Arhiva
Cei care ţin poporul în sărăcie acum or fi mai buni decât cei care au fost împuşcaţi acum 26 de ani?
26 de ani. Atâta s-a scurs de la Loviluţia din Decembrie 89. O viaţă de om ….Mulţi din cei de acum nici nu erau născuţi atunci.
În acel nebun Decembrie mulţi au murit, alţii au fost răniţi, împuşcaţi (Dumnezeu să-i odihnească) de … nimeni, deoarece nu prea au fost pedepsiţi asasinii.
Îţi vine să te întrebi dacă cei care îi ţineau pe români în frig şi foame ori pe la cozi erau mai răi decât cei de acum care îi ţin în sărăcie…
După ce ani de zile s-a tot tergiversat şi lăsat la prăfuit dosarul respectiv, culmeea nesimţirii, acum dosarul e închis. Cu un fel de rezoliţie-flegmă scuipată pe mormintele lor … S-au împuşcat ca proţii … între ei. Cu ce? Probabil cu degetele, cei mai mulţi nu aveau arme.
Cine i-a ucis totuşi? Sfântul Duh poate, sau poate unii care acum sunt oameni de afaceri se succes (sper cu succes la Beciul Domnesc), alţii sunt acum politicieni care fac crize de nervi când aud de ridicarea imunităţii, imunitate care, în viziunea lor ar trebui să îi apere indiferent ce comit. Fie că fură, ucid,violează etc li se pare că lor nu trebuie să li se aplice legea.
Ba mai mult. Ei spun că imunitatea respectivă este ÎN INTERESUL POPORULUI, pentru că tot ce fac, fac sub umbrela interesului celor care i-au trimis acolo, în Parlament, la Primării sau dracu mai ştie pe unde.
Straniu şi cinic acest conept. O fi în interesul poporului să fie sărac? Dacă e aşa, masochist popor avem.
O fi în interesul poporului creşterea veniturilor, implicit a nivelului de trai? Evident că da, dar nu când această creştere se referă doar la reprezentanţi. Paradoxal, dar oamenii, greşală a Creţiei, nu se pot hrăni prin reprezentanţi.
Oare cât de bolnav la cap trebuie să fie un popor care este ţinut într-o auteritate tot mai acentuată în timp ce „aleşii” nu mai ştiu ce imunităţi şi privilegii să îşi adauge, ce bigete şi venituri să îşi mi crească?
Dacă vom considera ca un fel de piramidă socială organizarea de la noi cu înalţii demnitari sus, pe cea mai înaltă treaptă, vom vedea cum creşterile de venituri, pensii şi bugete alocate instituţiilor di care fac parte, deşi sunt tot mai mari cu cât urci mai sou, coeficientul de mărire scade odată cu coborârea pe saceastă piramidă ajungând ca jos, la prostime, creşterea să fie ZERO. Să se îngheţe salariul minim. Şi asta în timp ce preţurile cresc încet, continuu şi implacabil …
Da, turma poate trăi cu aer, nu are dreptul să îşi pună pe masă bunătăţi măcar de Crăciun.
Din câte zicea cineva, o masă de Crăciun pentru cineva care cumpără totul de la magazin costă vreo 500 RON. Deci cam jumătate din cât câştigă pe lună cineva care primeşte salariul minim.
De unde să îşi mai cumpere un medicament dacă are nevoie, să îşi plătească taxele şi impozitele, gazul, electriciotatea etc? Grea întrebare.
Sus de tot, la înalţii demnitari s-a mărut, dacă ştiuz eu bine de vreo trei ori salariul… Ah să nu uit, acei oameni, ca şi parlamentarii nu contribuie la fondul de pensii, deci trebuie să îşi acorte pensii speciale.
Interesant este că cei 2600 de lei care li se alocă pe lună dacă ajung la Beciul Domnesc li se pare o sumă mică. Oare cum li s-ar părea să aibă un salariu de 1000 de lei, o nevastă, trei-patru copii şi vreo soacră de întreţinut. Probabil că şi-ar tremite nevasta şi fetele dacă sunt destul de mari la „produs” …
Pentru asta să fi murit acum aceia care „s-au împuşcat între ei” deşi nu aveau arme?
Oare pentru asta să îi fi votat cei care nu au stat acasăla alegri şi s-au dus să îi voteze?
De fapt, oare acum or fi înţeles cei care au votat ca Iohannis (fost primar de Sibiu cu un proces de incompatibilitate, şi unul pentru fals în acte publice şi uz de fals) să ne fie preşedinte, cine sunt cei care „şi-au luat ţara înapoi”? Sper că da
Ar fi multe de spus, dar greaţa din suflet nu mă lasă …
Mai pot doar că mă rog ca cei mulţi să primească minte şi când or veni alegerile să se gândească de două ori dacă merită deranjul …, iar ticăloşii să primească ani mulţi, de puşcărie….
La mulţi ani domnilor şi doamnelor. Fără suspendare …
QVO VADIS ROMÂNIA?
Românii erau săraci,
nu aveau fabrici unde să muncească, nu aveau şcoli unde să îşi trimită copii, nu aveau spitale unde să se trateze …
Ei le-au promis bunăstare, le-au promis fabrici, le-au promis şcoli, le-au promis spitale …
Românii i-au crezut şi i-au votat …
Acum ei se plâng încătuşaţi că nu le place la arest …
Românii, în continuare, sunt săraci, nu au fabrici unde să muncească, nu au şcoli unde să îşi trimită copii, nu au spitale unde să se trateze …
Ei vor scăpa de la puşcărie, vor fi în continuare bogaţi, vor promite iar bunăstare, fabrici, şcoli, spitate …
Românii îi vor crede şi îi vor vota …
Ei vor fura iar …
Românii, în continuare, vor fi săraci, nu vor avea fabrici unde să muncească, nu vor avea şcoli unde să îşi trimită copii, nu vor avea spitale unde să se trateze …
Cred că a devenit un fel de jalon logic ideea că la noi lucrurile merg așa și așa, se câștigă extrem de puțin asta deși prețurile sunt uneori comparabile cu cele din țările din vestul Europei.
Dacă ne uităm la salariile celor mai mulți români vedem să sunt cumparabile cu salariile din unele țări din lumea a douăa spre a treia.
Tot un fel de constantă logică a devenit etarnizarea aşazisei tranziţii de la societatea comunistă şi economia despre care ne sunea redundantul regim comunist că se află pe un fel de val înoitor în tralitate economia etatizată fiind rigidă şi rămasă în urmă d.p.v. tehnologic vorbind, spre o societate liberă, de consum cu o economie guvernată de legile economiei de piaţă moderne, economiei care ar urma să asigure bunăstarea pentru toţi cetăţenii români.
De un sfert de secolo ni se tot spune că aveam o economie etatizată, neperformantă, enrgofagă şi lipsită de randament real. Existau domenii cu era de exemplu mineritul care îngiţea cam de şapte ori mai mulţi bani decât producea.
S-a spus că se va restrânge numelede angajaţi ş cî mineritul se va retehnolgiza şi lapre şi miere vor curge… Pentru unii, foarte puţini a curs lapte şi miere, pentru mulţi, semnătura unui premier a însemnat finalul … 100.000 de oameni s-au trezit într-o zi că nu mai au unde să muncească, ceea ce credeau ei că este siguranţa zilei de mâine s-a volatilizat ca un fum…
Tot felul de demagogi spuneai că minerii se vor reprofila, vor învăţa alte meserii … în realitate majoritatea au rămas năuci.
Cam la fel s-a întâmplat în sute, dacă nu mii, de uzine unde milioane de oameni aveau un venit cât de cât sigur, puteau să ia un împrumut şi să îşi cumpere ceea ce credeau că la face viaţa mai bună.
În locul acelor neperformanţi agenţi economici iară că acum se văd ruine şi grămezi de fier vechi. Foşti angajaţi în nenumărate cazuri au crezut că dacă li se spunea acum un stert de secol că sunt propietari au încercat să ia fierul vechi de acolo şi să îl vândă. Au avut surpriza de a se vedea la puşcărie … De ce? Pentru că au încercat să valorifice un fier vechi .. nu li s-a permis, mai bine să stea şi să ruginească, să se degradez şi mai său.
Ruine, asta a ajuns economia noastră neperformantă .. o fi devenit performantă, dar pentru nuu, foarte puţini … pentru cei mulţi altrnativa fiond fie să caute diferite moduri de a-şi câştiga pâinea ce de toate zilele de azi pe mâine, fie să ia drumul Europei unde pentru salarii considerate acolo de nimic să facă nişte munci degradante sau foarte grele, munci pe care autohtonii le-ar fi făcut doar pentru salarii mult mai mari.
Şi totuşi, oare de ce nu s-a putut să se menţină fabricile aşţa cum erau iar cei care doresc să facă alături o altă fabrică, mai bună… abia apoi cea veche să fie tăiată la fier vechi.
Căzând aceşti centrii de greutate care atrăgeau oamenii pentru câştiga o pâine, au dispărut marile surse de venit pentru bugetul naţional, nu au mai putut fi susţuinute două din sistemele vitale pentru orice sociatate umană evoluată: Sistemul de Învăţământ şi Sistemul de Sănătate… Adică exact sistemul care asigură viitorul şi cel care securizează viaţa omului.
Au dispărut şcoli în sate, copii fiind nevoiţi să meargă uneori ore întregi pentru a ajunge la şcoală şi spitale în orăşele care deserveau câteva zeci de mii de oameni care acum fac zeci de kilometrii pentru a găsi un spital. Evident, dacă nu au bani pentru a se duce la un cabinet privat … şi cum majoritatea au probleme în cumpărarea unei pâini, e cam greu de crezut că dacă nu e grav preferă să rabde nişte boli care de multe ori se agavează şi îi termină.
Avem o economie a ruinelor, ce privată când încearcă să apară se loveşte de monstrul cvasiprezent, spitale şi şcoli închise, români plecaţi în vest să caute o viaţă mai bună, acceptând munci pe care acolo oameni cu mult mai puţină şcoală decât ei nu le-ar accepta preferând să stea în şomaj.
Da, există în vest şomeri care câştigă mult mai bine decât oameni car e duc zi de zi la serviciu în România. Dar aceasta e o altă poveste …
Deşi toatea acestea şi multe altele s-au prăbuşit băgând mulţi români în sărăcie, au exista oameni care au profitat.
Vin bani de la Uniunea Europeană pentru ca să se modenizeze şi România. Da vin, se fac o mulţime de lurări de infrastructură.
Dacă edilii nu au destulă imaginaţie, după ce încasază banii o mai fac odată .. sau doar spun că o fac dar fac doar actele, „trag” banii de la U.E. şi îi împart cu cei care ştiu despre ce este vorba.
Astfel a apărut o clasă a îmbogăţiţilor tranziţiei…
Nişe adevăraţi monştrii umani cărora li se rupe că în spitale nu sunt medicamente şi căldură, că medicii sunt nevoiţi să se umilească luând bani de la bolnavi pentru că nu au considerat că Jurământul lui Hipocratte e o vorbă în vânt. Ar putea să se ducă să ia un salariu decent pe la spitale private sau în vest … dar ce ar face în acest caz cei care nu îşi permit să suporte costurile de acolo? Ar muri …
La fel şi profesorii … plătiţi destul de prost încât să se simtă umiliţi când unii dintre elevi vin la şcoală cu haine de la care profesorul nici nu poate visa…
Mă şi întreb cam ce a gândit un profesor de matematică ce ar fi fost plătit cu mii de euro pe lună în o ţară vestică atunci când, lăsându-şi bicicleta pe care o avea cumpărate gata uzată de la un magazin second hand i-a fost zdrubită de Jeepul Wrangler cu care a venit la şcoală un elev care avea norocul să fie fiul unui ţigan îmbogăţit administrând o reţea de hoţi de buzunare prin Germania şi, întors în ţară cu câteva sute de mii de euro a cumpărat şi dezvoltat o mică făbricuţă de brânzeturi, apoi a mai făcut una de ornamente de Crăciun, a deschis câteva magzine prin diferite localităţi, apoi a construit şi câteva făbricuţe de pâine…
Tatăl elevului care conducea Jeep-ul îi fusese elev… un elev care a terminat zece clase pe la 21 de ani după care s-a dus direct în armată şi care, după ce s-a îmbogăţit a făcut rost de o diplomă în management pe la o universitate privată despre care nu ştia exact unde are sediul central … nu fusese niciodată la şcoală. Chiar şi diploma aducândui-o acasă deanul dacanul… Nu gratis, evident.
Elevul şofer, cu un tupeu specific celor din specia lui după ce a coborât împreună cu gagica pe care o aducea la şcoală iar după ce a văzut farul crăpat de bicicleta profesorului îi aruncă pentru a se da mare în faţa fetei ce semăna mai multa prostituată drogată decât a elevă: „Hei moşule, nu te-a învăţat mămica să nu îţi parchezi scârţâitoarea între maşinile oamenilor? Nu-i bai, luna asta ştii ce faci cu salariul, îmi iei mie un far… nu te speria, îţi aduc io câte o bere să nu te deshidratezi”…
Mă întreb ce o fi gândit profesorul cân a aflat că la Bacalaureat elevul cu Jeep nu a scris nimic .. nu avea nevoie de Bacalaureat.. el avea viitorul asigurat oricum la una din firmele tatălui său … ca manager… probabil se întreba cum reuşeşte să îşi scrie numele când trebuie să semneze statul de plată …
Şi ecest elev nu e singurul. E unul din multele zeci sau poate sute de copii ai îmbogăţiţilor de după 89, ai artizanilor sărăciei mioritice prezente cam peste tot.
Pe unii din aceştia îi vedem acum dând cu subsemnatul pe la DNA şi plângându-se de faptul că au condiţii mizere la arest… condiţii pe care de fapt mulţi din săracii acestei ţări nu le au nici în libertate.
Diferenţa e că megahoţii vor ieşi într-o zi şi vor reveni la viaţa lor arogantă şi plină de lux … săracii vor trăi la fel de mizer toată viaţa fără a spera că vor reveni.
Numănui se pare că nu îi trece prin cap ca celor care s-au îmbogăţit fefuind fără jenă ţara şi sărăcind oamenii să le confişte averea … Au drepturi…
Vor veni iar campanii electorale, cei care azi fa bătături la degete semnând declaraţi peste declaraşii se vor duce iar pe scenă, vor cere votul şi vor zâmbi cuceritor …”Votaţi-mă şi laptele şi mierrea vor curbe în ţara asta”.. şi românul, atent să nu îşi piardă sticla de de ulei şi kilul de făină din găleata pe care scrie „Votaţi candidatul X” vor bea berea şi vor înghiţi micul electoral după care vor vota .. îl vor vota iar pe cel care îi va umili cu luxul său …
Îţi vine să te întrebi parafraztându-l pe ca Henryk Sienkiewicz: „Quo vadis, România?” … nu vei primi un răspuns, dar probabil te vei gândi cam în spre ce parte a lumii să o iei ca să poţi şi tu să trăieşti un pic mai omeneşte …