Arhiva
După opt ani de tergiversări, lui Victor Ponta i-a fost retras titlul de Doctor. Pentru comparație, Procesele de la Nurenberg au durat patru ani.
După opt ani de tergiversări, Victor Ponta a rămas definitiv fără titlul de Doctor.
Opt ani, adică dublul duratei Proceselor de la Nuremberg. (Procesele de la Nürnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste. Procesele au avut loc între 1945 și 1949 în orașul Nürnberg, Germania, în Palatul de Justiție din Nürnberg. Procesul Principalilor Criminali de Război în fața Tribunalului Militar Internațional (TMI), în care au fost judecați 24 dintre cei mai importanți lideri ai Germaniei naziste, atât capturați cât și în contumacie. Dezbaterile procesului s-au ținut între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946. Al doilea set de procese ale unor criminali de război mai puțin importanți a avut loc conform Legii nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), printre care Procesul medicilor și Procesul judecătorilor.

Victor Ponta – Don Dottore Plagiatore
Victor Ponta a pierdut procesul cu Ministerul Educației privind verdictul de plagiat dat de CNATDCU. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă în acest caz.
Informația a fost publicată de jurnalista Emilia Șercan, pe pagina sa de Facebook: „Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020” – arată instanța.
Știrea a fost confirmată de Monica Anisie, Ministrul Justiției: „În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) este definitivă și irevocabilă: “Din punct de vedere procedural, în acest moment plagiatul este irevocabil”.
„Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003” – scrie în ordinul emis de Mircea Dumitru. Acest Ordin a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.
În replică, Ponta a deschis două procese în care a cerut suspendarea și anularea Ordinului Ministrului Educaţiei. Acţiunile sale au fost respinse, Baroul Bucureşti a suspendat discuţiile privind excluderea fostului premier din avocatură, care a fost cerută de europarlamentarul Monica Macovei.
Nu trebuie uitat că îndrumătorul științific al lui Victor Ponta pentru teza sa de doctorat a fost Adrian Năstase, care în 2003, când Ponta a susținut teza, era premier și președinte PSD, mai târziu pușcăriaș cu acte în regulă, lucru care explică multe.
P.S. În mod normal Ponta ar trebui acuzat de fals și uz de fals. În mod logic ar trebui tras la răspundere și Adrian Nătase în calitatea lui de îndrumător
LIA OLGUȚA VASILESCU – Sexy L.O.V., întotdeauna pusă pe cafteală
Olteancă fierbinte cum este, pentru Lia Olguța Vasilescu, (Sexy L.O.V.) starea de scandal este a doua sa natură.

LIA OLGUȚA VASILESCU – Sexy L.O.V. întotdeauna pusă pe cafteală
Extrem de pornită pe Victor Ponta, Olguța se zbârlește rău când vine vorba de o eventuală alianță PSD-Pro România la Craiova și în județul Dolj
Ponta a declarat, joi, la Craiova că în Banat și în județul Dolj nu nu va face alianţă cu PSD, ba a și precizat că nu are nici cea mai mică intenție să se alieze cu ”naşii lui Dragnea”.
Atâta i-a trebuit Roșcovanei din Bănie că l-a și băgat pe Ponta în ” …gașca paraditorilor care făceau dosare nevinovaților”.
”Ponta spune ca nu se aliaza cu noi la Craiova. Pai cine l-a invitat la vreo alianta? Ca sa tropaie pe langa elefant, purecele trebuie sa fie chemat… Cum as putea sa ma aliez cu unul din gasca paraditorilor care faceau dosare nevinovatilor, pentru ca nu le convenea ca au crescut prea mult in sondaje si puneau prea multe intrebari securistilor care conduceau partidul? #marslacotetpotaie ” – a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook demonstrând încă odată că este o … doamnă ( :))))))))) )
P.S. Nu ai cum să nu remarci privind la … doamnele din PSD: Doamne, Doamne, ce mai doamne …
Ingrid Mocanu e în pragul colapsului `telectual … Denise Rifai nu va dispărea.
Pe principiul țoapelor, ”ți-a decedat capra, sunt fericită”, îndată ce la Realitatea TV s-a stins lumina nu a putut să nu înregistreze asta și ca pe o victorie personală printr-o postare care se vrea un fel de dans pe cadavrul dușmanului.

Ingrid Mocanu
Astfel, a comis pe 31 octombrie o postare pe pe Facebook din care duhnește tentativa de a arăta retardaților ei fani că s-a făcut un fel de dreptate divină, neuronul ei închircit de ură nu putea să rateze momentul să îi tragă una, ironic, Denisei Rifai, încheidu-și ”opera cu un ”P.P.S. – Adio, Rifai! ”
”In 2012 a fost dată – scrie Ingrid Mocanu pe contul ei de Facebook – ordonanța la care face referire Narcisa Iorga, fără avizul Ministerului Justitie. In calitate de director al Direcției Avizare, am refuzat să avizez, deoarece era profund neconstitutuțională.
In 2013, Ordonanța următoare a ajuns la o altă direcție a MJ plină de securiști… care a avizat (securiștii se avizează între ei la ordin, în afara legii, și se protejează reciproc). Evident, actul era clar neconstituțional.
Securistii din MJ sunt tot acolo, pupați în dosuri de Realitatea și Denise Rifai în tot acest timp. Eu am ajuns în pușcărie, târâtă prin instanțe aproape 5 ani și am scăpat doar cu ajutorul lui Dumnezeu, deși eram nevinovată.
În tot acest timp, la Realitatea veneau Dogioiu și securiștii care mă înjurau peste tot și îi ridicau în slăvi pe cei ce azi le-au pus cruce.
Întreb și eu retoric: o fi corect ce pățește Realitatea azi? Dacă mă întrebați pe mine, răspunsul îl știți, domnule Gușă!
PS – nu mă bucur, căci nicio opinie, contrară adevărului sau nu, nu trebuie să fie suprimată într-un stat de drept… dar, potrivit legii, soluția CNA este legală… că așa au dat legea securiștii preaslăviți de Realitatea… lege căreia eu m-am opus că nu mă lăsa Constituția să o semnez 😦
PPS – Adio, Rifai!”
Postarea a fost imediat preluată se unele siteuri, între care și ”Știri pe surse” care își începe articolul cu ”Avocata Ingrid Mocanu exultă după de postul TV Realitatea a fost închis…”
Evident că termenul ”a exulta” la răul pățit de alții, nu cadra cu caracterul … nobil de care e convinsă că îi populează generatorul de mătreață, după câteva ore comite o altă postare din care ar trebui să ghicim chiar și un fel de compătimire, dar și un respect indubitabil față de lege… unde-i lege nu-i tocmeală, deh.
”Nu exult. Din contră, am menționat că nu mă bucur deloc pentru suprimarea unor posturi, oricât de mincinoase și manipulatoare ar fi ele. Opiniile care dezinformează trebuie demontate și sancționate pecuniar, nu prin închideri de posturi… datornice sau nu. Însă unde-i lege, nu-i tocmeală!
Dar ne mai luăm de la un titlu care nu reflectă deloc conținutul articolului?”
Achitată nu demult într-un proces doar mulțumită aiuristicelor schimbări legislative comise de PSD, ma`am Mocanu nu și-ar fi permis acel ”Adio Rifai” la adresa Sorinei Matei în emisiunile căreia era mai prezentă decât laptopul acesteia, încât păreau logodite sub semnul urii față de Codruța Kovesi sau a celor de la Antena 3 sau România TV pe unde își făcea veacul pentru a-și plăti rachiul cotidian.
Întâmplarea face ca articolul publicat de ”Știri pe surse” să îl fi citit pe la ora 16, pe la 16:30 să observ că Realitatea a revenit (pe RCS-RDS) sub numele Realitatea Plus. Am simțit realmente o bucurie gândindu-mă la suferința istericei roșcovane, la gândul că ura față de Denise îi va mai … mânca ficații o vreme…
Sper că încă Ingrid Mocanu nu și-a pus ghiara în gât și nu a făcut vreo criză de ficat sau alt organ cu care gândește …
P.S. La modul cel mai sincer, cred că atunci când Ingrid Mocanu mai dorește să pronunțe sau să scrie numele Denisei Rifai ar trebui ca, mai întâi să se spele pe dinți sau pe mâini… după caz.
Politrucă prin definiție, Olguța Vasilescu, încearcă să se lipească la pomana electorală PSD-istă
Deși nu are nici o legătură cu deschiderea unor magazine cu preț redus, Lia Olguța Vasilescu, politrucă prin definiție, încearcă și ea să se lipească pentru a profita electoral…

Lia Olguța Vasilescu
La una din ultimele apariții televizate, între altele, Nicolae Ceaușescu spunea că în România economia de piață (funcționând după regulile concurenței) va apărea când ”va face plopul pere”.
La trezeci de ani de când Ceașcă și Sinistra putrezesc în cimitir iată că apar intervenții ale statului în comerț.
Cu participarea celui mai nătâng Ministru al Agriculturii din istoria României, Petre Daea (cel ce se iubește cu oaea), a lui Bogdan Trif și prefectului de Sibiului, Maria Minea a fost deschis la magazinul ”Brânzărie”, punct de desfacere al Casei de Comerț „Unirea” (înființată de Ministerul Agriculturii). Magazinul funționează prin introducerea statului pe lanțul producător-consumator, chestie specifică economiei de socialiste (de comandă).
Efectul primar al acestui demers poate duce la scăderea temporară a prețurilor la produsele lactate, dar pe termen lung poate falimenta companii private cu activitate în domeniu.
Ca și cum ar fi avut vreo tangență cu acest demers, Lia Olguța Vasilescu, politrucă prin definiție, s-a gândit să puncteze electoral.
”Un nou punct din programul de guvernare – scrie sexy L.O.V. pe Facebook la 7 Octombrie – este pus in aplicare incepand de azi! Magazine cu produse ieftine achizitionate de stat direct de la producatori… Felicitari, Petre Daea! De ce e bun programul de guvernare al PSD? Uite D’aea!”…
Ce pierde Olguța din vedere? Faptul că un astfel de demers este de fapt un mod de a-i ajuta pe cei care au venituri foarte mici, fiind atât de săraci încât nu și-ar permite altfel să cumpere produsele respective.
Se pare că uită cu câtă mândrie ne spunea că ea și PSD, organizația infracțională din care face parte, și-au făcut un titlu de mândrie din faptul că au crescut salariile și pensiile oamenilor cum aceștia nici cu visul n-au visat. De fapt, aceste creșteri nemaivăzute să nu fi fost chiar atât de adevărate, de fapt fiind erodate de creșterea taxelor?
În realitate, guvernarea PSD a dus la scăderea puterii reale de cumpărare a oamenilor, aceasta fiind la 75-80% față de începutul seriei de guverne PSD. Practic cine putea cumpăra cinci pâini.
IMPOSTURĂ – Tudorel Toader, Gargamel-ul Justiției Române (Sau, să vorbim de prostiuție?)
ANTESCRIPTUM
În urmă cu ceva vreme, un specialist în psihiatrie, într-o discuție mai lungă despre personalitatea omului, recomanda părinților să nu pună copiilor nume diminutive ca Ionel, Neluțu, Gigel etc. Atunci când va ajunge la maturitate copilul ar putea dezvolta un complex de inferioritate care ar avea, pe termen lung, efecte devastatoare asupra personalității sale, riscând să cadă victimă unor devianțe comportamentale.
* * * * *
Există un serial de desene animate, tradus în românește Ștrumfii (The Smurfs în engleză; Les Schtroumpfs în franceză; De Smurfen în germană). Pe scurt, este vorba de o comunitate de ființe fantastice, mititele, albastre și simpatice foc. În serial există un personaj malefic, un vrăjitor rău, Gargamel, care a jurat împreună cu pisica sa, Azrael, să la facă rău ștrumfilor.
În acest sens Gargamel inventează tot felul de strategii pentru a-i prinde pe ștrumfi și a-i transforma în aur, doar că de fiecare dată eșuează și se face de râs..
* * * * *
Tudorel Toader, Gargamel-ul Justiției Române
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este un personaj care asemeni unui șobolan, se ascunde când apare jurnaliștii dacă nu are răspunsurile pregătite și învățate la virgulă.
E un indivind care se teme de discuțiile libere, urăște spontaneitatea atunci când catadisește totuși să răspundă presei o face mecanic, cam cum un profesor predă sictirit un curs de care i s-a acrit deoarece o face de 20 de ani.
Având grave deficiențe de comunicare, Toader răspunde inflexibil, mecanic, încercând să fie cât mai tehnic, probabil pentru e impresiona turma căreia i se adresează prin elociința sa.
El pare convins că e atât de inteligent încât ar fi în stare să argumenteze absolut orice abrație fără ca cineva să observe. În disprețul său profund față de interlocutori, Toader reușește să arate că inteligența sa este ceva extrem de limitat, el nereușin ca, asemeni șahiștilor, înainte de o mutare să aibă pregătită și mutările care urmează, în mintea sa, fiecare mutare pe care o face e definitivă și fără de replică. Doar că limitările sale intelectuale în pun în situația de a nu putea răspune logic replicilor.
Întrebat dacă procurorii se subordonează ministrului Justiţiei, după decizia CCR care o priveşte pe şefa DNA, aşa cum a declarat preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a oferit o replică voit acidă, în realitate ridicol de superficială: „Ce spune preşedintele Klaus Iohannis nu face parte din Biblie (Deh, nimeni nu e atât de inteligent ca dumnealui, Gargamelui Jstiției mioritice n.a.). Klaus Iohannis e preşedintele republicii, dar nici eu, nici Klaus Iohannis, nu ne pricepem la toate. Dacă suntem realişti. Nu a greşit. A spus şi dânsul ceea ce i-au spus, probabil, alţii. Prin urmare, aşteptăm motivarea deciziei dar avem un principiu în Constituţie care spune că procurorii sunt sub autoritatea ministrului Justiţiei. (poate nu se pricepe Iohannis la Justiție, dar nici Tudorel nu e vreun geniu).
Ministrul Justiţiei, că sunt eu, că va fi altul, nu întreabă un procuror de ce a administrat o anumită probă, de ce a dat o soluţie sau alta. Aceea e independenţa procurorului. Nu poate ministrul să întrebe ce se întâmplă într-un dosar, dar autoritatea de care vorbeşte Constituţia se referă la administrarea justiţiei, pe care nu le face nici CSM, nici un procuror, ci legiuitorul.”
Gargamel-ul justiției române, în cărdășie cu foștii lui colegi de la Curtea Constituțional practică cea mai veche meserie din lume: PROSTITUȚIA
Să te apuce cufureala de amoție, nu alta. Ce face de fapt dumnealui, domnul ministru? Cam ce fac parașutele care joacă în filme porno, care spun că păcătuiesc cu trupul pentru că asta le e meseria, sufletul însă le e curat ca o lebădă și are loc direct în Rai. fără trecerea prin Purgatoriu.
Atât Toader, cât și alți ”luptători pentru dreptate” cum își spun mai nou megapenalii mioritici, fac trimitere la un citat din Constituție. Mai precis la ARTICOLUL 132 unde la alin (1) se spune: ”Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” de unde deduc că procurorii îi sunt subordonați ministrului justiției. De fapt această afirmație este adevărată, doar că procurorii NU SUNT ANGAJAȚII acestuia, iar el nu e patronul lor pentru a-i putea concedia când vrea mușchiul său din care i se hrănea mătreața îninte de a-l năpădi chelia.
Prin faptul că procurorii se află sub autoritatea ministrului, atunci când procurorii nu își respectă întadorirle, sau fac cine știe ce nanorocire, trebuie să suporte niște consecințe, chiar și să își piardă postul.
Nefiindu-le patron, ministrul poate cel mult să înceapă procedura de demitere a acestora și nu să îi demită printr-o semnătură. Atunci când Legiuitotul a făcut Constituția, a dorit ca procurorii să aibă o formă de independență, să nu poată fi controlați direct de ministrul justiției care este un personaj politic. Astfel că acesta a imaginat o procedură simplă, dar extrem de logică, oferind o procedură cu dublă cheie ( Adică, pentru declanșarea procedurii, decizia să nu fie doar în mintea ministrului politic).
A împărțit procedura în două cu cheie de verificare între ele:
Pasul întâi, ministrul propune demiterea aducând argumentele necesare. Având în vedere că Președintele nu e obligatoriu să fie un specialist în științe juridice, argumente sunt verificare de Consiliul Superior al Magistraturii, entitate formată din specialiști în domeniu.
Deși avizul CSM nu are caracter obligatoriu, îi oferă Președintelui reperele necesare, spre enervarea lui Gargamel care făcea spume în repetate rânduri spunând că Președinte nu ar trebui să aibă păreri pentru că nu se pricepe… Nu-i bai cane Gargamel, se pricep cei de la CSM, evident mult mai bine ca dumneata și nu sunt nici slugi ale Megapenalului de Teleorman ca matale.
Ei, după emiterea acestui aviz, se merge la Președinte care, după ce citește motivele propunerii de demitere și argumentația CSM, ia o Decizie.
Exact asta îi transformă pe Toader și me membrii CCR în niște prostituate ordinare puse la cheremul lui Liviu Dragnea și a camarilei sale de penali. Interpretarea abuzică a articolelor din Constituție prin adăugarea de sensuri.
Tudorel cel Gargamel și membrii CCR nu sunt la primul act de prostituție politică
Deja nu mai știu câte acte de prostituare cu nădragii în vine au comis cei de la CCR și Tudorel cel Gargamel.
Ministrul Toader a preluat ștafeta prostituției de la Florin Iordache care a încercat noaptea ca hoții să schimbe legile justiției în așa fel încât Dragnea și camarila lui penală să se poată bucura de sutele de milioane jefuite, fără a da socoteală în fața legii, susținuți puternic de autodefinitul ”comunist” Ion Cristoiu. (Scuze comuniștilor, dar definiția îi aparține).
La rândul său, CCR a comis cu ceva vreme în urmă o decizie care ar fi trebuit să atragă dizolvarea ei deoarece a atentat exact la Constituție, legea pe care trebuie să o apere și să oblige pe toți să o respecte.
Era vorba de desemnarea de către Președinte a unui candidat și USL pretindea că i se cuvine guvernarea.
Constituția, la ARTICOLUL 103 – Investitura, alin. (1), spune clar:
”Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”
Subliniez faptul că nu se vorbește despre obligarea Președintelui de a acorda candidatura de premier cuiva. Dumnealui este obligat să se CONSULTE cu partidul care a câștigat alegerile (deci, avea peste 50% din voturi – n.a.), sau cu partidele care au intrat în Parlament, dacă nu există unul majoritar, după aceea să decidă. dacă le dă sau nu postul de premier.
De asemenea, atrag atenția … NU SE VORBEȘTE de o alianță.
Ei, CCR a decis că PREȘEDINTELE TREBUIE SĂ ACORDE GUVERNAREA USL, deci UNEI ALIANȚE.
Un alt caz de prostituție flagrantă și ordinară este exact legea de funcționare a sa, a Curții Constituționale. Aici e telenovelă curată.
În Constituție, referitor la Membrii CCR, la ART 142 – Structura, se spune:
(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Ei, aceast formulare este preluată și în Legea 47 Privind Organizarea și Funcționarea Curții Constituționale în forma următoare :
Art.5. – (1) Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(2) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
(3) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
(4) Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.
(5) Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare, de deputaţi şi de senatori. Fiecare candidat va depune “curriculum vitae” şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii.
Ce să vezi, ”viața bate filmul” nu e deloc o zicere aiurea când e vorba de infailibila Curte Constituțională a României.
În 2008 Președintele Băsescu îl numea în funcția de membru al CCR pe Petre Lăzăroiu , pentru un mandat de 2 ani. Acesta este numit apoi, pentru un mandat de 9 ani. Asta deși Constituția nu permite adăugarea de ani la cei 9, astfel încât aceta ar fi trebuit să plece din mandat în 2017.
Se tot spune că decizile CCR trebuie respectate. Doar că cei care le încalcă flagrant sunt chiar membrii CCR. În luna martie, CCR a decis că judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, așa cum prevede legea fundamentală.
Prin urmare, din luna martie un judecător CCR funcționează ilegal și se pune în discuție însăși legalitatea constituirii Curții. Dacă Curtea funcționează ilegal, atunci se mai ridică o întrebare: cât de legală este ultima decizie privind revocarea șefei DNA?
Cine credeți că a sărit în apărarea CCR și a lui Petre Lăzăroiu? Un fost judecător al CCR. Se numește (oops) Tudorel Toader. Da, Gargamel-ul justiției mioritice, care scria pe Facebook:
”Orice decizie CCR produce efecte juridice !
Decizia nr.136 din din 20 martie 2018, prin care Curtea a stabilit că «dispozițiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcție, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deținut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art.142 alin. (2) referitoare la interdicția înnoirii mandatului și în art.1 alin.(5) din Constituție. (…). Nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituționale, legiuitorul să eludeze o interdicție de natură constituțională. Mai mult, acesta are obligația de a elimina din dreptul pozitiv soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională, precum cea care se regăsește în actualul art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată» a fost pronunțată în controlul de constituționalitate a priori, preventiv, înainte de promulgare.
Efectele deciziei – legea nu a fost promulgată, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nu a intrat în vigoare, iar Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Astfel, legea pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale se află în procedura de reexaminare pentru punerea în acord cu decizia Curții Constituționale, fiind trimisă în data de 23 mai 2018 la Senat. Astfel cum se poate constata studiind fișa actului, la adresa http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect…, în forma proiectului adoptată de Camera Deputaților apare :”2. La articolul 68, alineatul (3) se abrogă”.
Prin urmare, Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu a făcut obiectul controlului de constituționalitate, aceasta putând fi contestată numai în temeiul și în condițiile prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.
Legea nr.47/1992, în integralitatea ei, se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, care se atașează oricărui act de reglementare ce face parte din dreptul pozitiv.
Altfel spus, procedura constituțională și legală este în curs, iar până la adoptarea şi intrarea în vigoare a normelor de modificare a Legii nr.47/1992, aceasta continuă să se aplice în redactarea în vigoare.”
Decizia Curţii produce efecte numai pentru viitor, de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, fără să afecteze mandatele în curs !
Chestiunea a fost semnalată de domnul judecător Bogdan Mateescu, membru CSM, pe Facebook:
”…eu tot reflectez asupra caracterului general obligatoriu al oricărei decizii a CCR, nu doar al unora, pentru că vreau să înțeleg și mărturisesc că sunt într-un mic blocaj. Am în vedere, așa cum am spus, situația d-lui judecător constituțional care stă în funcție de 10 ani, deși CCR a zis negru pe alb general obligatoriu acum vreo două luni că e neconstituțional mecanismul prin care se tinde la depășirea termenului constituțional de 9 ani. Așadar dânsul este în funcție și azi. Situația juridică e neatinsă în pofida deciziei CCR general obligatorii (…) Sincer, eu chiar vreau să înțeleg, însă uneori îmi pare că nici constituționalul nu mai e ce am învățat eu prin facultate, iar Constituția nu s-a schimbat. Așadar ce e general obligatoriu, de când și pentru cine?”
Te și uimești când vezi la Tudorel Toader atâta determinare… asta dacă nu știi că de … o coadă de ani ani în plus de mandat a beneficiat chiar dumnealui, Gargamelul.
A fost judecător la Curtea Constituțională a României în perioada 2006-2016 …
Da … ce să mai zic? Mă cam năucește profesionalismul domnului fost rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada 2016-2017, apoi ministru al justiției.
Dacă învățământul superior juridic are astfel de rectori, oare ar mai trebui să ne mirăm de starea jalnică a Justiției Române?
BĂLĂCĂREALĂ CU MICKEY MOUSE ȘI PRIMĂRIȚĂ GENERALĂ
A fost odată o vreme când Victor Ponta era cea mai mare sculă din PSD iar Gabriela Firea, proaspăt plecată din curtea Varanului umbla cu dânsa în gură (cu vorba, să nu avem dicuții).
A trecut, Mickey Mouse s-a trezit afară din PSD iar Firea, Primăriță Generală a Capitalei.
Încă pe limba coanei primărese și prin locurile unde nu îl bate Soarele, probabil se mai văd urmele adânci lăsate de bătăturile obținute prin preamărirea nerușinată aduse zilnic.
Ei, oricât s-au pupat ei pe gingie, vorba lui Sorin Ovidiu Vîntu, între cei doi nu mai există decât o bălăcăreală de cea mai joasă speță care arată lipsa de caracter a celor doi.
Ponta spune că Firea minte când neagă prezența la botezul nepoatei lui Gabriel Oprea, eveniment prezentat inițial de media ca o întâlnire de mare taină pentru racolarea de parlamentari. Prezent la Romania TV, Victor Ponta a avut o intervenție extrem de dură față de Gabriela Firea.
”Eu cu Dragnea mă mai împac – a declarat Ponta – dar Firea i-ar lua gâtul mâine. Sunt atât de convins de iubirea doamnei Firea pentru domnul Dragnea cum sunt de convins de iubirea lui Netanyahu pentru palestinieni. Ea a fost la botez, la Oprea, apoi a zis că nu a fost. Firea a venit la mine, la masă, la botez, la nepoata lui Gabriel Oprea. Ea a zis că nu ne-am văzut, că a stat la separeu. Ce separeu? A venit la masă, să mă pupe, nu m-am dus eu la ea. Erau mulți pesediști, de la alte partide, nu e nimic rău aici. Acel restaurant era închiriat pentru un eveniment privat. Oameni pe care i-am promovat în PSD, dacă aveau puțină decență, spuneau: ”pe mine Ponta m-a băgat în PSD, nu mă bag în mizerii”.
Amintim că au existat discuțiii despre o întâlnire de taină între Gabriel Oprea și Victor Ponta, mai târziu, apărând informația că a fost vorba de o petrecere prilejuită de botezul nepoatei fotului lider politic. Victor Ponta a anunțat că la acel eveniment au participat mai mulți pesediști, printre care și Gabriela Firea, primarul Capitalei, vicepreședinte al PSD. Ofuscată nevoie mare, Firea a reacționat ca și cum s-ar fi așteptat ca informația să ajungă în public:
„Auto-denunţ politic: duminică, 13 mai – a scris Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook – am fost la restaurantul ‘Doi Cocoşi’, împreună cu soţul, mama, cumnata şi cei doi copii mici – Zian şi David. Ne-am salutat civilizat cu mai multe persoane care participau la un botez, printre care şi câţiva politicieni. Am luat masa într-un salon mic, separat de petrecere. De aici şi până la comentariile din ultimele zile, pe surse, potrivit cărora aş fi fost martora unui eveniment în cadrul căruia s-au pus bazele racolărilor actuale din PSD este o distanţă ca de la Pământ la Lună”.
Lingău prin definiție, fost milițian, fost acționar la Diano București în discuție s-a vârât și Gigi Nețoiu despre acuzațiile aduse de Ponta lui Firea.
„In legatura cu afirmatiile transmise pubic de catre Dl Victor Ponta – susține Gigi Nețoiu – fac urmatoarele precizari : Eu sunt cel care a invitat la masa intr-o duminica la pranz familia Gabriela Firea si Florentin Pandele, la Restaurantul Doi Cocosi.
In trecerea spre salonul rezervat, am trecut cu totii pe langa sala mare unde avea loc botezul nepoatei Domnului Gabriel Oprea. Ne-am salutat cu o parte din persoanele invitate la botez, caci asa este civilizat, deci inclusiv cu Victor Ponta.
Doamna Firea nu a luat loc la masa din sala unde era organizat botezul, nu a mancat acolo, nu a dansat, nu a mai socializat cu altcineva. Impreuna cu sotia mea si copiii, au stat intr-o cu totul alta incapere. Sunt surprins ca Dl Ponta face astfel de afirmatii si ca ne taraste pe toti intr-o rafuiala personala. Daca este sa minta cineva, aceasta nu este doamna Firea.
Cred ca oamenii politici trebuie sa dezbata public idei bune pentru tara si nu sa adreseze jigniri si sa raspandeasca informatii false. Este regretabil ca am ajuns sa ne pierdem vremea cu astfel de explicatii, si ma intreb ce crede dl Ponta ca are de castigat facand afirmatii care pot fi imediat contestate de cei care au fost de fata”
Despre Delia Iordache, fata dotata a lui tata

Citatul postat pe contul personal de Facebook care ar putea explica modul în care Delia l-a făcut pe Ciordache bunic
În ultimele zile, prin tenebrele tocătoare de personalități s-a insinuat un subiect. Ministrul Ciordache intrat în istoria României noaptea ca hoții, și-ar fi împrăștiat averea pentru a o proteja.
Ca orice arivist submediocru, dar foarte șiret, Florin Iordache nu-și poate justifica averea. Un fost apartament de 100.000 de euro, acum în proprietatea fiicei lui Iordache, a fost pitit de deputat pe numele părinților săi, pensionari săraci din Caracal. Tot de la părinți (de la tată și de la socru, mai exact), Florin Iordache a primit “împrumut” 320.000 de lei, cam 90.000 de euro la data tranzacției. În fine, chestia se poate vedea în o mulțime de locuri mult mai detaliat.
Cine este și ce face Delia Ioradche?
În primul rând, am văzut că cineva se întreba cum s-o fi ales Delia, fata dotata (mai mult ”dotata” decât ”fata”) cu o minunăție de fetiță. Probabil, tehnic vorbind, respectivul are probabil idee cam ce s-a întâmplat, poate îi va ajuta o chestie pe care Delia o postează pe Facebook… un mesaj din care ar trebui să rezulte că ea se consideră cu sufletul în Rai deși corpul pare a indica ”subsolul” … ”Eu cred în iubire. Cred mai mult în fidelitatea inimii decât în cea a trupului”. (Oare de ce mi se pare că Delia e genul care îți spune cu seninătate: ”Da dragule, am fost cu ăla, dar numai cu trupul, cu sufletul eram lângă tine”? Hai să nu fim răi, de copii din flori e plin Pământul… În fond, probabil există milioane de copii crescuți de un tată cu care nu au nici o legătură genetică, acesta reușind să își ducă fericit coarnele în mormânt … Dar, cum povestea aventurilor galante ale dotatei Delia nu constituie subiectul acestui text, ne vom opri aici cu referirile la asta.
Cred că mult mai interesant este un articol publicat la 2 februarie 2018 de Mihai Nicuţ în economica.net: ”Fiica ministrului Justiţiei este angajată de anul acesta la BNR”, din care aflăm că, pe modelul fiicei Ministrului Daea, a fost angajată de la 1 ianuarie la Cancelaria BNR după ce a fost referent II în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la departamentul Relaţia cu Românii de pretutindeni.
Cică ECONOMICA.NET ar fi încercat să afle de la Delia Iordache data exactă a angajării, funcţia exactă pe care o ocupă, şi momentul angajării, dar, după ce i-au fost puse aceste întrebări, Delia Iordache ar fi închis telefonul.
Același articol susține că Delia Iordache s-a remarcat prin faptul că a fost singurul elev din judeţul Olt care a luat nota 10 la examenul de bacalaureat, în anul 2009. Ea a absolvit Liceul Teoretic “Mihai Viteazu” din Caracal, şi a susţinut examenul la Limba Română, Limba Germană, Limba Engleză, Economie şi Istorie, lucru care ne arată, sau măcar încearcă, faptul că fata dotata nu ar fi tocmai proastă iar traseul său ar avea ca motiv oarece capacități intelecuale …
Revenind la ministrul Ciordache, conform siteului citat, economica.net potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă la Ministerul Afacerilor Externe, Delia Iordache are un apartament de 88 de metri pătraţi în Bucureşti, şi a încasat un salariu anual de 12.400 de lei.
Cancelaria BNR se ocupă de Muzeul Băncii Centrale, de proiectele de educaţie financiară, de relaţiile cu publicul ale Băncii Naţionale şi de biblioteca BNR.
PROCESOMANA FIREA CONSIDERĂ CĂ DEMOCRAȚIE ÎNSEAMNĂ A FI DE ACORD CU EA, RESTUL FIIND BUNI DE DAT ÎN JUDECATĂ
Cei care au intuit că, la congresul de purificare politică pro Dragnea, au existat valențe care aminteau de congresele PCR de dinainte de 89 au intuit bine.

GABRIELA FIREA
Procesomana care consideră că democratie înseamnă a fi de acord cu ea, restul fiind buni de dat în judecată
Indirect, în PSD s-a readus în prim plan modul în care se interpretează libertatea de exprimare și democrația. În PSD, mai nou, ai dreptul de a alege. Fie ești de acord cu șeful, fie taci… a treia variantă fiind cea de a dispărea, deocamdată de a fi marginalizat.
Iată că acest mod de a vedea lucrurile a început să fie aplicat și în afara PSD, și nu oriunde ci tocmai la cea mai importantă primărie din țară, Primăria Generală a Capitalei (CGMB).
Gabriela Firea, Fiara blondă din fruntea acestei primării a trecut dincolo de orice urmă de decență (nu că decența ar fi însemnat vreodată ceva pentru ea, probabil nici nu înțelege sensul real al cuvântului) și s-a apucat să amenințe pe membrii Consiliului General al Municipiului București că dacă nu votează proiectele referitoare la delegarea serviciior publice, cu care ar urma să se laude mai târziu, îi dă în judecată și dracu i-a luat.
În ședința CGMB, Firea, încă de la începutul ședinței a început să își etaleze spiritul războinic amenințând că îi va da în judecată pe consilierii care nu votează proiectele privind delegarea serviciilor publice către companiile municipale, ea transmițând și un mesaj pentru consilierul liberal Ciprian Ciucu personal, pe care l-a făcut agitat, spunându-i că va face publică lista cu prietenii şi rudele pe care acesta îi are în cadrul primăriei.
„Vreau să vă spun de la început că nu voi răspunde cu aceeaşi violenţă în limbaj şi nedreptate, aşa cum au făcut unii colegi din opoziţie. (…) De ce se opun colegii noştri din opoziţie înfiinţării societăţilor? Câtă vreme municipii conduse de primari PNL au înfiinţat multiple societăţi, companii de ani de zile şi îi felicit pe foştii primari PNL…” – a declarat primărița generală a Capitalei, citată de presă.
Ținând parcă să arate că este o țoapă pur sânge, Firea s-a antrenat într-un dialog nu tocmai de Aula Academiei cu Ciucu, ea având avantajul sonorizării, după o vreme și-a amintit de talentul său de a se victimiza și încercând să fie ironică a dat cu mucii în fasole: „Dumneavoastră sunteţi obsedat de mine… dar nu cred că sunteţi masochist, aşa că o sa vă fac cunoştinţă cu soţul meu”, a mai spus Firea, perobabil neobservând cât de fericită ar trebui să fie că prostia și nesimțirea nu dor e și nici că nu mai are 20 de ani când băleau masculii după farmecele ei ….
La începutul ședinței, când Ciucu a încercat să ia cuvântul, iritată, Primărița Generală i-a cerut să respecte regulamentul, adică să aștepte până când ea, stăpâna preacinstitei adunări a catadixi să îi dea cuvântul. Evident că regulamentul nu a mai contat după câteva secunde, primărița anunțând că va ace publică o listă cu rudele şi prietenii consilierului care lucrează în primărie, bineînțeles fără rudele și prietenii familiei sale ori a pesediștilor din Consiliul General.
La fel ca o boieroaică isterizată că nu se mai bucură de grațiile boierului care a scos-o de prin cine știe ce bordel turcesc făcând-o doamnă, se arunca asupra cineștie cărui amărât de iobag, Firea a sărit la consilierul Ciucu:
„Nu mai fiţi aşa agitat. Sunteţi tânăr, mai faceţi şi riduri. Vă vom asculta cum nu vă ascultă nici familia dumneavoastră, cred. Domnul agitat, nu vă foloseşte şi nu vă este în avantaj acest subiect. Voi face publică lista cu toate rudele dumneavostră şi prietenii dumneavoastră. Avem 40.000 de angajaţi în primărie, avem lista cu toate rudele, prietenii, iubiţii celor de la PNL, PDL. Sunt consilieri care se opun, dar prietenii lor câştigă bani mulţi de la primărie. Vă penibilizaţi şi veţi răspunde. Vă dau în judecată. Nu îmi voi mai retrage procesul ca data trecută, nici eu, nici soţul meu. Nu mai trimiteţi pe nimeni la mine să îmi spună să retrag procesul ”– i s-a adresat Firea consilierului general arătând că poți fi doamnă cu pretenții și coafură de păpușă Barbie și dacă habar nu ai ce-i aia educație și bunsimț.
Bineînțeles că bolnavă de beția puterii, Firea a continuat ca bovina pusă în brazdă în pofida protestelor consilierilor PNL spunând că după aprobarea proiectelor de delegare a serviciilor publice va cere votul nominal, ca să îi dea în judecată pe consilierii care nu au votat „pentru” … Evident că pentru ea democrație însemnând a-i da ei dreptate, ceilalți urmând a fi deferiți justiție…
P.S. Bravo bucureșteni, Firea ați votat, belea ați căpătat…
La ”meciul” dintre Dragnea și Tudose, menit să ascundă lipsa de reacție la provocările maghiare, Gabriela Firea nu știe dacă trebuie să fie arbitru sau fata care plimbă în pauză cartoanele
ANTESCRIPTUM
Vreau să precizez că acest articol nu are pretenția de a dezvălui sau de a-i lămuri cuiva ceva. Este doar o încercare de a ordona niște idei, de a descoperi anumite corelații pentru a înțelege câte ceva din ce se întâmplă.
Când mă uit la ce se întâmplă de la o vreme în PSD pur și simplu mă trece un fior pe șira spinării.
BLONDA ȘI MICROFONIADA
O știre care ar fi generat un adevărat uragan într-o țară sănătoasă la cap a fost acel anunț al Ministrului de Interne Carmen Dan când a anunțat că a găsit un microfon în priză. E halucinantă și ideea că cineva spionează ditamai ministrul de interne, conducătorul unul minister atât de important și puternic.
Apoi am aflat că ața cu care e cusută povestea e un pic cam albă, că dispozitivul ar fi, de fapt, mai mare decât priza. Că totul e o făcătură pentru a-și face imagine coana ministresă.
Ce imagine își poate face o ministresă, fie ea și blondă, dacă acceptă să fie victima unei astfel de acțiuni ea fiind unul din cei mai păziți oameni din țara asta? Oare de ce îmi clipește în creier cuvântul ”impostură”. Dacă mai punem și faptul că, din câte se spune, dispozitivul respectiv e unul care poate fi cumpărat din comerț la 1-200 de lei parcă îți vine să îți dai două palme și să te întrebi cât de jos a ajuns țara asta dacă spionii își cumpără dispozitivele din comerț la prețul unui cartuș de țigări.
Sau, poate, o fi vorba de ceva mult mai parșiv, de faptul că trebuie să tragem o anumită concluzie în vederea unei acțiuni viitoare.
SCANDAL DE OPERETĂ CU PENAL DE TELEORMAN, MĂLAIMARE DE BRĂILA ȘI ACȚIUNEA ÎN CULISE
Nu a trecut bine microfoniada, mai precis a rămas în coadă de pește și ne-am trezit că Premierului Mălaimare Tudose, intrat în funcția aceasta în poziția giocelului a constatat că s-a umflat personalitatea în el și musai să o dea afară pe Blonda de la Interne că na, e o mincinoasă și nu mai are încredere în ea.
O fi mincinoasă Blonda de la Interne, ba mai e și agramată, dar nu cred că ăsta e un motiv de mirare, o fi o caracteristică a speciei.
Năuceala vine din faptul că Premierul, dacă dorea să scape de zglobia fostă secretară, avea o cale cât se poate de rapidă și de simplă. Să îi ceară consimțământul Președintelui și să o demită.
Nici vorbă, politicienii apar și, încercând să puncteze electoral, televiziunile obediente nu mai știu cum să pupe anumite buci și să le tragă altora flegmă după flegmă în frunte și … gata scandalul. Sau poate nici măcar nu e un scandal ci o cortină care ascunde ceva, un rahat la care, dacă mai punem și scadalul cu polițistul pedofil avem un rahat cu picățele.
IREDENTISM CU DUHOARE DE RAHAT ROȘU, ALB, VERDE
Cum o nici nu se putea mai bine decât ca Centenatul Marii Uniri să pice taman când avem la putere moștenitorul pe linie directă a PCR, PSD, un fel de PCR împănat cu penali de mare forță preocupați să amâne cât mai mult momentul în care vor păși peste pragul pușcăriei pur și simplu se fac că plouă când, dinspre Budapesta se simt tot mai abitir miasmele pestilențiale a unei Budapeste infectate de impostori incapabili să conducă țara dar maeștri în zgândărirea iredentismului din mințile bolnăvicioase înfierbântate ale unui popor din centru unei europe care are și ea problemele sale, un popor care a reușit performanța să aibă probleme etnice cu toți vecinii.
Profitând de faptul că Regimul Dragnea-PSD, aflat în prăbușire cruntă de imagine și nu poate reacționa fără a risca să piardă sprijinul UDMR în Parlament și în cazul în care s-ar ivi oarece alegeri anticipate, Budapesta, la fel ca toți lașii din lume, ne face tot felul de șicane, reîncălzind ciorba iredentismului. Provocând cu mare grijă diferite situații care te fac să îți fiarbă sângele în vene, mai ales că, dacă cedezi impulsului de moment și îi tragi una peste botul infectat trezești oprobiul tuturor … ”Așa o reacție la un lucru atât neînsemnat este exagerată ” ar spune printre râgâieli de îmbuibare autosuficienții care freacă menta pe la Bruxelles, și mângăindu-i pe cal ca pe un câine mititel și pufos ar spune cu reproș ”Nu vă e rușine? uitați-vă la ei e ochi blajini au. Ca o cacă adusă de la taurul la care visa de când era tânără juncă.”
Ei, când o turmă de retardați duhnind ca împuțitul Asiatic cu figură mongoloidă, Attila Cariciul … pardon Biciul lui Dumnezeu, deși nu mai au decât 1% legături genetice cu hoardele asiatice care acum un mileniu infectau Europa, dovedesc că au mintea cam la fel se aburită ca și cum galopul cailor i-ar fi zdruncinat până în străfundul nopții care le populează generatorul e mătreață. Este evident că bunul simț și respectul fiind noțiuni pe care respectiva specie de macaci din orașul jumătate budă jumătate pestă (pesta=ciumă, cf DEX), nu le are, vitejii mâncători de kurtos-kalacs s-au apucat să pună pe stema României aflată pe gardul Ambasadei Române de la Budapesta un drapel albastru deschis decolorat, parcă, precum chiloții infectați de puroi și alte scurgeri ale unei obeze prostituate covăsnene moartă de sifilis.
MINISTERUL DE EXTERNE ROMÂN, CONDUS DE LEGUMA MELEȘCANU, TACE CA DÂNSUL ÎN IARBĂ
Bineînțeles că la mai mult nu te poți aștepta de la asemenea scursuri extremist-iredentist-revarșarde. Problema e că Ministerul de Externe al României face ce a făcut și când, groful moț de pe rahatul budapestan încerca să vină în România cu bombardierul de parcă s-ar fi dus la bordelul unde se prostituează mă-sa … Adică nimic… sau aproape, să nu care cumva să producă oarece supărare la Budapesta.
Pe modelul ”țara-i călcată de de draci, baba se freacă-ntre craci” Teodor Meleșcanu, Ministrul de externe al României, cuprins parcă de o senilitate avansată printre bășini și răgăieli date parcă de laxative, ne spune că urmează să existe o discuție cu ambasadorul Ungariei cu privire la vandalizarea Ambasadei ţării noastre la Budapesta. Ce să zic, adevărată vitejie.
„În legătură cu cele întâmplate la Budapesta – a declarat Meleșcanu – o să avem o discuţie cu ambasadorul Ungariei, o discuţie care va avea un punct foarte clar – înţelegem drepturile tuturor oamenilor din ţările Uniunii Europene să se exprime public, însă, în acelaşi timp, vom solicita adoptarea unor măsuri de securitate care să corespundă prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961, astfel încât activitatea ambasadei să nu fie perturbată în niciun fel”, a spus Meleșcanu.
„A fost invitat ambasadorul Ungariei la București la sediul Ministerului de Externe să discutăm foarte serios despre problemele cu care ne confruntăm. Stema era pe gardul din afara Ambasadei, deci era în spațiul public, nu a fost nicio dificultate. Nu este păzită Ambasada României. Tocmai de aceea am cerut să luăm niște măsuri. Nu are nimeni de ce să fie speriat pentru că nu au intrat în curtea Ambasadei, ci pur și simplu a fost vorba de profanarea simbolului național al României pe care îl reprezintă placa Ambasadei”, a mai spus ministrul de Externe.
Întrebat dacă premierul Mihai Tudose ar trebui să-și dea demisia, ministrul de Externe a evitat să dea un răspuns concret.
„Nu cred că e problema noastră. Asta e o problemă care trebuie stabilită în coaliție și decisă în interiorul partidului social-democrat. Noi, cei de la ALDE, nu suntem pentru demisii, ci pentru continuarea activității în vederea îndeplinirea priorităților din programul de guvernare”, a mai spus Meleșcanu.
LA MECIUL DINTRE DRAGNEA ȘI TUDOSE, ASEMENI CAPREI CARE NU ȘTIE DACĂ E POZIȚIE SAU ANIMAL, GABRIELA FIREA NU ȘTIE DACĂ TREBUIE SĂ FIE ARBITRU SAU FATA CARE PLIMBĂ CARTOANELE
Șicanele provocate de o Ungarie condusă de de Viktor Orban, acest gunoi care acordă tâlharilor unguri ce jefuiesc România, ca o bolnavă mintal reîncarnare a sinistrului Horty, singurul amiral din istorie fără flotă, sunt abia la început. Anul Centenarului e lung și, probabil, va fi pigmentat de manifestări de lașitate și iredentism tot mai accentuat și ar necesita o replică fermă de la București, așa, câte un pumn peste boturile hienice, budapestane, astfel încât această populație (nu îi pot numi pe maghiari, popor) încă nevindecată de împuțiciunea Asiei, o mână e indivizi, cam jumătate cât are un oraș american ori chinezesc, să își vadă lungul nasului.
De unde? Ai noștrii guvernanți, pesediști și alți slugoi a lui Liviu Dragnea se fac că plouă. Nu care cumva să supere penalii lor colegi din UDMR…
Ce fac dumnealor? Joacă teatru, cu ceartă, scandal, ședințe de urgență… E o punere în scenă de parcă ar trebui să îi vedem ieșind și ciungi și ologi …
Dacă nu ar fi sinistru ar fi haios, asta e clar…
Cum ar zice poetul, peste toată hărmălaia, trece-n zbor un fluture … Gabriela Firea.
Cu sfârcurile zbârlite de la excitarea dată de importanța momentului și împopoțonată cu mutra ei de mare gravitate pe care o arborează la înmormântarea soților, îmbrăcată cu bluza ei roșie ca felinarul bordelului unde s-ar potrivi pe post de stareță, Găbița căprița, ne aruncă în moacă mesajul ei de mare înțelepciune, mesaj care i se potrivește cam ca o flegmă pe zâmbetul enigmatic al Giocondei.
„Refuz să răspund unor speculaţii”, a spus Gabriela Firea, la sediul central al PSD, întrebată cum comentează eventualitatea unei demisii a premierului.
„Suntem într-un punct critic, cred că nu este corect şi nu este o abordare onestă ca unul dintre colegii noştri să anunţe la televizor ceea ce intenţionează să facă. Vorbesc acum despre nişte principii, nu despre votul meu în CExN. Mi-aş dori din partea noastră, a tuturor mai multă responsabilitate, o concentrare mult mai adecvată faţă de nevoile românilor şi toate aceste nemulţumiri, posibile frustrări trebuie să fie întâi anunţate în forurile de conducere, şi nu în spaţiul public pentru că până la urmă nu fac altceva decât să întărească poziţia, să dea apă la moară criticilor noştri şi să slăbească partidul ceea ce noi nu ne dorim. Pentru că am ajuns la guvernare cu un program foarte bun, pe care românii doresc să-şi vadă pus în aplicare. Cum am putea noi să ne ocupăm de programul de guvernare, dacă suntem mai atenţi la sondajele de opinie şi la alte aspecte pe care eu le consider derizorii?”, a mai spus Firea.
Întrebată dacă remanierea e dreptul premierului, Gabriela Firea a spus: „În tot ceea ce ţine de activitatea Parlamentului, Guvernului şi a celorlalte structuri administrative, conducătorul respectivei entităţi cu siguranţă are un punct de vedere, dar atunci când este vorba despre funcţii care sunt obţinute cu susţinerea partidului care a câştigat alegerile, este foarte importantă opinia partidului, oricât de mult am crede noi că am ajuns în acele posturi doar datorită charismei personale sau a calităţilor pe care le-am dobândit între timp”, potrivit presei scrise.
Totuși, parcă, de sub zâmbetul ei ca al unei bunicuță tâmpite pe care îl afișează când își primește pensia în urma multor decenii petrecute prin bordeluri infecte, răzbate un fel de emoție dată de o fericire și o nelămurire ascunse. Poate o fi dorința de a-i vedea pe Dragnea și Tudose rupându-și grumazurile în această confruntare, poate, asemeni caprei care nu știe dacă e poziție sau animal, Găbița nu știe dacă, în ceastă partidă trebuie să fie arbitru sau fata care plimbă cartoanele între reprize …
Poate om vedea … poate nu și va trebui să așteptăm noul scandal menit să ascundă lipsa de reacție la provocările venite de la Budapesta …
De ce tace presa când vine vorba de incompatibilitatea aleșilor?
Una din chestiunile care irită rău de tot alianța PSD-ALDE-UDMR este faptul că UE este cu puila belită la România și nu prea dă încă semne că ar vrea să se ridice Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).
Dacă întrebi care sunt motivele, cei de la putere se uită la tine uimiți ca și cum ți-ar spunde ”D-aia că sunt ai dracului și au ei ceva cu noi”
Ei bine, unul din multele motive este că, prin diferite tertipuri, mai mulți parlamentari au ajuns în funcție deși erau în incompatibilitate și nu puteau, legal vorbind, să primească un astfel de mandat.
Despre Steluța-Gustica Cătăniciu, deputată ALDE de Cluj, se spunea că, deși ANI a trimis o informare despre incompalibilitatea sa, aceasta a fost ținută la sertar până după ce cucoana a primit mandatul, după care s-a spus că ”E deputat și nu mai avem ce face”.
Interesant este că Presa, țoapa așa zisă cățea a democrației, cam tace ca domnul Fecalu` în iarbă referitor
Cam în aceeași situație mai sunt și alții, de exemplu Ioan Sorin Roman deputat PSD …
Chiar așa, de ce tace presa când vine vorba de incompatibilitatea aleșilor?
La data de 20.11.2017, Carmen Gorgan, publica în Gazeta de Cluj articolul de mai jos:
Deputatul clujean Steluţa Gustica Cătăniciu, o pată neagră pe obrazul României
Comisia Europeană a dat publicităţii raportul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV) pe anul 2017, probabil cel mai dur raport din ultimii ani. Au fost aduse numeroase critici, iar prezenţa deputatului clujean Steluţa Gustica Cătăniciu în Parlamentul României este motiv de neîndeplinire de către ţara noastră a unei dintre cele 12 recomandări ale Comisiei Europene.
Comisia Europeană cere sancţionarea Steluţei
Rapoarte succesive privind MCV au subliniat întârzieri şi incoerenţe în aplicarea de sancţiuni pentru parlamentarii consideraţi a fi incompatibili sau în conflict de interese ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la un raport elaborat de Agenţia Naţională de Integritate.
Prin urmare, Comisia formulase recomandarea ca Parlamentul să dea dovadă de transparenţă în procesul său decizional cu privire la acţiunile întreprinse în urma hotărârilor definitive şi irevocabile având ca obiect incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi ilicite pronunţate împotriva membrilor săi. Comisia a primit informaţii în ce priveşte procedurile aplicabile şi caracterul public al dezbaterilor parlamentare, dar nu a fost încă informată dacă au avut loc dezbateri sau au fost pronunţate efectiv hotărâri în cazurile pendinte.
Deşi normele şi procedurile din Parlament privind aplicarea de sancţiuni par să fie clare, Agenţia Naţională de Integritate a semnalat că există trei cazuri pendinte referitoare la parlamentari cu privire la care nu au fost încă executate hotărârile definitive în materie de integritate emise de instanţele judecătoreşti în 2017. Nu este clar dacă există termene-limită pentru Parlament de a pune în aplicare sancţiunile, se menţionează în document.
„De asemenea, există alte trei cazuri de parlamentari ale căror mandate au fost confirmate în urma alegerilor de la sfârşitul anului 2016, în ciuda faptului că aceştia fac obiectul unei interdicţii de a ocupa o funcţie eligibilă timp de trei ani, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Agenţia Naţională de Integritate a informat parlamentul în februarie 2017, dar parlamentul nu a luat încă măsuri pentru a soluţiona aceste trei cazuri”, se spune în proaspăt publicatul Raport al Comisiei Europene (CE) privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV).
Unul dintre parlamentarii despre care se vorbeşte în raportul MCV este deputatul clujean ALDE Steluţa Gustica Cătăniciu, condamnată penal de instanţele din România pentru conflict de interese în perioada în care era consilier local. Deşi Gustica Cătăniciu figura pe ”lista neagră” a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ca având interdicţia de a mai candida la alegerile parlamentare, nu s-a lăsat şi a candidat pe un loc eligibil din partea formaţiunii ALDE Cluj şi a obţinut, ca prin minune, validarea unui nou mandat de deputat, eligibil trei ani.
ANI a prins o Steluţa cu incompatibilitatea
Steluţa Cătăniciu a fost cercetată de inspectorii ANI pentru o situaţie de incompatibilitate. După ce a făcut parte din cadrul administraţiilor judeţene şi locale din Cluj, Cătăniciu este acum deputat.
Ea a fost declarată incompatibilă de inspectorii de Integritate în urma unei sesizări de incompatibilitate care i s-a făcut în perioada în care ea era consilier local în cadrul Primăriei Cluj Napoca.
“S-a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA, întrucât, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Judeţul Cluj, a participat, la data de 07.04.2009, la procesul de deliberare şi adoptare a Hotărârii Consiliului Local privind prelungirea contractului de asociere pentru spaţiu cu altă destinaţie a SOCIETĂŢII COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca. Ulterior adoptării acestei hotărâri, la data de 05.05.2009, CĂTĂNICIU STELUŢA GUSTICA a încheiat cu SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ FOTO OPTICA din Cluj-Napoca un contract de asistenţă juridică privind reprezentarea în instanţă a intereselor societăţii în litigiul avut cu Primăria Cluj-Napoca”, arată raportul inspectorilor ANI. Conform inspectorilor ANI, au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al conflictului de interese, deoarece, conform dispoziţiilor art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, „Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local”.
Tupeu de politician
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a trimis în martie o scrisoare Camerei Deputaţilor prin care a cerut vacantarea locurilor de deputaţi ocupate de Steluţa Cătăniciu (ALDE) şi Ioan Sorin Roman (PSD), ambii au pierdut procese cu ANI, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi au decizii definitive de incompatibilitate. În cazul Steluţei Cătăniciu raportul de evaluare întocmit de ANI a rămas definitiv prin decizia luată de instanţa supremă pe 24.11.2015, iar în cazul lui Ioan Sorin Roman raportul de evaluare a rămas definitiv printr-o decizie luată de ÎCCJ în 3.11.2016. Potrivit legii, cei aflaţi în această situaţie, nu mai pot ocupa o funcţie publică, aleasă sau numită timp de trei ani de la aplicarea sancţiunii principale.
O solicitare similară a fost adresată de ANI şi la începutul legislaturii parlamentare, în 21 decembrie 2016. La momentul respectiv, când parlamentari au fost convocaţi la Parlamentul României pentru a le fi validate mandatele, clujeanca Steluţa Cătăniciu şi alţi doi politicieni aflaţi în aceeaşi situaţie penală au rămas codaşi. Însă, în următoarea zi, cei din Camera Deputaţilor au ignorat raportul ANI ce preciza că cei trei politicieni nu trebuie validaţi ca parlamentari, astfel Gustica a reuşit să depună jurământul şi să obţină din nou imunitate de deputat. Parlamentarii majorităţii au validat mandatele colegilor lor, pretextând că scrisoarea ANI ar fi sosit după ce lucrările comisiei de validare s-au încheiat.
Comisia va evalua din nou progresele României
Comisia Europeană nu poate încă să concluzioneze că obiectivele de referinţă ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător, deşi datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituţiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului şi prin respectarea independenţei sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante şi, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referinţă ale MCV. Către sfârşitul anului 2018, Comisia va evalua din nou progresele realizate.
Despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare
Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost introdus în 2007, ca o condiţie a aderării României şi Bulgariei la UE şi se concentrează în special pe reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.
MCV este considerat un instrument important al UE. Unii politicieni din România şi Bulgaria spun că a avut un impact pozitiv, în timp ce alţii îi pun sub semnul întrebării contribuţia la progres.
În raportul anual, prezentat în luna ianuarie, ţara noastră a fost criticată pentru proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale.
În document se preciza că din cele 12 recomandări făcute în 2016, doar un sfert au fost îndeplinite total de autorităţile de la Bucureşti. Ceea ce este insuficient pentru ridicarea supravegherii.
România este monitorizată de 10 ani de Comisia Europeană.
Errare humanum est, Cătălin Rădulescu, diabolicum, sau, cum să nu renunți la OUG 13
MOTTO
Errare humanum est sed perseverare diabolicum
Atunci când ți-ai propus un țel și insiști să îl realizezi ești perseverent. Când, însă țelul tău este criticat de sute de mii de oameni, de organisme mai mult sau mai puțin oficiale care spun că rostul este acela de a pune piedici luptei anticorupție și scoaterii de sub acuzare ori de prin pușcării a unor infractori cu gulere albe care au furat cât un batalion de hoți obișnuiți înseamnă că ești fie un infractor care vrea să își ajute semenii, fie că ești bolnav mintal …
Chiar dacă protestul din din Piața Victoriei încept ca un protest împotrica OUG 13, deputatul Cătălin Rădulescu, împreună cu alte 38 de lepre pesediste, au depus un proiect de lege care vizează schimbarea legislației penale care se referă la pragul la abuzul în serviciu să fie fixat la 200.000 de euro, adică exact ce prevedea sinistra OUG 13 / 2017 unde pragul era de 200.000 de lei, prejudiciul într-unul dintre dosarele în care Liviu Dragnea are calitatea de inculpat, fiind acuzat de abuz în serviciu, e de 108.000 lei, deci ar scăpa de acuzaţii.
Legat de abuzul în serviciu (art 297), Rădulescu&co susțin că doresc să se considere infracțiune doar dacă avem „o pagubă materială mai mare de 200.000 de euro” (în prezent este „o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”). De asemenea, pedeapsa s-ar reduce: închisoare de la 1 la 5 ani, faţă de închisoare de la 2 la 7 ani.
Deputatul Rădulescu își propune şi modificarea articolului 289 alin. (1) referitor la luarea de mită: „(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase materiale care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta”. Practic, față de prezent, Rădulescu vrea să scadă limita inferioară a pedepsei (de la 3 ani la 1 an) şi dispărând pur și simplu exprimarea „sau pentru altul”.
Se ajunge la o situație de domeniul psihiatriei în care luarea de mită pentru o altă persoană să nu mai fie considerată infracţiune. Pentru darea de mită (art. 290), pedepsele ar urma să scadă: „de la 6 luni la 5 ani” în loc de „de la 2 la 7 ani”. La fel ca la luarea de mită, traficul de influenţă (art. 291) săvârşit „pentru altul” ar urma să nu se pedepsească. În celelalte cazuri, când este „pentru sine”, fapta ar urma să se pedepsească cu închisoarea de la 1 la 5 ani. „Cu privire la modificarea art.289, art. 290, art.291 şi art.292 considerăm că ar trebui clasificate ca materiale foloasele care determină săvârşirea infracţiunii. Noţiunea de foloase este extrem de largă lăsându-se astfel o oportunitate de abuz din partea organelor abilitate în cercetarea şi sancţionarea acestor infracţiuni (…)
Cu privire la modificarea art. 297, iniţiatorii consideră că aplicarea unei sancţiuni penale trebuie să intervină numai când fapta este săvârşită într-o formă gravă şi anume fapta a cauzat o pagubă materială substanţială, respectiv numai pentru o pagubă mai mare de 200.000 de euro“, susțin iniţiatorii modificării în motivarea propuberii legislative.
Un prag foarte mare era prevăzut şi în celebra OUG 13, dată de Guvernul Grindeanu pe 31 ianuarie, noaptea ca hoții, dar care a fost abrogată câteva zile mai târziu; mai mulţi aleşi pesediști având probleme cu acuzaţii ale procurorilor referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu. Însuți megapenalul de Teleorman, Liviu Dragnea fiind acuzat cu probe zdrobitoare de procurorii DNA de abuz în serviciu într-un dosar referitor la posibile angajări fictive la DGASPC Teleorman, prejudiciul fiind de nu mai puțin de 108.000 lei.
O altă modificare a art. 60 din Codul penal se referă la executarea pedepselor așa cum și-a făcut Nicolicea studiile de drept. La fără frecvență.
Astfel, în Articolul 69 sunt adăugate două noi alineate:
„(2) Pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani se execută la domiciliu;
(3) Pedeapsa cu închisoarea la domiciliu se aplică şi în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea peste 3 ani dar cu vârsta de cel puţin 60 de ani sau al celor care suferă de bolile grave sau incurabile stabilite prin lege”.
P.S. Oare de ce îmi vine în cap celebra zicere: ”Voi nu sunteți poporul ci tagma jefuitorilor” și cea care spune că ”Fiecare popor are conducătorii pe care îi merită”, cu adăugirea ”Un popor de tâmpiți și pomanagii ajunge inevitabil să fie condus de tâlhari” ?