Arhiva

Posts Tagged ‘Sebastian’

Gigi Becali: „Bă, acuma s-au schimbat polii de putere la voi, la Realitatea!”

31 martie 2011 4 comentarii

Am spus într-un post anterior că nu-l văd pe Sebastian Ghiță, cel care a luat în „plasament” Realitatea TV, învingător în războiul cu Vîntu. Recunosc că m-am pripit.

Ghiță este un rechin de afaceri, interesat în primul rând, să facă bani, nu să suporte cheltuielile unui război care nu-i al lui, ca cel dus de Vîntu împotriva lui Băsescu. Cum banii sunt condiționați de audiență, iar audiență înseamnă public numeros și diversificat, este logic că managementul lui Ghiță are în vedere o politică editorială independentă de interesele lui Vîntu, care să atragă telespectatori  atât „anti” cât și „pro” Băsescu, Iri sau Pepe, pentru că poalele-n cap se vând bine.

Primul mesaj transmis de Ghiță Asesoft a fost către segmentul de public „pro” Băsescu, prin concedierea Oanei Stancu și a lui Adrian Ursu. Al doilea mesaj a fost dat telespectatorului cu naturelul sensibil la mucii și suspinele parașutelor din șou-biz, prin alocarea zilnică a unui spațiu generos schimbului de flegme Oana-Pepe, Iri-Moni.

Aseară, prin Gigi Becali, invitat în emisiunea „Test de stress”, managerul Realității a mai dat un mesaj privind relația lui Vîntu cu respectiva televiziune: „La Realitatea s-au schimbat polii de putere!”

Surprinzător, emisiunea a fost absolut savuroasă. M-am stricat realmente de râs. Nu de ce spunea Jiji, ci de abilitatea cu care el a izbutit să inverseze rolurile, astfel că cei stresați au fost, până la urmă, chiar „deontologii” Realității, nu invitatul. Bravo, Jiji! Interesant a fost și cum cei trei slugoi ai lui Vîntu au receptat, fiecare în felul său, schimbarea de stăpân: Mirela Voicu gudurându-se oportunist, Ștriblea unsuros și deschis la orice compromis, iar Ionel Dancă (de la „Ciaina maini”) mușcându-și limbuța, și-așa împleticită, că i s-a luat hârdăul cu rahat de dat în Băsescu.

Iată câteva fragmente din emisiune:

Gigi Becali: Îmi pare rău că m-am deplasat, că n-am mai ieșit de vreo doi ani la televiziune, îmi pare rău și trebuie să mă învăț minte ca să nu mai vin. De ce? Pentru că, dacă vin, v-am răspuns…

Mirela Voicu (împăciuitoare): Haideți să nu ne supărăm, domnu` Becali…

G.B. (către Ștriblea) Da` ce ești tu? Procuror? Da` du-te și angajează-te procuror!

Ionel: Sunt întrebări, domnu Becali…

G.B.: Păi, da` ce întrebări?

Ionel: Înainte de emisiune, domnu Becali, spuneați că putem să vă punem orice întrebare…

G.B. Păi, da` nu întrebări d-astea. Ce întrebări? Ce ești procuror? Domne, noi am auzit c-ați făcut, c-ați dres…Ia, vorbiți voi singuri, de schimbul de teren și când terminați, m-anunțați și pe mine!

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Ionel: Ați avut un episod total neplăcut, domnule Becali, atunci când ați fost arestat și atunci s-au făcut tot felul de speculații, că a fost sau n-a fost comandă politică…Acum uitându-vă-n urmă, ce explicație vă dați?

G.B.: Nu știu.

Ștriblea (insinuant): Sunteți delicat…

Ionel: A fost comandă politică?

G.B. Întrebați-l pe Wikileaks…

………………………………………………………….

Ionel: Deci dosarele, până la urmă, sunt la comandă. Deci încarcerările sunt la comandă.

G.B.: Încarcerările, ce?

Ionel (agasat): Arestările, dosarele. Deci dvs. spuneți că  putea (Băsescu n.r.) să facă orice, să vă strivească.

G.B. (amuzat): Măăăă, voi văd, că nu vă stă bine, voi vreți să vă duceți după Ursu și după Oana Stancu!

Râsete, veselie la gingie.

G.B. (râzând): Băi, io văd că vouă vă cam place după Oana Stancu și după Ursu. D-asta o țineți morțiș.

Ștriblea: Dar ce v-a oferit? V-a oferit ceva în schimbul păcii?

G.B.: Măăăă, cred că tu vrei să te duci să fii coleg cu Ursu!

Mirela (încet către Ștriblea): Dacă vrei să plimbi ursu`…

G.B. (arătând către Mirela Voicu): Doamna văd că nu-i place la Oana Stancu, doamna văd că-i place aici.

Ștriblea: Sunteți și dvs. mogul… Nu, „oligarh”, c-așa v-a descris Wikileaks

G.B. (brusc iritat): Nu m-a descris, voi ați făcut asta. Voi m-ați luat de la „5 influenți români” și m-ați trecut la „5 oligarhi români” și l-ați scos pe Tender și m-ați trecut pe mine al 5-lea. Dar după aia am dat eu telefon, în emisiunea dvs. (către Ionel) și v-am spus: băi, scoateți de-acolo, lăsați minciunile, că oamenii pot citi pe Wikileaks și vă faceți de râs!

……..

Ionel: Domnu` Becali, mai aveți ambiții în politică?

G.B.: Eu…nu pot să spun acum. Depinde de ce va fi în politica românească…Cu siguranță că la președinție voi candida!

Mirela: Da?

G.B. (candid): Păi, dar eu sunt candidatul de servici, nu? Voi candida! De ce voi candida? Pentru că eu consider… că sunt mai bun și mai puternic.

Mirela (crezându-se șmecheră): Dacă o să aveți o confruntare directă cu președintele Traian Băsescu, să presupunem că dvs. veți intra în finală cu el?

G.B.: Păi, unde? Că nu mai candidează omul…

Mirela (încurcată și exasperată): Nu știu, sau mă rog…ar fi și el într-o confruntare…

G.B.: Hopaaaa, vezi că, vezi că, ajungi pe la Oana! Voi aveți una-două, aveți ce-aveți cu Traian Băsescu! Sau vreți ușor, ușor să faceți o punte lină, adică să preluați ștafeta ușor să nu fie…să schimbați politica așa…

Ionel (țâfnos): Domnu` Becali, haideți să lămurim această glumă: noi ne bucurăm când și Băsescu, și Ponta și Crin și dvs. sunteți supărați pe noi, indiferent de Oana Stancu sau de Adrian Ursu. Asta este miza noastră: să supărăm pe toți cei care sunt în politică, la putere dacă nu fac treaba cum trebuie.

………………………………….

Ionel (referindu-se la cei doi ani de absență a lui Becali din platourile televiziunilor): Dom` Becali, ați primit liniște, oferind liniște…

G.B.: Domne, îți dau cuvântul meu de onoare, am venit pentru costum. Ca să fie văzut costumul.

Ionel: Dom` Becali, ați primit liniște, oferind liniște, sau, ca să glumim și noi, ați venit pentru că nu e Oana Stancu și Adi Ursu.

G.B.: Da! Așa! Hai să-ți spun ceva, hai să-ți spun și adevărul ăsta. Am auzit de dvs. (Ionel), pe dvs. v-am plăcut așa, în emisiunile pe care le-ați făcut, înainte erați la „Ciaina maini”, nu știu ce…Pe Ștriblea îl știu de la radio, am văzut că face emisiuni bune,  pe doamna o cunosc…am zis așa: bă, acuma s-au schimbat polii de putere la voi, la Realitatea. Domne, s-au schimbat! M-am întâlnit cu patronul vostru acuma. Cinci ani nu știu cum, l-a păcălit pe Vîntu, ta, ta, ta, a făcut contractu`, nu știu ce, nu știu cum…

Ionel (de la „Ciaina maini”): Dumneavoastră văd că știți mai mult decât noi…

G.B.: Știți și voi. Nu cred că știu mai multe da` știți și voi nu spuneți.

Ștriblea (insinuant): Nici dumneavoastră…

G.B.: Și-atuncea, am zis așa: dacă tot se schimbă, și eu acuma sunt de partea lui Băsescu…

Ionel: A, da?

G.B.: Daaa!

Ionel (cu arțag): Doar de asta ați venit? Credeți că Realitatea acuma e de partea lui Băsescu? De asta ați venit?

G.B. (cu mândrie): Ca să cresc Realitatea acuma, înțelegi? Ca să fac audiență.

Ionel (la fel de țâfnos): O să vă dezamăgesc. Eu nu am nicio simpatie pentru domnul Băsescu. Și eu…

G.B. (iritat): Băi, nu ai tu simpatie, eu nu spun că ai tu simpatie. Ce, eu spun că ai simpatie tu?

Ionel: Nu dar constant discursul meu și atitudinile mele au fost critice la adresa domnului Băsescu…Deci nu văd schimbarea.

G.B. (sfătos): Încet, încet, din ce în ce, trebuie să fie puțin mai, cu o intensitate mai moale, din ce în ce. Nu poți din prima, că pe urmă se prinde lumea, nu? Eu am venit acuma ca postul ăsta să aibă audiență. De ce?  Că e postul Puterii și vreau să aibă audiență că eu sunt cu Puterea!

Ștriblea (rugător): Domnu` Becali…

Ionel (revoltat): Domnu` Becali, greșiți!

G.B. (amuzat): Da, domne!

Ionel: Ați greșit venind aici, pe acest argument.

G.B. (și mai amuzat): Da? Bine!

Ionel (frustrat): Deci rămânem la costum.

………………..

În încheierea emisiunii, Jiji și-a îndreptat ambele arătătoare către Ștriblea și Ionel, zicând cu limbă de războinic: (către Ștriblea): Tu ai grijă! (către Ionel) Și tu ai grijă! Voi nu erați mult mai acizi?

Ionel (exasperat): Dar suntem în continuare…

G.B.: Nu erați mult mai acizi, acum doi ani de zile?  Lasă, mai spuneți așaaaa, ușor, ușor, dar uite ce cuminți, să veeeezi ce vă-mblânziți și voooi!

Ionel (epuizat): Păi, să nu ne plece invitatul…

G.B.: Să veeeezi ce vă-mblânziți și vooooi, că altfel vă duceți la Antena 3 și vin alții!

Ionel: Vă mai așteptăm și altădată, chiar dacă nu suntem postul Puterii!

G.B. (ferm): O să fiți!

Maimuțica Ponta și Porumbelul Crin, niște marionete

9 ianuarie 2011 3 comentarii

Așa este, șmecheria la noi a fost și este o virtute: îl șmecherim pe dracul să ne treacă puntea. Aici Blue are dreptate. Se înșală însă când pune pe seama „orgoliului” jocul de glezne și de fațadă al piticaniilor care, chipurile, conduc Opoziția.

Ceea ce numim azi „Opoziție” se opune de fapt reformei al cărei scop final este un stat în slujba intereselor cetățenilor, nu ale unui grup de oligarhi obișnuiți să fie mereu mai presus de lege. Ăștia, de fapt și din umbră, conduc actuala Opoziție și pun la cale alianțe: Patriciu, Vîntu și Voiculescu. Lor li se alătură baronii PSD din teritoriu, cei care conduc de fapt partidul: Mazăre, Nicușor Constantinescu, Oprișan, Liviu Dragnea, Mircea Cosma, Sebastian Ghiță, Vanghelie. Ponta a ajuns președintele PSD pentru că au vrut ei, mahării partidului și în fața lor trebuie să facă frumos, ca o „maimuțică”. Baronii PSD l-au luat în brațe pe Voiculescu ca să-l treacă pragul electoral atâta vreme cât au avut nevoie de Antenele lui. Acum au propria lor televiziune pentru o perioadă care acoperă două scrutinuri electorale, până în 2015. Au Realitatea TV, dată în plasament de Vîntu celui pe care PSD-ul (și nu numai) l-a hrănit la țâța bugetară ani de zile, Sebastian Ghiță-Asesoft. Așa că tătelu` Felix s-a încuscrit cu Patriciu de care îl și leagă „o caldă prietenie”, din vremea când amândoi dădeau acatiste la Mânăstirea Secu. Prin urmare, Maimuțica Ponta, Porumbelu` Crin și Râma lui Felix numită Daniel Constantin nu contează, sunt doar slugi care execută cuminți ce le ordonă șulfele securiste și pcr-iste care au de apărat, nu numai averile făcute fraudulos, ci și libertatea pusă în pericol de o eventuală Justiție curățată de corupți. Când s-a anunțat arestarea lui Nicolae Popa, Vîntu i-a ordonat lui Geoană să se prezinte la el în miezul nopții și al doilea om în stat s-a executat fără să crâcnească. Despre ce „orgolii” vorbim? Trepădușii n-au așa ceva.

Având putere economică, acești oligarhi pușcăriabili plătesc politicieni, jurnaliști, magistrați și lideri sindicali de afaceri, organizând blocarea instituțiilor statului, campanii deșănțate de presă, vicierea actului de justiție în mari dosare penale și mișcări de stradă. Vă reamintesc că șase capi ai mișcării sindicale au fost ani de zile plătiți de Vîntu ca membri în Consiliul de Administrație al Realității TV și se fac vinovați de evaziune fiscală. Așadar și ei sunt în situația de a-și apăra nu numai averi colosale, cum este cea a lui Liviu Luca, ci și libertatea.

Adevărata Opoziție din România, în momentul de față, este cea din umbră: Patriciu, Vîntu, Voiculescu și baronii PSD. Restul e teatru de păpuși.

“Fiecare parlamentar are două bile…şi o conştiinţă”

19 octombrie 2010 8 comentarii

Ooo, ce bucurie! Ooo, ce veste bună ne-a dat ieri mazeta din capu’ la PNL! Deci Bombonelu’ are totuşi doo. Cine i le-o fi numărat? N-are importanţă, bine că sunt acolo în pereche, să nu mai zică Blue că n-are deloc pentru că se piteşte de doamna Justiţie sub poala doamnei Imunităţi! Ce ne facem însă cu conştiinţa parlamentarului, cea la pachet cu bilele, cea care se tot moaie în văzul telespectatorilor de mila poporului deprimat? Nu ne rămâne decât speranţa că în clipa când parlamentaru’ stă cu mâna pe bile, conştiinţa lui să fie la fel de trează ca atunci când dă găuri la buget.

N-am să vorbesc despre “Micţiunea populistă”, invocată cu incontinenţă luni de zile  la moguliziunile lui Băşinel şi Nuş, de puliticienii care tratează poporul cu Prostamol. “Aveţi grijă ce vă doriţi!” i-a avertizat Băse pe posesorii de bile şi ei vor avea grijă, of course, dar nu pot face contra Vîntului aşa, pe faţă! Iar Vîntu are nevoie rapid de o schimbare a Puterii, că se-apropie repatrierea “golănaşului” cu clinchet de cătuşe. Aşa că, după ce s-au făcut frate cu Vîntu, şurlamentarii opoziţiei îi vor da şi lui ţeapă, băgându-şi bilele în ea de Mortăciune populistă! Adicătelea, le vor băga pe invers: alb la negru şi negru la alb. Adicătelea, vot împotrivă. Aşa să faci, Socaci! Că rămâne Marina fără mârlamentar…

Lăsând politicienii mogulieni să-şi numere bilele, ne vom îndrepta atenţia către cealaltă “falangă” a lui Vîntu, cea sindicală. Ei, aici lipsa de bile se simte acut. De prin luna mai, mişcăcarea sindicală se tot tratează cu Viagra şi ţelină, dar singurele zvâcniri, fără finalitate însă, au fost ale pulanelor din Poluţia Română şi ale matracucelor de la Finanţe. În plus, uitând de directivele lui Vîntu, “În trei luni de zile, Băsescu va fi o amintire!”, liderii îşi dau la gioale reciproc, în buna tradiţie românească “că care e mai important”.

Vasile, soţu’ greu stimulatei madam director Marica, îl face “coadă de topor” pe celălalt lider, Oprescu, pentru că, unsuros cum e, i-a alunecat mâna şi a semnat de capu’ lui, stimulente mai mici cu 30%. Şi asta după ce el, Vasile, şi-a stricat şi telefonu’ când a dat cu el de pământ la negocieri! Că iete ce zice strategu’ Vasile: “Nu trebuia să semneze niciun document fără noi! Asta era logica! Şi atunci o lungeam până duminică şi duminică aveam altă presiune pe ei!” Normal că sâmbătă, de indignare, Vasile Marica şi-a depus mandatu’, precum berbecu’ căcărezu …pe care l-a luat înapoi luni, când ne-a anunţat că “nu poţi să laşi o organizaţie fără cap. Nu puteam să las acum un vid de putere.” Sigur, e mai bine cu un cap vidat, da’ cu gura plină, pentru săraca “organizaţie”!

În zona luptei sindicale cu Educaţia, to’aşu’ Hadăr, lidăr la Alma Mă’sii, a simţit şi el nevoia să-şi arate bilele zgribulite sub balconu’ ministrului Funeriu. Totul foarte spontan şi bine organizat: în schimburi şi în funcţie de orarul fiecărui prof. Şi ca să le ia faţa celorlalţi lideri, nea Toni Hadăr a chemat lângă el şi tineretu’ studios, mai precis fo câţiva studenţi care au ieşit să presteze, tot spontan, în speranţa unor sesiuni de examene mai relaxate.  Aşa am luat cunoştinţă de glorioasa existenţă a lui Ionuţ Poenaru, liderul UNSR (Uniunea Naţională a Studenţilor Români) a cărui limbă de lemn, mai noduroasă ca a lui nea Hadăr, l-ar fi dus pe cele mai înalte culmi uteciste dacă nu venea răzmeriţa din ’89.

Ionuţ are o singură mare nemulţumire declarată: că ministrul Funeriu nu i-a băgat în seamă şi pe ei, studenţii de la UNSR, discutând doar cu cei de la ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România) din rândul căreia şi-a luat şi câţiva consilieri la minister.  De-aia îi şi susţine el, Ionuţ Poenaru, pe domnii profesori şi e alături de dânşii. Iată câteva aşchii din limbajul studintelui Ionuţ: “Acest minstru care selectează federaţiile care să participe la negocieri, singurul ministru care face acest lucru de 20 de ani. A spus la televizor că încearcă depolitizarea sistemului de învăţământ, însă dânsu’ ca şi consilierii, foşti lideri de organizaţie (aha!), are patru sau cinci lângă dânsu’ prezenţi acolo şi nu în ultimu’ rand noi cerem demisia acestui ministru, ministru pe care îl vom acţiona şi în judecată în zilele următoare. Am depus o cerere de a ne întruni cu dânsu’ de mai bine de 50 de zile. Nu ne-a răspuns şi conform prevederilor putem să acţionăm în judecată ministrul.” “Totuşi ministrul s-a întâlnit cu nişte studenţi, sâmbătă!”, răsuci cuţitu-n rană reporteriţa lui Nuş. “Da – zise Ionuţ – am fost şi noi prezenţi aici pentru că dânsu’ a spus la un post de televiziune, singurul care îl mai primeşte de altfel, că se întâlneşte cu lideri ai studenţilor. Noi ne considerăm lideri ai studenţilor, avem 200 000 de studenţi. Am venit la întâlnire însă dânsu’, de sus de la biroul dânsului, a trimis un tabel nominal cu cei trei studenţi care să participle la întâlnire. Nu am fost băgaţi în seamă de dânsu’ şi presei a declarat că vrea să poarte negocieri dar nu în acest sens.” Vă jur că n-am sărit o aşchie din emoţionanta alocuţiune a lui Ionuţ, greu lovit în mândria lui de lider! Da’ ce bine a ştiut parşivu’ de nea Toni Hadăr să exploateze rivalitatea dintre organizaţiile studenţeşti! Bravo, dom’ profesor!

%d blogeri au apreciat: