Arhiva

Posts Tagged ‘Ziua Maghiarilor de Pretutindeni’

Ca de obicei, pe 15 martie ungurii au mâncărimi …

11 martie 2015 12 comentarii
În fiecare an, de 15 Martie, pe unguri îi mănâncă în cur a dracului de tare ...

În fiecare an, de 15 Martie, pe unguri îi mănâncă în cur a dracului de tare …

Deja a devenit un obicei ca, de 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni  să li se înfierbânte minţile şi să îi mănânce în cur.

De un sfert de secol ungurii care locuiesc în zonele majoritar maghiare din România sunt imbecilizaţi de un fel de semiembargou mediatic, informaţiile care ajung în creierele aburite ale ungurilor respectivi sunt atent controlate şi concepute de servicii specializate în acest sens au făcut ca acolo, conducători să fie ca aceiaşi de un sfert de secol.

Li se inoculează constant ideea că sărăcia în care se zbenguie este din vina românilor, oamenii pur şi simplu neobservând că veniturile zonelor respective se scurg, în marea lor majoritate în conturile tot mai obeze ale unor infractori care au stat la guvernare mai mult decât orice politician din România.

Absolut şocant, Ungaria, această infecţie purulentă pe curul Europei, întreţine constant starea de lucruri.

 Nu cred că cineva a uitat de nesimţirea jegului care ocupă funcţia de Preşedinte al Republicii Ungare de a încerca să vină în România cu bombardierul profitând de laşitatea politicienilor mioritici, dar nici faptul că, uitând că sunt în inima Europei şi nu în fundul Asiei de unde sălbaticii lor strămoşi au venit, Premierul în funcţie şi-a permis  să acorde protecţie unui infractor care este parlamentar în parlamentul României …

Astea sunt explicabile doar prin faptul că avem la Bucureşti politicieni care au uitat de ce acolo, iar pentru menţinerea la putere îşi permit să  îndeplinească minoritarilor unguri toate imepţiile menite să înfierbânte minţile imbecililor.

Culmea este că nesiţiţilor din politica românească nu le pasă de faptul că, an de an, românii şi România sunt umiliţi şi  jigniţi .. nu au nici un fel de jenă însă ca, de 1 Decembrie, tot an de an, să se laude cu mândria de a fi români?

Care dracu de mândrie?

Cea călcată în picioare de fiecare 15 Martie?

Mi-ar fi jenă … 

Tare aş vrea să văd ce ar face oficialii unguri dacă noi am face la fel … Un român, un suporter al Stelei Bucureşti a fost săltat de pe stradă doar pentru că avea un tricou pe care scria „Ardealul, pământ românesc”.

Deşi sunt ferm convins că nici un ungur imbecilizat nu va citi aici, consider că e bine să postez un citat din Constituţia României care arată că nici un fel de reformare a acestei constituţii nu va putea să le satisfacă protiile menite să ţină pulimea ungurească în jug.

ARTICOLUL 152, „Limitele revizuirii”, din Constituţia României în vigoare zice aşa:

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

P.S. Aşa, ca fapt divers, oare de ce tace ca dânsul în iarbă liderul politicii externe româneşti, Preşedintele Klaus Iohannis? Nimic, probabil îşi aminteşte de vremurile când saşii şi ungurii din ardeal considerau etnicii români nişte oameni de mâna a doua …

Primele tensiuni de 15 Martie. Maghiarii cer din nou autonomie în stradă

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, 15 Martie, agită deja spiritele printre naționaliștii români și unguri

Larisa BernaschiZiua Maghiarilor de Pretutindeni, 15 Martie, este una din cele trei sărbători naţionale ale Ungariei, când se comemorează Revoluţia din 1848-1849. Ca în fiecare an, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele maghiare din Transilvania, slujbe religioase, marșuri, spectacole și discursuri în memoria revoluționarilor pașoptiști.

Mii de etnici maghiari sunt așteptați să iasă în stradă, duminică, pentru a cere, printre altele, autonomia maghiarilor din România. Manifestaţii vor fi organizate la Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe şi Târgu Mureş.

La Cluj- Napoca, ceremoniile dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni vor începe duminică la ora 11.00, cu un marş, urmat de o slujbă religioasă şi depuneri de coroane la plăcuţa amplasată în memoria poetului revoluţionar Petofi Sandor.

Vor fi prezente oficialități locale, dar și consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, va merge la Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc.

Tensiuni la Târgu Mureș

Au apărut deja primele tensiuni legate de ziua de 15 Martie. La Târgu- Mureș, primarul Dorin Florea a refuzat să aprobe marşul secuilor.

„Dar prea dintr-odată şi-au găsit raiul tot felul de extremişti. «Haideţi la Târgu Mureş că primarul nu e acasă»”, a spus Florea. Izsak Balazs, președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), a anunțat că va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva primarului şi reprezentanţilor Poliţiei şi Jandarmeriei.

Marţi, la Sfântu Gheorghe, maghiarii au ieșit în stradă şi au scandat: „Ţinutul Secuiesc nu este România” şi „Piară Trianonul”.

Autor: Larisa Bernaschi

Sursa: evz.ro

VASILE DÂNCU: „Transilvania este tot mai izolată, geografic, dar şi politic şi, mai grav este că politicienii de la Bucureşti nici nu realizează asta”

Într-o postare pe blogul personal – scrie Ana-Maria Adamoae în  evz.ro sociologul Vasile Dâncu analizează problema Transilvaniei și modul în care clasa politică românească reacționează cu privire la declarațiile agresive ale extremiștilor maghiari și chestiunea autonomiei Ținutului Secuiesc.

Sociologul atrage atenția că Transilvania ajunge în atenția opiniei publice și a clasei politice de două ori pe an, pe 15 martie (de Ziua Maghiarilor de pretutindeni – n.r.) și cu prilejul Școlii de Vară de la Tușnad sau de la Balvanyos, și condamnă politicienii că nu fac din Transilvania un subiect de strategie națională.

„Scriu despre acest subiect pentru că mi-este frică de faptul că nepăsarea generală şi ticăloşia unor politicieni ar putea afecta viitorul copiilor mei pe care vreau să-i văd trăind fericiţi în Transilvania noastră, nu la Boston sau în Germania. Dar nu voi aborda, decât tangenţial, declaraţiile Preşedintelui de la Izvorul Mureşului, deoarece discuţia s-a politizat mult prea puternic şi nu cred că poate fi dusă mai departe cu folos. Poate că Preşedintele României a avut un ton prea ofensiv după gustul diplomaţilor, nu mă pricep, dar de ce nu a reacţionat consistent nimeni din clasă politică atunci când Tokes a cerut protectorat la şcoala de vară de la Balvanyos din acest an? (….) Problema transilvană revine doar de maximum două ori pe an, de 15 martie sau cu prilejul Şcolii de Vară de la Tuşnad sau Balvanyos, momente în care vreun  politician din Ungaria, călător prin Transilvania, spune ceva cuvinte asmuţitoare, iar atunci încep să latre toţi câinii, din Ardeal, până pe Dâmboviţa. Discuţia despre Transilvania ar trebui să fie una serioasă, strategică, nu o întâmplare sau o ceartă de trei zile cu ungurii sau, mai rău, o nouă ceartă între putere sau opoziţie. În douăzeci şi trei de ani de democraţie ştiu doar un singur eveniment în care politicienii de la Bucureşti au lansat un proiect, acesta este Autostrada Transilvania, pe care s-au chinuit apoi cu toţii să-l îngroape. (…) Faptul că nu avem un proiect naţional pentru Transilvania, că nu avem nicio strategie şi niciun gând de viitor este cel mai mare pericol pentru integritatea statului naţional, nu extremiştii unguri”, consideră Vasile Dâncu.

În finalul postării de pe blog, Dâncu conchide: „Lipsa lucidităţii politice, lipsa proiectelor animate de interes colectiv şi lipsa de solidaritate între politicienii români când este vorba de Transilvania sau statul vecin şi prieten, acestea sunt marile pericole”.

Autor: Ana-Maria Adamoae

 Sursa: evz.ro 

Data publicării: 18 August 2013

Având în vedere că mie mi se pare interesant întreg articolul din care citează Ana-Maria Adamoae pentru evz.ro, iată mai jos, integral,  articolul   publicat de Vasile Dâncu în transilvaniareporter.ro ca editorial, articol preluat şi pe siteul personal al autorului 

Problema transilvană.

Alba Iulia

Alba Iulia

 

Am scris de multe ori despre Transilvania sau relaţia dintre români și unguri, dar în ultima vreme încep să nu mai găsesc rostul acestei întreprinderi.

Primesc sute de mesaje pe tema asta pe mail, sms sau pe facebook, dar sunt mesaje mai ales de la ardeleni. Mai radicali sau mai puţin radicali, de fiecare dată partenerii mei de dialog revin cu aceleaşi îintrebări, cu aceleași tristeţi, iar, până la urmă, discuţia se înfundă în punctul în care analizăm modul în care sunt reprezentaţi politic ardelenii şi la o idee mai veche legată de înfiinţarea unui partid al ardelenilor. Cum eu nu sunt de acord cu un asemenea proiect, într-o Românie fragilă și prea puţin pregatită să gestioneze diversitatea, pentru că nu ştiu înspre ce direcţie poate duce, discuţia ramâne, de regulă fără soluţie. Nu înseamnă că nu îmi pasă și nu sunt la fel de nefericit, ca și alţi intelectuali ardeleni, de lipsa de înţelegere a compatrioţilor noştri față de o realitate tristă. Aleg totuşi să scriu despre acest subiect pentru că mi-este frică de faptul că nepăsarea generală și ticăloșia unor politicieni ar putea afecta viitorul copiilor mei pe care vreau să-i văd trăind fericiți în Transilvania noastră, nu la Boston sau în Germania. Dar nu voi aborda, decât tangențial, declaraţiile Preşedintelui de la Izvorul Mureşului, deoarece discuţia s-a politizat mult prea puternic şi nu cred că poate fi dusă mai departe cu folos. Poate că Președintele României a avut un ton prea ofensiv după gustul diplomaţilor, nu mă pricep, dar de ce nu a reacţionat consistent nimeni din clasă politică atunci când Tokes a cerut protectorat la şcoala de vară de la Balvanyos din acest an? În plus, nu am vazut oficiali maghiari de la Budapesta făcând scandal prea mare, semn că neînţelegerile lor cu Slovacia şi Serbia le ajung, în actuala lor situaţie nu au chef şi de un scandal cu România.

Problema transilvană revine doar de maximum două ori pe an, de 15 martie sau cu prilejul Şcolii de Vară de la Tuşnad sau Balvanyos, momente în care vreun  politician din Ungaria, călător prin Transilvania, spune ceva cuvinte asmuţitoare, iar atunci încep să latre toţi câinii, din Ardeal, până pe Dâmbovița. Discuţia despre Transilvania ar trebui să fie una serioasă, strategică, nu o întâmplare sau o ceartă de trei zile cu ungurii sau, mai rău, o nouă ceartă între putere sau opoziție. În douăzeci şi trei de ani de democraţie ştiu doar un singur eveniment în care politicienii de la Bucureşti au lansat un proiect, acesta este Autostrada Transilvania, pe care s-au chinuit apoi cu toții să-l îngroape. Se vor împlini peste puţin timp 100 de ani de la înfăptuirea Marelui Vis, unitatea naţiunii române. Dar noi cum decontăm asta? Nu am reuşit să facem nici măcar o autostrada peste Carpați într-un secol. Nu ajunge sentimentul că ”noi suntem români” pentru a construi o Românie puternică și prosperă. Dacă clasa politică din Romania nu ar suferi de o crasă cultură istorică, am fi cu toţii ingrijorați de faptul că şi ardelenii ar putea să-şi pună întrebarea: ce s-a întâmplat timp de 100 de ani cu comunitățile noastre? Cei care ştiu ceva istorie îşi aduc aminte că, la implinirea a zece ani de la Marea Unire, răspunsul la această întrebare a fost o expresie a dezamăgirii. Acum, la 100 de ani, vom putea face un bilanț pozitiv care să fie acceptat de majoritatea straturilor societății ardelene?  Dacă nu avem nici acum un răspuns cred că sunt două soluţii: ori punem rapid un proiect în lucru, ori nu mai sărbătorim nimic, mergem pe burtă, nu mai punem această problemă, nu-i mai întrebăm nimic, aşa cum facem de obicei. Dar putem fi linistiţi, indiferent de ceea ce vom face noi, Ungaria nu va uita să comemoreze, afisându-și din nou rana Trianonului. 
Faptul că Transilvania nu este subiect de strategie naţională este lucrul cel mai grav, rădăcina tuturor relelor. Îmi veţi spune, poate, că nici România nu este subiect strategic pentru politicieni şi aș putea să accept că așa este, dar aceasta nu poate fi o scuză. Un singur argument aduc pentru prioritatea strategică a Transilvaniei: este zona cu cele mai importante resurse ale României, nu doar minerale, dar și umane, ca să nu mai vorbim că este necesară o integrare completă şi firească în matca națiunii române, nu ajunge să proclami unirea politic pentru ca ea să se realizeze spontan. Am scris mai demult un proiect politic, dar m-au convins colegii de partid că nu e momentul pentru el, că trebuie să mai aşteptăm. Altădată, într-o poziţie executivă, am inventariat proiectele, riscurile și oportunitățile legate de Transilvania, alături de o echipă de oameni îngrijorați, am scris o strategie, dar am fost din nou liniştit cu formula că ar putea fi un proiect pe care „să-l prindă spionii unguri care ar fi în stare să …”. Când am întrebat ce ar putea face ei cu proiectul nostru, personajul politic important era deja plecat de lângă mine.  Faptul că nu avem un proiect naţional pentru Transilvania, că nu avem nicio strategie şi niciun gând de viitor este cel mai mare pericol pentru integritatea statului naţional, nu extremiștii unguri.

Ce se poate lesne observa este faptul tulburător că avem nevoie de extremiştii unguri. Da, avem nevoie pentru ca să direcționăm spre ei toate lașitățile noastre, toate impotențele şi ticăloșia politică din ultimii 23 de ani. Pe spinarea lor se nasc politicieni, se câştigă alegeri, se ascund târguri făcute cu elita ungurească din acest moment sau din momentele trecute. Mai ales că se îmbracă precum la operetă, că flutură steaguri şi steme, ungurii cu minte înfierbântată sunt necesari ca aerul pentru politicienii români. Când te lupţi cu ungurii nu mai trebuie să decontezi nerealizările ce se văd chiar de pe Lună. Când ţara este amenințată de nişte iredentişti periculoși, cum putem să ne ocupăm de nimicuri cum ar fi  descentralizarea sau dezvoltarea comunităților. Când în România toţi politicienii vorbesc doct despre energie şi despre cum va deveni ţara noastră mare jucator strategic în acest domeniu, ar fi bine să ne amintim că mai avem aproape 100 000 de gospodării neelectrificate, iar 96 de localități sunt neelectrificate complet. De remarcat, majoritatea sunt în Transilvania. Atunci nu este mai simplu să jonglăm cu sabia fină a diplomaţiei cu adversarii din Ungaria? Mă rog, uneori putem să-i dăm unuia şi cu o bâta în cap, cum a facut recent Preşedintele, pentru a-i stârni pe ceilalţi politicieni care nu vor mai avea nimic de făcut cu floretele lor subţiri şi usor ruginite. Dar lipsa de reacţie este şi mai gravă: la ofensele aduse românilor în ultimii ani, nu a mai reacţionat decât foarte puţină lume.
Politicienii români din Transilvania se duc la Bucureşti cu căciula în mâna, pe la guverne, dar dacă vad că nu se poate, nu se mai războiesc. Dacă nu sunt cuminţi nu vor mai fi aprobaţi pe liste la următoarele alegeri, Bucureştiul validează orice candidatură, chiar şi a unui  amarît de candidat dintr-o comună izolată din Apuseni. Bucureștiul îi va accepta doar pe cei umili și cuminți. Capitala a ”reuşit” chiar și performanța de a ucide orice discurs sau program nationalist. La început, a promovat clovni și artiști de operetă, exemplul lui Vadim Tudor fiind cel mai bun, oameni care să te facă apoi să roșești cănd spui cuvântul patrie. Funar a fost lansat cu numărul 1 din Evenimentul Zilei cu un titlu imens ”Clujul stă pe un butoi de pulbere”, pe baza unei colaborări Ion Cristoiu – Cornel Brahaș. Poate că era un proiect necesar atunci, dar acel proiect nu a lăsat mare lucru în urmă. Zona discursului naţionalist a devenit astfel înconjurată de un cordon sanitar sau, cum spunea recent un jurnalist, ”a fost împuțit locul”. Trebuie să ne întrebăm dacă este bine ca Transilvania să fie reprezentată doar simbolic de câte unul sau doi politicieni în guverne sau în conducerile partidelor importante. Nu pot să nu recunosc că și în Transivania este o criză de leadership, dar ea ar putea fi depășită cu un mic efort din partea Bucureştiului, cel care deţine acum monopolul puterii selectiei cadrelor în partide. Dacă vor fi provaţi doar politicienii ardeleni conformişti şi fără personalitate, iar cei care au o voce mai ridicată vor fi executaţi  în diferite forme, atunci România nu va avea politicieni care să înţeleagă şi să fie utili în cazul problemei transilvane.

Transilvania, cu problemele etnice, politice sau sociale a fost francizată politic şi cercul celor cu acces a fost destul de redus. La PSD, de două decenii deja, deţinătorul francizei este Viorel Hrebenciuc. El face mereu legături, negociază, aduce voturile de aur ale ungurilor, împreună cu un prieten drag. Eu ştiu multe detalii, ştiu că dincolo de oprobiul public care-l stigmatizează, Viorel Hrebenciuc a participat la menţinerea unui echilibru, şi indiscutabil a făcut lucruri bune pentru convieţuire pașnică, mai ales în anii de început când a pus bazele unei relaţii normale cu UDMR, când a negociat cu americanii, dar a trecut destul de mult timp de atunci.

A fost vremea legăturilor ascunse, dar acum ar trebuie să trecem la o relaţie transparentă şi fluidă cu ungurii. Inclusiv la o negociere serioasă, în cadrul comunităţilor sau regiunilor. Nu este normal ca relaţia UDMR cu un partid românesc din Cluj, să spunem, să fie dictată la Bucureşti, în detalii. Strategia generală a partidului este una, dar măcar detaliile trebuie puse de acord pe plan local. Mulţi candidați social-democraţi din Transilvania au fost sacrificaţi pentru ca UDMR să sprijine Guvernul central, iar acest preţ este plătit şi astăzi de organizaţiile de stânga din această zonă. Sprijinul pentru comunitățile maghiare trebuie să fie real și transparent. Nu este normal ca în zona Harghita şi Covasna alocaţiile bugetare să fie făcute mai ales pe bază de târguri politice în care banii pentru un drum sau o şcoala sunt aduşi în coşuleţul bunicii de la UDMR. La masa negocierilor cu UDMR ar trebui să stea politicieni din Transilvania, ei ştiu cel mai bine ce înseamnă coabitarea interetnică, ei plătesc apoi toate costurile acestei coabitări. La un moment dat, atunci când era prim ministru, Adrian Năstase m-a introdus pe mine şi pe Vasile Puscas în grupul celor care negociau cu UDMR, dar după câteva luni, negocierea a devenit, din nou, una underground.

Românii din Harghita şi Covasna au fost lăsați în plata Domnului pentru că sunt prea puţini, mi-a spus un politician bucureştean, ei nu sunt o miză electorală.Pentru ei nu negociază nimeni, nu au fost măcar sprijiniţi să-şi constituie o elită nouă, militantă în stil nou, ca să spun aşa. Un lucru pe care noi, românii, nu l-am observat, este că ungurii de la UDMR au schimbat garda politică. Au adus o nouă generaţie cu oameni şcoliţi, interesaţi şi ei să scape de vechile figuri ale compromisului româno-maghiar. Poate că şi ei aşteaptă o generaţie mai tânără de români cu care să negocieze un compromis în care inclusiv românii să fie ambasadorii zonei Harghitei şi Covasnei, la Bucureşti. În acest moment, situaţia românilor din comunitățile unde sunt minoritari nu este măcar comparabilă cu a ungurilor minoritari din localităţile româneşti. În mare masură este și vina noastră, nu doar vina extremismelor ungureşti. Românii din Harghita și Covasna nu trebuie lăsaţi singuri, mai ales, nu trebuie lăsați să-şi dezvolte singuri spaimele sau ura, au nevoie să fie incluşi în negocierea generală cu administraţia maghiară din aceste judeţe. Noua generaţie a elitei maghiare cred că poate fi un partener corect de dialog, dar are nevoie şi ea de justificări pentru electoratul ei, la fel de speriat, bântuit de spaimele insuflate de vechea negociere romano-maghiară.
 
Noua negociere ar trebui să reconsidere poziţia statului faţă de comunităţile secuieşti din Harghita şi Covasna. Secuii au fost lăsaţi prizonieri discursurilor politice, mai mult sau mai putin extremiste sau demagogice, un fel de filosofie de genul Pieţei Universității: ”să fiarbă în suc propriu”. Nu este corect deoarece sunt plătitori de impozite şi au drepturi egale cu majoritarii. Un pic de respect nu ar fi rău din partea noastră pentur că nu noi suntem cei care trebuie să le spunem cine sunt, dacă sunt unguri sau nu, nici nu putem să-i obligăm să se declare români la recensământ. E adevărat că stramoşii lor ne-au maghiarizat forţat, dar apoi a venit Ceauşescu şi a făcut la fel. Ţinutul Secuiesc nu înseamnă politicieni unguri sau doar discursuri extremiste, este vorba de o cultură veche, unică în această parte a lumii. Ne putem mândri și noi cu asta şi putem să-i sprijinim pe secui să dezvolte această moştenire. Nu este un joc cu sumă nula, chiar dacă unii politicieni vor graniţă pentru Tinutul Secuiesc. Zona lor este o zona cu nevoi speciale aşa cum este şi zona moţilor din Munţii Apuseni şi o strategie pentru această zonă făcută împreună cu elita maghiara ar fi decredibilizat unica soluţie pe care au trâmbiţat-o politicienii în campanii: autonomie teritrorială. Soluţia pentru linişte în Harghita şi Covasna nu cred că mai stă în târguri politice cu UDMR sau PCM. Leacul la autonomia teritorială, inacceptabilă pentru statul român, nu este forta, ci mobilitatea, libertatea zonelor de a se dezvolta prin descentralizarea finanţelor publice și a deciziilor, stimularea energiilor locale. Nu cred că Victor Orban a adus vreun tractor în satele secuilor, dar Guvernul României era dator s-o facă.
 
Din păcate, marea bătălie pentru Transilvania este cea legata de cine câştigă sau nu câştigă ceva electoral din discursul naţionalist sau din replici dure date politicienilor maghiari. Acum, discursul lui Traian Băsescu de la Izvorul Mureşului a incitat toată media şi clasa politică doar din perspectiva cîştigului electoral probabil sau posibil. Nu ştiu dacă Preşedintele a vrut să obţină beneficiu electoral pentru Mişcarea Populară, probabil că a dorit și asta, dar dacă tot izbucneşte un scandal, să vedem dacă este şi ceva serios de făcut. Sigur, scandalul va trece în trei zile, iar apoi nu se va mai întâmpla nimic. Dacă un asemenea scandal măcar ar naşte o competiţie pozitivă între partidele politice care să vadă cum se poate realiza Autostrada Transilvania sau electrificarea satelor de care vorbeam anterior sau un program pentru dezvoltarea de investiţii în infrastructura culturală din comunitatile interetnice sau orice alt proiect de acest tip. Nu va rămâne nimic din această dezbatere şi nici oamenii nu vor înţelege nimic. Ce să înţeleagă ardeleanul, de exemplu: este bine sau nu să reacţionezi când vine liderul unui partid maghiar şi ameninţă România? Oricum ardelenii de rând nu înteleg cum de se plimbă liderii maghiari prin Transilvania de aproape două decenii şi spun tot ce vor, fără ca cineva să-i deranjeze. Unii dintre ei cred că statul român mai are ceva putere ca să reacţioneze măcar pe plan intern, însă nu înţeleg de ce politicienii români se certa unii cu alţii şi apoi nu fac nimic. Cei mai cu minte dintre ardeleni sunt evident socaţi de faptul că această zona contează mai mult doar ca și furnizoare de voturi.
Dacă tot am ajuns la acest subiect al relaţiei cu Ungaria, sunt de acord că dincolo de orice eforturi, noi nu vom reuşi sa găsim o soluţie ”nevrozei ungureţti”. Ca să răspund în acelaşi fel discursului şefului Jobbik, nu vreau să fiu eu psihanalistul lor, pe canapeaua istoriei, fiecare trebuie să-şi descopere singur problemele, dar trebuie să găsim o soluţie comună de conduită pentru clasa politică şi, mai ales, pentru statul român. Nu o mai fi Ungaria un pericol pentru zona noatră, dar este normal să fim mereu cei care nu ne amestecam în treburile interne, chiar dacă este vorba despre Transilvania? M-am bucurat de progresele făcute, în ultimii 15 ani,   în relaţia cu statul maghiar, dar este un pic prea mult să acceptam mereu provocările care vin dinspre Ungaria, mai ales prin intermediul politicienilor ce „dau ture” prin Transilvania. Nu sunt maestru în treburi diplomatice, dar există uzanţe şi proceduri pentru toate situaţiile. De ce le folosim atât de rar? Faptul că politicienii unguri cu funcţii în stat spun lucruri trăznite pentru că sunt în campanie electorală nu este explicaţie şi nici o scuză. Nici respiraţia gură la gură pe care o fac politicienii de la Budapesta fraţilor lor din Transilvania nu ar trebui să fie acceptată cu atâta usurință. Am facut politică la vârf, la un moment dat, dar nici atunci nu am detectat vreo strategie coerentă, pe termen lung faţă de Ungaria. Chiar atunci când s-au făcut lucruri bune, acestea au fost rodul unor inspiraţii personale sau întâmplări. Dacă am şti că există la Bucureşti sertariul ală secret cu strategia, multi ardeleni ar fi mai linistiti. Pentru că altfel nu înţelegem cu statul român acceptă o mafie a retrocedărilor în Transilvania, pe bază de documente false sau procese cumpărate. Dacă nevroza ungurească şi utopiile ei tămăduitoare nu trebuie să ne îngrijoreze prea mult, noi, ardelenii, ar trebui să-i întrebăm trotusi, pe politicienii de la Bucureşti, poate în campaniile electorale, atunci când vin pe la noi: frați români, totuși, care este planul cu Transilvania? Pe cel maghiar îl vedem in fiecare zi, suntem de acord să nu punem mâna pe puşcă pentru asta, dar noi avem un plan? Nu de alta, dar marii lideri români ne-au pus să ne speriem de faptul că ungurii dau legitimaţii sau duble cetăţenii şi că ne vor pleca ungurii (ca şi cum am fi fost tare îngrijoraţi!) şi când colo am văzut că ungurii nu au plecat şi nici nu au făcut revoluţie cu legitimaţiile lor, în schimb Transilvania se depopulează continuu, peste 1 milion şi jumătate de români au plecat deja, zilnic ne pleacă medicii şi inginerii în timp ce noi vedem singura ameninţare din partea unor unguri care fac scandal?
 
Transilvania este tot mai izolată, geografic, dar şi politic şi, mai grav este că politicienii de la Bucureşti nici nu realizează asta. Autostrada Transilvania a fost scoasa ca prioritate, de către Anca Boagiu şi de vremelnicul ministru moldovean Nazare, din strategia Consiliului pentru Transport, Telecomunicatii şi Energie al Uniunii Europene (TEN-T). Ei au înlocuit acest traseu care leagă Clujul de Bucureşti cu o iluzorie cale ce leagă Bacăul sau Iaşiul de Târgu Mureş sau Braşovul de Bacău. Trebuia de mult timp să avem un drum din Transilvania spre Moldova, dar nu este normal să lași un traseu la care se lucrează pentru ceva ce se va configura în viitor. Ardelenii ajung mai repede la Viena şi la Budapesta, deşi nu acolo au treabă, ci la București. Daca vă uitaţi pe noile hărţi ale infrastructurii (visate) la Bucureşti o să vedeţi că Ardealul de Nord, anexat dupa Dictatul de la Viena, devine o zonă lăsată în afara căilor de comunicaţie, deci în afara dezvoltării. Ce se va întampla peste 50 de ani în Transilvania ne interesează sau lăsăm să plutească totul, în derivă,pe fluviul istoriei?
 
Vedeţi de ce avem nevoie mereu de extremiștii unguri, veniţi pe drumurile proaste din Transilvania?  Numai aşa România își aminteşte de Transilvania. Din păcate, este nevoie de extremiştii unguri să ne aducă aminte tuturor că Transilvania nu este doar o monedă de schimb cu UDMR, că este o zonă care trăieşte, uitată, de regulă, de guvernele de la Bucureşti, unde românii şi ungurii sunt la fel de săraci sau bogaţi, dar participă la PIB-ul ţării. Când unii unguri se îmbracă în costume militare, scoase de prin muzee, ardeleanul simplu din Transilvania nu înţelege de ce românii se ceartă la Bucureţti pe tipul de reacţie la acest gest și finalmente nu iese nimic. Din nefericire, certurile acestea nu schimbă cu nimic viața de zi cu zi a oamenilor și nici nu cresc sentimentul de siguranţă națională. Dar extremiştii nu vin cu un  memento care ar folosi, ci ei aduc la Bucureşti motivul pentru politica de conflict. De aia mă enerveaza şi pe mine politicienii budapestani care se plimbă prin Transilvania ca „Vodă prin lobodă” şi ne ţin discursuri belicoase, ei sprijină politicienii de pe Dâmbovița să se ascundă de adevăratele probleme ale Transilvaniei şi să facă uitată ineficienţa politicii de la Bucureşti, inclusiv marile ”realizări” ale compromisului româno-maghiar din ultimele decenii. Când politicienii unguri umblă prin Transilvania cu sabia scoasă și nimeni nu-i aruncă peste graniţă unii dintre noi avem sentimentul că Transilvania este un no mans land şi asta ne întristează, ca ardeleni care păstrăm vie memoria lui Avram Iancu. Nu ajunge sa fluierăm după ei, dar, în lumea moderna si civilizată, nu putem nici să punem mâna pe bâte. Dar am trece şi peste asta, însă marii duşmani pentru Transilvania şi ai întregii Românii sunt alţii, mai periculoși decât toți „yobbicii” sau „tokeşii”.
 
Lipsa lucidităţii politice, lipsa proiectelor animate de interes colectiv și lipsa de solidaritate între politicienii români când este vorba de Transilvania sau statul vecin şi prieten, acestea sunt marile pericole.

Autor:  

Vasile Dâncu

Articolul poate fi văzut ca editorial în: 

transilvaniareporter.ro

Articolul este preluat şi pe siteul autorului:

vasiledancu.blogspot.ro

 

 

Din când în când, pe unguri îi mânâncă-n freză

15 martie 2011 5 comentarii

Foarte mulţi lideri ai maghiarilor din România afirmă că vor să îşi poată afirma identitatea, astfel “luptă” pentru o aşa zisă autonomie culturală.

Evident că, fiind spirite superioare ne spun că asta nu înseamnă independenţă deşi se vorbeşte de imn, limbă, poliţie şi alte chestii care definesc un stat separate.

Pe de altă parte un pastor imbecil, atenţie, reprezentant al României în Parlamentul European îşi afirmă maghiarismul nepierzând nici o ocazie, prin maghiarism înţelegând antiromânism una alt parlamentar trimis de România spune cu emfază că el acolo reprezintă maghiarimea şi nu România, sau, de ce nu, să ne amintim de ameninţarea voalată venoită de la un alt lider maghiar care atrăgea atenţia că şi în românia se poate întâmpla ceea ce s-a intâmplat în Kosovo.

Sunt foarte mult cazurile unde  cetăţeni români de etnie maghiară fac gesture absolute jignitoare la adresa României şi a românilor din motive despre care nu discutăm aici sunt lăraţi să îşi facă mendrele fără a suporta consecinţele dintr-o prost înţeleasă toleranţă.

Când un suporter al Stelei Bucureşti, prezent în capitala Ungariei cu ocazia unui meci între formaţia bucureşteană şi una budapestană purta un tricou pe care scria “Ardealul, pământ românesc” a fost arestat. România nu a protestat, Europa nu a protestat. La venirea suporterile unguri cu ocaria meciului retur suporterii unguri au făcut un circ demn de nespălaţii semisălbatici aduşi de Attila să infecteze Europa, dar nici atunci nu a România nu a  reacţionat. Toleranţă deh…

La fel, lipsa de reacţie a autorităţilor române, tot din motive pe care nu le amintesc aici, i-a permis unui  cretin să se dessfăşoare în voie.

Se numeşte Csibi Barna şi este liderul Plutonului Seciuesc din cadrul Batalionului Wass Albert al Gărzii Maghiare, organizaţie interzisă până şi în Ungaria pentru extremism şi xenofobie, dar se pare că tolerată în România.

Individul a fost iertat de procurori clujeni  pentru acuzaţiile de promovare a cultului unor persone vinovate de infracţiuni contra păcii şi a Omenirii, pentru că, atenţie, era   la prima abatere, culmea ironiei, individual a cerut li anularea amenzii de 500 de lei pe care a primit-o.

Barna a fost acuzat că la 15 martie 2010 a aorganizat la Cluj, cu ocazia Zilei maghiarilor o manifestaţie de proteast faţă de Tratatul de la Trianon unde sa scandat: “Sp dispară jídanii împuţiţi” şi “Să dispară toţi duşmanii care sunt aici, să luptăm pentru Ardeal”. Evident, în mintea împuţitului urmaş al sălbaticului Attila, duşanii erau românii.

La finalul mitingului, Csibi Barna, care e funcţionar public la Direcţia Finanţelor Publice Harghita, a fost luat pe sus de către jandarmi, pe numele său fiind întocmit un dosar penal. După mai multe luni de investigaţii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj l-au “iertat” de dosar şi au ales doar să-l amendeze cu 500 de lei. Motivul netrimiterii acestuia în judecată: “Tânărul lucrează şi este la prima confruntare cu legea penală”.

Csibi Barna a organizat mai multe acţiuni cu caracter xenofob împotriva poetului Mihai Eminescu. În cursul anului trecut, Csibi Barna a afişat o pancartă pe care scria: “Domnule Băsescu, paşaportul vă rog!”, aluzie la o idee cum că românii ar trebui să intre în Covasna şi Harghita doar pe bază de paşaport. Deşi procurorii s-au arătat indulgenţi, Csibi Barna a atacat soluţia de scoatere de sub urmărirea penală şi a cerut judecătoriei anularea amenzii deoarece anchetatorii nu ar cunoaşte bine limba maghiară.

Ei bine, să ne amintim de câte ori am auzit de loialitatea maghiarilor faţă de Româia, trâmbiţată şi ea de lideri ai comunităţii maghiare din românia când vor să argumenteze că vreo chestie jignitoare la adresa majoritarilor români şi a valorilor lor.

Luni, 14 Nartie 2010, Csibi Barna a comis-o iar. A oferit  o mizerie de spectacol locuitorilor din Miercurea Ciuc.

Iată faptele:

Csibi Barna l-a “spânzurat” pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc

„Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/csibi-barna-l-a-spanzurat-pe-avram-iancu-la-miercurea-ciuc-video-571752.html

Locuitorii municipiului Miercurea Ciuc au fost martorii unui “spectacol” neobişnuit luni după-amiază, în centrul municipiului Miercurea Ciuc. În cadrul “spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare de către un tribunal, el fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid. Condamnarea a fost executată: păpuşa de paie, care reprezenta personajul lui Avram Iancu, a fost spânzurat pe o spânzurătoare improvizată.

Luni după-amiază a avut loc, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, “o acţiune cu caracter de informare” privind evenimentele istorice legate de revoluţia 1848 – 1849, petrecute în Transilvania. Organizatorul principal al acţiunii de informare este nimeni altul decât Csibi Barna, care a devenit cunoscut în media ca şi unul dintre liderii Gărzii Secuieşti. Potrivit textului, pozelor şi filmuleţului postat pe blogul său personal, Csibi a intenţionat, prin această acţiune, să facă cunoscute faptele “moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii”, comise cu “o cruzime animalicească” împotriva maghiarilor. El a expus şi o listă, pe care au fost enumerate cu aproximaţie numărul şi numele victimelor genocidului antimaghiar precum şi localităţile unde acestea s-au petrecut dar şi copiile unor desene intitulate “Din atrocităţile valahilor”. În cadrul “spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat de “un tribunal”, fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid, iar în urma “sentinţei” de condamnare la moarte prin spânzurare, el a fost spânzurat.

“Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi al secuilor”, a precizat, la final, Csibi Barna.

“Acţiunea de informare istorică”, organizată de Csibi Barna, a fost autorizată

Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, Dan Iamandi, acţiunea informativă, organizată luni după-amiază a fost autorizată. “A fost autorizată pentru că în cerere era menţionat că vor fi manifestări comemorative şi explicarea evenimentelor istorice din 1848”, ne-a declarat Dan Iamandi. El a precizat că “spectacolul” organizat de Csibi Barna nu a stârnit interesul cetăţenilor, “care se uitau la el, fără să se oprească, fiind doar în trecere”. Înspectorul şef şi-a exprimat însă îngrijoarea pentru faptul că tocmai copii au fost cei care urmăreau “spânzurarea” cu mare atenţie, având în vedere că este vorba despre un spaţiu unde ei se pot juca liniştiţi, nefiind tulburaţi de circulaţie.

Inspectorul şef al IJJ Harghita a subliniat că, probabil, instituţia se va adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu privire la faptul că “spânzurarea s-a petrecut în prezenţa copiilor”. Dan Iamandi a mai afirmat că se vor lua măsuri împotriva lui Csibi Barna şi pe baza Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, “având în vedere că a denaturat scopul menţionat în cererea înaintată Primăriei. A solicitat autorizaţie pentru comemorarea unui eveniment istoric şi a făcut spectaculul cu spânzurătoarea”, a spus Dan Iamandi.

“Deocamdată trebuie sp vedem exact unde a fost greşeala pentru că trebuie să avem grijă să nu fim interpretaţi greşit”, a spus inspectorul şef Iamndi.

În solicitarea de autorizaţie, înregistrată la Registratura Primăriei Miercurea Ciuc cu numărul 2629/07.03.2011, Csibi Barna menţionează că la data de 14.03 2011 ar dori să organizeze “o acţiune istorică, informativă în legătură cu evenimentele din timpul revoluţiei ardelene din 1848 – ’49, (…)”. El specifică şi faptul că că în cadrul acţiunii “se vor prezenta descrieri de evenimente, copii după desene contemporane, păpuşi din paie, de carnaval, etc”, menţionând ca persoană răspunzătoare de organizare este Csibi Barna.

Csibi Barna este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita şi totodată, membru marcant al Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască, neînregistrată juridic.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/csibi-barna-l-a-spanzurat-pe-avram-iancu-la-miercurea-ciuc-video-571752.html

Păi, dacă imbecilul îşi permite astfel de mizerii, să ne amintim şi de alte lucruri, de crimele comise în numele naţiunii maghiare, de lucruri despre care, atunci când vine vorba, se găsesşte câte un tembel care să îţi arunce în faţă că e bine ca unele lucruri să fie iertate. Să ne amintim de Ip şi Trăznea….

Complicităţi – Ce au “uitat” politicienii: 14 septembrie 1940 – Masacrul de la IP

“Şi sus pe crucea crâncenă, pe care

stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o sa vină.”
Radu Gyr

Noaptea Sfintei Cruci a neamului românesc

“O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”

Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci

Anul 1940 reprezinta pentru romani poate cea mai neagra fila de istorie. In numai cateva luni am pierdut o treime din tara, dupa cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord catre URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai dupa circa o saptamana, pe 7 septembrie, sa cedam si Cadrilaterul bulgarilor. Dintre toate, poate cea mai intiparita in memoria romanilor va ramane cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor faptuite de armata horthysta, sprijinita de o buna parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de romani. Masacrele au inceput in 7 septembrie, cand in localitatea bihoreana Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de romani si au continuat pana pe 18 septembrie, cand 58 de romani au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita. Insa cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judetul Salaj, unde au fost masacrati 477 de romani. Cele mai lovite de soarta au fost localitatile Ip, cu 157 de martiri, si Traznea, cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut romani. Acum, la 69 de ani de la Dictat, doi fii ai Salajului care au supravietuit macelului, Gavril Bucovan si profesorul universitar doctor Ioan Puscas din cele doua localitati, au impartasit cu echipa „Gardianul” amintirile acelor zile de groaza, atunci cand in preajma lor au fost secerati de armele horthystilor fratii, parintii si apropiatii lor, iar scaparea lor din acel iad a fost o adevarata minune a lui Dumnezeu.

Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan

Marturiile lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supravietuitor de atunci, sunt cutremuratoare. Gavril Butcovan, astazi in varsta de 84 de ani, a povestit echipei „Gardianul” clipele de groaza prin care a trebuit sa treaca la doar 16 ani. „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copii. Locuinta era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptand pustile spre noi. S-au rastit si la noi, bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat aratand spre leagan, ca ce va intampla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns ca o s-o creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga «Unde esti maica?!», a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati unguri au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta.

Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta

Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a marturisit cu lacrimi in ochi Gavril Butcovan. Marturia acestuia continua: „Doresc sa va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de masacru cu 3-4 zile. Unii romani au fost batuti pana ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au taiat mainile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la maini. Nu pot sa uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum a avut ghinionul sa se intalneasca cu echipa criminala. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. O alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani, si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi, de 14 septembrie 1940, orice roman intalnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat. Trebuie sa va marturisesc adevarul pana la capat. Nu toti consatenii mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au sarit in apararea familiilor de romani, punandu-si prin acest gest viata in pericol. Astfel au fost salvati din mana ucigasa a horthystilor cel putin 3 familii de romani. Cu siguranta, daca actiunea criminala ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi sarit in ajutorul nostru, al romanilor, si in mod sigur numarul celor ucisi era mult mai mic”, a incheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.

La Trăznea, preotul a fost ars de viu

In data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat in comuna Traznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la pascut. Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit „asaltul”. Romani si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de romani si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ungare si impuscat langa o capita de fan, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a ars in casa parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati.

Măcelul văzut prin ochii unui copil de 8 ani

Despre masacrul de la Traznea ne relateaza unul dintre supravietuitorii acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior medic si un om de stiinta recunoscut de o lume intreaga, profesorul universitar doctor Ioan Puscas, care a trait acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravietuit acelor masacre petrecute in 1940 in comuna Traznea. Arma soldatilor honvezi a fost indreptata catre mine de trei ori. Ungurii au tras atunci cu tunul chiar si in biserica. Inainte de 1940, ungurii si romanii traiau in pace in comuna. Masacrul de la Traznea a fost provocat de groful Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a indemnat pe honvezi sa ucida romanii pentru a acapara cat mai mult pamant. Pe noi ne-au salvat de la moarte cateva familii de maghiari. Cand au intrat in casa, aveam la noi un consatean roman care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au impuscat in fata noastra. Urmatorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut sa le demonstreze ca suntem unguri pentru a ne salva vietile. Nu au vrut sa il creada. «Budos ola vagy!» (n.r. – esti un valah imputit!), strigau. Norocul nostru era ca tata avea la el certificatul de nastere al unui prieten, care era maghiar reformat. Cand le-a aratat documentul, nu au cercetat daca era intr-adevar al lui. Si-au cerut scuze ca erau sa impuste un ungur”, si-a amintit marele cercetator stiintific. „Dupa aceea a venit un alt val de ucigasi. «Acum numai Janos ar putea sa ne salveze», ne-a spus tata, Janos fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilarie. Pentru ca ardea aproape tot satul, ca o minune, a aparut Janos, care venise dupa o pompa si pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Cand a vazut care este situatia la noi, a inceput sa strige la ei: «Carati-va, astia sunt de-ai nostri». Asa am fost salvati pentru a doua oara, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar in pivnita grofului si ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lasandu-ne pe noi la adapost sigur. Insa am fost gasiti si acolo. O trupa de honvezi, impreuna cu un frate de a-l unui ucenic de a-l lui tata, i-a adus si a confirmat ca suntem romani. Ne-au scos din pivnita. In spatele nostru, in sant, erau o gramada de morti si raniti. Unul dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am vazut moartea cu ochii. Nu stiu de unde am avut putere, dar am inceput sa numar ungureste. Soldatul a ramas mirat, nu a apasat pe tragaci, iar eu continuam sa numar, apoi am inceput sa cant un cantec unguresc, care mi-a venit in minte. Nu stiu cat timp a trecut, arma lui era tintuita inca de pieptul meu, cand au aparut doua fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Cand au vazut ce se intampla, s-au napustit asupra honvezilor, strigand: «Nu va e rusine? Astia sunt de-ai nostri!» Apoi, ne-au luat de brat si ne-au dus la o alta familie maghiara, Fazakas. In bucataria lor am stat pana ce a venit tata. Am avut noroc ca acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Daca avea loc noaptea, ca si la Ip, numarul mortilor sigur era mult mai mare, pentru ca acele persoane care ne-au ajutat nu aveau de unde sa stie si sa intervina…”, a conchis doctorul Puscas.

Ioan Puscas, «fire recalcitrantă, ostilă reeducării»

Perioada 1940-1944 nu a fost usoara pentru romanii din Traznea. „Eram elev. Pana in clasa a V-a am invatat in limba maghiara. Eram tot timpul premiant. In acest timp, groful venea des la tata, voia sa ma infieze. Imi promitea ca ma trimite la scoala la Budapesta. Ar fi putut promite orice, nu plecam cu el. Dupa 1944, o parte din unguri si groful au fugit. Ulterior, el a fost condamnat la moarte, in lipsa, si i-a fost confiscata toata averea”, ne-a povestit medicul. Soarta lui Ioan Puscas nu a fost mai buna nici dupa 1944. Acesta a fost inchis, in perioada 1948-1950, pentru ca s-a opus comunismului. Motivul: „delict impotriva ordinii sociale”. Pe biletul de iesire din puscarie aparea: „fire recalcitranta, ostila reeducarii”. Dupa ce a fost eliberat, a fost acceptat in scoala pentru a-si continua studiile de catre profesori care ii cunosteau meritele. Altfel, ar fi fost imposibil, datorita acelui bilet de iesire. In inchisoare s-a imbolnavit, facand abces pulmonar, motiv pentru care, in dorinta lui de a se putea trata, si-a dorit sa devina medic. Norocul a fost din nou de partea lui. A reusit sa se inscrie la Facultatea de Medicina de la Timisoara. Doctorul Puscas a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici si cercetatori din Romania.

Iertăm, dar nu uităm nimic

Asociatia Refugiatilor Deportati si Expulzati din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul in Timisoara, a organizat un turneu in Ardeal, in perioada 29-31 august, pentru a aduce omagiu si a comemora amintirea martirilor impuscati in acele zile scrise cu sange in istoria Romaniei. Desi acea perioada, cand in fata lui au fost impuscati pe rand parintii si fratii, i-a marcat intreaga viata, Butcovan Gavril a stat drept intre cele 35 de persoane venite din Timisoara, marturisind ca nu impartaseste nici un resentiment si nu aduce acuze poporului maghiar si nici cetatenilor romani de etnie maghiara pentru evenimentele tragice petrecute la Ip. (Claudiu Stere, Gardianul, 2008)

Complicitati sub paravanul “Revolutiei”

Lumea este in continua schimbare. De la jocul de echilibru a doua superputeri politice si militare s-a ajuns la o singura superputere mondiala. Evenimentele din Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu par a indica necesitatea ca lumea sa se intoarca la un sistem bipolar de putere, pentru a-si gasi echilibrul.

Europa, prin care se intelege mai ales partea ei vestica, a tins si tinde sa fie un factor de echilibru la expansiunea politica a SUA. In prezent, Uniunea Europeana, care aspira sa integreze in granitele ei politice si alte state, printre care si Romania, se confrunta cu propriile ei deziderate teoretice. Tendinta de nivelare si uniformizare, pe care o presupune Uniunea Europeana, s-a izbit insa de refuzul unora din membrii sai de a accepta o constitutie europeana, unica pentru toti, care duce la anihilarea unor identitati si specificitati de functionare a statelor nationale.

In aceste cadre internationale, foarte largi, este nevoie sa plasam si situatia Romaniei si a actiunii actorilor ei politici, aparuti in urma cu cel mult cincisprezece ani. Nu numai statele si continentele au identitate, ci si oamenii politici care le reprezinta. Criza de identitate a politicii si politicienilor romani s-a declansat in decembrie 1989 si a continuat si dupa aceea. Fugind de comunismul cu care s-a aflat intr-o relatie directa si inegala, politicienii romani – de recenta origine – s-au aruncat cu arme si bagaje in bratele unei politici vest-europene care nu le-a rezolvat si nu le poate rezolva problemele de identitate politica. Fara o ancora in propria experienta politica, orice optine politica ofera o identitate precara. Clasa politica romaneasca sufera de o criza de identitate dezvaluita de numeroase gesturi si solutii publice, care, raportate la trecutul politic romanesc, isi arata lipsa de intemeiere.

Refuzul unor oameni politici romani de a-si asuma istoria si raspunderile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile ce li se pot da, constituie cauza principala a degringoladei statului roman si a institutiilor sale in epoca actuala. Nu se poate guverna, in sens major, fara istorie! Simplul act administrativ, oricat de tehnic stapanit, nu tine loc de identitate si conceptie nationala. Rostul Romaniei este de a fi “un stat de cultura la Gurile Dunarii”, ca mostenitoare a unui capital ancestral de cultura si civilizatie, pe care s-au ridicat si popoarele si statele vecine. Lepadarea continua de acest capital spiritual si politic, practicata de politicienii improvizati peste noapte, la Bucuresti si aiurea in Romania, dupa 1989, constituie un gest de ruptura cu traditia politica spre care, sarind peste regimul comunist, este, insa, logic sa ne intoarcem.

Romania nu e doar un nume pe hartie, ci o complexa realitate europeana ale carei componente, traversand istoria, fac parte, vrand-nevrand, din viata noastra zilnica.

Este perdanta credinta ca Romania incepe din 1989 si ca trecutul ei este mort. Nici macar comunistii, care au practicat metoda ocultarii sau stergerii cu buretele a unor fapte istorice, n-au facut abstractie de trecut, pe care au avut, insa, grija sa-l si mistifice, atunci cand nu mai aveau alta solutie. Regimul comunist s-a angajat intr-o ampla incercare de modificare a identitatii romanilor, operand interventii in spatiul istoriei, lingvisticii, arheologiei, filosofiei, literaturii si artei, cu caracter interdictiv, manipulator sau de substitutie. Deruta identitara a politicienilor romani, aparuti dupa 1989, cand nu e simpla ignoranta, in acest proces de alienare isi are radacinile.

Romaniei Mari i s-a cantat odata, in public, Vesnica pomenire. In 1940, dupa absurdul diktat de la Viena, trenurile care intrau in Romania din Ungaria aduceau cu ele afise mari, lipite de vagoane, unde, intr-un chenar de doliu, sub o cruce semnificand decesul, stateau scrise urmatoarele:

“In memoria dureroasei nedreptati comise la Trianon, aducem la cunostinta ca, prin fermitatea lui Horthy, a raposat intru Domnul, fiica, sora si ruda ROMANIA MARE.

Dupa 22 de ani de asuprire provocata altora, Doctorul Stalin, la 27 iunie 1940, ora 12,00 i-a amputat un brat. Dupa indelungate suferinte si chinuri, duhovnicii Hitler si Mussolini i-au dat sfanta impartasanie de veci, dupa care si-a dat duhul.
Agonia acelei vorbarete a inceput la Munchen si s-a incheiat la Viena, iar inhumarea va avea loc la 14 septembrie 1940. Oficierea parastasului va avea loc in Parlamentul de la Budapeste. Discursurile funerare vor fi tinute de catre primul-ministru, contele Teleki si de ministrul de externe Csaky.

Odihneste-te in pace!
Amintirea ta va ramane in istorie!
Regele Ferdinand, Regina Maria, sotie, si Carol al II-lea, parinti adoptivi
Cehoslovacia, Polonia, fosti decedati de aceeasi boala
Wilson, Benes, Chamberlain, unchi
Anglia, Franta, Turcia, Mica Atlanta si Liga Natiunilor de la Geneva, Indoliati

Manifestul avea si o lozinca, evident, un text triumfalist: “Transilvanie! Chiar si pana acum ai fost a noastra si a noastra vei ramane pe veci!

Satisfactia batjocoritoare cu care se consemna, in chenar gros, negru, sfasierea Romaniei, era la fel de mare in Vest (Ungaria), ca si in Est (URSS), si, desigur, la Sud (Bulgaria). Conditia Romaniei de stat indezirabil in ochii vecinilor a fost rareori, cu atata vehementa, afirmata.

Prohodul statului Romania Mare era cantat sistematic in diverse variante, in scolile partii din Romania ocupata, unde elevii romani erau obligati sa o faca si ei si sa trateze, de asemenea, cu mare dispret si la fel de sistematic, tot ceea ce tinea de Romania, de regii ei, de cuvantul roman, de aspectele istoriei romanesti.

Metoda degradarii sistematice a tot ce tinea de Romania Mare si a tot ce era romanesc, devenise o problema de stat in tara care vroia sa redevina o Ungarie Mare. O comparatie oricat de rapida ne arata ca la fel se gandea si se actiona si in Basarabia ocupata de URSS: stergerea identitatii romanesti, alungarea romanilor si a notabilitatilor, deportarea, genocidul. A fost o asemanare de procedee intre ocupatia ungara a Transilvaniei de Nord (1940-1944) si aceea a Basarabiei (1940 – 1941 si apoi dupa 1944), incat parca aveau aceeasi marca. Sovieticii ne-au rescris, dupa 1944, si modificat cultura prin instrumentele lor.

Faptele si evenimentele petrecute dupa marele razboi n-au facut decat sa reactualizeze aceasta stare de spirit, incepand cu 1946, la Cluj, si terminand cu evenimentele din decembrie 1989 in Harghita si Covasna si cele din ianuarie-martie 1990, in Bucuresti si in Targu-Mures.

Chestiunea este ca romanii si, mai ales, oamenii lor politici trebuie sa-si inteleaga istoria. Optiunea romanilor pentru aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana nu presupune stergerea memoriei, cu atat mai mult cu cat altii stiu sa se integreze cu tot bagajul lor de amintiri, proiecte si teze revendicative. Altfel, se va ajunge la situatia ca politicienii romani nu vor mai sti ce sa faca cu propriul stat si il vor scoate pe taraba, la vanzare. Ceea ce, partial, au si facut pana acum. Paravanul asa-zisei revolutii din decembrie, cu pretentiile ei, a fost asezat intre romani si propria lor existenta istorica si traditionala. Istoria romanilor este mai lunga decat cei 15 – 20 ani postdecembristi, mai lunga decat cei 25 de ani de regim ceausist, mai lunga decat cei 45 de ani de regim comunist, mergand mult mai departe in trecut. Liderii asa-zisei revolutii decembriste, operatie complexa, indreptata de fapt impotriva statului roman, au facut saltul mortal al unei politici despartita de propria istorie, iar rezultatele sunt cele deplanse de toate ziarele. “Partidele istorice”, pe care noii lideri le-au acceptat pe urma, pana la urma n-au reusit sa se racordeze la propria lor traditie, adoptand acelasi joc de salt mortal in necunoscut. Drumul aderarilor, al integrarii presupune, totusi si o minima memorie, adica “mintea cea de pe urma a romanului”.

Sursa: http://roncea.ro/tag/masacrul-de-la-ip/

Eu şi încă mulţi alţii, nu putem uita o scenă. Cea a sălbăticiei revorsată de unguri asupra românului Mihăilă Cofariu, chestiune prezentată greşit de jurnaliştii  de rahat, chestiune care nu a fost niciodată corectată de autori. Cofariu era roman, sălbaticii erau unguri care apoi se dădeau victime ale întâmplării:

Mihăilă Cofariu, românul preschimbat în maghiar

Vârful conflictelor de la Târgu-Mureş a fost atins la 20 martie 1990. O zi cumplită în care oraşul a fost asediat pe două „fronturi”. Unul a fost cel vizibil, purtat de luptători înarmaţi cu bâte şi topoare. Al doilea front, invizibil, s-a manifestat ca un război psihologic, propagat prin zvonuri şi diversiuni. Plus minciuni televizate pe care câţiva ziarişti străini le-au răspândit în toată lumea.

La mitingurile din primele luni ale anului 1990, demonstranţii din Capitală scandau, pe bună dreptate, „Aţi minţit poporul cu televizorul”. Acelaşi reproş ar fi trebuit să le fie adresat atunci şi unor ziarişti străini prezenţi la Târgu-Mureş. Atâta doar că ei nu au înşelat doar un popor anume: minciuna lor a făcut înconjurul lumii întregi. Şi nu a fost corectată nici până în ziua de astăzi.
APELURI LA LUCIDITATE
Violenţele de la 19 martie 1990, vandalizarea sediilor de partid, precum şi vestea agresării sălbatice a poetului Suto Andras au fost tot atâţia factori care i-au tulburat pe etnicii maghiari din oraş. La rândul lor, nici românii nu erau mai liniştiţi. O serie de zvonuri privitoare la viitoare acţiuni în forţă ale ungurilor erau lansate atât în oraş, cât şi în localităţile vecine. Cine au fost „răspândacii” care au pus la cale aceste diversiuni? Nu s-a aflat niciodată.
Tot ce se ştie este că zvonurile au pornit atât dinspre comunitatea maghiară, cât şi cea românească. Motiv pentru care ziua de 20 martie a început pe un fond deosebit de tensionat. Spre prânz maghiarii s-au adunat în grupuri compacte, lângă Catedrala din oraş.
În paralel, românii s-au concentrat în zona Statuii Eroului Necunoscut. Iniţial, confruntarea a fost doar sonoră, cu înjurături reciproce şi alte „vorbe de duh”. În pauzele dintre rafalele de insulte, reprezentanţii celor două tabere scandau şi câteva lozinci. În timp ce românii strigau „Români, veniţi cu noi” şi „Iliescu nu uita, şi Ardealul e ţara ta”, maghiarii îl invocau pe acelaşi Iliescu, căruia îi cereau să vină la faţa locului.
Martorii au estimat atunci că grupul maghiar era compus din aproximativ 15.000 de persoane, iar cel românesc din vreo 4.000. În orele următoare, lor li se vor adăuga alte câteva mii de oameni, de ambe naţionalităţi, veniţi de prin satele judeţului. Anchetele ulterioare au scos la iveală că aceştia au pornit la drum chemaţi telefonic de rude sau de cunoscuţi. Mult mai târziu s-a aflat că au fost şi cazuri în care preoţii locali au tras clopotele din biserici, îndemnându-şi astfel enoriaşii să meargă la oraş.
Haosul şi isteria nu a fost însă chiar generalizate. Personalităţi din ambele tabere au făcut apeluri insistente la calm şi luciditate. Dar nimeni nu avea răbdarea să asculte. Iar din clipa în care devenise clar că raţiunea va pierde în faţa nebuniei colective, aceleaşi personalităţi au chemat Armata şi restul organelor de forţă să intervină pentru aplanarea unui conflict care era clar că va degenera în mod sângeros. Din păcate, intervenţia cerută a avut loc mult prea târziu, când actele de extremă violenţă avuseseră deja loc.

FURIE DEZLĂNŢUITĂ
Despărţite firav de câţiva poliţişti neînarmaţi, cele două tabere au ajuns în scurt timp la confruntări directe, cu atât mai dure cu cât erau instigate de „agitatori” din ambele tabere. La un moment dat, românii aflaţi lângă Hotelul „Grand” i-au atacat pe maghiari. Fază în care, răspunzând unor zvonuri diversioniste, românii din satele Ibăşeşti şi Hodac, înarmaţi cu bâte, cuţite şi topoare, au pornit spre oraş ca să „facă curăţenie”.
Odată ajunşi, acolo s-a declanşat o bătaie generalizată, în cursul căreia balanţa părea să se încline în favoarea românilor. Fapt care a declanşat reacţia maghiarilor din satele de pe valea Nirajului, care au venit şi ei în oraş. Şi, odată ajunşi aici, şi-au vărsat furia pe autobuzele românilor din Hodac şi Ibăneşti. Acesta este momentul în care ziariştii străini au transformat un român, victimă a maghiarilor, în maghiar victimă a sălbăticiei românilor. Şi aşa l-au lăsat până în ziua de azi.

MIHĂILĂ COFARIU
Alături de maghiarii şi românii angrenaţi în conflict, în Târgu-Mureş au existat şi alţi „participanţi”, discreţi, dar foarte eficienţi: ziariştii străini. De parcă ar fi devenit brusc o Mecca a presei mondiale, oraşul a fost invadat atunci de cameramani şi jurnalişti ai unor agenţii internaţionale. Cum de au apărut ei acolo, chiar înainte de declanşarea ostilităţilor? Au fost anunţaţi că se va întâmpla ceva important? Nu am aflat niciodată.
Dar dacă au venit „la pont”, după cum se spune în lumea presei, înseamnă un singur lucru: evenimentele au fost planificate anterior, iar televiziunile străine au fost aduse special de cineva ca să răspândească nişte imagini şocante. Iar una dintre aceste scene-simbol a fost cea în care un om, îmbrăcat cu un pulover verde, era atacat cu sălbăticie. Deja rănită grav, plină de sânge, victima era întinsă pe caldarâm.
Dar asta nu era deajuns: unul dintre agresori l-a mai lovit în cap cu o pancartă pe care scria ceva. Iar comentariile ziariştilor străini au fost de-a dreptul dramatice: iată un maghiar ucis cu sălbăticie de românii incitaţi de culoarea verde a puloverului care le-ar fi amintit de una dintre culorile drapelului magiar. A fost o imagine-şoc care a făcut înconjurul lumii, prezentându-i pe români ca pe o naţie de criminali sălbatici.
Situaţia s-a lămurit în câteva zile: „maghiarul” era de fapt românul Mihăilă Cofariu, iar „românul” ucigaş era, în realitate, maghiarul Barabas Erno. Rănită grav, victima a scăpat totuşi cu viaţă. Ba, mai mult, omul a fost tratat într-un spital din Germania, unde s-a refăcut aproape complet. Dar de atunci şi până acum, Cofariu a rămas tot ungur, căci presa internaţională nu a mai demontat niciodată diversiunea care i-a schimbat naţionalitatea.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/jurnalul-national/mihaila-cofariu-romanul-preschimbat-in-maghiar-539335.html

Ar mai fi oare ceva de spus? Cred că da.

Autorităţile române ar trebui să îşi amintească de Constituţia României. Mai precis de următoarele articole:

ARTICOLUL 1: Statul Român

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil

ARTICOLUL 3: Teritoriul

(1) Teritoriul României este inalienabil.

ARTICOLUL 8: Pluralismul şi partidele politice

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Art 16: Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

ARTICOLUL 40: Dreptul la asociere

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

 

ARTICOLUL 54: Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

 

Pentru a se îndeplini dorinţele de independenţă, termenul real pentru acea autonomie de rahat pe care tot felil de imbecili extremişti şi xenofobi unguri care din când în când ne tot muşcă de buci cu manifestaţiile lor abjecte şi ilegale, trebuie ştiut că asta nu se poate întâmpla.

În acest sens, mai există la final, tot în Constituţia României

ARTICOLUL 152: Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Eu personal, ca etnic majoritar, mă declar discriminat de conceptul de “discriminare pozitivă”.

Cred că ar trebui desfiinţată orice organizaţie politică infiinţată pe criterii entice şi scoaterea în afara legii a unor organizaţii extremist xenofobe de sorginte fascistă, ca acea mizerie provocatoare numită Garda Maghiară.

Organizaţiile zise culturale, de genul UDMR, dar care se manifestă ca organizaţii politic ar trebui interzise fără menajamente.

Legat de folosirea în învăţământ a limbii maghiare sunt de acord, dar pentru ca cei acare au absolvit o şcoală într-o limbă vorbită de o etnie minoritară, dar la final, pentru a li se recunoaşte diploma să fie obligaţi să susţină examenul de absolvire în limba română.

Mai cred că rezolvarea problemei, dacă există una, a maghiarilor din România este traducerea cuvânt cu cuvând a legislaţiei maghiare în acest sens, de asemenea, să se copieze până la detaliu modul în care autorităţile maghiare înţeleg să o aplice. Astfel ar putea să înţeleagă minoritarii maghiari care le e locul în ţara asta, iar dacă nu se potolesc cu prostiile, atunci să îşi asume represaliile cărora le pot cădea victime, în locul acelei păpuşi spănzurate ar putea ajunge unguri tâmpiţi care nu-şi văd de treabă

%d blogeri au apreciat: