze  că aceste critici din raportul MCV sunt „reale”, românii simţindu-le pe pielea lor în fiecare zi, în timp ce „buzunarele lor sunt golite de politicieni corupţi care îi fură şi îi mint”.

„Un politician responsabil nu poate avea decât obiectivul rezolvării acestor probleme grave şi al respectării promisiunilor pe care România le-a făcut în 2007 când a intrat în Uniunea Europeană. De aceea, ridicarea MCV nu poate fi un obiectiv politic în sine, cum a spus, de altfel, astăzi şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, anunţând că monitorizarea europeană va continua”, concluzionează doamna Macovei.

Ne mai trebuia un raport MCV dezastruos pe justiţie. Acum nu ne mai trebuie nimic… îl avem

23 ianuarie 2014 Lasă un comentariu

Aveam de toate. Ne mai trebuia un raport MCV dezastruos pe justiţie.  Acum nu ne mai trebuie nimic… îl avem

CSM: Raportul MCV remarcă atacurile la adresa independenţei justiţiei

CSMRaportul MCV remarcă atacurile la adresa independenţei justiţiei, dar şi „tentativele de legiferare discriminatorie”, arată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), într-o analiză a raportului de ţară, făcută publică joi.

În raportul MCV prezentat miercuri este subliniat rolul Consiliului Superior al Magistraturii în apărarea independenţei justiţiei, dar şi a imparţialităţii şi reputaţiei magistraţilor, a precizat CSM.

„Se recomandă crearea unui fond special pentru sprijinirea financiară a magistraţilor în demersurile judiciare pentru apărarea reputaţiei şi independenţei”, se menţionează în documentul citat.

Potrivit CSM, Comisia a notat în raport „tentativele de legiferare discriminatorie”, prin exluderea parlamentarilor din rândul subiecţilor activi ai unor infracţiuni de corupţie.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis elaborarea unui plan de măsuri privind recomandările făcute în raportul MCV.

„Plenul CSM a hotărât, în şedinţa din 23 ianuarie a.c. ca, pe baza Raportului tehnic detaliat care însoţeşte Raportul Comisiei Europene, Direcţia Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe, cu sprijinul celorlalte compartimente din cadrul Consiliului, potrivit atribuţiilor specifice, să elaboreze un plan de măsuri la nivelul CSM (inclusiv Inspecţia Judiciară, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri)”, menţionează CSM.

Raportul MCV din acest an are un număr redus de recomandări a căror implementare revine CSM, marea majoritate fiind adresate Legislativului şi Executivului.

„Ca şi în ultimele rapoarte, Comisia Europeană constată menţinerea track recordului pozitiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ministerului Public în general, şi al Agenţiei Naţionale de Integritate şi salută rezultatele Consiliului Superior al Magistraturii în îndeplinirea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, dar şi în eficientizarea sistemului judiciar, formarea magistraţilor şi a grefierilor, precum şi practica disuasivă a Secţiilor CSM în materie disciplinară”, a arătat CSM, într-un comunicat de presă transmis după prezentarea raportului MCV.

Reprezentanţii CSM au precizat că raportul are în vedere o perioadă de referinţă mai mare de un an, Comisia analizând evoluţiile nu doar de la ultimul raport care a fost publicat la 30 ianuarie 2013, ci şi de la documentul dat publicităţii la 18 iulie 2012.

Potrivit reprezentanţilor CSM, recomandările adresate puterilor legislativă şi executivă urmăresc consolidarea în continuare a rolului Consiliului.

„Spre deosebire de alte rapoarte anterioare, nu există recomandări adresate exclusiv CSM, recomandările privind reforma judiciară implicând colaborarea inter-instituţională a tuturor actorilor cu atribuţii în gestionarea sistemului judiciar”, a precizat sursa citată.

Totodată, reprezentanţii Consiliului au arătat că măsurile propuse de Comisie sunt în consonanţă cu obiectivele instituţiei şi cu nevoile sistemului judiciar românesc,” în vederea asigurării sustenabilităţii şi a ireversabilităţii reformei judiciare în România, întărirea statutului judecătorului şi procurorilor, şi a consolidării statului de drept şi a supremaţiei legii”.

Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat, miercuri, în prezentarea raportului MCV, că există încă îngrijorări legate de independenţa justiţiei în România, el subliniind că modificările la Codul penal au generat „îngrijorări majore” în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei.

„Există încă îngrijorări în legătură cu independenţa justiţiei şi există foarte multe exemple în ceea ce priveşte un grad de opoziţie la măsurile anticorupţie şi de integritate”, a afirmat Mark Gray.

El a arătat că amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor în decembrie 2013 la Codul penal „au dus la îngrijorări majore în legătură cu capacitatea de combatere a corupţiei”.

Comisia Europeană a recomandat, în raportul MCV, ca obligaţia Executivului şi a Legislativului de a respecta independenţa justiţiei să fie inclusă în Constituţia revizuită şi ca prin noul statut al parlamentarilor să crească la maximum numărul de hotărâri judecătoreşti definitive care sunt executate.

Comisia invită România să întreprindă măsuri în patru domenii: independenţa sistemului judiciar, reforma sistemului judiciar, integritatea şi lupta împotriva corupţiei.

„Factorii de decizie din sistemul judiciar trebuie să continue să apere independenţa justiţiei. (…) În acest domeniu, România ar trebui să se asigure că în Codul de conduită al parlamentarilor sunt incluse dispoziţii clare în ceea ce priveşte respectarea independenţei sistemului judiciar, şi în special a hotărârilor judecătoreşti de către parlamentari şi în cadrul procesului parlamentar şi să asigure Consiliului Superior al Magistraturii condiţiile necesare pentru consolidarea activităţii sale de protejare a independenţei sistemului judiciar şi de sprijinire a magistraţilor confruntaţi cu provocări care aduc atingere independenţei sistemului judiciar”, se arată în raport.

Totodată, CE recomandă României să profite de ocazia creată de posibila revizuire a Constituţiei pentru monitorizarea dispoziţiilor existente în ceea ce priveşte „separarea puterilor, cu precizarea clară a obligaţiei executivului şi legislativului de a respecta independenţa sistemului judiciar”.

În ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, experţii CE consideră că ar trebui intensificate progresele privind sporirea uniformităţii jurisprudenţei şi a practicii judiciare, „prin includerea unor măsuri de accelerare a procedurilor judiciare şi de utilizare a noilor posibilităţi, cum ar fi confiscarea extinsă”.

România ar trebui „să accelereze găsirea unei soluţii la problemele generate de volumul de lucru şi să adopte măsurile legislative necesare pentru restructurarea sistemului de instanţe” şi să finalizeze „procedurile privind legea pensiilor magistraţilor condamnaţi pentru infracţiuni”. În plus, România trebuie „să îmbunătăţească respectarea hotărârilor judecătoreşti la toate nivelurile, pentru a se asigura executarea adecvată a hotărârilor judecătoreşti şi a sancţiunilor financiare”.

În domeniul integrităţii, România ar trebui „să se asigure că nu există excepţii de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese şi averile nejustificate”. De asemenea, se recomandă ca Guvernul să colaboreze cu ANI pentru elaborarea şi propunerea unor acte legislative de îmbunătăţire a cadrului de integritate.

CE recomandă introducerea verificărilor ex-ante a achiziţiilor publice în cadrul ANI, în vederea „extinderii acestei verificări de la procedurile în care sunt implicate fonduri ale UE la toate procedurile de achiziţii publice.

O altă recomandare importantă este asigurarea că „prin introducerea noului statut al parlamentarilor se măreşte la maximum numărul de hotărâri judecătoreşti definitive care sunt executate automat”.

În ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, Bucureştiul trebuie să se asigure că legislaţia în domeniu se aplică „în mod egal tuturor şi în condiţii egale”. Totodată, trebuie intensificate „eforturile de urmărire penală a cazurilor de corupţie la scară mică”.

Raportul recomandă dezvoltarea unei Strategii Naţionale Anticorupţie prin introducerea „unor criterii de referinţă şi a unor obligaţii mai coerente pentru administraţia publică şi prin punerea rezultatelor la dispoziţia publicului”.

Purtătorul de cuvânt al CE a spus că rapoartele MCV vor continua cât timp va fi necesar pentru ca România şi Bulgaria să îndeplinească angajamentele luate la aderarea la Uniunea Europeană.

Mark Gray a precizat că următorul raport a fost planificat peste aproximativ un an, dar ţine de viitoarea Comisie să decidă exact când va fi publicat.

 Autor: Otilia Ciocan

Sursa: gandul.info

%d blogeri au apreciat: