Simbiotul

SDL020953786_1381227466_image1-08069

   De mult timp am convingerea că-n mine doarme un monstru care atunci când se trezeşte mă determină să fac lucruri nebuneşti. Mulţi ar fi îngrijoraţi, poate, de pornirile astea, s-ar ruşina şi ar avea mustrări de conştiinţă, s-ar corecta şi ar face schimbări radicale. Dar mie îmi produc o stare indescriptibilă de bucurie, simpla amintire îmi smulge un rânjet fericit şi mă binedispune. Şi asta încă din copilărie, cu timpul doar mi-am perfecţionat metoda, nici un moment nu m-am gândit să inhib entitatea asta şi niciodată n-am scăpat vreo ocazie să o las să se manifeste în toată splendoarea. Tentaţia e prea mare şi îmi place simbioza. Dacă nu a existat cu adevărat, acum există.

  Ce poate fi mai plăcut decât să-l priveşti cu consideraţie pe cel care încearcă să te aburească, neştiind ce-l aşteaptă? Să-l laşi să-şi facă ritualul solemn, să-i admiri gestica, argumentele, expresivitatea, momentul în care începe să folosească pluralul la persoana întâi, felul in care cu un fluturat de mâini şi voce tremurătoare şi adâncă dejoacă planurile malefice ale mulţimii cu elementele ei, ceilalţi, ăia şi să-i intăreşti convingerea că persuasiunea lui te-a subjugat? Ador oamenii ăştia, fără ei m-aş plictisi de moarte.

  Dar cel care ar face orice ca să te ajute, chiar să-ţi ţină laptopul cât mergi în echilibru pe coama acoperişului numai ca să-i arăţi că degeaba insistă intr-una că nu poti, deşi niciodată nu ţi-a trecut prin minte să faci asta? Aştia sunt favoriţii mei, în cazul lor chiar reuşesc să simt ceva regrete şi chiar devin o persoană profund morală şi empatică, cu criterii şi idealuri. Temporar.

  Apoi sunt simplii farsori care visează (sau au ghinionul) să-şi încerce măiestria pe spinarea unora cărora nimeni nu le-a pus capac şi în cazurile astea apar transformări absolut remarcabile ale lor. În oameni profund religioşi, cu viziuni şi tot tacâmul.

  Trebuie să mă gândesc la un nume potrivit pentru monstrul meu.

Sursa: micdavinci.wordpress.com


  1. 30 August 2016 la 17:25

    În fiecare din noi zac nu unul ci mulți monștrii … Treaba e că de obicei se anulează. De exemplu monstrul numit Zgârcenie se anulează reciproc cu cel care te face cheltuitor… Soluția e păstrarea echilibrului pentru că altfel, oricare din ei de poate distruge.

  2. micdavinci
    30 August 2016 la 19:11

    Eu nu vorbesc despre vicii sau delăsare, nici despre psihoze sau obsesii. Vorbesc despre eul lăuntric rămas nealterat. Are în el toate componentele necesare supravieţuirii şi vine la pachet cu intuiţia, raţionamentul, determinarea şi creativitatea plus scânteia aia care în cei mai mulţi a murit sau n-a existat niciodată, dar în cazul ăsta există permanent şi e suma neliniştilor inexplicabile. Fără asta, totul se reduce la goana insctinctivă după furaj şi adăpost, unde există toate celelalte atribute dar nu şi elementul chimic de sinteză, factorul meta.

  3. micdavinci
    30 August 2016 la 19:41

    Nu e doar o dimensiune in plus, sunt posibilitaţi nenumărabile, nici nu se pune problema să abandonezi aşa ceva, dimpotrivă. Ăsta e paradoxul, că dacă ai ajunge, prin absurd, cu succes la capătul introspecţiei, ai deveni, bineînţeles, neliniştit. Şi un alt nou monstru s-ar trezi. Şi ai lua totul de la capăt, dar din alt sistem de referinţă. Ăsta e monstrul la care mă gândeam eu, deşi n-am spus asta explicit.

  4. micdavinci
    30 August 2016 la 20:16

    😀 😀 😀

  5. 30 August 2016 la 22:10

    Nu doar viciile sunt monștri … pot fi chiar și cele mai lăudabile calități pot deveni monștri …
    De exemplu Frumusețea, Empatia, Spiritul caritabil etc …dincolo de anumite limite pot deveni monștri …

  6. micdavinci
    30 August 2016 la 23:08

    Corect,recunosc că nu m-am gândit la aspectul ăsta pentru că genul de prostie de care spui tu e un monstru în sine de care mai toţi din jur profită până îl distrug. Şi ăştia intră şi ei la categoria farsorilor, pentru că nu încap decât acolo din pricina propriilor optici şi pentru că sunt guvernaţi exclusiv de slăbiciuni. Asta dacă îi atribui entităţii pe care am eu numit-o monstru calităţile alea sci-fi. Eu i-am spus monstru pentru că e un moment zero şi oarecum înspăimântător ăla în care ţi se setează valorile, cele adevărate şi corecte, nu vorbesc despre tare. Nu mai poţi fi superficial tocmai din cauza că există match, inner-ul pe care nu-l găseai. Sigur, poti să mimezi superficialitatea, dar ştii că mimezi, eşti pe deplin conştient. Şi criteriile noi sunt valabile numai pentru tine, nu ai cu cine să faci comparaţii, din momentul ăla doar analizezi, ai o perspectivă personalizată şi deciziile pe care le iei sunt mereu fluide, pentru că în fiecare moment apar noi parametri, doar scopul râmăne neschimbat. Asta e metoda.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: