Arhiva

Posts Tagged ‘Șomaj’

PSD pregătește CURBA DE SACRIFICIU – se pregătește să le-o tragă celor care i-au susținut prin noul plan de austeritate

14 Noiembrie 2017 2 comentarii

Iată că a venit vremea ca pesediștii și pesedisdele, masochiști și masochisde să fie fericiți.  Roadele programului de guvernare al PSD încep să se coacă, PSD urmează bage România în austeritate.

PSD se pregătește să le-o tragă celor care i-au susținut prin noul plan de austeritate

Deoarece nu mai are bani PSD intenționează să comită cea mai dură curbă de sacrificiu din istoria României, Sub pretextul că că dorește să evaluarea angajaților, Guvernul  pregătește un val masiv de concedieri în instituțiile bugetare pentru a reuși să țină cât de cât echilibrul bugetar pe 2018.

Deja startul sinistrei intenții s-a dat, la Ministerul Transporturilor, în timp ce evaluarea celor 135 de secretari de stat este în derulare. În plus, Liviu Dragnea a anunţat că sistemul ajutoarelor sociale va fi regândit.

Halucinanta coaliție PSD-ALDE, spunând că pregătește o amplă reformă a sistemului public, se pregătește să reducă drastic schemele de personal din instituţiile publice, astfel încât Guvernul să poată acoperi la anul gaura bugetară provocată de creşterile salariale, indexarea pensiilor şi scăderea taxelor, conform unor declarații făcute de diferite surse guvernamentale pentru presă.

„Nu mai putem face faţă financiar politizării excesive din instituţii – au declarat pentru presă respectivele surse – trebuie să recunoaştem asta. Fiecare partid, când a ajuns la putere, şi-a pus oameni în funcţii. Şi aici nu vorbim doar de directori, nu ei ar fi marea problemă, ci de tot felul de angajaţi în eşalonul doi al companiilor şi instituţiilor de stat, care, odată ajunşi acolo, acolo au rămas, indiferent că partidele s-au schimbat la guvernare. E o piramidă a pilelor. Sunt mulţi angajaţi care nu se ocupă efectiv cu nimic. În unele cazuri, sunt câte trei oameni plătiţi să ducă o hârtie. Acum o să ţină cu dinţii de funcţii, că s-au mărit salariile, dar nu se mai poate“.

Absolut uimitor este că nu va exista un plan de restructurări, fiecare instituţie  va trebui să-şi evalueze angajaţii, astfel încât să reducă numărul bugetarilor pe cât posibil, intenția fiind ca responsabilitatea să cadă pe instituțiile respective și nu pe Guvern.

În România la stat lucrează 1,35  milioane de salariaţi, deci cam  30% din forța de muncă din economie. Surse oficiale din coaliţia de guvernare nu vorbesc  doar  despre concedieri, ci şi despre măsuri în ceea ce privește fondurile.

Senatorul PSD Eugen Teodorovici a afirmat cu subiect și predicat: „În administraţie munceşte unul şi trei stau. Nimeni nu îi deranjează pe cei angajaţi pe pile. Eu nu îmi schimb ideea chiar dacă supăr pe mulţi. Se risipesc bani publici. Se impun şi concedieri la stat, normal. Sunt mulţi care mănâncă bani publici aiurea“.

La rândul său, armeanul cu șapca în gură, vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a afirmat  cu un cinism incredibil că: „Mi se pare firesc ca la un moment dat să spui: «la nivelul aparatului central, numărul de angajaţi de care avem nevoie este ăsta şi hai să ne propunem să nu-l depăşim o anumită perioadă». Unde e problema?“.

Sinistrul plan de austeritate al PSD este acela de a tria angajații pe criterii politice sau în funcție de Sistemul PCR (Pile Cunoștiințe și Relații):

„Să ştiţi că mai întâi încercăm să scăpăm de cei care nu fac absolut nimic. Unii angajaţi la stat nici nu trec pe la serviciu“- s-a spus întrebat dacă în conducerea partidului au existat discuţii despre concedieri, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat  vag: „Nu există această discuţie la nivelul partidului“.

”Din 438 de posturi vom rămâne cu 300 foarte rapid, pentru că se taie frunză la câini în multe birouri ale Ministerului Transporturilor”. a spus la râmdul său, Felix Stroe, ministrul Transporturilor

Cerând ca numele să îi fie trecut sub anonimat, unul dintre vicepreşedinţii PSD a declarat pentru presă că la începutul anului viitor mai multe ministere vor prezenta planuri de reorganizare. „Excepţie vor face Ministerul de Interne, de Externe şi Apărarea“, a spus el dând și un exemplu concret: „La Ministerul Turismului există o direcţie întreagă care se ocupă de atragerea fondurilor europene, au spor de salariu pentru asta, dar n-au mai făcut un proiect de un an“.

Felix Stroe, ministrul Transporturilor, n-a mai aşteptat începutul anului viitor şi a anuţat disponibilizările încă de pe acum.

„În ceea ce priveşte restructurarea, da, se va face. Se va face ferm, pentru că trebuie făcută. Nu de dragul de a o face. Se va face, inclusiv la structura centrală la Ministerul Transporturilor. Am analizat cu secretarul general situaţia, şi din 438 de posturi vom rămâne cu 300 foarte rapid, pentru că se taie frunză la câini în multe birouri ale Ministrului Transporturilor şi această reducere la 300 de persoane ne va permite şi o retribuire mai decentă a celor care sunt la muncă“, a precizat ministrul.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cel care tot timpul spunea că veniturile românilor vor crește, taxele vor scădea și locurile de muncă se vor înmulți ca ciupercile după potop,  a criticat faptul că unii români apţi de muncă preferă să ia ajutoare sociale în loc să se angajeze, în condiţiile în care tot mai multe firme se plâng de lipsa forţei de muncă. Drept urmare,  liderul PSD, partid care, sociologic, este în preferinţele asistaţilor social,  a anunţat că în perioada următoare Parlamentul şi Guvernul vor veni cu o soluţie pentru a tăia finanţarea puturoşilor. „Sunt mulţi cetăţeni români care sunt activi, care pot munci, dar care preferă să se mulţumească doar cu acele ajutoare sociale. O să ne gândim în perioada următoare, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, care să fie cea mai bună formă în care cei care nu pot munci să fie ajutaţi, dar ceilalţi să nu mai beneficieze de aceste ajutoare sociale“, a spus Liviu Dragnea, amintind de vechiul discusr din vremea comunistă în care erau înfierați ”paraziții sociali” deși era cvasi imposibil să găsești un loc de muncă pe măsura calificării.

Potrivit calculelor făcute de ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, împreună cu Darius Vâlcov, sfetnicul lui Liviu Dragnea, două din geniile în finanțe care sunt responsabili pentru împlântarea oiștei în gard, Guvernul va acoperi gaura bugetară din trei surse:

– banii economisiţi din disponibilizări,

– banii din Pilonul II de pensii şi o mai bună colectare a taxelor,

– ultima fiind o sursă incertă de resurse, în condiţiile în care veniturile fiscale ale statului sunt de doar 25% din PIB, cele mai mici din UE (cu o medie de 45%), chiar şi sub nivelul Bulgariei (31%).

Surse din PNL afirmă că reducerea de personal va fi de 20%, senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut, că Guvernul Tudose va trebui să disponibilizeze 20% din angajaţii sistemului bugetar, pentru a acoperi creşterile economice promise pentru 2018

„Este o certitudine. Pe cifre, la anul va fi o reducere de personal de 20- 21%. Pentru a acoperi gaura bugetară, PSD va tăia de la investiţii şi va da oameni afară“, a spus senatorul Florin Cîţu.

Teoria cf. căreia creşterea şomajului este în relaţie directă cu creşterea salariului minim, nu este decât o aberaţie fără seamăn

Zicea o știre la nu mai ştiu ce televiziune că ar deveni neaccizabilă, preţul litrului de benzină ar fi sub cel al apei minerale.
De un sfert de secol vedem cum tot felul de indivizi, care mai de care plini de propia importanţă ne tot spun că e musai nevoie mare să ne aliniem preţurile la cele din vest…
Ne-a trebuit să fim în grupul select al UE, musai să suportăm şi noi ceea ce e acolo, mai ales în ceea ce priveşte preţurile. Altfel cică ar veni vrcinii şi ar cumpăra de la noi lucru care ar însemna o lovitură dură pentru economia ălora, şi ar fi o concurenţă neloială.
O fi şi aşa, dar traba e că ceea ce cumpărăm cu preţuri comparabile cu cele din vest, o facem din salarii care cu mult mai mici, dacă îi spui unui suedez, neamţ, francez sau ce-o fi el ce salarii sunt în ţara noastră se uită la tine şi se gândeşte că eşti dus cu capul…
Ar zice că e imposibil deoarece România e ţară europeană şi nu una pierdută prin Africa.
Şi totuşi, aşa e, acele produse pentru alinierea preţului cărora fac unii bătături le neuron ca să le aducă aproape de preţul produselor similare din vest, trebuie cumpărate din nişte salarii care ălora le par bacşilul lăsat de un pensionar de acolo la frizer.
Cred că nu e nici un fel de noutate dacă spun că în această criză pe care o tot traversăm, pliată peste deja eternizata tranziţie de la economia ultracentralizată spre o economie de consum, preţul este suportat de angajaţi şi de cei cu situaţii cărora dacă le zici precare le faci un mare compliment.
Explozia şomajului (mascat în statistici în ieşirea din şomaj după o perioadă, deci şi din evidenţe), tăierile din salarii şi ajutoare sociale în 2010, aducerea angajatorilor într-o stare cât mai precară prin flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii, au fost nişte costuri pe care companiile private şi statul le-au externalizat punânt toată povara în spinarea celor săraci şi a forţei de muncă.
Nici înainte de intrarea în recesiune nu era în Românica tocmai raiul pe pământ, ponderea remineraţiei muncii în PIB fiind cea mai mică diun Uniunea Europeană. Acolo media era de aproximativ 53%.
Odatră cu criza lucrurile au luat-o tot mai tare prin arătură. Procentul dare revime retribuirii muncii depuse scăzânde de la 44,1% în 2008, la 37,1% în 2013 şi asta în timp ce ponderea profiturilor a cresut de la 55,3% la 63%…
De exemplu, după 5 ani de criză, Petrom care avea cu 9300 de angajaţi mai puţin profitul în schim crescând de cinci ori şi asta în timp ce românii plătesc printre cei mai scumpi carburanţi de pe bătrânul continent … culmea e că în tot acest timp preţul petrolului a scăzut constant.
E drept, în ultimii 5 ani angajaţilor din România le.a crescut un pic salariul minim începând de prin anul 2011 după 2 ani în care fusese îngheţat. E drept şi de asemenea că puterea de cumărare fluctuat, una peste alta, ea scăzând de fapt dacă socotim bine.
Creşterea de care am pomenit a fost criticată dur de un grup de economişti şi de oameni de afaceri care considerau, acum ceva vreme, într-o scrisoare deschisă, că este de fapt o creştere nocivă, anti-economică şi anti-socială.
Chiar trecând peste certitudinia pe care o exprimă semnatarii scrisorii, adevărurile exprimate de ei în esenţă ca fapte absolut verificabile şi anumite teorii economice controversate, stabilesc nişte cauzalităţi nu prea verificabile, chiar de domeniul speculaţiei sofisticate cu forelaţii lăsate la puterea se subînţelegere a adrisantului, în esenţă scrisoareaar trebui să cam dea fiori prin conţinutul ei.
Respectivii semnatari, economistii si oamenii de afaceri, ne eninţă câteva adevăruri cu un apreciabil grad de contestabilitate, plecând dela o teză care ar utea suna cam aşa: Orice creştere a salariului minim, mai ales a muncii slab calificate sau neproductive duce la creşterea şomajului şi la încurajarea muncii la negru în slecial la tineri şi la cei fără multă experienţă în domniul lor de activitate.
Economiştii şi oamenii de faceri despre care vorbim îşi bazează afirmţiile pe argumentul opiniei reieşite dintr-un sondaj făcut pe un grup de economişti, de unde, folosind intuiţia au bordat cu mare veselie.
Doarcă datele empirice arată că nu prea se poate stabili o legătură directă între creşterea salariului minim şi a şomajului. Ce uită respectivii este acea teorie a consumerismului care a contribuit major la ieşirea din criza anilor 30 a SUA care spunea că doar consumând economia va putea fi ajutată să crească.
Începând din prima parte a lui 2011, salariul mini a fost majorat prin Hotărâre de Guvern, şomajul a scăzut în statistici de la 6,6% în 2010 la 5,1 în 2010.
E drept că ieşirile din statistici nu au fost neapărat către angajare ci prin ieşirea din evidenţe, dar asta a fost şi înainte.
Paradoxal, dacă ne uităm la cifrele de după 89 vedem că avem exact invers faţă de ceea ce spun semnatarii scrisorii deschise.
Orice creştere a salariului minim a dus la o scădere a şomajului. Există, ce-i drept, şi unele exemple în care o creştere a salariului minim a fost însoţită de o explozie a şomajului, dar acestea trebuiae văzute în contextul de la vremea respectivă.
Urmărind, în graficul de mai jos, evoluţia ratei şomajului şi asalariului minim vom vedea că nu putem găsi o vorelaţie foarte directă între avoluţia celor două, fapt care arată că rata şomajului are influenţe major din ale părţi pa care, poate, le vom analiza cu altă ocazie.
Dispariţia şi crearea de locuri de muncă e un fenomen mult preea complex ca să se definească drept o urmare a schimbării salariului minim.
Factori mai relevanţi fiind de exemplu predictibilitatea mediului de afaceri, stabiltatea politică sau dimensiunea cererii agregate.

Grafic 1. Crestere economica, somaj si salariu minim, 1994-2013, date INS.

Grafic 1. Crestere economica, somaj si salariu minim, 1994-2013, date INS.

Cei care se opun creşterii salariului minim au ca unul din principalele argumente, impactul acestei creşteri asupra şomajului în rândul tinerilor.
Nici asta nu prea e o chestie susţinută statistic de evenimentele empirice.
Datele ne arată că rata şomajului la tineri nu reacţionează la variaţiile salariului minim.
În zona de vârstă 15-24 de ani, cu foarte mici fluctuaţii, a fost relativ stabilă indiferent de salariul minim. În nici un caz nu putem vorbi de o creştere a şomajului legată evident de creşterile salariului minim după 2011.
Ca şi în cazul şomajului la nivel naţional, şomajul la tineri depinde de cauze care pot fi clasificate drept, structurale.

Grafic 2
Şomajul e o problemă. Cu atât mai mult şomajul la tineri. Dar a lega asta de salariul minim cum fac acel grup de economişti şi oameni de afaceri este, să-mi fie cu iertare o aberaţie cât căpăţânile (şi veniturile lor) de mare.
Nu cumva, în autosusficienţa lor, cei 30 de semnatari sunt pe o cale logică paralelă cu realitatea?
Politica mioritocă de păstrare a salariilor minime la nivele ridicole transformând costul forţei de muncă într-nu avantaj amăgitor şi mincinos a pauperizat populaţia, a prejudiciat bugetul plasând ţara într-u cerc vicios din care pare a nu exista o ieşire raţională.
România, o ţară cu pretenţii de europenism pare din pubct de vedere o ţară africană sau asiatică aflată sub medie din acest punct de vedere, pe când din punct de vedere al preţurilor şi al fiscalităţii fiind de fapt o ţară asemănătoare altor ţări din UE.
În mod constant d.p.v. al nivelului de trai e codaşă în Europa în timp ce nivelurile profiturilor sunt din cele mai bine situate în topurile europene.
Costul forţei de muncă şi flexibiltatea angajatorului, obsesiile tot mai prezente la noi sunt de fapt nişte false probleme. Ele nu fac decât să crească gradul de  sărăcie şi diferenţele de nivel de trai dintre România şi Europa civilizată.
În privinţa competitivităţii de asemenea, discrepanţa dintre România şi ţări ca Germania, Suedia, Franta sau Olanda pare a întregistra o creştere tot mai accelerată.
Pe plan global România se situează pe locul 68 din 144 în clasamentul facut de Global Competitivness Report 2014.
Suntem tot mai neeuropeni di acest punct de vedere. Pierdem tot mai mult capital uman esenţial, cea mai bună dovadă fiind cei 3,5 milioane de români care îşi caută un pic de bunăstare în plus în Europa civilizată sau aiurea…
Iar fără capital eu uman ţara aceasta va ajunge să nu mai fie locuită de un popor demn şi care să îşi pretindă locul meritat între popoarele europene cu o ţară locuită de o populaţie dispusă la orice pentru subzistenţă …
Da, cei al căror profituri cresc în timp ce poporului îi scad veniturile vor avea nu peste mult o mare surpriză … aceste profituri îşi vor opri nu peste mult creşterea… ei înşişi, profitorii vor fi împinşi în cele din urmă la dispariţie.
Va trebui doar ca şi poporul să înţeleagă că trebuie să voteze pe cei care le oferă variante reale de creştere a nivelului general de trai şi această clasă politică va fi măturată aşa cum Facebook a măturat pe jos cu arogantul şi mincinosul Ponta.
Atunci poate România va deveni, poate, o ţară europeană normală …

Doamna deputat CLAUDIA BOGHICEVICI anunţă că au fost admise amendamentele PNL pentru suplimentarea de fonduri pentru încurajarea angajării şomerilor pe piaţa muncii şi o condamnă pe Rovana Plumb ignorarea obligației de a aloca fonduri pentru programul ”Asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători”

26 Decembrie 2014 Lasă un comentariu

Doamna deputat Claudia Boghicevici publică pe siteul dânsei, http://boghicevici.ro/, două comunicate de presă.

Claudia BoghiceviciÎn primul anunţă că PNL a reuşit să impună în Comisiile Reunite pentru Muncă suplimentarea bugetului pentru încurajarea angajării şomerilor pe piaţa muncii.

„Amendamentele PNL prin care am cerut suplimentarea fondurilor pentru măsurile active de încurajare a angajării şomerilor pe piaţa muncii au fost admise de majoritatea parlamentarilor din Comisiile Reunite pentru Muncă şi Protecţie Socială, în ciuda lipsei de viziune a actualului ministru al Muncii Rovana Plumb, care propusese diminuarea acestor sume”, a declarat Claudia Boghicevici, deputat PNL membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor.

În cel de-al doilea, drăguţa doamnă deputat îi trage un perdaf munistrului Rovanei Plumb, pentru că refuză deliberat finanțarea programului de asistență vie pentru nevăzători, deși acesta este prevăzut de lege. Cer colegilor parlamentari să aprobe în plen amendamentul prin care acest program primește finanțare în 2015.

Doamna  Boghicevici condamnă modul în care ministrul Muncii Rovana Plumb ignoră obligația legală de a aloca fonduri în bugetul pe 2015 pentru Programul de Interes Național ”Asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători”, deși acesta figurează pe lista programelor care trebuie să primească finanțare prin bugetul Ministerului Muncii, conform unei legi inițiate de Claudia Boghicevici și adoptate în acest an în Parlament.

Primul comunicat:

PNL a reuşit să impună în Comisiile Reunite pentru Muncă suplimentarea bugetului pentru încurajarea angajării şomerilor pe piaţa muncii

COMUNICAT DE PRESĂ

„Amendamentele PNL prin care am cerut suplimentarea fondurilor pentru măsurile active de încurajare a angajării şomerilor pe piaţa muncii au fost admise de majoritatea parlamentarilor din Comisiile Reunite pentru Muncă şi Protecţie Socială, în ciuda lipsei de viziune a actualului ministru al Muncii Rovana Plumb, care propusese diminuarea acestor sume”, a declarat Claudia Boghicevici, deputat PNL membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor.

Amendamentele PNL adoptate în şedinţa Comisiilor Reunite pentru Muncă şi Protecţie Socială prevăd:

  • suplimentarea Bugetului Asigurărilor pentru Şomaj cu 855 mii lei pentru acordarea unor subvenții angajatorilor care încadrează anumite categorii pe persoane aflate în șomaj, respectiv tineri absolvenți șomeri cu vârsta până în 35 ani, şomeri care mai au 3 ani până la pensionare, persoane cu handicap, şomeri în vârstă de peste 45 ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale.
  • suplimentarea bugetului cu suma de 500 mii lei pentru acordarea de subvenţii angajatorilor care încadrează în muncă tineri absolvenți șomeri cu vârsta până în 35 ani.
  • majorarea bugetului cu suma de 100 mii lei pentru acordarea de subvenţii lunare, pe o perioadă limitată de timp, angajatorilor care încadrează în muncă şomeri care mai au 3 ani până la pensionare.
  • majorarea bugetului cu suma de 155 mii lei pentru acordarea de subvenţii lunare firmelor care angajează pe perioadă nedeterminată persoane cu handicap.

„Toate aceste măsuri impuse prin amendamentele PNL conduc la crearea de locuri de muncă, reducerea şomajului, susţinerea mediului privat şi sprijinirea persoanelor aflate în dificultate financiară şi care îşi găsesc cu greutate noi locuri de muncă, iar tinerii vor fi printre principalii beneficiari. Este condamnabil că ministrul Rovana Plumb a venit cu o propunere ruşinoasă de buget, prin care fondurile pentrumăsurile active pentru combaterea șomajului scădeau cu 14,29%, de la 1,26 milioane lei, la 1,08 milioane lei. Mulţumesc colegilor din Comisii care au înţeles că astfel de anomalii trebuie corectate într-o ţară în care unul din 4 tineri nu are un loc de muncă”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

Sursa: boghicevici.ro

Al doilea comunicat:

Ministrul Rovana Plumb refuză deliberat finanțarea programului de asistență vie pentru nevăzători, deși acesta este prevăzut de lege. Cer colegilor parlamentari să aprobe în plen amendamentul prin care acest program primește finanțare în 2015

Deputatul PNL Claudia Boghicevici condamnă modul în care ministrul Muncii Rovana Plumb ignoră obligația legală de a aloca fonduri în bugetul pe 2015 pentru Programul de Interes Național ”Asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători”, deși acesta figurează pe lista programelor care trebuie să primească finanțare prin bugetul Ministerului Muncii, conform unei legi inițiate de Claudia Boghicevici și adoptate în acest an în Parlament.

”Această lege a primit sprijinul marii majorități a deputaților, a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, dar nu își produce efectele pentru că ministrul Rovana Plumb refuză deliberat finanțarea acestui program de asistență vie cu câini ghizi pentru nevăzători. În dezbaterea pe bugetul Ministerului Muncii pe care am avut-o marți în Comisiile Reunite pentru Muncă și Protecție Socială, doamna Plumb a pretins că nu există prevederi legale pentru a putea finanța acest program, deși au trecut mai mult de șase luni de la promulgarea ei și deși publicarea normelor era obligația Ministerului Muncii. Această scuză frizează penibilul și demonstrează încă o dată că doamna Plumb nu este pregătită pentru a deține funcția de ministru al Muncii. Amendamentul pe care l-am propus în Comisii și care a fost respins de majoritatea PSD-UNPR-PC prevedea alocarea unei sume de 270 mii lei în 2015, astfel încât acest program să poată porni în acest an și să fie dezvoltat în forță în anii următori. Este o sumă infimă pentru bugetul de peste 36 miliarde lei al Ministerului Muncii, dar extrem de importantă pentru ca acest program să poată demara. Le cer colegilor parlamentari, indiferent de culoare politică, să susțină acest amendament în plen și să dea astfel o șansă nevăzătorilor din România la o existență mai aproape de normalitate, atât timp cât prin această măsură nevăzătorii ar dobândi un grad de independență mai mare și ar putea să se deplaseze la locul de muncă fără ajutorul unei persoane însoțitoare. Am reușit la Arad ca o familie formată din persoane cu deficiență de vedere să beneficieze de ajutorul unui câine ghid și cred cu tărie că acest program trebuie extins la nivelul întregii țări și finanțat pe măsură”, a declarat deputatul PNL.

Sursa:   boghicevici.ro

MIHAI GIURGEA: Românii au ales sa fie greci – Si leneși si hoți si proști!

românul

Românii au ales sa fie greci

Si leneși si hoți si proști!

Mihai Giurgea

Mihai Giurgea

“Ce tot ziceți ca Grecia o duce prost, domnu’ Giurgea? Ca terasele lor sunt pline de dimineața pana seara!”

Am rămas uluit de atâta prostie, din partea unui politician care se laudă ca e…de dreapta! De ce prostie?

  1. Pentru ca Grecia are 10 milioane de locuitori (plus turiștii!). Iar locurile pe scaune la terase, nu depășesc câteva sute de mii. Deci orice tara poate sa umple ușor toate terasele – si totuși majoritatea populației s-o duca mizerabil. E aritmetica elementara!
  2. Pentru ca tara in care tot poporul sta la terasa nu o duce bine: ci e in faliment. Asta nu mai e aritmetica elementara ; e bun simt elementar. Numai un popor puturos pana-n oase visează sa zacă toata ziua, fara sa facă nimic!

De ce “Deutschland uber alles”? Uite de ce!

Germanii nu se mai lauda cu tavernele pline. Ci cu exporturile de BMW-uri, de Mercedesuri, de produse chimice si medicamente. Germanii petrec si ei pe rupte, cu carnați si bere, in Octombrie: dar înainte si după petrecere, muncesc pe rupte.

Daca ar duce-o tot intr-o petrecere, Germania n-ar mai exista. Nici Europa n-ar mai exista.

Românii si grecii se smiorcăie (ca toți socialiștii) ca n-au salarii “ca-n Germania” deși, cică, ar munci la fel ca germanii. Poate in visele lor! In realitate, când sunt pusi la munca in Germania, urla ca sunt sclavi:http://www.mediafax.ro/social/muncitori-români-exploatati-pe-un-santier-din-landul-german-saarland-sunt-conditii-similare-sclavajului-10691562.

Asta pentru ca Germania e nazista, nu-i așa? Auzi obrăznicie; sa te oblige sa muncești pentru bani, in loc sa ti-i dea gratis: curat fascism!

Apocalipsul grecesc: foame, sinucideri si case evacuate.

  • Șomajul 27%.
  • Datorie externa 450 miliarde euro.
  • Producția industriala a scăzut cu -8.5% in 2012.
  • Numărul grecilor ramași pe străzi a crescut cu 25% fata de 2009.

Grecii ramași fara adăpost se sinucid cu SISA (“cocaina săracului”): un drog nou si ieftin, care-i ucide rapid (International Business Timeshttp://www.ibtimes.com/cheap-new-drug-decimating-greeces-homeless-economic-crisis-tightens-grip-1265539). Ce-ar fi sa le povestiți lor despre tavernele grecești?

Copiii greci vin la școala morți de foame, iar profesorii n-au ce sa le facă.

Pantelis Petrakis, elev de 11 ani din Atena, s-a prăbușit in clasa din cauza durerilor de stomac provocate de foame. Băiatul căuta zilnic in recreații, prin coșurile de gunoi ale scolii, resturi de mâncare aruncate de colegi si profesori – dar nu mai găsea mare lucru. “Anul trecut nu era așa”, zice directorul scolii. “Inspaimantatoare este viteza cu care se întâmpla totul”. (NY Timeshttp://www.nytimes.com/2013/04/18/world/europe/more-children-in-greece-start-to-go-hungry.html?smid=fb-share&_r=1&).

Unde e tatăl lui Pantelis, in timp ce-i moare copilul de foame? La terasa: bea un ouzo pe datorie si face politica socialista. Ia povestiți-i micului Pantelis de tavernele grecești!

Ați vrut comunism? Sa va iasă comunismul pe nas!

Poate ați rămas cu impresia ca le plâng de mila grecilor. Sau românilor. Sau copiilor înfometați. Greșit! Din contra, eu mă bucur de ce se întâmpla si de “viteza cu care se întâmpla totul”.

Prăbușirea sistemului socialist era clara inca din 2009 (cel puțin pentru mine). Eu personal m-am pregătit pentru ea, mi-am pus banii la adăpost offshore si am creat Capitalism pe pâine – pentru toți cei care vor sa fie realiști, antisistem – si sa arunce la gunoi visele de egalitate sociala.

Scriu acest articol la o terasa din Centrul Vechi, destul de plina. La o masa alăturata, doi băieți cu doua fete. Unul din băieți se lauda: acum o sa am tot timpul sa mă distrez, ca firma unde lucram s-a închis. Si rade! Fata îl întreabă: si cu ce plătești consumația? Nici o problema, zice băiatul superficial, ca am ajutorul de șomaj…si parintii mei au amândoi pensie…si criza asta n-are cum sa mai tina peste 6 luni…

Corect! Beți liniștiți la terase, români: ca in 6 luni se termina criza.

Hahahahaha…

 

Autor:  

Sursa: capitalismpepaine.ro

Claudia Boghicevici, fost ministru al Muncii, trage un semnal de alarmă

10 August 2012 2 comentarii

Doamna deputat  Claudia Bogicevici, fost ministru al Muncii trage un semnal de alarmă.

Dânsa vorbește despre faptul că FMI s-a arătat îngrijorat  prin vocea lui Erik de Vrijer de prelungirea crizei politice din România:

„Erik de Vrijer s-a arătat îngrijorat de prelungirea crizei politice în România, deoarece aceasta pune sub semnul întrebării existenţa unor garanţii privind continuarea reformelor în domeniul muncii. Şeful misiunii a accentuat asupra efectelor negative deja înregistrate, respectiv scăderea prognozei de creştere economică cu 0,5%, din cauza crizei politice”, spune Boghicevici. Deputatul mai arată că „de mesajul transmis de către FMI depinde în mod determinant poziţia investitorilor străini faţă de România, unul negativ fiind în măsură nu doar să stopeze fluxul investiţiilor, ci chiar să determine retrageri de pe piaţa muncii din România. Iată de ce guvernul actual trebuie să demonstreze de urgenţă că nu îşi iroseşte timpul şi energia în dispute politice sterile, ci se apucă de treabă, luând măsuri economice care să asigure creştere durabilă. Acordurile cu FMI sunt de o importanţă vitală, nu doar pentru că acestea oferă o centură de siguranţă, ci, mai ales, în economia relaţiilor cu creditorii străini” spune doamna Boghicevici pe blogul domniei sale.

Tot doamna Boghicevici, pe același site se arată îngrijorată de rata crescătoare a șomajului care a crescut semnificativ în iunie față de iulie, ultimele trei luni de instabilitate politică afectând grav mediul economic:

„Să nu cădem într-o capcană mediatică şi să găsim explicaţii la acest flux de tineri prin procentul scăzut al promovabilităţii la bacalaureat. O altă cauză a creşterii şomajului este incertitudinea economică dată de instabilitatea politică. Creşterea şomajului, ca şi alte semnale negative sunt repercusiuni ale crizei politice induse de actuala guvernare. Ultimele trei luni de instabilitate politică au avut două efecte negative asupta mediului economic: teama de a investi, pe de o parte, dar şi lipsa unor măsuri economice, de stimulare a mediului de afaceri, în activitatea guvernului” – scrie pe același site doamna ministru, pentru a mai adăuga – „…de mesajul transmis de către FMI depinde în mod determinant poziţia investitorilor străini faţă de România, unul negativ fiind în măsură nu doar să stopeze fluxul investiţiilor, ci chiar să determine retrageri de pe piaţa muncii din România. Iată de ce guvernul actual trebuie să demonstreze de urgenţă că nu îşi iroseşte timpul şi energia în dispute politice sterile, ci se apucă de treabă, luând măsuri economice care să asigure creştere durabilă. Acordurile cu FMI sunt de o importanţă vitală, nu doar pentru că acestea oferă o centură de siguranţă, ci, mai ales, în economia relaţiilor cu creditorii străini”.

Rata şomajului în luna iulie a fost de 4,77%, fiind înregistraţi 429.043 de şomeri, cea mai mare creştere a numărului de şomeri fiind înregistrată în rândul tinerilor sub 25 de ani, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Comparativ cu luna iunie, au fost înregistraţi cu 24.929 mai mulţi şomeri. Potrivit datelor înregistrate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului înregistrat la nivel naţional în luna iulie a fost mai mare cu 0,28 puncte procentuale decât cea din iunie. se mai spune pe siteul citat.

Sunt constatări extrem de clare și de îngrijorătoare ale cuiva care știe ce se întâmplă mai ales dacă avem în vedere, că, deși pentru prea puțin timp după părerea mea, doamna Boghicevici a ocupat un loc important în Sistem. 

Cât de mult îi interesează pe cei care dețin puterea, cred că se poate vedea din cotidianul circ aburitor la care suntem supuși, dar și din mesajele extrem de îngrijorătoare care vin de la persoane extrem de importante din  Europa și SUA

Sursa citatelor: 

Siteul doamnei Boghicevici

 boghicevici.ro

Articolele din care am citat:

FMI cere continuitate

Şomajul creşte şi Guvernul se piaptănă

Autor articole: Claudia Boghicevici

%d blogeri au apreciat asta: