Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > VICTORIA STOICIU: „Niciodată, în utimii 26 de ani de post-comunism, neîncrederea în partide și în establishment-ul politic nu a fost mai mare ca acum.”

VICTORIA STOICIU: „Niciodată, în utimii 26 de ani de post-comunism, neîncrederea în partide și în establishment-ul politic nu a fost mai mare ca acum.”

Cine mai are nevoie de partide și de politicieni?

Victoria StoiciuUitându-mă la spațiul public de dinaintea alegerilor locale de duminică   observ, înainte de toate,  o mare cacofonie în ceea ce privește soluțiile propuse și programele. Dar asta nu e neapărat ceva nou. Ce este nou, este opoziția crescândă între tabăra celor care consideră că toate partidele sunt corupte și, deci, trebuie să fim scăpați de politicieni și cei ce susțin sus și tare că democrația nu e posibilă fără partide politice. Recentele valuri de proteste  îndreptate împotriva tuturor  partidelor, suprapuse cu acțiuni n forță ale procurorilor anti-corupție și cu apariția unui candidat care își propune explicit să ne salveze de politicieni au întărit această opoziție. Niciodată, în utimii 26 de ani de post-comunism, neîncrederea în partide și în establishment-ul politic nu a fost mai mare ca acum.

Și totuși, ambele tabere au dreptate! Dar cum e  posibil să aibă dreptate șu unii, și alții?  Fie consideri că partidele politice sunt corupte și trebuie să dispară, fie consideri că, bune sau rele, fără partide nu se poate.

Opoziția dintre cele două grupări este doar aparentă.  Această opoziție se întemeiază pe o confuzie etimologică, care pune semnul egalității între politică și partide. Politică fac, iată, doar partidele, de unde și pretenția multora care se declară apolitici, când de fapt ei sunt pur și simplu apartinici, în sensul în care nu sunt membri, nu simpatizează și nu votează cu nici un partid.  Această confuzie reduce politica la politica instituționalizată, concretizată sub forma partidelor și a instituțiilor de stat. Dar să ne întoarcem, așa cum e bine să o facem de fiecare dată când lucrurile par a se complica, la definițiile de bază. În primul rând, politica e mult mai mult decât activitatea de partid : orice luare de poziție publică vis-a-vis de  o chestiune care privește mersul comunității în care trăiești este un act politic. Atunci când mulțimea a ieșit în stradă în 2013 să manifesteze împotriva proiectului de lege care viza exploatarea de la Roșia Montana, protestând fiecare pe limba sa, unii împotriva puterii crescânde a corporațiilor, alții împotriva corupției, alții împotriva deteriorării mediului – participanții la protest au luat parte la un act eminamente  politic. Ce poate fi mai politic decât a  critica public felul în care sunt gestionate resursele unei țări, felul în care se fac legile și se acordă privilegiile? Or – într-al doilea rând – politicul, în esența sa, se fundamentează, de când lumea și pământul, pe conflictele și antagonismele dintr-o societate, constând într-o luptă pentru dobândirea puterii cu scopul de a pune în practică o anumită viziune despre cum trebuie soluționat conflictul respectiv. Acolo unde nu există antagonism, nu există nici politică – avem, eventual, administrare, management, joacă de-a politica, hobby,  orice altceva, dar nu politică.  Politica are rolul de  încarna și de a face vizibile acele antagonisme care traversează  societatea, dându-le voce, formă, sens și direcție. Și în acest punct, după scurta paranteză lămuritoare,  survine  o a treia observație, mai exact, o întrebare – în jurul căror antagonisme fundamentale sunt structurate partidele politice românești? Care sunt liniile fundamentale de demarcație între acestea, ce viziuni contrare despre societate propun ele și încearcă să implementeze?

Mie mi-e foarte greu să răspund la această întrebare. De-a dreptul imposibil. Pentru că oricât aș analiza, mi-e cu neputință să trasez o diferență clară între ce propun partidele din România. Sigur, se știe că în general PSD e votat mai degrabă de electoratul mai în vârstă, din mediul urban mic sau rural, în timp ce PNL, de exemplu, are un electorat  ceva mai tânăr, mai educat, provenind din urbanul mare. Această constatare ar trebui să însemne că fiecare din cele două partide încarnează interesele unui segment anume de populație, încercând, prin activitatea sa politică, să avanseze acea viziune despre societate care ar avantaja votanții săi. În practică, lucrurile nu stau așa – cu greu putem identifica în platforma sau poziționările  unui partid o legătură între politicile propuse și interesele segmentului său de electorat. Să luăm doar un exemplu –  PDL, în timpul guvernului Boc, este cel care a introdus pensia minimă garantată, care a scos din sărăcie câteva sute de mii de bătrâni, deși, iată, PSD este  partidul cel mai votat de pensionarii săraci. În schimb, în alegerile din 2009, cea mai mare parte a funcționarilor și salariaților din sectorul public au votat cu PDL – exact acel PDL  care în 2011 le-a tăiat salariile cu 25%.

Dar să admitem că politicile pe care le adopta un partid stau sub imperiul necesității și al compromisului și să ne concentrăm pe retorica partidelor – și aici, diferențele sunt irelevante. Departe de a se structura în jurul unor antagonisme sociale, partidele românești împărtășesc un oarece consens cu privire la societate – toate vor ca țara noastră să aibă salarii competitive, infrastructură ca în Occident, cât mai multe investiții străine, politici de natalitate generoase. Identitățile colective rezultate în urma procesului de tranziție au fost constant negate de toate partidele și ținute la distanță de procesul politic – faimoasa afirmație a lui Margaret Thatcher There is no such thing as society este probabil cea mai potrivită pentru a descrie societatea post-comunistă. Contradicțiile sociale au rămas vacante afectiv, în loc să încerce să articuleze noile clivaje rezultate după 1989, partidele românești au obnubilat orice conflict real, înlocuindu-le cu o retorică despre înapoierea României și nevoia de ajunge din urmă democrațiile vestice.

Sau, revenind la alegerile locale – să ne uităm la principalii candidați pentru Primăria Bucureștiului. Toți, vor cam aceleași lucruri – un oraș european, prietenos cu mediul de afaceri, mai multă curățenie,  mai puțin trafic și mai puțină poluare, zero corupție și risipă a banului public. Ceva despre jaful Apa Nova, despre contractele neonorate ale companiei cu Primăria, despre creșterea nejustificată a prețurilor? Dar despre zecile de mii de persoane vulnerabile, fără acte, despre decalajul tot mai mare dintre nordul și sudul orașului? A pomenit vreun candidat despre posibilitatea  re-municipalizării  serviciilor   de utilitate publică, de exemplu a apei, după modelul atâtor și atâtor orașe europene (asta dacă tot  ne vrem oraș european)? Partidul condus de Nicușor Dan, Uniunea Salvați Bucureștiul (USB),  cel care dorește să ne salveze de politicieni, a rămas blocat, de la înființare, într-un discurs construit în jurul unui clivaj între cetățeni și politicieni,  care e relevant, dar insuficient și care, repetat la nesfârșit, poate deveni steril și populist. În loc să pună pe tapet probleme serioase și să le abordeze frontal, așa cum se așteaptă de la un partid politic, USB a valsat în jurul tuturor temelor delicate, devenind dintr-un partid care inițial se pretindea anti-sistem, un partid anti-PSD-ist, un loc comun în retorica partidelor autohtone.

Am putea deduce că societatea românească trăiește într-un consens deplin și nu există nici un conflict care să o facă să tresară, că ne aflăm într-o armonie totală. (Sic!!!) Sau, am putea conchide, din contră, că partidele politice românești eșuează în mod constant să întruchipeze acele conflicte care străbat societatea, că nu există nici un fel de legătură între antagonismele – latente sau  vizibile – ale societății în care trăim și agenda partidelor politice. Că partidele politice sunt paralele cu antagonismele din societate. Prin urmare, paralele cu politica. Și în cele din urmă, că partidele noastre politice … nu sunt politice.  A avea un sediu,  a organiza reuniuni publice și a ține speech-uri nu te face cu nimic mai politic decât o manifestație mondenă sau un picnic la iarbă verde. Caracterul politic ți-l conferă substanța, nu forma. Nu e suficient să te numești partid politic pentru a face politică.

În acest punct, opoziția enunțată la început– dintre cei care sunt împotriva partidelor politice și cei care spun că fără de ele nu se poate –  devine  irelevantă. Sigur că o democrație are nevoie de partide politice, pentru că ele sunt cele ce coagulează interesele  de la nivelul societății. Dar nu e cazul să îi acuzăm pe cei angajați  în cruciada retorică îndreptată  împotriva partidelor că atentează la esența democrației – ei nu se iau la trântă cu  niște partide politice, chiar dacă organizațiile în cauză poartă această etichetă. De fapt, și criticii, și apărătorii așa ziselor partide politice își doresc același lucru – mai multă democrație. Dar pentru asta e nevoie fie ca partidele politice existente să se reformeze – și când spun reformă, spun re-politizare, fie să fie înlocuite de alte partide politice. Pentru că de politicienii de care ne-am săturat, ne poate salva doar politica. Acea politica  care va formula antagonismele din societatea noastră, înlocuind nesfârșitele conflicte din interiorul partidelor sau dintre partide, în fapt lupte pentru resurse între diverse grupuscule.

Autor: Victoria Stoiciu

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 2 iunie 2016

Despre autoare, conform contributors.ro:

Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: