Arhiva

Archive for 28 mai 2010

Greva generală în R.S.R. (Republica Sindicalistă Română)

28 mai 2010 2 comentarii

Mai întâi, partea amuzantă.

Din dorinţa de a fi mai convingători, uneori oamenii ajung să exagereze atât de mult încăt devin cel puţin caraghioşi.

Legat de această grevă, una din televiziunile de ştiri titra:

„România intră în grevă”, alta, văd tocmai acum scrie: „Profesorii în grevă, elevii în ceaţă”.

Un lider de sindicat, zicea tot ieri: „La federaţia noastră vor intra in grevă 400.000 de oameni, probabil că pe ţară vor fi 1.200.000 de oameni”, o altă televiziune, se dădea de ceasul morţii că în direct a intrat o voce, care a spus că e profesor că se simte ameninţat deoarece a primit un telefon. Am auzit în direct telefoul respectiv, omul a spus că nu se prezintă deoarece se teme. Şi a închis.

Bun. Acum să considerăm că eu mă numesc Frai Er, sunt un extraterestru de pe planeta Tălâmbilor, din Sistemul Nătângilor şi acum am venit pe pământ să îi întorc vizita cosmonautului român, trimis de merele om politic Român, Prostănacu’. Văzând la televizor respectivele chestii aş înţelege că:

–  România există

–  România asta e formată 1.200.000 din nişte oameni care urmează, toţi, să intre în grevă

–         Toţi profesorii vor intra în grevă.

–  Din afirmaţia, „România intră în grevă” şi „Elevii sunt în ceaţă”, aş deduce că elevii, deoarece nu intră în grevă nu sunt români.

– Aş fi foarte uimit deoarece n-aş înţelege cine l-a ameninţat pe respectivul care zicea că e profesor.

–  Deci, România ar trebui să revină la iniţiasele R.S.R. Republica Sindicalistă Română

Dar, pentru că nu sunt acel extraterestru şi nu e prima dată când mă uit la televizor, observ că nu cu multă vreme în urmă, acelaşi lider sindical îmi spunea că vom fi martorii unui uriaş miting de protest. Cu 60.000 de participanţi. Am văzut că la miting pentru protestul împotriva măsurilor au participat explicit câteva zeci de indivizi, ceilalţie, fiind plătiţi cu 50 de lei pentru două ore de strigat „Jos Băsescu”, „Jos Boc”, Jos Guvernul” sau dansau dansul pinguinului, asta pe lângă faptul că la locul de muncă erau pontaţi şi plătiţi, deci prestau o activitate aducătoare de venituri. Electorală.

Pe acelaşi principiu, putem considera că în grevă vor intra poate cam o treime din cât zice bărbosul respectiv.

Sunt de asemenea convins că dintre profesori, majoritatea nu vor pune botul. Atenţie, pentru zilele de grevă, oamenii nu sunt plătiţi. Am auzit voci care spuneau că s-au am săturat de minciunile liderilor lor, nişte oamni cu mult mai mult tupeu dcât ar fi necesar, oameni care au prins rădăcini acolo, în fotoliile lor, oameni care profită de banii pe care nu-i controlează nimeni, bani pe care îi au la dispoziţie pentru a duce o viaţă de nababi.

Oamenii înţeleg că situaţia în care e acum România nu îşi are rădăcinile în cele câteva luni de când acest Guvern conduce România, ci în cei 20 de ani cât România a fost condusă de tot felel de ticăloşi care s-au îmbogăţit sărăcind România şi care au creat un sistem legislativ care îi face pe ei şi pe prietenii lor intangibili, situaţie agravată de criza care chinui toat Omenirea de la Atlantic la Pacific şi nu numai, oamenii înţeleg că atunci când, deşi ştiau că schema de personal e plină, în jurul lor apăreau tot felul de indivizi, mai mult sau mai puţin dubioşi şi pantru care, uneori se înfiinţau posturi de obicei plătite peste media din instituţie, oameni care, până la următoarele alegeri erau tot timpul primii pe listele cu premieri şi sporuri. Uneori, acei oameni, când cineva le spuneau că prea stau şi fracă menta, băgau subtil o aluzie la un oarece licurici, puternic al zilei şi  vorbeau despre el cu un diminutiv ce arăta că e „intim” cu „tipul”.

Da, mulţi bugetari văd asta. Şi mai văd că de fapt, ceea ce fac sindicatele nu are nici o legătură cu măsurile pe care a spus guvernul că le va lua. Nu.

Măsurile anticriză ale Guvernului sunt folosite doar ca şi o mască pentru tentativa impotentei opoziţii de a răsturna un preşedinte care a fost votat direct şi democratic de peste 5.000.000 de români şi a unui guvern care a rezultat în urma unor alegeri tot democratice.

Orice tentativă de a răsturna rezultatul unor alegeri democratice prin forţă se numeşte lovitură de stat, iar cei care o comit sunt infractori care ar trebui deferiţi justiţiei.

Deşi televiziunile de ştiri ascund din cât pot, măsuri similare sunt luate în toată Europa nu doar în România, sunt măsuri care la noi arată mai rău deoarece la noi nepotismul şi umflarea Sistemului Bugetar sunt mai accentuate decât în alte părţi.

Ce mai ştiu sindicaliştii?

Toţi văd că acum televiziunile mâncătoare de rahat şi-au dat seama şi ele probabil că zisa grevă generală nu va fi decât un fâs. Afirmă mirate că, deşi ele şi-au dat tot interesul să împigă lumea la protest, oamenii nu îi mai iau în seamă şi nu sunt în stradă ca în Grecia, deşi au dat imagini cu violenţe de acolo şi au pus politicieni precum corcitura de româncă şi lăutar  să se mire în direct cum de pot fi românii atât de tâmpiţi de nu protestează.

Să protesteze? Împotriva a ce? A unui Guvern care îşi riscă viitorul încercând să repare ceea ce timp de 20 de ani nişte infractori care se feresc de justiţie ca de foc?

Şi eu mă mir. Al dracului de tare că televiziunile care incită la violenţe publice şi la dezordini sociale nu sunt închise, de asemenewa mă mir că incitatorii sunt liberi să spună cât de oropsiţi sunt ei şi cât de tare sunt oropsiţi de Dictator. Kakaia diktatorul? Cel care nu reacţionează când tot felul de limbrici îl înjură fiinsd destul de inteligent să îi lase să se înece în propriul lor venit?

………….

Totuşi, cineva zicea că văzut de departe, în România se întâmplă cam tot ce se întâmplă într-o ţară democratică. Se protestează împotriva Guvernului, se desfăşoară o cotinuă luptă de dărânare a guvernului, se cer drepturi şi o viaţă mai bună pentru oameni. Doar că se întâmplă într-un stil absolut original, doar suntem o democraţie originală.

Partidele politice organizează marşuri de 1mai, sindicatele încearcă să dea lovituri de stat, iar ceea ce ar trebui să facă sindicatele, face media. Absolut remarcabili sunt unii zişi oameni de televiziune, de fapt mişte măscărici, care se miră cum de pot românii să stea şi să nu-i bage în seamă cu toate „dezvaluirile” lor. Dacă nu le-a spus nimeni, le-aş spune eu. Poate pentru că nici dracu nu se mai uită la ei cum se screm să mai inventeze un mod de a deforma realitae în speranţa că vor reuşi să mai manipuleze puţin şi să mai pună o cărămidă la monumenul de preamărire a moguluilui care îi plăteşte cu sume direct proporţionale cu imbecilităţile pe care le debitează.

P.S. Mesaj pentru nătărăul lider sindicalist cu barbă: Bă umflatule, să zicem că 1.200.000 de români vor intra în grevă, ca să nu zici că-s rău, dar, ca să ştii şi tu şii toţi cei de teapa ta, vreo 20.000.000 de români nu vor intra în grevă  şi oricât vă veţi strofoca, cei care nu vor intra in grevă şi încă vreo câţiva din ceilalţi, consideră că voi nu sunteţi decât nişte nenoriciţi care se feresc să arate ce averi au făcut din administrarea banilor sindicatelor şi din comisioane, probabil primite de la politicieni şi cei din spatele lor pentru a provoca dezordini în vederea loviturii de stat pe care o încercaţi pentru a enşpea oară.

Încă ceva… aş dori să ştiu unde vă faceţi vacanţa tu şi colegii tăi care de la o vreme staţi lipiţi de ecranele televizoarelor ca abţibildurile. Aşa de curiozitate…