Mărul otrăvit

---

La începutul anului, în februarie, orașul Timișoara a fost desemnat de revista Forbes drept cel mai bun oraș pentru afaceri din Romania în 2016, pentru al doilea an consecutiv, fiind urmat de Cluj-Napoca și București. Topul se referea la cele 40 de orașe din Romania și ține cont de indicatori economici serioși. Potrivit celor de la Forbes România, în ultima perioadă, domeniul care a cunoscut o ascensiune fulminantă în Timișoara a fost IT-ul.

Tot în acea perioadă, Forbes spunea că 65% din mediul de afaceri este în favoarea acțiunilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și foarte mulți încep să conștientizeze că, prin acțiunile DNA, există șanse de concurență loială (spunea atunci noul președinte Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, într-o conferință de specialitate, după ce Mihail Vlasov fusese reținut pentru mită).

“Vrem să impulsionăm mediul de afaceri să adopte aceeași filosofie, să încercăm să diminuăm acest fenomen care face ca investițiile străine în România, investițiile americane să fie diminuate”, a mai afirmat președintele CCIR.

Totul bine și frumos, intenții bune, vorbe mari. Care au trecut pe lângă urechile noastre pentru că le auzim de cănd ne-am născut, au devenit un zgomot de fond. Cum ai revelația că omul ăsta s-a ținut de cuvănt? Păi să vedem:

 “Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.

El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri. 

Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO”. SURSA.

Afacere moartă și îngropată, nimeni nu mai vorbește despre asta. Or fi existând compensații, cine știe.

Dar asta e la un alt nivel și puțin conspiraționist, deși vreau să subliniez că așa se făceau afacerile în România și probabil am influențat de multe ori topul Forbes american.

Ei bine, în mediul IT se pare că nu se mai practică genul de curtoazie ca cea din dosarele Microsoft sau Bechtel. Așa că au început fricțiunile, iar în urmă cu doar câteva ore, când românii dormeau liniștiți, a venit o mică bombiță de la Apple care a stârnit furia printre IT-işti după ce a eliminat o aplicaţie concepută de un român din AppStore (aplicația Dash,  e concepută de Bogdan Popescu pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent).

 Motivul?  Felul în care oamenii oferă recenzii aplicaţiei, întrucât majoritatea acestora sunt pozitive.

Contul lui B.P. a fost închis, inițial fără explicații, iar “decizia Apple este definitivă şi nu poate fi contestată”. În acest timp, fondatorul aplicaţiei, Bogdan Popescu poate distribui şi poate face actualizări pentru versiunea Mac pe propriul său site. El a mai spus într-un tweet că se gândeşte să facă versiunea iOS „open source”, ceea ce înseamnă că oricine ar putea folosi codurile respective şi chiar ar putea să o distribuie gratuit pe site-uri precum Github.

Asta e competiția. Așa arată de fapt mediul de afaceri.

Rămâne să urez Happy Halloween, Apple! Cu jumătate de gură, e drept.

sursa micdavinci.wordpress.com

Nişte dobitoci

---

Zic şi eu să beau o cafea înainte să mă culc înapoi, că am dormit doar două ore. Genul ăsta de cafea se bea total relaxat, cu picioarele pe balustrada balconului şi un laptop în braţe. Ziua începe frumos, păsărelele-s isterice, soarele îmi incălzeşte tălpile şi-mi bate-n ochi, ochelarii de soare sunt prea departe, o dubă albă trece în viteză şi-mi bagă praf în cafea şi scutură câteva frunze galbene.

Trec în revistă peisaje, copii, abdomene, dau like la nişte descoperiri revoluţionare şi la un câine mai deştept decât unii pe care îi ştiu eu, înjur în gând nişte paţachine din politică.

Si dau de asta: topul ruşinii sursa digi24

Deja ignor cartoful înfipt în Piaţa Revoluţiei dar tot mă minunez ce face seceta din om, recte Traian cu lupoaica în braţe.

Totuşi, să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să încercăm o vizualizare a expresiilor de pe chipurile celor prezenţi la inaugurarea oficială a monumentelor din link şi să studiem câteva reacţii ale locuitorilor:

„Păi așa, dacă mă uit, în prima fază la ea mi-ar transmite că a venit un extraterestru și a răpit pe cineva…altă planetă. Urât în comparație cu nivelul socio-cultural al acestei piețe, ca și cum ai lua un OZN și l-ai pune în mijlocul ei”, spune un trecător.

„Nu știu ce reprezintă statuia…ce reprezintă… un soldat..?”, se întreabă un altul.

„Cred că e nereușită, pentru că nu-mi dau seama ce reprezintă. (Reporter: Ce mesaj vă transmite așa când vă uitați prima oară la ea?) Kitsch!”, este de părere un al treilea.

Despre cloșca cu pui din metal care păzesc intrarea în Parcul Copiilor din Timișoara:

„N-au aspect, doar așezare, așa ca aspect sunt doar niște mingi de fier”, constată un timișorean

Personal, regret că nu a imortalizat cineva confuzia şi năuceala audienţei în momentul dezvelirii acestor opere. Eu am râs un sfert de oră când mi-am imaginat scena asta.

E clar că doar surpriza şi faptul că interviul urma să fie difuzat a menţinut nivelul exprimării în cote cu care noi nu mai suntem obişnuiţi, atunci când suntem loviţi de iniţiativele artistice şi socio-culturale ale edililor de la noi. Ăsta n-a fost un impediment pentru Nicolae Robu, primarul Timișoarei, care a explicat nonşalant:

„Păi ăia sunt niște dobitoci care au întocmit acel clasament, ce abilitare au ei, care își permit să treacă peste criticii de artă și să califice care sunt cele mai urâte statui ale lumii?”

Nişte nimeni, cum bine a zis şi Tăriceanu. Luaţi mă, proştilor, cultură!

sursa micdavinci.wordpress.com

---

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul „dalmaţian” al Universităţii de Vest din Timişoara, şi nepot al lui Vasile Blaga, se plânge de „vânătoare de vrăjitoare”

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul „dalmaţian” al Universităţii de Vest din Timişoara şi nepot al lui Vasile Blaga, se plânge de „vânătoare de vrăjitoare”. Dumnealui spune că astfel mediul universitar riscă să se îmbolnăvească.

Da, bolnavul de cancer cu metastaze riscă să se îmbolnăvească de gâlci …

Într-o declarație publicată  publicat miercuri, 3 februarie 2016, de Oana Dima în timpolis.ro , domnul profesorul universitar doctor Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, spune că  „vânătoarea de vrăjitoare” dăunează grav sănătății mediului academic şi că e musai nevoie mare să se renunţe la cuplabilizarea la grămadă.

Rectorul Pirtea spune că Universitatea de Vest din Timişoara va înainta Senatului Universităţii un proiect de îndepărtare a tuturor întrebărilor ce planează asupra asupra tezelor de doctorat și a lucrărilor științifice. Pur şi simplu dl. Pirtea spune că  UVT nu va mai asista inertă la problemele cu care se confruntă mediul academic românesc, „supus unor atacuri continue, mai mult sau mai puțin îndreptățite”.

„Vreau să susțin – spune rectorul Pirtea – o schimbare care să vină din interiorul universităților, acestea să nu aștepte și să nu accepte să li se dicteze din exterior ce să facă. Orice sistem are neajunsuri, dar mediul universitar este, probabil, cel mai în măsură să se autocorecteze. Are toate atuurile să gândească noi măsuri, potrivite condițiilor sociale în care trăim. În completarea ideii anterioare, trebuie recunoscut faptul că multe dintre problemele actuale apar din lipsa de adaptare la schimbările sociale, schimbări care se petrec cu o viteză mult mai mare decât acum 10, 20 sau 30 de ani, iar unele organizații nu reușesc să țină pasul”.

Mai zice dumnealui, domnul rector, că trebuie să se renunţe la acuzele aduse mediului academic şi la culpabilizarea „in integrum” .

„Nu, nu îi putem trata pe toți ca pe o hoardă de infractori, plecând de la «prezumția de vinovăție». O măsură înclinată către un singur grup social nu ar fi cea mai corectă. Principiile de corectitudine academică se aplică tuturor, legea trebuie să fie lege pentru toți. Tocmai inegalitățile dintre grupurile sociale ne-au scăzut încrederea în noi, ca popor. Unde ne oprim cu «prezumția de vinovăție»? Este o întrebare cât se poate de legitimă. După ce reanalizăm tezele de doctorat ale politicienilor, trecem la cei din economic, juridic, arte, sociologie, matematică, informatică, teologie…? Nu este în regulă să spunem că toți politicienii sunt plagiatori, că toți medicii iau mită, că toți avocații fac trafic de influență, că toți profesorii practică furtul intelectual. Riscăm să transformăm totul într-o vânătoare de vrăjitoare. Disprețuim faptul că occidentul ne vorbește în cea mai mare parte de rău, dar nu putem avea pretenții prea mari de la ei dacă chiar noi facem la fel.

Nu, România nu este o țară de hoți. România este o țară frumoasă… dacă ne uităm și spre cei care lucrează bine.”

Domnul Pirtea anunţă că UVT va înainta Senatului Universităţii un proiect de metodologie să înlăture orice semn de întrebare asupra lucrărilor ştiinţifice şi a doctoratelor indiferent de grupul profesional din  care face parte autorul sau de faptul că aparţine sau nu clasei politice

 „Este un nou filtru – spune rectorul UVT – de care UVT nu are nevoie, dar nu poți cere cuiva să facă schimbări dacă tu nu ești dispus să le faci. Da, vrem ca acest set de măsuri să funcționeze ca un program-pilot pentru toate universitățile românești și suntem dispuși să fim primii care-l implementează. De asemenea, suntem deschiși la orice propunere asemănătoare din partea mediului academic. Cred într-o vorbă, aceea că trebuie să fii schimbarea pe care o dorești la ceilalți”.

Rectorul Pirtea nu uită să amintească faptul că Universitatea de Vest din Timişoara a fost prima universitate din ţară care are semnat şi implementat cu DNA un protocol de prevenţie referitor la cel mai performant sistem de antiplagiat din lume susţinând, de asemenea că UVT îşi doreşte o cultură a corectitudinii și deontologiei academice, la care să subscrie atât studenții de la toate ciclurile (licență, master, doctorat), cât și cadrele didactice, precum şi că UVT nu a avut niciun profesor titular pe lista celor care au girat lucrări științifice pentru persoane aflate în detenție, ci unul singur în regim de plată cu ora.

„Rolul acestui demers – spune dumnealui, domnul rector – a fost de a întări încrederea în instituție atât din partea membrilor comunității academice, cât și a viitorilor noștri studenți, dar și a tuturor partenerilor”…. „În plus, de ani buni, toate tezele de doctorat sunt verificate cu programul de antiplagiat înaintea susținerii lor, obligativitate ce se impune din acest an universitar și la licență și master”.

 Marilen Pirtea anunţă că UVT are în proiect conform căruia din toamnă să introducă încă din anul I de licență o disciplină adresată tuturor studenților săi, indiferent de specializare, privind scrierea academică.

„Politicul nu dictează mediului universitar ce să facă, cel puțin nu UVT. Cel mult, dacă se vrea util, politicul poate să lucreze alături de mediul academic în promovarea unor măsuri menite să genereze rezultate pozitive”, încheie Marian Pirtea.

Cum ar veni, domnul rector consideră că acuzele aduse mediului academic bolnav de un cancer care a început să producă metastaze se îmbolnăveşte acu şi de gâlci…

 Oare cum de nu s-o fi gândit dumnealui să iasă înainte ca rahatul doctoratelor plagiate şi al „lucrărilor ştiinţifice” comise de puşcăriaşii de lux şi supervizate de colegii dumnealui din mediul academic să fi explodat?

Atunci ar fi fost credibil … acum nu mai pare decât un fem de tentativă de a se sustrage de la răspundere.

Interesant este că despre „vânătoare de vrăjitoare” se vorbea şi în alte cazuri. S-a vorbit şi când au apărut acuze de colaborare cu Securitatea a preoţilor când ieşeau unii şi spuneau că este un atac la Ortodoxia mioritică (unii dintre ei, dovedindu-se mai târziu, fiind chiar ei cu muca pe căciulă).

 La fel  s-a spus şi când DNA-ul a început să îşi bage coada în clasa politică începând să alimenteze Beciul Domnesc cu tot felul de politicieni „puri şi imaculaţi”.

La fel s-a spus de multe ori şi de fiecare dată, cei care reacţionau mai abitir se dovedeau până la urmă a fi ei înşişi nişte indivizi mai pătaţi decât dalmaţienii…

Poate dacă rectorul Marilen Pirtea tăcea, filozof rămânea.

Dacă tăcea poate că lumea ar fi uitat de ascensiunea fulminantă dumnealui care a reuşit ca la 37 de ani să ajungă ditamai rectorul UVT.

Zicea lumea că această ascensiune ar avea oarece legătură cu faptul că este  febleţea fostului rector, Ioan Talpos cale l-ar fi promovat pe post de marionetă şi că unul din argumentele sale forte ar fi legătura de rudenie cu vasile Blaga căruia îi este nepot.

Mai zice lumea că Marilen Pirtea ar fi în topul celor mai bogaţi rectori, posesori de terenuri, unul intravilan de 553 mp  si unul extravilan de 10 000 mp, 2 apartamente si o casă (oops), maşini de lux şi un salariu de peste 10.000 de euroi (Potrivit  declaraţiei sale  de avere, în 2011, dumnealui încasa 195.000 de lei din fonduri structurale (o oarece „coincidenţa dracului” fiind aceea că la acea vreme era prorector şi ordonator de credite).

După ce a activat în PDL, Pirtea, nepot al „buldogului” Vasile Blaga, a trecut cu arme şi bagaje în curtea PSD …  (tot în Timişoara, la Politehnică fiind rector un văr alaceluiaşi Blaga, Viorel Stefan).

Lansat în lumea bună a ubiversitarilor timişoreni de trambulina care a fost relaţia de rudenie cu Vasile Blaga şi puternic sustinut si de presedintele PDL Timis , Constantin Ostaficiuc, Marian Pirtea a fost si “copilul de suflet” al fostului rector Ioan Talpos, desi acesta a activat dintotdeauna in PSD.

O altă „proptea” a lui Pirtea fiind şi faptul că dumnealui a fost, la vremea facultăţii, coleg de cămin cu deputatul Sorin Grindeanu, fostul viceprimar al Timisoarei.

La rândul său, Sorin Grindeanu este un apropiat al lui Victor Ponta încă de pe vremea când erau amândoi în Tineretul Social Democrat, lucru care l-a făcut să ajungă secretar general al PSD.

Zice lumea că Grindeanu l-ar fi prezentat pe Pirtea lui Victor Ponta drept viitorul primar al Timisoarei, Pirtea devenind astfel candidatul PSD pentru alegerile parţiale din colegiul 3 Timisoara după retragerea Mariei Grapini din acest post pentru a candida la Parlamentul European.

Se spune că Pirtea ar fi cerit garanţii că va fi păstrat în funcţia de rector al UVT, Ponta urmând a produce o  ordonană de urgenţă prin care rectorii nu mai erau incompatibili cucalitatea de deputat.

Ponta a refuzat promovarea acestei ordonanţe deoarece asta i-ar fi adus un nou scandal cu Agenţia Naţională de Integritate. Urmarea? Pirtea a renunţat la intenţia de a mai candida pentru Camera Deputaţilor urmând să rămână rector.

Grindeanu nu renunţă şi trece la un fel de plan B … îl pregăteşte pe Pirtea pentru o candidatură la Primăria Timişoarei la alegerile din 2016 unde intenţionează să participe şi actualul primar, Nicolare Robu.

Ba, mai mult,  Grindeanu, ambiţios nevoie mare, profitând de relaţiile cu Ponta, a încercat un puci local prin debarcarea preşedintelui Titus Bojan, şeful Consiliului Local pentru ca, în pasul doi, să tracă la debarcarea lui  Nicolae Robu(PNL) din Primăriei Timişorene cu care a intrat în conflict în perioada în care era viceprimar.

Ţinta întregii poveşti ar fi ajungerea lui Marilen Pirtea în postura de a trece de la funcţia de rector la cea de edil al Timişoarei.

Până una alta, Marilen Pirtea avea treabă.

În aprilie 2016, rectorul Pirtea inaugura deschiderea lucrărilor la noul campus universitar timişorean format din două cămine cu  cu 700 de locuri, o sală pentru conferinţe şi mai multe spaţii comerciale, o investiţie de 16 milioane de lei.

Traba e că încă panglicile tăiate mai fâlfâiau că şantierul se închide, sirma implicată, SC Marrati Constructii SRL Giamata, a intrat în insolvenţă după ce, prin martie 2013, cu o lună mai înainte de ceremonia de tăiere de pamblică, patrunul acesteia era arestat într-un dosar de evaziune fiind implicat alături de ţiganii din Strehaia în fabricarea de facturi false.

Important de spus ar mai fi că, la licitaţia pentru această lucrare au participat 15 româneşti şi străine, preferată fiind societatea SC Morrati Constructii SRL Giamata, lucru dracului, la puţin timp după inaugurarea pornizii lucrărilor, firma intrând în insolvenţă iar patronul arestat pentru evaziune.

Şi tot lucru dracului, oferta făcută de SC Morrati Constructii SRL Giamata, prin pretul foarte ridicat  pentru constructia caminelor studentesti (un apartament cu 2 camere în cămine ajungand la un suma de 80 000 de euro,  cat un apartament cu 4 camere din Timisoara), nu se putea califica pentru postura de câştigător al licitaţiei.

Şi încă odată lucru dracului, firma mai sus pomenită a obţinut şi lucrarile la Sala Polivalenta a Universitatii Politehnica unde este rector, Vasile Ştefan, văr al „buldogului” Blaga,  deci rudă cu rectorul Universităţii de Vest … 

Cum ziceam, Marilen Pirtea mai bine îşi băga ceva în gură şi tăcea. Poate aşa ar fi devenit filozof şi nu ne mai aminteam …

Surse de informare articolele:

„Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara acuză „vânătoarea de vrăjitoare” împotriva mediului academic” 

publicat în timpolis.ro

şi

Cum isi construieste cariera politica rectorul Universitatii de Vest Timisoara 

publicat în ancheteonline.ro

SIMONA IONESCU: „O apreciez pe Monica Macovei … dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani…”

O corecție necesară: și totuși, procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare la Mineriada din ’90!

Au trecut 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara și curând se împlinesc tot atâți de la Mineriada din iunie 1990.

E vremea când noi, jurnaliștii, scotocim în agendele vechi cu însemnări, căutăm în arhive după mărturii și fotografii din acele zile de 13, 14 și 15 iunie 1990, când șeful statului, proaspăt ales (20 mai), a declanșat războiul româno-român. Când e vorba de istorie e bine și corect să nu fie deformat nimic și să se prezinte faptele, mărturiile și imaginile așa cum au fost. Adevărul. Asta am căutat în ultimele zile, pentru un număr special al EVZ despre Mineriada din 90, dacă tot se va redeschide acum, de către procurori, Marele Dosar. Cei mai tineri, absenții acelei perioade tulburi trebuie să afle de ce fostul președinte al României, Ion Iliescu, e pus sub acuzarea de crimă împotriva umanității. Am căutat și pe Google. Și am dat peste un text al Monicăi Macovei, scris în 18 iunie 2014, despre ziua de 13 iuie ’90, dar și despre ce a urmat în cariera ei de procuror.

O apreciez pe Monica Macovei pentru multe lucruri bune făcute pentru reformarea justiției și pentru spiritul bătăios, dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani, în mai 1997, într-o sală de ședință din Parchetul General.

Scrie Monica Macovei pe blogul său: „Eu am refuzat să emit vreun mandat de arestare, dar alți procurori au dispus arestarea unora dintre demonstranți”. Se referă la momentul în care polițiștii și jandarmii au intrat în forță peste protestatarii din Piața Universității, în zorii zilei de 13 iunie 1990. I-au scos din corturile amplasate în fața Teatrului Național, i-au bătut, i-au urcat în camioane și i-au dus la o unitate militară de la Măgurele sau, așa cum spune doamna Macovei, „și pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1”. Ea activa în acea perioadă la Procuratura sectorului 1 și avea ca atribuție emiterea de mandate de arestare la solicitarea polițiștilor de la „Cercetări penale”. Trebuie spus că, în anii 90, procurorii puteau, conform legii, să emită mandat de arestare pentru 5 sau 30 de zile, fără avizul judecătorului. Iar unii dintre ei au fost chemați de oamenii cuplului instalat la putere, Iliescu-Roman, să definitiveze din punct de vedere legal ceea ce făcuseră forțele de ordine ale ministrului Chițac, în zorii zilei de 13 iunie. Și au semnat mandate de arestare în alb.

Monica Macovei afirmă că ea nu a emis niciun astfel de mandat pentru oamenii ridicați din Piața Universității. Ba chiar consemnează că, în mai 1991, când ajunsese „procuror șef Birou la Procuratura Municipiului București, iar o parte din procurorii care arestaseră ilegal în iunie 1990 lucrau în Biroul condus de mine” le-a cunoscut bine activitatea. „Aceștia erau ocupați să închidă dosarele în care arestaseră oameni nevinovați în iunie 1990 și să aplice amenzi administrative celor închiși între o lună și mai multe luni pentru «fapte grave»”, a scris pe blogul său în 2014. Arată că a făcut și o informare către Procuratura Generală, în 18 iunie 1992, în care consemnează că 59 de persoane au fost arestate ilegal de către procurorii Alexandru Țuculeanu, Dinu-Emil Dumitru, Petre Buneci, Cornel Popescu, Valentin Leancă, Horia Ghibănescu și Ovidius Păun. Nu s-a întâmplat însă nimic și nu a primit niciodată răspuns la acest raport, dar în 1993 a fost transferată la Procuratura Generală, devenind în scurt timp colegă de instituție cu mulți dintre procurorii din listă.

Lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar memoria mea de jurnalist le confirmă. Am asistat, în sălile de judecată, la multe ședințe în care victimele arestate în Piața Universității reclamau lipsirea de libertate abuzivă. Deschiseseră un proces în 1992- 1993. Articolele mele au fost publicate în ziarul „Tineretul liber”.

Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu. ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:

„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.

Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.

Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)

Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.

Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.

Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.

Autor:   Simona Ionescu

Sursa: evz.ro

Oare cum ar răspunde acum Melania Cincea la întrebarea pe care şi-o punea acum zece ani: „In 22 decembrie, poporul a strigat la unison : Am invins! In 22 decembrie 2004 ne intrebam : a cui a fost, de fapt, victoria?”…

Acum zece ani, o timişoreancă, frumoasa şi talentata jurnalistă Melania CINCEA, la finalui unui admirabil editorial (ca toate celelalte semnate de ea, pe care am avut bucuria şi onoarea de a le citi), publicat în ediţia din  23 – 26 decembrie 2004 timpolis.ro, scria: „In 22 decembrie, poporul a strigat la unison : Am invins!”, pentru a încheia cu o întrebare: „In 22 decembrie 2004 ne intrebam : a cui a fost, de fapt, victoria?”…

Chiar aşa … a cui a fost de fapt victoria acum un sfert de secol?

Sunt extrem de curios cum ar răspunde acum fermecătoarea jurnalistă. Şi asta pentru că timişoreancă fiind, are un mod special, specific şi nerepetabil în România de a vedea lumea …

Timişorenii au o consecvenţă cum rar găseşti în ţara asta …

Iată mai jos, integral, editorialul depre care e vorba. Sper că cititorul va aprecia, la fel ca mine, că cele câteva minute necesare lecturii nu sunt deloc timp pierdut… dimpotrivă. Lectură plăcută. 

Am invins?

    Sunt 15 ani de cand semeni de-ai nostri au iesit in strada, cu riscul de a muri in orice moment, pentru ca noi, cei care ramanem, sa fim liberi, sa traim mai bine, sa traim normal. Foamea, frigul, umilintele le ascutisera pana la inconstienta ura impotriva sistemului.
    Sunt 15 ani de cand oamenii aceia – numiti post-mortem eroi martiri – asteapta sa li se faca dreptate, asteapta ca aceia care au decis asupra vietii, a mortii lor sa raspunda. Tot de 15 ani, asteapta dreptatea si cei care le-au ramas in urma si care se intreaba adesea daca moartea parintilor, a copiilor, a fratilor lor a precedat, intr-adevar, o victorie populara impotriva unui sistem putred sau daca nu a fost o baie de sange nascuta din lupta stransa dintre doua centre de putere.
     Revolutia sau, poate, miscarea de strada din Decembrie 1989, pastreaza inca enigme care, probabil, nu vor fi aflate decat in momentul in care cei care au generat-o, cei care au stat in spatele ei vor exista doar in paginile manualelor de istorie. Daca lucrurile erau foarte clare, daca inlaturarea dictaturii comuniste s-ar fi facut doar din dorinta poporului, daca ar fi fost doar un rezultat al protestelor violente ale acestuia, lupta aceasta trebuia apreciata, solicitarile multimii, respectate cu sfintenie, iar vinovatii, pusi sa raspunda in fata legii pentru sutele de vieti pe care le-au luat. Dar lucrurile nu au stat asa.
    Mortilor le va mai face, poate, dreptate numai Dumnezeu. In 15 ani, nici unul dintre regimurile aflate la putere nu a putut oferi raspunsul asteptat de milioane de romani. Nici unul nu va putea explica, in termeni credibili, de ce Proclamatia de la Timisoara este in continuare calcata in picioare, cum nu va putea explica, in termeni credibili, de ce, in urma caderii regimului ceausist, nu am asistat la un proces firesc. Intr-un proces care a durat mai putin de o saptamana, cu certitudine, nu au putut fi scoase la lumina nedreptati si ilegalitati comise intr-un sfert de veac. Graba a fost suspecta. Cineva, probabil, s-a temut ca sotii Ceausescu si toata camarila ar putea spune lucruri care sa fi schimbat istoria. La fel cum suspecta pare tacerea autoritatilor in privinta celor care au deschis focul, descarcandu-si armele in capetele si piepturile manifestantilor.          Daca, intr-adevar, oamenii care au venit la putere imediat in ’90 au venit doar datorita romanilor care au iesit in strada si au cerut schimbarea regimului, erau datori sa le faca dreptate, sa gaseasca asasinii si sa-i duca in fata instantei.
Familiile victimelor, dar si noi, ceilalti, ne-am lasat dusi de nas 15 ani. Daca in primii ani dupa Decembrie, autoritatile mai ieseau cu promisiuni, pentru linistirea spiritelor, in ultimii ani, nici macar nu au mai catadicsit sa spuna ca, odata, nu se stie cand, se va face dreptate. In preajma zilelor in care se comemorau evenimentele din decembrie, intotdeauna erau scoase la lumina fel de fel de scandaluri, de subiecte-soc care aveau menirea de a distrage atentia de la perioada critica 16 – 22. Apoi, se mai adaugau ceva aliniate la legi vechi care prevedeau un drept, doua in plus pentru cei care au iesit in strada in ’89.               Acestea aveau menirea de a demonstra generozitatea si compasiunea puterii fata de victime. Era doar o actiune de fatada.
    La fel cum este acum infiintarea unui institut, numit pompos Colegiul National al Institutului Revolutiei Romane care, ni se explica, va avea menirea de a deslusi enigmele lui Decembrie ’89. Cum putem crede in eficienta acestui colegi atata timp cat a fost conceput si este dirijat de oameni care au avut puterea in maini si, cu toate acestea, nu au facut altceva decat sa mai arunce cate o lopata de pamant pe mormantul Revolutiei? Cum sa credem in eficienta acestui organism atata vreme cat a fost gandit in aceleasi laboratoare in care a fost gandita si gratierea fostului sef al Militiei Timis – implicat in reprimarea miscarii de strada de acum 15 ani – exact in ziua in care Timisoara isi plangea mortii?
    Sunt multi ani de cand, in fiecare decembrie ne gandim daca nu cumva am fost o masa de manevra in mana unor papusari care regizasera spectacolul cu multa vreme inainte ca romanii sa se arunce – impinsi, poate, mai mult de curaj, pe care l-au dat anii de restristi decat de ratiune – in bataia mitralierelor, crezand, sperand ca vor putea schimba cursul istoriei.
In 22 decembrie, poporul a strigat la unison : Am invins! In 22 decembrie 2004 ne intrebam : a cui a fost, de fapt, victoria?

Autor: Melania CINCEA

Sursa: timpolis.ro

Istoria se repetă?

Să ne amintim:

Revolutia prostului gust. PSD si confiscarea simbolurilor din ’89

Dan Tapalagă

De la Revolutie incoace, este prima data cand PSD isi aduce militantii in Piata Operei din Timisoara, simbolul anticomunismului si locul de unde s-a extins revolta care a dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989. Mircea Geoana, Crin Antonescu si Gheorghe Ciuhandu confisca simbolistica evenimentelor din ’89 si o indreapta, printr-o operatiune grosolana de manipulare, impotriva lui Traian Basescu.

• Pe un afis din Timisoara, plasat ostentativ chiar in balconul Operei, scrie: „1989-2009, in decembrie, o data la 20 de ani, Timisoara debarca dictatorul!” Procedand astfel, PSD rastalmaceste trecutul, ii paraziteaza momentele luminoase si le exploateaza in batalia cu Traian Basescu, batandu-si joc de istoria recenta chiar de Ziua Nationala a Romaniei. Acest rusinos moment n-ar fi fost posibil fara liberalii lui Crin Antonescu si cateva umbre de taranisti. Afisele sfidatoare au fost scanteia care i-au scos pe timisoreni pe strazi impotriva lui Mircea Geoana si PSD. 

• Presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, a declarat, citat de NewsIn, ca i se pare „absolut exagerat, mi se pare si ridicol, pentru ca a asemui situatia de acum cu cea de atunci pune in derizoriu ceea ce au facut timisorenii la Revolutia din Decembrie ‘89. Adica, un astfel de mash pus pe Opera, la 20 de ani de la Revolutie, e de-a dreptul jignitor.”

• In balconul Operei si-au facut aparitia in 20 decembrie 1989 primii revolutionari, s-au tinut primele cuvantari publice impotriva lui Nicolae Ceausescu si tot aici, pe 11 martie 1990, s-a citit Proclamatia de la Timisoara, care prevedea la faimosul punct opt interzicerea accesului fostilor nomenclaturisti la functii publice. Tot aici, dupa 20 de ani, intr-un gest provocator fara precedent, Mircea Geoana sfideaza si batjocoreste in mod public memoria timisorenilor si a unei tari intregi chiar de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. 

• Stramosul PSD de astazi, FSN-ul condus de Ion Iliescu, a fost continuatorul Partidului Comunist Roman. Sub noua denumire s-au regrupat dupa 1990 nomenclaturisti si securistii regimului Ceausescu, confiscand rapid Revolutia. Neocomunistii au acaparat rapid parghiile puterii, inabusind revoltele strazii cu bata mineriadelor. Partidele istorice, reprezentate de liberali si taranisti, au simtit pe pielea lor teroarea post-comunista, exercitata la comanda lui Ion Iliescu. Dupa 20 de ani, liberalii lui Crin Antonescu si cativa taranisti activi in anii ’90 impotriva FSN-ului si PDSR-ului au depus simbolurile Timisoarei la picioarele lui Ion Iliescu. 

• PSD cauta sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura: defiland cu steaguri rosii in premiera in Piata Operei, Mircea Geoana vrea sa arate ca PSD a depasit complexul ideologic care l-a marcat in ultimii 20 de ani. Vrea sa recreeze in mod artificial atmosfera de dictatura, sa treaca fraudulos in spatiul rezervat dizidentilor autentici. In numele unei reconcilieri bizare, Geoana proclama momentul iertarii, plasandu-se ostantativ in tabara detractorilor condamnarii comunismului. 

• Astazi nu am vazut la Timisoara vreo manifestare de bun simt, ci de prost gust. O revolutie rasturanta, in care PSD, PNL si cateva ramasite din PNTCD au uzurpat simboluri inviolabile. Am trait s-o vedem si pe asta: cum devin anticomunisti Mircea Geoana si Ion Iliescu, cum lupta impotriva unei dictaturi inchipuite si cum promit adevarul despre mineriade. Se cheama delir. 

• E drept ca istoria se rescrie continuu, ca adevarul istoric apartine celor care-l proclama si-l impun (puterea aceasta revine astazi televiziunilor), e adevarat ca mistificarea si manipularea pot merge foarte departe, dar ce s-a intamplat azi la Timisoara se cheama violarea unor spatii sacre care apartin Romaniei, nu oamenilor politici. Timisorenii nu s-au lasat insa calcati in picioare: au iesit pe strazi sa-si apere trecutul si memoria de vandalizare politica. Nu m-as mira ca tot ei, la fel ca acum 20 de ani, sa fie catalogati huligani, elemente dusmanoase, pedelisti deghizati. 

• Mircea Geoana, Crin Antonescu, Gheorghe Ciuhandu (primarul Timisoarei) si Klaus Johannis (primarul Sibiului) au crezut ca pot pacali, cum se spunea in urma cu 20 de ani, poporul cu televizorul. 

• Mircea Geoana si-a incheiat aventura la Timisoara strecurandu-se afara din cladirea Operei, la brat cu Antonescu si Johannis, pe usa din spate.Au crezut ca, declansand Revolutia prostului gust, isi vor fugari adversarul, dar au sfarsit prin a fugi ei, aproape fugariti de multime. E tot un gest simbolic. 

P.S. E inadmisibil modul cum relateaza televiziunile evenimentele de la Timisoara: putine informatii, si acelea interpretate in mod tendentios de politicieni. Urmaresc Antena 3 si Realitatea TV. Constat cu stupoare ca ele nu concep ca timisoreni de rand, nu neaparat activisti PDL, s-or fi simtit batjocoriti si agresati de politicieni pusi pe furat simboluri revolutionare si s-au revoltat sincer, la fel ca acum doua decenii. 

Sursa: hotnews.ro

Autor:  Dan Tapalaga

Data publicării: Marţi, 1 decembrie 2009

Timișoara cere demisia lui Ponta

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Victor Ponta:

„Ne face de râs în toată lumea!”

Scriitorul şi profesorul timişorean Daniel Vighi, susţinut de Societatea  Tinerilor Universitari din România, Grupul de Reformă Universitară, Universitatea de Vest Timişoara şi Asociaţia culturală Ariergarda, a dat publicităţii o scrisoare deschisă prin care cere demisia premierului Victor Ponta. Motivul îl reprezintă acuzaţiile de plagiat la adresa primului ministru.

Daniel Vighi, alături de profesorii Ciprian Vălcan, Smaranda Vultur şi Viorel Marineasa, a semnat un apel prin intermediul căruia Victor Ponta este somat să-şi prezinte demisia. Motivul îl reprezintă acuzaţiile de plagiat la adresa premierului. Cazul lucrării plagiate a apărut în paginile revistei „Nature” şi vine la scurt timp după un scandal similar, în care fostul ministru al Educaţiei Nicolae Mang a fost acuzat de aceeaşi „crimă”. „Este plagiat clar. Un plagiat este foarte simplu de verificat. Este scandalos”, a declarat Daniel Vighi, pentru „Adevărul Timişoara”.

Scrisoarea integrală, mai jos:

„Apel pentru demisia Primului Ministru al României

Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem de asemenea realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrarilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.

De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat şi pe temelii morale reclădirea şcolii româneşti. Cerem să se alăturare acestui protest toţi universitarii  interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească”.

Daniel Vighi a precizat că va lansa şi o petiţie online în acest sens. A apărut petiția online pentru demisia premierului Victor Ponta

Moment de solidarizare a mediului academic

Smaranda Vultur, eseist şi filolog, spune că scandalul plagiatului lui Victor Ponta pune într-o lumină proastă nu doar mediul academic, ci întreaga Românie. 
„Cred că este o chestiune de onoare să-ţi dai demisia când eşti acuzat de plagiat. Din moment ce această regulă s-a aplicat miniştrilor pe care premierul i-a tot numit la Ministerul Educaţiei, cam aşa ar trebui să decurgă lucrurile şi în cazul unui şef de guvern. Pe Internet circulă fasciculele din lucrarea cu pricina şi, văzându-le, chiar şi un om care nu e foarte şcolit poate distinge între a copia şi a cita un text. Mi se par de ordinul evidenţei. Pentru noi, cei din învăţământ, este o problemă care ne priveşte direct, mai ales că suntem în perioada de corectare a disertaţiilor. Ne confruntăm cu multe cazuri în care studenţii care se uită foarte nedumeriţi când le reproşăm sau nu le acceptăm lucrările aproape integral copiate din alte surse. Dacă este un exerciţiu promovat la nivel naţional, rămânem fără replică în faţa lor”, a explicat Smaranda Vultur, adăugând că acum este momentul în care mediul academic din România trebuie să se solidarizeze. 

„Nu e destul că suntem trataţi ca o naţiune de hoţi, se va spune şi că acest lucru e valabil şi pentru cei care stau in fruntea ţării”.

„Există un fel de neruşinare de a nega adevărul cu tărie”

Scriitorul Viorel Marineasa, şi el printre cei patru semnatari ai apelului, este sceptic în privinţa unei reacţii onorabile din partea premierului Victor Ponta. „Nu mă aştept la cine ştie ce reacţie, pentru că în România nesimţirea este foarte mare. În ciuda evidenţelor, există un fel de neruşinare de a nega adevărul cu tărie, cu încrâncenare şi cu o încăpăţânare despre care spunem că e temperamentul nostru. Nu cred. Sunt lucruri care ne scot în afara Europei, nu e vorba de temperament. E vorba de principii. Nu e o greşeală minoră, e o greşeală fundamentală a unui om politic care conduce un guvern ce a ajuns unde a ajuns prinr-un puci parlamentar, nu în urma unui proces democratic coerent”, este de părere Viorel Marineasa.  

„În acest context, omul acesta care a afirmat cu seninătate că în 2003 normele academice nu funcţionau nu ştiu ce credibilitate poate avea. În 2002 mi-am dat şi eu doctoratul şi pot spune că aceste norme existau. Am auzit şi cum, cu foarte mare laşitate, spunea cel plagiat că 95 la sută din lucrările de doctorat sunt compilaţii. Atunci de ce le mai fac?”, s-a întrebat retoric scriitorul.

Autor: Sabina Mihăică

Sursa: adevarul.ro