O țară care nu își repectă semnătura pusă pe tratate și acorduri internaționale este o țară de rahat, o țară care nu prezintă credibilitate.
Superputerile consideră că lumea este locul creat doar pentru a putea ele să își arate mușcii… Rusia este de departe o țară care niciodată nu a avut nici cel mai mic respect față de țările din jur. Caracteristcă a imperiilor.
De când există Rusia, monstrul de la răsărit, are o caracteristică: nimeni nu se poate baza pe faptul că atunci când semnează un acord sau un tratat acesta va fi repectat.
Ba mai mult, nici măcar nu are decența de se face că plouă.
Semnează acordul sau tratatul, apoi, dacă îi vine pe chelie anunță că i se rupe, și gata…
La fel și cu retragerea trupelor ruse din Transnistria, retragere asumată la Istanbul.
Iată mai jos în niște articole mai vechi sau mai noi cum Rusia lui Putin, calcă în picioare ceea ce și-a asumat legat de retragerea trupelor sale, între altele, și a celor din Transnistria.
Pe 16 Iulie 2007, 9am.ro publica:
Putin da un ultimatum de cinci luni NATO
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat, din motive de «securitate nationala», decretul de suspendare a participarii tarii la tratatul pentru reducerea fortelor conventionale din Europa (CFE) in termen de cinci luni, daca nu se va ajunge la un acord pentru actualizarea acestui document, considerat «depasit» de catre autoritatile de la Kremlin.
Moscova a avertizat cu retragerea totala din acest tratat in cursul summit-ului NATO-Rusia de la Oslo din iunie, denuntand neratificarea de catre statele occidentale a Acordului de la Istanbul din 1999, care a amendat tratatul CFE pentru a-l face compatibil cu realitatile de dupa incheierea ‘Razboiului Rece>>. Statele NATO refuza ratificarea acestui acord, conditionand-o de retragerea trupelor ruse din Republica Moldova si Georgia. Rusia respinge, la randul ei, aceasta interpretare, sustinand ca situatia din Transnistria si Caucaz nu ar avea nici o legatura cu tratatul CFE, si ca ar trebui sa fie solutionata prin negocieri separate. Semnat in noiembrie 1990, tratatul CFE este considerat piatra unghiulara a securitatii europene. El stabileste limite pentru numarul de militari si de tipuri de armament pe care fiecare tara are dreptul sa le desfasoare in teritoriul situat intre Atlantic si Urali, inclusiv numarul de tancuri, piese de artilerie grea, avioane si elicoptere de lupta si hangare de rachete. Pentru a-si suspenda participarea la tratat, partile semnatare trebuie sa notifice aceasta decizie cu 150 de zile inainte de a intra efectiv in vigoare. Ministerul de Externe al Rusiei a anuntat ca, daca in acest rastimp nu se va ajunge la un acord, Rusia va inceta sa publice informatii asupra miscarilor sale de trupe si nu va mai permite inspectarea armamentului sau greu.
Motivatie interna?
Decizia Rusiei a fost considerata ‘regretabila>> de purtatorii de cuvant ai Casei Albe, NATO si UE. La randul sau, vice-ministrul de Externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, a calificat decizia Kremlinului ca fiind ‘deconcertanta>> si a apreciat ca ea ar putea avea legatura cu proiectul de instalare a unor facilitati ale scutului antiracheta american in tara sa si in Republica Ceha. ‘Ar putea exista si motive de politica interna ale Rusiei, o demonstratie de forta inaintea campaniei prezidentiale din aceasta tara>>, a mai adaugat oficialul polonez, intr-un interviu acordat Agentiei Reuters. Presedintele rus, al carui mandat se incheie in noiembrie 2008, a socat tarile occidentale in februarie, cand a acuzat Washingtonul ca ar intentiona sa domine intreaga lume. In acest rastimp, el a mai amenintat cu constituiea unui OPEC al gazelor si cu instalarea de rachete in enclava rusa Kaliningrad, ca masura de retorsiune fata de scutul american. O alta sursa de dezacord intre Rusia si statele membre ale NATO referitoare la tratatul CFE sunt acordurile care interzic concentrarile masive de trupe si material de lupta in apropierea anumitor frontiere, acorduri pe care NATO doreste sa le mentina, iar Rusia le contesta, pe motiv ca frontierele sale au devenit mai instabile incepand de la dezintegrarea, in 1991, a URSS. Prin abandonarea acestor acorduri, Rusia ar putea sa-si intareasca prezenta militara in Caucaz si sa amane ‘ad calaendas graecas” retragerea militarilor sai din regiunile separatiste din Georgia (Osetia de Sud si Abhazia) si Republica Moldova (Transnistria), asumata la Istanbul.
Autor: Dan Stefan
Pe același site, 9am.ro , pe 7 august 2007 apărea un alt artocol care îl întărea pe primul:
Estul din vecinatatea UE.
Putin ingroapa acordul de la Istanbul: de ce tace Republica Moldova?
Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat ca Rusia nu va mai respecta tratatul despre armamentele conventionale in Europa, daca tratatul nu va fi revizuit in interesul Rusiei. Kremlinul avertizeaza ca Rusia va suspenda participarea ei la acest tratat
Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat ca Rusia nu va mai respecta tratatul despre armamentele conventionale in Europa, daca tratatul nu va fi revizuit in interesul Rusiei. Kremlinul avertizeaza ca Rusia va suspenda participarea ei la acest tratat in termen de 5 luni si va iesi cu totul din tratat dupa alte 5 luni.
Avertismentul vizeaza un mare numar de tari. Republica Moldova este cel mai direct vizata, deoarece o parte componenta a tratatului respectiv prevede retragerea trupelor rusesti de pe teritoriul Republicii Moldova. Acea parte este cunoscuta sub denumirea „Acordurile de la Istanbul” din 1999. Aproape toate tarile semnatare ale tratatului despre armele conventionale —- sunt 30 de tari in total —- au reactionat public chiar de mai multe ori dupa avertismentul domnului Putin. Toate reactiile sunt negative. Nici macar Belarus ori Armenia, aliatele Rusiei, nu sustin Kremlinul in aceasta problema.
Guvernul Republicii Moldova, insa, nu ia niciun fel de atitudine publica. Pare-se ca Republica Moldova e singura tara care pastreaza tacerea, in ciuda faptului ca interesele ei vitale sunt direct primejduite. Sau poate tocmai din acest motiv tace, de teama sa nu supere Kremlinul?
Marea majoritate a tarilor semnatare ale tratatului sunt afectate in mod indirect sau potential, in viitor, de o eventuala crestere a fortelor conventionale rusesti dincolo de limitele stabilite prin tratat. Republica Moldova, insa, este afectata direct si imediat, aici si acum, deoarece trupele rusesti se gasesc pe teritoriul Republicii Moldova, in mod ilegal, desigur.
Cu atat mai stranie devine tacerea Chisinaului. Inexplicabila, deoarece pozitia de pana acum a Presedintiei si a Guvernului a fost cat se poate de ferma in chestiunea trupelor rusesti. Republica Moldova cere oficial retragerea completa, neconditionata a trupelor rusesti cu verificare internationala, precum si inlocuirea trupelor rusesti, asa-zis pacificatoare, printr-o misiune internationala cu caracter civil. Aceasta este si pozitia de pana acum a Republicii Moldova in negocierile separate cu Rusia pentru reglementarea conflictului din Transnistria. Dar evolutia acestor negocieri ramane ne-transparenta, iar intre Chisinau si partenerii sai occidentali au aparut probleme serioase de comunicare si incredere. Iata de ce este cu atat de necesara o luare de atitudine publica, in loc de tacere, din partea Republicii Moldova referitor la tratatul despre armamentele conventionale si, in mod specific, fata de problema trupelor rusesti.
Republica Moldova este mentionata in numeroase declaratii prin care guvernele tarilor membre in NATO si in Uniunea Europeana i-au raspuns domnului Putin. Declaratiile occidentale cer explicit retragerea trupelor rusesti de pe teritoriul Republicii Moldova. Pare inexplicabil de ce nu se pronunta chiar Republica Moldova in mod public si oficial in aceasta problema vitala.
Pentru cei care nu știu foarte clar despre ce este vorba, iată ce se publica pe e-democracy.md pe 16 ianuarie 2005 articol scris de Iulian Fruntaşu
Retragerea trupelor ruse din Moldova în contextul Tratatului FACE adaptat:
percepţii, interese şi natura schimbătoare a securităţii europene
Deşi nu este prea cunoscut publicului larg, Tratatul Forţelor Armate Convenţionale din Europa reprezintă una din pietrele de temelie ale securităţii europene. În perioada războiului rece acesta a contribuit semnificativ la menţinerea stabilităţii şi securităţii europene prin stabilirea juridică a plafoanelor pentru deţineri de armamente convenţionale (cinci categorii: tancuri, maşini blindate, artilerie calibru 100mm, avioane de luptă şi elicoptere de atac), reducerea lor substanţială (59 000 unităţi pînă la 28.05.01, cînd a avut loc Conferinţa de evaluare a Tratatului FACE), consolidarea transparenţei şi încrederii prin elaborarea regimului de inspecţii şi a schimbului de informaţii, precum şi crearea regimului special de flancuri — acolo unde forţele NATO şi cele ale Tratatului de la Varşovia se aflau într-un contact mai apropiat — cu deţineri şi flexibilităţi reduse. O dată cu dispariţia Tratatului de la Varşovia şi dezintegrarea URSS, statele-membre au demarat procesul de adaptare a Tratatului FACE la noile realităţi politice şi de securitate pe continentul european, adoptînd Tratatul adaptat la 19.11.99 în cadrul Summit-ului OSCE de la Istanbul.
În cele ce urmează vom trece în revistă deciziile Summit-ului OSCE cu privire la Moldova, conţinutul şi caracterul lor, percepţiile divergente ale părţilor implicate vis-a-vis de modul de implementare, poziţia Federaţiei Ruse faţă de Tratatul adaptat şi, nu în ultimul rînd, perspectivele Republicii Moldova de utilizare a acestui instrument de securitate europeană pentru promovarea intereselor naţionale. Elementele particulare ale procesului de adaptare vor fi explicate, din lipsă de spaţiu, doar în măsura în care acestea scot în evidenţă problemele şi sfidările la adresa securităţii Republicii Moldova.
De menţionat că în cadrul procesului de adaptare diplomaţia moldovenească a depus eforturi considerabile în ce priveşte consolidarea obligativităţii acordului statului-gazdă pentru amplasările temporare, soluţionarea aflării ilegale a trupelor ruse în contextul Tratatului, reglementarea problemei echipamentelor limitate de tratat necontabilizate. Interesele naţionale în raport cu Tratatul FACE au fost promovate extrem de insistent pe parcursul a mai multor ani şi în mod special pe parcursul anului 1999 din cauza intensificării negocierilor. Aceasta se efectua prin intermediul intervenţiilor la Grupul consultativ comun, abilitat să negocieze adaptarea, prin avansarea de iniţiative şi proiecte de decizii, prin intermediul nenumăratelor consultări şi negocieri atît în cadru formal, cît şi neoficial la Viena şi alte capitale. Din aceste considerente reuşita Istanbulului nu a fost o surpriză pentru cei implicaţi direct în procesul de adaptare, deşi nu putem nega o anumită influenţă benefică a circumstanţelor internaţionale, cum ar fi presiunea exercitată de statele occidentale membre ale Tratatului asupra Federaţiei Ruse pentru violarea plafoanelor pentru deţineri în zona de flanc şi anume în Caucazul de Nord unde ruşii au declanşat operaţiuni cu utilizarea masivă a armamentelor convenţionale. Cu toate acestea, în ultimele două zile la Istanbul existase şi scenariul scoaterii Moldovei din joc, deoarece unele state importante se temeau că din cauza unei probleme regionale se poate bloca o decizie fundamentală pentru securitatea europeană. Cu ceva tărie de caracter, mişcări calculate, implicarea delegaţiilor occidentale ca mediatori, delegaţia Moldovei a reuşit finalizarea negocierilor cu ruşii în jurul orei trei dimineaţa 19.11.99, după care a avut loc şi Conferinţa FACE. Ceremonia oficială a semnării Tratatului adaptat s-a produs la opt dimineaţa de către şefii de state şi guverne, numai la cîteva ore de la finalizarea negocierilor.
Deci, Actul final care este parte a pachetului de înţelegeri împreună cu Tratatul adaptat[1], conţine următoarele referinţe la Moldova: “[Statele-membre] …Luînd act de declaraţia Republicii Moldova care este anexată la acest Act final referitor la renunţarea dreptului de a găzdui amplasările temporare pe teritoriul său[2], au salutat angajamentul Federaţiei Ruse de a retrage şi/ sau distruge armamentele şi echipamentele ruse limitate de Tratat pînă la sfîrşitul anului 2001, în contextul angajamentului său menţionat în paragraful 19 al Declaraţiei Summit-ului de la Istanbul”.[3]
Aici este important să facem o distincţie între Tratatul adaptat care, apropo, conţine clauze referitor la acordul statului-gazdă[4], inclusiv Actul final care, la rîndul său, conţine angajamente politice extrem de puternice deoarece au fost asumate în pachet cu Tratatul, şi Declaraţia Summit-ului de la Istanbul care are un regim politic de implementare ca oricare alt document OSCE. Deşi pe de altă parte se poate afirma că referinţele reciproce între Actul final şi Declaraţia Summit-ului au consolidat caracterul obligativităţii acesteia din urmă. Declaraţia Summit-ului spune următoarele lucruri relevante referitor la Moldova în primele două alineate: “Cu trimitere la Deciziile Summit-elor de la Budapesta şi Lisabona, precum şi a Reuniunii Ministeriale de la Oslo, reiterăm aşteptările noastre cu privire la retragerea cît mai curîndă, ordonată şi completă a trupelor ruse din Moldova. În acest context, noi salutăm progresul recent obţinut în retragerea şi distrugerea echipamentelor militare ruse stocate în regiunea transnistreană a Moldovei şi finalizarea distrugerii muniţiilor netransportabile. Noi salutăm angajamentul Federaţiei Ruse de a finaliza retragerea forţelor armate ruse de pe teritoriul Moldovei pînă la sfîrşitul anului 2002. Noi, de asemenea, salutăm disponibilitatea Republicii Moldova şi a OSCE de a facilita acest proces, în limitele capacităţilor respective(subliniat de autor pentru a respinge pretenţia rusă de condiţionare — n.a.), pînă la termenul stabilit”.[5]
Reţeaua de documente juridice şi politice, precum şi rapoartele existente pun în evidenţă substanţa angajamentelor relevante în cazul Moldovei:
La pachet |
Referinţe reciproce |
 |
 |
Tratatul adaptat |
 |
Actul final |
 |
Declaraţia Summit-ului OSCE |
Acordul Statului-gazdă prezent în mai multe articole. |
|
1. Retragerea ELTN-urilor ruse pînă la sfîrşitul 2001. 2. Renunţarea la dreptul la amplasări temporare în Anexa 13. |
|
Paragraful 19. Retragerea completă a trupelor ruse pînă la sfîşitul 2002. Muniţiile şi armamentele evident nu sînt în cele 5 categorii FACE, dar cad şi ele sub incidenţa Tratatului pentru că sînt în dotarea forţelor armate, iar excesul acestora nu este relevant în termenii documentului. S-a acceptat această divizare oarecum tautologică pentru a grăbi retragerea tehnicii de luptă. Aceasta explica diferenţa între termenii 2001 şi 2002. |
Acum, dacă punem Tratatul adaptat cu toate angajamentele sale în contextul securităţii europene, dar şi cel al relaţiilor moldo-ruse, vedem că abordările Moscovei variază în dependenţă de percepţiile ruse ale ameninţărilor şi provocărilor la adresa sa. De exemplu, în cadrul unei conferinţe la nivel înalt la Munchen la 9 februarie 2004 ministrul rus al Apărării, Serghei Ivanov, a declarat că Rusia ar putea să se retragă din Tratatul FACE din cauza aderării la NATO a statelor baltice care nu vor fi cuprinse de limitări, regimul de inspecţii şi informaţii, acestea oferind posibilitatea amplasării nelimitate a echipamentelor Alianţei pe teritoriile respective.[6] Duma Federaţiei Ruse s-a exprimat în termeni similari, susţinînd că acceptarea statelor baltice în NATO creează o zonă gri şi Rusia drept răspuns ar putea revizui angajamentele sale de la Istanbul privind deţinerile în Kaliningrad şi Pskov.[7] Toate acestea au continuat pînă în momentul cînd NATO a oferit asigurări că noile state-membre, inclusiv statele baltice, vor respecta prevederile Tratatului FACE şi angajamentele Alianţei în raport cu Rusia cum ar fi Actul fondator al relaţiilor între NATO şi Rusia, Declaraţia de la Roma şi Declaraţia de la Madrid din 2003. Duma Rusiei a ratificat Tratatul adaptat (anterior au făcut-o Belarus, Ucraina şi mai apoi Kazahstan) la 25 iunie 2004[8], iar ministrul rus de Externe Lavrov făcea deja agitaţie în favoarea ratificării Tratatului adaptat, participînd la Consiliul Ministerial de la Sofia de la sfîrşitul anului trecut.[9] Aceasta ne conduce la concluzia că ruşii au exercitat presiuni politice care s-au încununat cu succes, deoarece se pare că NATO le-a dat garanţii de neamplasare a trupelor în noile state-membre suficient de credibile ca Moscova să treacă rapid de la ideea părăsirii Tratatului la cea de ratificare. Într-un context mai larg este evident faptul că Tratatul FACE adaptat este mai convenabil Federaţiei Ruse decît Alianţei pentru că NATO oricum a tratat de mulţi ani cu o oarecare înţelegere violarea plafonului în Caucazul de Nord, dar şi comportamentul Moscovei în aşa-numita străinătate imediată. Acum însă lucrurile încep să se schimbe în sensul că toleranţa faţă de prezenţa ilegală a trupelor ruse scade, deşi Moscova încearcă să accentueze prevederile care îi sînt convenabile în Tratatul adaptat (şi chiar să obţină din partea Alianţei garanţii suplimentare, după cum am văzut) şi să minimalizeze angajamentele în raport cu Moldova şi Georgia, susţinînd ba că acestea sînt politice şi fără termen de implementare, ba că sînt bilaterale fără efect asupra părţilor terţe.[10] Însă dacă ne vom închipui o situaţie ipotetică în care Polonia ar declara că angajamentele sale anexate la Actul final referitor la limitarea plafoanelor pentru tancuri la 1577, pentru maşini blindate de luptă la 1789 şi pentru piese de artilerie la 1370 nu mai sînt valabile pentru că sînt politice, funcţionarii de la MAE-ul rus şi cel al Apărării ar sări ca fripţi în oficiile lor.
Nu este greu de observat că ruşii manipulează, cu ceva dexteritate adevărat, chestiunea Tratatului FACE adaptat. Moscova ştie prea bine că acordul statului-gazdă a fost un principiu fundamental în cadrul negocierilor şi reflectat corespunzător în Tratatul adaptat, pentru că diplomaţii şi militarii ruşi au fost cei care în permanenţă s-au opus puternic pe parcursul negocierilor conceptului obligativităţii acordului statului-gazdă. Moscova, de asemenea, ştie că angajamentele politice din Actul final sînt în pachet cu Tratatul adaptat şi au o valoare net superioară oricărei alte decizii OSCE, că din punct de vedere juridic nici o altă decizie nu poate modifica termenii Conferinţei FACE de la Istanbul decît o altă Conferinţă FACE şi că, în ultimă instanţă, nu se poate de testat la nesfîrşit limitele toleranţei statelor-membre NATO prin provocări politico-diplomatice de felul menţionat mai sus. La urma urmei, în termeni comparaţi, Moscova are o nevoie mai mare de Tratatul FACE adaptat ca să poată monitoriza prezenţa şi mişcările Alianţei în imediată apropiere de graniţele sale în condiţiile în care armamentele convenţionale ruse degradează, iar elementul mobilităţii şi componentul aerian sînt superioare în cazul NATO. Adevărat că în eventualitatea dispariţiei Tratatului toate părţile vor avea de pierdut, însă pierderile Moscovei ar fi mai mari şi comportamentul hectic în ultima jumătate de an demonstrează veridicitatea afirmaţiei în cauză.
Este important de menţionat că poziţia SUA anunţată la numai un an de la Summit-ul de la Istanbul de doamna Albright la cel de-al optulea Consiliu Ministerial al OSCE de la Viena, din 27–28 noiembrie 2000, că semnarea Tratatului FACE adaptat este o realizare istorică posibilă, în parte, datorită angajamentelor importante asumate de către Federaţia Rusă este valabilă şi astăzi, nuanţată de condiţionarea ratificării prin implementarea deplină a angajamentelor, după cum a stipulat Colin Powell la Consiliul Ministerial de la OSCE de la Sofia.[11]Adevărat, SUA şi NATO în general ar putea avea scopurile proprii sau suplimentare de a întîrzia ratificarea Tratatului adaptat, însă vom lăsa experţilor ruşi acest subiect care sînt mai capabili şi cu mai mult elan să analizeze deficienţele reale sau imaginare ale Alianţei.
În ce priveşte Moldova şi Tratatul FACE este bine de ţinut minte că din perspectiva multor cancelarii occidentale acesta menţine un sistem de relaţii ce afectează securitatea pe întregul continent şi că Tratatul soluţionează chestiuni mult mai importante decît aflarea sau retragerea trupelor ruse de pe teritoriul moldovenesc. Această situaţie ar trebui să menţină diplomaţia moldovenească în alertă şi să conducă la elaborarea de iniţiative politice şi diplomatice suplimentare, pe de o parte în consultări cu Washington, Londra şi Ankara, iar pe de altă parte la negocieri cu Moscova. Nu este ideea cea mai bună de complacere în capacitatea redusă, după cum arătase şi Acordul privind flancurile din 1996, de a bloca ratificarea Tratatului adaptat atunci cînd aceasta o decid s-o facă statele importante ale Alianţei. Fără iniţiative diplomatice serioase îndreptate spre retragerea completă a armatei ruse şi cea a separatiştilor ruşi, afirmaţia care urmează din “Defense Monitor” are şanse mari să se adeverească: “Ca şi predecesorul său, regimul tratatului adaptat va fi după toate probabilităţile viciat de acţiunile ilegale ruse în Caucazul de Nord şi fostele republici sovietice socialiste. Moscova consideră nerespectarea angajamentelor ca fiind în conformitate cu interesele sale de securitate şi din aceste considerente este dispusă să rişte ostracismul, pe cînd statele NATO nu sînt dispuse să penalizeze Rusia, deoarece ele nu sînt afectate de acţiunile ruse.”[12]
Cu toate acestea, la momentul de faţă este clar că Tratatul FACE adaptat la Istanbul a avut un impact pozitiv asupra securităţii Republicii Moldova, ruşii retrăgînd şi/ sau distrugînd, pe banii occidentalilor, de altfel, o mare parte din echipamente. Semnificativ în acest context este faptul că Moscova păstrează echipamentele antrenate în aşa-numita misiune de pacificare, sperînd că acestea vor fi scoase de sub incidenţa FACE dacă li se va atribui mandatul OSCE. O altă problemă este stocul de muniţii şi armamente care trebuiau să fie retrase pînă la sfîrşitul anului 2002 — deşi acest angajament este stipulat de Declaraţia Summit-ului, muniţiile şi armamentele cad şi ele sub incidenţa Tratatului FACE, după cum am menţionat şi prin intermediul schemei de mai sus — divizarea a fost făcută din cauza volumului mare a acestora şi dorinţei de a urgenta retragerea tehnicii militare pentru a reduce riscul transferului către armata secesioniştilor. Aceasta, de altfel, reprezintă o altă problemă, deoarece bazele armatei în cauză au fost puse de către transferurile Armatei a 14-a, de cele mai multe ori, benevole şi deliberate. Echipamentele limitate de Tratatul FACE sînt considerate, în cazul în care nu sînt controlate de autorităţile constituţionale, drept echipamente necontabilizate (ELTN) care pe teritoriul Moldovei sînt în număr de 18 tancuri, 49 maşini blindate de luptă, 32 unităţi de artilerie 100 mm.[13] Este necesar de demarat acţiuni diplomatice atît în cadrul FACE cît şi utilizînd mecanismele politice, cum ar fi, de exemplu, Consiliul NATO-Rusia, în vederea atribuirii clare Federaţiei Ruse a responsabilităţii pentru ELTN-urile din zona ocupată, care trebuie să fie retrase sau/ şi distruse de Moscova.
Natura schimbătoare a securităţii europene solicită, în special din partea unor state mai puţin importante sub aspect militar şi politic, o politică externă caracterizată de perseverenţă, imaginaţie şi dedicaţie în vederea unei promovări mai bune a intereselor naţionale.
Și cum cu lucrurle acestea nu se glumește, în isteria ei, Rusia lui Putin trece la fapte. Nici mai mult, nici mai puțin, se gândește să instaleze în Tranmsnistria un sistem radar Voronej:
Rusia ar putea amplasa in Transnistria sistemul de radar Voronej
La Viena are loc o noua runda de convorbiri pe problema transnistreana in format 5+1, iar emisarul special al presedintelui rus pentru nerecunoscuta republica, Dmitri Rogozin, va avea o serie de intalniri cu conducerea regiunii la Tiraspol. Bucuresti, Kiev si Chisinau cred ca scopul acestor intrevederi este restabilirea controlului Moscovei asupra Transnistriei in vederea mentinerii prezentei militare a Rusiei in zona. Surse din anturajul presedintelui rus au declarat pentru Nezavisimaia Gazeta ca Moscova ar putea amplasa la Tiraspol sistemul de radar Voronej, ca raspuns la scutul antiracheta in Europa si ca o contrapondere la bazele NATO din Romania.
Sursele Nezavisimaia Gazeta au precizat ca numirea lui Rogozin marcheaza inceputul realizarii politicii lui Vladimir Putin in CSI, conform careia Transnistria va redeveni tinta unei atentii sporite din partea Rusiei. Avand in vedere apropierea regiunii de o tara NATO – Romania, unde exista deja patru baze americane, precum si intensificarea proceselor legate de integrarea Moldovei in Romania, „Rusia intentioneaza sa-si mentina prezenta militara in Transnistria, ba chiar mai mult, sa instaleze acolo sistemul de radar Voronej”.
Posibilitatea a fost evocata si de directorul Institutului kievean pentru problemele societatii civile, Vitali Kulik. „In Romania se afirma ca Rusia poate deplasa in Transnistria rachete Iskander, dupa modelul regiunii Kaliningrad. Acelasi lucru se spune si la Kiev. Dar eu nu cred. In schimb, un radar pare o varianta mult mai plauzibila. Moscova intelege ca Moldova se departeaza treptat, iar unirea ei cu Romania ar putea avea loc”.
In acelasi timp, Ministerul rus al Apararii sustine ca pe ordinea de zi a institutiei nu exista planuri de amplasare in Transnistria a unei statii de radiolocare Voronej-DM, care face parte din Sistemul de avertizare timpurie a atacurilor cu rachete. Ministerul spune ca Rusia si-a propus sa construiasca asemenea statii exclusiv pe teritoriul tarii – in regiunile Leningrad, Kaliningrad, langa Armavir si in regiunea Irkutsk.
Totusi, scrie in continuare NG, exista experti care considera absolut reala posibilitatea ca Transnistria sa devina acel teritoriu al Federatiei Ruse unde pot fi amplasate nu numari radare, ci si orice altceva. Daca pana acum asemenea scenarii erau catalogate drept absurde, astazi, pe „fondul romanizarii intense a Moldovei”, aceasta perspectiva nu mai este exclusa nici de liderul transnistrean, Evgheni Sevciuc, dupa cum scrie Nezavisimaia Gazeta.
In opinia analistului Serghei Jiktsov, de la Academia de diplomatie a MAE rus, „Rogozin trebuie sa aduca la cunostinta conducerii Moldovei preocuparea Rusiei legata de politica promovata de autoritatile de la Chisinau de apropiere de Romania. De asemenea, el trebuie sa calmeze situatia din Transnistria, unde noul presedinte a intrat in conflict cu Sovietul suprem si cu influenta corporatie Sherif. Ceea ce poate destabiliza situatia in regiune. Rogozin trebuie sa stinga ambitiile de ambele parti”, afirma analistul.
Autor: Olga Popescu
Sursa: hotnews.ro
Data publicării: 17 aprilie 2012
Pentru cine nu știe, Sistemul Radar Voronej ( în rusește: Воронеж) este generația actuală de radare de avertizare timpurie (sistem radar cu bătaie lungă) oferint o monitorizare a spațiului aerian. La Lekhtusi, în apropiere de Sankt Petersburg, prima componentă a sistemului a devenit activă în 2009.
Există un plan de înlocuire a acestui sistem până în 2020. Numele după obiceiul sovietic, vine de la un râu care se numește Voronej, generaţiile anterioare de radar au fost cunoscute sub numele de Daryal (dupăCheile Darial), Volga (dupa Volga) şi Daugava (Daugava River) şi înainte de generareaDnepr (Nipru River), şi Nistru (Nistru). Radarele Voronezh sunt descrise în sensul extrem de prefabricate care au un set de până timp de luni, mai degrabă decât de ani şi au nevoie de personal mai puţin decât generaţiile anterioare. Ele sunt, de asemenea, modulare, astfel ca un radar pot fi instalate doar parţial.
Rusia a folosit lansarea acestor radare noi pentru a ridica preocupările sale cu privire la apărare anti-rachetă american în Europa. La lansarea radarului Kaliningrad în noiembrie 2011 preşedintele rus Dmitri Medvedev a fost citat spunand ca „Ma astept ca acest pas (lansarea radarului), va fi văzut de către partenerii noştri ca primul semnal de disponibilitate a ţării noastre de a da un răspuns adecvat la ameninţările pe care le ridică scutul antirachetă pentru fortele noastre nucleare strategice.
Conform Wikipedia componentele Sistemului Radar Voronej sunt desfășurate în locațiile:

– Lekhtusi Radar Station,Leningrad Oblast, ( 60°16′31.65″N30°32′45.66″E )
– Armavir Radar Station,Krasnodar (44°55′30.38″N40°59′2.02″E)
– Fostul Dunayevka air base , în apropiere de Pionersky,Kaliningrad , (54.857294°N 20.18235°E)
– Mishelevka Radar Station, Irkutsk , (52°51′20.11″N103°13′53.94″ – aproximativ)
Pechora Radar Station, Komi, (65°12′36.59″N57°17′43.38″-aproximativ)
Olenegorsk Radar Station, Murmansk, (68°6′59.63″N33°55′8.69″-aproximativ)
P.S. Cred că vodcarilor de la Kremlin care consideră că ei sunt buricul pământului ar trebui să li se amintească de Imperiul Roman și de Imperiul Mongol. Ambele au dispărut.
Cei de atunci considerau că Imperiul lor e etern, atât Romanii cât și Mongolii. De asemenea ar trebui să li se mai spună că există o mare diferență. Din Imperiul Roman a rămas o civilizație, din cem mongol povești cu niște conducători, cruzi, răi, monstruoși, adevărate rușini pentru specia umană.
Rusia a adus lumii păduchi, vodcă și multă suferință. În istorie va rămâne poate, peste o mie de ani, doar amintirea păduchilor și a sinistrei Ciume Roșii, Comunismul…
Atenție vodcari, Istoria nu iartă …
Apreciază:
Apreciază Încarc...