Arhiva

Posts Tagged ‘SIE’

Liviu Dragnea și-a tras directoare de comunicare la Camera Deputaților: Anca Alxandrescu (suspectată că, împreună cu Dan Andronic sunt plătiți de SIE)

26 august 2017 Un comentariu

     Când auzi că cineva lasă un post ca cel de director de comunicare al grupului Kaz Munay Gas, care deține Rompetrol, responsabil cu acest domeniu pentru toate cele 11 tari unde compania are activitati, plătit cu sume la care te plictisești să numeri zerourile pentru a ocupa o funcție de consilier pentru comunicare la Cabinetul președintelui Camerei Deputaților și va coordona Comunicarea PSD te gândești că fie e dus cu pluta, fie în postul de bugetar i se oferă șansa unor câștiguri mai mari decât cele de la KMG Rompetrol, fie în spatele persoanei există interese care exced banii. De exemplu mutarea să vină la presiunea unui serviciu secret… Să zicem SIE.

Oricât ar părea de stranie o astfel de mutare, iată că e posibil. 

Fosta jurnalistă Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu după doi ani pleacă de la Grupul  Kaz Munay Gas, care deține Rompetrol, pentru a coordona strategia de comunicare a PSD și a lui Liviu Dragnea. 

Anca Nicoleta Alexandrescu, a mai fost implicată în guvernările PSD, ea răspunzând de comunicare în timpul Guvernului Năstase dar și în perioada Guvernelor Ponta, fiind implicată și de ”pigulirea” imaginii lui Sorin Oprescu, fostul Primar General al Capitalei.

După ce Ponta și guvernul lui au plecat cu coada între picioare Anca Alexandrescu a trecut la Grupul Kaz Munay Gas unde a ocupat funcția de director de comunicare.
Acum fosta jurnalistă a fost numită consilier pentru comunicare la Cabinetul Președintelui Camerei Deputaților și va coordona Comunicarea PSD.
Pare cel puțin straniu ca Liviu Dragnea să o numească în funcția care contribuie decisiv la creionarea imaginii sale pe o apropiată a li Victor Ponta. Zic pare, pentru că, cei doi, Dragnea și Anca Alexandrescu erau colaboratori destul de apropiați în vremea guvernării Ponta. Firma fostei jurnaliste,  Monitoring Media, fiind cea care s-a ocupat de imaginea Ministrului Dezvoltării de la vremea respectivă, Liviu Dragnea.

 

Pe 6 Ianuarie 2014,  atrăgea atenția în national.ro că:

Palatul Victoria are un nou “papusar”: Anca Alexandrescu, adevaratul sef de cabinet al lui Victor Ponta

Cel mai intim colaborator al lui Adrian Nastase, de pe vremea cand acesta era inca stapanul absolut al Romaniei, continua sa traga sforile la Palatul Victoria. Si nu, nu este vorba de „guzganul rozaliu”, pentru ca Viorel Hrebenciuc si-a mutat biroul pentru parafarea combinatiilor in Satul Francez.

Anca Alexandrescu se afla intotdeauna in apropierea lui Victor Ponta, chiar si la parada de 1 Decembrie

Anca Alexandrescu se afla intotdeauna in apropierea lui Victor Ponta, chiar si la parada de 1 Decembrie

Ce-i drept, noul „papusar” al Guvernului are legaturi extrem de stranse cu institutia pe spatele careia, dupa cum sustin sursele noastre, incearca sa-si creeze propriul sistem relational. Pe de o parte, Anca Alexandrescu este ditamai coordonatorul Departamentului de comunicare al Guvernului Romaniei, cu rang de secretar de stat. Pe de alta parte, ea indeplineste si misiunea de a-i tine la curent pe membrii Cabinetului Ponta cu pulsul mass-media. Iar informarile au loc, contra cost, dupa stiinta noastra, prin intermediul firmei sale, Monitoring Media. In plus, de parca toate aceste insarcinari oficiale nu erau de ajuns, iata ca Anca Alexandrescu mai lucreaza la un proiect paralel, care i-a scos insa din sarite pe unii „grei” ai PSD-ului.

Adita – Dan – Liviu – Viorel

Adrian Nastase este cel care a sprijinit-o la inceputurile carierei

Au fost vremuri in care colaborarea extrem de apropiata dintre Anca Alexandrescu si Adrian Nastase era arhirecunoscuta de toti cei care se invarteau in jurul fostului premier. Pe care actualul secretar de stat, tocmai pentru a sublinia natura relatiilor dintre ei, nu se sfia sa-l alinte Adita. Desigur, lucrurile nu au mai stat la fel si dupa prabusirea politicianului, Anca Alexandrescu multumindu-se o vreme cu statutul de sotie a lui Dan Andronic, devenit intre timp om de incredere al presedintelui Traian Basescu. Recent, dupa venirea la putere a USL, directoarea Departamentului de comunicare a sarit din nou in barca PSD-ului, unde si-a oferit serviciile pentru imaginea vicepremierului Liviu Dragnea. In acelasi timp, bineinteles, isi indeplineste si atributiile oficiale care ii revin pe langa premierul Victor Ponta. Sau Viorel, dupa cum il alinta subalterna sa in negocierile de afaceri cu diversi terti.

Fenteaza filtrul SPP

Si Sorin Oprescu a beneficiat de consilierea actualului secretar de stat

Si Sorin Oprescu a beneficiat de consilierea actualului secretar de stat

De altfel, tocmai aceste ambitii de femeie de afaceri ale secretarului de stat par sa irite tot mai multi oameni importanti atat de la Guvern, cat si din „baronimea” din teritoriu a PSD. Mai ales ca, dupa cum sustin chiar unii dintre partenerii politici ai Ancai Alexandrescu, aceasta si-ar depasi cu mult, mai ales in ultima  vreme, atributiile oficiale. Iar aici nu vorbim musai de avantajul strategic pe care il are prin pozitia strategica a biroului sau din sediul Guvernului, invitatii acesteia fentand practic severul filtru al SPP aflat pe traseul oficial pana la cabinetul premierului. Ceea ce, totusi, ii confera o pozitie de forta in negocierile purtate cu cei care vor sa prinda o audienta particulara la Victor Ponta. Chiar daca prim-ministrul habar nu are de ”batalia” crancena care se da pentru a prinde un loc cat mai in fata pe lista de asteptare din anticamera…

Un altfel de monitorizare

Anca Alexandrescu

Anca Alexandrescu

Probabil ca activitatea Monitoring Media este cat se poate de intensa si profitabila deopotriva, din moment ce, dupa cum se plang tot mai multi lideri ai PSD, secretarul de stat Anca Alexandrescu incearca sa extinda un proiect paralel de colaborare cu mass media. Insa cum se stie ca informatia costa, chiar si unii „baroni”, recunoscuti de altfel pentru generozitatea lor, dau din colt in colt ca sa bata palma colaborarii. Mai ales cu sunt din cale afara de siguri ca premierul are stiinta de toate aceste ramificatii…

Sursa: national.ro

Ei, dar năstrujnicia adevărată vine abia acum. Asupra sturlubaticei Anca Alexandrescu plutește suspiciunea că împreună cu Dan Andronic a fost pe statul de plată al SIE… 

Pe 29 Septembrie 2014, ziuanews.ro publica în exclusivitate un articol în care arunca asupra Ancăi Alexandrescu și a lui Dan Andronic suspiciunea că  ar fi pe statul de plată al SIE (Serviciul de Informații Externe) … serviciul de spionaj, altfel spus.

ANCA ALEXANDRESCU şi DAN ANDRONIC, suspectaţi că au fost plătiţi de SIE

Memoriile publicate anul trecut de colonelul în rezervă Cornel Nemetzi, fost şef al serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul Serviciul de Informaţii Externe, în perioada aprilie 1990 – decembrie 1997, au generat un cutremur fără precedent în acest serviciu de informaţii. Cartea denumită „Ultimul Curier Ilegal. Memoriile unui spion român” dezvăluie perioada petrecută de către acesta în cadrul SIE, printre care şi câteva evenimente în care au fost implicaţi personaje din mass media românească.

„Piticu l-a folosit pe nepotul soţiei sale, ajuns redactor -şef la un cotidian central”

Dan Andronic

Dan Andronic

Colonel în rezervă Cornel Nemetzi descrie în carte, cu lux de amănunte, un episod mai puţin cunoscut despre două personaje extrem de mediatizate în ţara noastră. „Chiar înainte cu câţiva ani de campanie electorală, Piticu l-a folosit pe nepotul soţiei sale, ajuns redactor -şef la un cotidian central, în publicarea de articole defăimătoare la adresa politicienilor de centru-dreapta sau pentru sustragerea din redacţie de a unor materiale, scrisori etc prin care se denunţau diferite acţiuni ale fostei securităţii sau ale SIE”, menţionează Cornel Nemetzi. Trebuie precizat că „Piticu” evocat în carte de către autor este fostul adjunct a lui Ioan Talpeş de la acea vreme – generalul Cornel Biriş. „După plecarea din SIE a lui Marcu Victor, generalul Vasile Angelescu şi-a ales un nou locţiitor în persoana colonelului Biriş Cornel, conspirativ Neacşu Mihai, fost Brezeanu şi poreclit „Gruber” înainte de fugă lui Pacepa. Pe acesta l-am cunoscut în anul 1965, când am intrat în şcoala de ofiţeri de miliţie din Bucureşti şi l-am reîntâlnit în octombrie 1980, când a fost promovat în unitatea specială 0101. Cornel Nemetzi mai precizează că în „anul 1987, fratele mai mare al lui Cornel Biriş, Radu, care lucra la Direcţia de Paşapoarte a fost dat afară datorită comiterii unor fapte de natură penală, care totuşi nu au putut fi probate prin flagrant. Cei doi fraţi fuseseră colegi de an la şcoală de ofiţeri de miliţie. Orice ofiţer aflat în locul lui Biriş, alias Piticu (înălţimea sa nu atingea 1,60 m) ar fi fost mutat de la unităţile speciale, cu atât mai mult cu cât se descoperise că şi soţia să avea o rudă apropiată stabilită în străinătate. Era protejat de către organele de contrainformaţii, fiind rezidentul acestora în unităţile speciale”, afirmă Cornel Nemetzi.

„Cuplul de asociaţi”

ULTIMUL CURIER LEGAL – Memoriile unui spion român

„Pentru serviciile prestate nepotul a fost făcut „asociat” , adică informator plătit permanent şi trecut în legătura unui subordonat, care a recrutat-o apoi şi pe proaspăta soţie a redactorului, fiica unui cunoscut ziarist. Cei doi soţi au format astfel „un cuplu de asociaţi”, fiecare cunoscând calitatea de informator a celuilat. Din păcate căsătoria celor doi nu a durat prea mult, instruit şi dirijat de organele de informaţii asociatul a reuşit să se remarce în domeniul politic, ajungând să consilieze ulterior diferiţi politicieni liberali şi socialişti foarte cunoscuţi şi chiar să conducă campanii electorale. Fosta soţie a asociatului s-a implicat şi ea în cercurile politice fiind purtătoare de cuvânt a unor organizaţii sau şefa de cabinet a unor politicieni”, precizează fostul ofiţer SIE. Din descrierea făcută de Cornel Nemetzi ar rezulta că doi asociaţi sunt Dan Andronic, nepotul generalul Cornel Biriş, şi Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu. Cei doi au fost căsătoriţi în perioada când lucrau la „Evenimentul Zilei”, iar, ulterior, au fost implicaţi în consilierea unor politicieni de top din ţara noastră. Acum, Anca Alexandrescu este coordonatorul departamentului de comunicare al Guvernului condus de Victor Ponta, postura pe care a deţinut-o şi în mandatul lui Adrian Năstase. Dan Andronic s-a ocupat de campania electorală a lui Adrian Năstase şi a mai multor partide politice de la noi, iar în prezent este acţionarul majoritar al EVZ. Mai trebuie precizat că autorul menţionează sursa informaţiilor prezentate în carte. „Datele pe care le prezint sunt evenimente şi întâmplări trăite de către mine în proporţie de peste 90%, iar restul, fapte şi acţiuni relatate de foşti colegi şi cunoscuţi. Lucrarea ar putea fi considerată ca un adevărat manual de spionaj clasic, întrucât ea prezintă destul de detaliat „ABC-ul” muncii de spionaj, adică modul de recrutare, pregătire, verificare şi testarea agenţilor, căile de trimitere în misiune externă, mijloace de legătură cu reţeaua informativă, explicarea unor noţiuni specifice muncii specifice”, a subliniat Cornel Nemetzi.

„Cei doi indivizi care şi-au legat numele de distrugerea reţelei de ofiţeri şi referenţi avuţi de România în străinătate: Biriş Cornel şi Talpeş Ioan!”, a precizat Cornel Nemetzi, fost şef al serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990-decembrie 1997.

 

Melania Cincea pune întrebări despre războiul DNA-SIE

Melania CinceaCred că un eventual război real  între SIE (Serviciul de Informaţii Externeşi DNA (Direcția Națională Anticorupțiear putea însemna un dezastru pentru România. Ar putea fi un prim pas spre o apocaliptică prăbuşire a ţării.

Prezentarea SIE, de către procurorul-şef al DNA, drept un sabotor al anticorupţiei este mai mult decât uimitoare şi prevestitoare de lucruri greu de imaginat. Cred că cineva trebuie să dea nişte explicaţii.

Şi nu e deloc ceva de joacă deoarece chiar Preşedintele Iohannis a declarat:

Această situaţie care a apărut se datorează unei comunicări probabil suboptimale. Pentru a clarifica aceste aspecte i-am invitat în această dimineaţă pe amândoi. Am avut o discuţie la care am avut invitaţi pe doamna procuror-şef Kovesi şi pe domnul director Ungureanu. A fost o discuţie constructivă, s-au lămurit lucrurile şi în continuare urmează ca ei împreună să găsească soluţiile la problemele care ar putea să apară, să lămurească neînţelegerile între cele două instituţii. Consider că problema s-a rezolvat

Când se implică Preşedintele în astfel de chestiuni traba e gravă rău nu se mai opreşte la un nivel superficial, situaţia devine interesantă, ciudată, periculoasăcu un viitor al dracului de incert.

Eu pun o singură întrebare:

Dacă acest război, mimat sau real, între DNA şi SIE chiar există, oare în spatele său, în culise nu o fi existând ceva cu mult mai grav despre care, dacă am afla, ne-am îngrozi?

Întrebări îşi pune şi Melania Cincea în articolul:

Mari semne de întrebare în războiul DNA-SIE

Prezentarea SIE, de către procurorul-şef al DNA, drept un sabotor al anticorupţiei lasă în urma sa o serie de semne de întrebare. La fel ca scandalul de spionaj „Black Cube”, pe care l-a succedat la puţin timp.

SIE a fost prezentat opiniei publice, zilele trecute, ca sabotor al anticorupţiei. O acuzaţie venită de la vârful DNA. Interesant, nepomenită până acum la vreun bilanţ al DNA sau al SIE. Concret, procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, a afirmat că, de când se află la conducerea structurii anticorupţie, adică din primăvara lui 2013, nu a primit nicio sesizare de la SIE, lăsând de înţeles că acest serviciu comite ilegalităţi, prin tăinuirea unor posibile infracţiuni: „Este ilegal să deţii informaţii referitoare la posibile infracţiuni şi să nu sesizezi DNA.” Această acuzaţie a fost urmată de rapide reacţii pe unele canale mass-media, care au ajuns până în zona elucubraţiilor de genul „Să desfiinţăm SIE”.

În aceeaşi zi, SIE respingea acuzaţia, explicând: „SIE nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securităţi, aşa cum nu monitorizează conturile şi transferurile bancare, achiziţiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetăţenii români în străinătate. Informaţiile SIE nu se pot constitui în probe în instanţă, întrucât sunt obţinute prin surse umane cetăţeni străini, cu mijloace şi metode specifice, care nu pot fi dezvăluite nimănui şi în nicio împrejurare. (…) Acest tip de informaţii sunt transmise spre completare, validare şi exploatare acelor instituţii ale statului cu atribuţii şi posibilităţi legale, în speţă SRI, MAI, ONPCSB etc.”. Menţionând, în plus, că în 2015 şi în primele luni ale anului în curs, a transmis 35 de note informative sau alerte vizând aspecte corelate fenomenului de corupţie ori infracţiunilor economice.

După astfel de acuzaţii lansate la adresa serviciului de spionaj al României, era de aşteptat nu numai o reacţie, ci şi o clarificare a situaţiei, din partea preşedintelui României, care este şi preşedinte al CSAT, deci organizator şi coordonator al activităţii SIE. A venit doar reacţia. Şi asta, nu în aceeaşi zi cu afirmaţiile d-nei Kovesi şi cu replica SIE, ci abia după două zile. Şi nu sub forma unui comunicat oficial al Administraţiei Prezidenţiale, ci a unui răspuns dat de şeful statului unui jurnalist, în cadrul unei conferinţe de presă – ceea ce duce cu gândul la situaţia în care, dacă nu ar fi fost întrebat, e posibil ca preşedintele Klaus Iohannis nici să nu se fi pronunţat public pe acest subiect. „Această situaţie care a apărut se datorează unei comunicări probabil suboptimale. Pentru a clarifica aceste aspecte i-am invitat în această dimineaţă pe amândoi. Am avut o discuţie la care am avut invitaţi pe doamna procuror-şef Kovesi şi pe domnul director Ungureanu. A fost o discuţie constructivă, s-au lămurit lucrurile şi în continuare urmează ca ei împreună să găsească soluţiile la problemele care ar putea să apară, să lămurească neînţelegerile între cele două instituţii. Consider că problema s-a rezolvat”, a venit replica d-lui Iohannis. Lipseşte, însă, clarificarea situaţiei. Aşadar:

1. Nu ştim ce a generat – acum – această dezlănţuire publică a procurorului-şef al DNA la adresa SIE şi, implicit, discreditarea acestui serviciu de informaţii, inclusiv în faţa partenerilor săi externi.

2. Nu ştim de ce procurorul-şef al DNA, nemulţumit de lipsa de informaţii pe care, susţine, ar fi trebuit să le primească de la SIE, nu a spus lucrul acesta până acum, ci abia după trei ani – întâmplător, la câteva zile după detonarea în presă a bombei „Black Cube”, o ecuaţie cu multe necunoscute (ce au urmărit reprezentanţii firmei israeliene de investigaţii private Black Cube, cine a comandat această acţiune de spionaj în România, cum de au căzut atât de uşor nişte profesionişti ai spionajului în lupta cu autorităţile române sau cu ce scop a ajuns subiectul în presă) (Vezi în continuarea acestui articol, articolul: „O capcană cu destinatar incert” scris tot de Melania Cincea – nota Blue). Şi nu ştim nici dacă preşedintele a avut vreo astfel de curiozitate.

3. Nu ştim de ce DNA nu a informat oficial preşedintele României despre această stare de fapt făcută acum publică. Şi de ce nu a solicitat un control din partea Comisiei parlamentare speciale de control al SIE care, potrivit legii, analizează şi verifică respectarea Constituţiei şi a legilor României de către acest serviciu de informaţii.

5. Nu ştim, deci, oficial cine are dreptate şi nici nu ni s-a promis că se vor face verificări şi că cel vinovat va răspunde, cum e firesc. Asta, deşi vorbim fie despre fapte grave care ar fi fost comise de SIE, fie despre discreditarea, nu se ştie cu ce scop, a acestui serviciu. Deci, despre o situaţie care, indiferent din unghiul din care ai privi-o, e în defavoarea României.

6. Şi nu ştim nici în ce a constat „rezolvarea problemei”, împăciuitor invocată de dl Iohannis.

Adică, nu ştim nimic. E o nebuloasă care îi dă fiecăruia posibilitatea să înţeleagă ce poate, să interpreteze cum vrea. O situaţie iresponsabilă şi periculoasă.

Autor:

Articolul poate fi citit şi pe: putereaacincea.ro

Publicat la: 3 mai 2016 

Tot   publica pe 7 aprilie 2016: 

O capcană cu destinatar incert

Pentru opinia publică, scandalul „Black Cube” este, în momentul de faţă, o ecuaţie cu multe necunoscute. De fapt, cu cât încerci să-ţi oferi un răspuns cert, cu atât îţi dai seama că te pierzi în necunoscute.

Nu e clar ce au urmărit reprezentanţii firmei israeliene de investigaţii private Black Cube. Intimidarea procurorului general al DNA, Laura Codruţa Kovesi (aşa cum rezultă din mandatul de arestare emis pe numele a doi angajaţi ai firmei, „Mobilul întregii activităţi infracţionale a grupării a constat în încercarea de compromitere a imaginii procurorului-şef al DNA, prin încercarea «de a găsi activităţi de corupţie»”, nu şi din comunicatul DIICOT? Sau culegerea de informaţii despre presupuse acte de corupţie la nivel înalt (aşa cum spun oficialii firmei Black Cube, citaţi de presa israeliană, care vorbesc despre desfăşurarea în România a unui proiect “pentru a colecta probe grave de corupţie privind Guvernul român şi agenţiile sale”, menţionând că cei doi angajaţi ai companiei făcuseră deja “descoperiri importante”)?

Nu se ştie cine a comandat această acţiune de spionaj în România. Deşi în presa din România investigaţia a fost legată, chiar şi indirect, de numele Mossad-ului, dat fiind că doi angajaţi ai Black Cube sunt foşti ofiţeri ai acestui serviciu de informaţii, DIICOT s-a delimitat, oficial, de aceste afirmaţii, iar Ambasada Israelului la Bucureşti a subliniatcă ancheta vizează angajaţi ai unei companii private fără legătură cu vreo instituţie a statului israelian.

Nu e clar cum de au căzut atât de uşor nişte profesionişti ai spionajului în lupta cu autorităţile române. Comiţând involuntar greşeli şi lăsând urme grosolane în spate, care i-au făcut să cadă ca nişte popice, într-o lună de zile? E greu de crezut, având în vedere experienţa activităţii lor în cadrul unui serviciu de informaţii a cărui perfomanţă este recunoscută la nivel mondial şi faptul că au fost cooptaţi într-o firmă al cărei preşedinte de onoare a fost, până în 17 martie, când a murit, chiar un fost şef al Mossad, Meir Dagan, foarte bine cotat în zona de intelligence. Sau comiţând voluntar erori, lăsându-se atraşi în capcană, mizând pe o acţiune tip biliard, pentru ca informaţiile culese de ei să ajungă în atenţia autorităţilor române? Tefoanele de intimidare invocate de autorităţile române (“multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor producătoare” arată comunicatul DIICOT) nu sunt, totuşi,  apanajul unor acţiuni de spionaj de mare fineţe. Sunt mai degrabă acţiuni de recuperatori, decât de spioni.

Nu e clar cu ce scop a ajuns subiectul în presă. Ceea ce se ştie este că în mass-media a fost publicat, în facsimil, un mandat de arestare, înainte ca DIICOT să emită un comunicat de presă în acest sens. Ba mai mult, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, părea luat prin surprindere la prima declaraţie care i-a fost solicitată pe această temă. La două zile după emiterea mandatului de arestare pe numele a doi angajaţi ai Black Cube,  după toate indiciile neştiind că acel mandat ajunsese deja la presă, procurorul-şef al DIICOT vorbea despre „doar o investigație”, excluzând o cercetare penală: „La momentul acesta, e clasificată toată verificarea. Este doar investigație, nu o cercetare penală ca atare. E destul de dificil să vă dau date din această cauză.”. Adică, nega cercetarea penală, când exista deja o dovadă palpabilă a acesteia: mandatul de arestare. În plus, e aproape imposibil de admis că informaţii, care implică acţiuni de spionaj ajung din greşeală în spaţiul public. Pe ce filieră au ajuns în presă mandatul de arestare şi de ce a fost invocat numele Mossad-ului, deşi în documentele oficiale nu apare, iarăşi nu e clar. E posibil însă, ca acest aspect să indice lupte subterane duse între facţiuni din servicii, lupte care să aibă menirea de a lovi (şi) în SRI, în zona responsabilă de contraspionaj. Pentru că, aşa cum au fost prezentate lucrurile – cu menţionarea în această ecuaţie a Mossad-ului şi a presiunilor făcute la adresa procurorului general anticorupţie –, teoretic, SRI ar fi trebuit să ştie despre aceste acţiuni. Pentru că se ocupă şi de prevenirea şi contracararea activităţilor de spionaj pe care servicii de informaţii străine le derulează pe teritoriul naţional împotriva intereselor României. A avut cunoştinţă SRI despre acţiunile care, ni se spune, o vizau pe d-na Kovesi? Nu ştim, pentru că nu există o poziţie oficială a instituţiei, SRI caracterizând contraspionajul  drept o „activitate discretă”, al cărei succes „rămâne de cele mai multe ori necunoscut publicului”.

Este, deci, dificil de spus cine pe cine a atras în cursă, în scandalul Black Cube. Rămâne de văzut când şi cât va mai afla publicul larg despre acest caz controversat. Asta, în situaţia în care dosarul nu va fi clasificat.

Autor:  

Articolul poate fi citit şi pe:

putereaacincea.ro şi timpolis.ro

Publicat la: 7 aprilie 2016

La Veleriu Zgonea tichia de mărgăritar e sfântă

25 iulie 2015 2 comentarii

Zgonea, scamator în Parlament și în PSD


Valeriu Zgonea, mândru, pe holurile Camerei pe care o conduce

N-a avut niciun atu, după cum mărturisea chiar el, dar a ajuns șeful deputaților. „Uitați-vă, eu, oltean, am ajuns președintele Camerei Deputaților. Toată lumea poate să ajungă aici”, s-a fălit el în fața unor elevi veniți în vizită la Parlament. Zilele trecute i-a trecut prin cap că ar putea ajunge președintele PSD

Recent întors din luna de miere, președintele Camerei Deputaților a prins curaj. A găsit scaunul de șef al partidului lăsat liber de Victor Ponta și s-a gândit că i-ar sta foarte bine așezat pe el. „Suntem într-o situație de criză. Liderul partidului este inculpat, iar adjunctul este condamnat”, a declarat Valeriu Zgonea pentru Associated Press. Deja toată lumea îl vedea concurând-o pe Rovana Plumb, căreia Victor Ponta îi dăduse partidul pe mână și o susținea în continuare la șefia interimară a partidului. Numai că Valeriu Zgonea i-a făcut doar jocurile lui Liviu Dragnea. Fără nicio calitate în partid, cum spunea Ilie Sârbu, coordonatorul politic al PSD a anunțat că o contracandidează pe Rovana Plumb cu fix 24 de ore înainte de startul competiției. Își negociase deja voturile. Înainte de ședința mare a mai fost una în birou la Zgonea. Liderii PSD vin „întotdeauna’’ la el în birou, iar el este „un mediator’’, le-a explicat Zgonea jurnaliștilor.


FOTO: Președintele Camerei Deputaților s-a căsătorit luna aceasta cu Laura Bumbu



I s-a clătinat scaunul

Valeriu Zgonea a ales ca PSD să fie condus de „adjunctul condamnat”. La ieșirea din ședința Comitetului Executiv, Valeriu Zgonea a declarat că Liviu Dragnea este cea mai bună soluție pentru PSD, în acest moment, și că l-a susținut.

Întrebat dacă PSD a ieșit din criza despre care vorbea el însuși, prin alegerea unei persoane care are o condamnare, Zgonea a spus că CExN a luat o „decizie specială”. Mai mult, președintele Camerei Deputaților a subliniat că că dosarul în care Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, nu ar fi unul de corupție. Interesant este că, în urmă cu câteva săptămâni, pe surse apăruse informația că Zgonea ar urma să fie schimbat din fruntea deputaților, chiar de PSD. Parlamentarii social-democrați i-ar fi reproșat că nu ar fi făcut nimic ca să împiedice convocarea plenului reunit pentru numirea lui MRU la SIE, pe care, de altfel, l-a și condus. „Da, știu că vor să ceară revocarea mea. Cei care au predat partidul cer asta! Săptămâna viitoare voi spune cine a trădat partidul și cine vrea să fiu eu țap ispășitor!”, declara Zgonea, pentru bn24.ro. Zgonea n-a mai ieșit nici să spună cine a trădat partidul, dar și el a rămas neschimbat.

„Perle de cultură”

Președintele Camerei Deputaților are „un coleg” mai special. În timp ce vorbea despre steagul secuiesc de mari dimensiuni arborat la Baraolt, Valeriu Zgonea a spus că domnitorul Mihai Viteazul este „colegul” său. Și nu a fost singura „perlă”. Vă prezentăm câteva:

  • „Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează”.
  • Pe Twitter: „În România nu ai nevoie de studii k să candidezi. (…) Eu nu scriu ca persoana publică, scriu ca Zgonea, dar se pare ca e greutate sa înțelegeți. No problem”.
  • „Am fost tuns punk în tinerețe, că sunt și fan Depeche Mode”.
  • Într-un an, de 8 martie, în plenul Camerei Deputaților: „Femeia te ridică, femeia te coboară! No comment!”.

De la lăcătuș mecanic, la șef peste deputați

Președintele Camerei Deputaților s-a căsătorit la începutul acestei luni, la Palatul Snagov, cu o fostă angajată de la cabinetul său parlamentar, Laura Bumbu. La nuntă au participat, printre alții, și Gabriela Firea cu Florin Pandele, Robert Negoiță și soția sa, Gabriela Szabo, dar și Rovana Plumb. De la eveniment a lipsit premierul Victor Ponta, aflat încă în Turcia la recuperare.


FOTO În 2013, Valeriu Zgonea l-a pus pe Roger Waters să ia la ciocane gardul din jurul Parlamentului



După nuntă, Zgonea și soția sa au petrecut câteva zile de miere la Bodrum. Este a doua căsnicie pentru președintele Camerei Deputaților. Șef al deputaților a ajuns în iulie 2012, după ce USL a dat o lovitură de stat și a dat jos inclusiv președinții Camerelor. Astfel, Zgonea i-a luat scaunul Robertei Anastase.

Șef district de linii

Valeriu Zgonea a plecat de jos. În 1986 s-a angajat ca muncitor, mai exact lăcătuș mecanic, urmând și cursurile Facultății de Construcții, la seral. Între 1993 – 2000 a avansat de la inginer stagiar la șef district linii și apoi revizor regional de Siguranța Circulației în cadrul Regionalei Căi Ferate Craiova.

După Revoluție, Zgonea și-a descoperit noi preocupări și a intrat în politică. În 1996 s-a înscris în PDSR. Nici nu visa că va ajunge mai marele deputaților. Din scaunul de președinte al Camerei s-a remarcat de nenumărate ori pentru „perlele” sale.

Autor:  Carmen Vintilă

Sursa: evz.ro

PSD doreşte şefia SIE pentru a ţine ascunse nişte schelete din şifonierul lui Ponta?

29 iunie 2015 2 comentarii

Legat de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director la SIE, PSD pare a fi făcut din blocarea acesteia un obiectiv de prim rang.

Ce îi mână oare pe ei în luptă?

Melania Cincea, într-un articol publicat pe timpolis.ro înaintează o ipoteză absolut şocantă, se doreşte ascunderea unor schelete din şifonierul lui Victor Ponta.

E posibil scrie Melania Cincea – să fie vorba despre încercarea de a ţine ferecate, în fişetele SIE, nişte schelete ale ginerelui lui Ilie Sârbu, Victor Ponta. “Noi ne-am bătut foarte tare să avem şef la SIE”, declara dl Sârbu, timp ce-şi exprima nemulţumirea faţă de desemnarea la şefia SIE a lui Mihai Răzvan Ungureanu.

De ce îşi doreşte PSD “foarte tare” şefia SIE?

Melania Cincea“Noi ne-am bătut foarte tare să avem şef la SIE”, declara Ilie Sârbu în timp ce-şi exprima nemulţumirea faţă de desemnarea la şefia Serviciului de Informaţii Externe a lui Mihai Răzvan Ungureanu. De ce, totuşi, oameni din preajma lui Victor Ponta îşi doresc “foarte tare” şefia acestui serviciu?

PSD a anunţat că va boicota numirea la SIE lui Mihai Răzvan Ungureanu – un om care a mai condus acest serviciu şi, în plus, are un background pro-european şi pro-atlantist recunoscut şi apreciat în Occident. “Dintr-o mie de motive”, motiva ambiguu, neconvingător, Liviu Dragnea. Senatorul Ilie Sârbu, membru al Comisiei de control al SIE, invoca, pentru refuzul de a susţine această numire, ilegalitatea desemnării şefului SIE, fără acordul CSAT, adică, implicit, fără ştirea premierului Victor Ponta. Un fals argument. Chiar dacă Legea de funcţionare a SIE prevede că CSAT numeşte şeful SIE, la propunerea preşedintelui, Constituţia – care prevalează în faţa oricăre legi – arată că numirea directorului SIE este făcută de Parlament, la propunerea şefului statului. În plus, aceasta este o regulă aplicată de la intrarea în vigoare a noii Constituţii, în 2003, adică în cazul numirii ultimilor trei şefi ai SIE. Şi asta, fără ca PSD să fi invocat, până acum, ilegalitatea demersului.

Un indiciu că dl Sârbu eludează adevărul şi că, de fapt, în PSD s-a ştiut despre această numire la SIE pare să fie chiar modificarea intempestivă a structurii Comisiei de control al SIE, din care face şi el parte. Cine poate crede că e doar o întâmplare faptul că, doar cu câteva zile înainte de vacanţa parlamentară şi cu câteva ore înainte de anunţul oficial al preşedintelui Klaus Iohannis, PSD a modificat structura Comisiei de Control a SIE – din care face parte şi senatorul Ilie Sârbu – înlocuind un deputat PNL (fost PDL) cu unul PSD? Tocmai pentru a avea o majoritate care să se opună numirii d-lui Ungureanu la şefia SIE.

Iar dacă dl Ponta, în calitate de şef de partid, nu a ştiut, într-adevăr, despre această mişcare denotă că este ignorat de propriii oameni, că nu mai contează nici în partid. Făcând această afirmaţie, dl Sârbu nu l-a victimizat, cum probabil a intenţionat, ci l-a umilit public.

De ce, totuşi, PSD sau apropiaţii d-lui Ponta din PSD se opun cu atâta vehemenţă numirii la SIE a unui om neagreat de cei din preajma lui Victor Ponta, necontrolabil de către ei, apelând pentru aceasta şi la minciuni publice? E posibil să fie vorba despre încercarea de a ţine ferecate, în fişetele SIE, nişte schelete ale ginerelui lui Ilie Sârbu, Victor Ponta. “Noi ne-am bătut foarte tare să avem şef la SIE”, declara dl Sârbu, timp ce-şi exprima nemulţumirea faţă de desemnarea la şefia SIE a lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Să ne amintim că, acum doi ani, SIE a fost făcut părtaş la modificarea unei legi pentru acoperirea trecutului premierului şi, pe atunci, prezidenţiabilului Victor Ponta. În aprilie 2013, Guvernul a emis HG 223, pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat din domeniul SIE. Un act ce poartă semnătura lui Victor Ponta şi a fostului şef al serviciului, Teodor Meleşcanu. Un act prin care se făcuse o extindere la o hotărâre de guvern din 2002, care prevedea că personalul SIE, nu şi agenţii acestui serviciu, reprezintă o categorie de informaţii secret de stat. Din primăvara lui 2013, prin hotărârea emisă de Guvernul Ponta, în categoria secretelor de stat – adică, a informaţiilor nedivulgabile – au fost introduse şi cele referitoare la „personalul din domeniul activităţii informative, chiar şi după încetarea în orice mod a raporturilor de muncă sau de serviciu”. Adică, Guvernul Ponta a dat o lege pentru premierul şi prezidenţiabilul Victor Ponta, pentru ca acesta să-şi poată masca, în perspectivă electorală, un episod din biografie: acela al colaborării ilegale cu SIE. Ilegale, pentru că, în perioada 1997 – 2001, declara, în toamna anului trecut, fostul preşedinte Traian Băsescu, dl Ponta a fost concomitent şi procuror, şi agent acoperit.

Faptul că această lege a fost făcută cu dedicaţie a fost confirmat indirect de fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu. Care recunoaştea că, la vremea respectivă, adică în primăvara lui 2013, a considerat „oportună” modificarea legii, dat fiind că ar fi existat posibilitatea ca informaţiile să fie utile în campania electorală… Situaţie din care se desprinde concluzia că fostul şef al SIE a ştiut că dl Ponta a fost ofiţer acoperit deşi legea i-a interzis acest lucru, dar a tăcut. Nu l-am auzit afirmând că a adus, oficial, această stare de fapt la cunoştinţa cuiva. Iar această hotărâre de guvern, o extindere a unei hotărâri date de Guvernul Năstase, care avea o anexă secretă nepublicată niciodată – a fost făcută eludând CSAT-ul, care organizează şi coordonează activitatea SIE. Nu l-am auzit pe dl Sârbu protestând, la vremea respectivă…

E posibil ca nominalizarea la vârful SIE a unui om neagreat de cei din jurul lui Victor Ponta, necontrolabil de către ei, să fi activitat angoasele că această hotărâre de guvern dată în aprilie 2013, care nu a avut altă justificare decât să-l apere pe dl Ponta în perioada preelectorală şi electorală, să fie anulată. Printr-o alta. Care trebuie să poarte tot semnătura şefului SIE şi pe cea a prim-ministrului, funcţie care, după cum stau lucrurile nu e sigur că va mai fi ocupată mult timp de Victor Ponta.

Autor:  

Sursa: timpolis.ro

Publicat luni, 29 iunie 2015

SIMONA IONESCU: „Adriana Săftoiu minte!”

„Am căutat să văd ce a scris Adriana Săftoiu despre episodul numirii soțului său ca director al SIE, în 2006. Găsesc fragmentul, găsesc și explicațiile. Total neverosimile. „ – scrie Simona Ionescu, redactor Şef la Evenimentul Zilei

Doar atât să citeşti şi deja este un motiv suficient să merite să dedici câteva minute citirii întregului articolul al doamnei Ionescu …

Simona Ionescu

Adriana Săftoiu minte! Traian Băsescu nu putea pune directori la SIE și SRI de capul lui

Am dat 30 de lei pe cartea Adrianei Săftoiu. Era vorba de o fostă ziaristă care, îndrăgostită de lumea politică și de politicieni – după cum mărturisește, se avântase în arealul lor, încercând să-și imite mentorii. A făcut pasul de la jurnalist la politician, definitiv, după despărțirea de președintele Traian Băsescu, cel care o adusese sub lumina reflectoarelor cu adevărat. Din consilieră și purtătoare de cuvânt a Cotroceniului a devenit, azi, o liberală…O liberală îndrăgostită acum de Vasile Blaga.

Eram curioasă să citesc. Toată presa vuia despre ”dezvăluirile incendiare” făcute de fosta consilieră despre președintele Traian Băsescu. Mircea Marian, colegul meu, răsfoise cartea înaintea mea. Era furios. Mi-a spus că Săftoiu a scris despre el o mizerabilă minciună și că o să-I dea replica pe facebook.

Am căutat să văd ce a scris Adriana Săftoiu despre episodul numirii soțului său ca director al SIE, în 2006. Găsesc fragmentul, găsesc și explicațiile. Total neverosimile. Mă întorc la primele fraze ale capitolului, deoarece știam momentul când se căutau noi șefi la SRI, SIE și serviciul secret al Ministerului de Interne, după demisia tripletei Timofte-Fulga-Ardeleanu. Și descopăr mai multe neadevăruri. Unul de-a dreptul o mare gogoașă, menită să-l pună pe Traian Băsescu într-o lumină proastă. Este atât de pueril schilodit adevărul, încât mă întreb cât de bună era ca ziaristă sau consilieră Adriana Săftoiu!

Scrie Adriana Săftoiu, de dincolo de baricada jurnaliștilor, dând din casa Președinției: ”Pe culoarele ”intelligence” se spunea că, de fapt, cei care conduceau cele două instituții erau Silviu Predoiu la SIE și Florian Coldea la SRI. Sigur e că amândoi reușiseră să îi fie pe plac Președintelui.”

Îi spun eu Adranei Săftoiu că nu ”pe culoarele intelligence ” se vorbea că Predoiu și Coldea conduc cele două servicii, ci între jurnaliștii acreditați la SIE și SRI. Cu toții știam că, dintotdeauna,  ”operativii”, adică șefii de la comanda executivă a celor două servicii de informații, sunt ofițeri de carieră, adjuncții directorilor numiți politic. Că-i erau sau nu pe plac lui Băsescu colonelul Predoiu și maiorul Coldea era tot aia. Nu-i putea schimba, iar până la numirea altor directori trebuia să conducă cineva, exact cum se întâmplă și acum, în mandatul președintelui Iohannis, când la SIE nu e uns director, iar serviciul e condus de același profesionist Silviu Predoiu, acum general. 

Dar Marea Minciună abia acum vine. Adriana Săftoiu încearcă să ne convingă că ea îl lumina pe Președinte și-l ghidona pas cu pas! Iată ”marea dezvăluire” pe care o face:

„Președintele mă informează că i-a lăsat lui Ștefan Deaconu, de cu seară, numirile viitorilor șefi de Servicii. ”După ce le trimiți la Monitorul Oficial să anunți presa. Când îmi spune numele rămân uluită: Coldea și Predoiu. Îi replic că nu e în regulă. Îi reamintesc că, odată intrați în structurile NATO, ne-am asumat obligația demilitarizarii acestor servicii. S-a iritat și mi-a spus că e o prostie condiționarea. (…) Nu e nici ora 7 dimineața.  Îi cere STS-istului să-i facă legătura cu Ștefan Deaconu(…) Îi cere să oprească trimiterea decretelor la Monitorul Oficial.”, scrie în carte Adriana Săftoiu.

Minciună totală, demontată de Constituție, legea fundamentală a țării, pe care Traian Băsescu o cunoaște perfect, oricât s-ar strădui Adriana Săftoiu să ne convingă cum era ea atotștiutoare, iar președintele un habarnist. Băsescu știa că nu poate da niciun decret de numire și că acest lucru e atribuția Parlamentului. Iata ce spune Constitutia actuală, adoptată în 2003, la art 65, al 2, lit h:

 Palamentul are ca atribuție ”numirea, la propunerea Președintelui României, a directorilor serviciilor de informații și exercitarea controlului asupra activității acestor servicii”.

Liberala Săftoiu fie minte în cartea sa, fie nu știe nici acum  faptul că Președintele trimite numirile la Parlament și doar dacă parlamentarii votează pozitiv nominalizările, șeful statului poate semna decretele pentru noi directori la servicii.  Cum să-i spună ei Băsescu lucruri pe care le știa imposibil de realizat?!

Și, în încheiere, minciuna numărul 2: deformarea adevărului în ceea ce-l privește pe Mircea Marian!  Ziaristul povestește versiunea lui:

”Adriana relatează într-un mod cu totul și cu totul mincinos un incident pe care l-am avut cu Băsescu la întoarcerea din China, în martie 2006. Băsescu m-a jignit la întoarcere, în avion, pentru o întrebare pe care i-am pus-o în conferința de presă, dar și-a cerut scuze câțiva ani mai târziu, așa că acest incident între noi a fost lămurit. Adriana Săftoiu susține că, în momentul în care Băsescu m-a făcut „nărod”, eu aș fi răspuns: „Domn Baconschi mi-a spus”. Este o minciună ordinară. M-am înroșit de nervi, m-am blocat și cred că am zis ceva în genul „știți că nu pot răspunde la astfel de insulte și ar trebui să vă controlați limbajul”. În orice caz nu m-am smiorcăit la Băsescu să dau vina pe Teodor Baconschi – cu care discutasem, adevărat, dar la conversație asistase deputatul PD Alin Albu, de aici informația s-a dus mai departe. Adriana Săftoiu vrea să ne dea un șut și mie, și lui Băsescu: el mitocan, eu un pisoiaș speriat. Minte. Sincer, nu o credeam atât de jegoasă pe ființa asta. M-am enervat.  Dacă veți arunca banii pe cartea ei, porniți de la premiza că nenumărate alte episoade sunt relatate în același stil mincinos. Amestecul ăsta de adevăruri parțiale cu minciuni greu de probat – cuvântul ei contra cuvântului altora – este o toxină de care e aproape imposibil să te aperi”, susține Mircea Marian.

Autor: SIMONA IONESCU –  Redactor Şef la Evenimentul Zilei

Sursa: evz.ro

ROMÂNIA MURDARĂ – conexiuni perverse: Dan Voiculescu, Mugur Isărescu, banii lui Ceauşescu

19 decembrie 2014 Un comentariu

Una din enigmele României contemporane se referă la banii fostului dictator Nicolae Ceauşescu … Unde au dispărut acei bani?

Tot timpul au existat indicii care duceau spre Dan Voiculescu, la nivel de zvon şi de speculaţie logică se spunea că adevărata sursă a averii acestuia ar fi chiar dispăruţii bani ai lui Ceauşescu.

Orice tentativă de aflare a adevărului se lovea la un moment dat de un zid impenetrabil şi se intra într-o fundătură de unde cercetările nu mai puteau continua.

Să fie cheia poveştii în relaţia ţinută ascunsă dintre Dan Voiculescu şi Mugur Isărescu? Cei doi au fost colegi la ASE timp de 14 ani şi au avut o relaţie care depăşea binişor colegialitatea.

În cazul lui Voiculescu, anchetatorii vorbesc de 230 mil USD,  bani folosiţi de acesta pentru capitalul social a trei firme infiinţate în anul 1990, bani pe care acesta nu îi poate justifica.

În 1990, când şeful BNR conducea Comisia care investiga fondurile deturnate din patrimoniul statului, printre care la loc de cinste figura firma Crescent. De altfel, comisia de avocaţi canadieni, angajată la aceea vreme de guvernul condus de Petre Roman, a indicat : Arestaţi-l pe Voiculescu!

Nicolae Ceaușescu, Dan Voiculescu, Mugur Isărescu

Raportul EXPLOZIV al DIICOT și SIE despre conexiunile dintre Dan Voiculescu, Mugur Isărescu și BANII lui Ceaușescu

Un nou episod al serialului dedicat BANILOR LUI NICOLAE CEAUȘESCU, jurnalistul Andrei Bădin prezintă o notă SIE- DIICOT despre relaţiile între Dan Voiculescu şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României şi preşedintele în 1990 al Comisiei Guvernamentale pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului. Întrucât este extrem de interesantă, o reluăm mai jos.

RAPORTUL DIICOT-SIE publicat pe siteul flux24 despre relaţia Dan Voiculescu-Mugur Isărescu este exploziv.

Dan Voiculescu şi Mugur Isărescu au fost colegi la ASE timp de 14 ani având relaţii mai mult decât colegiale. Nota descrie şi grupul de prieteni apropiaţi ai celor doi, printre care cadre ale Securităţii.În prima parte a raportului, procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE susţineau că Dan Voiculescu este suspectat că şi-ar fi însuşit în decembrie 1989 şi 1990 o sumă între 150 şi 300 de milioane de dolari. De asemenea, anchetatorii afirmau că Voiculescu nu ar putea justifica suma de 230 de milioane USD folosită de acesta pentru capitalul social a trei firme infiinţate în anul 1990.

Cheia relaţiei dintre ei pare a fi Mihai Croitoru, cumnatul lui Mugur Isărescu, pe care Voiculescu şi l-a apropiat făcându-i diverse cadouri, aşa spun procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE. 

Croitoru a fost în perioada 1972-1978 consilier la Ambasada RSR de la Londra. Atunci cumnatul lui Croitoru l-a cunoscut pe John Edgington, care în perioada 1984-1989 a figurat ca proprietar al firmei Crescent. Despre Croitoru s-a aflat după 1989 că a fost un agent al Securităţii. În 1998, el a fost revocat din postul de ambasador la Oslo în urma unor dezvăluiri de presă care atestau statutul său din trecut. De asemenea s-a speculat că Mihai Croitoru a fost retras din postul de diplomat la Ambasada din Londra în 1978 tocmai datorită legăturilor sale cu Securitatea. În 1978, după ce generalul Pacepa a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, agenţii Securităţii acoperiţi ca diplomaţi au fost retraşi de la posturi de frica desconspirării lor de fostul nr. 2 în DIE. Raportul SIE-DIICOT confirmă bănuielile. Mai mult se afirmă că acesta a fost cadru al DSS, adică ofiţer de Securitate.

MOMENTUL CHEIE AL RELAŢIEI VOICULESCU- ISĂRESCU a fost în 1990, când şeful BNR conducea Comisia care investiga fondurile deturnate din patrimoniul statului, printre care la loc de cinste figura firma Crescent. De altfel, comisia de avocaţi canadieni, angajată la aceea vreme de guvernul condus de Petre Roman, a indicat: Arestaţi-l pe Voiculescu!

Procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE descriu scene halucinante din timpul audierii lui Dan Voiculescu de către Mugur Isărescu. Cu toate că cei doi se cunoaşteau de mulţi ani şi erau apropiaţi, Mugur Isărescu s-a prefăcut că nu îl cunoaşte pe Dan Voiculescu. Acest lucru, afirmă procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE, ridică grave suspiciuni cu privirea la corectitudinea anchetei şi la hotărârea lui Mugur Isărescu de a duce ancheta până la capăt.

Raportul SIE-DIICOT notează în final că Dan Voiculescu nu a păţit nimic deoarece Comisia condusă de Isărescu nu a obţinut nici un rezultat concret.

– CONSTANTIN MUGUREL ISĂRESCU s-a născut în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 01.08..1949.

-A absolvit în 1971 aceeaşi facultate de Comerţ Exterior din cadrul ASE ca şi DAN VOICULESCU dar nu există informaţii care să indice că s-au cunoscut timpul facultăţii.

– Între 1975-1989 au fost colegi de cadre didactice în ASE. Nu sunt date care să indice o colaborare înainte de 1989 între MUGUR ISĂRESCU şi DAN VOICULESCU în legăturâ cu activităţile acestuia din urmă în cadrul operatiunilor AVS, dar cei doi se frecventau având relaţii mai mult decât colegiale.

-În aceea perioadă au avut prieteni comuni: GABRIELA CRĂINICEANU, nora fostului Vicepreşedinte al Băncii Romăne de Comerţ Exterior, Gheorghe Crăiniceanu: DUMITRIU GOICIU, fost cadru DSS şi apoi SIE în prezent decedat, GEORGETA DONOSE LEFTERESCU, cadru în rezervă, pensionată pe caz de boală în 1990.

-Relaţiile dintre cei doi au fost cultivate şi de MIHAI CROITORU, cadru DSS (cumnatul lui MUGUR ISĂRESCU), care între 1978 şi 1990 a lucrat în Ministerul Comerţului Exterior şi al Cooperării Economice Intemaţionale, unde a fost inspector principal, director adjunct şi consilier aI ministrului. În această calitate MIHAI CROITORU avea legături profesionale cu DAN VOICULESCU.

– DAN VOICULESCU a exploatat inclinaţia lui MIHAI CROITORU pentru avantaje materiale făcându-i acestuia numeroase cadouri şi stabilind în timp relaţii de prietenie. În perioada 1972-1978, MIHAI CROITORU a ocupat postul de consilier la Ambasada României de la Londra. În aceastâ perioada a intrat în contact cu JOHN EDGINGTON, cetătean bfitanic, care între 1984-1989 a figurat ca proprietar al firmei CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME LTD.

Relaţia între MIHAI CROITORU şi JOHN EDGINGTON a continuat şi perioada în care MIHAI CROITORU a lucrat în minister existând informaţii cu privire la întâlniri ale celor doi împreună cu DAN VOICULESCU în Bucureşti, dar şi contacte la Londra în timpul unor deplasări în interes de serviciu ale funcţionarului român.

– MUGUR ISĂRESCU a condus între 1990-1991 Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi infiinţată prin HG nr.951 din 1990.

•În această calitate MUGUR ISĂRESCU l-a anchetat pe DAN VOICULESCU, interogându-l în două rînduri.

MUGUR ISĂRESCU nu a arătat niciodată că îl cunoaştea dinainte pe DAN VOICULESCU aceasta ridicând grave suspiciuni cu privire la corectitudinea anchetei şî la hotărârea lui MUGUR ISARESCU de a duce ancheta până capăt.De altfel, Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului şi-a incheiat activitatea fară a obtine nici un rezultat concret.

Sursa: evz.ro

Moise Guran: „… nu vreau, Serviciule Secret, să mă întreb dacă nu cumva eşti creatorul monstruos al unor personalităţi pe care le-ai setat şi le-ai ajutat să ajungă în fruntea ţării, ca să le poţi controla …”

16 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Scrisoare către SIE

Dragă Serviciule Secret de Informaţii Externe,

Moise GuranÎn cazul acuzaţiilor candidatului spion nu poţi să taci. Tăcerea ta este una vinovată şi, mai important, prelungeşte, peste timp, o vinovăţie pe care poate nu o mai ai. Comunicatul pe care l-ai dat azi e un alt mod de a tăcea. Nu este admisibil ca, după ce şeful statului – aşa cum o fi el, cu scopurile electorale sau de alt fel, pe care le-ar avea – acuză un serviciu românesc de informaţii că ar fi încălcat Constituţia, acesta să spună că e secret ce a făcut şi că nu comentează.

Nu ştiu şi mă interesează mai puţin acum ce impact va avea deconspirarea unui candidat la preşedinţie în calitatea sa de fost spion, dar mă interesează şi vreau să ştiu dacă un serviciu care trăieşte de la Buget, deci din contribuţia mea de cetăţean, a încălcat o serie de legi, între care cea mai importantă este Constituţia Ţării.

Dragă SIE nu eşti stat în stat, depinzi de noi toţi şi eşti obligat să slujeşti interesele României, dar şi legile ei. Indiferent care ar fi motivaţia strategică pentru recrutarea unui magistrat, dacă legea îţi interzice să infiltrezi Justiţia, tu ca serviciu secret trebuie să respecţi această interdicţie. Şi asta pentru ca eu, cetăţean să nu dau vina pe tine, Serviciul Secret pentru corupţia în care se zbate ţara de 25 de ani, să nu te consider vinovat de cârdăşie cu oligarhii care au distrus economia profitând de slăbiciunea Justiţiei, să nu te fac responsabil de poliţie politică, de sabotarea democraţiei, de toate cele care au încetinit drumul ţării noastre spre NATO şi spre Uniunea Europeană. 

Şi, cel mai important, nu vreau, Serviciule Secret, să mă întreb dacă nu cumva eşti creatorul monstruos al unor personalităţi pe care le-ai setat şi le-ai ajutat să ajungă în fruntea ţării, ca să le poţi controla şi prin ele să controlezi ţara pe care tu, Serviciule Secret, trebuie să o slujeşti.

Aşa că e târziu ca să mai taci. Nu mai poţi. Trebuie să îmi spui clar mie, cetăţeanului care te plăteşte din taxele sale, fie că preşedintele în exerciţiu al ţării a luat-o razna, aşa cum susţine premierul, fie trebuie să recunoşti că ai încălcat legea şi că ai recrutat – în mod ilegal – un procuror. Sau mai mulţi.

Şi, apoi, să îţi ceri rapid şi public iertare de la cetăţeni.

Doar aşa o să ne convingi că eşti azi, la 25 de ani de la Revoluţie, altceva decât Securitatea din care te tragi.

Autor: Moise Guran

Sursa: biziday.ro

%d blogeri au apreciat: