Arhiva

Posts Tagged ‘Sânziana Buruiană’

Daniela Crudu a devenit pioasă. S-a recules contemplând moaștele Sfântului Terente cel Mare.

16 octombrie 2016 Lasă un comentariu

daniela-crudu

Tot mai multe vedete din România par a fi ajuns la concluzia că trebuie să se apropie de cele sfinte. Unele dintre ele au început să se reculeagă pe la diferite moaște sfinte. 

Deoarece la Iași era mare înghesuială, Daniela Crudu a hotărât să se reculeagă și să se roage  la moaștele Sfântului Terente cel Mare, Regele Bălților, cum era numit cât trăia.

Extrem de pioasă, Daniela Crudu, extrem de impresionată de ceea ce a văzut, a declarat după cele 30 de minute de reculegere și contemplație:

”Vă rog să mă credeți că niciodată nu m-am simțit mai curată,  mai uscată și mai pătrunsă de o căldură sfântă. Până în suflet m-am simțit pătrunsă. Cred că îmi cumpăr și eu o copie a moaștelor acestui minunat sfânt”.

De remarcat că Daniela chiar a devenit foarte pioasă, la eveniment nu a consumat mai mult de trei coniace și două beri și nu și-a scos nici un obiect vestimentar, lucruri extrem de rare la ea.

La nivel de zvon se spune că la moaștele Sfântului Terente cel Mare, Regele Bălților, sunt așteptate și alte vedete cum ar fi Ana Maria Mocanu, Andreea Tonciu, Sânziana Buruiană și altele.

Tot la nivel de zvon a apărut știrea că și Primărița Generală a Bucureștiului, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele ar urma să se ducă să se reculeagă. 

Dacă va fi cazul vom reveni …

Presa tabloidă plătește curvele să se ia la harță. Câteva prețuri

4 decembrie 2012 Lasă un comentariu
Vedetele (a se citi ”curvele”) din România nu ezită să se ia la harță pentru bani

Vedetele (a se citi ”curvele”) din România nu ezită să se ia la harță pentru bani

Te numești Dan CapatosMihai MorarCătălin  MăruțăLuis LazarusOana Roman Oana Turcu, Cristi Brancu, Ilinca VandiciDiana MunteanuAdriana BahmuțeanuGabriela Cristea, Andreea ManteaMădălin Ionescu…  ori dracu mai știe cum, habar n-ai de jurnalism, dar vrei totuși să faci bani cu lopata? 
Foarte bine… îți faci o emisiune  unde aduci niște curve să se bălăcărească, să se înjure ca acasă la gura cortului și te-ai aranjat.
Sau și mai simplu, aranjezi să apară în așa zisa presă tabloidă niște poze care, surprinzător ( 😀 ) au apărut nu se știe cum de pe conturile pe care respectivele curve le au pe Facebook  sau tocmai în telefon pe care le țineau acolo ca amintire a unor mari iubiri despre care bagabonții de scriitori nu au scris nimic… niște țărani dom-le care nu știe cum e cu șofranul…
Iată că din când în când, din back-stage-urile televiziunilor apar în public și prețurile cu care sunt plătite respectivele parașute…

În Libertatea apare un articol scris de Petre Dobrescu… ”Plătite gras să se încaiere în direct”, care preia  de pe Reportervirtual.ro  prețurile cu care sunt plătite câteva din prestatoarele cele mai cunoscute (Acest articol se poate vedea puțin mai jos…
Iată deci lista publicată de Libertatea 

.. .
Personal mi se pare că lipsesc multe nume din această listă…
Se poate vedea că nu e vorba doar femei frumoase și aranjate chirurgical să fie cât mai aproape de aspectul de curvă de lux. E acolo și ruina Viorel Lis, și vaca de Mariana Zăvoranu, Vica Bloghina, parașuta cu care și-o trăgea Pițurcă, acum o victimă a gravității, sfârcurile nu mai e mult până îi vor atinge bombeele…Sau Costi Mărculescu, târfa bisexuală … 
Lipsesc  din păcate fiica Andei Călugăreanu, Oana Tufar, cel puțin asta înțeleg, umflata e retardată și nu e bine să vorbim de retardați. Lipsește și Mariana Moculescu, târfa care a fost măritată cu vestitul compozitor, Horia Moculescu, lipsește și Corneliu Vadim Tudor, țăcănitul ajuns în  ajunsă în Parlamentul European în cârdășie cu târfa de cioban Becali, lipsește și Mara Bănică jurnalista ratată dispusă la orice ca să apară la tv, sau să mai facă și ea un ban. Este de notorietate faptul că se afișează de multe ori cu ”dungăroșiepebuletin” Serghei Mizil, unchiul fostei curve de partid a lui Marian Vanghelie, actualmente mantă oficială, Oana Niculescu Mizil, urmași ai fostului ministru de finanțe al lui Ceaușescu, Paul Niculescu Mizil… 
Lipsesc mulți … să fie vorba de oarece prietenii între cei de la reporter virtual și unii dintre cei uitați să fie amintiți? Lipsește și Sânziana Buruiană și Ioana Popescu și muulți mulți alții
Iată întreg articolul de pe Reportervirtual.ro

Oana ZăvoranuV-ați întrebat vreodată cum se face că aproape aceiași invitați se plimbă între televiziuni cu aceleași “scandaluri”, cărora li se adaugă câte un amănunt în funcție de postul TV? Cum de aceiași oameni, “vedete”, sunt subiecte de presă zile la rând, pentru ca apoi să revină după scurte pauze de câteva zile? “Acces Direct”, “Un show păcătos”, “CanCan TV”, “Wow Biz” și alte emisiuni de gen rulează aceleași subiecte, dar fac audiențe demne de luat în seamă. 
Rețeta e destul de simplă: scandal = audiență = publicitate = bani și, apoi, de la capăt… Ei bine, un personaj din interior, un “insider”, ne introduce astăzi în bucătăria acestor emisiuni. A lucrat în mai multe televiziuni, știe cu ce se mănâncă producția unor astfel de showuri, lucrează chiar în acest moment într-o televiziune, dar, sub masca anonimatului, a decis să le explice telespectatorilor cum sunt prostiți zi de zi. Nu putem să dăm prea multe detalii despre interlocutorul nostru, din motive lesne de înțeles. O să-i spunem simplu: Alex…
Reporter Virtual: Alex, am decis să avem această discuție, pentru că mi-ai spus că cea mai mare parte a subiectelor prezentate în emisiunile așa-zis tabloide sunt fabricate…
Alex: Sigur că sunt fabricate! De unde atâtea subiecte pentru atâtea emisiuni, zi de zi, când piața noastră de showbiz este destul de limitată și când adevăratele vedete se pot număra pe degete?!
Vrei să spui că există o înțelegere între producători, realizatori și invitați?
Sigur că există înțelegeri, chiar și contractuale.
Adică “vedetele” sunt plătite pentru aparițiile lor?
Da. Fiecare emisiune are un buget alocat pe zi, care se învârtește undeva pe la 1000 de euro, 40-50 de milioane de lei vechi. Ce se economisește într-o zi se reportează, așa că anumite subiecte beneficiază de bugete mai mari. Bineînțeles, oricum bugetul se suplimentează uneori în funcție de subiect.
Și cum sunt plătite “vedetele”? Din buzunar? Au contracte?
Foarte rar din buzunar, pentru că nu ne putem descărca în contabilitate. Au contracte de drepturi de autor sau contracte de prestări servicii și au tarife pe zi,pe scandal, în funcție de emisiune. Și le negociază telefonic sau, câteodată, cu doar câteva minute înainte să se intre în direct…
Poți să-mi dai câteva exemple?
Sigur. De pildă, Oana Zăvoranu, care tot face caz de afacerile ei, trăiește de fapt din emisiuni de genul ăsta. Ia cam 1500 – 2000 de euro la două emisiuni și ai văzut cât este de prezentă peste tot. Face bani frumoși. Maică-sa, Marioara, e și ea plătită, dar are tarife mai mici, cam 20 de milioane de lei vechi pe apariție, însă apare și ea destul de des. Pe ea, o înțeleg, că e femeie de afaceri.
Sunt și vedete mai scumpe?
Sigur! Dar nu multe. Și Monica Gabor, de pildă, atunci când e în țară, încasează cam 2000 de euro la una-două emisiuni în funcție de subiectul adus în discuție… Bianca Drăgușanu, la fel – 2000, dacă vrei să-ți vorbească și despre Adrian Cristea. Altă vedetuță scumpă e Vica a lui Piți, fosta balerină Viktoria Blohina. Vica ia acum în jur de 1000 de euro pe apariție, dar atunci când și-a făcut debutul fulminant, la CanCan TV, a încasat vreo 8000 de euro ca să-l facă zob pe Pițurcă în direct. Pro TV i-a plătit silicoanele… După aia, pe măsură ce subiectul s-a mai răcit, sumele au început să scadă progresiv. Acum Vica e doar un personaj “de întreținere”, adică nu mai furnizează bombe, dar aduce o oarecare audiență constantă.
Și care sunt cei mai “ieftini”?
Păi, Mariana Moculescu. Ia între 6 și 8 milioane. Costin Mărculescu – 3 milioane. Denisa Nechifor, fosta nevastă a lui Adrian Cristea, 10-15 milioane. Cuplul Viorel & Oana Lis, la fel, vreo 10-15 milioane, în funcție de cât de penibil e subiectul pe care se pretează să-l joace… Sânziana Buruianâ și Simona Sensual – cam 5-6 milioane.
Sunt și excepții? Adică tarife care sar din schemă. Evenimente excepționale?
Da. Profesorul de sport de la Jean Monet, care a fost acuzat de viol în scandalul cu eleva lui a făcut cam 25.000 euro în total în lunile alea cât s-a tot perindat pe la televiziuni.
Sau Bogdan Vlădan, fiul criminalului de la Perla, Gheorghe Vlădan, a luat 4.000 euro de la CanCan TV, de la Kanal D ca să spună povestea părinților lui. Excepția excepțiilor e în decembrie. Trebuie să se pregătească băieții cu bani mulți. Sărbători, chestii… Acces Direct, Un Show Păcătos, Drept la Țintă, Wow Biz și Măruță o să se bată pe toate pițipoancele, pe toți cretinii, îi pun să taie porcul, să facă cozonaci… O să vezi, o să fie o maneleală continuă… Oricum, toți ăștiălalți sunt supărați pe Măruță, că el a stricat prețurile pe piața asta, adică le-a săltat și ăilalți au fost nevoiți să țină pasul. A, am uitat-o pe Nikita. Acum cică e prin Spania. Pe vremuri lua 100 de euro pe emisiune, o vedeai peste tot… Acum s-a șmecherit: cere avion + cazare trei nopți la hotel + 400 euro ca sa îți stea la povești două-trei seri.
Foarte interesant. Și, în afară de vedete, pe ce se mai cheltuiesc banii?
Păi, dacă se ceartă ceva cântăreți între ei, se sinucide vreo starletă, eu știu, alte scandaluri de genul ăsta, toți vecinii ăia care apar, cunoscuții care se perindă pe la tv iau bani, cam 2-4 milioane, in fucție de cota de interes a subiectului.
La asta mai adauga costuri cu recuzita, cu torturi care li se oferă, cu cadouri, cu închirieri de locații.. Multe așa-zise scandaluri (Lis cu Oana, Mariana Moculescu cu foștii iubiți etc) sunt fabricate de echipele de producție, iar ăia primesc bani ca să-si spele rufele în public.
Câteodată se mai și creează personaje penibile, gen “țăranul cu Maseratti”, care te salvează când ești în pană de invitați.
Adevărate fabrici de dat bani și de făcut bani sunt emisiunile astea, din câte spui tu…
Da. Fiecare emisiune are cam 15 inși, un fel de redacție care se ocupă de show. Reporteri sunt vreo 5-6, restul se ocupa de producție, detalii etc.
Și prețurile astea cerute de vedete sunt fixe?
Nu. Ți-am zis, variază în funcție de subiect, în funcție de context. De exemplu, dacă Moculeasca e în mijlocul unui nou balamuc și trag de ea mai mulți, atunci cere și ea mai mult. Știe și ea, nu e proastă, că dacă o chemi să o facă varză Vadim în direct trebuie să-și dubleze tariful.
Pe Bianca, Moni, Zavo – le vezi ceva mai rar, sunt și mai scumpe și tin foarte tare de preț! Au ajuns să se obișnuiască cu banii și acum, dacă o televiziune le cheamă pur și simplu pe o știre nu vin. Nu există show fără bani!
Am uitat să-ți spun că atunci când e vreun proces, de exemplu al profesorului de sport sau Zăvoranca vs vrăjitoare, Moni vs Iri apar alături de “staruri” tot felul de avocați. Mulți dintre ăștia îi apară gratis pentru a-și câștiga faimă, din care scot, ulterior, evident, tot bani… Ei le supervizează de multe ori și contractele cu posturile de televiziune și devin un soi de impresari neoficiali.
Autor:   
Citește și pe Mioriza Mews

Sânziana Buruiană Candidează pentru funcția de Primar General al Capitalei

7 ianuarie 2012 2 comentarii

Șoc de șoc…
După ce Virinel și-a declarat intenția de a candida pentru Primăria Generală a Bucureștiului, a apărut o contra candidată redutabilă. Nu oricine, Sânziana Buruiană.
Evident că vizează traseul urmat de Traian Băsescu. Mai întâi primar, apoi Președinte. Faptul că vrea să devină cea mai lăptoasă președintă a României din istorie a fost anunțat mai demult.
Legat de intenția de a-l concura pe Virinel, preşedinta Partidului Fotomodelelor, a anunţat că vrea să candideze la Primăria Capitalei împotriva lui Irinel Columbeanu.
„Vreau să-l concurez pe Columbeanu, că am şanse mai mari decât el. Am atu-uri mai importante. În plus, mă susţin cele 100 de fete din Partidul Fotomodelelor”, a mai spus Sânzi pentru expres-press.ro. 
Atunci când vine vorba despre un model feminin în politică, Sânziana Buruiană a spus că o preferă pe Elena Udrea.

Importat de pe Mioritza News

Sondaj CUR’s of Pitzy News: Cu cine ai vota dacă Duminică ar fi alegeri prezidențiale?

31 decembrie 2011 6 comentarii

După cum se știe, toată lumea se întrabă cine va fi noul președinte al României. 

Studii aprofundate au ajuns la concluzia că există șanse relativ  egale pentru următorii potențiali candidați:

  • Crin Antonescu,
  • Victor Ponta
  • Miron Cozma
  • Dan Diaconescu
  • Mihai Viteazul
  • Nicolae Ceaușescu
  • Sânziana Buruiană
  • Andreea Tonciu
  • Lia Olguța Vasilescu
  • Monica Tatoiu
  • Ecaterina Teodoroiu
  • Dana Grecu

Astfel, institutul de sondare al opiniei publice CUR’s of Pitzy News organizează un sondaj e opinie pentru stabilirea intenției de vot.
Candidații sunt considerați cu șanse relativ egale, totuși, cu cât un candidat este situat mai jos în tabloul cu candidații are șansele ceva mai mari.
Pitzy News anunță că acesta este singurul sonaj din lume considerat infalibil, gradul de reprezentativitate fiind de 100% deoarece contează doar cine votează, în cazul nostru, cine răspunde.
Mențiune specială: la acest songaj poate răspune oricine, indiferent de cetățenie, sex, religie, educație sau alte prostii. Singura condiție este să aibă simțul umorului cel puțin egal cu IQ-ul.

Sânziana Buruiană, între tristețea că nu are cine să-i admire chiloții și candidatura la președenție …

12 octombrie 2011 3 comentarii

Vrei nu vrei, nu ai cum să nu dai peste Sânziana Buruiană fie pe la televizor, fie prin tabloide.

Am văzut-o cum a gătit, cum a cântat cum a emis cam tot ce-i făta mintea, tot timpul dovedind că este o catastrofă cam în tot ce face.

Am văzut-o și cum și-a botezat sânii Sânzi și Ana, dar și cum, mai în glumă, mai în serios zicea că vrea să își facă un partid al manechinelor.

Mai nou, strategia ei de a sta cu orice preț în atenția presei tablode, a împins-o să se declare fană a lui Gigi Becal și a Stelei. 

„Eu îl respect foarte mult pe domnul Gigi Becali, e foarte puternic. Ţin cu Steaua, sunt un pic microbistă, e un bun conducător. E foarte bine să fii credincios, din câte am înţeles el e extrem de credincios. Eu merg la biserică, nu chiar în fiecare duminică, dar mai merg. Poţi în fiecare zi să comunici cu Dumnezeu, nu neapărat la biserică”, a spus Sânziana la „Poveştiri adevărate” pe Acasă TV.

 Sânzi e bună prietenă cu nepotul finanţatorului Stelei, Lucian, iar gura-târgului spunea că ar putea să intre în curând în familie. Modelul îşi face reclamă.

„Atuul meu cel mai important e sufletul. Sunt sensibilă, foarte romantică şi cred că poţi să ţii un bărbat lângă tine cu asta. Eu întotdeauna am avut relaţii serioase. Trebuie să fii devotată şi să nu te intereseze partea materială. Eu nu sunt materialistă”, a explicat Sânzi, care a tranşat însă problema. „Lucian e singur, domnişoarele să fie liniştite”, a spus ea.

Asta ar fi trecut neobservată sau măcar pusă într-un sertar cu chestii haioase pe care scrie ”De-ale lui Sânzi”, dacă în Clic nu ar fi apărut cu o altă declarație. Pe sistemul adptat de Dan Diaconescu, deși Partidul Manechinuitelor nu s-a înființat, Sânzi zice că vrea să devină Președintă a Românie. Da, nici mai mult, nici mai puțin.

 Vreau să candidez la preşedinţie. Trebuie să avem aspiraţii înalte, a declarat ea la „Un show păcătos”, declarație preluată de Clic. Sânzi se va duela cu reprezentantele „Partidului Brunetelor”, care i-au pus gând rău.

În fond dacă Dan Diaconescu poate vorbi la modul serios despre intenția de a candida la preșidenție, nu văds de ce n-ar putea candida și Sânzi. În fond, pare a avea mai multe de arătat decât DD și nici nu s-a făcut de rahat de reagul ratingului. Adică s-a făcut ea, dar în pubela de gunoi încă nu a ajuns.

M-am gândit care ar fi atuurile de bază ale ei. Da, în afară de ”gemenii” siliconați excesiv, Sânzi și Ana… Cred că ar putea vorbi de exemplu despre chiloții săi, pentru că zice că are o mulțime. Poate la o adică ar fi în stare să mai și doneze din ei pe care a cheltuit peste 20 de milioane de lei vechi.

 M-am intors recent de la Budapesta, unde am fost cateva zile. Eu am lucrat acolo 6 luni si am fost sa-mi revad prietenii si sa fac cumparaturi. Imi pare rau ca am uitat acasa aparatul de fotografiat si nu am poze de acolo. Ma bucur, in schimb, ca ungurii au cele mai frumoase lenjerii, asa ca mi-am cumparat de la Budapesta 20 de perechi de chiloti minusculi, de toate culorile, multe accesorii pe care nu le gasesti la noi, sutiene, si mi-am facut provizii de lenjerie intima. …Și asta în măsura în care zicea că e tristă că nu prea are cine să-i admire achizițiile deși le-a alocat nu mai 

puțin de 500 de euro.

Totuși, nu cred să dureze prea mult tristețea blondei în ceea ce privește lipsa de admiratori ai chiloților, în fond arată … altfel decât însăși Madonna. Ceva mai bine, și de Madonna nu prea am auzit că ar duce lipsă …

Mă gândesc totuși la ceva. De ce aruncă banii pe atât de mulți chiloți? Pe stradă și pe la televizor de obicei are alte haine pe deasupra, la prezentări, folosește lenjeria pe care o primește, acasă în pat din câte am înțeles scapă de ei cât mai rapid ca să se arerisească la p … oops, ce era să zic…

Oare când îi cade câte cineva își etalează respectivele articole de lenjerie și le admiră? Nu știu, dar poate, dacă cineva care o știe să îi spună lui Capatos și ăsta s-o întrebe când o mai invită.

P.S. Dacă întradevăr, va ajunge să candideze la președenție, personal îi promit să o votez, dar numai cu o condiție:

Să promită că o desemnează pentru funcția de premier pe Andreea Tonciu, prietena ei …

Hehehe …. ”divele” astea … 😀

Surse de inspirație:

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/mesaj-pentru-gigi-becali-de-la-sanziana-buruiana-atuul-meu-e-sufletul-nu-sunt-materialista-intra-sanzi-in-familie-187917.html

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/sanziana-buruiana-vreau-sa-candidez-la-presedintie-uite-ce-planuri-mari-are-cu-romania-187856.html

http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/afla-cati-bani-a-putut-sa-sparga-sanziana-buruiana-pe-chiloti-187900.html

http://www.showbiz.ro/monden/8859401-sanzi-are-chiloti-de-500-de-euro

http://www.showbiz.ro/muzica/8845884-soc-madonna-asa-cum-nu-am-mai-vazut-o-pana-acum-poze/foto2#foto

Categorii:Tabloid Etichete:
%d blogeri au apreciat: