Arhiva

Archive for 1 mai 2010

1 Mai, ziua când muncitorii petrec, iar PSD protestează

1 mai 2010 8 comentarii

E 1 Mai.

Era o vreme când de 1 Mai România intra în logica sărbătorilor festivist comuniste.

Ca multe alte lucruri, ziua de 1 Mai era confiscată de comunişti în  vederea legitimării lor.

În toată lumea la 1 Mai se sărbătoreşte munca şi nu muncitorii cum cred unii.

Totul a început în SUA.

În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai  Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago , ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă  în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în ţinute festive fiind nevoite să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe.

Istoric

Piaţa Haymarket, 3 mai 1886

1 mai 1891 – Tulburările de la Clichy

1 Mai în Suedia , anul 1899

Carte poştală de 1 Mai, din anul 1895)

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmundson, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket  din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65 de mii. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 cu închisoarea pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.

Eveniment anual

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social – democraţii afiliaţi la aşa – numita Internaţională a ll – a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor, La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba, . După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală”.

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate şi ca ultimul lung week-end al verii.

Instrumentare politică

1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite , unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.

În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler  la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către nazişti într-o sărbătoare propagandistică. Se suţinea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii naţiuni şi nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare şi a decadenţei. Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 Mai (de exemplu, în Germania).

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi decât la iniţiativa unor reprezentanţi ai unor partide precum PSM şi PRM.

În 2003, pentru prima oară în istoria post – decembristă, o confederaţie sindicală Blocul Naţional Sindical  a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere şi muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzaţiile de simpati pro-comuniste, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conştiinţa populaţiei.

1 Mai 2010

1 Mai 2010 are ceva diferit faţă de celelate. Stă sub semnul crizei.

În lume parcă manifestaţiile sunt ceva mai temeinice.

Relativa apropiere de Grecia, pare a le sugera multora idei ciudate. Azi am rămas puţin uimit. La Antena 3 era invitat între alţii Victor Socaciu. Dar nu ca să cânte, ci ca să vorbească despre sărbătoriea zilei de 1 Mai.

Dincolo de faptul că omul fiind cântăreţ şi este şi liberal, eu mă întrebam cam ce înţelege el prin cuvântul muncă. Despre felul cum înţelege el politica, m-am lămurit ceva mai demut şi mi-am întărit credinţa că un cântăreţi, e bine să facă ceea ce ştie: să cânte.

Ei bine, azi am văzut la el ceva, când vorbeşte liber, vorbeşte despre lume, aşa cum o înţelege el: văzută de pe scenă în sensul că acestă sărbătoare ca şi altele pentru el nu înseamnă decât o oportunitate în a mai participa la o „cântare” a mai câştiga un ban bunicel, dacă rapurtăm asta la ore muncă (tot e ziua muncii). Omul e un artist de felul lui şi gândeşte ca un artist.

Pentru că se pare că simte că viaţa unui artist ajunge într-un punct din care nu mai poate continua probabil că s-a gândit că a fi politician i s-ar potrivi ca o mănuşă. Poate aşa o fi dacă se gândeşte să devină unul din mulţii membrii ai unui partid, pierdui în anonimat. Lider nu va ajunge. Asta e clar. Un lider veritabil trebuie să aibă idei proprii şi să poată emite judecăţi şi interpretări proprii a ceea ce se petrece în lumea din jurul lui. La el nu e cazul. Ia ideile prefabricate şi le spune fără să înţeleagă despre ce e vorba în propoziţie. Moderatorul emisiunii, cum îi e specific Antenei3, a aruncat o întrebare pe fondul unore imagini din Grecia cu nişte oameni adunaţi să protesteze.

„Credeţi că şi în România se va întâmpla la fel?”. Fără să încerce să argumenteze, Socaciu a spus: „Cu siguranţă”. Bine, la prima vedere teoretic e posibil să se întâmple asta.

Practica însă, ne arată că nu.

Încă de la retragerea dein Guvernul Boc,  la respectiva televiziune, suntem pregătiţi cam cu o săptămână înainte că urmează să întâmple nişte maifestări ce vor devasta ţara, o vor bloca, vor ieşi zeci sau sute de mii de oameni în stradă. Normal că respectiva televiziune va transmite marile mişcări sociale. Şi le transmite, doar că în loc de menifestaţii de amploare, confruntări cu poliţia sau cu jandarmii vedem un pâlc de oameni adunaţi uneori grămadă ori împrăştiaţi ca la picnic. Oameni care discută între ei, unii chiar râd. Probabil spun bancuri. Halucinant mi s-a părut când câte cineva era întrebat de ce e acolo iar el răspunde: „Pentru că aşa ne-a cerut liderul de sindicat”. Dacă reporterul mai întreabă şi de motivul acestei prezenţe, ce l-a împins la gestul de a protesta, omul priveşte uimit. De unde naiba să ştie el de ce e acolo? Sau, poate ştie că dacă nu face ce îi cere liderul de sindicat ajunge să se trezească fără serviciu.

În lumea asta mare, vedem oameni nanifestând de 1 Mai, oameni care îşi exprimă nişte nemulţumiri, profitând de faptul că e zi liberă şi nu pierd o altă i când trebuie să muncească, deci să mai câştige nişte bani.

Românii nu. Ei în acestă zi se duc la picnic. De manifestat pot manifesta înalte zile, ocazie de a mai scăpa de curvoada unei zile de muncă.

Am văzut că la alţii week-end-ul liber ţine doar o zi. Duminica. La noi începe de Vineri de la prânz şi se termină Luni dimineaţa. Politicienii îl încep de joi de la prânz şi ţine până luni. Orice, dar numai muncă să nu fie.

Pentru ca totuşi să nu zică lumea că la noi nu e pic de manifestaţie, ca de obicei PSD s-a gândit că fiind urmaş direect al PCR a organizat el nişte marşuri, cu drapele şi şepcuţe roşii.

Se anunţa că în stradă vor ieşi mai mult de 50.000 de oameni.

Conform HotNews au  ieşit, dar din cauză că românii se lptă cu mititeii, cu grâtarele şi cu berea:

Alba Iulia: Aproximativ 200 de membri PSD participă la marş

Cei aproximativ două sute de membri PSD s-au adunat în faţa sediului partidului, de unde au pornit pe jos prin centrul oraşului Alba Iulia.

Protestatarii au bannere cu mesaje precum „Vrem alt guvern, 1 Mai corect”, „Vrem alt guvern, 1 Mai corect cu pensionarii”, „Vrem alt guvern, 1 Mai corect cu profesorii”.

Liderul filialei judeţene, Ioan Dârzu, a spus că acţiunea se doreşte în primul rând un protest faţă de „măsurile dezastruoase” din ultima perioadă ale Guvernului.

„În Alba, într-un judeţ fruntaş la şomaj, noi milităm astăzi (sâmbătă – n.r.) pentru crearea de locuri de muncă şi atragerea de investitori. Vrem, prin acţiunea noastră, să le reamintim celor care sunt la putere că au uitat ce au promis în campania electorală, iar greutăţile crizei le-au lăsat pe umerii celor mulţi şi simpli”, a declarat Dârzu.

Oradea: Circa 400 de persoane participă la marş

Aproximativ patru sute de persoane s-au adunat în faţa sediului PSD Bihor, pentru a participa marşul organizat de formaţiune pe străzile din Oradea.

„Este anul în care, după ce ne-am obişnuit să sărbătorim această zi prin distracţie, sărbătorim protestând faţă de activitatea Guvernului, mai exact inactivitatea Guvernului, şi faţă de activitatea acestui partid-stat de bolşevici, care uită că în decembrie ’89 au murit multe persoane pentru democraţie”, a declarat preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang.

El a menţionat că acţiunea se desfăşoară sub sloganul „Vrem un alt guvern, 1 Mai corect”.

Bistriţa: Peste 500 de persoane, majoritatea membri PSD, au protestat în faţa Palatului Administrativ

Protestatarii, care purtau tricouri albe şi roşii inscripţionate cu mesajul „Vrem alt guvern! 1 Mai corect”, au ajuns, în jurul orei 10.00, în faţa Palatului Administrativ, venind în coloană din parcarea unui supermarket din Bistriţa, unde şi-au lăsat maşinile, autocarele şi microbuzele.

În frunte cu purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, care este liderul PSD Bistriţa-Năsăud, protestatarii au scandat „Jos Guvernul!” şi „Hoţii, hoţii!”, „Hai să facem poc cu Guvernul Boc!”.

Coloana de protestatari, purtând zeci de pancarte albe, roşii şi portocalii inscripţionate cu mesajele: „Vrem alt guvern! 1 Mai corect”, „Boc, Funeriu, Udrea, 1 Mai linguşitor ca altul”, s-a oprit în faţa Palatului Administrativ şi a continuat să fluiere şi să scandeze aceleaşi lozinci.

Arad: Circa 300 de persoane participă la marşul PSD, scandând lozinci împotriva Guvernului

Participanţii la marş sunt membri ai PSD, ai PRM şi ai Ligii Judeţene a Pensionarilor şi poartă pancarte şi bannere cu lozinci împotriva Guvernului.

Protestatarii scandează, la portavoce, lozinci precum „Nu mai vrem deloc să trăim cu Boc” sau „Poate avem noroc şi scăpăm de Boc”. Pe pancarte mai sunt scrise mesaje precum „Stop risipei banului public”, „Nu mai scurtaţi viaţa pensionarilor” sau „Faceţi din sănătate o prioritate”.

Preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, a declarat că acţiunea se doreşte un protest „faţă de degradarea constantă a calităţii vieţii în România”.

Sibiu: Aproximativ 700 de persoane au participat marşul organizat de PSD

Circa şapte sute de persoane, membri şi simpatizanţi ai PSD, s-au adunat în faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD Sibiu şi au pornit într-un marş prin Piaţa Mare a oraşului şi pe bulevardul central.

Manifestanţii aveau pancarte pe care scria „Locuri de muncă în România bine plătite”, „Punctul de pensie 45 la sută”, „Dreptate socială”, „Respect pentru pensionari şi salariaţi”, „Locuinţe sociale pentru tineri”, „Salariu minim de 300 de euro în România” şi „Condiţii de muncă mai bune”.

Acţiunea a durat aproximativ o oră.

Lupeni: Ponta şi participanţii la miting au participat la un marş prin centrul oraşului

Participanţii la mitingul de protest organizat de PSD la Lupeni au parcurs centrul oraşului într-un marş condus de liderul partidului, Victor Ponta.

După ce şi-a terminat discursul, ţinut în faţa a circa 300 de participanţi la mitingul de protest, Ponta a plecat într-un marş, împreună cu protestatarii, convoiul parcurgând centrul oraşului Lupeni.

Cei care l-au urmat îndeaproape pe liderul social-democrat au agitat steagurile roşii cu sigla PSD, dar şi pe cele tricolore, şi au scandat sloganuri precum: „Ponta, nu uita, Valea Jiului te vrea!”, „Ponta, preşedinte” sau „Băsescu, pentru noi eşti o ladă de gunoi”.

Mulţi dintre locuitorii oraşului Lupeni i-au spus că sunt foşti mineri, actualmente pensionari şi au cerut să facă ceva în privinţa pensiilor. Totodată, o mamă care ţine de mână doi copii i-a cerut lui Ponta să le dea ceva şi copiilor. Ponta i-a răspuns că o să facă tot posibilul să le dea o şcoală mai bună şi le-a spus că românii nu trebuie să aştepte pomană.

De asemenea, Ponta le-a spus jurnaliştilor care-l însoţeau să remarce faptul că mitingul pe care îl conduce beneficiază din plin de o zi frumoasă şi de prezenţa soarelui pe cer, el făcând aluzie la sintagma cu care a fost gratulat în cursul zilei de vineri la şcoala politică a PSD, respectiv aceea că „Ponta apare, soarele răsare”.

Pe stradă, Ponta s-a întâlnit şi cu doi foşti mineri, pensionaţi. Aceştia i-au făcut lui Ponta urarea Să trăiţi bine!”, dar şi să nu se lase.

Ploieşti: Aproximativ 300 de persoane la mitingul de protest pe care PSD l-a organizat, de 1 Mai

Acţiunea de protest organizată de filiala judeţeană Prahova a PSD a început în jurul orei 10.30, în Piaţa Mihai Viteazul, situată aproape de centrul municipiului Ploieşti.

Cei aproximativ 300 de protestatari au mărşăluit până în zona centrală a Ploieştiului, pe traseu adăugându-se alte câteva zeci de persoane. Demonstranţii au purtat pancarte pe care scria: „Vrem un alt guvern, 1 MAI corect”, „Boc, Funeriu, Udrea, 1 MAI linguşitor ca altul”, „Guvernul Boc, 1 MAI rău nu se poate” şi „1 MAI corupt ca altul, Boc, Anastase, Videanu”.

Participanţii la miting s-au oprit pe platoul din faţa Palatului Culturii, unde au scandat lozinci împotriva Guvernului şi au ascultat discursuri critice la adresa Cabinetului Boc, ţinute de lideri ai PSD Prahova.

Acţiunea s-a încheiat după mai puţin de o oră.

Focşani: Aproximativ 3.000 de persoane, la mitingul PSD

Marşul, la care, potrivit jandarmilor, au luat parte circa 3.000 de persoane, s-a desfăşurat pe traseul: Stadionul Tineretului-Bulevardul Cuza Vodă-strada Republicii-Piaţa Gării şi s-a finalizat cu un miting în Piaţa Gării, unde protestatarii au scandat „Jos Guvernul Boc!”.

În Piaţa Gării, timp de aproximativ o oră, mai mulţi primari PSD din Vrancea şi parlamentari le-au vorbit oamenilor, arătând că România trece prin cea mai grea situaţie din ultimii 20 de ani, situaţie cauzată de incompetenţa Guvernului Boc.

Mitingul s-a încheiat în jurul orei 12.00, fără incidente.

Bucureşti

Circa 10.000 de persoane 😀 , dupa aprecierea organizatorilor , au participat, sambata, in capitala, la un mars si un miting de protest organizate de filiala PSD Bucuresti, condusa de Marian Vanghelie. Dupa un mars desfasurat intre Arcul de Triumf si Piata Victoriei, participantii au luat parte un miting de protest in fata Guvernului, transmite Mediafax . Mitinguri ale social-democratilor au avut loc si in alte orase din tara.  

Potrivit reprezentantilor Jandarmeriei, circa 5.000-6.000 de persoane au participat la actiunile de sambata ale PSD (după părerea mea doar vreo două mii). Deputatele Aura Vasile si Rodica Nassar s-au numarat printre participanti.
Participantii s-au reunit la Arcul de Triumf, la ora 11.00, deplasandu-se apoi pe Soseaua Kiseleff catre Piata Victoriei, unde au luat parte la un miting de protest. Organizatorii au instalat in Piata Victoriei o scena unde au tinut discursuri lideri ai PSD Bucuresti, intre care Marian Vanghelie, precum si sindicalisti.
Participantii au purtat tricouri rosii, cu inscriptii de genul „Vrem un alt Guvern, 1 MAI corect”, „Guvernul Boc, 1 MAI rau nu se poate!” sau „Barceanu, Blaga, Videanu, 1 MAI corupt ca altul”. Demonstrantii au scandat lozinci impotriva Guvernului Boc si a presedintelui Traian Basescu, precum „Jos Basescu”, „Jos cu pinguinul”, „Jos cu marinarul” si „Hotii”.
Ca urmare a actiunilor PSD Bucuresti, traficul rutier a fost este restrictionat, sambata, intre orele 10.30 si 13.15 intre Soseaua Kiseleff si Piata Victoriei.
Mitinguri ale social-democratilor au avut loc si in alte orase din tara.

Legat de Vangheliomiting, eu aş avea o întrebare: Cum se împacă acest demers cu faptul că partidul depune toate eforturile pentru ca liderii săi bănuiţi de corupţie (vezi Năstase) să nu ajungă în justiţie, sau cu faptul că are în rândurile sale, un individ ca M.Geoană, a cărui cumnat are ca bugetar nişte venituri cu mult peste ceea ce ar trebui să aibă?