VEORIKA BICICLISDA – o pacoste pentru SPP-iști

Pe la începutul secolului trecut, lumea mondenă bucureșteană era bulversată de farmecele Miței Biciclista…

Mița, o fată frumoasă dar săracă, din provincie, venită în București cu un geamantan plin de vise, de tupeu, de cochetărie, lipsită de taburi, dar cu o puternică dorință de îmbogățire, a reușit să aducă în budoarul ei tot felul de oameni care puteau cotiza la bunăstarea frumoasei tinere. Cum-necum, prin patul ei au trecut jurnaliști, comercianți, politicieni, chiar și oarece fețe regale. Astfel, Mița a devenit o femeie destul de bogată permițându-și să se strecoare pe la sindrofiile luxoase, să fie invitată prin tot felul de locuri unde avea acces doar lumea selectă a Capitalei.

Întotdeauna Mița a făcut tot ce a putut pentru a atrage atenția. Astfel, neexistând televiziuni unde să apară ca asistentă sau să prezinte meteo, și-ar fi comandat o bicicletă cu ghidon  de argint pe care apărea prin locurile unde protibendada își făcea plimbarea și socializa  în ceasurile de relaxare. Supranumele ”Biciclista” i-a fost adăugat de un jurnalist de monden care scria despre ea și care o iubea fără speranță, fiind prea sărac pentru pretențiile Miței.

Iată că, la un secol după Mița, o altă biciclistă vrea să se promoveze biciclistic … Veorika.

VEORIKA BICICLISDA
O pacoste pentru SPP-iști

Fostă instructoare de lucru manual la o școală gimnazială din Videle, Veorika a ajuns europarlamentar și mai apoi Premier, supraviețuind politic chiar și celui care a adus-o în marea politică pe post de animăluț de companie, mai nou bucile ei tânjind după fotoliul prezidențial de la Cotroceni.

Cum apare un colț de autostradă, cum hop, și Veorika să îl inaugureze. Cu ceata de SPP-iști după ea, călare pe bicicleta alb virginal, Veorika face tot ce poate să atragă atenția, lucru care le provoacă ofițerilor care o păzesc tot felul de neplăceri.

Domnul Ben Ardun, un ofițer SPP care a insistat că vrea să rămână anonim, a declarat că bicicleta nu e începutul, bucuria de a călări, Veorika, descoperind-o călărind un cal pur sânge arab, El Zorab, căpătat de la un șeic în timpul unei vizite în țările arabe.

”Dom-le – a declarat ofițerul SPP Ben Ardun, căruia îi păstrăm anonimatul – plăcerea de a călări a descoperit-o coana Veorika, călărind pe El Zorab, ub cal primit de la un șeic. Călărea binișor, dar avea un obicei prost. Cum apărea un aparat foto sau o cameră de luat vederi, coana ridica mâinile și picioarelor și scotea un sunet strident: ”Iiiiiiiiii !”, apoi cădea ca un bolovan și leșina. Nu știu de ce făcea asta, dar aș vrea să vă imaginați, vara când e cald, coana Veorica  se crede scoțiancă și nu poartă nimic pe sub fustă … Noi fugeam, o stropeam cu apă, îi dădeam cu oțet pe la nas și îi făceam frecție pe locul unde se lovise, de obicei pe poponeață.

Nu că ne-ar interesa prea tare suferințele doamnei, dar o aveam pe inventar.

Una peste alta, dar deoarece caii nu au voie pe autostradă a înlocuit calul cu o bicicletă albă. Ne-a dat și nouă unele, dar negre, să nu ne confunde lumea cu ea. A păstrat obiceiul de a țipa și de a ridica picioarele când vede presa.

V-am rugat să îmi păstrați anonimatul pentru că nu vreau să afle nevastă-mea cu frec eu la serviciu. Cred că vă dați seama…

Și mai e ceva, faptul că trebuie să compar tufa de păducel a nevesti-mii cu balaurele rânjind  al doamnei,nu e în favoarea nevesti-mii. Unde mai pui că de când călărește a început să arate mai mult a fotomodel decât a premier.

Nu suntem de lemn și … înțelegeți dumneavoastră, rezistăm cât rezistăm avansurilor fățișe, dar tare mă tem că într-o zi cedăm .” – ne-a mai declarat Ben Ardun, ofițerul SPP care a insistat să îi păstrăm anonimatul.

Foarte tare … Mihaela Nedelcu Luncan vrea „coloană oficială” şi protecţia SPP ca ştabii. Şi legea e de partea sa…

Foarte tare…

Vocea Transilvaniei spune că o arădeancă stabilită la Bucureşti, membră a partidului  M10 i-a cerut în scris Preşedintelui Klaus Iohannis şi Consiliului Suprem de Apărare a Țării o coloană oficială.

E vorba de doamna Mihaela Nedelcu Luncan, originară din Arad şi stabilită la Buxcureşti care a adresat o solicitare Consiliului Suprem de Apărare a Țării și președintelui României să primească o coloană oficială.

Ca o avea sau nu o doză de umor toată povestea aceasta nu comentăm, interesant este că doamna Luncan, interpretând legea într-un sens şlarg are de partea sa legea. Rămâne totuşi de văzut dacă este întreptăţită să primească protecţie de la SPP şi o coloană oficială (cu antemergător).

Interesant este că, într-o anumită măsură, interpretând într-un sens larg legislația, Mihaela Nedelcu Luncan ar putea părea îndreptățită să primească protecție SPP și coloană oficială.

Vocea Transilvaniei publică integral solicitarea doamnei Luncan, așa cum a postat-o pe contul dânsei de Facebook:

„Către: Consiliul Suprem de Apărare a Țării
Ref: Cerere protecție SPP și coloană oficială
Stimate domnule Președinte,
Am citit cu încântare recentele modificări aduse Legii nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază.
Având în vedere că:
● traficul în București este unul de natură a-mi incomoda activitățile curente și urgente de bun cetățean;
● nu există nicio diferență legală între un președinte de partid politic parlamentar (care poate beneficia potrivit modificărilor aduse legii de protecția SPP) și un simplu cetățean.
Astfel,
● având în vedere faptul că a fost modificat art. 14 alin. (4) al Legii nr. 191/1998 astfel încât ”Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), precum şi altor persoane, la cererea acestora.”
● având în vedere faptul că aceeași lege prevede că SPP ”organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie şi pază, activitatea tuturor forţelor participante din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).” (adică art. 4 alin. (1) ”Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul de Protecţie şi Pază colaborează cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale.”)
● având în vedere faptul că Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede la Art. 223 alin. (1) că ”Poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenţei.”
și, mai ales, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României, conform căruia – ”Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”,
vă solicit, domnule Președinte, să aprobați includerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT a prezentei cereri de a beneficia de protecția Serviciului de Protecție și Pază, inclusiv prin posibilitatea de a beneficia de o coloană oficială.

Cu deosebită considerație,
Mihaela LUNCAN”

Comentariu, Blue:

Drept să spun, în prima fază, m-am distrat copios, dar, analizând un pic povestea am ajuns la concluzie că arădeanca are dreptate.

Constituţia României în vigoare la articolul 16 aliniatul (1) spune cât se poate de explicit:„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Cu alte cuvinte, toţi cetăţernii româniei pot beneficia în mod egal de prevederile legii.

Extinzând cumva, putem toţi să derem protecţia Parlamentului dacă se doreşte de exemplu anchetarea noastră. În fond şi noi şi miniştrii şi parlamentarii suntem cetăţeni ai acestei ţări şi orice imunitate induce o formă de discriminare inacceptabilă, orice lege care prvede aşa ceva este neconstituţională deoarece încalcă egalitatea în faţa lgii dacă anumite categorii prevăd filtre suplimentare de protecţie.

Se spune ă se doreşte evitarea abuzurilor. Mă întreb, cine îl va proteja pe nenea Vasile de la Cuca Măcăii dacă unui procuror i se pune pata pe el?

Nici măcar nu va afla nimeni despe povestea lui.. televiziunile şi ziarele nu vor reacţiona în nici un fel .. poate la fapt divers scris cu litere mărunte undeva între nişte relame cu gagici care îţi distrag atenţia ar pomeni ceve …

Oare de ce trebuie să fie unii mai egali decât alţii? Sau, oare de ce domnul sau doamna importantu se îşi poate face loc prin viermuiala de mitici cu antemergător cu girofare şi doamna Luncan nu?

Doar pentru că nu e destul de penală să fie în vârful piramidei politice? Pentru asta au murit oare tinerii în Decembrie 89?

Nu cred… 

Occupy Romania – Revolutia lichelelor

Prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu: Occupy Romania – Revolutia lichelelor

A aparut prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu, operatiune stradala iesita din tiparul “revolutiilor” finantate de George Soros, in cazul nostru sub titulatura perfect aleasa chiar de catre protagonisti, de “Occupy Romania”. Analiza, pe care o publicam integral, este realizata de o minte stralucita, cu o evidenta cunoastere a mecanismelor razboiului secret impotriva Romaniei. “Bu­cu­reştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­ţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deş­tepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă”, se scrie in prima analiza coerenta asupra situatiei actuale. Concluzia si previziunea ei: “revolta” esueaza din cauza ineptiei organizatorilor.  Redam integral textul ce poarta titlul editorial “Revoluţia lichelelor”, cu felicitarile noastre colegiale adresate autorului/autorilor nu fara a face insa precizarea ca “baietii destepti” in cauza sunt conectati nu numai la Washington ci si la Moscova si Tel Aviv.

Revoluţia lichelelor

Pentru un observator care nu a văzut îndeaproape o “revoluţie colorată”, ce­ea ce se petrece la Bu­cureşti poate părea un “protest al oamenilor răbdători”, “o răbufnire a societăţii civile” sau “o acţiune în stil indignados”. Pentru niş­te observatori care au văzut în­de­a­proa­pe câteva “revoluţii colorate”, in­clusiv din spaţiul ex-sovietic, ceea ce se pe­trece la Bucureşti nu poate fi ca­talogat drept altceva decât o tentativă jenant de stângace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neînţeles de către cei care încearcă să-l im­ple­menteze.

Situaţia ultimelor zile reproduce sche­ma “implementării accelerate a unui regim democratic” descrisă în “ma­nualele” scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. În cazul protestelor de la Bucureşti asistăm la o situaţie paradoxală, în care de pe ambele părţi ale baricadelor politice şi stradale se află personaje cu pregătire americană şi ambele tabere mizează pe sprijin extern. Se vede clar că elita politică de la Bucureşti este divizată şi conducerea PD-L l-a trădat pe pre­şe­din­tele Băsescu, lăsându-l aproape sin­gur îm­potriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar că organizatorii pro­testelor au mizat pe un succes ră­sunător şi acum liderii PD-L se află într-o situaţie deosebit de dificilă, ei devenind ţinte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialiştilor băse­s­cieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au făcut nevăzuţi în perioada de criză nu vor mai fi iertaţi. Judecând după comportamentul liderilor opo­ziţiei politice, se poate spune că nici ei nu prea cred în succesul operaţiunii de răsturnare a regimului lui Traian Băsescu şi sunt uimiţi de lipsa spriji­nului exterior care să influenţeze în mod semnificativ raportul de forţe pe plan intern.

Pentru a face o analiză coerentă a situaţiei create merită să facem câteva observaţii de ordin tehnic.

1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmăreşte iniţierea unui avânt protestatar pe baza unui motiv concret şi, ulterior, “genera­li­za­rea” acestor proteste în vederea schim­bării regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii “revoluţiilor co­lorate” utilizează pretextul unor pre­su­puse (sau reale) falsificări ale ale­ge­ri­lor, dar ca pretext poate servi aproa­pe orice, începând de la presupuse abuzuri ale forţelor de ordine (Libia) şi terminând cu conflicte de muncă (Ka­zahstan). În cazul României s-a uti­lizat la maxim pretextul “privatizării serviciilor de ambulanţă” ceea ce nu este altceva decât o manipulare informaţională grosolană. Invităm pe toţi care nu sunt de acord cu această apreciere să arate concret (articol, paragraf, pro­po­ziţie) o asemenea prevedere în pro­iec­tul legislativ propus de comisia pre­zidenţială. Preşedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci când a retras proiectul modificărilor legislative, reducând astfel posibilitatea organizatorilor pro­tes­telor de a coopta mai mulţi susţinători şi forţându-i să treacă accelerat la re­orientarea protestelor pe făgaş strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost întreprinsă la un moment greşit şi a avut o susţinere in­formaţională absolut execrabilă. Pre­supunem că cei responsabili de aceas­tă operaţiune au fost demişi pentru că sunt fie incompetenţi şi irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acţionat în interesul oponenţilor po­litici ai preşedintelui. Pe cei care consideră că reforma sistemului sanitar a fost întreprinsă pentru facilitarea furtului banilor publici de către “baronii PD-L din sănătate” îi invităm să gă­seas­că prevederile din actuala lege care îi opresc pe zişii “baroni” de la fur­tul banilor publici şi îi invităm să se gândească dacă nu cumva starea de­plo­rabilă a sistemului de sănătate ara­tă că acolo deja se fură practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea flu­xurilor financiare, şi aceasta era mi­za conflictului din jurul iniţiativei le­gislative prezidenţiale.

2. Protestele au beneficiat de sprijin informaţional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la răspândirea dezinformării şi au creat o imagine foarte favorabilă a protestelor. Din perspectiva unui specialist în manipulările mediatice, tentativele de a convinge populaţia să iasă în stradă erau foarte evidente şi au fost făcute sârguincios, dar fără o pricepere tehnică deo­se­bită. “An­te­ne­le”, Realitatea TV şi RTV preferau să transmită imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creează impresia vizuală a unei mul­ţimi mari, chiar şi în condiţiile în care este filmat doar un grup dispersat de oa­meni. Periodic, se lan­sau ştiri des­pre mii de protestatari care vin la Bu­cu­reşti din alte oraşe sau mii de studenţi care vin să se alăture protesta­tarilor din Piaţa Uni­ver­si­tăţii. Ulterior, aceste ştiri nu obţineau nicio confirmare, dar în condiţiile unei operaţiuni de manipulare informaţională este foarte important ca per­soanele care se gândesc la participarea la proteste să simtă că nu sunt singure şi că, de fapt, la proteste deja participă un număr mare de persoa­ne. Mesajele transmise de invitaţii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de pro­testatari şi pu­terea este lipsită de legitimitate. În li­te­ratura de specialita­te, acest proce­deu se numeşte “transfe­rul legitimităţii” şi constă în crearea unei impresii că autoritatea legitimă se află în mâinile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate în afara celei formale. Specialiştii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe ca­re îl avem în co­mun cu cimpanzeii şi alte primate: per­cepţia autorităţii la nivel individual este legată de comportamentul indivizilor din jur şi nu de o apreciere obiectivă a realităţii. În cazul “revo­luţiilor colorate”, acest aspect este fo­losit în felul următor: individului i se sugerează în repetate rânduri faptul că cei care deţin pu­terea formală în stat nu mai au autoritate reală, iar cei care reprezintă sau sunt asociaţi cu pro­testele sunt trataţi cu reverenţa şi res­pectul rezervat persoanelor care deţin autoritatea reală. Această teh­nică se realizează prin sugestii verbale şi non-verbale, sco­pul final fiind spargerea barierei psihologice care îi împiedică pe indivizi să intre în conflict deschis cu autorita­tea. Spargerea acestei ba­riere psiholo­gice la nivelul maselor populare este necesară pentru a ob­ţine o participare activă a populaţiei la proteste. În cazul situaţiei de la Bucureşti, tentativa unui “transfer de autoritate” a exis­tat, dar a eşuat la­mentabil din câteva motive printre care se numără lipsa de pricepere din partea specialiştilor autohtoni în ma­nipularea mediatică şi lipsa unui lider vizibil, carismatic şi îndeajuns de curajos să-şi asume rolul de “recipient” al “transferului de au­toritate”. Lideri noi nu există, liderii actuali s-au eschivat de la participare activă (Vic­tor Ponta a fugit la Stras­bourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal şi impotent organizaţional), iar liderii din garda veche s-au făcut ne­văzuţi sau s-au internat de urgenţă. În stil clasic securistic, liderii opoziţiei îşi doresc ca “revoluţia” să fie făcută de altcineva, iar ei să participe doar la împărţirea ulterioară a ciolanului bu­getar. Avem o simpatie nulă faţă de personaje gen Yushchenko, Saakash­vili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceşti lideri au avut decenţa să stea în frig împreună cu protestatarii şi să respire gaz lacrimogen împreună cu ei. Li­de­rii opoziţiei româneşti preferă să vadă “protestele” în confortul unei camere de hotel de la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce îi descalifică total din punct de vedere profesional.

3. Este evident că protestatarii au căutat în mod intenţionat confruntă­rile violente cu forţele de ordine. Fie­care “revoluţie colorată” are nevoie de victime, de morţi şi răniţi care “să dea bine pe sticlă” şi să devină simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei împotriva regimului. De fiecare dată, protestatarii violenţi provin din rândul unor organizaţii formale sau in­formale de tineret şi au o anumită pre­gătire în domeniul luptelor de stradă. Ideea de a folosi galeriile echi­pelor de fotbal în calitate de “trupe de şoc” ale revoluţiilor colorate nu este nouă şi a mai fost pusă în practică la Kiev şi la Belgrad, însă în cazul Ro­mâ­niei există o particularitate interesantă. În cadrul operaţiunilor similare din alte ţări, ultraşii erau doar “vârful de lance”, în timp ce nucleul dur al protestatarilor era format în mare mă­sură de membrii unor organizaţii de tineret cu caracter po­litic sau social (“Otpor!” din Serbia, “Kmara” din Geor­gia, “Pora” din Ucra­i­na, aripa tâ­nără a “fraţilor musulmani” din Egipt etc), dar la Bucureşti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultraşi, conducând la o auto­discreditare a pro­testelor. Opoziţia nu are organizaţii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecţionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opozi­ţia plăteşte pentru această strategie defectuoasă. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organi­zate, iar coordonatorii acestora sunt controlaţi ferm de către personaje cu legături strânse în cadrul serviciilor secrete. Faptul că o parte importantă a serviciilor a parti­cipat la organizarea acestei operaţi­uni este evident din spri­jinul acordat protestelor de către “unitatea informaţională” infiltrată în media, din com­plicitatea tacită sau activă a organizaţiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui să spriji­ne poziţia preşedintelui, din comportamentul li­derilor PD-L care doresc să “iniţieze un dialog structurat cu socie­tatea” şi chiar din participarea activă la pro­teste a galeriilor controlate pe fi­liera “civililor” din cadrul UNPR. Re­petăm: asistăm la un război intern al elitelor politice, în care Băsescu a ră­mas singur împotriva tuturor, dar ni­meni nu este îndeajuns de curajos încât să participe vizibil la luptă, preferând metoda clasică şi securisti­că de a acţiona prin interpuşi. Partici­parea ultraşilor la proteste şi eşecul lor în crearea unor “imagini şocante” care să poată fi folosite pentru propagandă ulterioară au avut un efect in­teresant asupra strategiei mediatice a “revoluţionari­lor”. În fond, spectatorilor le-a fost prezentată o imagine profund schizofrenică: pe de o parte, ultraşii erau declaraţi “huligani” şi “agenţi ai serviciilor” care au fost in­filtraţi în rândul protestatarilor pentru a genera violenţe, dar pe de altă parte numărul ultraşilor era folosit în calcu­lele numărului total al protestatarilor. Dacă teoria (absurdă) conform căreia ultraşii erau de fapt “agenţii serviciilor” este corectă, atunci trebuie re­cunoscut faptul că protestele de la Bucureşti au strâns efectiv câteva sute (nu mii!) de participaţi, iar dacă ul­traşii constituie o componentă natura­lă a protestatarilor, atunci trebuie recu­noscut faptul că violenţa de stradă face parte integrantă din strategia pro­testelor care se doresc a reprezenta “societatea civilă”.

4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informaţională” din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet şi to­tal la “avântul protestatar” este de­clarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” şi “susţinător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susţine în totalitate pe Băsescu şi, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susţină întrutotul pe protestatari şi să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluţii colorate” este cetăţeanul care gândeşte limpede şi îşi pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În conse­cinţă, oricine care-şi va pune această întrebare va fi discreditat şi declarat “suporter băsist”, deşi această întrebare este de bun simţ.

5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaţii media internaţionale (Associa­ted Press şi Reuters) care au scris despre “proteste împotriva măsurilor de austeritate la care participă mii de persoane”, dar până acum nu există vreo declaraţie dură a oficialilor eu­ro­peni sau americani care să ofere sprijin protestatarilor şi iniţiativelor de de­clanşare a alegerilor anticipate. Această situaţie îi debusolează pe or­ganizatorii operaţiunii care conside­ră că trebuie să mai întreprindă eforturi pentru a obţine suportul public al Ves­tului, deşi cei mai inteligenţi dintre ei deja îşi dau seama că acest su­port nu va veni.

Dintre toate condiţiile necesare schim­bării cu succes a unui regim politic, actuala opoziţie a îndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice şi structurile de informaţii să se găsească îndeajuns de mulţi trădători pentru ca sistemul să nu se mai poată apăra în mod eficient. Se pare că la momentul actual preşedintele Bă­sescu a fost trădat de toţi aliaţii politici şi de majoritatea structurilor de informaţii. Judecând după evoluţia situaţiei, alături de Băsescu este SPP, o parte a “0215” şi o parte din SRI. La capitolul “cooptarea trădătorilor”, rata de succes a opoziţiei a fost de aproa­pe 100%. Din punctul nostru de ve­de­re, dacă Traian Băsescu nu cedează nervos, şansele de succes ale unei re­vo­luţii bazate doar pe o trădare ma­si­vă a elitelor politice şi a persoanelor cu o coloratură specifică a ochilor sunt egale cu zero. Experienţa anteri­oa­ră ne sugerează că preşedintele nu va ceda nervos.

Ceea ce îi lipseşte operaţiunii de înlăturare a lui Traian Băsescu este un lider carismatic şi un program pozitiv de acţiune. Organizatorii au mizat pe ratingul şi popularitatea celor care vor îndemna (direct sau voalat) la ieşirea în stradă, considerând că sentimentul anti-Băsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru de­clanşarea unor proteste de anvergură, a căror presiune îl va forţa pe Băsescu să renunţe la putere. Se pare că organizatorii operaţiunii nu au acordat aten­ţia cuvenită capitolului din manual care explică faptul că oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă atunci când, pe lângă insatisfacţia faţă de prezent, au şi speranţe puternice la un viitor mai bun de după schimbare.

Jude­când după numărul infim al protestatarilor, majoritatea românilor consi­deră că ecuaţia Ponta + Anto­nes­cu nu este egală cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestionează furtul banilor publici. Aceas­tă constatare, de fapt, nu înseamnă că actualul sistem este bun, ci doar atra­ge atenţia asupra faptului că opoziţia nu a reuşit să echipeze “avântul pro­testatar” cu un lider carismatic şi un program care să fie cunoscut şi susţi­nut de o masă largă a populaţiei. Or­ganizatorii mizează pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor “revoluţii colorate”. Căutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile călătoriei lui Victor Ponta la Stras­bourg, însă efectul acestor tentative va fi unul nul. În politica românească nimic nu se întâmplă fără acordul ta­cit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tăcut ca niciodată. În situaţii asemănătoare din alte ţări, ambasadorii vestici (în frunte cu am­basadorii SUA) atacau la baionetă au­torităţile statului şi ofereau sus­ţi­nere, inclusiv logistică, organizatori­lor pro­tes­telor.

În aceste condiţii apa­re în­treba­rea firească: cum s-a ajuns în si­tua­ţia în care la Bucureşti s-a organizat o coaliţie largă a forţelor politice, oli­gar­hice şi “informaţionale” care a lan­sat o tentativă de “revoluţie colorată” făcută după tehnologie americană, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipseşte cu desăvârşire? Explicaţia este paradoxală, dar doar ea oferă răspunsuri coerente la toate întrebările. Bu­cu­reştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele ac­ţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deş­tepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă (a se compara comportamentul lui Taubman şi comportamentul lui Gitenstein). Aceste acţiuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene şi persoane cu “afilieri in­teresante” gen Mark Mobius, însă acest lucru nu înseamnă că toate forţele active în politica globală din partea americană sunt de acord cu acest comportament al administraţiei Oba­ma. Amintim cititorilor că o bună par­te din actualele elite politice şi “informaţionale” a fost creată şi susţinută de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se află într-o opoziţie vehementă faţă de ac­tuala administraţie şi politica acesteia care vizează retragerea graduală din zone care în urma modificărilor conjuncturii internaţionale au intrat în sfera de interes şi influenţă a altor puteri globale. Pentru “băieţii deş­tepţi” şi actuala elită politică, înlăturarea de la putere a lui Traian Bă­sescu care colaborează eficient cu administraţia Obama şi sărbătoreşte venirea noului an chinezesc la am­basada Chinei a devenit o chestiune de supravieţuire şi menţinere a accesului la finanţare.

Situaţia economică şi conjunctura internaţională generală i-au făcut să se grăbească, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astăzi în multiplele dosare care deja au ajuns sau în cu­rând vor ajunge publice. Tentativa stângace de a organiza o “revoluţie colorată” la Bucureşti a fost făcută în disperare de cauză şi va intra în istorie drept o “revoluţie a lichelelor”, “revoluţie” care a eşuat din cauza inepţiei terminale a organizatorilor.

Redacţia Economică / Cronica Romana via Ziaristi Online

Publicat: January 17th, 2012 

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Sursa articol:   ziaristionline.ro

Autor: eXpress

3X3: Vaselian Tănase, Felix Pârţescu şi Ion Mă Ionizdă

Sâmbătă, 9 octombrie 2010. Realitatea Tv

Vaselian Tănase: Ce-are Băsescu cu Dvs.? Că ştiu că dacă nu-l atingi la interese e foarte simpatic…(Deh, dacă-l atingi la interese ca: reforma statului, legi anticorupţie şi siguranţa naţională, devine antipatic…)

Felix Pârţescu: Probabil pentru că trustul de presă Intact nu-i cântă-n strună. Nu e Gazete de Perete a Preşedinţiei şi a pedeleului şi lucrul ăsta îl deranjează foarte tare şi face afirmaţii care de-a dreptu’…ăăăăă…(Deschideţi repede ferestrele!)

Vaselian Tănase: Bine, da-n fiecare săptămână? Pentru că a spus odată, a trimis un mesaj, putea să-l lase acolo…(Cum în fiecare săptămână? Băse  vorbeşte odată pe lună poate, iar jurnalijdii şi jurnalizdele clămpănesc pe ce-a spus el luni de zile, non stop. Şi când nu spune nimic, aceeaşi “dinţologi” măcăne că de ce tace.)

Felix Pârţescu: Probabil îl obsedez…(Deschideţi repede şi uşa!)

Acu’ deontologu’ Vaselian Tănase va pune o întrebare cu răspuns inclus, doar ca să mai dea câteva limbuţe persuasive de “nu mă uita, Nuş”:

Vaselian T.: Cum vedeţi acum evoluţia acestui conflict, pentru că dacă ne uităm bine-n presă nu e săptămână în care această discuţie cu moguli, oligarhi şi comentatorii, cei care au colaborări la gazete, televiziuni, toc şouri, dezvoltă acest subiect. Cum iese Băsescu şi aruncă tema “moguli, oligarhi”, noi sărim în sus ca jurnalişti şi-o întoarcem pe toate feţele. De ce, până la urmă? De ce credeţi că şi-a ales această temă? Cred că putea să aibă temă ca Opoziţia, acolo e competiţia politică. Presa este altă problemă. “Oligarhi” înseamnă biznis, capitalismul românesc, asta este. De unde această preocupare săptămânală să pună jurnaliştii, cei care nu-l aprobă, nu-i cântă-n strună, la perete? (Cu alte cuvinte dictatoru’ Băse “pune la perete”, “săptămânal”,sfânta  libertate a presei care, de încătuşată ce e, îl terfeleşte pe tiran 24 de ore din 24! Cât despre Opoziţie, ea este prezentă în fiecare mesaj dat de Băsescu, dar poate Vaselian nu-i consideră pe “maimuţica” Ponta şi mazeta Antonescu reprezentativi ca opozanţi. N-ar greşi: ipochimenii sunt într-adevăr nişte pulifrici. Achtung! Oligarh =”membru al unei oligarhii”, Oligarhie= “Dominaţie politică şi economică a unui grup, reprezentanţi ai marelui capital monopolist; grup care exercită dominaţia politică economică.” Ei, da! Aici Vaselian are dreptate: capitalimul românesc înseamnă oligarhie! Bravo, Vaselian!)

Felix Pârţescu: Nu ştiu, poate că eu sunt subiectiv…Părerea mea este căăăă…acest om…ăăăă…are probleme de caracter…Părerea mea este că el are graaave probleme de caracter…(zise bătrâna şurlă securistă care, neavând caracter, n-are nici probleme. )

Vaselian T.: Dacă vă trimite DNA-ul şi păţiţi ca Vântu, ca Dan Diaconescu sau ca Becali? Dacă tot îl înjuraţi pe antene…mă rog, jurnaliştii…(Adicătelea, DNA este “garda pretoriană” a lui Băse, înţelegeţi, stimaţi telespectatori?Iar miliardariiVîntu, Zerotevescu şi Jiji sunt martiri răstigniţi pentru crezul lor, nu pentru mega esrocherie, şantaj şi sechestrare de persoană! Ce naiba, Felix le trage şi tot lu’ Vaselian îi pute gura?)

Felix Pârţescu: Să nu credeţi că n-a încercat! (spuse cu mândrie securistu’ năpârlit…)

Vaselian T.: A încercat…(aprobă Vaselian cu satisfacţie…)

Felix Pârţescu: A încercat. Numai că-i foarte, foaaarte greu în ce mă priveşte…(“Greu de ucis” tătelu’ Felix, mai ceva ca Bruce Willis!)

Vaselian T.: Cum a-ncercat? Dezvoltaţi asta! Cum a încercat? V-a trimis mascaţi? V-a chemat la DNA? N-am văzut pe agenţiile de ştiri…(se precipită tremurând de emoţie Vaselian…)

Felix Pârţescu: A încercat în mai multe feluri. În ultima perioadă a dat chiar…ăăă…mesaje foarte clare să fiu…(pauză de suspans)

Vaselian T.: Aşa pe căi private, să zic aşa…(sări iar Vaselian cu sufletu’ la gură)

Felix Pârţescu: Bineînţeles. Semiprivate…(preciză tătelu’ fierbându-l pe Vaselian)

Vaselian T.: Adică “cuminţeşte-te căăă…vin cu băieţii”, nu? (se oripilă Vaselian)

Felix Pârţescu: Da, da…(aprobă moş Pârţache amuzat de spaima lui Vaselian)

Vaselian T.. Şi nu vă e frică? (se cutremură Vaselian)

Felix Pârţescu: Nu mi-e frică! (se sumeţi Pârţache)

Vaselian T.: Că Dvs. aţi spus că lui Traian Băsescu îi e frică de suspendare, d-aia n-a promulgat legea…(spuse Vaselian de dragul antitezei, Băse, fricos – Pârţache, viteaz)

Felix Pârţescu: Păi, problema lui ştiţi care e, a lui Traian Băsescu? Mie nu mi-e frică decât de Dumnezeu! Aici e marea lui problemă! (Adică: luaţi-l de pe mine că-l omor!)

Vaselian T.: De ce, că aveţi bani mulţi, că aveţi afaceri mari sau…(o limbuţă unsuroasă dată discret)

Felix Pârţescu: Nuuuu! Să ştiţi că banii sunt rezultat al muncii, banii nu sunt o garanţie a faptului că eşti corect sau a faptului că…ăăăă…ai drepturi…(Na, că iar miroase! Daţi drumu’ şi la ventilaţie!)

Vaselian T.: Da, dar aţi declarat că sunteţi urmărit, că faceţi obiectul SPP-ului…(se îngrijoră iar Vaselian)

Felix Pârţescu: Aşa este…(aprobă mândru moş Pârţache)

Vaselian T.: Aţi spus lucrul ăsta. Asta înseamnă că există un interes al diverselor structuri…(insistă cu impacienţă Vaselian)

Felix Pârţescu: Da. Interesul lor este, dacă este posibil, să mă compromită…(îl dumiri bătrânu’ şi neprihănitu’ securist pe Vaselian)

Vaselian T.: Telefonul vi-l ascultă? (sugeră Vaselian)

Felix Pârţescu: Ăăăă…cred că da…(fu luat prin surprindere Pârţache)

Vaselian T.: Da? (insistă apăsat Vaselian)

Felix Pârţescu: Da. (îşi aminti răspunsul corect tătelu’ Felix)

Vaselian T.: Vă iau de acasă maşinile, vă aduc înapoi la birou? (sugeră din nou Vaselian)

Felix Pârţescu: Am avut şi din astea…(oftă moşu’ greu încercat)

Vaselian T.: Vă monitorizează întâlnirile sau ce? Ce se întâmplă? Aţi făcut această declaraţie. (îşi pierdu iar pacienţa Vaselian)

Felix Pârţescu: Păi, asta am şi explicat când am făcut-o, un ofiţer SPP, nu vreau să-i spun numele pentru că omul ăsta are familie şi înseamnă să-i ratez omului cariera…(Corect! Iată un securist care n-a ştiut în viaţa lui ce-i delaţiunea, decât în “notele informative” semnate Felix .)

Vaselian T.: Deja se ştie, să ştiţi că dacă v-ascultă, vă urmăresc, se ştie…(avertiză mîhnit Vaselian)

Felix Pârţescu: Mda. Dacă ştiu îmi pare foarte rău pentru om…Ăăăă…mi-a spus foarte clar că a primit ordin, de câte ori plec de la aeroport şi de câte ori vin, să se spună cu cine plec, unde plec, când vin, cu cine vin, lucru care nu-l interesează pe directorul SPP…(Păi, cine-a zis că-l interesează, moş Băşinel? ”Deep Throat”?)

Vaselian T.: Credeţi că noi ca jurnalişti avem alt tratament? O să vă povestesc un incident de acum 10 zile. Foarte interesant. Băieţii de la servicii…asta e…asta face meseria asta…(se resemnă Vaselian, faţă-n faţă cu Watergate-ul dâmboviţean)

Felix Pârţescu: Da. Păi, eu am înţeles că serviciile astea au alt rol, nu? Nu să ne urmărească pe noi. (Ba fix pe voi, Secule, pe voi, tagma jefuitorilor! Că pe noi, norodul cinstit, ne-aţi urmărit destul voi, securiştii!)

Vaselian T.: Da’ ele ştiu? (făcu pe prostu’ Vaselian)

Felix Pârţescu: Păi, dacă nu ştiu, poate le comunicăm…(zise tot la mişto, tătelu’)

Vaselian T.: Veţi face un demers în justiţie în legătură cu asta? Sunt oameni de afaceri puternici care au făcut. C-au fost ascultaţi, urmăriţi…(îşi depuse Vaselian limbuţa, de data asta, pe bucile lu’ Patriciu)

Felix Pârţescu: Eu am făcut un demers în Parlament şi am cerut…(în Şurlament, of course, că în Justiţie înseamnă cercetare, iar cercetarea l-ar prinde pe nea Pârţache cu intoxicarea…)

Vaselian T.: În Senat? (se prosti Vaselian)

Felix Pârţescu: În Senat. Am cerut ca şefii serviciilor secrete să vină la o audiere, să vedem în ce măsură şi cum procedează în astfel de cazuri. Vrem o declaraţie clară a lor şi vă spun un lucru: după părerea mea, în servicii avem trei categorii de ofiţeri. Avem oameni care sunt ăăăă…afiliaţi, dacă vreţi, la Traian Băsescu şi execută…(Deh, s-au igienizat şi serviciile! Reziduurile Securităţii s-au scurs în haznaua lui Vîntu…)

Vaselian T.: Şi oameni care vor să-şi facă meseria…(flutură Vaselian steagul alb către servicii)

Felix Pârţescu: Aşa! Exact. Şi oameni…şi asta-i marea majoritate a oamenilor care vor să-şi facă meseria! (se entuziasmă nea sulfurici)

Vaselian T.: Cum veţi acţiona în continuare dacă această bănuială se adevereşte în vreun fel? (făcu pe curiosu’ Vaselian)

Felix Pârţescu: Îmi văd de treabă înainte, ce să fac? (ne dădu Pârţache un exemplu de modestie şi curaj)

Felix Pârţescu: Ce e foarte important este ca şi Traian Băsescu şi serviciile şi toată lumea să înţeleagă că mie nu mi-e frică! (se îmbăţoşă iar moşu’, viguros exemplu pentru tânăra generaţie. Mă contrazice cineva? Blue?)

Vaselian T.: Da’ ştiţi că n-ajută. Nu ţi-e frică, te bagi la bătaie cu Casius Clay şi-ţi dă o labă şi-a terminat şi cu frică şi fără frică…(încercă Vaselian să tempereze avântu’ bătăios al tătelului Pârţache)

Felix Pârţescu: Nu ştiu…nu ştiu dacă poate…nooo! (Nu? Punem pariu pe conturile Securităţii?)

Decorul a fost asigurat de Ion Mă Ionizdă, de la Adevărul lui Patriciu.

Din 29 septembrie, Stelian Tănase este noul director general la Realitatea tv. Un Vaselian de succes!

De la Ceauşescu la Băsescu şi invers?

La Realitatea tv, unul dintre   subiectele fierbinţi dezbătute şi oral şi din oră-n oră, a fost “Băsescu, păzit în Secuime cu o valiză anti-glonţ. De cine se teme preşedintele?” Astfel am aflat cum s-a dus Traian Băsescu la Tuşnad, în mijlocul mulţimii: “blindat ca un tanc. Sau aproape”. Şi aşa, “blindat ca un tanc. Sau aproape” s-a întâlnit cu premierul ungar, Victor Orban. Ce-o fi crezut premierul ungar, nu ştim, dar ştim ce ne-a dezvăluit Realitatea: că preşedintele se teme de popor. “Eheee…,” ne-a spus nostalgic Nuş prin tonomatele sale, “s-au dus vremurile băilor de mulţime!”, au venit vremurile atentatelor…Şi parcă a făcut cu ochiul poporului supărat că i s-a luat berica şi pampersul de la gură. Aşa că el, poporul, nu trebuie să se teamă. Şi ca să-i dea curaj bizonului mult prea ezitant, Realitatea, o televiziune informatoare că doar e a lui Nuş, ne-a arătat în detaliu din ce-i compus un element din arsenalul de protecţie a preşedintelui: geanta anti-glonţ. Mai întâi, ca să nu facem vreo confuzie la o adică, ne-a arătat-o, încercuită cu roşu, în mâna SPP-istului aferent. Astfel, cei interesaţi să intre în istorie au putut vedea cum arată, afla cât cântăreşte şi cu ce este căptuşită (atenţie!): cu Kevlar, ca în cazul vestelor performante anti-glonţ. Prin urmare, aveţi mare grijă că rezistă proiectilelor de calibrul 9mm, Magnum 48 şi celor trase cu TT-ul sau chiar cu arma automată Uzi! Nici nu-i scumpă (la banii unora, 1000 de dolari sunt bani de bacşişuri), dar fiţi atenţi că poate opri gloanţe chiar şi de la un pistol Magnum 44.

“De regulă, preşedinţii nu sunt ucişi de oameni furioşi, ci de lunetişti. Nu de furia poporului” a precizat Cristoiu, ca să se ştie că lupta corp la corp cu SPP-iştii este sortită eşecului. Mai sigur, încercaţi c-un lunetist.

Ce să facem, asta-i soarta dictatorilor în România! De glonţ muri Antonescu, de glonţ muriră Odiosu’ şi Sinistra. Care, mai nou, nu erau nici aşa de odioşi, nici aşa de siniştri, săracii, “împuşcaţi ca nişte animale”! Ca dovadă, 45% din bobor îi regretă, conform unui sondaj făcut recent. De fapt, Ceaşcă nici nu mai este chiar un “dictator”, ci doar un “personaj cu profil controversat”, cam pe nedrept prezentat în tandem cu “dictatorul” Băsescu, la televiziunile lui Nuş şi Felix, în nesfârşite talk-show-uri cu titluri ca “Ce a luat Băsescu de la Ceauşescu”, sau “De la Ceauşescu la Băsescu şi invers”. Invers, da. Cu toţii ne amintim cât de liberă era presa în regimul Ceauşescu, nu amuţită ca în regimul Băsescu! Păi, cum ne sculam, ne puneam botoşeii şi dădeam fuguţa la chioşc să luăm “Scânteia” care, în neatârnarea ei, era plină de dezvăluiri şocante din viaţa familiei Ceaşcă, pornind de la moş Andruţa- mort de beat- trecând prin casa de la Scorniceşti şi terminând cu orgiile lu’ Nicuşor când o fugărea pe Mihaela Mihai! Îmi amintesc, cu aceeaşi emoţie vie şi sculată, cum Adi Grohăilă îl înfiera plenar şi apăsat pe mult stimatu’,cu buzele lipite de fesele acestuia, cum intelectualii patriei protestau curajos şi criticau vehement epoca de aur, în ropot de aplauze, cum academicienii au intrat în grevă când Savanta – prima-n lume şi a doua-n Europa – a intrat în Academia Română şi cum mari actori spuneau bancuri cu Nea Nicu la televizor, nicidecum poeme de adâncă recunoştinţă.

Că d-aia şi dădu diabetu’ peste Ceaşcă: de atâta critică şi bălăcăreală! Însă cel mai cutremurător moment a fost când Marea Adunare Naţională l-a suspendat pe Tovarăşul Nicolae Ceauşescu! Eheee, ce vremuri, ce Securitate simţea poporul muncitor! N-avea grija zilei de mâine! Eh, fuse, fuse şi se duse când, acu’ 20 de ani, nişte minori “Ole, Ole” dădură buluc în liniştea noastră şi ne lăsară orfani de Odi şi Sini, taman de Crăciun! Astfel ne-am pierdut libertatea de a sta în genunchi. Uitarăm de chiciura de pe calorifere, de cititul la lumânare, de “fraţii Petrăuş” din Crevedia, de socializarea la cozi nocturne lângă şiruri de paporniţe, de kilu’ de ulei de rapiţă lunar, de săpunul numit margarină socialistă, de “Scânteia”, de macarale râd în soare, de Moş Gerilă, de două ore de omagii la teveu cu odele Marelui Poet Adi Grohăilă, şi de “democraţia popolară, dragi toa’răşi şi pretini”. Puştii ăia ne-au “furat” cocleala epocii de aur. Şi ne-au lăsat astfel pradă „dictatorului” Băsescu…

Imens scandal de presă