Arhiva

Posts Tagged ‘USR’

LIA OLGUȚA VASILESCU ACUZĂ PNRR. ”Bătaie de joc faţă de munca unor oameni”

19 februarie 2022 Lasă un comentariu

Simțindu-se ea, Lia Olguța Vasilescu, Sexy L.O.V. primărița din Bănie, cam nevorbită de la o vreme, s-a dus să se victimizeze la Antena 3.

Lia Olguța Vasilescu

Uitând, evident, să amintească de spitalele regionale promise de PSD, Olguța s-a apucat să critice PNRR. Ea acuză faptul că orașele din Ardeal au cuprinse în PNRR câte ”două, trei, sau chiar patru” spitale, în timp de Craiova a rămas nebăgată în seamă..

Ma`am Vasilescu spune că urbea pe care o conduce a depus adrese în care spunea că vrea să construiască un spital de pediatrie cu finanțare europeană. Ea susține că ar fi trimis atât la Ministerul Fondurilor Europene cât şi la Ministerul Sănătăţii, încă de anul trecut, din 25 februarie 2021. Apoi, pe 8 iunie, a mai fost depusă o solicitare, dar aceasta nu a primit niciun răspuns.

Cine ar fi vinovat de această flagrantă discriminare a minorității oltene? Uluitor, nu Emil Boc, ținta ei favorită în dosul căruia, roșcovana primăriță își înfige colții de câte ori are ocazia ci USR.

„În ultimele două zile, peste tot în media, pe Facebook, peste tot, cei de la USR spun că de fapt Craiova nu a depus niciun fel de solicitare. Nu! Am depus solicitare cu toate celelalte administrații. Nu s-a ţinut cont de ea“ a declarat Prințesa Băniei la Antena 3.

Cum, fără oarece trimiteri la pârdalnica Teorie a Conspirației nu se poate, Olguța spune că lista spitatelor ce au fost incluse în PNRR a fost cunoscută doar de ministrul Ghinea și un secretar de stat. Ea s-a arătat indignată de faptul că municipiul Craiova a fost ignorat complet.

„Am solicitat la Ministerul Sănătăţii să mi se dea criteriile pentru care unele spitale sunt în listă, altele nu sunt. Şi mi s-a răspuns că nu există niciun fel de metodologie, nu există niciun fel de hotărâre de guvern.

Că a fost o secretară de stat de la USR, doamna Migiu, care numai ea a ştiut de această listă şi cum a selectat aceste spitale numai dumneai ştie să spună. Deci este clar că nu a fost făcut nu numai transparent, dar pur şi simplu a fost într-o totală bătaie de joc faţă de munca unor oameni”  a  mai declarat roșcovana.

Trebuie precizat un lucru. Componenta de sănătate din Planul de Redresare și Reziliență prevede două tipuri principale de investiții, cu un buget total de 2,45 miliarde de euro. PNRR prevede construirea sau renovarea a 200 de centre comunitare, dotarea a 3.000 de cabinete de medicină de familie, în special în mediul rural,  dar și amenajarea sau modernizarea a 30 de ambulatorii (policlinici) și 26 de secții ATI pentru nou născuți. Tot în PNRR se mai prevede și infrastructură nouă pentru 24 de unități sanitare din țară (spitale) și construirea a 10 unități medicale mobile.

FLORINA PRESADĂ ACUZĂ CĂ LA MINISTERUL EDUCAȚIEI SE DETURNEAZĂ SUME URIAȘE DE BANI

12 februarie 2022 Lasă un comentariu
Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, vineri, 11.02.2022, Florina Presadă, senator USR, acuză că, la Ministerul Educației, banii destinați reducerii abandonului școlar, în loc să ajungă acolo unde trebuie, ajung la școli de elită, ”cele mai bune școli din România”.

Florina Presadă

”Cunoaștem cu toții povestea miliardelor de euro care trebuie să fie aduse în țară prin PNRR. Miliarde de euro care trebuie să ne scoată din sărăcie, analfabetism și înapoiare.

Uitați de astea. La Educație, Ministrul s-a gândit că nu e nevoie de bani la școlile cele mai defavorizate din țară, ci la cele mai bune școli din România.
Dacă obiectivul asumat prin PNRR este reducerea abandonului școlar, printr-un mecanism de selecție defectuos, frumos intitulat Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, banii ajung la școlile de top din țară, unde nu prea e abandon școlar.
Ca să înțelegeți amploarea nerușinării, aflați că Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiat de Ministerul Educației în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, are o valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.
Bravo, doamnelor și domnilor de la Educație! Ați reușit să transformați PNRAS într-un PNDL pe educație.
…………………………
Iubiți România cu ochii deschiși!” – scrie Florina Pesadă pe contul său de Facebook, vineri, 11.02,2022. 

CRISTINA PRUNĂ: ”Dacă ar fi funcționat termocentrala de la Iernut, România ar fi fost exportator de energie electrică”

7 februarie 2022 Lasă un comentariu

Cristina Prună, deputat USR spune că dacă ar fi funcționat termocentrala de la Iernut care acum „stă să adune praf, în condiţiile în care este finalizată în proporţie de 90%”, România ar fi putut fi exportator net de energie electrică.

Cristina Prună

Vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, Cristina Prună a afirmat că România a importat în perioada ianuarie – octombrie 2021, 1,43 TWh, conform datelor ANRE. Funcționarea termocentralei de la Iernut în aceeaşi perioadă ar fi însemnat o producţie de cel puţin 2 TWh.

„Compania de stat Romgaz, aflată în portofoliul Ministerului Energiei, are bugetat pentru anul 2022 viramente către statul român din impozite de 7,4 miliarde de lei. Vorbim de peste 1 miliard de euro încasat de statul român prin supra-impozitare. În acelaşi timp, această companie nu este în stare să finalizeze o investiţie aproape gata. Vorbim despre Centrala de la Iernut care stă să adune praf în condiţiile în care este finalizată în proporţie de 90%. Dacă acest proiect ar fi fost dus la capăt, aşa cum era prevăzut, România era exportator net de energie”  a explicat Cristina Prună, potrivit unui comunicat al USR transmis presei.

Doamna Prună afirmă că Ministrul Energiei a mințit când a spus că va fi finalizată până la sfârşitul anului.

„Mulţi vorbesc de independenţa energetică a României, dar nu fac nimic. Ministrul Energiei ne-a minţit în aprilie 2021 că centrala va fi finalizată ‘până la sfârşitul anului’. În ianuarie anul acesta a anunţat un nou termen ‘finalul anului 2022’. Câte minciuni mai trebuie spuse şi câţi români mai trebuie să înfrunte explozia facturilor la energie până când noua centrală pe gaz de la Iernut va fi gata?” a completat Prună.

USR a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, care a fost dezbătută azi, 07.02.2022.

ALINA GORGHIU: ” … dvs, domnule Cioloş, aţi legitimat AUR, semnând împreună cu ei moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern”

15 ianuarie 2022 Lasă un comentariu

Alina Gorghiu, senator PNL, denunță pe contul său de Facebook, citez, „imaginea ipocriziei în politica mare” este „tristă”, reproșându-i lui Dacian Cioloș, liderul USR, faptul că a legitimat AUR, „semnând împreună cu ei moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern”.

Declarația Alinei Gorghiu vine după ce Dacian Cioloș a afirmat că „huliganismul celor de la AUR nu ar exista dacă autorităţile statului nu le-ar permite să încalce legea”.

„Ce tristă e imaginea ipocriziei în politica mare! Păi dvs, domnule Cioloş, aţi legitimat AUR, semnând împreună cu ei moţiunea de cenzură împotriva propriului guvern. Şi tot dvs aplaudaţi în plenul reunit atunci când huliganii de la AUR au înjurat un coleg de la PNL şi l-au forţat fizic să coboare de la tribună” a scris, vineri seară, pe Facebook, Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, „AUR este un partid extremist, cu lideri huligani, lipsiţi de decenţă şi de respect faţă de instituţiile statului, oameni care nu cunosc standardele impuse de un stat democratic” – mai scrie senatoarea PNL.

„Concluzie: ţineţi minte să nu mai acceptaţi să semnaţi împreună cu AUR următoarea moţiune de cenzură sau să colaboraţi în alte demersuri” – a conchis Gorghiu.

CLOTILDE ARMAND: ”S-au trezit dinozaurii pesediști să mă atace. E semn bun. E semn că sunt tare disperați….”

3 august 2020 Lasă un comentariu

Despre Clotilde Armand cei care o cunosc spun că este o franțuzoaică ambițioasă, onestă,  educată, decentă, cu mult bunsimț și foarte agreabilă, care iubește mult România.

Asta nu contează când se apropie alegeri. Sistematic, ea devine o țintă a unor atacuri venite din zona PSD, atacurile la adresa sa bazându-se pe tot felul de năzbâtii, pe principiul ”calomniază, calomniază, ceva tot rămâne” .

Dacă de multe ori a tăcut lăsându-și adversarii să fiarbă în suc propriu, iată că de data aceasta a ripostat printr-o postare pe Facebook:

Clotilde Armand

S-au trezit dinozaurii pesediști să mă atace. E semn bun. E semn că sunt tare disperați. Și nu oriunde. La televiziunea celui care este șef de campanie pentru primarul PSD al Sectorului 1. Vedeți cum se leagă lucrurile? Acum, eu le propun ceva acestor pesediști. Iată:

Dle Mitrea, haideți să facem o emisiune la televiziunea șefului de campanie al primarului pesedist din Sectorul 1 despre cum ați negociat dvs. și guvernul Năstase contractul Bechtel.
Știu că mulți cetățeni au uitat iar PSD încearcă acum să dea vina pe altcineva pentru acel contract păgubos. Dar dvs. erați ministru al Transporturilor din guvernul Năstase în perioada semnării contractului cu Bechtel și știți asta. Ce părere aveți?

Românii trebuie să afle de ce după 30 de ani n-au autostrăzi. Iar vinovați trebuie să plătească. Ar fi bine să-l chemați alături de dvs și pe dl A. Năstase. Și pe dl. E. Bejinariu. Sau pe I. Rus. Să stăm la o masă în fața națiunii române și să vă explic tuturor cum ați distrus această țară iar acum aveți tupeul fantastic de a da lecții despre moralitate. Să vă explic, factual, că locul vostru este în lada de gunoi a istoriei post-decembriste din România.

PS: Știu că n-aveți curaj, știu că veți refuza oferta mea. Sunteți prea fricoși.
PPS: Legat de ”hărnicia” primarului PSD: Dle Mitrea, e adevărat că dvs l-ați demis din Ministerul Transporturilor pe actualul primar de la Sectorul 1 pe vremea când erați ministru? Era chiar așa ”harnic” încât l-ați demis? – scrie Clotilde Armand pe contul său de Facebook.

Clotilde

Cătălina Porumbel, realizatoarea Antenei 3, consideră că telespectatorii postului nu trebuie tratați ca niște oameni inteligenți

11 mai 2019 2 comentarii

***

Vineri, într-o emisiune electorală de la Antena 3, realizatoarea, Cătălina Porumbel, cea care a înlocuit-o pe Dana Grecu pe spațiul de emisie, atentă să șicaneze cu orice preț reprezentantul USR, probabil acea sarcina aceasta, a reușit să îi facă tâmpiți pe telespectatorii postului, lucru cu care nu pot să nu fiu de 100% acord.

În studio, fostul ministru Liviu Pop făcea tot felul de afirmații care mai de care mai halucinante, arătând un dispreț profund față de capacitățile intelectuale ale membrilor PSD (care coincid cu telespectatorii Antena 3), cum face și Liviu Dragnea în declarații de presă și pe la mitingurile electorale, senatorul USR Radu Mihail îi atrage atenția că telespectatorii Antenei 3 merită tratați ca niște oameni inteligenți: ”Mi-aş dori ca domnul senator să tratateze telespectatorii Antena 3 ca pe nişte oameni inteligenţi“.

Năroada realizatoare a emisiunii, Cătălina Porumbel, mimând uluirea, intervine și se arată extrem de revoltată de cele spuse de senatorul USR. În mintea ei, senatorul USR a jignit profund telespectatorii Antenei 3 considerând că aceștianu  merită tratați ca niște oameni inteligenți:

„Cum ati spus despre telespectatorii Antenei 3? – a spus iritată Cătălina Porumbel – Domnule senator, stati putin. Cum ati spus? Stati putin, va rog frumos, ca dvs. ati jignit niste oameni care se uita la acest post. Deci cum ati spus? Mai spuneti odata, domnule de la USR. Cum va permiteti dvs. sa veniti aici si sa jigniti niste oameni care se uita la acest post? Cum va permiteti sa spuneti ca «merita sa fie tratati ca niste oameni inteligenti»? Numai dvs. de la USR sunteti inteligenti? Va rog frumos sa va cereti scuze! Ramaneti pe acest fotoliu, dar nu mai aveti nicio interventie. Mi se pare degradant sa veniti si sa jigniti acest post si oamenii care se uita la el”.

Nu am cum să nu o felicit pe Cătălina Porumbel pentru această afirmație. Nu ai cum să fii telespectator al Antenei 3 sau membrul al PSD dacă nu ești tâmpit.

Lui Tăriceanu i s-a sculat cavalerismul (și mârlănia)

5 martie 2019 Un comentariu

MOTTO: Când Dumnezeu vrea să îl piardă pe om îi ia mai întâi mințile.

Acum câteva zile Călin Popescu Tăriceanu, aflându-se într-un studio de televiziune, întrebat fiind dacă va candida la alegerile prezidențiale a început să se fandosească precum fata mare dusă la bordel. Zicea că se mai gândește, că el de fapt ar vrea ca românii să fie uniți. Suna de parcă ar fi spus că vrea ca țara asta să fie ca o poză cu pisicuțe împopoțonate cu floricele și cu sunet de viori.

Aproape uluitor este faptul că nici o secundă nu s-a gândit că poate ruptura tot mai adâncă dintre diferite categorii i s-ar putea datora și lui ca și celorlalți infractori care au pus mâna pe țara asta. Zecile sau sutele de mii de oameni care ies periodic în stradă și spun că vor o țară normală fiind dovada vie că el și cei cu care s-a încârdășit doresc să arunce România în mizeria pestilențială comunistoidă care nu are nici o treabă cu Europa. 

În sclifoseala lui de Fante al Democrației Elevate, Tăriceanu a început să se vadă pe sine și un fel de cavaler în armură strălucitoare, apărător al fecioarelor neprihănite făcute poștă de balaurii cei răi.

El s-a apucat să îi muștruluiască pe tinerii de la USR care, fără moral și fără prințip au sărit ca hultanii asupra Silfidei de Videle. Doar că, onorantul cavalerism i-a fost pulverizat de mârlănia orfelinului crescut de turnătorul la Secu, Dan Amedeo Lăzărescu, rostogolind una din multele imbecilisme fătate de mintea celui care i-a scris discursul Veoricăi. Jegul suprem al infectei ALDe a spus că Raluca Turcan nu va mai scăpa de apelativul „vipera”. 

„Ieri (luni – n.r.) am asistat la cel mai jalnic spectacol din Parlamentul României de după 1989. Doamna prim-ministru a prezentat plenului Camerei Deputaţilor concluziile Guvernului cu privire la aşa-zisa “ordonanţă pe lăcomie” (OUG 114) după consultările cu reprezentanţii mediului de afaceri. Demersul doamnei prim-ministru face parte din relaţionarea normală dintre executiv şi legislativ şi ar fi trebuit să fie apreciat de toţi colegii parlamentari, de oricare parte a baricadei ar fi! Nu putem pretinde ca toţi să fie de acord cu ceea ce spune Guvernul sau coaliţia de guvernare – acesta este farmecul democraţiei, nu? – dar nu este o soluţie să aduci maidanul şi mahalaua în Parlamentul României”, a postat marți Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Să te apuce cufureala de emoție nu alta …

Cum se întâmplă cu caracterele infecte atunci când simt aroma de rahat care se aruncă asupra prăzii să nu care cumva să piardă momentul de a se înfrupta, Tăriceanu, neobservând că fiecare literă conturează gunoiul care îi populează întunericul din mintea sa a sărit la cei din USR care au avut curajul să nu aplaude inepțiile recitate de Veorika Vasilika:

„Nu mai am, de multă vreme, aşteptări de la mai tinerii colegi din USR să înţeleagă ce înseamnă decenţa şi toleranţa în politică, dar am fost surprins de faptul că PNL, partidul pluralismului politic şi al dreptului la liberă exprimare, s-a alăturat foarte natural huiduielilor şi înjurăturilor useriste! Pe semne goana după voturi te îndeamnă să faci orice!”, a continuat Tăriceanu pe Facebook.

În continuare, susținând că atitudinea PNL şi USR divizează societatea românească, bineînțeles, pentru că aceștia refuză să participe la orgia de asasinare a Justiției mioritice întreprinsă de ministrul Slugărel în vederea salvării stăpânului său de pușcărie.

„Oameni buni, a diviza societatea românească este cel mai dăunător lucru pe care-l puteţi face! Dacă speraţi că săparea de tranşee va aduce mai multe voturi decât clădirea de poduri, vă înşelaţi, şi vă spune asta unul care în anii ’90 şi-a petrecut tinereţea politică în stradă luptând pentru dreptul vostru de a putea înjura astăzi! Nici în stradă şi nici în Parlament nu am adus însă ura şi jignirile personale! Pentru că, oricât de multe lucruri ne-ar separa şi oricât de multe din valorile noastre ar contrasta, România trebuie guvernată! Cu calm, cu înţelepciune, cu răbdare, cu toleranţă! P.S. Ieri (luni – n.r.) doamna Turcan s-a procopsit cu o etichetă pe care doamna prim-ministru Dăncilă i-a pus-o într-un moment de inspiraţie şi de care nu cred că va mai scăpa – <vipera>”, a precizat liderul ALDe.

Prim-ministrul Viorika Vasilika a participat, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea OUG 114 care introduce, printre altele, „taxa pe lăcomie” pentru bănci, la solicitarea grupului parlamentar al PNL. Tema propusă de PNL la „Orei premierului”este „Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, Ordonanţa care bagă România în faliment”.

În discursul citit în plen, şeful Veorika a afirmat, după ce Raluca Turcan i-a transmis că ratarea examenelor şcolare de către premier a reprezentat motivul pentru care a semnat OUG 114, că nu a ratat nimic şi că aceasta aruncă venin, încât ar face invidioasă o viperă.

USR dorește să schimbe Constituția. Penalii să nu mai poată candida pentru funcții publice

În urmă cu două săptămâni, Cristina Prună, deputat al Uniunii Salvaţi România (USR) declara la Oradea că reprezentanții formațiunii din care face parte vor declanșa strângerea a 500.000 de semnături necesare pentru a putea depune o  iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei, numită „Fără penali în funcţii publice” .

CRISTINA PRUNĂ
Deputat al Uniunii Salvați România

„Estimăm că publicarea în Monitorul Oficial va avea loc undeva spre sfârşitul lunii martie, ceea ce ne va permite ca pe 31 martie să începem efectiv campania de strângeri de semnături”, a declarat, Cristina Prună într-o conferință de presă.

Semnăturile vor fi strânse, estimează USR, în șase luni, în fiecare reședință de județ și în fiecare sector bucureștean fiind instalate corturipentru adunara semnăturilor.

„Noi estimăm că impactul va fi mult mai mare decât cele 500.000 de persoane. Ne dorim să ajungem chiar la un milion de semnături. Considerăm că undeva, la începutul lunii septembrie, vom avea strânse aceste semnături, după care vor fi depuse la Parlament şi să intre în procesul legislativ”, a precizat deputatul USR.

La conferința de presă de acum două săptămâni de la Oradea au fost prezenți și  deputaţii USR Silviu Dehelean şi Claudiu Năsui.

„Proiectul a pornit anul trecut, în primăvară, printr-o dezbatere la Bucureşti despre interdicţia pe care ar trebui să o impunem în legislaţie, de accedere în funcţii publice a persoanelor condamnate penal. Concluzia acestei dezbateri a fost că singura modalitate de a limita accesul celor care au condamnări definitive în Parlament ar fi revizuirea Constituţiei. Aceasta putea fi făcută pe cale parlamentară, dar am considerat că astfel iniţiativa nu ar avea suficientă tracţiune, suficientă justificare, aşa că am hotărât pe calea unei iniţiative cetăţeneşti” – a declarat Silviu Dehelean.

De fapt intenția de schimbare a Constituției propusă de USR se referă la adăugarea unui nou aliniat la Art 37 din Constituție.

În prezent articolul în discuție arată așa:

 ARTICOLUL 37 – DREPTUL DE A FI ALES

(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3) , dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3) .

(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.

Acestui articol ar urma să îi fie adăugat un nou aliniat, al treilea, care ar urma să  precizeze: 

 „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Potrivit reprezentanţilor USR, interdicţia ar trebui limitată în timp şi ar urma să înceteze odată cu intervenirea unei forme de îndepărtare a pedepsei: reabilitarea, dezincriminarea sau amnistia.

Textul cu expunerea de motive este depus la Consiliul Legislativ care urmează să dea un aviz, după care se va publica în Monitorul Oficial.

Penalii de la Senat vor pentru viitor un Președinte și parlamentari penali

31 octombrie 2017 Lasă un comentariu

În luna Mai, PNL depunea un proiect de lege prin care se interzicea ca persoanele care au fost condamnate penal definitiv să nu mai poată candida pentru funcția de Președinte al României sau ca parlamentar.

Alina Gorghiu

Inițiatoarea proiectului legislativ a fost Alina Gorghiu, mai mulți senatori ai PNL și USR figurând ca și cosemnatari.  ”În virtutea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la integritatea funcţiei publice, am înregistrat astăzi (n.r. marţi) două iniţiative legislative pentru reglementarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale şi parlamentare”, se arăta într-un comunicat de presă semnat de senatorul PNL, Alina Gorghiu.

Surprinzător sau nu, mai repede nu, Comisia Juridică de la  Senat și-a dat, luni, măsura valorii comițând un raport de respingere a proiectului de lege prin care era prevăzută interdicţia expresă pentru condamnaţii penal de a candida pentru funcţia de Preşedinte al României sau pentru cele de parlamentar.

Proiectul a fost iniţiat de către senatorul Alina Gorghiu, iar o parte din senatorii PNL şi USR figurează drept cosemnatari. Iniţiativa prevede modificarea Legii privind alegerea preşedintelui şi stipula că o condamnare penală definitivă duce la interzicerea dreptului de a candida la funcţia supremă în stat.

Decizia Comisiei Juridice de la senat este absolut logică de vreme ce PSD și ALDE sunt conduse, primul, de un condamnat penal (care mai așteaptă și alte condamnări) iar celălalt de un cercetat penal pentru mărturie mincinoasă cu intenția de a deveni candidați la Președinție. 

O astfel de lege ar lovi mortal în PSD, majoritatea parlamentarilor acestui partid au grave probleme cu legea. Mai nou, la PSD, cine nu are probleme cu legea nu prea poate avansa deoarece e considerat suspect și nu e promovat peste un anumit prag.

 

MARASM ÎN USR – un partid fără cap și fără coadă, făcut așa, ca să fie

Când și-a făcut întunericitul Dan Diaconescu acea caricatură de partid, a stat noapte de noapte și lua telefoane de la telespectatori, fiecare spunând cam ce ar trebui să conțină programul partidului. Parcă acum îl aud pe actualul pușcăriaș care poza în lider mesianic, ciocoiul care zicea că luptă împotriva ciocoilor spunând ”Bună și asta” la cineștie ce nenorocire propusă de vreo voce.

Cum necum au creat o listă de vreo sută de puncte și, deși a ieșit o chestie scârbos de stângistă, DD nu contenea să spună că Partidul Poporului Dan Diaconescu urma să fie un partid de dreapta. Nu conta, oricum pe fanilor lui DD li se rupea de asta. Ei băleau după cei 20.000 de euro promiși, un fel de pleașcă ce urma să le pice de la Sfântul Dan.

Cum necum, la înființarea dpv legal, Partidul Poporului Dan Diaconescu (niciodată nu am înțeles unde trăiește acel popor care se numește Dan Diaconescu), avea o platformă, un program o caricatură, e drept, dar o avea.
Spre deosebire de PPDD, USR … a fost creat .. de fapt și-a zis USB numele de USR apărând ulterior pentru a se potrivi alegerilor generale.

Partidul nu avea un program clar definit, nu avea o poziționare clară pe eșicherul politic, urma să le aibă … cândva … între calendele Grecești și Sfântul Așteaptă. Fiecare avea propriile idei despre cum ar trebui să arate partidul, idei care s-au dovedit a fi ireconciliabile. Practic USR este ceva care a fost creat așa, să fie și să aibă unii cum să mănânce o pâine albă devenind parlamentari …

Situația din USR, mai precis haosul de acolo, îl descrie mult mai bine decât o pot eu face, Melania Cincea.

Incompatibilități insurmontabile în USR

Melania Cincea

În USR a fost o greşeală de construcţie. Aici sunt oameni care gândesc total diferit şi nu vor putea avea același limbaj. E ca şi cum ai pune la fundaţia unei construcţii nisip şi ulei. Oricât le-ai nivela, nu vor face priză, nu vor putea asigura trăinicia acelei construcţii.

Plecarea lui Nicușor Dan din USR, la doar câteva săptămâni după ce fusese ales președinte al partidului, poate fi un puseu de orgoliu, poate fi o dovadă de imaturitate politică, dar poate fi și efectul unui calcul pragmatic. Având dovada palpabilă a unei incompatibilități între principiile sale și cele ale majorității din partid – ceea ce se contura ca un previzibil motiv de tensiuni viitoare –, a anticipat nu doar pierderea susținerii majorității, ci și a controlului în partid.

Ceea ce este cert e faptul că demisia din USR a lui Nicușor Dan e doar un punct culminant al unei crize intrapartinice mai vechi. Și a fost chiar previzibil, mai ales după ce conflictul dintre taberele Dan și Ghinea escaladase, în ultimele zile, și fusese mutat în spațiul public. Spre deliciul adversarilor politici și dezolarea propriului electorat. Iar această situație nu pare doar efectul unei ciocniri de orgolii, ci, mai cu seamă, efectul unei acumulări de tensiuni generate de lipsa unei poziționări doctrinare clare a partidului. De altfel, însuși Nicușor Dan anticipa, încă din perioada alegerilor de anul trecut, o posibilă „spargere ideologică” a partidului.

USR a adunat sub sigla sa și progresiști, și conservatori, și creștin-democrați, pe care i-a unit, la un moment dat, lupta împotriva sistemului – recte a PSD și a sateliților săi – și a derapajelor lor grave de la statul de drept, comise în formă continuată. Dar activitatea unui partid, mai ales parlamentar, nu se rezumă la poziționarea în privința luptei anticorupție și a apărării statului de drept, pe care le poate face și un ONG. Sunt teme, unele sensibile, în care e nevoie de o poziționare doctrinară inechivocă. Pentru conturarea fermă a identității partidului și pentru electoratul său.

Pluralitatea ideologică, acceptată în USR, de la înființarea partidului, pe care Nicuşor Dan o flutura cu mândrie în public, se dovedește, iată, mult mai repede decât se anticipa, un dezavantaj. Și și-a făcut simţită acut prezenţa în scandalul din Biroul Naţional al partidului, de acum câteva zile, pe tema redefinirii familiei şi a modificării Constituţiei. Neînțelegerile dintre progresişti şi conservatori escaladaseră, ajungând la nivel de reproşuri făcute în mod public. „Democraţia interioară este acceptată cât vrea Nicuşor Dan, care fie schimbă regulile, fie mută atribuţii dacă nu iese bine la vot, fie ameninţă cu demisia”, acuza Cristian Ghinea. Această criză a atins punctul culminant ieri, odată cu demisia din USR a lui Nicușor Dan, venită la câteva ore după ce Biroul Național decisese, cu majoritate de voturi, ca USR să se poziționeze împotriva modificării Constituției, în sensul introducerii familiei tradiţionale. Chiar dacă e văzută de mulți ca o non-temă, aceasta a acționat ca turnesolul în USR.

Un alt subiect în privinţa căruia Cristian Ghinea și Nicușor Dan au avut opinii divergente a fost venirea în partid a lui Dacian Cioloş. Dorită de fostul tehnocrat Cristian Ghinea şi o parte din membrii partidului, respinsă de Nicuşor Dan şi o altă parte din partid. Oficial, erau invocate unele compromisuri pe care dl Cioloș le-a făcut: de exemplu, menținerea în Guvern a lui Vasile Dâncu, refuzul de a schimba unii miniștri – pe Adrian Curaj și Petre Tobă, în ciuda îndârjirii unuia de a nu face ordine în problema plagiatelor și în ciuda problemelor de plagiat ale celuilalt – sau noncombatul la votul pentru primari într-un singur tur. Neoficial, e posibil ca Nicușor Dan să fi evitat venirea în partid a lui Dacian Cioloș, pentru a nu avea surprize la congres, știind că în partid există o aripă destul de largă pro-Cioloș. Abia după alegeri, Nicușor Dan și-a mai nuanțat retorica, declarându-se deschis faţă de venirea în USR a fostului premier.

Tangențial, un alt motiv de nervozitate intrapartinică îl reprezintă Platforma 100, la care unii membri USR, foşti colaboratori sau susţinători ai lui Dacian Cioloş, au aderat. „Eu sunt certat în BN şi la grupul parlamentar pentru că fac parte şi din România 100, după ce Nicuşor Dan a făcut ca Dacian Cioloş să nu vină la noi. Au intrat toţi în Parlament defilând cu Cioloş, dar acum se pare că ar trebui să cer voie de la Oana Bâzgan sau Cosette Chichirău să mă asociez cu Dacian Cioloş. E amuzant şi tragic în acelaşi timp”, a răbufnit, recent, Cristian Ghinea.

Aceste tensiuni vor persista. Lucrurile nu se vor schimba prin plecarea lui Nicușor Dan, pentru că în USR sunt oameni, nu puțini, care i-au fost alături și gândesc la fel, ba e posibil ca acest conflict între tabere să escaladeze. Poate chiar să ducă la o schismă în partid. Și, implicit, la o pierdere electorală. Așa că, momentan, planurile USR de a ajunge la un procent electoral de 30 la sută, care l-ar catapulta în poziţia de al doilea partid din România şi prima voce a Opoziţiei și i-ar da posibilitatea ca, la alegerile din 2020, să dea sau să impună premierul, par utopice.

Ceea ce pare a fi cert în momentul de faţă este că în USR a fost o greşeală de construcţie. Degeaba îşi vor reprima (o vreme) nemulţumirile şi nu vor refula public. Sunt oameni care gândesc total diferit şi nu vor putea avea același limbaj. E ca şi cum ai pune la fundaţia unei construcţii nisip şi ulei. Oricât le-ai nivela, nu vor face priză, nu vor putea asigura trăinicia acelei construcţii. Poate că aceste incompatibilități insurmontabile ar trebui să fie punctul de pornire al dezbaterilor în USR, după demisia lui Nicușor Dan. Pentru a vedea ce se poate salva și cum se poate merge înainte.

Autor: 

Articol publicat pe: putereaacincea.ro și romanialibera.ro

Deputata PNL, Mara Calista, spune pe Facebook că va propune o moțiune simplă de cenzură împotriva Ministrului Justiției, deși o astfel de moțiune a fost deja anunțată de USR

19 ianuarie 2017 Lasă un comentariu

Mara Calista, deputata PNL, propune într-o postare făcută pe contul său de Facebook  o moțiune simplă împotriva ministrului  justiției, Florin Iordache.

Ea mai atrage atenția și asupra unor instituții abilitate cu ar fi  DNA, CSM, Procurorul General, dar și asupra reacțiii ambasadei SUA, salutând, în același timp,  reacția societății civile.

Ce poți să spui? Are dreptate… Efecte mari nu are cum să producă demersul său, cel mult să producă o zi în care iar se vor bălăcări în Parlament. Asta dacă acest demers nu va rămâne pe Facebook doar … oricât ar fi ea de drăguță și oricât de frumos ar zâmbi, moțiunile de cenzură se depun la Parlament și nu pe rețelele de socializare.  Era frumos dacă scria DUPĂ ce făcea propunerea în discuție … asta dacă nu cumva populismul, această boală a politicienilor, îi produce și ei oarece plăceri (orgasmice). Dacă e așa, nu e OK …

Dar cred că știe asta cum cred că știe asta așa cum probabil știe că de fapt a vrut să zică ”Propun o moțiune simplă…” și nu ”Propun moțiune simplă” sau că se scrie ”Ministrul Justiției” și nu ministrul justiției”.

mara calista”Propun  moțiune simplă împotriva ministrului justiției, Florin Iordache – scrie Mara Calista pe contul său de Facebookdin cauza ”unei Ordonanțe de urgență cu dedicație pentru domnul Dragnea, precum şi pentru alte „personalități” cu probleme penale mi se pare inadmisibilă în România anului 2017.”

Emiterea unei Ordonanțe de urgență cu dedicație pentru domnul Dragnea, precum şi pentru alte „personalități” cu probleme penale mi se pare inadmisibilă în România anului 2017.

Reacțiile instituțiilor abilitate, respectiv DNA, CSM, Procurorul General, dar şi reacția Ambasadei SUA ar trebui să dea de gândit inițiatorilor, indiferent cine sunt aceştia.

Mai mult, reacția societății civile, pe care o salut, nu face decât să ne arate că toți suntem egali în fața legii şi că Ordonanțele de urgență, fie ele prevăzute de Constituție, nu se dau abuziv sau partinic.

Acestea sunt unele din motivele care stau la baza deciziei mele de a propune conducerii PNL depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului justiției, Florin Iordache!”

Aș vrea să îi amintesc drăguței deputate că deja o astfel de moțiune a fost anunțată de USR și nu e cazul să înceapă acum cu o concurență în opoziție că tot au procente ridicole:

”USR – scrie libertatea.ro – anunță moțiune simplă la adresa Ministrului Justiției, Florin Iordache, după scandalul legat de cele două proiecte normative privind grațierea și modificarea Codului Penal și de Procedură penală. Este prima moțiune simplă la adresa unui ministru, din noua Legislatură. PNL, în schimb, spune că ia în calcul o moțiune de cezură, la adresa întregului Executiv….”

 Sursa: libertatea.ro

MELANIA CINCEA: ”Două din cele cinci partide cu şanse … nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO.”

24 noiembrie 2016 Lasă un comentariu

Melania Cincea face, ca de obicei, o  scurtă, dar extrem de  interesantă analiză a partidelor cu șanse reale de a intra în  Parlament la alegerile generale din decembrie.

”Două din cele cinci partide cu şanse de a intra, în 11 decembrie, în Parlament nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO. Ceea ce trebuie să fie un semnal de alarmă.” – scrie frumoasa și talentata jurnalistă bănățeană.

Chiar și doar citatul de mai sus, cu care deschide articolul, cred că e suficient pentru a trezi interesul…

Lectură plăcută:

Votul din 11 decembrie: pro-Vest sau pro-Est

Două din cele cinci partide cu şanse de a intra, în 11 decembrie, în Parlament nu au inclus în programul de guvernare niciun un cuvânt despre relaţia României cu UE, cu SUA, cu NATO. Ceea ce trebuie să fie un semnal de alarmă.

Melania CinceaPNL a inclus în programul de guvernare – care vine în completarea proiectelor prezentate de Dacian Cioloş, prin Platforma România 100 – un capitol dedicat Apărării. Aici este prevăzută, printre altele, asigurarea anuală prin bugetul de stat a minimum 2% din PIB pentru sistemul național de apărare (adică, ceea ce se anunţă a fi o condiţie pentru rămânerea în NATO, impusă de noua administraţie americană). Iar în Platforma România 100 , a lui Dacian Cioloş – pe care PNL a anunţa că-l susţine ca premier, după paralamentare – actualul prim-ministru îşi declară susţinerea pentru „o Românie care contează în Uniunea Europeană și în NATO”.

PMP are şi el inclus în programul de guvernare un capitol consistent pe tema „Europa, atlantism, românii din străinătate”. PMP anunţă, printre altele, susţinerea consolidării „profilului de stat aliat european cu vocaţie transatlantică, cu rol stabilizator şi predictibil în regiune.” Iar în privinţa rolului României în cadrul NATO, pune accent pe dezvoltarea sistemului NATO de apărare antirachetă, pe întărirea legăturii transatlantice între Aliaţi şi pe consolidarea prezenţei regionale a NATO: „Parteneriatul Strategic cu SUA reprezintă dimensiunea fundamentală a politicii externe şi de securitate a României.”

USR are şi el inclus în programul de guvernare un capitol dedicat României în lume. „Vrem o Europă puternică, unită și solidară, capabilă să facă față unor provocări majore. (…) Credem că soluțiile nu pot fi individuale, naționale, ci trebuie să fie europene”, se arată în programul USR. Iar în privinţa NATO, se subliniază că „apartenența României la NATO și Parteneriatul Strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională.”

În programul de guvernare al celui mai mare partid, PSD, care atinge iarăşi filonul naţionalist,Împreună, îndrăznim să credem în România! – un program la care, după parlamentare, va adera şi ALDE –, nu se pomeneşte nimic despre politica externă a României, nici despre relaţia cu SUA, UE şi NATO. Un aspect spre care ar trebui să privim nu doar cu atenţie, ci şi cu îngrijorare. Din cel puţin trei motive:

1. Pentru că noua administraţie de la Washington şi-a anunţat intenţia – explicabilă şi necondamnabilă – de a lăsa în afara NATO acele state care nu plătesc pentru propria Apărare, adică, acele state care nu sunt interesate de acest aspect. E o măsură care, în actualul context geopolitic foarte tulbure, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice clasă politică responsabilă, mai ales din zona care a fost zeci de ani sub influenţa URSS. Dar şi o măsură ce i-ar putea veni mănuşă unei clase politice care, ajunsă la putere, şi-ar dori schimbarea orientării strategice a ţării. Şi care, în noul context, invocând lipsa de bani sau nejustificarea creşterii cheltuielilor cu Apărarea, ar ridica din umeri în faţa unei astfel de decizii, dramatice pentru un stat ameninţat să reintre în orbita Kremlinului. De altfel, zilele trecute, fostul premier social-democrat Victor Ponta a anunţat că aceasta este o cheltuială pe care PSD şi ALDE nu o vor susţine.

2. Pentru că PSD, secondat de oameni grupaţi acum în ALDE, a oferit, în perioada USL, indicii că ar fi dispus să arunce zarurile geopolitice în altă direcţie şi să forţeze Parteneriatul Strategic cu SUA. Să ne amintim de câteva episoade:

  • Anunţarea unui Parteneriat Strategic cu China. Anunţul, făcut de Victor Ponta în septembrie 2014, nu a fost precedat de un acord al CSAT şi nici nu a fost însoţit de nicio explicaţie oficială. În plus, nu a ţinut cont că România are deja un parteneriat strategic încheiat cu SUA şi că nu poate avea interese militare egale şi cu SUA, şi cu China şi, eventual, şi cu Rusia. Cu China există un parteneriat de cooperare, dar una este un parteneriat de cooperare, alta, un parteneriat strategic care, cel puţin teoretic, implică o componentă de securitate şi apărare.
  • Înlăturarea de la tribuna oficială a Parlamentului României a drapelului UE, rămânând doar cel al Chinei comuniste şi al României. Episodul a avut loc în noiembrie 2013, în timpul Forumului economic China – Europa Centrală, la solicitarea expresă a delegaţiei chineze. Nu a contat că România este membră UE, nici că la acest forum erau prezenţi oficiali ai statelor din toată Europa Centrală şi de Est. După acest episod, nimeni din partea Puterii nu s-a simţit dator cu vreo explicaţie. Nici faţă de popor, nici, mai cu seamă, faţă de UE.
  • Laudele aduse Chinei, de Ziua Americii, la Ambasada SUA. În iulie 2013, premierul Victor Ponta, invitat la recepţia dată de Ambasada SUA la Bucureşti, în cinstea sărbătorii Zilei Americii: „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţară extraordinară, un bun prieten al României.” Nu a fost clar dacă a fost o inabilitate diplomatică sau un mesaj bine ticluit.
  • Anunţarea unei unei noi „viziuni a politicii externe”.  Cu o zi înainte de începerea vizitei primului-ministru Victor Ponta în China, în vara lui 2013, Bogdan Diaconu, pe atunci deputat PSD şi colaborator al postului guvernamental rus, Vocea Rusiei, declara: „Cred că turneul asiatic al premierului reprezintă numai începutul unei noi viziuni a politicii externe“. Dacă vârful PSD, adică al Puterii, nu ar fi fost în asentimentul lui, am fi asistat la o delimitare oficială de aceste afirmaţii.
  • Susţinerea USL de către Rusia. Ca o tuşă de culoare pe acest tablou o dă susţinerea susţinerea USL la putere de către Rusia. Postul guvernamental rus, Vocea Rusiei avea o secţiune în limba română unde era lăudată USL şi înfierat Occidentul şi unde oameni ai USL erau colaboratori. Această secţiune dedicată României a fost inaugurată în 4 iunie 2012, deci la o lună după instalarea la putere a USL, care a avut ca primă misiune lovitura de stat şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui pro-americabn şi pro-occidental Traian Băsescu, şi închisă în 10 decembrie 2014, deci după câştigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. Perioadă în care UE, Cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA au fost atacate pe diferite voci.

3. Pentru că, în momentul de faţă, şansa unei majorităţi parlamentare de dreapta – deci formată din partide care îşi declară susţinerea României pe axa pro-occidentală – pare infimă. Ea ar putea exista în cazul unei mobilizări la vot a electoratului de dreapta şi în cazul în care PNL ar face o alianţă post-electorală, cu USR, PMP şi UDMR – maghiarii fiind exceptaţi din start, de PSD, de la o alianţă post-electorală. E, însă, puţin probabil ca PNL să meargă pe această variantă, date fiind recentele declaraţii beligerante ale liderului liberal Alina Gorghiu la adresa lui Traian Băsescu şi dată fiind opţiunea declarată a PNL pentru Dacian Cioloş, ca premier, în condiţiile în care şi Traian Băsescu ţinteşte, declarativ, spre aceeaşi funcţie. În plus, rămâne de văzut cum va fi convins electoratul de dreapta, încă nehotărât măcar să meargă la vot. Un vot care va fi pro-Vest sau pro-Est.

Autor: 

Articolul poate fi citit și pe siteurile:

TIMPOLIS – un reper al cetății și

Puterea a Cincea.

Data publicării: 24 noiembrie 2016

 

Uniunea Salvaţi România, soluţia pentru România?

Azi l-am auzit pe Nicuşor Dan spunând că în scurt timp, în vederea alegerilor din toamnă, Uniunea Salvaţi Bucureştiul, formaţiunea care s-a clasat la alegerile locale pe un uimitor loc doi, va deveni Uniunea Salvaţi România.

Aparent este o soluţie de nouă, una mai mult civică decât politică, lucru care, evident, după alegerile generale  din  toamnă va trebui să se transforme într-un politică.

Clotilde, ArmandAr fi interesant de văzut dacă, extinzându-se nu se va transforma … să sperăm că nu şi în linii mari va rămând la fel … evident că scara la care ar funcţiona ar impune câte ceva ce nu i se cerea când exista la nivel de Bucureşti…

Poate o fi ceva de felul Alianţei Civice.  Ar putea, în cazul în care ar câştiga alegerile generale, să se dovedească a fi soluţia de care România chiar are nevoie…

Poate ar fi bine să încerce să se clarifice doctrinar, la nivel de ţară nu va mai putea rămâne o formaţiune civică, va trebui să se politizeze. Să încerce să coalizeze Dreapta politică şi să  aducă la urne electoratul acela care se mobiliza în turul doi de la alegrile prezidenţiale care zdrobea PSD când apărea. Electoratul acela care preferă să stea acasă decât să voteze negativ …

Ce să zic? Mult suces !

P.S. Mai în glumă, mai în serios … Oare cum ar arăta după alegerile din toamnă un premier numit Nicuşor Dan?

Dar, acuma că tot am avut un preşedinte neamţ, minoritar, să urmeze o preşedintă, franţuzoaică numită Clotilde  Armand?  

Măcar aşa, să nu se mai spună că suntem xenofobi şi misogini…

Citiţi articoluTerezei-Brindusa Palade de mai jos … merită:

Tereza Brindusa Palade

USR, încotro?

În București, după ”Revoluția #Colectiv” care a adus la putere Guvernul Cioloș, o parte a electoratului pare că s-a săturat într-adevăr de politicieni – nu numai de ”politicienii corupți”, ci și de politicieni în general. Așa se explică probabil succesul surprinzător al Uniunii Salvați Bucureștul, o inițiativă mai curînd civică decît politică, la alegerile de pe 5 iunie. Electoratul majoritar (prezent la urne a fost mai curînd electoratul adult și vîrstnic, de peste 45 de ani, tinerii strălucind mai mult prin absență), și el doar într-o proporție minoritară (33%) a susținut cu o loialitate demnă de o cauză mai bună cel mai corupt partid din România, PSD. Totuși, procentul obținut de Nicușor Dan și Uniunea sa în București, prin surclasarea destul de umilitoare a PNL-ului (care a obținut procente mai bune în țară) și a PMP-ului, aripa băsesciană a fostului PDL, atestă prezența unui nou actor competitiv pe scena politică românească.

Declarația lui Nicușor Dan din seara zilei de 5 iunie, că USB va deveni USR (Uniunea Salvați România) are darul să îi entuziasmeze pe toți simpatizanții și susținătorii acestei inițiative civice ”salvatoare”. Pe de altă parte, ne putem întreba, cu legitimă îngrijorare, dacă USR nu se va mulțumi cu agenda ”anti-corupție” ce apără privilegiile marilor antreprenori (a căror ”mînă invizibilă”, creatoare de locuri de muncă, ar fi singura responsabilă de rezolvarea problemelor sociale) moștenită de la PDL, PMP și chiar PNL. Dacă și în viziunea lor statul nu ar trebui să intervină decît pentru a proteja averile marilor capitaliști și a le oferi dulcețuri verbale ori de cîte ori mai extind piața locurilor de muncă, sau mai amenajează un parc urban de joacă la prețul Taj Mahal-ului (USB a obținut, cu ajutorul votanților săi, și un număr destul de mare de locuri de consilieri la primăriile din capitală), descurajîndu-i în schimb pe întreprinzătorii mici și mijlocii și justificînd prin sofisme libertariene refuzul de a promova politici sociale și asistențiale, ne vom putea mîndri doar cu o tristă continuitate a ”dreptei pure” în politica românească. Nu în Statele Unite, adică, în capitalismul sălbatic cu arome de tămîie republicană ce protejează averile bogaților, fiind totuși contrabalansat de politica de centru a democraților și de programele sociale și asistențiale ale statelor, și unde nivelul de trai este ridicat, ci într-una din cele mai sărace țări din Europa de Est.

Lecția amară, la care ar trebui să reflecteze ”dreapta pură” românească, anti-welfaristă și neoliberală, după eșecurile sale politice din ultimii ani, este că nu poți cuceri electoratul unei asemenea țări predicînd cu cinism, de pildă, ”nedreptatea” de a taxa ceva mai mult averile bogaților, care ar încuraja evaziunea fiscală, după modelul armatorilor evazioniști greci. Și, desigur, practicînd același gen de corupție ca partidul cleptocratic prin excelență, PSD, care are în schimb avantajul demagogiei ”de stînga”, bine infiltrate în conștiința alegătorilor săi fideli ce ies la vot mergînd în baston în timp ce tinerii pleacă la munte sau stau închiși în casă.

Altfel spus, dacă USR-ul se va lăsa sedus de sirenele ”dreptei pure”, va risca să dea faliment, la fel ca alte partide de dreapta (PNȚCD, PDL). În condițiile polarizării scenei politice românești, cu PSD-UNPR instalate la polul ”de stînga”, cel puțin declarativ, și PNL și PMP la polul de dreapta, USR ar trebui să ofere o alternativă cu adevărat de centru, atrăgînd și o parte din electoratul dreptei, și o parte din electoratul vrăjit de ”stînga” cleptocrată a PSD-ului, prin programe sociale cît mai fezabile și coerente.

Definirea unei identități a USR-ului va fi decisivă pentru soarta acestei Uniuni la alegerile din toamnă. Dacă identitatea conservatoare a lui Nicușor Dan, în sensul bun al termenului (protejarea clădirilor de patrimoniu de proiectele ”inovatoare” ale lui Sorin Oprescu) i-a atras simpatia multor bucureșteni, trecerea de la proiecte urbanistice la o agendă relevantă la scară națională este o provocare care nu poate să nu se intersecteze cu sfera politică. Va fi USR-ul doar o nouă opțiune atașată de polul electoral al ”dreptei pure”? Sau va reuși să se situeze mai la centru, atrăgînd o parte din electoratul ambilor poli?

Răspunsul la aceste întrebări ar putea depinde și de cine formează în prezent electoratul USB-ului. În mod cert, USB-ul a fost sprijinit pe 5 iunie și de un electorat de dreapta ce a văzut în el o emanație a ”revoltei” față de politicianismul corupt care a irigat și protestele civice din ultimii ani. Dar ”momentul adevărului” va fi atunci cînd USR își va preciza și sensibilitățile sociale (dacă există, așa cum sperăm). Dacă se va auto-defini, mai mult sau mai puțin explicit, tot printr-un cinism libertarian rupt de simțul realității (reamintesc, într-una din cele mai sărace țări est-eruopene), eșecul său ar putea fi preconizat de la bun început. Istoria se repetă și partidele ”dreptei pure” aproape au dispărut, electoratul lor regrupîndu-se în susținerea inertă a diferitelor facțiuni rivale care se bat în fiecare sezon electoral, fără succes la alegerile cu un singur tur, cu puternicul PSD. Acesta din urmă confiscă abil o populație săracă, prost hrănită și îmbrăcată, care asociază imaginea acestui partid cu ”dărnicia” și e impresionată de ”pioșenia român-ortodoxă” a candidaților PSD pe timpul campaniei. Dacă USR nu va oferi decît o altă opțiune neoliberală ”pură”, electoratul de obicei constant în preferințe din România îl va vota, evident, în locul PNL-ului sau al defunctului PDL. Cînd nu va pleca la munte în ziua alegerilor și va urmări rezultatele pe Internet, cu ”surpriza” că și de data asta PSD-ul a obținut o victorie ușoară.

Autor: Tereza-Brindusa Palade

Sursa: contributors.ro

Publicat: 7 iunie 2016

%d blogeri au apreciat: