RALUCA BOBOC: ”La adăpostul Constituției, fără teama sancțiunilor imediate, formațiuni precum PSD, PNL, PDL, UDMR etc, s-au baronizat și au generat corupție în loc de dezvoltare.”

Revizuirea Constituției – singura șansă pentru resetarea clasei politice

Raluca Boboc

Startul pentru alegerile locale este foarte aproape, iar sondajele de opinie înregistrează cote extrem de negative în ceea ce privește încrederea românilor în partidele politice. Conform studiului realizat de IRES, mai mult de 9 din 10 respondenţi declară că au puţină şi foarte puţină încredere în partidele din România, iar trei sferturi dintre participanţii la studiu au păreri depreciative cu privire la acestea.

Deși electoratul a transmis numeroase semnale de alarmă, reforma celor două partide care domină scena politică este departe de a fi un deziderat realizat. Speranța generată de alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 și emoția produsă de dureroasa tragedie de la Colectiv au fost irosite. Resetarea scenei politice, așteptată de un procent semnificativ din electorat, se amână, teoretic,  pe termen nedefinit.

PNL și PSD sunt conduse în continuare la vârf de aceleași figuri obosite și irelevante, incapabile să depășească un anumit prag al încrederii în sondaje, criteriile de integritate au fost puse în vitrină doar pentru a mai păcăli câțiva votanți, iar oferta de candidați reflectă foarte bine incapacitatea celor două partide de a înțelege așteptările electoratului.

Deschiderea reală pentru înnoirea clasei politice există. 41% dintre respondenţi declară că sunt dispuşi să voteze partide noi, însă timpul scurt, complicitățile între vechile formațiuni politice, o piață media extrem de partizană, fragilitatea noilor proiecte sau micile orgolii, caracteristice personajelor mai puțin inițiate în arta subtilităților politice, sunt factori care împiedică pe termen scurt consolidarea și afirmarea partidelor apărute în ultima vreme pe scena politică.

Chiar dacă realitățile politice și datele sociologice indică faptul că în 2016 România nu va avea o Primăvară a înnoirii politice, germenii au fost sădiți. Pe termen lung, pas cu pas, acești germeni vor încolți, se vor dezvolta și vor înflori, transformându-se apoi într-o amenințare reală pentru viața vechilor partide.

Într-o perioadă de un an, maxim doi, o nouă clasă politică își va face loc și se va afirma tot mai accentuat. Conviețuirea cu actualele partide, care în mod cert vor domina administrația locală și centrală, până la alegerile parlamentare din 2020, s-ar putea însă să genereze tensiuni sociale cu consecințe greu de cuantificat în acest moment. De aceea, trebuie identificate mecanismele prin care resetarea clasei politice să se producă pe cale pașnică și democratică.

Alegerile anticipate – punct și de la capăt

Alegerile anticipate au fost identificate în ultimii ani ca fiind cea mai bună soluție pentru rezolvarea crizelor și resetarea clasei politice, fiind susținute cu extremă vehemență chiar în timpul protestelor generate de tragedia de la Colectiv. Însă măsura dizolvării Parlamentului, pârghia constituțională care permite declanșarea anticipatelor, se ia într-o singură situație și trebuie să fie rezultatul eșecului formării Guvernului. Astfel, dacă Parlamentul nu acordă votul său de încredere pentru formarea Guvernului, de cel puțin două ori în termen de 60 de zile de la prima solicitare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare.

Este adevărat că procedura extrem de complicată prevăzută de actuala Constituție a României pentru declanșarea alegerilor anticipate a acționat în toată perioada aceasta ca un scut de protecție care a permis construirea și consolidarea democrației românești.

Stabilitatea politică a țării a avut cu siguranță o contribuție majoră în atingerea unor obiective extrem de importante precum aderarea la structurile NATO și integrarea în Uniunea Europeană, însă prețul plătit a fost menținerea și stabilizarea în Parlament a actualelor partide politice. La adăpostul Constituției, fără teama sancțiunilor imediate, formațiuni precum PSD, PNL, PDL, UDMR etc, s-au baronizat și au generat corupție în loc de dezvoltare.

Compoziția legislativului a devenit în foarte multe momente incompatibilă cu voința populară, însă posibilitatea ca electoratul să sancționeze în timp real derapajele partidelor a fost redusă chiar de Constituție.

De asemenea, limitările constituționale în privința declanșării alegerilor anticipate au potențat conflictele politice din ultimii ani, împiedicând resetarea jocului politic. S-a ajuns astfel la numeroase blocaje instituționale între președinte și premier (Băsescu – Tăriceanu între 2006-2008 și Iohannis – Ponta în 2015) sau între președinte și parlament (suspendarea din 2007 și cea din 2012).

Dacă până la un moment dat filtrele extrem de exigente prevăzute de Constituție pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate au acționat pentru protejarea democrației, odată consolidată viața politică și parlamentară, aceste filtre au acționat în mod evident împotriva democrației.

Revizuirea Constituției – cine își asumă ?

În statele cu o democrație consolidată, dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate reprezintă de cele mai multe ori nu doar o procedură de rezolvare a conflictelor între diferite instituții ale statului, ci și o manevră de consolidare și de reconfirmare a încrederii de care partidul politic care deține puterea se bucură la un moment dat în rândul alegătorilor.

În contextul politic actual, în care PSD și PNL se pregătesc să își împartă sferele de dominație pentru următorii patru ani, revizuirea Constituției și simplificarea procedurilor de dizolvare a Parlamentului, implicit a celor pentru declanșarea alegerilor anticipate, trebuie să constituie nu doar o temă de campanie pentru noile partide, ci și o preocupare profundă atât pentru societatea civilă, cât și pentru factorii de decizie de la cel mai înalt nivel.

Deși Klaus Iohannis s-a poziționat după evenimentul Colectiv drept personajul care poartă întreaga responsabilitate a resetării clasei politice, parteneriatul mediatic cu Dan Voiculescu, unul dintre cei mai puternici adversari ai statului de drept, riscă să-i umbrească autoritatea și legitimitatea. Foarte probabil, Iohannis va sfârși prin a conduce el însuși coaliția anti-reformă PNL-PSD-Antena3.

În acest moment, Dacian Cioloș este este singurul pol de putere capabil să absoarbă energiile pozitive din societate. În funcție de rolul pe care și l-a propus să-l joace pe scena politică românească, Cioloș poate contribui decisiv la procesul de resetare a clasei politice. Premierul – jucător Cioloș poate face acest lucru fie din fruntea unui partid care să participe în alegerile parlamentare din anul acesta cu unic proiect revizuirea Constituției, fie prin lansarea unui proiect de Lege referitor la revizuirea Constituției, pe care să-l transmită președintelui României pentru dezbaterea și aprobarea lui de către viitorul Parlament.

Resetarea profundă a clasei politice și o schimbare a întregii societăți se poate face doar pornind de la legea fundamentală a statului. România are nevoie de o Constituție nouă, modernă, adaptată transformărilor care au maturizat și au consolidat democrația, capabilă să surprindă și să integreze noile energii din societate. O Constituție care să dea mai multă putere poporului !

Autor: Raluca Boboc

Sursa: contributors.ro

Valeriu Mangu: „PROCEDURA REVIZUIRII CONSTITUȚIEI TREBUIE REINVENTATĂ !”

De vreme ce, după cum dispune art. 151 alin. (3) al Constituției, revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum și cum referendumul este, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1), idem, o modalitate de exercitare a suveranității naționale, acest proces – așadar revizuirea Constituției – trebuie să fie opera națiunii în forma ei organizată, operă  urmând să pornească de la beneficiarul fundamental, care este – ori trebuie să fie – cetățeanul.

Constituția legitimă este, în fond, un contract între cetățeni care consacră o asociere între aceștia cu scopul de a asigura condițiile necesare liberei dezvoltări a propriei personalități a fiecărei părți contractante. Modificarea prevederilor acestui contract nu poate să fie inițiată decât de părți, mai clar spus de o parte REPREZENTATIVĂ administrativ-teritorial a acestora. Aceasta-i rațiunea pentru care Constituția prevede în art. 150 al ei că revizuirea trebuie inițiată de 500000 de cetățeni cu drept de vot provenind din cel puțin jumătate din județele țării etc. Numărul 500000 corespunde, rotunjit, populației, calculate în medie, unei unități administrative mari, din cele 42 cât are România, număr diseminat însă în majoritatea absolută a acestor unități.

Inițiativa de revizuire a 500000 de cetățeni trebuie transmisă Guvernului, care nu este altceva decât organizatorul activității desfășurate de entitățile statale, printre care se numără și cetățenii. Mai departe, Guvernul, în măsura în care apreciază că inițiativa celor 500000 de cetățeni este oportună, constituțională etc., o propune reprezentantului statului, care este Președintele României.

Statul, prin reprezentantul lui, propune inițiativa – desigur, dacă o consideră oportună, constituțională etc. – poporului în forma sa organizată, mai precis organelor reprezentative (simple) ale acestuia. Aceste organe reprezentative (simple) sunt: Președintele României, Camera Deputaților, Senatul. De remarcat că Președintele României cumulează până acum funcția de reprezentant al statului, precum și calitatea de organ reprezentativ (simplu) al poporului.

 Pentru a merge mai departe, inițiativei, de-acum, a celor 500000 de cetățeni, a statului, prin intermediul reprezentantului acestuia, care este, cum s-a precizat deja, Președintele României, urmează să i se asocieze majoritatea simplă a organelor reprezentative (simple) ale poporului, după cum s-a văzut mai sus, în număr de 3. Cum se presupune că Președintele României în calitatea sa de organ reprezentativ (simplu) al poporului va susține inițiativa, de vreme ce a susținut-o deja ca reprezentant al statului – deși este posibil să nu fie întotdeauna așa, adică poziția poporului să difere de poziția statului în privința inițiativei -, mai este necesară susținerea inițiativei de încă (cel puțin) un organ reprezentativ (simplu) al poporului. O astfel de susținere trebuie să vină așadar fie din partea Camerei Deputaților, fie a Senatului, fie chiar a amândorura. Forma de susținere este cea a moțiunii, inițiată de majoritatea simplă a componenților, adică, după cum dispune Constituția în art. 150 alin. (1) al ei, din partea a cel puțin un sfert din numărul deputaților sau al senatorilor. De remarcat că sfertul respectiv nu poate fi obținut, de pildă, din adiționarea a 1/8 din numărul deputaților cu 1/8 din numărul senatorilor – inițiativa, concretizată printr-o moțiune, trebuie să vină de la unul din organele reprezentative (simple) rămase, adică ori de la Camera Deputaților ori de la Senat (ori de la amândouă aceste organe).

Prin intermediul moțiunii adoptate ori de Camera Deputaților ori de Senat inițiativa este propusă organului reprezentativ suprem al poporului, care este Parlamentul. Moțiunea trebuie însoțită de proiectul sau propunerea de revizuire.

Organul reprezentativ suprem al poporului urmează să adopte – dacă, desigur, consideră că este oportun, constituțional etc. – proiectul sau propunerea de revizuire. Adoptarea urmează să se realizeze cu majoritatea calificată de cel puțin 2/3 din numărul membrilor fiecăreia din cele două componente ale organului reprezentativ suprem al poporului ori, dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, hotărârea urmează să se ia cu votul calificat de cel puțin 3/4 din numărul deputaților și senatorilor. Adoptarea se realizează prin Hotărâre a Parlamentului.

 Odată ce proiectul sau propunerea de revizuire a primit consacrarea prin Hotărâre a organului reprezentativ suprem al poporului urmează aprobarea revizuirii prin intermediul referendumului. Referendumul trebuie convocat de Președintele României în calitatea sa de organ reprezentativ al națiunii. Poporul, exprimându-se prin intermediul referendumului, o face tot în calitate de organ reprezentativ al națiunii. Trebuie făcută aici o remarcă: chiar dacă Parlamentul în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului adoptă proiectul său propunerea de revizuire este posibil ca Președintele României să nu convoace referendumul, de exemplu pe motiv că revizuirea este neconstituțională.

După aprobarea revizuirii Constituției prin referendum trebuie să urmeze adoptarea, respectiv promulgarea legii constituționale de punere în executare a revizuirii.

Cele expuse mai sus arată complexitatea procesului de revizuire, prezentat aici în coordonatele sale fundamentale. Fiind opera de maximă importantă în viața unei națiuni este firesc ca ea să antreneze toate subiectele constituționale fundamentale – cetățean, stat, popor, națiune. Tratarea superficială a procedurii de revizuire, a conținutului ei substanțial, neobservarea limitelor revizuirii s.a. poate conduce, cum s-a întâmplat în 2003, la anomalii serioase cu consecințe neprevăzute, unele dintre ele semnalate într-unul din articolele precedente.

Revizuirea Constituției antrenează, prin forța lucrurilor, toți cetățenii, statul, poporul, națiunea în întregul lor. Iată de ce este necesară o analiză atentă a acestui proces.

Autor: Valeriu Mangu

Sursa: ascunzisuri-constitutionale.eu

COMENTARIU BLUE:

    Personal sunt 100%  de acord cu autorul în ceea ce priveşte reinventarea modului de revizuire a Constituţiei, însă nu am cum să nu spun că mă tem de asta având în vedere personajele absolut odioase care o pot face.

   Am avut experienţa schimbării sistemului de vot făcut de personaje cam de aceeaşi teapă.  Rezultatul se vede.

  De multe ori ni se scot ochii cu faptul că, la dorinţa electoratului, s-a introdus la alegerile parlamentare votul uninominal ceea ce este o minciună sfruntată atâta timp cât procedura implică şi liste controlate de grangurii din partide.

  Indiferent de argumentaţia care nu se serveşte, votul uninominal presupune dispariţia pragului electoral care ne-a adus în situaţia ca multe partide să fie eliminate de pe scena politică, lucru care, la rândul său a generat faptul ca cea mai mare parte din electorat să nu se considere reprezentată. 

   Sistemele de vot uninominal sunt în principiu două. Cel în două tururi de scrutin folosit la alegerea Preşedintelui şi cel în un singur tur folosit la alegerea.

 Primul din cele două sisteme de vot uninominal, cel în două tururi de scrutin, este singurul cu adevărat democratic deoarece acolo se vede voinţa majorităţii.

Cel de-al doilea, este o invenţie extrem de nocivă deoarece indică doar care din candidaţi era mai bine clasat. Având în vedere că în majoritatea cazurilor cel care va câştiga are un procentaj de sub 50% , nu se poate vorbi de majoritate.