Arhiva

Archive for the ‘A fost odată …’ Category

S-a așezat praful peste iubirea lor …

Timpul așează praf peste toate, chiar și peste fostele iubiri…

Oare își mai amintește cineva că au fost împreună?

– Andreea Marin cu soţul Deliei Matache, Răzvan Munteanu,

Amalia Enache cu Dragoş Bucurenci,

Nadine cu Ilie Dumitrescu,

– Daciana Ponta cu Mihai Morar şi Tudor Chirilă,

Radu Vâlcan cu Mădălina Manole,

– Lavinia Petrea cu colegul său Paul Angelescu,

Andreea Esca și  Bogdan Arșinel, fiul lui Alexandru Arşinel,

Şerban Huidu cu Loredana Marin, soţia lui Bodo de la Proconsul,

– Oana Zăvoranu cu Mircea Badea,

– Loredana Groza cu Cătălin Căţoiu,

– Simona Pătruleasa cu   Zsolt Csergo, soţul Nicoletei Luciu,

– Florin Chiliancu Nati Badea, sora lui Mircea Badea,

– Jojo cu Liviu Vârciu,

– Mihai Bendeac cu Loredana Marin, Mirela Zeţa, Celia, Sore şi Andreea Vasile

Citiți mai jos … merită … bagabonțeală curată

CV-ul lor amoros e savuros. Relațiile ascunse din trecutul vedetelor

Încurcate sunt căile iubirii! Scotocind puţin prin trecutul vedetelor, am descoperit relaţii de dragoste unde nici n-am fi bănuit! Sunt amoruri adolescentine, de care protagoniştii îşi amintesc cu nostalgie, sau aventuri cu iz interzis trăite la vârstă adultă, a căror amintire e acum o tortură…

Andreea Marin + soţul Deliei, Răzvan Munteanu

CV-ul lor amoros e savuros Relațiile ascunse din trecutul vedetelor

După divorţul de primul soţ şi înainte să se cupleze cu Ştefan Bănică jr, Andreea Marin a trăit o poveste de amor foarte discretă cu omul de afaceri Răzvan Munteanu, acum soţul Deliei Matache.

 04_Razvan-Munteanu

Prezentatorul TV Cristi Brancu a confirmat idila, spunând că i-a văzut pe cei doi amorezi la o petrecere organizată în casa din Snagov a unui prieten. Apoi, Delia a declarat că e la curent cu trecutul amoros al lui Răzvan şi a spus că relaţia cu Andreea a fost singura serioasă, până la ea.

Amalia Enache + Dragoş Bucurenci

04_Amalia-Enache-si-Dragos-Bucurenci

“Supravieţuitorul” Dragoş Bucurenci are o viaţă amoroasă… complicată. În 2008, prezentatorul showului toamnei de la PRO TV a recunoscut pe blogul său că e bisexual!!! Despre bărbaţii cu care s-a iubit n-a transpirat nimic, dar unul dintre amorurile sale feminine a fost Amalia Enache, prezentatoarea ştirilor PRO TV, aflată acum în concediu maternal. Amalia n-a vorbit niciodată despre iubiţii ei şi nici măcar despre bărbatul cu care a făcut-o pe micuţa Alma n-a dat amănunte, însă ea şi Dragoş au fost surprinşi sărutându- se într-un club, în urmă cu câţiva ani.

Nadine + Ilie Dumitrescu

04_tifetz_Nadine

O altă poveste de iubire desfăşurată mai mult cu perdeaua trasă a fost cea dintre mulatra Nadine şi fostul fotbalist Ilie Dumitrescu. Au fost împreună pe la începutul anilor 2000. Se pare că relaţia n-a rezistat din cauza personalităţilor puternice ale vedetelor, două nuci tari, care nu acceptau să facă nici un fel de compromis.

Daciana Ponta + Mihai Morar şi Tudor Chirilă

În urmă cu vreo 10 ani, o altă relaţie improbabilă s-a înfiripat între Daciana Sârbu, actualmente Ponta, şi prezentatorul emisiunii “Răi, da buni”, Mihai Morar. Apropiaţii susţin că ar fi fost dragoste la prima vedere! După jumătate de an, cei doi şi-au spus însă adio. Ruptura a fost pusă pe seama distanţei. Şi Tudor Chirilă i-a picat cu tronc politicienei.

Spunea despre el: “E foarte talentat şi deştept, nu e fiţos şi pot să discut cu el aproape orice”. A dat de înţeles chiar că i-ar fi plăcut să se mărite cu el: “Am pus busuioc sub pernă în noaptea de Bobotează, ca să-mi visez ursitul, dar am avut coşmaruri. Mi-a plăcut foarte mult Tudor Chirilă, dar nu a fost să fie. Încep să cred că băieţii buni sunt luaţi”.

Radu Vâlcan + Mădălina Manole

04_tifetz_Radu-Valcan

Deşi Radu Vâlcan a insistat în declaraţii că relaţia lui cu regretata Mădălina Manole, pe care a cunoscut-o la începutul anilor 2000, a fost strict profesională, mai multe persoane apropiate cântăreţei susţin că vedeta TV a fost amantul “fetei cu părul de foc”, pe vremea când ea era măritată cu Şerban Georgescu. Mădălina era cu 10 ani mai mare decât Radu, iar el era manechin la acea vreme.

Lavinia Petrea + colegul Paul Angelescu

04_Lavinia-Petrea-si-Paul-Angelescu

Lavinia Petrea, prezentatoarea ştirilor matinale de la PRO TV, abia se despărţise de câteva luni de colegul ei, reporterul Paul Angelescu, când a apărut la birou cu burtă de gravidă! Se pare că un procuror i-a furat- o lui Paul, punându-i inelul pe deget şi cerând-o de soţie. Acum, blonda e însărcinată cu al doilea copil, iar de mâine e din nou în concediu prenatal…

Andreea Esca + fiul lui Alexandru Arşinel

04_Andreea-Esca

“Primul meu iubit a fost un coleg de liceu. Eu eram clasa a IX-a, iar el, în clasa a XI-a. A fost o poveste foarte frumoasă, care a durat până la sfârşitul liceului. Îmi plăcea mult, pentru că era unul dintre cei mai buni baschetbalişti şi pentru că dansa foarte bine. La petreceri era un adevărat spectacol”, a povestit Andreea. Numele băiatului este Bogdan Arşinel şi este fiul actorului Alexandru Arşinel.

Şerban Huidu + Loredana Marin, soţia lui Bodo de la Proconsul

04_Serban-Huidu

Pe la începutul anilor 2000, se pare că între Şerban Huidu şi actuala nevastă a lui Bodo de la Proconsul, Loredana Marin, s-a consumat vreme de câteva luni o idilă. Pe atunci, bruneta nu avea nici o legătură cu showbizul, ci lucra într-o companie multinaţională. “Cârcotaşul” n-a negat relaţia, când a fost întrebat, dar nici n-a dat amănunte.

Oana Zăvoranu + Mircea Badea

Oana-Zavoranu-Mircea-Badea

Oricât de improbabilă pare o alăturare a celor doi, Oana Zăvoranu şi Mircea Badea au fost iubiţi, pentru o scurtă perioadă, în urmă cu multă vreme. Când el a-ncercat să pună punct zvonurilor negând idila, Oana l-a făcut praf, spunând că are memoria scurtă şi bărbăţia la fel.

Loredana + Cătălin Căţoiu

04_Catalin-Catoiu

La 16 ani, când a participat la Festivalul de la Mamaia – care a făcut-o, de altfel, celebră -, Loredana s-a amorezat de Cătălin Căţoiu, zis Ţeavă, cunoscut azi ca actor, muzician şi producător. Atunci era cameraman. “Îmi place ţeava de mică, primul meu iubit se chema Ţeavă, de asta!”, a dezvăluit cântăreaţa acum vreo doi ani, la “Vocea României”.

Simona Pătruleasa + soţul Nicoletei Luciu, Zsolt Csergo

04_Simona-Patruleasa

Simona Pătruleasa  a tulburat căsnicia Nicoletei Luciu – soţul ei, Zsolt Csergo, ar fi înşelat-o cu o antrenoare de fitness – a ieşit la iveală o relaţie din trecutul omului de afaceri din Miercurea-Ciuc cu o prezentatoare TV celebră, acum măritată şi mama unei fetiţe: Simona Pătruleasa. Cei doi au fost împreună câteva luni, prin 2004- 2005, înainte ca Zsolt s-o cunoască pe Nicoleta.

Florin Chilian + sora lui Mircea Badea

04_Florin-Chilian

Chilian a fost la un pas să devină cumnatul lui Mircea Badea! La începutul anilor 2000, cântăreţul s-a iubit cu sora prezentatorului, Naty, pentru care ajunsese chiar să se gândească să renunţe la burlăcie. După demararea discuţiilor despre nuntă a venit însă despărţirea – se pare că la iniţiativa lui.

Jojo şi Liviu Vârciu

04_Liviu-Varciu

Drumurile lor s-au intersectat la începutul anilor 2000, când Jojo visa la o carieră muzicală, iar Liviu Vârciu făcea furori în trupa de manelişti L.A. S-au iubit cu patimă, Cătălina tatuându-şi o parte din numele lui, Liv, pe inelar. După despărţire, l-a transformat în Live.

Mihai Bendeac + Loredana Marin, Mirela Zeţa, Celia, Sore şi Andreea Vasile

Clipboard01

E de ajuns să treci în revistă CV-ul amoros al lui Bendeac pentru a realiza că persoanele care- l cred homosexual greşesc. Juratul de la “iUmor” a bifat o aventură cu Loredana Marin – pe atunci, iubita oficială a lui Bodo, ulterior, soţia liderului de la Proconsul.

După această aventură, Loredana, ruşinată, s-ar fi pocăit (cum, de altfel, a făcut-o şi Bodo). Cu Mirela Zeţa, ex- “Mondenii”, actualmente, în “Atletico Textila”, Bendeac s-a iubit în timpul facultăţii. N-a durat mult, pentru că sunt firi diferite, a povestit ulterior actorul.

04_tifetz_Mihai-Bendeac

Cu Celia a avut o idilă scurtă, dar care le-a lăsat amintiri plăcute amândurora. Vorbesc frumos unul despre celălalt, el spunând despre ea că i-a bucurat viaţa şi că e o femeie senzaţională, iar ea declarând că perioada petrecută alături de el a fost perfectă. Pe Sore a mărturisit că a agăţat-o pe Facebook şi s-au întâlnit noaptea, într- o parcare. Au fost împreună 3-4 luni.

Cu Andreea Vasile, fostă concurentă la “Big Brother”, acum actriţă serioasă, Bendeac a avut cea mai “ţeapănă” relaţie: a cerut-o de nevastă, au fost logodiţi ceva vreme şi au locuit în aceeaşi casă, împărţind bune şi rele.

Autor: PETRE DOBRESCU

Sursa: libertatea.ro

Data pubicării: 03 septembrie 2016

 

 

59 %

26 decembrie 2014 4 comentarii

Am avut parte de-o ghiceala in cafea si nu-mi mai trebuie in viata mea. Ever!

zânaA fost cu ani in urma, de un Revelion la o cabana in munti. Ninsese 24 de ore continuu. Cu fulgi mari, grei, apoi a pornit si viscolul si s-a oprit doar dimineata. Stihiile se intrecusera pe sine, totul era ireal, nepamantean. Nu-mi putea lua ochii. O lume stralucitoare in care nu puteam aproxima distantele, in care albul pur inghitea sunetele, ma absorbea, ma transforma. Nimeni nu indraznea sa tulbure linistea magica nici macar cu o soapta. Nimeni nu simtea nevoia sa vorbeasca.
– Buna ziua ! Am venit sa va ghicesc in cafea!
Toti am tresarit de parca explodase o butelie langa noi , panicati. Altminteri, tonul fiintei zambarete cu broboada de lana peste caciula de nutrie era blajin.
Nu stiu cum a razbatut prin troienele alea , dat fiind ca satul era la kilometri buni de cabana, dar am pierdut din vedere amanuntul cand femeia s-a oprit in fata mea si m-a privit fix in ochi.
Jur!
Avea doua creaturi verzi in ochi, stralucitoare, care serpuiau, susoteau, descantau…
Cert e ca in urmatoarele minute, toti astreptam cuminti – cu cestile rasturnate conform indicatiilor – sa se scurga zatul.
Si-a inceput distractia…. Auzeam toti tot ce spunea fiecaruia, cu mici exceptii in care , probabil , ghicitoarea noastra analiza imbarligaturile din zat. Eram si curiosi, si zeflemitori, desigur, dar in scurt timp totul a devenit o veselie generala, abia asteptam sa ne vina randul la „citit”. Ghicitoarea noastra era numai zambet, atmosfera placuta, cald, brad, de la bucatarie veneau mirosuri care ne buimaceau stomacul…

Ei… si vine randul desteptaciunii de mine.
Dragii mei, sa-mi stea inima…. Ce-i trasneste prin minte magului cu fusta croita dintr-o patura militara, nu stiu, dar se opreste din ras, isi compune cea mai serioasa mina vazuta de mine pana atunci si-mi spune, in timp ce martienii aia din ochi isi dadeau palme isterici :
– Tu!
Si se holbeaza iar in cana mea.
– Doamne , iarta-ma si pazeste-ma, mare-i Imparatia Ta!- si se uita la mine foarte, dar foarte grav.
Mie incep sa-mi tremure mainile, dau sa rad, dar nu era rasul meu… Ce mai la deal la vale, nici nu-mi mai trebuia ghicit, chiar nu voiam sa mai deschida gura, doar sa ma lase dracului in pace.
Si incepe sa-i turuie… Nu numai ca era 100% corect ce-mi povestea ea despre prezentul meu cu radacini bine infipte trecutul personal… Dar in momentul ala, daca imi spunea sa ma arunc de pe cabana, pe cuvant ca asa faceam, asa de puternic te subjuga femeia aia. M-a lasat masca….

Conform cu ce spunea ea, viitorul meu era unul total nebunesc. Ceva incredibil. Ce o sa fac si nu e bine (mi-am propus sa fentez destinul, dar n-am reusit, s-a intamplat exact cum a spus ghicitoarea)ce o sa fac si e bine, ca-i destin etc. Dar numai asa niste sf-uri de-mi venea sa plang.

Oricum, cert este ca nu-mi amintesc tot ce mi-a povestit ea, decat in exact momentul in care se intampla. Cand nu pot decat sa constat…Ce sens a avut toata tarasenia, m-am intrebat… Pai uite, in ciuda faptului ca am uitat ce mi-a spus, in clipa in care ma trezesc in situatia x, imi amintesc ce urmeaza… Sigur uit dupa un timp, ca doar nu e program… dar ramane un feeling. Un soi de lampa de veghe.
Si de ce v-am povestit asta…
Pentru ca mi-am amintit de intamplare cand am vazut la tv ca unui politician , o vrajitoare i-a spus ca-s 59% sansele ca DNA-ul sa-l inhate. Deci, oameni buni, 59% !!! Not more, not less.
Si ma intreb: de ce nu-si schimba Universitatile astea de la noi profilul, programa etc, ca si-asa nu le mai ia nimeni in considerare, de ce nu devin Universitati de Vrajitorie . Cum ar fi :
1.Facultatea de vraji bune , nivel 1- vraji simple; 15000 de locuri cu plata, 5000 fara plata.
2. Facultatea de vraji bune, nivel 2- invieri, transformari, zane, elfi , spiridusi, musculosi, etc ; 12000 de locuri cu plata, 2000 fara plata.
3. Facultatea de vraji rele, nivel 1-sicane si chestii dureroase gen „iti rup mana si te bat cu ea”;
4. Facultatea de vraji rele, nivel 2- omoruri, transformari, cotoroante si mume, draci, starpituri etc, acelasi numar de locuri,( ca in caz de atac sa existe riposta pe masura).
Apoi masterate, doctorate s.a.m.d.
Cred ca asa s-ar solutiona majoritatea problemelor Romaniei.

Fara reforma in  invatamant, nu iesim situatia asta nenorocita.

Moşul vrea Crăciuniţă nouă … cum o fi mai bună? Blondă dau brună?

12 decembrie 2014 Lasă un comentariu

Cică s-au îngrăşat Crăciuniţele Moşului din România şi îşi caută altele. O propun pe Ioana Petrescu … oricum se pare că râmâne fără serviciu.

Întrebarea e cum o fi mai bine să fie? Blondă sau brunetă?

Vezi mai jos, sub poze, toată povestea …

Ioana Petrescu, Criciuniţă Ioana Petrescu, Crăciuniţă

Se spune că Moș Crăciun e bătrân rău de tot …  Și nu de ieri de alaltăieri ci de acum un mileniu când a împlinit o mie de ani.

Ei, dar problema lui ca mare nu este că e bătrân… la el nu contează. Contează că se pare că de la o vreme a dat de bere şi a făcut o burtă extrem de respectabilă. Astfel că, oricât s-ar chinui, nu poate intra pe horn cum e obiceiul.

Bine, există hornuri destul de largi cât să încapă el, dar jos, la baza acestora nu locuiesc copii.

O altă problemă a lui este că de la o vreme sunt atât de mulţi copii în lume încât nu îi mai ţine minte pe toţi nici măcar Rudolf, renul cu nasul roşu. Deh, renilor berea le cam afectează ţinerea de minte.

Astfel a hotărât să angajeze colaboratoare … tinerele, subţirele, fâşneţe,  frumuşele dar mai ales ascultătoare, din ţara în care se duce.

Când colaboratoarele lui, Crăciuniţele, că se apleacă, ajung să nu se mai poată atinge bombeurile fără a îndoi genunchii le schimbă. Nu pentru că ar fi bătrâne ci pentru că nu mai încap pe horn.

Se mai spune că şi în România avea nişte Crăciuniţe frumoase ca nişte zâne, cu vestitul 90-60-90 la purtător. Dar au cam dat de gustul micilor şi a berii şi, pe nesimţite, au acum 190-160-190 şi nu prea sunt hornuri prin care să se strecoare nesimţite de gazde, iar dacă totuşi reuşesc, când ajung jos sunt ca vaca în magazinul de bibelouri şi, din neatenţie, dau jos peştele de pe televizor şi se cam duce naibii secretul.

Zvonul spune că Moşul ar căuta Crăciuniţe noi …

Mă gândesc şi eu să îi propun una. Pe Ioana Petrescu, domnişorica şefă de la Ministerul Finanţelor. Frumuşică, e, ascultătoare, e (face tot ce îi zice şeful fără să protesteze) … Başca faptul că nu peste mult o cam dă afară şi rămâne pe drumuri.

Problema este că nu ştiu cu ar fi bine să arate … blondă sau brunetă? Sunt tare curios cam ce şi-ar dori generaţia tânăsă să arate Crăciuniţa pe care, Doamne fereşte, ar găsi-o în noaptea de Ajun când s-ar scula să se ducă la baie …

Chiar aşa, oare cum o fi mai bine? Blondă sau brunetă?

Din când în când, la Cluj, cineva îşi aminteşte de Lulu … Oare de ce ?

10 decembrie 2014 3 comentarii

De opt ani, Clujul există fără Lulu. Din când în când cineva îşi aminteşte de Lulu … Oare de ce ?

Aşa, un pic, amintintu-mi de Lulu din Cluj, m-am întristat… 

*****

„În general și în dicționare efigiile sunt mute. Clujul meu iubit face o excepție: Lulu este guraliv! Am văzut golani îmbătrâniți în rele, uitând să râdă de când s-au înțărcat, zâmbind senin în jurul lui. (…). Ar fi o mare greșeală ca Lulu să fie taxat doar saltimbatic…Trist ca un clovn și vesel ca un înțelept, cred că a stabilit o performanță ce are darul să-l facă unic: a reușit să nu supere cu adevărat niciodată pe nimeni… ”

Nu vi s-a făcut dor de Lulu?

LuluLa opt ani după ce a părăsit Clujul, plecând în eternitate, cei care l-au cunoscut i-au dedicat lui Lulu un volum de amintiri. 

În data de 9 decembrie 2006, frumosul „nebun” al Clujului, simpaticul Lulu, trecea din viața aceasta. La opt ani de atunci, pentru cei care l-au cunoscut sau doar au auzit câte o poveste, dorim să amintim cine a fost și ce a însemnat pentru acest oraș excentrinca figură a lui Lulu.

Au trecut opt ani de când Iosif Covaci – cunoscut clujenilor drept Lulu – a plecat dintre noi. Amintirea lui însă nu i-a părăsit pe aceia care l-au cunoscut. Aflat mereu în mișcare, cucerea cu simplitatea sa fermecătoare pe toți clujenii care l-au întâlnit. Imposibil să treacă neobservat, Lulu știa mai bine decât toți că iubirea pe care clujenii i-o poartă în amintire are să-l facă nemuritor.

O comoară ascunsă sub palton

S-a născut în comuna Cojocna, la 9 decembrie 1951, într-o familie de șase copii. La câțiva ani de la naștere medicii l-au diagnosticat cu o deficiență mintală. Pensia lui Lulu era de 1.5 milioane de lei vechi. A fost înscris la școală, dar de ajuns nu prea ajungea. Ieșea de multe ori din clasă și pleca. Se născuse și stângaci. Mult mai apropiat s-a simțit de biserică, unde putea fi găsit mai ușor. Ajuns în Cluj, a început să fie cunoscut prin aparițiile la baluri: avea o voce plăcută și cânta, așa cum avea să o facă mai târziu și la nunți. În perioada Crăciunului, pornea entuziasmat la colindat. Îl admira pe Ștefan Hrușcă, al cărui nume nu-l putea pronunța, astfel că-i spunea „Rățușcă”. Trăia din mila oamenilor, dar vocația lui era aceea de a oferi: fie că binedispunea și stârnea zâmbete prin prezența lui, fie că dona banii primiți bisericii sau oferea dulciuri copiilor, Lulu știa că atunci când nu ai mai nimic, te afli în permanentă stare de dăruire. Ca pe un adevărat nebun al satului, problemele locale și de interes comun îl găseau pe Lulu mereu capabil de un comentariu pătrunzător prin simplitatea onestității ingenue. Perindându-se zdrențuit, în spatele paltonului ros ascundea o comoară. Ce-i drept, ea era vizibilă, dar numai celor capabili macar pentru un moment de frumoasa simplitate a sufletului copilăresc. De aceea pe Lulu îndrăgea copiii, iar animalele recunoșteau pe loc în el un prieten de încredere. Știa că nu are nimic de pierdut, astfel că i-a plăcut să se afle printre oameni. În plus, condiția sa ingrată îi oferea un avantaj: nu avea nevoie să dea socoteală celor sus puși pentru „amenzile verbale” la care avea talentul de a-i supune. Firește, spre amuzamentul oamenilor.

„Eu n-am să mor niciodată”

Personaj pitoresc și ușor de simpatizat, Lulu a fost adoptat demult de oamenii Clujului.  Cunoștea pe patronii magazinelor și pe fetele de la localuri, care îl ajutau câte ceva să se întrețină. Fără să aibă o reputație de cerșetor, acesta descoperise formula-cârlig pentru a căpăta ceva bani: „Dă-mi un leu de cinci”, este expresia care a făcut istorie. În oraș, multă lume știe într-un fel sau altul o întâmplare cu Lulu. Marea ironie este aceea că prestigiul de care se bucură Lulu răstoarnă cu totul felul în care acesta apărea în lume: mic de statură, pitic chiar, Lulu este cunoscut ca omul cu sufletul mare. Încotoșmănat cu haine sărăcăcioase, Lulu este perecput ca o prezență de suplețe și curățenie spirituală. Poate doar numărul mai mare al pantofilor pe care îi purta ar fi corespuns faptului că locul său nu era tocmai în lumea aceasta.

Răpus de un infarct la 55 de ani, în 2006, Lulu a avut parte de o înmormântare cu pompă, la care s-au adunat sute de oameni. ÎPS Bartolomeu , față de care a fost foarte apropiat, s-a îngrijit de funerariile lui.  Primăria i-a acordat un loc gratuit de mormânt. A trecut la Domnul în timp ce urca scările către paraclisul din catedrală. Astăzi, Lulu continuă să trăiască bine-mersi, ca personaj al memoriei colective. Amintirile oamenilor îi păstrează vie memoria. Mitul care s-a țesut în jurul său crește de la poveste la poveste, precum expresiile sale celebre. Nu e de mirare, atunci, că Lulu a avut dreptate să răspundă, atunci când sora sa l-a întrebat: „Lulule, oare o să mori și tu?”, „Nu, eu n-am să mor niciodată”. 

Amintiri cu Lulu

– „Lulule, calci pe o sută!” „N-am vreme, ridic-o tu!”

Aflat într-o zi la o trecere de pietoni de pe strada Horea, Lulu a început să traverseze pe culoarea roșie a semaforului. La câțiva pași de el se afla un milțian, care avea datoria să amendeze cu 100 de lei această contravenție.

Lulule, calci pe o sută”, l-a avertizat milițianul. Replica a venit în mod subit: „N-am vreme, ridic-o tu”, îi răspunde Lulu, preocupat de ale sale.

– „N-aveți magneți?”

Cristian Cheșuț își amintește o întâmplare din 1984. Stătea în balconul blocului cu un amic, când Lulu apare în curtea blocului și, țintindu-i cu ochii, întreabă foarte pragmatic: „Aveți, bă magneți?” . Oamenii, nedumeriți și oarecum luați prin surprindere, dau din umeri și răspund că n-au magneți.  La vreo patru luni distanță, când povestea fusese uitată de cei doi, pe când se aflau în același balcon, iarăși apare Lulu: „Hai jos, bă ceacanăilor, că v-am adus magneți”. Surprinși a doua oară, oamenii coboară din bloc și primesc de la Lulu câte un pumn de magneți, care adaugă imperativ: „…și când mai trec p-aici să nu vă mai aud că n-aveți magneți!”

Expoziție de fotografii și caricaturi

În data de 9 decembrie, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Studenților, a fost expusă o colecție de caricaturi și fotografii, cu și despre Lulu. Totodată, cu această ocazie a fost lansată povestea monografică „Lulu – Dă-mi un leu de tri!”.

„În general și în dicționare efigiile sunt mute. Clujul meu iubit face o excepție: Lulu este guraliv! Am văzut golani îmbătrâniți în rele, uitând să râdă de când s-au înțărcat, zâmbind senin în jurul lui. (…). Ar fi o mare greșeală ca Lulu să fie taxat doar saltimbatic…Trist ca un clovn și vesel ca un înțelept, cred că a stabilit o performanță ce are darul să-l facă unic: a reușit să nu supere cu adevărat niciodată pe nimeni… ”

Lucian Cristea – coautor volum

Sursa: Monitorul de Cluj

P.S. Dumnezeu să-l odihnească …

Treisprezece MILIOANE de gloanțe, trase în populație la ”revoluția” din ’89 din ordinul numitului Ion ILIESCU. Câte unul pe cap de adult

13 octombrie 2011 11 comentarii

Treisprezece MILIOANE  de gloanțe, trase în populație la ”revoluția” din ’89 din ordinul numitului Ion ILIESCU.

Câte unul  pe cap de adult

Autori: Simona Ela FICA, col. Dumitru PRICHICI

Roosevelt, presedinte al Statelor Unite intre 1901-1909, spunea ca: „In spatele guvernului la vedere troneaza un guvern invizibil care nu este credincios si nici raspunzator fata de popor. A distruge acest guvern invizibil, alianta fara Dumnezeu intre afacerile corupte si politica marsava, este datoria sefului statului!”. Pornind de la aceasta declaratie ce se potriveste ca o manusa Romaniei, de 21 de ani incoace, cerem Sefului Statului Roman sa-si faca datoria si sa distruga caracatita din umbra a bolsevicilor condusi de eminenta cenusie numita Ion Iliescu. Cat timp aceasta grupare de crima organizata functioneaza in tara noastra, niciun Guvern legal nu va putea conduce in mod eficient Romania! Iar cand acelasi Ion Iliescu insusi se face vinovat de incalcarea art. 155 a Codului Penal, prin savarsirea infractiunii de TRADARE in sensul strict juridic al cuvantului – si nu metaforic vorbind – cu atat mai mult intra in atributiile Presedintelui Romaniei – care este si sef al CSAT – sa intruneasca de urgenta acest for suprem si sa rezolve problema, infractiunea de tradare fiind inclusa in Legea Sigurantei Nationale. Cu un Ion Iliescu in libertate, niciun cetatean al Romaniei nu se poate simti in siguranta deplina, stiut fiind ca Iliescu a ordonat asasinarea atator romani, si nici Romania insasi, ca si structura nationala, nu poate fi in siguranta atata vreme cat acest individ ne adusese tancurile rusesti la granite, in anul 1989…

In alta ordine de idei, ar trebui ca CSAT sa grabeasca cumva aducerea lui Iliescu in fata completului de judecata a instantelor din Romania si sa nu i-o ia inainte CEDO, acolo unde Teodor Maries i-a reclamat deja pe Iliescu si Petre Roman, cu probe indubitabile, exact pentru savarsirea aceleiasi infractiuni. In Partea Speciala din Codul Penal al Romaniei, in articolul 155 – TRADAREA – se stipuleaza ca: “Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”. Azi aducem si noi probe in sustinerea demersului lui Teodor Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie. DA CLICK PE TITLU SI CITESTE MAI MULT:
 
 La „Revoluţia” din decembrie 1989, provocata de catre Ion Iliescu, procurorii militari au stabilit ca s-au tras 13 milioane de gloanţe, o declaraţie de martor dovedind că Ion Iliescu a ordonat înarmarea populaţiei. Noile informaţii descoperite după studierea actelor din dosarul Revoluţiei, l-au determinat pe Teodor Maries să trimită la CEDO o completare la plângerea depusă iniţial, în care îi acuză pe fostul preşedinte Ion Iliescu şi pe fostul premier Petre Roman de trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale. „O să fac o completare la plângerea depusă la CEDO unde o să adaug un nou capăt de acuzare, respectiv trădare de ţară şi subminarea economiei naţionale, împotriva lui Ion Iliescu şi Petre Roman. În acuzaţiile mele mă bazez pe declaratiile a doi oameni foarte importanţi: Cornel Dinu, care a fost prieten cu Iliescu, şi Sergiu Nicolaescu, dar mai sunt şi declaraţii şi filme, astea nu se pierd”, a spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie. Mărieş ne-a prezentat o declaraţie de martor din dosarul Revoluţiei, din care reiese că Ion Iliescu a dispus, în timpul evenimentelor din 1989, să se împartă arme militarilor şi civililor aflaţi la Televiziunea Română. „După lansarea primului atac asupra Televiziunii, am distribuit pe bază de semnătură armament şi muniţie unor cadre militare din MApN şi Ministerul de Interne precum şi unor persoane civile cărora le-am reţinut documentele de legitimare. Distribuirea armamentului s-a făcut la apelul domnului Ion Iliescu. Au fost de faţă, şi pot confirma cele spuse de mine, domnul Petre Constantin, Mihai Lupoi, Roşoga Vladimir, Negruţi Paul, colonelul Tache Sorin, maior Şerban, domnul Alexandru Stark, avocatul Opaiţ şi alţi membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale”, se arată în declaraţia de martor, prezentată de Teodor Mărieş, care a precizat că mărturia face parte din volumul 12 „Rapoarte Cadre” al Ministerului de Interne. La rândul său, avocatul Asociaţiei 21 Decembrie, Ionuţ Matei, a spus că filele care conţineau această declaraţie nu se regăseau în copia iniţială transmisă de Parchetul General şi că, în urma verificărilor, a cerut să i se dea o copie a acestor acte. Din actele aflate la dosarul Revoluţiei, reiese că, în perioada 22 decembrie- 27 decembrie 1989, militarii au tras peste 13 milioane de gloanţe. „Aceasta este statistica doar pentru militarii din Ministerul Apărării, dar au mai tras şi Gărzile Patriotice, Securitatea şi aşa mai departe. Am avut cel puţin un glonţ pe cap de locuitor împărţit de Armată populaţiei, indiferent că era sugar sau bătrân. Nu mai zic că doar în Capitală s-au tras două milioane de gloanţe”, a mai spus Mărieş. Vom continua, cu prezentarea in premiera, a unui seral maraton ce va include toate documentele, scrise, audio si video, ale mega-dosarului nr. 97 / P / 1990. DOSARUL CRIMELOR SI AL TRADARII DE PATRIE…

Publicat: 04 Oct 2011

Sursa: 

http://www.exploziv-news.ro/categoryblog/section-blog/151-abc/925-treisprezece-milioane-de-gloante-trase-in-populatie-la-revolutia-din-89-din-ordinul-numitului-ion-iliescu-cate-unul-pe-cap-de-adult.html

.

Educaţi de internet ? !

Ce vremuri!

În timpul cutremurului din 1977 au dispărut aceste clădiri
Ca elevi de liceu nu aveam voie să ne plimbăm pe această stradă pentru că era locul unde se ,, agăţau,, domnişoarele

Asistăm la o nouă generaţie , cea educată prin intermediul internetului ?

Rar mai vedem, chiar şi la ţară, copiii jucându-se , ca pe vremea noastră, ţurca.

Mulţi cred că veţi căuta pe google.ro să vedeţi ce este ţurca. Nu ştiu dacă veţi găsi ceva, vreun referat poate, care să vă lămurească.

Zilele trecute , fiind cu colegele mele în cancelarie, mai tinere toate cu vreo treizeci de ani, am spus despre o colegă, cu care mă înţeleg de altfel foarte bine, că nu mi-e prietenă. Colegele mele, au făcut ochii mari, şi m-au întrebat mirate :

,, De noi tot la fel spuneţi ?,,

,, Ce ?,, nu înţelegeam eu.,,

,, Că nu vă suntem prietene .,,

,, Dragele mele, voi sunteţi colegele mele şi îmi sunteţi foarte dragi dar, prietenia înseamnă mult mai mult.,,

Am văzut că au rămas descumpănite. Se gândeau că mă port frumos, declar că sunt sinceră şi, de fapt, ele nu ştiu cum  cum sunt.

Ce se întâmplă, m-am întrebat ? Sunt tinere dar, sunt de asemenea, inteligente.

Mi-am amintit că, deşi nu am fost crescută cu cheia la gât, am avut norocul să am bunică, mamă, mătuşă şi verişoară, cu care locuiam în aceeaşi casă, mama nu era cea care stătea cel mai mult timp cu mine. Era ocupată. În schimb, bunica mea era întotdeauna dornică să-mi povestească câte ceva.

Poveştile ei erau întâmplări de viaţă, niciodată ale bunicii, ci ale cunoscuţilor sau ale personalităţilor din vremea aceea sau din vremuri apuse. Bunica încerca  prin intermediul poveştilor ei să mă atenţioneze de pericolele ce mă pot paşte, să mă sperie în felul ei, să mă educe.

Văd acum că oameni care nu se cunosc deloc, nu ştiu cum arată, nu ştiu cum sunt ceilalţi, ce caracter au, ce trăsături de personalitate au îşi spun cu mare uşurinţă prieteni. Chiar şi eu , dacă veţi căuta pe reţelele de socializare, oricare, am sute de prieteni.

Joc acelaşi joc, mă adaptez la vremurile pe care le trăiesc dar, în forul meu interior ştiu că toţi aceşti necunoscuţi sunt în continuare nişte enigme pentru mine. Tineretul însă, poate mult mai uşor să pice pradă unor aşazis prieteni.

Ce înseamnă prietenia ?

Nu-mi daţi definiţia din DEX, nu-mi spuneţi citate din referatele de pe bloguri ci spuneţi-mi cu propriile voastre  cuvinte, povestindu-mi propriile voastre experienţe.

Am să vă  povestesc şi eu două întâmplări. Dumneavoastră   spuneţi-mi dacă este vorba despre …prietenie sau nu.

Prima s-a întâmplat cu mai bine de 100 ani în urmă.

Era pe când doamnele nu duceau grija zilei de mâine. Ele nu  aveau altă îndeletnicire decât să fie frumoase,  să ştie să facă o conversaţie plăcută şi , eventual, să îşi dirijeze servitorii.

Era pe când prostituatele nu apăreau la televiziune, nu era descoperită, aveau condicuţă iar cele mai de soi locuiau într-o casă de toleranţă.

În acele vremuri apuse, două prietene bune îşi beau cafeaua sau ,poate , ceaiul. Una dintre ele , din prietenie, i-a adus la cunoştinţă celeilalte unde îl zărise pe soţul acesteia şi în compania cui.

,, Du-te repede ! Ai să- l găseşti cu ea .,,

Doamna respectivă şi-a aruncat pe umeri pelerina şi a plecat să verifice veridicitatea celor aflate, nu-i aşa, de la prietena cea mai bună.

După ceva vreme, cealălaltă doamnă uimită îi deschide uşa …

,, Ai fost ? I-ai găsit ? Ai văzut că te înşela?,,

Cealălaltă femeie se aruncă asupra prietenei desfigurându-o cu unghiile sale ascuţite.

,, Da, i-am găsit şi pentru asta am venit să îşi mulţumesc. Dacă nu erai tu, eu acum aş fi fost  fericită. Soţul meu, cel datorită căruia duc o viaţă tihnită s-ar fi întors acasă , aducându-mi flori şi răsfăţându-mă cu vorbe dulci.,,

Din aceea zi, cele două nu s-au mai întâlnit şi nu şi-au mai vorbit până la moarte.

O altă poveste, despre prietenie, datează cam de vreo douăzeci de ani.

Două prietene, ambele dascăli. Una măritată iar cealălaltă nu.

Cea măritată, se întâlnea cu amantul, în casă la cealălaltă.

Nu ştiu motivul pentru care s-a ajuns la divorţ sau poate nu vreau să mi-l amintesc.Cert este însă un fapt. Martora soţului a fost… prietena unde se desfăşurau întâlnirile amoroase.

Care dintre ele a fost prietenă cu adevărat, care dintre ele a trădat ?

Poate îmi spuneţi dumneavoastră.

Unirea cea mică

24 ianuarie 2011 4 comentarii

24 IANUARIE/5 FEBRUARIE 1859 – ZIUA UNIRII

 

In 24 ianuarie (5 februarie pe stil vechi) poporul roman sarbatoreste in fiecare an Unirea Principatelor.
La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este votat, unanim, Domn al Moldovei si Domn al Tarii Romanesti, de cele doua camere de deputati, mai intii de cea de la Iasi, apoi si de cea de la Bucuresti.
„V-am zis ca ea va fi precum Romania o va dori si o va simti”, spunea Alexandru Ioan Cuza.

CÂTEVA FILE DIN ISTORIA UNIRII PRINCIPATELOR ROMANE:

Unirea cea mult asteptata de veacuri, dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul, ucis miseleste de unguri in 1601, pe Campia Turdei, se infaptuise.

Primii pasi catre unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848, care – desi a fost inabusita – a demonstrat in mod categoric dorinta de independenta si de unitate a romanilor. Din pacate, netinand cont de interesele poporului roman, Imperiul Otoman si Rusia Tarista au incheiat la Balta Liman (cartier in Constantinopol), in primavara anului 1849, o conventie valabila sapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea conventie se stabilea ca domnitorii celor doua tari romanesti sa fie considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman si sa fie numiti direct de sultan, cu acordul Rusiei Tariste.

In cursul anului 1853, s-a declansat Razboiul Crimeii, ca urmare a neintelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar infrangerea Rusiei a permis ca prin tratatul de pace incheiat la Paris in 1856, Principatele Romane sa treaca sub protectia puterilor semnatare si capatau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care sa se infaptuiasca tinand cont de dorintele romanilor.

Dupa anul 1853 pasoptistii moldoveni si munteni, reintorsi masiv in tara, au organizat o formatiune politica numita „Partida Nationala” si au format Comitete ale Unirii.

Lucrarile Adunarii Ad-hoc s-au deschis in septembrie 1857, atunci cand – pentru prima oara – au fost prezenti si deputati tarani, iar fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte in legatura cu aceasta problema atat de importanta.

Luna urmatoare a anului a adus si primele rezolutii, votate cu un continut asemanator in Adunarile Ad-hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti, prin care se exprima clar vointa de unire.

Dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza – „om nou la legi noi”, dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu.In Tara Romaneasca Adunarea Electiva  – intr-o sedinta secreta datorata agitatiei vremurilor- deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza – propunere acceptata in unanimitate. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a reprezentat o victorie insemnata a poporului roman in lupta sa pentru formarea unui stat national unitar.

Intrunite la Paris pentru Conferinta desfasurata intre 26 august si 6 septembrie 1859 marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea infaptuita de romani. Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata, insa, numai la durata vietii acestuia.

Articol importat de aici:

SINCE LINE.ro

http://istorie.scienceline.ro/UNIREA_PRINCIPATELOR___24_IANUARIE_5_FEBRUARIE_1859___ZIUA_UNIRII_6340_542_1.html

1 Decembrie: Un zâmbet şi o lacrimă de Ziua Naţională a României

1 decembrie 2010 5 comentarii

Încă mai e 1 Decembrie 2010. Ziua Naţională a României.

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

Cică azi trebuie să sărbătorim România. Da? Interesant. Care Românie? Cea rezultată în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918? O fantomă adică. Acea Românie nu mai există aşa cum era atunci. Există doar ceea ce ne-a mai lăsat Istoria din ea. O parte e acum Republica Moldova, o alta e prin Ucraina, iar alta în Bulgaria. De ce acea Românie trebuie sărbătorită?  N-am înţeles. Ca să ne amintim că Românie e încompletă? De atunci ţara asta şi-a mai schimbat forma de câteva ori. De ce să nu sărbătorim crearea Daciei lui Burebista, sau Principatele Unite ale lui Mihai Viteazul? (Vezi hărţile de mai jos).

De fapt de ce e neapărată nevoie să sărbătorim la România deodată cu o altă sărbătorire? Ca să facem cum suntem obişnuiţi, un fel de varză?

Este o adevărată lisă de respect faţă de ţara asta dacă nu suntem în stare să o sărbătorim doar pentru ea însăşi. Să fie o zi în care să sărbătorim România pentru că există şi o iubim şi nu pentru că odată, în trecut s-a întâmplt ceva.

Mă uitam azi afară. O zi incredibil de urâtă, o zi în care nu ai cum să te pătrunzi de bucuria că e o zi importnată.

Şi mai e şi post pe deasupra. Puţini se abţin să pună botul la şpaga pe care o oferă cu această ocazie politicienii sau administraţia locală constând în mititei, fasole cu ciolan, bere sauz alte alea. Nici nu mai spun cât de frumos ar arăta drapelul naţional al României purtat de domnişoarele extrem de exonome în ceea ce priveşte vestimentaţia.

În fine …

Cum s-a sărbătorit? Ca de obicei. În ziua Marii Uniri&Ziua Naţională a României am văzut o dezbinare incredibilă. Am văzut politicieni care nu ştiu imnul naţional, cozile interminabile la pomana obişnuită, beţivii care sărmanii nici măcar nu aveau cum să „parcheze pe spaţiile verzi, prin rigole ori pe băncile de prin parcuri.  E trist. Unii se oripilează pentru că Preşedintele nu l-a desemnat pe şeful senatului să îl reprezinte, televiziunile nu au ezitat să aducă iar pe ecrane miteria cotidiană, dar au uitat să arboreze tricolorul, cu excepţia Antenei 3, a Naţional tv, N24plus. Televiziunea Naţională nu.

E trist… extrem de urât şi de trist.

Revenind puţin la data aleasă ca Ziua Naţională a României, eu cred că ar trebui aleasă o zi de vară, o zi în care să nu se sărbătorească nimic altceva. De exemplu, aceasta se poate stabili statistic. Să zicem în Iunie ziua în care, statistic, de-a lungul anilor a fost cea mai frumoasă vreme. Ar fi şanse foarte mari ca vremea să fie atât de frumoasă încât oamenii să iese din casă, să se ducă la picnicuri.

Da, ar putea fi şi frumos. Dar nu e…

Cred că De 1 Decembrie, în România pe lângă un zâmbet de bucurie trebuie să avem şi o lacrimă tristă. Un zâmbet de bucurie că în pofida clasei politice infecte pe care o avem, ţara asta continuă să existe şi o lacrimă pentru că deşi ţara există, nu mai e cum era la 1 Decembrie 1918…

P.S. Stiaţi că povestea cu căruţa cu proşti care s-a răsturnat la Caracal e o poveste adevărată? Acei proşti, de fapt nu erau tocmai proşti, ci beţi mangă. Se întorceau de la Alba Iulia unde a fpost acea Mare Adunare naţională unde s-a proclamat Marea Unire…

Hărţi:

Dacia lui Burebista


România Mare (1918)

România de azi

Sunt tare curios dacă văzând această evoluţie mai există cineva care să considere că 1 Decembrie mai e o zi potrivită să fie numită Ziua Naţională a României.

România 1918

Gropile comune de la Iaşi, dovadă sau pretext?

6 noiembrie 2010 15 comentarii

Văd că de la o vreme se vorbeşte despre găsirea unor gropi comune lângă comuna Popricani din judeţul Iaşi. Un articol din Ziarul de Iaşi numărul din 6 noiembrie 2010 care poate fi văzut aici:

http://www.ziaruldeiasi.ro/local/gropi-comune-la-10-km-de-iasi~ni6qgr .

Până acum s-au descoperit rămăşiţele a 16 persoane. Asta e cert.

De aici încolo s-a apelat la declaraţiile unor martori din zonă, oameni care au trăit atunci.

Articolul din ziarul ieşean zice că acei oameni erau evreí au fost ucişi pentru că “trebuiau exterminaţi cu orice scop conform ordinelor lui Antonescu” (probabil se referă la mareşalul Antonescu).

Evident că ziarul respective nu şi-a bătut capul să afle dacă mareşalul a dat un astfel de ordin, de exemplu să facă rost de o hârtie pe care aceste ordine să fi fost scrise. În schimb ni se vorbeşte de un martor ocular, martor cheie, Vasile Enache, un bătrân de 88 de ani care atunci avea 16. Este normal probabil în viziunea ziarului respective ca un copil de ţăran, în vârstă de 16 ani să ştie că acei oameni urmau să fie ucişi cf. ordinelor mareşalului. Ce nu se spune este că acest bătrân, fost copil pe vremea aceea, are o vârstă cand, după multe decenii unele amintiri devin nu tocmai clare, legendele ocupănd un loc foarte important. Pe de altă parte, bătrânul respective, zicea la tv că “ştiu că acei oameni erau evrei deoarece îi cunoştau părinţii mei de prin oraş”. Iaşi probabil. Din câte ştiu eu, în acea perioadă în Iaşi trăiau foarte mulţi evreí, în jur de 40-45% din populaţia oraşului, deci era absolute normal ca nişte ţărani dintr-un sat situate la vreo 10 kilometrii de oraş să îi cunoască tocmai pe cei ucişi acolo şi dacă vom corobora această informaţie cu informaţia că acolo S-au descoperit, de asemenea, gloante ce apartineau Pirotehniei Armatei sau produse la Copsa Mica Cugir, de fapt mai jos în articol se vorbeşte de tuburi de cartuşe, care sunt cu totul altceva decât gloanţele, asta arătând că jurnalistul care a scris articolul e un mare cunoscător într-ale armelor…

Absolut halucinat mi se pare că ziarul moldovean consideră de bonton să precizeze că domnul Adrian Cioflină din cadrul Institutului de Istorie A.D.Xenopol zice că: “Martorii cu amintirile cele mai precise au câteva puncte commune esenţiale în ceea ce spun: evreíí au fost aduşi din Iaşi în vara anului 1941 în pădurea Vultureni din actuala Comună Popricani…”. Deci martorii cu amintirile cele mai precise…. Cam ambiguă chestia asta. Sună cam ca şi cum ai spune că cel mai inalt pitic dintr-un grup are cu un centimetri mai mult decât ceilalţi în înâlţime, or asta nu înseamnă că e ditamai bradul. Tot pitic rămâne.

Foarte interesant mi se pare un aspect. În zonă au mai fost făcute săpături, dar nu s-a descoperint nimic deoarece cei care făcuseră spăturile atunci nu erau profesionişti ci nişte amărâţi angajaţi ai Primăriei…

Nu mai puţin important cred eu, este faptul că mai jos în acelaşi articol putem citi că:

“Un alt masacru asemenea celui de la Iasi a avut loc si in Stinca Rosnovanu, acolo unde sute de evreí evacuati din comuna Sculeni de peste Prut si-au pierdut viata si au fost ingropati in patru gropi comune. Trei dintre acestea au fost descoperite in anul 1945, in luna septembrie, atunci cind au fost deshumate, la staruinta Comunitatii Evreíesti din Iasi, cadavrele a 311 evreí, printre care 38 de copii cu virste cuprinse intre 1 si 12 ani.

Documentele atesta faptul ca evacuarea evreílor a fost ordonata de catre Comandamentul German in ziua de 26 iunie 1941. Unul dintre pretextele care au stat la baza evacuarii ar fi fost taierea liniilor telefonice de catre evrei pe timpul operatiunilor, fapt ce nu a fost probat. A urmat apoi trierea pe data de 27 iunie, romanii fiind escortati de soldati romani, iar evreii, de catre soldati romani si germani. Populatia evreíasca refugiata a fost oprita pe loc, iar la ora 22 a inceput procesul de executie.”

Deci aşa, evacuarea evrėilor a fost ordonată de către Comandamentul German nu e mareşalul Antonescu. Interesant… În cazul de care se ocupă ziarul Ieşean ordinal trebuia să vină neapărat de la Antonescu. Poate nemţii or fi scăpat prin beciurile Ieşene pline de vin purerea ursului şi nu mai erau capabili să dea ordine…

În fine, Nicoleta BUNDUC, autoarea textului respective a muncit săraca de s-a uzat la manichiură să demonstreze că nu se putea ca armata română să nu fie implicată în ucuderea evreilor şi că mareşalul Antonescu era un mare ticălos.

Normal că având neuronal vâlvoi de la scrierea acestui text, autoarea nu a observat că mai există şi voci care se bazează pe acte care spun că acei oameni îngropaţi acolo ar punea să nu fie tocmai evrei ci cu totul altceva. Unii zicese se bazează pe rapoiarte scrise. În fine, până se va lămuri ce şi cum, trebuie să observăm ceva: reacţia iritată comunităţilor evreieşti: “Acolo sunt evreí şi punct”. De ce? Pentru că aşa spun ei. Dovezi? Nu e cazul să întrebăm aşa ceva pentru că ni se trage una peste bot cu categorisirea de antisemiţi de ne ia dracu.

OK. Să zicem că aceeptăm chestia asta. Ce urmează? Nu mare lucru, va trebui să comemorăm şi noi de musai ca de bunăvoie  holocaustul. Şi să le plătim oarece despăgubiri băneşti.

Bine. De acord, dar cu câteva mici precizări. O vom face când termenul de holocaust nu se va mai referi doar la evreí ci la toţi cei morţi în lagărege germane, indifferent dacă sunt ruşi, români, ţígani şi multe alte etnii.

De asemenea ar trebui să vedem ce a generat acel război. O mare criză economică, criză care a avut ca punct de plecare ca şi cea pe care o traversăm acum, lăcomia unor mari bănci americane, bănci care erau şi mai sunt controlate de evreí.

Păi dacă trebuie să se aplice oarece măsuri reparatorii acelor care au suferit prin lagărele germane, cinstit ar fi ca măsuri la fel de vindicative să se aplice şi celor care au creat posibilitatea ca Holocaustul să se întâmple.

Germania a plătit până şi bombele cu care a fost demolată, deci şi acele bănci conduse de lacomii evrei ar trebui să îşi asume vina care le revine.

Fără criza generată de lăcomia lor în Germania nu ar fi fost  posibilă venirea la putere a tcăloşilor care au aruncat lumea în război. Fascismul nu ar fi putut câştiga teren.

Deci, dacă acea criză cu tot ce a urmat şi actuala criză sunt urmare a lăcomiei acelor bănci, e normal ca şi consecinţele acţiunilor lor să fie suportate de ei. Să facă bine domnii evrei să plătească despăgubirile uriaşe pentru chinurile pe care le-au generat faptele lor. Din păcate vedem că pentru a se salva, acele bănci sunt ajutate de guvernul american pe care e evident că anumite cercuri extreme de puternice în controlează. Rastul lumii e lăsată iar să suporte consecinţele.

În fine. Mai există un aspect.

În perioada de dinainte de cel de-al doilea război mondial, la vreme de criză şi nu numai, prin satele româneşti apăreau tot felul de indivizi, evreí în special. Oamenii aveau oarece fonduri, îşi cumpărau o căsuţă, îşi deschideau o prăvălie. Deveneau comercianţi. Având oarece fonduri şi relaţii unde trebuia îşi permiteau să aducă mărfuri de calitate pe care le vindeau sub valoarea lor. Astfel, dacă în sat mai exista un birt ori o prăvălie, acestea falimentau pntru că nu reuşeau să facă faţă concurenţei. De obicei oamenii erau săraci şi pentru că respectivii venetici aveau bani, se împrumutau de la ei. Dobânzile îi sărăceau, uneori  evreíí le luau tot ce aveau, casă, pământ, animale pentru a-şi recupera datoria. Adstfel deveneau tot mai bogaţi şi mai puternici. Unii mai făceau ceva. Ştiau că banii care stau în bânci, la vreme de criză pot să se evapore. Şi atunci făceau altceva, îşi băgau banii în investiţii. În pământ al cărui preţi scădea enorm în anumite perioade.

Nu interesa pe nimeni suferinţele la care erau supuşi oamenii deposedaţi aparent legal de bunuri, nici faptul că unii îşi luau viaţa. E drept că uneori oamenii ajungeau la

Deci, da, vom plânge alături de evreí victimele Holocaustului imediat ce acest termen va se va referi şi la mortea neevreílor. Şi vom plăti şi despăgubiri. Ba li le vom trimite acasă prin poştă şi suportăm şi cheltuielile de trimitere imediat ce ne vor trimite ei mai întâi despăgubirile pe careni le datorează că pe la noi e mare sărăcie nu ca la ei, noi nu avem un suport financiar american chiar atât de puternic ca Ísraelul. În fond nu e un sacrificiu atât de mare dacă rupem acolo un 2-3 hai 5% nu? Oameni suntem nu câini.

Poate, până atunci ni se prezintă şi actele necesare. Amintirile unor oameni trecuţi de 80 de ani despre lucruri petrecute în copilătia lor cu mulţi ani în urmă, lucruri despre care ştiu de la Radio Şanţ, la alte surse de informare nu prea avreau acces, nu sunt tocmai de natură să garanteze acurateţea  cu care înţelegem acele fapte. Cum ar fi ordinul expres al lui Antonescu de a ucide populaţia evreíască precum şi listele cu nume ale evreílor şi a puilor lor ucişi în România. De asemenea poate ne arată şi cine erau militarii care a tras cu număr matricol, data naşterii, domiciliul etc, deoarece cineva trebuie să fi apăsat pe trăgaci, nu? Nu se poate să acuzi dacă n-ai dovezi, deci de vreme ce acuză, organizaţiile evreíeşti însemnează că au şi oarece dovezi.

P.S. Poate în acest demers îi ajută conaţionalii lor salvaţi de români din ghiarele lui Horty….