Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Întrebări, Dezvăluiri, Ipoteze, Păreri > CLAUDIA BOGHICEVICI: „Este revoltător că doamna ministru Plumb a refuzat să vină astăzi să discute cu deputații din Comisia pentru Muncă despre proiectul de lege inițiat de colegii dumneaei …”

CLAUDIA BOGHICEVICI: „Este revoltător că doamna ministru Plumb a refuzat să vină astăzi să discute cu deputații din Comisia pentru Muncă despre proiectul de lege inițiat de colegii dumneaei …”

Când o vezi la televizor pe Rovana Plumb, ministresa de la Muncă, aproape că ai senzaţia că femeia mai are un pic şi pică în trompă de oboseala cauzată de faptul că şi ziua şi noaptea se gândeşte doar cum să facă să mărească veniturile în ţara asta ca să trăiască şi românii un pic mai bine.

Nţţ, respectivei doamne Plumb  i se rupe …

La Comisia de Muncă a Camerei Deputaților urma să se discute despre proiectul de lege care vizează pensiile speciale. Nu s-a dus, avea treabă probabil pe la cine ştie ce televiziune…

Rovana Plumb

Doamna deputat PNL, Claudia Boghicevici, membră a comisiei de muncă, publică pe siteul dânsei  un comunicat de presă în care condamnă refuzul Ministrului Muncii la lucrările Comisiei de Muncă atunci când s-a discutat proiectul de lege care vizează pensiile speciale.

Claudia Boghicevici   ”Este revoltător că doamna ministru Plumb a refuzat să vină astăzi să discute cu deputații din Comisia pentru Muncă despre proiectul de lege inițiat de colegii dumneaei de la PSD care vizează revenirea la pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale. Doamna ministru vorbește despre pensii numai la televizor și girează prin acțiunile ei ipocrizia PSD care, sub pretextul recalculării pensiilor speciale, vine cu un proiect de lege pentru a crește privilegiile parlamentarilor.  Poziția Guvernului și a majorității PSD a fost ambiguă pe acest subiect: pentru diplomați, Guvernul a găsit o soluție prin Ordonanță de Urgență, pentru personalul aeronautic navigant, majoritatea parlamentară a votat o inițiativă legislativă, chiar dacă punctul de vedere inițial al Guvernului era negativ. Acum colegii de la PSD au venit cu un proiect de lege care, pe lângă aceste două categorii profesionale, mai vizează funcționarii publici parlamentari, parlamentarii, personalul din justiție și de la Curtea de Conturi”, a spus doamna Boghicevici pentru a mai sublinia că: ”practic am avea o întoarcere la situația dinainte de 2010, fără a oferi însă o perspectivă pe termen lung a sustenabilității și echității sistemului de pensii. Să ne amintim acum cât de revoltați eram toți de pensiile de sute de milioane care erau, de fapt, mai mari decât salariile pe care le aveau respectivele persoane, având în vedere că acestea erau umflate artificial cu tot felul de sporuri și bonusuri care erau luate în considerate și la stabilirea drepturilor de pensie?”

”Am solicitat doamnei ministru și colegilor de la PSD să lăsăm ipocrizia și populismul la o parte și să lucrăm pe o propunere pentru sistemul de pensii care să asigure un tratament egal pensionarilor și care să fie sustenabilă pe termen lung, fără a mai mări deficitul la bugetul asigurărilor sociale care deja sare de 2% din PIB.  Proiectul pensiilor ocupaționale pe care l-am inițiat și care se află în acest moment blocat la Senat este în opinia noastră soluția prin care putem asigura echitate, predictibilitate și sustenabilitate sistemului de pensii, favorizând însă acele categorii sociale care au un statut special și pot contribui pentru conturi de pensii ocupaționale”, a concluzionat doamna deputat PNL.

Pentru conformitate, sursa declaraţiilor:

Blogul doamnei deputat

Claudia Boghicevici

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: