Justiția terfelită de puterea politică protestează

În principiu legile sunt niște reguli care trebuie respectate de toată lumea, nerespectarea acestora putând duce la pulverizarea societății. Astfel, Justiția, are rolul de a veghea asupra respectării regulilor și de a sancționa eventualele devieri, precum și de a arbitra controversele dintre membrii societății.

Pentru a-și putea îndeplini rolul, Justiția se bucură de un anumit prestigiu și are mare nevoie să fie independentă. Când independența acesteia este pusă în pericol de un grup ajuns să dețină puterea politică lucrurile pot degenera, societatea riscând să cadă în prăpastia dictaturii.

România a ajuns pe marginea prăpastiei, prin schimbarea legilor justiției ajungându-se în situația ca anumiți indivizi să evite răspunderea în fața legii, să poată jefui în voie fără a putea fi trași la răspundere, practic ei devenind din conducători, stăpânii țării.

O reacție la pericolul care se profilează vine din partea magistraților care, fiind de specialitate înțeleg cel mai bine cât e hâd rânjește dictatura care se profilează prin terfelirea demnității de magistrat în interesul salvării de răspunderea penală și de salvare a averilor dobândite prin fraudă. Nu știu dacă în lume se mai pot găsi cazuri când magistrații au ieșit, in córpore, să protesteze împotriva abuzurilor puterii politice. La noi s-a întâmplat.

Despre terfelirea demnității de magistrat prind refuzul unui dialog real se vorbește într-un comunicat emis de Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” publicat de doamna  procuror Alexandra Carmen Lăncrăjan pe contul său de Facebook:

C O M U N I C A T

Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție”

reiterează faptul că modificările aduse O.U.G. nr. 7/2019 prin O.U.G. nr.12/2019 ignoră voturile a mii de magistrați, exprimate în cadrul adunărilor generale ale instanțelor judecătorești și parchetelor, în sensul luării de măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispozițiilor din legile justiției și ordonanțele de urgență subsecvente criticate de Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO, precum și revizuirea acestor acte normative, după o reală consultare a sistemului judiciar.

Lipsa unui dialog real cu judecătorii și procurorii a determinat mii de magistrați să protesteze sub diverse forme, de la suspendarea ședințelor de judecată și până la ieșirea pe treptele instanțelor și parchetelor, într-un demers nemaiîntâlnit în sistemul judiciar și care va continua în același ritm și zilele viitoare, libertatea de exprimare a magistraților români neputând fi îngrădită arbitrar.

Aceste proteste principiale aparțin miilor de judecători și procurori români care le desfășoară zilnic, neavând legătură cu susținerile individuale sau interesul personal al vreunui magistrat ori om politic, și au singurul scop de a contribui la menținerea statului de drept în România, independența justiției fiind esențială în acest sens.

Delimitarea de proteste a unui număr de 31 de președinți sau vicepreședinți de curți de apel, respectiv 30 de președinți sau vicepreședinți de tribunale, reprezentând 1,3% din judecătorii din România, respectiv 0,8% din magistrații români, fără a avea mandate de reprezentare din partea colegilor lor, constituie un demers insignifiant, fără influență asupra majorității judecătorilor și procurorilor din România. Opinia unui președinte de instanță, care are rol exclusiv administrativ într-o instanță, nu are o valoare mai mare decât opinia unui simplu judecător, între judecători neexistând subordonare ierarhică. Ne întrebăm retoric ce soluție întrezăresc și ce anume au întreprins în acest sens acești judecători cu funcții de conducere sau Consiliul Superior al Magistraturii în contextul în care Guvernul nu a ținut seama nici măcar de mandatul de negociere dat președintelui CSM, introducând texte noi prin O.U.G. nr.12/2019, nesupuse avizării CSM sau dezbaterii magistraților?

Reamintim că sute de adunări generale de la instanțe și parchete au solicitat respectarea competențelor și a rolului fiecărei Secții a Consiliului Superior al Magistraturii și implicarea Plenului în toate deciziile ce privesc întregul sistem judiciar, conform Constituției, dar și renunțarea la modificarea propusă cu privire la art. 65 alin. 1 lit. i din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în teza privind condiția referitoare la lipsa cazierului fiscal, dacă se apreciază că nu se impune menținerea în funcție, ce constituie o reglementare lipsită de previzibilitate și claritate, fiind vădit disproporționată în raport de scopul urmărit.

Adoptarea unor ordonanțe de urgență ale Guvernului cu privire la sistemul judiciar, fără respectarea unor rigori minime de transparență decizională și fără consultarea reală și efectivă a corpului magistraților, este contrară angajamentelor internaționale ale Statului român și a fost dezaprobată de Comisia de la Veneția, Comisia Europeană, Parlamentul European, GRECO, numeroase asociații ale judecătorilor și procurorilor din Europa, dar și de majoritatea covârșitoare a corpului magistraților români. Dreptul la informare al entităților europene sau internaționale menționate presupune posibilitatea acestora de a dialoga în mod liber și fără presiuni cu magistrații români, fie că sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai asociațiilor de judecători și procurori ori că nu au vreo afiliere asociativă.

Starea de protest din magistratură poate înceta atunci când se va dovedi diligență în punerea în aplicare a recomandărilor entităților internaționale precizate anterior, respectiv atunci când Guvernul României va elimina limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor, va abroga dispozițiile referitoare la înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, va renunța imediat și pe termen lung la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii și la cele care elimină meritocrația în magistratură, promovarea efectivă la instanțele și parchetele superioare, dar și promovarea în funcții de conducere urmând a se face numai pe baza meritocratice, fără interviuri formale, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu tragerea la sorți a tuturor membrilor comisiilor de concurs, iar nu numirea lor directă de Secția pentru judecători a CSM.

Un apel  către CSM, pentru redarea demnității magistraților, face, la 11.03.2019, pe siteul juridice.ro și doamna judecător Amelia Farmathy, judecător la Curtea de Apel București sub titlul ”30 de arginți” :

30 de arginți

”Am scroll-at o listă – scurtă ce-i drept – care cere CSM-ului să fie redată ”demnitatea” magistraturii.

Să vă vorbesc puțin despre ce înseamnă demnitatea în sfera pierdută a căutării /reafirmării reflexelor unor funcții de conducere pe care le-am mai văzut/trăit pe la începutul anilor 2000: să muncești până crăpi sau ieși la pensie, fără să crâcnești, să te simți ”asigurat” că gândește altul pentru tine – eventual unii care îți vor susura în ureche inepții de genul cât de recunoscător trebuie să te simți că o structură specială de anchetă (pe când un Tribunal Popular 20-20, că, dacă s-a putut în anii 50, de ce nu s-ar putea imagina unul și în viitorul apropiat) a fost special creată să te investigheze, pardon, să te protejeze -, să te arăți amabil sau, mai bine, să lipsești naibii, de la ”fastuozitățile” de bilanț, unde se ivesc doamnele justiției (uneori și domnii), care o să va spună, pe un ton important, cât de bine ați muncit, evident sub atenta coordonare a unora dintre cei care s-au regăsit pe lista scurtă a… sferelor despre care vă vorbeam, să nu reacționezi, ci să fii, instinctiv, proactiv doar atunci când ți se sugerează sau chiar cere, într-un cuvânt să te lipești de scaunul tău ”umil ” de jude, căci din jilțul dă șăf se vede perspectiva, pardon, demnitatea mai bine.

Trist este că aproape niciunul dintre cei de pe ”lista scurtă”, probabil cu vreo câteva excepții (la Călărași, lucrurile, adică oamenii și funcțiile nu se schimbă, doar se… rotesc, domnul Vice semnatar, amabil de altfel, pe vemea când ne-am intersectat, prin 2004 dacă îmi amintesc eu bine, era, și atunci, Vice, dar la Judecătoria Călărași), nu erau șefi în anii 2000, ci erau fie pe la începutul carierei, fie nu erau deloc prin magistratură – eu, spre exemplu, ca judecător definitiv, am ”prins-o” pe doamna Preș de la Timișoara, proaspătă jude pe la Sectorul 1, intrată în magistratură, cred pe canatul avocaturii, după 2004 sau prin preajma acelui an, și zău dacă i-aș fi bănuit vocația de astăzi -, ceea ce arată că subzistă o anumită tradiție la momentul preluării funcției: nu o preiei tu – magistrat judecător, căci, da, doamnelor și doamnelor pre-șe-dinți, asta sunteți: judecători, iar șefi doar o perioadă limitată, până urcați spre următoarea treaptă (a șefiei) :))))) -, ci te pre(A)ia ea pe tine.

De ce se întâmplă așa? Oh, asta e relativ simplu, un sistem de concurs pentru accesul în funcții de conducere perfect în aparență, extrem de criticabil în realitate pentru că, prin impunerea unor probe al căror rezultat nu poate fi contestat, se poate elimina, cu maximă și… incontestabilă eficiență, nedorita concurență, după cum modalitatea de desemnare a membrilor comisiilor de examinare de pe nu știu ce liste cu formatori, cu rezultatul că, în fiecare an, sau, maxim, la interval de vreo 2-3 ani, revezi aceleași chipuri, în loc ca examinatorii să fie trași la sorți dintr-o bază foarte largă, deschide subiectul foarte delicat al unor aprecieri al căror subiectivism – să mă exprim elegant – ar trebui evitat.

Or dacă subzistă și cea mai mică posibilitate de eliminare a concurenței sau aceasta devine irelevantă (adică dacă ți se trântește o notă ridicol de mică la ceea ce este denumit proiect de management, ți-ar trebui nu 10 la scris, ci 12 sau 13 ), oare nu te gândești, ipotetic desigur, tu, conducător de destine pe hârtie, că depinzi, la al doilea mandat sau în cariera de conducător în general, de bunăvoința celor cărora simți nevoia să le reamintești că ”lupți” pentru redarea ”demnității” magistraturii?

Apropo de asta, în câte ședințe intrați, așa, lunar și câte dosare motivați, tot lunar? La fel de multe cu ale colegilor care protestează?

M-aș bucura să munciți, cu aceștia, cot la cot, iar, dacă îmi veți vorbi despre cât de greu e să conduci, nu e cazul, se întâmplă să știu cam cât e hârțogăreală în actul conducerii și cam cât timp pierdut în delegarea sarcinilor către alții.

Doamnelor și domnilor semnatari, în afară de faptul că sunteți destul de… puțini – eu propun ca doamna Gârbovan să vă primească și pe dvs., VIP-urile demnității, în liliputana-i asociație, așa poate ajunge și domnia sa la o cifră pe care să aibă curajul să o dea publicității -, apelul, scrisoarea, misiva ori cum vreți să îi spuneți vă arată așa cum sunteți: cam caragialesc învăluiți de mantia demnității, un soi de pânză de păianjen cu pretenții de armură a demnității (era să scriu divinității, dar sunt convinsă că blasfemia a fost doar sugerată).

Iar elefantul pe care vreți să îl legănați, recte CSM-ul, ar trebui să înșface ghioaga demnității și să o pună pe spinarea celor care, în ruptul capului, nu vor să priceapă cât le e de bine cu secție de investigare ”proprie” și, în general, cât le e de bine atunci când li se vorbește despre bine.

De se va lăsa sau nu cu… ghioage, vom vedea, dar prețul l-ați plătit deja: cu vârf (de peniță) și… semnat.

P.S. Anul trecut, un cuvânt a făcut istorie, și acel cuvânt mi-a stat pe buze citindu-vă apelul. Animată de cele mai puternice asentimente, mi-am șoptit: …UNIRE! (dacă v-ați gândit la altceva, fiți pe pace, va veni și altceva).

Judecător Amelia Farmathy”