Arhiva

Posts Tagged ‘respingere candidatură’

Pesediștii isterizați de respingerea candidaturii Rovanei Plumb de către Comisia Juridică a Parlamentului European

26 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Prea obișnuiți să își finanțeze campaniile electorale cu bani gri sau chiar negri proveniți din lumea interlopă (motivul pentru care PSD și-a făcut un modus vivendi din a da legi care să protejeze interlopii), pesediștii sunt uluiți că europenii din Comisia Juridică a Parlamentului European și-au permis să dea un vot  împotriva candidaturii Rovanei Plumb.

Carmen Avram

Carmen Avram, adresându-se probabil retardaților telespectatori ai Antenei 3, dovedind că nu a înțeles nimic, scrie pe Facebook că Rovana Plumb nu a fost respinsă ci i s-a suspendat procedura de audiere pentru a-i da timp să-şi rezolve problema considerată „conflict de interese”, cică dacă reuşeşte, are toate şansele de a merge mai departe. Treaba e că dacă madam Plumb se apucă să lămurească treaba, s-ar putea să nu ajungă comisar European ci colegă de suferință a lui Liviu Dragnea, beneficiară a sistemului penitenciar.

”Ca să fie foarte, foarte clar pentru cei care se bucură acum că au mai dat o lovitură împotriva României, Rovana Plumb nu a fost „respinsă”. I s-a suspendat!! procedura de audiere în comisia de transport, pentru a-i da timp să-şi rezolve problema considerată „conflict de interese”. Dacă reuşeşte, are toate şansele de a merge mai departe. Dar, totuşi, cât e de trist ce se întamplă în această țară! Cât e de trist că există români care sfâşie români, ca să poată sluji aiurea! Cât e de trist că, din 10 candidați „cu probleme”- dintre care unii chiar au fost dovediți că au călcat strâmb-doar Rovana Plumb (victimă a unei groaznice campanii de denigrare şi de hărțuire) e cea care trebuie să suporte consecințele! Tare, tare trist.”– scrie azi Carmen Avram pe contul său de Facebook.

Legat de faptul că, toți ca unu, pesediștii, uitând de opoziția lor față de candidatura Laurei Codruței Kovesi, se plâng de nu mai pot că românii ”se sfâșie între ei”,  jurnalistul Cristian Todor Popescu a declarat la Digi24 votul dat de Comisia Juridică a Parlamentului European împotriva candidaturii Rovanei Plumb pentru un post de comisar european. Premierul Viorica Dăncilă, care a vorbit despre riscul compromiterii imaginii României în cazul Kovesi, ar trebui să demisioneze pentru că tocmai ea este cea care compromite imaginea țării, spune gazetarul.

Această problemă aparține PSD-ului si doamnei Dăncilă, nimănui altcuiva. PSD este cel care a menținut-o în afara puterii legii pe Rovana Plumb, cu ajutorul majorității parlamentare, PSD e cel care a trimis-o acolo. Doamna Dăncilă a trimis-o în calitate de candidat de comisar european – a declarat Cristian Tudor Popescu.

El amintește că premierul susținea că imaginea României ar putea fi compromisă dacă s-ar dovedi adevărate „probemele nerezolvate în justiție” ale Laurei Codruța Kovesi, desemnată săptămâna aceasta pentru funcția de șef al Parchetului European, dar pe care Guvernul nu a susținut-o. Pe de altă parte, Dăncilă a spus în repetate rânduri că toți europarlamentarii români ar trebui să fie uniți și să o susțină pe Rovana Plumb.

Cum e acum imaginea României, când a fost respinsă Rovana Plumb? Dacă doamna Dăncilă ar avea o umbră de demnitate, de umanitate în ea, dacă ar fi om cât de cât și nu acest animal politic nedefinit care este, și-ar da demisia” – a spus Popescu.

În timp ce Laura Codruța Kovesi își va ocupa locul de procuror-șef european, se realizează această compromitere prin intermediul doamnei Dăncilă care, la Washington – acest lucru trebuie spus tuturor românilor – s-a dus în calitate de băgător de seamă, pe niște bani mulți, pe care nu se știe cine i-a dat, fiind vorba și acolo de compromiterea imaginii României în lume, pentru că premierul României s-a dus în vizită în SUA ca să se întâlnească pe un hol cu un primar dintr-un oraș, atât. Această expresie pe care Dăncilă a folosit-o de nu știu câte ori: să luptăm pentru imaginea României în lume, să fim uniți, să nu ne mai denigrăm noi pe noi, iată că această compromitere o realizează pe toate planurile Viorica Dăncilă, care nu își va da demisia”- a continuat jurnaslistul.

El a vorbit și despre diferența dintre declarațiile de avere ale Rovanei Plumb – cea depusă la București și cea trimisă la Comsia Europeană.

Este vorba despre modelul mental din capul persoanelor ca Rovana Plumb și altor indivizi de la PSD care cred că ce merge la București și merge în Dâmbovița merge și la Bruxelles. Asta a fost gândirea, simplă și directă.

Rovana Plumb este o ordură din punct de vedere uman, a făcut nenumărate matrapazlâcuri înfiorătoare, fiul ei care merge cu un Mercedes de 250.000 de euro, satrapia din Dâmbovița pe care a constituit-o acolo, punându-și rudele, făcând legea, ea fiind legea acolo ani și ani. Cu dosarul Belina, făcut în complicitate cu Liviu Dragnea. Și cu toate aceste lucruri odioase cu care această tipică femeie de partid PSD care nu se dă înapoi de la nimic le-a făcut aici în România, s-a dus acolo cu gândul că merge și la Bruxelles, – a continuat gazetarul.

Amintim că azi Comisia Juridică a Parlamentului European a respins la vot candidatura Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european la Transporturi. Ea a fost chemată astăzi pentru o audiere excepțională, pentru a da lămuriri cu privire la diferențele dintre declarațiile sale de avere depuse la Bruxelles și la București. Ieri, nu a reușit să-i convingă pe membrii comisiei, care i-au cerut să traducă în engleză declaraţia depusă în România şi să ofere detalii despre împrumuturi de un milion de euro.

%d blogeri au apreciat asta: