Arhiva

Posts Tagged ‘sentinta’

PRIMĂRIA LUI FIREA PUSĂ LA ZID. LUNI, 3 AUGUST, URMEAZĂ SĂ ÎI FIE BLOCATE CONTURILE

31 iulie 2020 Lasă un comentariu

Situația este albatră rău … luni, 03.08.2020 conturile Primăriei Generale a Capitalei urmează a fi blocate. În urma unei sentințe definitive, omul de afaceri Costică Constanda trebuie să primească despăgubiri în valoare de 115.000.000 de euro, bani pe care se pare că P.G.B. nu prea îi are.

În ședința de miercuri   20 august 2020, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), conform presei centrale,  Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că a primit o notificare în care era înștiințată că pe 3 august, conturile Primăriei Generale a Capitalei vor fi blocate dacă nu va fi plătită datoria de 115 milioane de euro avocaţilor familiei Constanda sau Primăria să accepte darea în plată a unei suprafeţe de teren de 15.000 de metri pătraţi din Cartierul Francez.

Gabriela Firea

„Suntem notificați că pe data de 3 august, conturile Primăriei Capitalei vor fi blocate în totalitate, nu vom mai putea face plăţi nici pentru domeniul medical, nici pentru domeniul social, nici pentru subvenții la transportul public, la termoficare și nici în celelalte domenii de activitate. Sunt procese care durează de 16 ani de zile. Trebuie să plătim 115 milioane de euro avocaților, reprezentanților familiei Costanda, cu o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă. Am fost notificați că dacă nu se acceptă darea în plată în sensul – această sumă de 115 milioane de euro să fie transformată într-o suprafață de teren din Cartierul Francez, ori dăm toți banii deodată, dacă nu, pe 3 august se închid conturile Primăriei Capitalei” a declarat Primarul General al Capitalei.

Pentru a nu prăbuși bugetul Capitalei, Firea a propus CGMB să emită o hotărâre privind darea în plată a unui teren de 15.000 de metri pătraţi în Satul Francez.

Propunerea a fost respinsă de membrii CGMB, lucru care a determinat-o pe primăriță să convoace o nouă ședință de consiliu luni, pentru a încerca din nou să treacă proiectul. Votul negativ a fost dat de consilierii PNL și USR care au cerut o expertiză asupra terenului pe care Primăria vrea să îl dea lui Constanda.

„Vreau să mai spun o chestiune tehnică – a declarat Nicușor Dan, contracandidatul Gabrielei Firea la alegerile locale – pentru că primarul amenință consilierii, cu judecata chiar, dacă nu rezolvă problema banilor pe care Primăria are să-i dea lui Constanda. Banii aceștia trebuiau dați încă din vara lui 2019. Deci, Primăria a avut un an de zile să rezolve această chestiune, să eșaloneze cu Constanda aceste plăți sau să facă o expertiză pentru a da la schimb acest teren. Este inadmisibil ca Primarul General și directorul direcției juridice să amenințe consilierii pe incompetența lor.”

În conformitate cu sentința finală, rămasă definitivă după un proces care a durat mai mult de 16 ani, Primăria Generală a Capitalei a acumulat datorii care trebuie plătite către Costică Constanda şi Creştin Vasile – Teodor.

Suma care trebuie plătită a ajuns la nu mai puțin de 115 milioane de euro din care 69 milioane euro reprezintă costul terenului restul reprezentând dobânzi şi sume accesorii (pentru titlurile executorii, în bugetul pe anul 2020, a fost prevăzută suma de 100 de milioane de euro). Lui  Creştin Vasile – Teodor urmează a i se plăti 22.755.415 euro.

***

În urmă cu 10 ani, omul de afaceri Costică Constanda a dat în judecată Primăria Generală a Capitalei acuzând că nu a fost onorat contractul care a scăpat Parcul Bordei de la transformarea în complex imobiliar.

Afacerile lui Constanda au demarat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Atunci Constanda a primit cam  3 hectare de pământ în Satul Francez, zonă rezidenţială din nordul Capitalei. Primăria Capitalei, a oferit  la schimb, aceeaşi suprafaţă de teren în parcul Bordei. Devenit proprietar pe o parte din parc, afaceristul voia să dezvolte acolo un proiect imobiliar dar s-a lovit de opoziția Primăriei Generale a Capitalei.

Asta a dus la un proces în urma căruia omul de afaceri a câștigat nu mai puțin de 18 milioane de euro, Municipalitatea nu a vrut să plătească, astfel că a ajuns la un nou compromis cu Costică Constanda: i-a oferit acestuia teren în Satul Francez.

Pe terenul primit la schimb, se aflau şi mai multe vile. Omul de afaceri intenţiona să le demoleze, iar în locul lor să construiască alte case, pe care urma să le vândă. Numai că planurile i-au fost date peste cap: consilierii generali nu i-au aprobat aceste lucrări.

Prin eliminarea lui Zgonea PSD arată că este doar o organizaţie de tip mafiot

27 aprilie 2016 2 comentarii

Între caracteristicile care definesc o organizaţie de tip mafiot, una este aceea că poţi, ca mambru al acesteia, să furi, să ucizi, să mituieşti, să faci trafic, să violezi etc. Nu ai nici o problemă, ba mai mult, dacă eşti membru de încredere eşti protejat pe cât posibil să scapi de consecinţe. 

Dacă prin ceea ce ai făcut, indiferent cât de ilegal este, se consideră că eşti merituos şi ai toate şansele să fii promovat. Linguşirea cât mai explicită la adresa Naşului familiei este extrem de apreciată.

Eşti considerat drept membru de mare încredere dacă, prin faptele tale, poţi să fii acuzat şi condamnat de Lege dacă eşti prins.

A trezit cuiva, oare, ceea ce am spus mai sus impresia că a mai văzut ceva similar undeva? 

Nu se înşeală deloc. Şi nu este doar o afirmaţie gratuită ci una care se poate susţine, la detaliu, prin exemple  atât de multe încât poate crea unora impresia că vorbim de lucruri cât se poate de normale.

Mă voi referi la un singur exemplu:Partidul Social Democrat…

Liviu Dragnea

ŞI TOTUŞI, CEEA CE A FĂCUT DRAGNEA SE NUMEŞTE CORUPŢIE

Cred că nu merită să mai povestesc toată tărăşenia care a dus la condamnarea definitivă de către ÎCCJ a Preşedintelui PSD la doi ani de închisoare. Nici faptul că PSD are, în statut şi în normele de integritate adoptate, referiri clare privindu-i pe cei condamnaţi definitiv. Acolo se face referire la „fapte de corupţie”.

Profitânduse de gradul intelectual extrem de scăzut al „turmei” pesediste s-a speculat că infracţiunile la legea electorală, când, la Referendum, oamenii lui Dragnea trimiteau alegătorii la vot sub şantaj, făceau ca în urne să apară voturi ale unora care  nu erau în ţară sau erau deja decedaţi, ori făceau ca, în schimbul unor sum de bani,unii să voteze multiplu etc. Sunt nişte fapte extrem de grave care, indiferent de ce spun escrocii de la vârful PSD, SUNT FAPTE DE CORUPŢIE.  Corupţia nu acţionează doar când Neica Nimeni îi bagă în buzunar şpaga Domnului Imortantu’ ci şi invers, când de exemplu, pentru un kil de ulei şi unul de făină, sau pentru 50 de lei, Neca Nimeni se duce să voteze cum vrea Domnuzl Importantu’ sau îi dă acestuia buletinul pentru ai  fi folosi datele la votare ilegală.

Tot corupţie este şi asta şi încă una de cel mai înalt grad de periculozitate deoarece loveşte o societate democrată exact la temelie slăbind-o şi întărind un anumit grup de iniţiaţi în nişte poziţii de forţă, de unde pot controla trinomul, Bani-Influenţă-Putere, reuşind să se autoperpetueze şi să se întărească în poziţia de unde conrolează societatea. Astfel, forţa dată de democraţie şi de modul în care membrii obişnuiţi şi omeneşti ai societăţii îşi pot impune voinţa.

JUMĂTĂŢILE DE ADEVĂR SPUSE DE PSD SUNT DE FAPT MINCIUNI

Modul în care a reacţionat PSD la aflarea sentinţei date lui Liviu Dragnea ne arată că Partidul Social Democrat este o organizaţie de tip mafiot, bazată pe minciună (jumătăţile de adevăr în interpretarea faptelor se numeşte tot „minciună”).

Se tot vorbeşte de faptul că la Referendum Preşedintele Băsescu ar fi fost demis pentru că 7,4 milioane de oameni au votat pentru demitere. Da, este adevărat că 7,4 milioane de oameni. Doar că la vot, pentru ca referendumul să poată fi considerat valabil, trebuiau să fie prezenţi jumătate plus unu din numărul de cetăţeni, în alt caz (chiar şi în cazul unei egalităţi), Referendumul în sine este considerat invalid şi rezultatele lui nu pot fi luate în seamă din punct de vedere legal. Deci, cei 7,4 milioane de oameni au votat într-un refrendum care nu a existat din punct de vedere legal.

Legat de Liviu Dragnea, se afirmă că faptele lui nu sunt fapte de corupţie şi nu au produs daune.

Daunele nu pot fi considerate dacă se referă la anumite sume de bani. Pot fi, deşi neevaluate în bani, daunele pot fi mult mai mari lovind societatea. A-i da cuiva ceva doar pentru a se duce la vot, (interesul lui Dragnea fiind, de fapt, prezenţa), sau exercitarea de presiuni (chiar şi prin ameninţarea că dacă nu se duce la vot îşi pierde pensia, salariul, ajutorul social etc)  se numeşte tot corupţie. Votul fiind un drept şi nu o obligaţie, omul poate hotărâ nu doar în ce fel votează ci şi dacă votează.

PSD NU ESTE UN PARTID DEFINIT DE DEMOCRAŢIE CI UNUL BAZAT PE INTERES ŞI DICTATURĂ

  • S-a afirmat că nefiind vorba de o condamnare cu executare, modul în care se aplică prevederile statutare şi cele din normele de integritate ale partidului poate fi negociat.

Fals… Faptul că se vorbeşte doar despre „suspendare” şi nu despre „suspendarea executării pedepsei” induce ideea că ar fi vorba despre „suspendarea condamnării”. Aceasta este o manipulare absolut odioasă.

  • PSD se afirmă a fi un partid democrat. Iar fals a… Prin faptul că Valeriu Zgonea a fost eliminat pentru că şi-a permis, absolt logic să pretintă aplicarea statutului şi a normelor de integritate cerând demisia lui Liviu Dragnea.

A fost eliminat din partid pentru că ar ataca astfel unitatea şi interesele partidului şi ar fi lovit în scorul lui electoral. Dimpotrivă, el nu lovea deloc în interesele PSD în general şi pe termen lung ci îl ajuta astfel la curăţarea parţială a imaginii de partid unde infractorii sunt protejaţi şi promovaţi, iar faptul că a fost eliminat în timp ce este extrem de greu să numeşti un conducător PSD care nu are probleme cu legea întăreşte imaginea de partid de infractori.

PSD – ORGNIZAŢIE DE TIP MAFIOT

Este destul să priveşti spre conducerea de nivel mediu, înalt şi foarte înalt a PSD şi să observi că nu prea poţi găsi pe cineva care să nu aibă conflicte cu Legea, unii dintre ei fiind suspectaţi de prejudicii egale cu sume pe care mulţi nici măcar nu le pot vizualiza cu ochii minţii ca teanc de bani. Şpăgile de zeci, sute de mii, milioane ori de zeci de milioane de euro sunt nişte sume pe care mulţi nu le câştigă pe întreaga perioadă a vieţii lor în care îşi rup oasele muncind  ca nişte robi pe sume de nimic. Da, conducerea PSD este formată din persoane de acest fel, sumele care le sunt ataşate ca prezumtice prejudicii fiind cumva proporţionale cu înălţimea poziţiei în partid.

Pentru  protejarea penalilor cu gulere albe s-a ajuns la nişte aberaţii inimaginabile.

Dacă ai în Constituţie un articol ca Articolul 16, în care se spune: la alin (1) „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” şi la alin. (2) „Nimeni nu este mai presus de lege”, interpretarea imunităţilor care îi protejează pe politicieni împotriva abuzurilor ca fiind valabile şi asupra unor fapte clare de corupţie este ilegală şi neconstituţională deoarece se introduce un filtru controlat DIN AFARA PUTERII JUDECĂTOREŞTI.

Cam la fel ar trebui să sune şi acea şedinţă unde Dragnea a fost protejat ÎMPOTRIVA REGULAMENTULUI, doar pentru că astfel penalii din PSD pot spera că şi ei vor fi protejaţi.

Faptul că acesta a primit o pedeapsă care, pe lângă faptul că este ridicol de mică vis-a-vis de gravitatea faptelor şi anume de organizare şi coordonare a unui grup în vederea încălcării flagrante a Legii electorale este un abuz pentru care ar trebui traşi la răspundere  şi magistraţii implicaţi în judecare.

Pe de altă parte, având în vedere că ceea e a făcut Dragnea era în folosul USL, deci şi a TUTUROR partidelor din care formau Uniunea, ar trebui ca şi celelalte partide din USL, PNL, PC,  să suporte consecinţe. De exemplu suspendarea dreptului de a participă la alegeri pentru o perioadă bine definită. Liviu Dragnea „lucra” şi în numele lor, nu?

GRANZII ORGANIZAŢIEI DE TIP MAFIOT PSD S-ASU EXPRIMAT DI START PENTRU NERESPECTAREA STATUTULUI PARTIDULUI.

Faptul că persoane cu mare greutate în PSD s-au exprimat în favoarea nerespectării statutului partidului, a normelor de integritate, în cazul Dragnea, arată că avem de-a face exact cu o organizaţie de tip mafiot unde singurele legi care contează sunt cele interne, de fapt nişte cutume menite să securizeze conducerea.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat luni că este şocat de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la dosarul „Zambaccian”, adăugând că acesta este, în opinia sa, un dosar politic „cusut cu aţă albă de la început şi până la sfârşit”.

„Sunt şocat. Sunt siderat. Atât pot spune şi mă întreb dacă asta se mai numeşte dreptate sau dacă mai poate fi numită Justiţie. Este o execuţie politică, pur şi simplu. Este un dosar politic. Îmi menţin această părere pe care nu o am numai eu, ci foarte mulţi dintre colegii mei, dintre simpatizanţii partidului sau ai lui Adrian Năstase. Asta este părerea pe care o împărtăşesc şi marii maeştri ai avocaturii româneşti care l-au apărat pe Adrian Năstase, marii jurişti ai României, dar şi o parte din mass-media. Este un dosar care a fost cusut cu aţă albă de la început şi până la sfârşit”, a spus Ştefănescu.

Acesta a adăugat că prin dosarul „Zambaccian” s-a încercat hărţuirea continuă a lui Adrian Năstase, iar în final „umilirea sa”. „Toate acestea provin de undeva de acolo, de la Cotroceni”, a mai spus Codrin Ştefănescu. Totodată, social-democratul şi-a exprimat convingerea că mai devreme sau mai târziu se va face dreptate. „Mai devreme sau mai târziu se va afla tot adevărul, pentru că tot acest subsistem ticălos care reacţionează la comandă politică, el singur se va desfiinţa şi foarte mulţi de aici vor vorbi”, a mai spus Ştefănescu.

La rândul său, fostul premier Victor Ponta declara imediat după ce Dragnea şi-a primit sentinţa, că acesta nu ar trebui să dmisioneze de la şefia PSD. El scria într-o postare pe Facebook că ca Dragnea trebuie sa tina partidul unit si „să ferească PSD de toţi ‘ofiţerii’ sau descoperiţi care vor să îl preia”.

Ca sa raspund tuturor – scriaPonta pe Facebook vineri, dupa anuntarea sentintei ICCJ – celor care ma intreaba: cred ca Liviu Dragnea NU trebuie sa isi dea demisia din functia de Presedinte al PSD! Trebuie sa tina Partidul unit, sa castige alegerile locale si parlamentare si sa fereasca PSD de toti „ofiterii” acoperiti sau descoperiti care vor sa il preia! Clar?”.

La sediul PSD, după aflarea sentinţei, aliniaţi frumos, în poziţie de drepţie şi cu atutudini bine regizate de cineva (semăna a dracului de bine cu modul în care era întâmpinat Ceauşescu atunci când cobora din elicopter la vizitele sale de lucru) îl aşteptau penalii din conducerea PSD, o notă aparte făcând Lia Olguţa Vasilescu, cu zâmbet strălucitor care amintea de strălucirea sinistră a cătuşelor de la arestul preventiv de unde a scăpat în urmă cu câteva zile.

Între cei care ar fi trebuit să tacă dar nu s-a putut abţine din cauză că are impresia că importanţa sa e încă ceva mai mare decât a setului de moaşte din care este compus, Ion Iliescu, de fapt tătucul spiritual al PSD care nu e altceva decât exprsia fizică a aşazisei „democraţii originale”.

Acesta jubilând că partidul este exact după chipul şi asemănarea sa, făcut din oameni cu atât mai penali cu cât sunt mai sus în schemă, a intevenit  în scandalul din interiorul PSD. Preşedintele de onoare al social-democraţilor a declarat în exclusivitate pentru Digi24 că Liviu Dragnea trebuie să rămână în fruntea partidului, chiar dacă a fost condamnat cu suspendare. Mai mult, Ion Iliescu îl critică pe Valeriu Zgonea care i-a cerut lui Liviu Dragnea să-şi dea demisia. Războiul declanşat între numărul unu şi numărul doi din PSD ar trebui sa se incheie mâine, intr-o forma sau alta, in Comitetul Executiv.

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD: „Ei, şi? Ce autoritate are Zgonea în partid? Să fim oameni serioşi. Nu vedeţi mişcarea domnului Zgonea cu ochi buni? Nu, a fost chiar necolegial din partea lui. Care fraude, de unde fraude? Pentru că a chemat lumea să iasă la vot, la referendum. Nu asta e misiunea politică a unui partid? Adică până şi judecătorii s-au jenat să meargă până la capăt cu această chestiune.”

Chiar aşa nea Nelule? Este necolegial să ceri aplicarea statutului partidului şi misiunea politică a unui partid este aceea de a fura voturi, de a trimite oamenii la vot mituindu-i ori şantajându-i, de aduce moţii la vot?Păi ce crezuşi mata nea Nelule? Că mai suntem la vremea când îţi începeai discursul cu „Dragi togarăşi, dictatoru’ a întinat NOBILELE idei ale Comunismului”, după care dădeai ordin ca Ceauşescu să fie împuşcat la Craiova şi ordonai să vină minerii să le-o tragă „golanilor”?

Om bătrân şi fără ruşine…

P.S.1 Dacă ajungi să citeşti aici, află nea Nelule că Istoria, după ce vei da colţul şi vei fi cu floarea în gură la conservă în loc cu verdeaţă şi multă linişte, că te va Consemna ca cea mai mare scârbă din cei ce au pus vreodată mâna pe ţara asta …

P.S.2 Mai află nea Nelule că, la cu arăţi, căldarea în care îţi vei petrece eternitatea cred că deja e încălzită … Mai bine stai dracului pe  acasă ca nu cumva Doamna cu Coasa să te găsească în deplasare şi să sperii lumea  cu decesul matale de primă pagină…Eu sper să trăieşti destul să de văz cu cătuşe pe labe la hotelul cu cazare gratuită şi gratii la fereşiti …

Sper să nu le tragi ţeapa celor de acolo şi să nu îi onorezi fugind să îţi ocupi locul în căldarea fierbinte, nu ar fi frumos. 

Bombonel … pledoarii finale … penultimul pas spre bulău …

29 martie 2012 4 comentarii

La Bulău e mare fierbere… se văruiește, se repară lenjeria și dușurile … urmează să se întâmpla un mare eveniment:

 VINEEE BOMBONEEEEL !!!!!!!

Familia Năstase, ultimul cuvânt

Procesul „Zambaccian – Chinezării“ a ajuns ieri în penultimul act: pledoariile finale. Urmează sentinţa, programată pentru 30 martie.

O armată de avocaţi a format un zid în faţa lui Adrian Năstase, a soţiei acestuia, Daniela, şi a Irinei Jianu, şefă a Inspectoratului în Construcţii în perioada guvernării PSD. În faţa apărătorilor, trei judecători se pregăteau să pună punct procesului în „Dosarul Zambaccian”. În dreapta judecătorilor, procurorul DNA pregătea ultimul atac. Cei trei acuzaţi stăteau cuminţi în bancă, în rândul al doilea şi al treilea, aşteptând cu sufletul la gură un final fericit pentru ei. După ce se depun ultimele probe la dosar, primul cuvânt îl are procurorul de şedinţă, din partea DNA. Magistrata s-a ridicat în picioare şi, timp de aproximativ o oră, a citit din rechizitoriu. 

Atac la martorul-cheie

În acest timp, avocaţii acuzaţilor mai schimbau impresii, iar Adrian Năstase clătina dezaprobator din cap din când în când. După ce procurorul a terminat de pus concluzii, a cerut judecătorilor să-i condamne la închisoare cu executare pe toţi cei trei inculpaţi, fără a spune câţi ani de puşcărie ar merita fiecare. A venit rândul avocaţilor să demonteze acuzaţiile procurorilor anticorupţie şi să-şi scoată clienţii nevinovaţi. 

Din spatele a zece volume „România după Malta” semnate de Adrian Năstase, avocatul Ion Cazacu şi-a început pledoaria cu faptul că Adrian Năstase este „cel mai important om politic din ultimii 22 de ani din România” şi că „este principalul adversar al celor aflaţi în acest moment la putere. A mizat apoi pe eliminarea unor interceptări depuse la dosar de către procurori, ca fiind neautentice,  şi a amintit judecătorilor una dintre declaraţiile făcute de Ioan Păun, fostul consul al României în China, una dintre piesele importante ale procurorilor DNA. 

Acesta ar fi declarat autorităţilor că „toată lumea ştie că am o relaţie bună cu familia Năstase, dar nu mi s-a spus că îmi voi pierde locul de muncă şi nici nu mi s-a promis o avansare dacă îi ajut”. De altfel, avocaţii şi-au propus ca în pledoariile finale să decredibilizeze principalul martor al acuzării, Ioan Păun, despre care susţin că ar fi agent secret al SIE.

O altă ţintă a apărării a fost arătarea cu degetul către DNA, care ar fi fabricat „Dosarul Zambaccian”la comandă politică. Apărarea a susţinut faptul că Octavian Creţu, un apropiat al lui Ioan Păun şi martor important al DNA, a fost folosit ca „agent provocator” şi trimis „îmbrăcat” în tehnică de înregistrare la o discuţie cu Adrian Năstase, care ulterior s-a dovedit extrem de compromiţătoare pentru fostul premier. Avocaţii au alocat un spaţiu amplu în pledoariile lor pe marginea acestei înregistrări.

„Ménage à trois” 

Avocatul Lucian Bolcaş, unul dintre cei care apără familia Năstase în acest dosar, a stârnit zâmbetele judecătorilor, dar şi ale celorlalţi aflaţi în sala de judecată. Pentru a demonstra că nu a fost vorba despre nicio luare de mită în acest caz, acesta a făcut o comparaţie. „Mita e ca dragostea. Trebuie să fie o înţelegere între părţi. De fapt, este un ménage à trois, din care face parte şi Daniela Năstase”, a spus avocatul Bolcaş, care a precizat că DNA nu a făcut dovada acestei înţelegeri între cei trei inculpaţi.

„Bomba” avocaţilor, detonată în pauză

Suspendarea şedinţei de judecată pentru 20 de minute a fost un prilej pentru avocatul Ion Cazacu să prezinte presei o situaţie despre care susţine că este dovada supremă că „Dosarul Zambaccian” este unul fabricat. Este vorba despre banii depuşi la DNA de către fostul consul Ioan Păun, 118.650 de dolari, despre care procurorii anticorupţie spun că sunt „corp delict”, fiind o parte din banii daţi de Năstase pentru cumpărăturile din China în perioada 2002 – 2004. 

„Am verificat seriile acestor bancnote, aşa cum au fost ele inventariate in 2006. Am găsit 225 de bancnote emise în anii 2005 şi 2006, deci ulterior perioadei în care se presupune că s-ar fi comis faptele de corupţie. Este vorba despre 218 bancnote de 100 de dolari şi şapte bancnote de 50 de dolari”, a explicat avocatul reprezentanţilor mass-media, după care s-a întors în sala de judecată. În total, 22.150 de dolari, în care Năstase îşi pune toate speranţele. Surse din DNA susţin însă că invocarea seriilor de la bancnote este o apărare foarte fragilă: „Ioan Păun a avut banii trei ani de zile, răstimp în care a mai cheltuit din ei, apoi a completat la loc, deci e normal ca unele bancnote să nu mai fie fizic cele încredinţate de familia Năstase între 2002 şi 2004″. 

Lacrima unei „fiinţe fragile”

În timp ce televiziunile şi site-urile online devorau informaţia, avocatul Viorel Roş, fost judecător, apărător al familiei Năstase, se desfăşura în faţa instanţei. „Nu mi-aş dori să fiu astăzi judecător în România, văzând ce şi în ce condiţii trebuie să judecaţi”, s-a adresat el completului, fiind o aluzie la presiunile din jurul acestui dosar. „Cineva de la Bruxelles ne spune pe cine şi cum să judecăm”, a explicat Viorel Roş.

În continuare, pledoaria avocatului s-a bazat tot pe jocuri politice. „Este cel mai mare politician. Nu poţi fi foarte valoros şi să nu ai duşmani”, a mai spus avocatul. Referindu-se la Dana Năstase, apărătorul i-a făcut acesteia o caracterizare ce ar fi înmuiat şi cele mai dure persoane aflate în sala de judecată „S-a spus despre Dana Năstase că este o doamnă de fier. Dana Năstase este o fiinţă extrem de fragilă. Un om care suferă la orice vorbă spusă nelalocul ei”. În acest timp, pe obrazul Danei Năstase au apărut lacrimile, femeia încercând fără succes să le mascheze cu mâna.

„Bomba” dolarilor predaţi de Păun procurorilor anticorupţie a fost lansată şi în sala de judecată, dar nu în faza administrării de probe, ci la finalul pledoariilor, unde contează mai mult impresia artistică.

Năstase: 193 de zile în sala de judecată

După ce toţi avocaţii şi-au terminat pledoariile, judecătorii au dat ultimul cuvânt celor acuzaţi. Adrian Năstase a fost primul care a luat cuvântul. „Nu am săvârşit nicio faptă care să atragă consecinţe penale. Acuzaţiile procurorilor DNA sunt neadevărate. În niciun caz nu a existat o înţelegere cu Irina Jianu pentru comiterea de infracţiuni. Nici cu Ioan Păun nu a existat vreo înţelegere”, a negat Năstase.

„Din februarie 2009, am petrecut 193 de zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cele trei dosare în care am fost trimis în judecată. Activitatea mea politică şi cea de profesor au fost grav afectate negativ. De altfel, acesta a fost şi scopul urmărit de DNA”, a mai spus Adrian Năstase. „Nu am furat termopane, nu mi-am dat singur mită. Sunt acuzat de nişte nebunii. Cine este prejudiciat? Care este prejudiciul?”, s-a dezlănţuit acesta. Apoi a schimbat discursul şi a încercat o nouă glumă. „Asta e…

 Dacă nu  mi-a plăcut cartea şi am vrut politică, asta merit”. Fostul prim-ministru a punctat şi el faptul că dosarul ar fi unul fabricat de procurorii anticorupţie la ordinul adversarilor săi politici. S-a şi folosit de un citat celebru care a stârnit râsetele apropiaţilor săi aflaţi în sala de judecată. „«Nu există nevinovaţi. Există doar persoane de care nu  ne-am ocupat suficient», a spus Felix Djerzinski, un fost lider al NKVD”. A urmat Dana Năstase. Femeia a fost la un pas să răstoarne pupitrul, părând că s-a dezechilibrat înainte de a-şi spune ultimul cuvânt instanţei. A spus repede judecătorilor că nu are de ce să fie condamnată. „În legătură cu toate acuzaţiile, eu declar că sunt nevinovată”, a spus scurt Dana Năstase. Sentinţa a rămas în pronunţare, verdictul fiind programat pentru 30 martie.  

„Aş fi putut fi martor” 

Irina Jianu a arătat şi ea că a fost supusă unor mari presiuni din partea DNA. „Aş fi putut fi martor. Mi s-a spus: «Dacă declarai ce trebuia să declari, erai martor, nu inculpată». Dar mai puteam fi eu demnă azi?”, a spus Jianu.

„Asta e… Dacă nu mi-a plăcut cartea şi am vrut politică, asta merit.”
Adrian Năstase lider PSD

Acuzaţiile

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase era acuzat de luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Conform procurorilor, în perioada 2002-2004, Năstase „şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea decurgând din calitatea de preşedinte al partidului de guvernământ, dar şi prerogativele specifice funcţiei de prim-ministru al Guvernului României, obţinând foloase necuvenite de la învinuita Irina Paula Jianu”.

El ar fi primit bunuri importate din China în valoare de peste 100.000 de dolari şi tâmplărie termopan la imobilele din Bucuresti, strada Zambaccian şi comuna Cornu,  în valoare de circa 1,2 milioane lei. În schimb, Năstase ar fi dispus numirea şi menţinerea Irinei Jianu în funcţia de şefă la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Autor: Andrei Aştefănesei

Sursa: adevarul.ro

%d blogeri au apreciat: