Arhiva

Posts Tagged ‘Revocare’

IOANA ENE DOGIOIU: ” Cum e posibil ca un președinte votat de milioane de oameni să accepte să devina subordonatul de facto al unui ministru numit și la rândul său subordonat politic?”

Klaus Iohannis s-a intors la Grivco. Pretul tradarii

Cu semnatura pe decretul de revocare a procurorului sef DNA, mandatul presedintelui Klaus Iohannis s-a sfarsit. Mai mult, Klaus Iohannis a distrus functia de presedinte al Romaniei si, ascuns in fustele purtatoarei de cuvant, a predat statul roman Mafiei.

Ioana Ene Dogioiu

De ce afirm toate acestea:

Putea presedintele sa refuze revocarea procurorului sef DNA dupa decizia CCR? Eu cred ca da, avand in vedere ca este vorba despre o decizie profund neconstitutionala care incalca angajamentele asumate de Romania la intrarea in UE, referitoare la independenta procurorilor, angajament la a caror respectare presedintele este obligat, de chiar Constitutia Romaniei, sa vegheze.

Chiar presedintele Comisiei de la Venetia a aratat in raspunsul adresat recent CCR ca deciziile Curtii sunt obligatorii, dar si ele trebuie sa respecte Constitutia si principiile ei.

Dar sa zicem, totusi, ca presedintele nu putea refuza revocarea, dupa cum spun aparatorii sai. Ar fi avut la dispozitie o multime de solutii de joc inteligent cu care sa castige timp real, activ:

– sa revoce judecatorul neconstitutional Lazaroiu si sa desemneze un alt judecator, pentru a respecta desigur Decizia CCR 136/2018;
– sa ceara explicarea Deciziei privind revocarea, conform Codului de Procedura Civila si in functie de raspuns sa convoace un referendum in care poporul sa se pronunte in privinta viitorului Justitiei;
– sa ceara respectarea celorlalte decizii ale CCR nerespectate, cel putin 3 la numar.

Si in ultima instanta putea sa si semneze decretul de revocare, dar cu data ulterioara de intrare in vigoare, de exemplu, 14.05.2019.

De ce ar fi fost ele importante? Nu pentru dna Kovesi. Ea, ca persoana, era mai putin importanta in ecuatia aceasta. Era de o importanta capitala sa faca asta pentru sistemul judiciar. Pentru a le arata magistratilor ca au in el un partener, un aparator ferm, ca pot conta pe el.

Este exact motivul pentru care dna Kovesi nu avea dreptul sa demisioneze. Ca sa pastreze modelul luptei pana la capat.

Si daca tot nu a avut puterea luptei, daca tot nu a reusit sa se fofileze in spatele demisiei dnei Kovesi, putea macar ca modalitatea de revocare sa fie una cu mesaj puternic pentru sistemul judiciar si pentru sustinatorii Justitiei. Adica sa fi iesit in fata poporului, sa isi explice decizia, sa vobeasca despre rolul si rezultatele DNA, despre lupta anticoruptie.

Nu putea gasi o modalitate mai lamentabila, mai nebarbateasca decat sa isi trimita purtatoarea de cuvant sa faca anuntul. El, titularul celor 6 milioane de voturi, mandat covarsitor dat pentru lupta, nu pentru abandon, avea obligatia sa se explice, sa isi asume.

Iata spre exemplu cum a inteles ambasadorul Canadei, un strain, sa comenteze revocarea dnei Kovesi: „Vesti descurajante vin odata cu demiterea fortata a procurorului-sef al DNA, Laura Kovesi. Ea a servit Romania cu dedicare de neegalat si va continua sa faca acest lucru ca procuror, din afara DNA. Lupta impotriva coruptiei, pe fundatiile pe care a fost construita, va continua”.

Presedintele a trimis purtatoarul de cuvant de parca anunta agenda zilei.

Si am suspiciunea ca nici macar nu a fost vorba doar despre lasitate, cu atat mai putin despre rusine. Era la Sibiu si nu se facea sa-si strice bunatate de program. Faptul ca dl Tariceanu a plecat inca din weekend in concediu arata ca stia deja de revocare, presedintele anuntase ca se executa.

Dupa ce de zile intregi nu se vorbeste decat despre suspendare si, mai ales, despre confiscarea banilor incasati din chiriile pe casele pierdute, dl Iohannis pare sa fi cedat la santaj, ceea ce un presedinte adevarat nu face. Iar cedarea nu inseamna doar revocarea unui procuror. E cu mult mai mult.

Pe de-o parte, dl Iohannis confirma ca Presedintia, aceea pe care ar trebui sa o apere cu orice pret, a mai pierdut in mandatul sau o prerogativa. Cum e posibil ca un presedinte votat de milioane de oameni sa accepte sa devina subordonatul de facto al unui ministru numit si la randul sau subordonat politic?

Pe de alta parte, mesajul catre sistem e clar: faceti ce vreti, luptati cat vreti, dar pe mine nu contati. Eu sunt cu casele, cu vacantele, cu privilegiile acum si dupa mandat, cu Tenerife si Miami, cu dna Carmen, cea atenta cu averea familiei.

Lumea asteapta ca in aceste doua luni de interimat la DNA sa curga dosarele, iar procurorii sa dea navala la inscriere pentru sefia institutiei. De ce, cand fiecare procuror a inteles clar de la chiar presedintele Romaniei ca este la mana ministrului politic al Justitiei?

Dragnea vorbeste din nou despre suspendarea presedintelui, chiar daca a executat ce i s-a cerut.

Din punctul meu de vedere, nu cred ca mai conteaza. Klaus Iohannis e inutil cat timp in functie este la fel ca suspendat. Iar situatia aceasta este rezultatul unui lung sir de cedari in care a abandonat institutie dupa institutie a statului.

Va propun un sumar bilant: a primit Dragnea premierul dorit? L-a primit! A primit PSD sefia SIE? A primit-o! Va primi DIICOT? Cat de curand! Kovesi e revocata? Este. Judecatorul neconstitutonal Lazaroiu a ramas? A ramas, in schimb presedintele si-a sacrificat consiliera, alt semnal ca nimeni nu trebuie sa conteze pe el. Si asta doar de la inceputul anului.

De ce nu a sesizat presedintele Comisia de la Venetia inca din toamna trecuta, astfel incat raportul sa fi fost adoptat in timp util? De ce nu a sesizat deja Comisia de la Venetia pe Codurile Penale? De ce nu a convocat referendum pe Justitie?

Urmeaza succesiunea de la DNA. Nu am nicio asteptare de la Klaus Iohannis. Pe de-o parte, pentru ca presedintele nu lupta, ci executa, pe de alta parte, pentru ca a doua prounere a ministrului Justitiei oricum e obligatorie.

Si nu ma indoiesc ca, dupa ce l-au pus acum in genunchi, cu suspendarea, cu casele, cu banii, PSD-ALDE va continua sa-l tina in genunchi pe Klaus Iohannis pentru tot ce vor vrea ei. Asaltul e generalizat, vizeaza Curtea de Conturi, SRI si SPP, e foarte probabil sa urmeze si procurorul general, ca doar tot e ministrul Justitiei jupan absolut.

Daca cumva a plecat de acolo, Klaus Iohannis s-a intors la Grivco. De dragul functiei, de dragul banilor si al privilegiilor pentru care a tradat 6 milioane de voturi.

Autor:  Ioana Ene Dogioiu

Sursa: ziare.com

MELANIA CINCEA: ”… dl Tăriceanu a folosit pagina Senatului României pentru a-şi regla conturi personale cu Justiţia ”

18 octombrie 2016 Lasă un comentariu

Notă antescriptum

Fiind o persoană elegantă și decentă de felul său, Melania Cincea scrie: ”Finalul de mandat legislativ 2012 – 2016 îl va găsi pe Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de preşedinte al Senatului. E previzibil că omul nu va demisiona şi nici nu va fi revocat”. Și mai și folosește apelativul ”domnul” când se referă la dumnealui.

Personal aș fi formulat: ”Finalul de mandat legislativ 2012 – 2016 îl va găsi pe Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de preşedinte al Senatului și nu în pușcărie sau la cineștie ce spital de duși cu pluta, cum ar fi logic”.

Inamovibilul domn Tăriceanu 

Melania Cincea

Melania Cincea

Finalul de mandat legislativ 2012 – 2016 îl va găsi pe Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de preşedinte al Senatului. E previzibil că omul nu va demisiona şi nici nu va fi revocat.

Au trecut două zile de când dl Tăriceanu a folosit pagina Senatului României pentru a-şi regla conturi personale cu Justiţia , instigând parlamentarii să refuze să se mai pronunțe în vreun fel, până la finalul legislaturii, asupra cererilor venite de la DNA; adică, să blocheze acte de justiţie. Situaţie care a indignat o parte a presei, o parte a opiniei publice şi pe unii reprezentanţi ai clasei politice. În general, pe aceiaşi care au protestat, în ultimii ani, la fiecare derapaj făcut de unii parlamentari, în numele Parlamentului României.

În ciuda reacţiilor şi a criticilor vehemente care i-au fost aduse în spaţiul public, în ciuda faptului că cinci ONG-uri i-au cerut demisia, dl Tăriceanu e tot în funcţie. Şi răspunde băţos celor care îşi permit să-i atragă atenţia că ceea ce a făcut nu este nici moral, nici constituţional, ba e şi penal.  Imoral, pentru că dl Tăriceanu este cercetat penal chiar de către instituţia ale cărei anchete vrea să le blocheze. Neconstituţional, pentru că, pe de o parte, instigă la încălcarea principiului separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 din Constituţie; unei  puteri a statului, Legislativului, i se cere, iată, de la vârf, să împiedice activitatea unei autorităţi a statului, din sfera Puterii judecătoreşti. Pe de altă parte, pentru că legea fundamentală prevede, la art. 69, că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, orice mandat imperativ fiind nul; adică, parlamentarii acţionează după voia lor, nu după cum li se dictează. Ilegal, pentru că ceea ce a făcut preşedintele Senatului poate fi încadrat ca faptă prevăzută de Codul Penal, mai precis, la art. 271 – Obstrucţionarea Justiţiei. 

Demisie? Dacă ar fi avut intenţia să demisioneze, dl Tăriceanu ar fi făcut-o, transmiţând astfel semnalul că-şi recunoaşte greşeala. Dar el nu are o astfel de intenţie, pentru că aici nu a fost vorba despre o eroare. Nu din greşeală a făcut uz de funcţie şi a folosit Senatul în războiul său cu Justiţia, ci intenţionat, pentru a transmite un semnal de forţă şi pentru a sfida. Altfel, putea critica DNA – sau orice altă instituţie dorea –, de la tribuna Parlamentului, într-o simplă declaraţie politică. Şi putea aduce date concrete cu care să-şi susţină acuzaţiile: număr de dosare care zac în nelucrare, număr de dosare întoarse de la instanţă pentru refacerea rechizitoriilor sau din lipsă de probe, dosare deschise la x număr de ani după comiterea faptei. Dar dl Tăriceanu a vrut altceva, a vrut mai mult: să sfideze. Convins fiind, probabil, că va avea susţinerea unei majorităţi parlamentare.  A acelor oameni care au abuzat de imunitatea parlamentară  în situaţii pentru care legea nu prevede imunitate, care au marcat în calendar marţea neagră, care au înscris Parlamentul la titlul ruşinos de “Persoana anului 2013”, la Categoria Crimă Organizată şi Corupţie – distincţie acordată de Organized Crime and Corruption Reporting Project, care au votat legi în interes de clan transpartinic etc. etc.

Revocare? Dacă exista intenţia revocării lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, dacă liderii partidelor parlamentare ar fi achiesat la această idee, existau deja declaraţii publice concrete pe subiect. Mai ales, că procedura nu e nici complicată, nici nu cere timp. Când a existat interes, lucrurile s-au mişcat rapidissim: în 2012, în cazul lui Vasile Blaga şi al Robertei Anastase, de care noua majoritate USL se descotorosise cât ai spune „lovitură de stat”, sau, anul acesta, în cazul lui Valeriu Zgonea, „executat” de majoritatea PSD din Camera Deputaţilor.

Şi nu ar fi prima lipsă de reacţie din partea liderilor politici care puteau pune în acţiune revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de al doilea om în stat. Dl Tăriceanu nu a fost deranjat nici în februarie, anul acesta, când, în Senatul României, orchestrase o conjuraţie împotriva statului de drept, instigând punerea în aplicare a unei sentinţe definitive şi irevocabile emise într-un dosar de corupţie cu prejudiciu nerecuperat de 60 de milioane de euro, şi, deci, la încălcarea separaţiei puterilor în stat. Atunci, sub bagheta d-lui Tăriceanu, Camera superioară a Parlamentului s-a reunit pentru a bloca punerea în practică a unei sentinţe care dădea dreptul ANAF să evacueze Antena 3.

Deci, finalul de mandat legislativ 2012 – 2016 îl va găsi în funcţie pe preşedintele Senatului. Inamovibilul, iată, domn Tăriceanu.

Autor: 

Articol publicat şi în: Puterea a Cincea și Timpolis

%d blogeri au apreciat asta: