Arhiva

Posts Tagged ‘TSD’

Cătălina Ștefănescu aleasă ca vicepreședinte a YES (Young European Socialists)

Cătălina Ștefănescu

Era o vreme, în penultima campanie electorală pentru alegerile generale, când Cătălina Ștefănescu reținea atenția, fiind cea mai tânără candidată apoi deputată și feblețea lui Liviu Dragnea care a avut-o de secretară. 

Ca parlamentar nu cred că își amintește cineva să fi făcut altceva decât să se încurce cu Dan Șova, aflam despre ea că a început să se îngrașe, apoi aflam că e gravidă, ba că se mărită cu Șova, ba că nu se mai mărită, ba că de fapt faptul că s-a îngrășat ca o balenă ar avea ca motiv faptul că de fapt este bolnavă de tiroidă și nu unei sarcini.

În rest, nimic … Până prin aprilie când aflam vă zburdalnica făptură a fost aleasă ca vice președintă a YES – Young European Socialists, o cea mai mare organizatie de tineri de stanga din Europa.

Alegerea s-ar fi petrecut la Duisburg unde au participat tineri socialiști din 30 de țări europene.

Cătălina ar urma să aibă responsabilități în ceea ce privește politicile pt tineri la nivel european, lupta pentru cat mai multe locuri de munca pentru tineri si egalitate de sanse, educatia si migratia tinerilor.

Cătălian Ştefănescu este cel mai tânăr deputat, ajungând în Parlamentul României, pe listele USL, la vârsta de doar 24 de ani, sprijinită de preşedintele PSD Liviu Dragnea, 25 de membri ai TSD au participat la 8 aprilie, la cel de-al 13-lea congres al Tinerilor Socialiști Europeni unde s-a votat noua structură de conducere.

„Prin prezența unui membru TSD în conducerea structurii YES (Young European Socialists) transmitem un semnal de unitate și solidaritate față de partenerii europeni. În același timp, acum avem posibilitatea de a promova proiectele TSD și ale României la nivel european, astfel încât să implementăm politicile necesare pentru dezvoltarea economică și socială a tuturor tinerilor din țările europene. Cred că doar printr-o deschidere pe plan internațional, vom reuși să punem în practică proiectele de integrare, egalitate de șanse sau pentru dezvoltarea tinerilor. Cu această ocazie, vreau să îl felicit pe colegul nostru Joao Albuquerue pentru funcția de președinte YES și să îl asigur că prin colega noastră, Cătălina Ștefănescu, vicepreședinte YES, vom contribui într-un mod activ și aplicat la elaborarea și implementarea proiectelor menite să crească calitatea vieții tinerilor. Tinerii trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare țară europeană!” a declarat Gabriel Petrea, președintele TSD, preluat de romaniatv.net într-un articol publicat pe  11 Aprilie 2017.

Trebuie să ne amintim că în Europa, Cătălina nu e văzută prea bine, în noiembrie 2014 fiind huiduită într-o biserică românească din Paris unde făcea campanie electorală.

Cătălina Ştefănescu a mers la Paris în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 ca să le spună românilor din diaspora că Guvernul Ponta este singurul guvern preocupat de problemele nevoiaşilor. Mesajul PSD, transmis într-o biserică din Paris, a fost întâmpinat cu huiduieli.

Cătălina Ştefănescu, deputat PSD de Teleorman, împreună cu Stela Arhire, secretarul general pentru Diaspora al Partidului Social Democrat au făcut o vizită la Paris, la finalul lunii octombrie, în plină campanie electorală. Cele două social-democrate au făcut campanie electorală pentru PSD într-o biserică din Paris. N-au avut însă parte de o întâmpinare călduroasă din partea Diasporei. Oamenii veniţi la biserica ”Sfinţii Trei Ierarhi” pentru slujbă s-au arătat deranjaţi de tentativa de campanie electorală făcută de cele două doamne în lăcaşul de cult.   

În ciuda faptului că au venit cu promisiuni ( 20.000 de cărţi pentru cele trei biserici ale românilor din Paris), reprezentantele PSD au fost huiduite. ”Noi aici am venit să vă ajutăm şi avem nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a identifica problemele şi pentru a veni în rezolvarea lor. Trebuie să fim uniţi, suntem români! Vă mai spun un singur lucru: Diaspora nu are culoare politică. Noi aici suntem să vă ajutăm. Ajutaţi-ne ca să vă putem ajuta”, le-a spus Stela Arhire enoriaşilor din biserica ” Sfinţii Trei Ierarhi”.  ”Guvernul Ponta a fost primul Guvern care….”, a continuat secretarul general pentru Diaspora al PSD , dar  a fost oprit de huiduielile celor aflaţi în biserică. ”Nu-i normal!”, ” Jos Ponta” ” Să-i transmiteţi lui Ponta să nu fure atâta!”, ” Ponta ne-a furat!” au fost comentariile enoriaşilor nemulţumiţi.

Cătălina Ştefănescu a încercat să aducă mesajul social-democrat în lăcaşul de cult din Paris, dar a fost întâmpinată cu ostilitate de enoriaşii nemulţumiţi.

” Fiind singurul partid de stânga  PSD este singurul apropiat de nevoiaşi. Este singurul guvern care are un departament pentru românii de pretutindeni, care are un ministru pentru românii de peste hotare, tocmai pentru a intâmpina mai uşor probleme dumnevoastră”, a spus deputatul PSD. Răsunsul enoriaşilor a fost unul ostil: ”Politică nu în biserică!” 

 Incidentul de la Paris a fost trecut sub tăcere de social-democraţi care nu au povestit despre ostilitatea cu care partidul lui Ponta a fost primit în Diaspora. ”Le mulţumesc din suflet românilor din Franţa, care ne-au oferit mie şi Cătălinei Ştefănescu o primire extraordinară la Paris”, a scris pe pagina de Facebook, Stela Arhire după vizita la Paris.  

În Aprilie, 2015, aflam din curentul.info că  senatorul Dan Şova a precizat, într-un comunicat, că deocamdată relaţia cu deputata Cătălina Ştefănescu, este ”incertă”. Se pare că deputata PSD a reușit să facă relația certă: este însărcinată, cum era de altfel și la momentul comunicatului lui Șova. Acum e gravidă în cinci-șase luni, atunci era în 2,5-3,5 luni.

Dan Șova scria atunci:  ”Pe Domnişoara Catalina Stefanescu am cerut-o de soţie in mod oficial, in urma unei relaţii serioase si de lunga durata. Nunta ar fi trebuit sa aibă loc in aceasta toamna. Din păcate însă, in acest moment, nu este programată nunta si, ca atare, nu exista nicio data stabilită pentru aceasta (…) Vina pentru incertitudinea relaţiei şi momentul delicat pe care-l traversăm îmi aparţine integral”.

Cătălina Ștefănescu, pupila lui Dragnea, a devenit în decembrie 2012 deputată PSD de Teleorman la vârsta de 24 de ani și e clar, îi plac băieții răi, luați de DNA.

Din februarie 2013, Dan Șova mai are un copil, o fetiță pe care a recunoscut-o dar mama nu a reușit să-l convingă pe Șova s-o ia de nevastă. Mai mult, Șova pusese deja ochii pe Cătălina Ștefănescu dar aceasta era într-o relație cu fiul lui Mircea Cosma, PCJ Prahova, deputatul Vlad Cosma. Așa că Dan Șova a detașat-o pe iubita sa și mama copilului său, Vali Vasilica Staicu, la MAE, mai precis la Ambasada României la Londra.

Bineînțeles că pentru a deveni prin concurs angajat MAE, examenul este unul foarte greu, trebuie să vorbești cel puțin două limbi străine la nivel academic, să cunoști istorie, legislație, sa fii inteligent, să treci interviuri cu super-deștepții din MAE etc. Nu a fost cazul drei Staicu pentru care s-a optat pentru detașarea de la o firmă de IT. Șova a cunoscut-o pe Vasilica în 2002 la firma sa de avocatură unde aceasta era angajată. Iat-o pe Vasilica îngăimând limba engleză la un simpozion diplomatic:

Legat de sarcina Cătălinei, bomba a fost aruncată de voceavalcii.ro … Ziarul vâlcean spunea  că  zglobia deputată, Cătălina Ștefănescu a ținut să infirme zvonurile apărute legate de o eventuală sarcină: „Contrar informatiilor aparute azi in presa precizez ca nu sunt insarcinata…nici macar un pic”.

P.S. Legat de ascensiunea Cătălinei în funcția de vicepreședinte a importantei organizații de care eu, spre rușinea mea nu am auzit, am o oarecare curiozitate în ceea co privește. Oare ce urmează să îi învețe pe socialiștii europeni? De exemplu, cum ajunge în Parlament o secretară frumușică trecând prin patul șefului?

PSD – politică și curvăsăraie

5 martie 2012 3 comentarii

Nicu Bănicioiu a fost audiat în procesul prostituatelor de lux

Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a fost audiat în procesul a patru bărbaţi acuzaţi de recrutarea a zeci de fete pe care le-au plasat ca prostituate de lux, social-democratul precizând că audierea a avut loc la cererea sa şi că procurorii i-au spus că martorii au declarat că nu au nicio legătură cu el.

La termenul de luni, instanţa Tribunalului Ialomiţa a continuat audierile martorilor din acest proces.

Bănicioiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost audiat luni de magistraţii din Ialomiţa, în urma solicitării lui în acest sens.

„Audierea a durat trei minute, procurorii mi-au confirmat faptul că presupuşii martori invocaţi în dosar au declarat aproape toţi că nu au nicio relaţie cu mine şi mă cunosc doar de la televizor”, a spus deputatul PSD.

Acesta a menţionat că acuzele care i s-au adus în mod public de către unele publicaţii sunt total neadevărate şi că, la închiderea dosarului, îşi rezervă dreptul de a le ataca în instanţă.

Tot luni, la Tribunalul Ialomiţa, a fost audiat şi omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, fratele social-democratului Robert Negoiţă. Ionuţ Negoiţă a fost audiat în calitate de martor în acest dosar.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care a investigat cazul, susţine că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro.

Inculpaţii Ion Valeriu Tămârjan (36 de ani), Relu Cornel Costan (38 de ani), Alexandru Gabriel Voicu (24 de ani) şi Radu Ştefan Nicola (30 de ani) nu au antecedente penale.

Potrivit rechizitoriului, obţinut de MEDIAFAX, primul contact al inculpatului Relu Cornel Costan cu reprezentanţii clubului Babylon din Viena – în special Bretterklieber Peter – s-ar fi stabilit la începutul lunii noiembrie 2006, în timp ce se îndrepta spre Germania, împreună cu trei tinere, una dintre ele minoră.

Relu Costan convinsese cele trei modele din agenţie să participe la o şedinţă foto în Germania şi le transporta cu autoturismul său în acea ţară, când s-au întâlnit în Viena cu un reprezentant local al Fashion TV, un anume Max Posch. Costan a aflat de la Max Posch despre clubul Babylon din Viena – un bordel de lux în care tarifele practicate erau avantajoase.

Cele trei tinere au lucrat în clubul Babylon aproximativ o săptămână, timp în care Costan le-a pretins un sfert din câştigurile lor totale, ba chiar a început să le supravegheze pentru a se convinge că nu-l minţeau cu privire la câştigurile lor zilnice. Le-a pretins atunci şi o sumă de 1.000 euro, plata transportului din România în Austria/Germania.

În perioada în care a stat în clubul Babylon din Viena, Costan s-ar fi înţeles cu Bretterklieber ca acesta să participe în România la o preselecţie de modele pentru o reclamă video de promovare a clubului ce urma a fi difuzată pe mai multe posturi de televiziune, îndeosebi pe Fashion TV. Preselecţia a avut loc în Constanţa în a doua jumătate a lunii noiembrie 2006, iar modelele alese au participat la filmarea videoclipului la începutul lunii decembrie 2006, în Viena, într-un muzeu din oraş, în timp ce au fost cazate efectiv în Clubul Babylon.

Deşi li s-a promis o sumă de 1.000 de euro pentru participarea la realizarea reclamei, în afara comisionului de 200 de euro pe care trebuia să-l perceapă agenţia Diva Models, Costan nu le-a dat celor zece participante decât sume cuprinse între 300 şi 400 de euro, motivând „că diferenţa de bani acoperea cheltuielile cu transportul şi cazarea lor acolo în Austria, cheltuieli care în realitate au fost suportate de beneficiar”.

Deşi filmările au durat doar trei-patru zile, Costan le-a spus unora dintre modele că trebuia să stea în club două săptămâni (deşi au stat efectiv doar o săptămână), timp în care să practice prostituţia pentru a nu suporta ele cheltuielile de cazare. Le-a pretins o parte din câştigurile zilnice, ba chiar a încercat să le reţină actele de identitate sau documentele de călătorie pentru a nu se putea întoarce în ţară cu banii câştigaţi înainte de a-i remite lui suma pretinsă, susţine DIICOT.

Relu Costan şi Ion Tămârjan se cunoscuseră la diferite evenimente de modă organizate de Mirea Ion, reprezentantul în România al Fashion TV. Ei au ajuns astfel să se împrietenească şi să colaboreze, prin organizarea împreună de evenimente, împrumutul reciproc de modele.

În perioada decembrie 2006 – ianuarie 2007, odată ce îşi consolidase legătura cu Bretterklieber Peter, proprietarul cluburilor Babylon, Relu Costan i-a făcut cunoştinţă acestuia cu Ion Tămârjan, stabilindu-se ca românii să furnizeze clubului persoane de sex feminin care să practice legal prostituţia pe teritoriul statului austriac.

Astfel, a început să fie aduse modele ale Agenţiei Star Models în Austria la începutul anului 2007, pentru şedinţe foto şi „shopping”. Întrucât Costan a fost cel care i-a făcut cunoştinţă cu reprezentanţii cuburilor Babylon, Tămârjan trebuia să-i plătească acestuia, conform unei înţelegeri, un comision de 1.000 de euro.

Într-o agendă, găsită de anchetatori la percheziţia domiciliară la Tămârjan, acesta notase că a plătit un comision de 16.000 de euro în anul 2007, pentru 16 fete recrutate în scopul exploatării lor sexuale (practicarea prostituţiei legale în cluburile Babylon).

„Au fost duse în cluburile Babylon nu numai persoane majore, ci şi minore, contrar legislaţiei austriece, atât în perioada în care cei doi inculpaţi au colaborat cât şi după ce s-au certat, însă numai inculpatul Tămârjan Ion Valeriu şi-a asumat rolul de a recruta şi transporta victime minore în scopul exploatării lor sexuale în cluburile Babylon, cu complicitatea (cel puţin morală) a inculpatului Costan Relu Cornel în perioada în care cei doi se asociaseră pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de persoane”, arată DIICOT.

Între Costan şi Tămârjan a intervenit ruptura la sfârşitul anului 2007. Tămârjan a considerat că legătura sa cu reprezentanţii cluburilor Babylon se consolidase suficient încât să poarte cu ei negocieri directe, mai ales că în anul anterior majoritatea fetelor aduse în localuri fuseseră recrutate de el, nu de Costan, care obţinea astfel nişte beneficii materiale „nemeritate”. Cei doi s-au certat şi din cauza plecării unor modele de la agenţia Star Models la Diva Models.

Ulteriror, Tămârjan a început să lucreze cu Alexandru Gabriel Voicu, în activitatea de recrutare a unor modele care colaborau cu Agenţia Star Models, în scopul exploatării lor sexuale. Totodată, Costan a început să colaboreze cu Radu Ştefan Nicola la recrutarea în scopul exploatării a unor modele care colaborau cu Agenţia Diva Models.

Voicu colaborase până atunci cu Agenţia Star Models, mai mult în calitate de model şi membru al unei trupe de dans şi striptease masculin. „Atribuţiile sale au sporit, a început să se implice în organizarea unor evenimente de modă, în special concursuri de miss, de cele mai multe ori creuzetul aparent legal din care se alegeau, în funcţie de anumite atitudini, gesturi, răspunsuri, persoanele care trebuia să fie recrutate în scopul exploatării. A devenit fotograf al unor aşa-zise şedinţe foto (neprofesioniste), a primit însărcinarea să determine gradul lor de vulnerabilitate, să contribuie la convingerea unor modele să participe la şedinţele foto promise a fi ţinute în Austria”, notează DIICOT.

Nicola colaborase până atunci cu Agenţia Diva Models, tot ca model sau ca prezentator al unor evenimente. „Atribuţiile sale au sporit. A început să se implice în organizarea unor evenimente de modă, în recrutarea unora dintre victime asupra cărora avea autoritate – cunoştinţe de-ale sale, persoane aduse de el în agenţie. Întrucât avea carnet şi autoturism propriu, a transportat de mai multe ori victimele în diferitele locaţii din ţară, dar chiar şi la cluburile Babylon din Viena şi Klagenfurt pentru ca acestea să întreţină acte sexuale plătite cu diferiţi bărbaţi. A negociat cu unii dintre clienţi, de regulă în numele lui Costan Relu Cornel, dar nu este exclus ca şi în numele său, diferite sume de bani care trebuia să le fie plătite lor ca intermediari sau victimelor ca remuneraţie a actelor sexuale întreţinute”, mai arată DIICOT.

Totodată, DIICOT consemnează faptul că „inculpatul Costan Relu Cornel este cel care, în perioada în care au fost asociaţi, i-a făcut cunoştinţă lui Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin, cu reprezentanţii legali ai Casino Queen, cu Nuredin Beinur, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin şi poate chiar şi cu reprezentanţii TVR2, Răzvan Nicolescu – director general şi Ştefan Stănescu – producător de emisiuni”.

„Inculpaţii au abuzat de autoritatea lor şi de situaţia de vulnerabilitate a unora dintre modelele din agenţiile lor – persoane minore, persoane care proveneau din familii monoparentale, din familii în care diferenţa de vârstă între victime şi fraţii săi era destul de mare, cu părinţi în vârstă, ocupaţi, aşa încât victima nu mai era supravegheată corespunzător, în general persoane care proveneau din familii cu venituri modeste sau medii, în curs de formare a educaţiei lor, încântate evident de posibilitatea obţinerii relativ uşor a unor mari sume de bani, cel puţin 150 – 200 de euro pentru fiecare act sexual întreţinut. Au convins astfel foarte multe dintre modelele din agenţiile lor, atât împreună atunci când colaborau, dar şi singuri, să întreţină acte sexuale plătite cu diferiţi sponsori ai evenimentelor de modă la care participau, indicaţi mai mult sau mai puţin adevărat, ca persoane influente, cu relaţii, care le-ar fi putut asigura nu numai câştiguri băneşti (imediate, prin plata actelor sexuale întreţinute) dar şi posibilitatea de a avea o carieră de model sau a contracta o căsătorie”, arată anchetatorii.

O martoră cu identitate protejată – una din minorele din Agenţia Diva Models pe care Costan a recrutat-o în scopul exploatării sexuale – a întreţinut acte sexuale cu el şi mai puţin cu alte persoane, deşi i-au fost indicaţi mai mulţi bărbaţi cu care ar fi trebuit să fie mai atentă, mai comunicativă. „În perioada 2007-2009, a întreţinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar, prin intermediul acestuia, acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin, Nuredin Beinur şi Rasitzaimoglu Muammer, Rasitzaimoglu Muammer Tahir”, consemnează în rechizitoriu DIICOT, care face o trecere în revistă a modelelor ce au fost constrânse de inculpaţi să se prostitueze şi condiţiile impuse.

Unul dintre cazurile elocvente privind modul în care racolau este cel din primăvara anului 2008, când Ion Tămârjan a încercat să o recruteze „prin fraudă şi înşelăciune” pe Andreea Teodora R. (martoră în dosar-n.r.) în scopul exploatării ei sexuale.

„În timpul participării la concursul Miss Academy 2008 a trimis-o într-o cameră de la ultimul etaj al hotelului Rin Grand aparent pentru a lua de acolo o rochie, de fapt un pretext pentru ca victima să se întâlnească cu Negoiţă Robert Sorin, care o aştepta acolo. Întrucât i-a refuzat atunci acestuia avansurile sexuale, martorul (Negoiţă-n.r.) i-a dat de înţeles că putea pleca acasă încă înainte de finală (afirmaţie ce este susţinută indirect de o convorbire telefonică purtată ulterior de martoră cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu). După concurs, inculpatul a încercat să o convingă telefonic să-l însoţească într-o excursie la Viena ce implica şi o şedinţă foto. Bretterklieber Peter a participat la unul dintre evenimentele «Seara devoratorilor de modă» organizate de Agenţia Diva Models în anul 2008. A făcut totuşi fotografii în clubul Babylon din Viena (descoperite în timpul percheziţiilor efectuate sistemelor informatice şi mijloacelor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpaţi) pentru un cotidian local austriac în toamna anului 2008, şedinţă foto plătită cu suma de 200 euro. A fost dusă în club de Toth Amelia Cătălina, cu a cărei agenţie de modele colabora”, notează DIICOT.

Procurorii precizează în rechizitoriu că majoritatea persoanelor audiate în cauză şi care au lucrat în cluburile Babylon – unele cu o vechime mai mare de patru ani, deci prezente în club anterior debutului activităţii infracţionale investigate – infirmă deţinerea de către Bretterklieber Peter a unei agenţii de modeling.

„Bretterklieber Peter apela uneori la fotografi, unii celebrii, pentru şedinţe foto destinate întocmirii catalogului îngerilor de la Babylon, un catalog anual de promovare a clubului, în care au apărut în ultimii ani (la cererea clienţilor) nu numai modele profesioniste, ci mai ales tinere care lucrau în club (cu care se puteau astfel întâlni efectiv clienţii), dar şi pentru ca unele fete să aibă ce arăta rudelor sau altor persoane apropiate ce ştiau că motivul deselor deplasări şi şederi în Austria era participarea la diferite prezentări de modă, şedinţe foto etc., o activitate proprie unui (foto)model. Uneori, o astfel de şedinţă foto a fost un mijloc de a le obţine încrederea celor care nu erau încă hotărâte să lucreze în club, de a le impresiona, mai ales că participarea presupunea încasarea unei sume destul de mare de bani, de regulă 300 de euro (…). Petrecerile private organizate în cluburile Babylon (cum a fost şi petrecerea tematică Moulin Rouge din septembrie 2008) aduc participantelor un venit de 1.000 euro/noapte”, notează DIICOT.

Fapta inculpatului Ion Valeriu Tămârjan de a recruta singur (în perioada decembrie 2006 – aprilie 2009), împreună cu Relu Cornel Costan (în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008) sau împreună cu învinuitul Alexandru Gabriel Voicu (în perioada februarie 2008 – aprilie 2009), de a transporta, singur sau împreună cu Relu Cornel Costan, în perioada în care s-au asociat pentru săvârşirea de infracţiuni, de a caza în clubul Babylon, prin mijlocirea lui Bretterklieber Peter sau în alte imobile – Rin Grand Hotel, Vila Sky, Casino Queen, prin mijlocirea martorilor Negoiţă Robert Sorin, Munteanu Florin, şi alţii, clienţii victimelor, mai multe persoane de sex feminin majore, prin înşelăciune (promisiunea participării la o şedinţă foto), prin abuz de autoritate (dobândită în perioada în care victimele au colaborat cu agenţia Star Models), sau de o situaţie de vulnerabilitate de ordin social, economic, chiar şi emoţional (familii monoparentale din care provin victimele, cu venituri modeste sau medii, vârsta victimelor etc.), acţiuni exercitate în aceleaşi împrejurări de timp şi de loc sau în împrejurări de timp şi loc diferite, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul exploatării lor sexuale (întreţinerea de acte sexuale cu el, cu inculpatul Costan Relu Cornel sau cu alţi bărbaţi, în acest din urmă caz acte sexuale plătite – prostituţie) – întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de trafic de persoane în formă continuată, mai aratã procurorii.

Fapta inculpatului Relu Cornel Costan de a recruta singur (în perioada decembrie 2006 – aprilie 2009), împreună cu Ion Valeriu Tămârjan (în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008) sau împreună cu învinuitul Radu Ştefan Nicola (în perioada februarie 2008 – aprilie 2009), de a transporta, singur sau împreună cu inculpatul Ion Valeriu Tămârjan sau învinuitul Radu Ştefan Nicola, în perioada în care s-au asociat pentru săvârşirea de infracţiuni, de a caza victimele în clubul Babylon, prin mijlocirea lui Bretterklieber Peter sau în alte imobile – Rin Grand Hotel, Vila Sky, Casino Queen, prin mijlocirea martorilor Robert Sorin Negoiţă, Munteanu Florin şi alţii, clienţii victimelor, mai multe persoane de sex feminin majore, prin înşelăciune (promisiunea participării la o şedinţă foto), prin abuz de autoritate (dobândită în perioada în care victimele au colaborat cu agenţia Star Models), sau de o situaţie de vulnerabilitate de ordin social, economic, chiar şi emoţional (familii monoparentale din care provin victimele, cu venituri modeste sau medii, vârsta victimelor etc.), acţiuni exercitate în aceleaşi împrejurări de timp şi de loc sau în împrejurări de timp şi loc diferite, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul exploatării lor sexuale (întreţinerea de acte sexuale cu el, cu Ion Valeriu Tămârjan, Radu Ştefan Nicola sau cu alţi bărbaţi, în acest din urmă caz acte sexuale plătite – prostituţie) – întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de trafic de persoane în formă continuată.

Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu au dat declaraţii care au contribuit la aflarea adevărului, însă nici conduita lor nu este total sinceră, mai ales atunci când trebuie să explice contribuţia lor la activitatea infracţională investigată, mai notează DIICOT.

Nici una din persoanele acuzate în cauză nu este cunoscută cu antecedente penale, deşi este cunoscut faptul că Relu Costan a fost trimis în judecată în alte două cauze penale pentru infracţiuni de natură patrimonială, financiar-fiscală.

Soţia lui Costan a fost cercetată şi ea în cazul de trafic de persoane, însă nicio probă nu confirmă implicarea în recrutarea vreunei persoane de sex feminin, minoră sau majoră, colaboratoare a agenţiei Diva Models.

Sursa: MEDIAFAX

CITEŞTE ŞI…

De asemenea, două articole mai vechi. 

Primul, adus de pe gândul.info

SEX LA ŞCOALA DE VARĂ PSD:

Membrul PSD, Ioana, martor în dosar, povesteşte despre relaţiile sale sexuale cu

Robert Negoiţă, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache

Publicat:10.11.2010 

Ioana Simona Dăncuş, martor în dosarul „Sex cu fotomodele” şi membru PSD, a povestit procurorilor despre relaţiile sale cu Robert Negoiţă, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache. Potrivit martorului, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu toţi trei dar a primit bani doar de la Robert Negoiţă. Anterior acestor relaţii, martora a „lucrat” în cluburi din Viena.

Redăm în continuare pasaje din declaraţiile date în faţa procurorilor:

• „Am întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin de mai multe ori în anul 2007, după ce ne cunoscusem la hotel şi ţinusem legătura telefonic. Am întreţinut actele sexuale atât la el acasă cît şi la hotel. Întâlnirile nu au fost intermediate nici de Costan şi nici de Tera. Am primit bani de la Robert de mai multe ori, nu numai atunci când am întreţinut acte sexuale”.

• „La o petrecere organizată la Rin Grand Hotel l-am cunoscut pe Adrian Enache, cu care am ajuns să întreţin relaţii sexuale. În anul 2007, l-am cunoscut pe Bănicioiu Nicolae cu care am întreţinut o singură dată un act sexual, în anul 2009, în Delta Dunării, la o conferinţă PSD- şcoala de vară. Sunt şi eu membru PSD din 2009. S-a întâmplat pur şi simplu, nu am primit niciun ban pentru actul sexual întreţinut cu Nicolae Băniciou”

Citeşte şi:

EXCLUSIV- „DOVADA” PROCURORILOR CA DEPUTATUL NEGOIŢĂ A FACUT SEX CU O MINORĂ. SENOGRAMA „MOMENTULUI MAGIC”. Plus: Cum se câştiga MISS Tineretul Social Democrat, un premiu pentru „fetele” din reţea- VIDEO

DOSARUL SEX CU FOTOMODELE: Cum scapă deputatul Negoiţă deşi s-a culcat cu prostituata minoră. Cum a fost „refuzat” deputatul Bănicioiu de o „miss”

STENOGRAMELE DOSARULUI „SEX CU FOTOMODELE”. DEPUTATUL NEGOIŢĂ CĂTRE PEŞTE: „PREGĂTEŞTE FETELE. ÎN COSTUM DE BAIE!” PEŞTELE: „SUNT A XII-A. NU LE LASĂ PĂRINŢII SĂ PLECE” – SPECIAL

CE SPUN ROBERT NEGOIŢĂ, NICU BĂNICIOIU, ADRIAN ENACHE – SPECIAL

SEX LA ŞCOALA DE VARĂ PSD: Membrul PSD, Ioana, martor în dosar, povesteşte despre relaţiile sale sexuale cu Robert Negoiţă, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache

SEX CU O MINORĂ – INFRACŢIUNEA DE CARE DEPUTATUL NEGOIŢĂ NU E ÎNCĂ ACUZAT. CUM AR PUTEA SĂ SCAPE „LEGAL” – SPECIAL

CE SE ASCUNDE în spatele Agenţiilor de Modele. Irina Schrotter: fetele aleg între sărăcie şi prostituţie

Numele deputatului Nicu Bănicioiu apare şi el în dosarul prostituatelor de lux. Procurorii susţin că o câştigătoare a unui concurs de miss o REFUZĂ SĂ ÎNTREŢINĂ RELAŢII SEXUALE CU ACESTA. Ce spune Bănicioiu

Cine e Robert Sorin Negoiţă

Surse: Fiscul a pus sechestru pe averea deputatului Robert Negoiţă pentru TVA neplătit de 10 milioane de euro, plus penalizări

Portretul uninominalului la tinereţe: Robert Negoiţă, 1603 case

Al doilea articol, adus de pe blogul lui Palatul Șuțu

EXCLUSIV: Imagini cu fetele lui Negoiţă de la PSD

Publicat: 10 NOIEMBRIE 2010 

Ziarul Naţional a detonat azi o bombă: manechine plătite de politicieni pentru sex.  Ştirea s-a propagat şi a ajuns pe mai toate mediile de informare. Inclusiv la Hotnews, care vorbeşte despre un nou sex-gate, dar şi la Gândul, care scrie despre minore. Palatul Şuţu vă prezintă în exclusivitate imagini cu fetele de la concursul Miss TSD organizat în 2008. Eveniment care însă n-a fost singular. Evenimente cu manechine pentru deliciul pesediştilor s-au petrecut şi în 2007, şi în 2009. În fotografia cu nr. 2 îi puteţi zări pe Robert Negoiţă şi Nicu Bănicioiu savurînd din priviri manechinele.

.

.

.

.

.

Sursa: PALATUL ȘUȚU 

Lui Mazăre i se rupe de Conferința Națională a PSD. El are treabă … pozează pentru Playboy

2 noiembrie 2011 Lasă un comentariu

AVERTISMENT(Subiect nerecomandat minorilor)

Mare eveniment în PSD… Consilul Național al partidului…

Lume multă, gravă, problemele abordate de mare importanță.

Treaba e că în timp ce Iliescu și alții  se strofocau de grija față de partid, lipsea cineva. Radu Mazăre.

El avea treabă. Avea o ședință foto pentru Playboy.

Trebuia să apară pe copertă cu ocazia unui număr care sărbătorea 12 ani de prezență în românia a cunoscutei reviste. Pentru o apariţie nud în aceeaşi revistă, o social-democrată timişoreancă, dar fără nici o funcţie sau influenţă politică, a riscat excluderea din partid de către liderul Victor Ponta. Evident Ponta  nu are curaj să reacționeze la prestația de playmate a ui Mazăre.

”Îmi cer iertare că nu am participat ieri şi alaltăieri la lucrări, însă aveam programată o şedinţă de fotografie pentru Payboy. Nu ştiu câţi bărbaţi de aici ar fi renunţat la nişte fotografii cu patru tinere domnişoare superbe, aranjate, superbe, pentru şedinţa de partid. Eu nu am putut”, explica Radu Mazăre chiar de la tribuna Consiliului Național al PSD.

 12 ani de apariţie a revistei a fost sărbătorită de editorii Playboy cu aducerea unui politician pe copertă. Social-democratul Radu Mazăre apare înconjurat de mai multe fiice ale Evei îmbrăcate numai cu câte un papion. Pentru o apariţie nud în aceeaşi revistă, o social-democrată timişoreancă, dar fără nici o funcţie sau influenţă politică, a riscat excluderea din partid de către liderul Victor Ponta.

Primarul Constanţei, în schimb, nu este la primul contact cu revista pentru bărbaţi. În 2009, politicianul social-democrat a pozat pentru paginile acestei publicaţii în costum de gangster. A revenit acum, în costumaţie napoleoniană de secol XVIII- XIX, flancat de sâni, papione pe post de „generali-iepuraşi” Playboy.

Pozele sunt însoţite şi de un interviu. Printre referirile la nopţile reci prin cearşeafuri, fără compania femeilor, sau la exoticele rusoaice şi chinezoaioce care au pus pe jar inima lui Mazăre, primarul cu pretenţii de Don Juan explică şi de ce nu este adeptul sexului cu mai multe femei: „Nu umblu cu haimanale. Dacă nu umbli cu haimanale, n-ai cum să aduci nici două fete cu care tu ai o relaţie normală, sentimentală, în acelaşi pat. Sigur, pe bani, se poate face uşor. Dar eu n-am făcut-o, nici nu-mi place. Nu am asemenea fantasme. Mie-mi place să cuceresc, nu-mi place să plătesc”.

Rămâne de văzut cum va aprecia liderul său, Victor Ponta, pozele fierbinţi cu colegul său de partid. În martie acest an, apariţia timişorencei Roxana Golban pe coperta numărului din martie al revistei Playboy a iscat un scandal în interiorul PSD.

Pictorialul tinerei din Timişoara care, recent, a semnat adeziunea la organizaţia de tineret a PSD Timiş, a provocat o reacţie promptă a liderului social-democrat Victor Ponta, care a anunţat că aceasta nu are un viitor în partid.

„Nu citesc Playboy şi habar nu am cine este Roxana Golban. Mă gândesc să o trimitem la PDL, că ăia chiar o să o promoveze. Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţa va fi mult mai apreciată“, a spus atunci Victor Ponta, citat de ziarul Gândul.

Sursa:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mazare-inconjurat-de-fiicele-nude-ale-evei-in-playboy-pentru-un-pacat-similar-ponta-a-95229.html

Despre pictorialul balerinei Roxana Golban, TSD- ista luată în ștuti de Ponta  am scris la vremea respectivă și am adus din Playboiy întreg acel pictorial:

https://romanicablues.wordpress.com/2011/03/06/serviti-va-rog-articolul-si-pictorialulul-cu-balerina-tsd-ista-si-reactia-lui-victor-ponta/

 Ce s-a mai întâmpat cu frumoasa balerină TSD-isă ne spune Evenimentul Zilei?  L-a învins pe Ponta.

Ponta se declară învins de sexy PSD-ista care a pozat în Playboy

 

După ce iniţial voia să o trimită la PDL, Victor Ponta spune că balerina care a pozat în Playboy poate să rămână în PSD.
Preşedintele PSD s-a declarat învins de balerina social-democrată care a pozat în Playboy. El spune că a fost „un fraier” şi că regretă că a comentat acest subiect. „Nu sunt apostolul noii moralităţi”, a spus Ponta afirmând că „fiecare poate să facă ce vrea atât timp cât respectă legile ţării”. 

„Vreau să precizez că a fost un subiect mai important decât deplasarea domnului Băsescu, decât Codul Munciii, decât şedinţa PDL. A fost cu o domnişoară de la PSD care a pozat în Playboy. Anunţ că mă declar învins de domnişoara respectivă. Nu am spus nimica şi am văzut că toate energiile proletcultiste s-au mobilizat, fiecare poate să pozeze unde vrea, poate să fie în ce partid vrea. Mă declar învins. Haideţi să vorbim despre lucuri serioase”, a deschis Ponta subiectul azi, într-o conferinţă de presă după şedinţa USL.

Întrebat dacă „domnişoara care a pozat în Playboy” va fi exclusă din partid, Ponta a răspuns: „Nu am zis niciodată. Am citi atât de multe lucruri despre ce aş fi zis sau ce aş fi gândit eu încât nu mi-am dat seama cât energie libertină sau moralistă există în media românească. M-am bucurat. Nu am nicio problemă cu nimeni. Poate fiecare să facă ce vrea atâta timp cât respectă legile ţării. Nu am comentat în niciun fel. Nu am apucat să zic nimic ieri la conferinţa de presă pe tema economiei UE. Singurele întrebări le-am avut despre domnişoara respectivă. Mă bucur că este un subiect important. Eu mă declar învins şi nu vreau să mai ridic niciun fel de problemă de acest gen”.

La insistenţele jurnaliştilor, întrebat dacă prin poziţia sa îşi dă acordul ca balerina să rămână în PSD, Ponta a răspuns: „Regret că am fost atât de fraier că am răspuns la telefon. Au fost patru apeluri în timpul reuniunii de la Atena. Am crezut că e un incendiu acasă, că a căzut guvernul Boc. Îmi pare rău că am răspuns la telefon. O să am grijă data viitoare să nu mai fac. Nu am nicio problemă, nu sunt nici eu vreun apostol al noii moralităţi, fiecare poate să facă ce vrea atât timp cât respectă legile”.

Roxana Golban, membru al PSD Timiş, de profesie balerină, a pozat în ultima ediţie a revistei Playboy. Conform ziarului Gândul, Victor Ponta a dat de înţeles că va fi exclusă din partid. „Noi suntem mai socialişti, aşa, şi nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PDL. În PSD nu are viitor această Roxana Golban, dar o trimitem bucuroşi la PDL, unde cu siguranţă va fi mult mai apreciată”, declarase Ponta pentru cotidianul citat.

Sursahttp://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-se-declara-invins-de-sexy-psd-ista-care-a-pozat-in-playboy-923293.html

Evenimentul își amintește de frumoasa fată și ne mai spune că:

Roxana, pesedista Playboy, ia ciubucuri pentru o cauză nobilă

Tânăra care a iscat un scandal imens în primăvară, pentru că a pozat în revista pentru adulţi, s-a angajat barmaniţă pentru o zi, suma strânsă fiind donată în scopuri caritabile

O vedetă Playboy vrea ciubuc de la timişoreni. Balerina Roxana Golban, cunoscută în toată ţara după ce şi-a arătat nurii, primăvara aceasta, în celebra revistă pentru bărbaţi, a testat, vineri, viaţa de chelneriţă, într-un local din oraş. Ea a cerut, cu tupeu, bacşiş, de la fiecare client. Totul, pentru o cauză nobilă.

Vedeta Playboy s-a alăturat campaniei “Viaţă pentru Dana” iniţiată de www.debanat.ro, prin care timişorenii încearcă să strângă 50.000 de euro. Banii îi sunt necesari Danei Ispan, o tânără mamă de 37 de ani, ca să se opereze în Germania de o tumoră canceroasă localizată la nivelul capului. 


Victor Ponta a cerut excluderea ei, apoi s-a calmat

Numele Roxanei Golban a fost în martie pe buzele tuturor, de la Victor Ponta la badea Gheorghe de la ţară. A fost prima balerină din ţară care a lăsat pudoarea deoparte şi s-a dezbrăcat pentru naţiune. Imaginile ei, alături de o altă balerină, imortalizate cu sânii goi, au făcut turul României. 

Tânăra de 21 ani a intrat în PSD Timiş cu câteva zile înainte ca revista în care pozează în ipostaze incitante să ajungă la chioşcuri. În primă fază, liderul partidului, Victor Ponta, a cerut excluderea ei din formaţiune, apoi s-a calmat şi a decis că pozele din Playboy nu pot fi decât onorante pentru PSD. 

Pentru Roxana, au lăsat unii şi câte-o sută de lei

După experienţa din primăvară, Roxana a decis să lase o vreme baletul deoparte, iar în prezent e studentă la marketing. Cu ce a învăţat deja în primele ore din facultate i-a convins pe bănăţeni să îi dea bacşişuri „grase” cât serveşte cafeaua la People Cafe. „Au lăsat unii şi câte 100 de lei, alţii 10, 20 de lei”, a declarat tânăra. Ea spune că a devenit chelneriţă pentru o zi din omenie. „Oricând e binevenit un ajutor şi e normal să îţi ajuţi aproapele”, a mai punctat vedeta Playboy. 

Timp de o lună, în fiecare vineri, la People Cafe, personalităţi din Timişoara vor servi clienţii. Ciubucul va intra direct în conturile Danei Ispan, tânăra de 37 de ani ce suferă de o tumoare cerebrală. La prima ediţie a campaniei, vinerea trecută, s-au strâns peste 2.500 de lei. Cei care vor să o ajute pe Dana Ispan o pot face inclusiv donând în conturile deschise la BRD, în lei, cod IBAN: RO27BRDE360SV22144303600, respectiv în euro, la BCR, cod IBAN: RO38RNCB0805105954330001.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/roxana-pesedista-playboy-ia-ciubucuri-pentru-o-cauza-nobila-948794-1.html

Ei, dar se pare că ne-am luat cu vorba și am deviat. Vorbeam despre absența lui Mazăre de la Conferința națională a PSD de dragul participării la un pictorial sărbătoresc al Playboy.

În respectiva revistă găsim un articol referitor la Mazăre:

Primul bărbat pe coperta Playboy România

Radu Mazăre se suprapune destul de bine pe definiţia unui playboy dată cîndva de Hugh Hefner:„un bărbat liber să trăiască frumos, libertate cîştigată prin muncă şi succes”.

Radu Mazăre este unul dintre veritabilii playboy din România şi acesta este motivul pentru care am decis să-i acordam cinstea de a fi primul romîn care apare pe coperta revistei iepuraşului cu papion.

În istoria de aproape 60 de ani a Playboy US, doar 8 bărbaţi au apărut pe coperta celei mai celebre reviste de bărbaţi din lume: Peter Sellers (1964), Burt Reynolds (1979), Steve Martin (1980), Donald Trump (1990), Jerry Seinfeld (1993), Dan Aykroyd (1993), Leslie Nielsen (1995) şi Seth Rogen (2009). Nici unul dintre aceşti bărbaţi nu a apărut singur pe copertă ci însoţit de una sau mai multe domnişoare. Bineînţeles, Radu Mazăre nu face excepţie. Iată cîteva imagini de la şedinţa foto pentru noiembrie.  

( Nota Blue: Câteva din aceste fotografii  se pot vedea la finalul articolului, sau pe lincul de mai jos) 

Sursa: http://www.playboy.ro/girls/articol/primul-barbat-pe-coperta-playboy-romnia/446/6#playboy

Cumva, am un fel de gust amar în gură legat de această poveste.

Se pare că pentru unii din politicienii noștrii este mult mai important să își satisfacă vanitățile personale decât să facă ceea ce fac politicienii serioși…

Cine să-i pună la punct? Indivizi de teapa lui Robert Negioți care a fost amestecat la rândul lui în scandalul cu TSD-stele care se prostituau? Victor Ponta despre care se spunea la veamea aceea că  s-a dedulcit și el la tesediste? Să fim serioși.

Păcatul mare este că marea majoritate a celor care îi votează ori nu sunt interesați de faptul că după ce își votează aleșii aceștia se ocopă de cu totul altceva decăt le-ar cere mandatul pe care l-au primit, fie nici măcar nu află despre ce este vorba.

Probabil într-o zi o vom vedea și pe Roxana Golban ca mare moralistă așa cum pozează acum de exemplu Lia Olguța Vasilescu. Asta nu ezita să se arate extrem de indignată de trecerea unora de la u partid la altul uitând că și ea și-a început cariera politică la alt partid decât cel în care prestează.

Poate la noile algeri constănțenii vor vedea afișe electorale cu candidatul PSD într-e o grămadă de fete goale…

Poate …

.

.

.

.

.

.

Politica de vară o face fiecare după cum poate

26 august 2011 Lasă un comentariu

Vara aceasta pare a fi una complet lipsită de inspiraţie politică pentru Opoziţie, astfel că fiecare partid fâlfâie ce poate. PNL-ul defileaztă cu nurii TNL-istelor, PSD-ul reiterează propunerea lui Băsescu  (cu votul uninominal) pentru a nu cădea în uitare.

Politica de vacanţă este totuşi o politică luată poate mult mai în serios decât politica în nonvacanţă când marii lideri politici sunt prezenţi la datorie. Nu, nu la Parlament. Ce să facă acolo? La televizor

Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai… oops, stai că asta-i din alt film…

Ca nu cumva să se le tracă prin cap tinerilor liberali să se corcească, Doamne fereşte cu tinere de altă coloratură politică, laGiurgius-a organizat pe malul unei piscine o petrecere de pomină. Drept să spun nu văd nimic rău în asta. Lumea mai trebuie să se şi distreze.

Organizatorul  respectivei petreceri, preşedintele TNL Giurgiu, întrebat dacă a adus animatoare pentru potolirea focului năbădăioşilor tineri liberali a dezminţitcategoric. Paraşutele care au dansat pe malul piscinei nu sunt animatoare ci member cu carnet a TNL. „Acele domnisoare, nu sunt animatoare, sunt fete din cadrul organizatiei de tineret a PNL Giurgiu. Toti cei care au participat au fost membrii si invitati” a declarat el textual. Petrecerea respectivă cică a fost organizată  din fondurile TNL Giurgiu precum şi nişte sume donate de sponsori. În Septembrie se spune că se va mai organiza o astfel de petrecere.

Acuma, să fim serioşi. E normal să li se plătească drumul, masa, cazarea, distracţia prezervativele, că d’aia sunt ei viitorul gălbejitului partid.

Ce li s-o fi spus tinerilor prezenţi, nu ştiu, dar pot bănui că li s-a repetat ca să nu uoite de ce există ei ca partid, înlăturarea lui Băsescu din funcţia de preşedinte şi, nu mă îndoiesc, li s-o fi transmis mai mult sau mai puţin in sotto voce o mare zicere din înţelepciunea britanică.( “Cel mai bun anticoncepţional este sexul oral”-Tony Blair către liceenele britanice năbădăioase).

Evident că şi pentru colegii lor din nelegalizata, încă, USL, şi PSD are activitate de vacanţă, dar nu cu TSD-iste sexoase  ci cu liderii şi nu pe malul unei piscine ci cu vaporul prin Deltă.

Nici nu mă aşteptam să o văd pe Abramburica dansând în costum de baie.

De subliniat că Liviu Dragnea, aflat în vacanţă prin alte orizonturi, şi Ion Iliescu (di motive de sănătate nu au fost prezenţi).

De faspt este vorba de o convocare pe care Ponta a făcut-o pentru o şedinţă informală care a durat aproape şase ore.

N-am aflat cam la câte calorii se ridică cele … dezbătute la şedinţa respectivă, dar unele surse  din conducerea PSD, spun că social-democraţii au cântărit argumentele pro şi contra comasării alegerilor şi au ajuns la concluzia că această variantă nu le este favorabilă. „Chiar dacă la prima vedere ar fi un avantaj, anume că primarii vor trebui să facă împreună cu parlamentarii o singură campanie şi nu va exista riscul ca, odată aleşi, la parlamentare să se relaxeze, să îşi ia vacanţă sau să fie ademeninţi cu promisiuni de finanţare din partea puterii, s-a ajuns la concluzia că această variantă trebuie privită cu rezerve fie şi doar pentru că a fost propusă de PDL”.

După ce şi-au luat degestivele pentru a li se aşeza … ideile dezbătute, se spune că în loc de notă de plată, conducerea partidului le-ar fi trasat celor prezenţi sarcina benevolă şi obligatore de a face cam tot ce le trece prin cap, fără a precupeţi nici un efort  în a tergiversa în Parlament dezbaterea şi votul la modificările legislative necesare comasării alegerilor locale cu parlamentare. Sursele mai sus pomenite mai spun că  că au fost analizate şi rezultatele de la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din Neamţ şi Maramureş, concluzia fiind că PSD nu are resursele financiare disponibile pentru a face faţă actualei puteri, deci alegătorul pesedeis va cam trebui să se mulţumeacă probabil cu o brichetă şi o Eugenie…

„Nu avem cum să ne luptăm decât să încercăm să exploatăm nemulţumirea electoratului mai cultivat şi mai informat. Va trebui să avem o strategie specială în acest sens”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse respective.

O parte din conducerea PSD urmează să fie prezentă, vineri, la lansarea programului USL pe Turism, care va avea loc la Mamaia.

O altă concluzie a întâlnirii din Delta Dunării a fost că PSD va insista pentru legiferarea sistemului de vot uninominal necompensat, despre care cei mai mulţi dintre vicepreşedinţi au afirmat că va avantaja PSD. Aici cred că ar trebui să spun că dacă preşedintele Băsescu s-ar întâmpla să propună iar un astfel de system de vot, brusc, PSD va vace ce a făcut şi atunci când cu referendumul care a avut loc în acest sens. Au făîcut ca sustemul adoptat să fie mai rău chiar decât votul pe liste.

Premierul Boc a declarat că theoretic e posibilă comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în anul 2012, însă oportunitatea acesteia va fi analizată în coaliţie, care va lua o decizie în acest sens, dar:  „Nu este o discuţie nouă aceasta, ea a avut loc şi cu mai mult timp în urmă. Teoretic este posibilă, vom analiza oportunitatea ei şi vom lua o decizie în acest sens”.

Premierul a mai  spus că va exista o analiză în  coaliţia de guvernare şi asupra posibilităţii eliminării sistemului de compensare la votul uninominal pentru alegerile parlamentare din 2012.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, pentru MEDIAFAX că ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare este bună pentru că, „în proasta tradiţie românească”, fiind decalate scrutinele, instituţiile paralizează un an, iar politicienii „îşi pierd minţile”.

Tot pentru MEDIAFAX Sulfina Barbu (PDL), Preşedintele Comisiei de administraţie a Camerei, a spus  că alegerile parlamentare pot fi comasate cu cele locale dacă vor fi modificate legea administraţiei publice locale şi legea alegerilor locale, pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali.

Sulfina Barbu a precizat că mandatele aleşilor locali pot fi prelungite cu maximum şase luni.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea susţine comas area alegerilor parlamentare  cu cele locale pentru că astfel s-ar face economii la buget şi ar fi o prezenţă mai mare la vot.

În 3 august, la B1TV,  preşedintele Traian Băsescu a declarat, că el poate lua în calcul cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare doar dacă această ipoteză vine din partea partidelor, precizând că, tehnic, o astfel de măsură este posibilă doar prin modificarea Legii administraţiei publice locale.

Răspunzând unei întrebări, preşedintele a explicat că: „Eu nu pot lua în calcul această ipoteză (cuplarea alegerilor locale cu cele legislative) decât dacă vine de la partide. Deocamdată nu am o asemenea propunere de la partide şi nici n-aş avea ce să fac, dacă ei stabilesc să fie altfel, decât la promulgare să trimit, eventual, legea înapoi”, a explicat domnia sa, pentru a mai adăuga că, din punct de vedere tehnic, alegerile parlamentare nu pot fi modificate.

„Ce se poate face legal este ca prin legea administraţiei publice locale să se mute alegerile locale odată cu legislativele. Aşa ceva se poate, dar nu este o soluţie luată în calcul în momentul de faţă, nici n-a fost ridicată de cineva”, a spus preşedintele.

De fapt ce mi se pare interesant în vara asta este că marea noutate a veri e faptul că nu e nici o noutate. Aparenţa de ireconciabilitate între Putere şi Opoziţie îmi pare a se accentua.

De asemenea mi se relevă faptul că USL nu prea are ce propuneri să facă.

  Oricine poate vedea cum la Intact sau Realitatea Media se încearcă tot timpul accentuarea dorinţei de neintrare în dialog din partea Opoziţiei şi u fapt cel puţin grav, că Opoziţia nu doar că nu are ce să arunce nou pe piaţă, dar reânvie povestea cu autonominalul căruia i s-au opus cu vehemenţă cu ceva vreme în urmă…

Cred că dacă n-ar exista Intact-ul şi Realitatea Media, am asista la perioada cu cea mai fadă opoziţie reală…

Cred, de asemenea că, din punctual de vedere al Opoziţiei, trăim una din cele mai triste şi plictisitoare veri.

 Şi se mai miră că pierd alegerile  pe bandă…

Serviţi vă rog: Articolul şi pictorialulul cu balerina TSD-istă şi reacţia lui Victor Ponta

6 martie 2011 13 comentarii

 

Roxana Golban, este balerină,  membră a tineretului Social Democrat  Timiş a apărut într-un pictorial  Playboy, trebuie să recunosc, destul de reuşit. Mi se pare normal să fie încântată pentru ce a ieşit.

La fel de încântaţi au fost şi colegii săi din organizaţia de Timiş a TSD, însă cei de la bucureşti în frunte cu ameţitul de Ponta se declar profund nemulţumiţi.

Conform Ziare.com http://www.ziare.com/articole/reactie+victor+ponta+playboy Roxana declară că: „Intr-adevar, sunt membra activa a Tineretului Social Democrat. Colegii mei de la Timisoara stiu de pictorial si nu am avut parte decat de sustinere din partea lor. Nu mi-am facut probleme ca aceasta aparitie mi-ar putea dauna in viitor, pentru ca este un lucru pe care l-am dorit cu adevarat. Ramane de vazut daca o sa-mi dauneze carierei, dar nu cred ca va fi cazul. Oricum, este prea devreme ca sa ma pronunt”

Victor Ponta, ca de obicei habar neavând ce spune, deoarece el însuşi zice că nu citeşte revista incriminată, adeclară că:

„Nu citesc Playboy si habar nu am cine este Roxana Golban. Ma gandesc sa o trimitem la PD-L, ca aia chiar o sa o promoveze. Noi suntem mai socialisti, asa, si nu apreciem frumosul cum o fac cei de la PD-L. In PSD nu are viitor aceasta Roxana Golban, dar o trimitem bucurosi la PD-L, unde cu siguranta va fi mult mai apreciata”

După această declaraţie a şefului PSD, în Curentul http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011030755522/Politic/Despre-Playboy-Ponta-si-promovarea-sexului-frumos-in-PSD.html găsim reacţia Organizaţiei de tineret a PDL

„OT PDL remarcă din nou că elanul tineresc de «cârlan» al preşedintelui PSD, Victor Ponta, se încurcă în fuste, de fapt mai degrabă în frumuseţi feminine social-democrate fără fuste, care arată nuditatea psd-istă atât la propriu, cât şi la figurat“.
„La scurt timp după scandalul generat de dezvăluirile unor minore participante la concursuri de «Miss TSD» şi recompensate pe măsura performanţelor demonstrate personal celor trei tineri politiciani PSD-işti, Robert Negoiţă, Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta, prezentat de OT PDL ca făcând parte din programul «femei şi circ» oferit de social-democraţi românilor, constatăm că Victor Ponta are de-a face cu o nouă poveste de nuditate în PSD. Atitudinea «de dictator» de a o trimite pe tânăra jună social-democrată, care a pozat într-o revistă pentru bărbaţi, la PDL, curmându-i viitorul strălucit în PSD, ne pune pe gânduri în ceea ce priveşte memoria tânărului şi neliniştitului preşedinte al PSD, căruia îi reamintim că Daciana Sârbu a aparut în pictoriale declarând chiar că «nu e un păcat să fii sexy»“

Dar cum nici o luare de poziţie   nu poate fi luată  ca infailibilă, iată mai jos articolul care însoţeţte pictorialul şi pictorialulul ca fiecare să fudece cu propriul cap.

Eu nu aş zice că e pornografie, deşi nu e tocmai o coleţie de poze de afişat în biserică. totuşi, politica îl întrece de departe în vulgaritate .

Deci, articolului din Playboy…

http://www.playboy.ro/girls/articol/primele-balerine-care-pozeaza-nud/311/3#playboy

Primele balerine care pozeaza nud. În filmul Black Swan, două balerine talentate se luptă pentru rolul dublu de lebădă albă/lebădă neagră. Playboy recrează aceeaşi tensiune între două balerine profesioniste care au avut deja experienţa incredibilă de a juca în Lacul Lebedelor: Eugenia Stoian şi Roxana Golban

Roxana Golban (blonda) e din Timişoara şi a început să studieze baletul de la 7 ani. Părinţii au dat-o după ce a spart un candelabrul în timp ce sărea coarda în casă. În clasa a XI-a, după ce cîştigat premiul III la Olimpiada Naţională de Artă Coregrafică s-a mutat la liceu în Bucureşti din dorinţa de a locui singură şi de a fi independentă. Acolo a cunoscut-o pe Eugenia şi cele două au devenit aproape inseparabile.

După liceu a făcut un an Facultatea de Coregrafie, dar a renunţat pentru că dansa tot timpul şi nu mai ajungea la cursuri. Acum s-a întors în Timişoara şi studiază Economia şi Administraţia Afacerilor, dar continuă să facă spectacole. „Am cea mai mare satisfacţie cînd sînt pe scenă”, spune ea.

Roxana i-a plăcut mult experienţa de a poza nud deşi i s-a părut ciudat că ea era cea supusă dorinţelor Eugeniei. „În realitate e puţin invers”, spune ea.

Eugenia Stoian (bruneta) e din Bucureşti şi face balet din clasa a III-a, cînd s-a decis că nu mai suportă vioara. La liceul Floria Capsali a obţinut burse pentru stagii coregrafi renumiţi din străinătate printre care Massimo Gerardi, Rachid Ouramdane şi Thomas Kelly.

S-a împrietenit cu Roxana după ce a dus-o la o seară de salsa, un gen de muzică pe care l-a descoperit în liceu. A studiat un coregrafia dar s-a retras pentru a se putea concentra pe spectacole. „Mi-am dorit să pot să apar pe scenă”, spune Eugenia.

Despre şedinţa foto: „Nu pot descrie experienţa”, spune Eugenia. În ciuda faptului că a pozat aproape jumătate de zi, i s-a părut că totul a trecut într-o clipă.

Şi acum pictorialul cu Roxana Golban şi Eugenia Stoian

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Poate Ponta ar trebui să vadă cum e cu Anna Birchall. Deşi se neagă faptul că în cabina maşinii s-ar fi întâmplat oarece ciudăţenii orale, ia uite cât de frumoasă e brăţara pa care doamna Bitchall o are la mână şi cât de mult seamnănă cu poza prestatoarei de servicii din parcare.

 

.(Menţiune: Imaginea de desupra acestei menţiuni este aşa cum am descărcat-o de pe NET. Cea de mai jos este editată, i-am mărit contrastul din cauza calităţii proaste. Se va putea revedea şi mai jos pe pagină)


N-am auzit că ar vrea să o dea afară şi pe Anna sau pe acele TSD-iste care i-ar fi făcut favoruri lui, lui Mazăre, fraţilor Negoiţă sau celorlalţi implicaţi în povestea cu prostituţie şi minore  tesediste.

%d blogeri au apreciat: