Arhiva

Posts Tagged ‘VASILA BLAGA’

Declaraţii declarate …

DECLARAŢII

MIHAI  RĂZVAN UNGUREANU

(într-o conferinţă de presă la Beclean)

MIHAI  RĂZVAN UNGUREANU

MIHAI RĂZVAN UNGUREANU

„Dialog am cu PNL. Sunt foarte mulţi lideri PNL în Senat şi e absolut firesc să ai dialog. Nu avem o problemă să avem dialog. Există o linie roşie peste care noi nu putem trece, dar nu numai noi, am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte Blaga, ale doamnei Udrea, ale lui Aurelian Pavelescu. Ne întrebăm dacă există o posibilitate de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta. Sigur că undeva în viitor există, dar în momentul de faţă PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu. Sigur aţi văzut declaraţiile unor distinşi senatori ai PNL, care spun că Partidul Naţional Liberal este în momentul de faţă condiţionat în existenţa sa de proiectul prezidenţial al domnului Antonescu. În condiţiile acestea ai un dialog politic, dar nu un dialog cu rezultat politic”

„Noi nu am ajuns la negociere cu partidele de centru-dreapta. Deocamdată, vorbim de declaraţii interesante, dar mai e până să ajungem la negociere”

„M-aţi vota? Eu vă răspund la întrebarea asta, dar s-a răsuflat bancul acesta de când îl spun: în condiţiile în care candidează domnul Antonescu, devine o datorie civică pentru 19 milioane de cetăţeni să-l contracandideze. Ce mi-aş dori să văd ar fi o inflaţie de contracandidaţi la domnul Antonescu. (…) Sunt unul dintre cei 19 milioane de locuitori, care se simte dator să-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu”

„”Se vede că USL nu are resursă umană calificată. Nu a existat guvern în ţara românească atât de plin cu oameni cu probleme penale. E şi mare guvernul şi sunt mulţi cei cu probleme. Îşi culeg demnitarii de pe acolo pe unde noi nu mergem nici noaptea”

„Eu nu sunt sensibil la întrebări de genul va fi domn, va fi doamnă, va fi înalt, va fi scund, va fi tânăr sau mai în vârstă. Eu cred în alegerea unui candidat unic al dreptei şi mă bucur că vocea noastră nu a sunat în van. E adevărat că, de cinci luni nu mai vorbim despre altceva, că trebuie un singur candidat pentru dreapta. În momentul în care cădem de acord asupra principiului un candidat în dreapta, ceea ce trebuie să îndeplinească el ca model e o matrice de principii, nu doar faptul că nu trebuie să aibă probleme penale. Asta e de la sine înţeles, dar trebuie să fie capabil să îşi asume – pentru că poziţia prezidenţială este una în etajul executiv al organizării noastre statale -, trebuie să-şi asume continuarea proceselor de reformă structurală a statului român”

„Unele lucruri pot fi duse la bun sfârşit, altele nu apucă să iasă din laborator, să se transforme în realitate, dar reformele structurale ale statului român sunt absolut necesare şi, pe seama căutării şi a identificării compromisului politic capabil să ofere României viziunea de care are nevoie, reformele structurale pot fi continuate. Şi mai este ceva. Cred că în portretul următorului preşedinte trebuie să intre obligatoriu disponibilitatea de a dezbate public problemele grave ale statului. Sunt foarte multe probleme pe care statul în sine le are şi foarte multe problemele cărora nu le-am găsit soluţie. Uneori am fost ipocriţi, uneori, nu, dar avem nevoie, cred, ca preşedintele să pună în faţa oricărui român oglinda care să îi arate românului, indiferent dacă e confortabil sau nu şi pe ce risc politic, ce merge şi ce nu merge şi eventual care sunt soluţiile”

„Mă regăsesc în portretul de membru de partid al FC”

„Sunt foarte multe nume care au calităţi. Preşedinte nu te naşti, preşedinte ajungi. Pe de-o parte este votul, pe de altă parte e propria pregătire. Nu poţi să pui chiar orice acolo chiar dacă tendinţa e să votezi aproape orice. Eu cred că trebuie să gândim şi altfel. După dezastrul pe care îl lasă USL la guvernare fiind, nu se poate după 23 de ani să doreşti să stai în aceeaşi mocirlă. Eu vreau să ştiu că, după 20 de ani, am toate motivele să fiu în continuare în ţara mea şi copilul meu munceşte şi plăteşte taxele în ţara mea, nu în Elveţia, în Germania sau peste Ocean. Pentru asta cred că e nevoie să avem un preşedinte din generaţia care în anii 1989-1990 avea la vreo 20-22 de ani, care nu a uitat ce-a însemnat România înainte de 1989, care în 1990 a crezut că se poate altfel şi nu şi-a uitat acel ideal, dar care a avut timp între 1990 şi 2013 să muncească şi să arate că poate fi bun în profesia pentru care şi-a luat diploma şi să spargă acest mare blestem al clasei politice româneşti, care are două mari defecte: mediocritatea şi lenea”

„Să fii demnitar e foarte greu dacă eşti responsabil, să citeşti, să te informezi, să fii bun, să poţi gândi creativ. O mare parte a oamenilor politici au eşuat în meseria lor. Încă o calitate a omului politic: să ştie foarte bine limba română”, a declarat Ungureanu.

Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu va avea un cuvânt de spus în desemnarea candidatului dreptei, Mihai Răzvan Ungureanu a spus: „În semnarea candidatului dreptei cuvântul de spus îl va avea cetăţeanul cu drept de vot, fiindcă el răspunde la sondaje. Se fac sondaje. Probabil că sunt în acele sondaje, dar să ştiţi că nu le plătesc eu. Le plătesc adversarii noştri”

EUGEN TOMAC

(într-o conferinţă de presă la Constanţa)

Eugen Tomac

Eugen Tomac

„L-am văzut pe un personaj absolut sinistru din toate punctele de vedere, pentru că este una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică, pe numele său Crin Antonescu, candidatul la alegerile prezidenţiale din partea uniunii socialiste, numite USL, un om care s-a manifestat în mod deosebit în ultima perioadă prin ieşirile sale antieuropene, antidemocratice şi antiamericane. Într-un stat în care pilonii principali sunt axaţi pe identitatea noastră europeană ca stat membru al Uniunii Europene şi securitatea naţională este asigurată de NATO, tu, ca om politic, aduci injurii de neimaginat acum câţiva ani de zile la adresa partenerilor noştri strategici. Un asemenea comportament denotă lipsă de caracter, lipsă de viziune şi de responsabilitate politică”

„Premierul a venit anul trecut în faţa cetăţenilor români cu un program extrem de bine prezentat deşi conţine o groază de enormităţi pentru că au promis, spre exemplu, un milion de locuri noi de muncă. Prim-ministrul a devenit, de fapt, primul brutar al ţării pentru că în loc de un milion de locuri de muncă pe care le-a promis, ne oferă zilnic un

Elena Udrea

Elena Udrea

milion de gogoşi cu zero TVA”

ELENA UDREA

(după şedinţa Colegiului Director al PDL de la Baia Mare)

„Nu cred că mi se pot reproşa lipsa de activitate sau acţiuni care să afecteze PDL”.

 

.

.

.

Vasile Blaga

Vasile Blaga

VASILE BLAGA

(la  şedinţa Colegiului Director al PDL de la Baia Mare)

„Am decis ca alegerea candidatului PDL la Preşedinţie să fie făcută de toţi cei peste 300.000 de membri de partid, nu prin electori, nu de aleşii locali, ci de toţi membrii

„Sunt îngrijorat şi scandalizat de mocirla politică în care se scufundă Victor Ponta”.

.

.

.

.

Cătălin  Predoiu

Cătălin Predoiu

CĂTĂLIN PREDOIU

(o conferinţă de presă)

… guvernul alternativă este necesar pentru că USL este „o maşinărie cu computer defect, ce târăşte România spre sărăcie şi subdezvoltare”.

„Victor Ponta a devenit arogant şi suficient, iar Guvernul Ponta este incapabil”

%d blogeri au apreciat: