Arhiva

Posts Tagged ‘Victoria Şencher’

Verdict: Noi toţi l-am ucis la Bălceşti pe Ion Sanda din comuna vâlceană Laloşu …

9 aprilie 2011 17 comentarii

A murit Ion Sanda

 

Trebuie din start să spun că în momentul în care încep să scriu acest text, starea mea e una stranie. Pe de o parte fiind vorba de moartea unui om, mă încearcă o tristeţe, iar dacă mă gândesc la faptul că unii au încercat să puteze politic profitând sau din punct dee vedere al ratingului, mă încearcă o stare de profund dezgust, chiar greaţă aş spune amestecată cu o formă de revoltă  faţă de abjecţia de care televiziunile zise de ştiri.

În imagnea alăturată este un bărbat. Acesta se numea Ion Sanda şi era din comuna vâlceană Laloşu. Omul avea 41 de ani, era căsătorit şi a lăsat în urmă doi copii: un băiat şi o fată. Copiii învăţau la liceul din Bălceşti.

Da, omul a murit. Legat de moartea lui Ion Sanda, Raed Arafat a declarat, pentru MediaFax : „Informaţiile pe care le-am primit arată că trei medici de familie au confirmat că bărbatul era decedat când a ajuns la spital. Mai mult, este de neînţeles de ce nu a fost chemată de la început ambulanţa şi a fost plimbat cu o maşină particulară, aşezat pe bancheta din spate. În plus, de la Ambulanţă am aflat că persoana care a sunat la 112 pentru acest caz nu era şi cea care conducea maşina. Astfel că atunci când medicii de la ambulanţă au revenit cu un telefon pentru a localiza maşina particulară în care se afla bolnavul, apelantul nu a ştiut ce să spună”, citând din raportul primit de la Ambulanţa Bălceşti.

Rudele omului spun că au după ce au aflat  că spiatalul fusese închis au sunat la Serviciul de Ambulanţă din Bălceşti, însă salvarea de pe tură era plecată într-un caz de urgenţă. La Staţia de ambulanţă din Bălceşti sunt trei maşini de intervenţie, câte una pe tură.

Asta mi se pare prima chestie cel puţin halucinantă … Deci la Staţia de  de Ambulanţă există trei maşini, dar doar una e disponibilă la un anumit moment. Fabulos, probabil celelalte două au treabă. De exemplu să îşi promoveze primarul, sau or fi folosite de şoferi să îşi plimbe familiile ori amicii.

Deci la Bălceşti există o staţie de ambulanţă cu trei maşini care deservesc peste 40.000 de locuitori atât din oraş cât şi din comunele din zonă. În această dimineaţă toate ambulanţele erau pe teren, spun medicii de la Bălceşti. Cel mai apropiat spital este cel de la Drăgăşani la 50 de kilometri, iar cel de la Râmnicu Vâlcea este la 140 de kilometri de Bălceşti. „Problema nu este că sunt prea puţine ambulanţe, problema este că nu există nici măcar un centru de permanenţă care să asigure urgenţele în acest oraş”, explică Victoria Şencher, directorul fostului spital.

Aha deci dacă spital nu e, deşi există o staţie de ambulanţe nu există un centru de permanenţă cu program nonstop.

Deci, omul e plimbat în plin accident vascular cu o maşină privată. Gestul s-a dovedit a fi ilustrarea faptului că uneori intenţia de a face bine cu orice preţ se poate dovedi ucigătoare. Da, gest ucigător de binevoitor, ca să fac o glumă sinistră.

Buun… să mergem mai departe. Primarul, Ion Curelaru, a declarat că a fost luată decizia redeschiderii spitalului din localitate fără o altă hotărâre a Consiliului Local, aşa cum precizase iniţial, motivând că în condiţiile în care în 24 martie consilierii locali au votat o dată pentru menţinerea spitalului în stare de funcţionare, nu mai era necesară o a doua decizie.

„Hotărârea iniţială a Consiliului Local e literă de lege. Noi am votat în 24 martie menţinerea spitalului, Ministerul Sănătăţii pe 1 aprilie ni l-a desfiinţat, dar pentru noi, Consiliul Local, spitalul este deschis în continuare, conform hotărârii consilierilor, astfel că astăzi (n.r. – vineri) personalul medical s-a prezentat la serviciu, pe bază de voluntariat, deocamdată fără bani. Aşteptăm să vină comisia MS care să analizeze cazul care a avut loc ieri (n.r. – joi) şi poate acelaşi Minister al Sănătăţii va reveni asupra deciziei în ceasul al 12-lea şi va lua decizia redeschiderii spitalului printr-o decizie oficială”, a mai declara Ion Culerau.

Ce frumos, primarul e lângă aleşii lui, deci se poate dacă se vrea…

Pe de altă parte, a trebuit să moară cineva ca să îi treacă prin capul său de pesedist că e posibil să se găsească o modalitate pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă. Dar nu s-a gândit sărmanul. Sunt tare curios, ce se întâmpla dacă el personal păţea ceva, acele două salvări rămâneau tot în “out of service”?  Se aştepta tot 40 de minute ca să vină o salvare? Eu zic că nu.

Ei, dar pentru că povestea era extreme de ofertantă pentru media mâncătoare de rahat, televiziunile noastre dragi care pentru audienţă ar fi în stare să facă orice, primid din partea destinului această pleaşcă, iute, au   sărit cu gura ca nu cumva să se răcească povestea şi să nu mai aibă ce face. Aceiaşi indivizi  care comentează orice şi-au etalat toată mizeria care le îneacă neuronal. Şi dă-i şi critică.

Am văzut oameni care au organizat un fel de manifestaţie adhoc… lume multă, jale cât cuprinde. Ştiu care este starea de spirit a celor care pierd un om apropiat, mai ales dacă aces tom e unul la o vârstă ce îi maid ă theoretic dreptul la câtreva decenii de viaţă.

Am văzut dim parte mâncătorilor de rahat gesturi de o relativ subtilă abjecţie.

N-am să mă apuc acum să enumăr tot. Legat de prestaţia subordonaţilor lui Gâdea am tot vorbit şi ar însemna doar să mă repet. Singura diferenţă faţă de altele este aceea că se vorbea despre faptul că “reforma ucide”.

Da, reforma ucide, dar numai în anumite condiţii. (Despre asta puţin mai încolo)

De exemplu, la Realitatea tv după ce Adrian Ursu a plecat lăsându-i cu ochii în Soare, a începout să se afirme un individ căruia i-aş spune limbric, dacă aş fi sigur că nu jignesc respectivele sărmane vieţuitoare.  Striblea  ăsta e unul din cei care au realizat emisiuni pe parcursul întregii zile, emisiuni care avea doar acest subiect, atât la Realitatea cât şi la Antena 3.

Striblea avea pe post de invitat un reprezentant al Guvernului. Cum cool era să se afirme că guvernul e de vină şi Striblea a făcut acelaşi lucru. Trebuie menţionat că încă diagnosticul  de la medical legist  încă nu venise, dar oarece bănuieli despre motivil morţii existau. Reprezentantul reprezentatul Guvernului zice că e posibil să fie vorba de un accident vascular, iar dacă e aşa, după cum au decurs lucrurile, la voiteza cu care a evoluat starea bolnavului, exista posibilitatea ca indiferent de ce fel de ajutor i-ar fi acordat. Atunci, Striblea extreme de contrariat întreabă dacă invitatul său ştia diagnosticul. Evident că acesta spune că nu ştia sigur deoarece nu veniseră rezultatele de la IML. Striblea scoate un ”aha” şi continuă să acuze voalat de crimă … Ruşine domnule Strible, ruşine ar trebui să-ţi fie dacă ai ajuns până aici… fost o rdinărie de cea mai joasă speţă. Eşti un demn urmaş al lui Ursu… Trebuie să te asigur că pe lista de achiziţii a lui Felix eşti pe unul din locurile elegibile de acum. Ruşine …La bălceşti a murit un om. Familia caută vinovaţi, de acu înainte oricât le-ai explica despre ce e vorba şi anume că în cel mai bun caz viaţa omului putea fi prelungită cu cel mult câteva ore sau maxim zile, dar o viaţă de legumă, nu te vpr crede. Vor spune că Ion al lor a fost ucis de cei care doreau să reformeze sostemul sanitar, tocmai pentru a putea fi dotat aşa cum trebuie şi pentru ca  mulţi alţi oameni să fie salvaţi şi să nu mai fie internaţi pentru o operaţie banală şi să moară de septicemie.

Într-un alt moment, la Antena 3 cred, am văzut cum un cineva încerca să argumenteze faptul că dacă nu se închidea spitalul Ion Sanda scăpa sigur. În urmă cu ceva ani, a avut şi el o problemă, un preinfarct, a venit la spital, i-au făcut o înjecţie şi a scăpat. La cum arăta probabil dorea să spună că s-a întors la birtul unde îşi petrece timpul.

Mă aştepta să vină şi alţii care avuzereră amigdalele scoase, ori au fost vaccinaţi antirabic pentru a susţine vinovăţia celor care le-au închis mândreţe de spital….

Aş putea continua mult cu exemplele de mâncare de rahat. Dar n-am s-o fac pentru că ar fi şi asta o formă de promovare a jigodiilor.

Reforma

Am să spun doar câteva cuvinte despre acea reformă care ucide, de fapt despre reformă în general.

Toată lumea e de acord că în sistemul bugetar e nevoie de o reformă profundă, dar  de asemenea această reformă nu trebuie sub nici un motiv să îl afecteze pe vorbitor decât eventual cu aducerea de noi venituri şi cu creşterea celor existente.

Ei bine, reforma aceasta nu are cum să fie folositore dacă sistemul nu e schimbat din rădăcină, dacă nu e eficientizat.

În diferitele domenii ale sistemului bugetar, pe de o parte există anumite adevărate reţele şi cutume care la nivel local se păstrează dse dinainte de 89,  s-au creat tot felul de cârdăşii, au fost angajaţi tot felul de indivizi cărora partidele aflate vremelnic la putere le erau recunoscătoare pentru servicile aduse. Încet, a apărut o zgură care trebuie înlăturată, indifferent de sumele suplimentare care se injectează, la faţa locului lucrurile par a nu se putea schimba. Şi asta era o explicaţie evidentă. Anumiţi indivizi sifonează bani într-o veselie.

Şcoli, spitale, dumuri, CFR-ul etc au înghiţit sume uriaşe dar nu se văd îmbunătăţiri, vedem însă tot felul de bugetari cum, de la o vreme, perioadă ce coincide până la identitate cu perioada de când au devenit nişte … sărmani bugetari, au un nivel de trai care nu prea poate fi susţinut de veniturile legale, la o cercetare sumară, s-ar putea descoperi că în conturile lor se regăsesc de exemplu bani daţi pentru renovarea unor şcoli sau spitale .

Ei bine, reforma ar trebui să facă aceste lucruri să dispară. Da, dar cei care ar avea de suferit sunt tocmai cei care ar trebui să aplice anumite părţi ale reformei, dar ori pur şi simplu se vac că nu înţeleg ce le revine de făcut, ori, dacă pentru anumite măsuri există şi măsuri colaterate sew fac că nu ştiai, astfel încăt să pară faptul că reforma e o adevărată calamitate. Astfel şansele ca ei să îşi continue prestaţia şi implicit să continue să beneficieze de sume la care nu au dreptul.

Asta e România…

Vina

Evident că unul pentru orice se întâmplă rău  în ţara asta niciodată nu se caută o rezolvare ci e mult mai simplu să te duci la tv şi să spui: X e vinovat. În cazul de la Bălceşti, e vinovată reforma, Ministrul  Sănătăţii, Guvernul şi evident Băsescu.

Da, sunt şi ei vinovaţi pentru că reforma care se încearcă se face pompieristic, de sus în jos având în vedere că în teritoriu există rezistenţa celor care beneficiază de situaţia existentă.

Ar fi cei de acum de la putere vinovaţi doar ei dacă înainte de instalarea acestei puteri lucrurile mergeau bine. Dar nu e aşa. Boala e veche, iar medicamentul (reforma) este acum amar şi greu de înghiţit deoarece acum trebuie corectate lucruri care ar fi trebuit corectate treptat, timp de două decenii. Nu poţi să vindeci un cancer care îţi macină , maţele cu aspirină. Dacă o faci atunci inevitabil vei ajunge la cuţit, sau ca şi cu măselele stricate, dacă iei doar algocalmin fără a merge şi la dentist ca să le trateze te trezeşti că va trebui să o scoţi deoarece durerea devine insuportabilă. Cei care spun că o măsea cariată foarte adând se poate trata cu calmante mint…

Deci cine e vinovat totuşi de moartea lui Ion Sanda?

Cine să fie? Cei care au făcut ca Sistemul să fie aşa cum e.

Mai precis? Greu de spus.

Am încercat să mă gândesc cum s-a întâmpat să avem o ţară atât de bolnavă. Răspunsul e şocant.

Cei care în noaptea aceea de pomină nu l-au nimerit pe Ilescu şi pe cei ieşiţi cu el să vorbească mulţimii, cei care în iarna lui decembrie 89 când l-au văzut pe Ceauşescu şi pe Leana îmuşcati au crezut că totul s-a sfârşit şi România devine o ţară normală şi s-au apucat de sărbătorit, cri care au votat la primele alegeri cu Ilescu şi partidul său făcând posibil ca aceştia să creeze Sistemul ăsta nenoriocit de care nu mai putem scăpa, sunt vinovaţi şi cei care s-au opus la adoptarea unei legi a lustraţiei, a punctului 8 al declaraţiei de la Timişoara…

De fapt, de ce a murit Ion Sanda? Pentru că moartea lui este o parte din nota de plată pe care acest popor de imbecili trebuie să o plătească, pentru că nu avem o Justişie care să n escape de infractorii de mare sau mai mică anvergură.

E vinovată Reforma? Nu. Vinovată e tocmai nereformarea. Îmi amintesc un caz.

O femeie bolnavă, în Bucureşti pur şi simplu a fost plimbată cu salvarea pentru că nişte imbecili de doctori refuzau să-o primească în spital, acolo nu se putea acuza reforma, la fel nu se poate acuza reforma nici de moartea bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti. Aia nu era închisă…

Da, de moartea lui Ion Sanda suntem vinovaţi toţi. Pentru că refuzăm să deschidem ochii, pentru că punem botul la porci ucişi în piaţa mare, punem botul la revanghelioane, cădem în admiraţia celor care ne spun printre înjurături şi invective că sunt adepţii politicii bunului simţ, că nu le dăm în cap celorcu ce ne momesc care ne dau o brichetă ori un pix cu însemnele partidului din care fac parte  refuzăm să spunem odată stop celor care provin din lumea de dinainte de 89…

Să nu mai fim ipocriţi şi să recunoaştem… Vinovaţii suntem noi, pemtru că suntem orbi şi uituci. Întotdeauna cei care îşi uită trecutul vor plăti.

 

%d blogeri au apreciat: