Arhiva
VEORIKA BICICLISDA – o pacoste pentru SPP-iști
Pe la începutul secolului trecut, lumea mondenă bucureșteană era bulversată de farmecele Miței Biciclista…
Mița, o fată frumoasă dar săracă, din provincie, venită în București cu un geamantan plin de vise, de tupeu, de cochetărie, lipsită de taburi, dar cu o puternică dorință de îmbogățire, a reușit să aducă în budoarul ei tot felul de oameni care puteau cotiza la bunăstarea frumoasei tinere. Cum-necum, prin patul ei au trecut jurnaliști, comercianți, politicieni, chiar și oarece fețe regale. Astfel, Mița a devenit o femeie destul de bogată permițându-și să se strecoare pe la sindrofiile luxoase, să fie invitată prin tot felul de locuri unde avea acces doar lumea selectă a Capitalei.
Întotdeauna Mița a făcut tot ce a putut pentru a atrage atenția. Astfel, neexistând televiziuni unde să apară ca asistentă sau să prezinte meteo, și-ar fi comandat o bicicletă cu ghidon de argint pe care apărea prin locurile unde protibendada își făcea plimbarea și socializa în ceasurile de relaxare. Supranumele ”Biciclista” i-a fost adăugat de un jurnalist de monden care scria despre ea și care o iubea fără speranță, fiind prea sărac pentru pretențiile Miței.
Iată că, la un secol după Mița, o altă biciclistă vrea să se promoveze biciclistic … Veorika.

VEORIKA BICICLISDA
O pacoste pentru SPP-iști
Fostă instructoare de lucru manual la o școală gimnazială din Videle, Veorika a ajuns europarlamentar și mai apoi Premier, supraviețuind politic chiar și celui care a adus-o în marea politică pe post de animăluț de companie, mai nou bucile ei tânjind după fotoliul prezidențial de la Cotroceni.
Cum apare un colț de autostradă, cum hop, și Veorika să îl inaugureze. Cu ceata de SPP-iști după ea, călare pe bicicleta alb virginal, Veorika face tot ce poate să atragă atenția, lucru care le provoacă ofițerilor care o păzesc tot felul de neplăceri.
Domnul Ben Ardun, un ofițer SPP care a insistat că vrea să rămână anonim, a declarat că bicicleta nu e începutul, bucuria de a călări, Veorika, descoperind-o călărind un cal pur sânge arab, El Zorab, căpătat de la un șeic în timpul unei vizite în țările arabe.
”Dom-le – a declarat ofițerul SPP Ben Ardun, căruia îi păstrăm anonimatul – plăcerea de a călări a descoperit-o coana Veorika, călărind pe El Zorab, ub cal primit de la un șeic. Călărea binișor, dar avea un obicei prost. Cum apărea un aparat foto sau o cameră de luat vederi, coana ridica mâinile și picioarelor și scotea un sunet strident: ”Iiiiiiiiii !”, apoi cădea ca un bolovan și leșina. Nu știu de ce făcea asta, dar aș vrea să vă imaginați, vara când e cald, coana Veorica se crede scoțiancă și nu poartă nimic pe sub fustă … Noi fugeam, o stropeam cu apă, îi dădeam cu oțet pe la nas și îi făceam frecție pe locul unde se lovise, de obicei pe poponeață.
Nu că ne-ar interesa prea tare suferințele doamnei, dar o aveam pe inventar.
Una peste alta, dar deoarece caii nu au voie pe autostradă a înlocuit calul cu o bicicletă albă. Ne-a dat și nouă unele, dar negre, să nu ne confunde lumea cu ea. A păstrat obiceiul de a țipa și de a ridica picioarele când vede presa.
V-am rugat să îmi păstrați anonimatul pentru că nu vreau să afle nevastă-mea cu frec eu la serviciu. Cred că vă dați seama…
Și mai e ceva, faptul că trebuie să compar tufa de păducel a nevesti-mii cu balaurele rânjind al doamnei,nu e în favoarea nevesti-mii. Unde mai pui că de când călărește a început să arate mai mult a fotomodel decât a premier.
Nu suntem de lemn și … înțelegeți dumneavoastră, rezistăm cât rezistăm avansurilor fățișe, dar tare mă tem că într-o zi cedăm .” – ne-a mai declarat Ben Ardun, ofițerul SPP care a insistat să îi păstrăm anonimatul.
Occupy Romania – Revolutia lichelelor
Prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu: Occupy Romania – Revolutia lichelelor
A aparut prima analiza profesionista asupra “revoltei” anti-Basescu, operatiune stradala iesita din tiparul “revolutiilor” finantate de George Soros, in cazul nostru sub titulatura perfect aleasa chiar de catre protagonisti, de “Occupy Romania”. Analiza, pe care o publicam integral, este realizata de o minte stralucita, cu o evidenta cunoastere a mecanismelor razboiului secret impotriva Romaniei. “Bucureştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele acţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deştepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă”, se scrie in prima analiza coerenta asupra situatiei actuale. Concluzia si previziunea ei: “revolta” esueaza din cauza ineptiei organizatorilor. Redam integral textul ce poarta titlul editorial “Revoluţia lichelelor”, cu felicitarile noastre colegiale adresate autorului/autorilor nu fara a face insa precizarea ca “baietii destepti” in cauza sunt conectati nu numai la Washington ci si la Moscova si Tel Aviv.
Revoluţia lichelelor
Pentru un observator care nu a văzut îndeaproape o “revoluţie colorată”, ceea ce se petrece la Bucureşti poate părea un “protest al oamenilor răbdători”, “o răbufnire a societăţii civile” sau “o acţiune în stil indignados”. Pentru nişte observatori care au văzut îndeaproape câteva “revoluţii colorate”, inclusiv din spaţiul ex-sovietic, ceea ce se petrece la Bucureşti nu poate fi catalogat drept altceva decât o tentativă jenant de stângace de a reproduce un algoritm adus din exterior, dar neînţeles de către cei care încearcă să-l implementeze.
Situaţia ultimelor zile reproduce schema “implementării accelerate a unui regim democratic” descrisă în “manualele” scrise de cunoscutul specialist american Gene Sharp. În cazul protestelor de la Bucureşti asistăm la o situaţie paradoxală, în care de pe ambele părţi ale baricadelor politice şi stradale se află personaje cu pregătire americană şi ambele tabere mizează pe sprijin extern. Se vede clar că elita politică de la Bucureşti este divizată şi conducerea PD-L l-a trădat pe preşedintele Băsescu, lăsându-l aproape singur împotriva unei tentative de schimbare a regimului. Este clar că organizatorii protestelor au mizat pe un succes răsunător şi acum liderii PD-L se află într-o situaţie deosebit de dificilă, ei devenind ţinte sigure pentru represalii ulterioare din partea loialiştilor băsescieni. Orice ar face, liderii PD-L care s-au făcut nevăzuţi în perioada de criză nu vor mai fi iertaţi. Judecând după comportamentul liderilor opoziţiei politice, se poate spune că nici ei nu prea cred în succesul operaţiunii de răsturnare a regimului lui Traian Băsescu şi sunt uimiţi de lipsa sprijinului exterior care să influenţeze în mod semnificativ raportul de forţe pe plan intern.
Pentru a face o analiză coerentă a situaţiei create merită să facem câteva observaţii de ordin tehnic.
1. Protestele au urmat algoritmul clasic prin care se urmăreşte iniţierea unui avânt protestatar pe baza unui motiv concret şi, ulterior, “generalizarea” acestor proteste în vederea schimbării regimului politic. De cele mai multe ori, organizatorii “revoluţiilor colorate” utilizează pretextul unor presupuse (sau reale) falsificări ale alegerilor, dar ca pretext poate servi aproape orice, începând de la presupuse abuzuri ale forţelor de ordine (Libia) şi terminând cu conflicte de muncă (Kazahstan). În cazul României s-a utilizat la maxim pretextul “privatizării serviciilor de ambulanţă” ceea ce nu este altceva decât o manipulare informaţională grosolană. Invităm pe toţi care nu sunt de acord cu această apreciere să arate concret (articol, paragraf, propoziţie) o asemenea prevedere în proiectul legislativ propus de comisia prezidenţială. Preşedintele a procedat absolut corect din punct de vedere tehnic atunci când a retras proiectul modificărilor legislative, reducând astfel posibilitatea organizatorilor protestelor de a coopta mai mulţi susţinători şi forţându-i să treacă accelerat la reorientarea protestelor pe făgaş strict politic. Evident, tentativa de a reforma sistemul sanitar a fost întreprinsă la un moment greşit şi a avut o susţinere informaţională absolut execrabilă. Presupunem că cei responsabili de această operaţiune au fost demişi pentru că sunt fie incompetenţi şi irecuperabili din punct de vedere intelectual sau au acţionat în interesul oponenţilor politici ai preşedintelui. Pe cei care consideră că reforma sistemului sanitar a fost întreprinsă pentru facilitarea furtului banilor publici de către “baronii PD-L din sănătate” îi invităm să găsească prevederile din actuala lege care îi opresc pe zişii “baroni” de la furtul banilor publici şi îi invităm să se gândească dacă nu cumva starea deplorabilă a sistemului de sănătate arată că acolo deja se fură practic tot ce se poate fura. Modificarea sistemului sanitar ar fi dus doar la reorientarea fluxurilor financiare, şi aceasta era miza conflictului din jurul iniţiativei legislative prezidenţiale.
2. Protestele au beneficiat de sprijin informaţional masiv din partea unor structuri de media care au participat activ la răspândirea dezinformării şi au creat o imagine foarte favorabilă a protestelor. Din perspectiva unui specialist în manipulările mediatice, tentativele de a convinge populaţia să iasă în stradă erau foarte evidente şi au fost făcute sârguincios, dar fără o pricepere tehnică deosebită. “Antenele”, Realitatea TV şi RTV preferau să transmită imagini filmate sub unghiuri verticale (0 grade sau 15 grade) care creează impresia vizuală a unei mulţimi mari, chiar şi în condiţiile în care este filmat doar un grup dispersat de oameni. Periodic, se lansau ştiri despre mii de protestatari care vin la Bucureşti din alte oraşe sau mii de studenţi care vin să se alăture protestatarilor din Piaţa Universităţii. Ulterior, aceste ştiri nu obţineau nicio confirmare, dar în condiţiile unei operaţiuni de manipulare informaţională este foarte important ca persoanele care se gândesc la participarea la proteste să simtă că nu sunt singure şi că, de fapt, la proteste deja participă un număr mare de persoane. Mesajele transmise de invitaţii din studiourile TV aveau un subtext clar: puterea se teme de protestatari şi puterea este lipsită de legitimitate. În literatura de specialitate, acest procedeu se numeşte “transferul legitimităţii” şi constă în crearea unei impresii că autoritatea legitimă se află în mâinile protestatarilor, iar statul nu mai are nicio autoritate în afara celei formale. Specialiştii cunosc un aspect interesant al psihicului uman, aspect pe care îl avem în comun cu cimpanzeii şi alte primate: percepţia autorităţii la nivel individual este legată de comportamentul indivizilor din jur şi nu de o apreciere obiectivă a realităţii. În cazul “revoluţiilor colorate”, acest aspect este folosit în felul următor: individului i se sugerează în repetate rânduri faptul că cei care deţin puterea formală în stat nu mai au autoritate reală, iar cei care reprezintă sau sunt asociaţi cu protestele sunt trataţi cu reverenţa şi respectul rezervat persoanelor care deţin autoritatea reală. Această tehnică se realizează prin sugestii verbale şi non-verbale, scopul final fiind spargerea barierei psihologice care îi împiedică pe indivizi să intre în conflict deschis cu autoritatea. Spargerea acestei bariere psihologice la nivelul maselor populare este necesară pentru a obţine o participare activă a populaţiei la proteste. În cazul situaţiei de la Bucureşti, tentativa unui “transfer de autoritate” a existat, dar a eşuat lamentabil din câteva motive printre care se numără lipsa de pricepere din partea specialiştilor autohtoni în manipularea mediatică şi lipsa unui lider vizibil, carismatic şi îndeajuns de curajos să-şi asume rolul de “recipient” al “transferului de autoritate”. Lideri noi nu există, liderii actuali s-au eschivat de la participare activă (Victor Ponta a fugit la Strasbourg, iar Crin Antonescu este agitat verbal şi impotent organizaţional), iar liderii din garda veche s-au făcut nevăzuţi sau s-au internat de urgenţă. În stil clasic securistic, liderii opoziţiei îşi doresc ca “revoluţia” să fie făcută de altcineva, iar ei să participe doar la împărţirea ulterioară a ciolanului bugetar. Avem o simpatie nulă faţă de personaje gen Yushchenko, Saakashvili sau Yusuf al-Qaradawi, dar aceşti lideri au avut decenţa să stea în frig împreună cu protestatarii şi să respire gaz lacrimogen împreună cu ei. Liderii opoziţiei româneşti preferă să vadă “protestele” în confortul unei camere de hotel de la Strasbourg sau al unei vile de protocol, ceea ce îi descalifică total din punct de vedere profesional.
3. Este evident că protestatarii au căutat în mod intenţionat confruntările violente cu forţele de ordine. Fiecare “revoluţie colorată” are nevoie de victime, de morţi şi răniţi care “să dea bine pe sticlă” şi să devină simboluri mediatice cu rol de martiri ai luptei împotriva regimului. De fiecare dată, protestatarii violenţi provin din rândul unor organizaţii formale sau informale de tineret şi au o anumită pregătire în domeniul luptelor de stradă. Ideea de a folosi galeriile echipelor de fotbal în calitate de “trupe de şoc” ale revoluţiilor colorate nu este nouă şi a mai fost pusă în practică la Kiev şi la Belgrad, însă în cazul României există o particularitate interesantă. În cadrul operaţiunilor similare din alte ţări, ultraşii erau doar “vârful de lance”, în timp ce nucleul dur al protestatarilor era format în mare măsură de membrii unor organizaţii de tineret cu caracter politic sau social (“Otpor!” din Serbia, “Kmara” din Georgia, “Pora” din Ucraina, aripa tânără a “fraţilor musulmani” din Egipt etc), dar la Bucureşti nucleul protestatarilor a fost format chiar din ultraşi, conducând la o autodiscreditare a protestelor. Opoziţia nu are organizaţii viabile de tineret deoarece banii care s-au alocat pentru dezvoltarea acestora s-au redirecţionat sistematic spre buzunare individuale, iar acum opoziţia plăteşte pentru această strategie defectuoasă. Motivul pentru care sunt folosite galeriile echipelor de fotbal este simplu: galeriile sunt bine organizate, iar coordonatorii acestora sunt controlaţi ferm de către personaje cu legături strânse în cadrul serviciilor secrete. Faptul că o parte importantă a serviciilor a participat la organizarea acestei operaţiuni este evident din sprijinul acordat protestelor de către “unitatea informaţională” infiltrată în media, din complicitatea tacită sau activă a organizaţiilor media (B1, TVR etc.) care, teoretic, ar trebui să sprijine poziţia preşedintelui, din comportamentul liderilor PD-L care doresc să “iniţieze un dialog structurat cu societatea” şi chiar din participarea activă la proteste a galeriilor controlate pe filiera “civililor” din cadrul UNPR. Repetăm: asistăm la un război intern al elitelor politice, în care Băsescu a rămas singur împotriva tuturor, dar nimeni nu este îndeajuns de curajos încât să participe vizibil la luptă, preferând metoda clasică şi securistică de a acţiona prin interpuşi. Participarea ultraşilor la proteste şi eşecul lor în crearea unor “imagini şocante” care să poată fi folosite pentru propagandă ulterioară au avut un efect interesant asupra strategiei mediatice a “revoluţionarilor”. În fond, spectatorilor le-a fost prezentată o imagine profund schizofrenică: pe de o parte, ultraşii erau declaraţi “huligani” şi “agenţi ai serviciilor” care au fost infiltraţi în rândul protestatarilor pentru a genera violenţe, dar pe de altă parte numărul ultraşilor era folosit în calculele numărului total al protestatarilor. Dacă teoria (absurdă) conform căreia ultraşii erau de fapt “agenţii serviciilor” este corectă, atunci trebuie recunoscut faptul că protestele de la Bucureşti au strâns efectiv câteva sute (nu mii!) de participaţi, iar dacă ultraşii constituie o componentă naturală a protestatarilor, atunci trebuie recunoscut faptul că violenţa de stradă face parte integrantă din strategia protestelor care se doresc a reprezenta “societatea civilă”.
4. Un alt procedeu de manipulare care este folosit pe larg de către “unitatea informaţională” din media este “demonizarea neutrilor”. Orice individ care nu achiesează complet şi total la “avântul protestatar” este declarat “băsist”, “portocaliu”, “agent al serviciilor băsesciene” şi “susţinător al dictaturii”. Scopul acestei manipulări este impunerea unei alegeri binare: fie individul îl susţine în totalitate pe Băsescu şi, implicit, toate aspectele negative ale actualului sistem, fie trebuie să-i susţină întrutotul pe protestatari şi să iasă în stradă. Inamicul de moarte al oricărei “revoluţii colorate” este cetăţeanul care gândeşte limpede şi îşi pune o întrebare simplă: ce se întâmplă după schimbare? În consecinţă, oricine care-şi va pune această întrebare va fi discreditat şi declarat “suporter băsist”, deşi această întrebare este de bun simţ.
5. Protestele au beneficiat de un oarecare sprijin din partea unor organizaţii media internaţionale (Associated Press şi Reuters) care au scris despre “proteste împotriva măsurilor de austeritate la care participă mii de persoane”, dar până acum nu există vreo declaraţie dură a oficialilor europeni sau americani care să ofere sprijin protestatarilor şi iniţiativelor de declanşare a alegerilor anticipate. Această situaţie îi debusolează pe organizatorii operaţiunii care consideră că trebuie să mai întreprindă eforturi pentru a obţine suportul public al Vestului, deşi cei mai inteligenţi dintre ei deja îşi dau seama că acest suport nu va veni.
Dintre toate condiţiile necesare schimbării cu succes a unui regim politic, actuala opoziţie a îndeplinit doar una. Pentru a schimba un regim politic este necesar ca printre elitele politice şi structurile de informaţii să se găsească îndeajuns de mulţi trădători pentru ca sistemul să nu se mai poată apăra în mod eficient. Se pare că la momentul actual preşedintele Băsescu a fost trădat de toţi aliaţii politici şi de majoritatea structurilor de informaţii. Judecând după evoluţia situaţiei, alături de Băsescu este SPP, o parte a “0215” şi o parte din SRI. La capitolul “cooptarea trădătorilor”, rata de succes a opoziţiei a fost de aproape 100%. Din punctul nostru de vedere, dacă Traian Băsescu nu cedează nervos, şansele de succes ale unei revoluţii bazate doar pe o trădare masivă a elitelor politice şi a persoanelor cu o coloratură specifică a ochilor sunt egale cu zero. Experienţa anterioară ne sugerează că preşedintele nu va ceda nervos.
Ceea ce îi lipseşte operaţiunii de înlăturare a lui Traian Băsescu este un lider carismatic şi un program pozitiv de acţiune. Organizatorii au mizat pe ratingul şi popularitatea celor care vor îndemna (direct sau voalat) la ieşirea în stradă, considerând că sentimentul anti-Băsescu corelat cu sprijinul mediatic masiv va fi suficient pentru declanşarea unor proteste de anvergură, a căror presiune îl va forţa pe Băsescu să renunţe la putere. Se pare că organizatorii operaţiunii nu au acordat atenţia cuvenită capitolului din manual care explică faptul că oamenii sunt dispuşi să iasă în stradă atunci când, pe lângă insatisfacţia faţă de prezent, au şi speranţe puternice la un viitor mai bun de după schimbare.
Judecând după numărul infim al protestatarilor, majoritatea românilor consideră că ecuaţia Ponta + Antonescu nu este egală cu un viitor mai bun, ci doar cu schimbarea echipei care gestionează furtul banilor publici. Această constatare, de fapt, nu înseamnă că actualul sistem este bun, ci doar atrage atenţia asupra faptului că opoziţia nu a reuşit să echipeze “avântul protestatar” cu un lider carismatic şi un program care să fie cunoscut şi susţinut de o masă largă a populaţiei. Organizatorii mizează pe sprijin extern la fel cum au mizat organizatorii altor “revoluţii colorate”. Căutarea sprijinului extern este unul dintre scopurile călătoriei lui Victor Ponta la Strasbourg, însă efectul acestor tentative va fi unul nul. În politica românească nimic nu se întâmplă fără acordul tacit sau explicit al Ambasadei SUA, iar Gitenstein este mai tăcut ca niciodată. În situaţii asemănătoare din alte ţări, ambasadorii vestici (în frunte cu ambasadorii SUA) atacau la baionetă autorităţile statului şi ofereau susţinere, inclusiv logistică, organizatorilor protestelor.
În aceste condiţii apare întrebarea firească: cum s-a ajuns în situaţia în care la Bucureşti s-a organizat o coaliţie largă a forţelor politice, oligarhice şi “informaţionale” care a lansat o tentativă de “revoluţie colorată” făcută după tehnologie americană, dar sprijinul oficial al Washingtonului lipseşte cu desăvârşire? Explicaţia este paradoxală, dar doar ea oferă răspunsuri coerente la toate întrebările. Bucureştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele acţiuni ale preşedintelui Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează “băieţii deştepţi”, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă (a se compara comportamentul lui Taubman şi comportamentul lui Gitenstein). Aceste acţiuni sunt sprijinite de FMI, o parte a Comisiei Europene şi persoane cu “afilieri interesante” gen Mark Mobius, însă acest lucru nu înseamnă că toate forţele active în politica globală din partea americană sunt de acord cu acest comportament al administraţiei Obama. Amintim cititorilor că o bună parte din actualele elite politice şi “informaţionale” a fost creată şi susţinută de personaje din sfera neoconservatoare a politicii americane care se află într-o opoziţie vehementă faţă de actuala administraţie şi politica acesteia care vizează retragerea graduală din zone care în urma modificărilor conjuncturii internaţionale au intrat în sfera de interes şi influenţă a altor puteri globale. Pentru “băieţii deştepţi” şi actuala elită politică, înlăturarea de la putere a lui Traian Băsescu care colaborează eficient cu administraţia Obama şi sărbătoreşte venirea noului an chinezesc la ambasada Chinei a devenit o chestiune de supravieţuire şi menţinere a accesului la finanţare.
Situaţia economică şi conjunctura internaţională generală i-au făcut să se grăbească, alegerile din noiembrie fiind prea departe pentru a mai putea fi utile unor personaje care sunt vizate astăzi în multiplele dosare care deja au ajuns sau în curând vor ajunge publice. Tentativa stângace de a organiza o “revoluţie colorată” la Bucureşti a fost făcută în disperare de cauză şi va intra în istorie drept o “revoluţie a lichelelor”, “revoluţie” care a eşuat din cauza inepţiei terminale a organizatorilor.
Redacţia Economică / Cronica Romana via Ziaristi Online
Publicat: January 17th, 2012
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Sursa articol: ziaristionline.ro
Autor: eXpress
3X3: Vaselian Tănase, Felix Pârţescu şi Ion Mă Ionizdă
Sâmbătă, 9 octombrie 2010. Realitatea Tv
Vaselian Tănase: Ce-are Băsescu cu Dvs.? Că ştiu că dacă nu-l atingi la interese e foarte simpatic…(Deh, dacă-l atingi la interese ca: reforma statului, legi anticorupţie şi siguranţa naţională, devine antipatic…)
Felix Pârţescu: Probabil pentru că trustul de presă Intact nu-i cântă-n strună. Nu e Gazete de Perete a Preşedinţiei şi a pedeleului şi lucrul ăsta îl deranjează foarte tare şi face afirmaţii care de-a dreptu’…ăăăăă…(Deschideţi repede ferestrele!)
Vaselian Tănase: Bine, da-n fiecare săptămână? Pentru că a spus odată, a trimis un mesaj, putea să-l lase acolo…(Cum în fiecare săptămână? Băse vorbeşte odată pe lună poate, iar jurnalijdii şi jurnalizdele clămpănesc pe ce-a spus el luni de zile, non stop. Şi când nu spune nimic, aceeaşi “dinţologi” măcăne că de ce tace.)
Felix Pârţescu: Probabil îl obsedez…(Deschideţi repede şi uşa!)
Acu’ deontologu’ Vaselian Tănase va pune o întrebare cu răspuns inclus, doar ca să mai dea câteva limbuţe persuasive de “nu mă uita, Nuş”:
Vaselian T.: Cum vedeţi acum evoluţia acestui conflict, pentru că dacă ne uităm bine-n presă nu e săptămână în care această discuţie cu moguli, oligarhi şi comentatorii, cei care au colaborări la gazete, televiziuni, toc şouri, dezvoltă acest subiect. Cum iese Băsescu şi aruncă tema “moguli, oligarhi”, noi sărim în sus ca jurnalişti şi-o întoarcem pe toate feţele. De ce, până la urmă? De ce credeţi că şi-a ales această temă? Cred că putea să aibă temă ca Opoziţia, acolo e competiţia politică. Presa este altă problemă. “Oligarhi” înseamnă biznis, capitalismul românesc, asta este. De unde această preocupare săptămânală să pună jurnaliştii, cei care nu-l aprobă, nu-i cântă-n strună, la perete? (Cu alte cuvinte dictatoru’ Băse “pune la perete”, “săptămânal”,sfânta libertate a presei care, de încătuşată ce e, îl terfeleşte pe tiran 24 de ore din 24! Cât despre Opoziţie, ea este prezentă în fiecare mesaj dat de Băsescu, dar poate Vaselian nu-i consideră pe “maimuţica” Ponta şi mazeta Antonescu reprezentativi ca opozanţi. N-ar greşi: ipochimenii sunt într-adevăr nişte pulifrici. Achtung! Oligarh =”membru al unei oligarhii”, Oligarhie= “Dominaţie politică şi economică a unui grup, reprezentanţi ai marelui capital monopolist; grup care exercită dominaţia politică economică.” Ei, da! Aici Vaselian are dreptate: capitalimul românesc înseamnă oligarhie! Bravo, Vaselian!)
Felix Pârţescu: Nu ştiu, poate că eu sunt subiectiv…Părerea mea este căăăă…acest om…ăăăă…are probleme de caracter…Părerea mea este că el are graaave probleme de caracter…(zise bătrâna şurlă securistă care, neavând caracter, n-are nici probleme. )
Vaselian T.: Dacă vă trimite DNA-ul şi păţiţi ca Vântu, ca Dan Diaconescu sau ca Becali? Dacă tot îl înjuraţi pe antene…mă rog, jurnaliştii…(Adicătelea, DNA este “garda pretoriană” a lui Băse, înţelegeţi, stimaţi telespectatori?Iar miliardariiVîntu, Zerotevescu şi Jiji sunt martiri răstigniţi pentru crezul lor, nu pentru mega esrocherie, şantaj şi sechestrare de persoană! Ce naiba, Felix le trage şi tot lu’ Vaselian îi pute gura?)
Felix Pârţescu: Să nu credeţi că n-a încercat! (spuse cu mândrie securistu’ năpârlit…)
Vaselian T.: A încercat…(aprobă Vaselian cu satisfacţie…)
Felix Pârţescu: A încercat. Numai că-i foarte, foaaarte greu în ce mă priveşte…(“Greu de ucis” tătelu’ Felix, mai ceva ca Bruce Willis!)
Vaselian T.: Cum a-ncercat? Dezvoltaţi asta! Cum a încercat? V-a trimis mascaţi? V-a chemat la DNA? N-am văzut pe agenţiile de ştiri…(se precipită tremurând de emoţie Vaselian…)
Felix Pârţescu: A încercat în mai multe feluri. În ultima perioadă a dat chiar…ăăă…mesaje foarte clare să fiu…(pauză de suspans)
Vaselian T.: Aşa pe căi private, să zic aşa…(sări iar Vaselian cu sufletu’ la gură)
Felix Pârţescu: Bineînţeles. Semiprivate…(preciză tătelu’ fierbându-l pe Vaselian)
Vaselian T.: Adică “cuminţeşte-te căăă…vin cu băieţii”, nu? (se oripilă Vaselian)
Felix Pârţescu: Da, da…(aprobă moş Pârţache amuzat de spaima lui Vaselian)
Vaselian T.. Şi nu vă e frică? (se cutremură Vaselian)
Felix Pârţescu: Nu mi-e frică! (se sumeţi Pârţache)
Vaselian T.: Că Dvs. aţi spus că lui Traian Băsescu îi e frică de suspendare, d-aia n-a promulgat legea…(spuse Vaselian de dragul antitezei, Băse, fricos – Pârţache, viteaz)
Felix Pârţescu: Păi, problema lui ştiţi care e, a lui Traian Băsescu? Mie nu mi-e frică decât de Dumnezeu! Aici e marea lui problemă! (Adică: luaţi-l de pe mine că-l omor!)
Vaselian T.: De ce, că aveţi bani mulţi, că aveţi afaceri mari sau…(o limbuţă unsuroasă dată discret)
Felix Pârţescu: Nuuuu! Să ştiţi că banii sunt rezultat al muncii, banii nu sunt o garanţie a faptului că eşti corect sau a faptului că…ăăăă…ai drepturi…(Na, că iar miroase! Daţi drumu’ şi la ventilaţie!)
Vaselian T.: Da, dar aţi declarat că sunteţi urmărit, că faceţi obiectul SPP-ului…(se îngrijoră iar Vaselian)
Felix Pârţescu: Aşa este…(aprobă mândru moş Pârţache)
Vaselian T.: Aţi spus lucrul ăsta. Asta înseamnă că există un interes al diverselor structuri…(insistă cu impacienţă Vaselian)
Felix Pârţescu: Da. Interesul lor este, dacă este posibil, să mă compromită…(îl dumiri bătrânu’ şi neprihănitu’ securist pe Vaselian)
Vaselian T.: Telefonul vi-l ascultă? (sugeră Vaselian)
Felix Pârţescu: Ăăăă…cred că da…(fu luat prin surprindere Pârţache)
Vaselian T.: Da? (insistă apăsat Vaselian)
Felix Pârţescu: Da. (îşi aminti răspunsul corect tătelu’ Felix)
Vaselian T.: Vă iau de acasă maşinile, vă aduc înapoi la birou? (sugeră din nou Vaselian)
Felix Pârţescu: Am avut şi din astea…(oftă moşu’ greu încercat)
Vaselian T.: Vă monitorizează întâlnirile sau ce? Ce se întâmplă? Aţi făcut această declaraţie. (îşi pierdu iar pacienţa Vaselian)
Felix Pârţescu: Păi, asta am şi explicat când am făcut-o, un ofiţer SPP, nu vreau să-i spun numele pentru că omul ăsta are familie şi înseamnă să-i ratez omului cariera…(Corect! Iată un securist care n-a ştiut în viaţa lui ce-i delaţiunea, decât în “notele informative” semnate Felix .)
Vaselian T.: Deja se ştie, să ştiţi că dacă v-ascultă, vă urmăresc, se ştie…(avertiză mîhnit Vaselian)
Felix Pârţescu: Mda. Dacă ştiu îmi pare foarte rău pentru om…Ăăăă…mi-a spus foarte clar că a primit ordin, de câte ori plec de la aeroport şi de câte ori vin, să se spună cu cine plec, unde plec, când vin, cu cine vin, lucru care nu-l interesează pe directorul SPP…(Păi, cine-a zis că-l interesează, moş Băşinel? ”Deep Throat”?)
Vaselian T.: Credeţi că noi ca jurnalişti avem alt tratament? O să vă povestesc un incident de acum 10 zile. Foarte interesant. Băieţii de la servicii…asta e…asta face meseria asta…(se resemnă Vaselian, faţă-n faţă cu Watergate-ul dâmboviţean)
Felix Pârţescu: Da. Păi, eu am înţeles că serviciile astea au alt rol, nu? Nu să ne urmărească pe noi. (Ba fix pe voi, Secule, pe voi, tagma jefuitorilor! Că pe noi, norodul cinstit, ne-aţi urmărit destul voi, securiştii!)
Vaselian T.: Da’ ele ştiu? (făcu pe prostu’ Vaselian)
Felix Pârţescu: Păi, dacă nu ştiu, poate le comunicăm…(zise tot la mişto, tătelu’)
Vaselian T.: Veţi face un demers în justiţie în legătură cu asta? Sunt oameni de afaceri puternici care au făcut. C-au fost ascultaţi, urmăriţi…(îşi depuse Vaselian limbuţa, de data asta, pe bucile lu’ Patriciu)
Felix Pârţescu: Eu am făcut un demers în Parlament şi am cerut…(în Şurlament, of course, că în Justiţie înseamnă cercetare, iar cercetarea l-ar prinde pe nea Pârţache cu intoxicarea…)
Vaselian T.: În Senat? (se prosti Vaselian)
Felix Pârţescu: În Senat. Am cerut ca şefii serviciilor secrete să vină la o audiere, să vedem în ce măsură şi cum procedează în astfel de cazuri. Vrem o declaraţie clară a lor şi vă spun un lucru: după părerea mea, în servicii avem trei categorii de ofiţeri. Avem oameni care sunt ăăăă…afiliaţi, dacă vreţi, la Traian Băsescu şi execută…(Deh, s-au igienizat şi serviciile! Reziduurile Securităţii s-au scurs în haznaua lui Vîntu…)
Vaselian T.: Şi oameni care vor să-şi facă meseria…(flutură Vaselian steagul alb către servicii)
Felix Pârţescu: Aşa! Exact. Şi oameni…şi asta-i marea majoritate a oamenilor care vor să-şi facă meseria! (se entuziasmă nea sulfurici)
Vaselian T.: Cum veţi acţiona în continuare dacă această bănuială se adevereşte în vreun fel? (făcu pe curiosu’ Vaselian)
Felix Pârţescu: Îmi văd de treabă înainte, ce să fac? (ne dădu Pârţache un exemplu de modestie şi curaj)
Felix Pârţescu: Ce e foarte important este ca şi Traian Băsescu şi serviciile şi toată lumea să înţeleagă că mie nu mi-e frică! (se îmbăţoşă iar moşu’, viguros exemplu pentru tânăra generaţie. Mă contrazice cineva? Blue?)
Vaselian T.: Da’ ştiţi că n-ajută. Nu ţi-e frică, te bagi la bătaie cu Casius Clay şi-ţi dă o labă şi-a terminat şi cu frică şi fără frică…(încercă Vaselian să tempereze avântu’ bătăios al tătelului Pârţache)
Felix Pârţescu: Nu ştiu…nu ştiu dacă poate…nooo! (Nu? Punem pariu pe conturile Securităţii?)
Decorul a fost asigurat de Ion Mă Ionizdă, de la Adevărul lui Patriciu.
Din 29 septembrie, Stelian Tănase este noul director general la Realitatea tv. Un Vaselian de succes!
De la Ceauşescu la Băsescu şi invers?
La Realitatea tv, unul dintre subiectele fierbinţi dezbătute şi oral şi din oră-n oră, a fost “Băsescu, păzit în Secuime cu o valiză anti-glonţ. De cine se teme preşedintele?” Astfel am aflat cum s-a dus Traian Băsescu la Tuşnad, în mijlocul mulţimii: “blindat ca un tanc. Sau aproape”. Şi aşa, “blindat ca un tanc. Sau aproape” s-a întâlnit cu premierul ungar, Victor Orban. Ce-o fi crezut premierul ungar, nu ştim, dar ştim ce ne-a dezvăluit Realitatea: că preşedintele se teme de popor. “Eheee…,” ne-a spus nostalgic Nuş prin tonomatele sale, “s-au dus vremurile băilor de mulţime!”, au venit vremurile atentatelor…Şi parcă a făcut cu ochiul poporului supărat că i s-a luat berica şi pampersul de la gură. Aşa că el, poporul, nu trebuie să se teamă. Şi ca să-i dea curaj bizonului mult prea ezitant, Realitatea, o televiziune informatoare că doar e a lui Nuş, ne-a arătat în detaliu din ce-i compus un element din arsenalul de protecţie a preşedintelui: geanta anti-glonţ. Mai întâi, ca să nu facem vreo confuzie la o adică, ne-a arătat-o, încercuită cu roşu, în mâna SPP-istului aferent. Astfel, cei interesaţi să intre în istorie au putut vedea cum arată, afla cât cântăreşte şi cu ce este căptuşită (atenţie!): cu Kevlar, ca în cazul vestelor performante anti-glonţ. Prin urmare, aveţi mare grijă că rezistă proiectilelor de calibrul 9mm, Magnum 48 şi celor trase cu TT-ul sau chiar cu arma automată Uzi! Nici nu-i scumpă (la banii unora, 1000 de dolari sunt bani de bacşişuri), dar fiţi atenţi că poate opri gloanţe chiar şi de la un pistol Magnum 44.
“De regulă, preşedinţii nu sunt ucişi de oameni furioşi, ci de lunetişti. Nu de furia poporului” a precizat Cristoiu, ca să se ştie că lupta corp la corp cu SPP-iştii este sortită eşecului. Mai sigur, încercaţi c-un lunetist.
Ce să facem, asta-i soarta dictatorilor în România! De glonţ muri Antonescu, de glonţ muriră Odiosu’ şi Sinistra. Care, mai nou, nu erau nici aşa de odioşi, nici aşa de siniştri, săracii, “împuşcaţi ca nişte animale”! Ca dovadă, 45% din bobor îi regretă, conform unui sondaj făcut recent. De fapt, Ceaşcă nici nu mai este chiar un “dictator”, ci doar un “personaj cu profil controversat”, cam pe nedrept prezentat în tandem cu “dictatorul” Băsescu, la televiziunile lui Nuş şi Felix, în nesfârşite talk-show-uri cu titluri ca “Ce a luat Băsescu de la Ceauşescu”, sau “De la Ceauşescu la Băsescu şi invers”. Invers, da. Cu toţii ne amintim cât de liberă era presa în regimul Ceauşescu, nu amuţită ca în regimul Băsescu! Păi, cum ne sculam, ne puneam botoşeii şi dădeam fuguţa la chioşc să luăm “Scânteia” care, în neatârnarea ei, era plină de dezvăluiri şocante din viaţa familiei Ceaşcă, pornind de la moş Andruţa- mort de beat- trecând prin casa de la Scorniceşti şi terminând cu orgiile lu’ Nicuşor când o fugărea pe Mihaela Mihai! Îmi amintesc, cu aceeaşi emoţie vie şi sculată, cum Adi Grohăilă îl înfiera plenar şi apăsat pe mult stimatu’,cu buzele lipite de fesele acestuia, cum intelectualii patriei protestau curajos şi criticau vehement epoca de aur, în ropot de aplauze, cum academicienii au intrat în grevă când Savanta – prima-n lume şi a doua-n Europa – a intrat în Academia Română şi cum mari actori spuneau bancuri cu Nea Nicu la televizor, nicidecum poeme de adâncă recunoştinţă.
Că d-aia şi dădu diabetu’ peste Ceaşcă: de atâta critică şi bălăcăreală! Însă cel mai cutremurător moment a fost când Marea Adunare Naţională l-a suspendat pe Tovarăşul Nicolae Ceauşescu! Eheee, ce vremuri, ce Securitate simţea poporul muncitor! N-avea grija zilei de mâine! Eh, fuse, fuse şi se duse când, acu’ 20 de ani, nişte minori “Ole, Ole” dădură buluc în liniştea noastră şi ne lăsară orfani de Odi şi Sini, taman de Crăciun! Astfel ne-am pierdut libertatea de a sta în genunchi. Uitarăm de chiciura de pe calorifere, de cititul la lumânare, de “fraţii Petrăuş” din Crevedia, de socializarea la cozi nocturne lângă şiruri de paporniţe, de kilu’ de ulei de rapiţă lunar, de săpunul numit margarină socialistă, de “Scânteia”, de macarale râd în soare, de Moş Gerilă, de două ore de omagii la teveu cu odele Marelui Poet Adi Grohăilă, şi de “democraţia popolară, dragi toa’răşi şi pretini”. Puştii ăia ne-au “furat” cocleala epocii de aur. Şi ne-au lăsat astfel pradă „dictatorului” Băsescu…
Imens scandal de presă