Arhiva

Archive for 5 noiembrie 2010

Ciuciuvică, treci pe lecitină

5 noiembrie 2010 2 comentarii

Ia uite dom’le ce se întâmplă dacă bagabonţeşti pe Net,  te împiedici de trecut. Mai precis de trecutul unora care se pare că şi l-au cam uitat.

Nu mai departe de ieri l-am văzut pe Mugur Ciuciuvică la Ralitatea tv… Cum mai combătea el probabil la schimb cu Corina Drăgotescu, respectiva stăpână a drepturilor asupra lu’ Carici Pogonici care a mers la Antena 3. Fatalitatea a făcut ca cele două emisiuni să fie date simultan în reluare şi n-am reuşit să le văd decât pe sărite. Nu că nu aş şti ce s-a vorbit, oricum mai nou mă uit la Antena 3 şi la Realitatea tv fără sunet. E mai haios aşa.

Ei bine, Mugurel ăsta, pe la începutul mileniului a fost ţinta unei urmăriri penale. Cu siguranţă că tot de la Băsescu i se trăgea şi atunci, pesedeii cu care azi combate cot la cot nu aveau nici un amestec. Dacă nu mă înşel a văzut şi cum îi stă la bulău. Bune, nu prea avea de ce să se supere. Poate era cald afară şi l-au băgat doar să se răcorească puţintel. Doar, Bonbonel era băiat bun… altfel nu văd cum de stau uneori şi combat cu bucurie cot la cot prin televiziunile lui Vîntu…

Deci, iată cam ce scria pe Goarna.go.ro http://www.goarna.go.ro/arhiva/arm2.htm

RAPORTUL ARMAGEDDON II


(ceea ce vedeţi aici serveşte la urmărirea penală a unor persoane)

Fideli principiului transparenţei şi în temeiul dreptului constituţional la informaţie (art. 31 al Constituţiei României), urmându-ne ideea de combatere a oricărei forme de cenzură, punem online ceea ce în mod cert cineva a trimis prin e-mail la un număr semnificativ de adrese de instituţii şi publicaţii, stârnind reflexele de miliţieni în procurorii şi…hmm, miliţienii bucureşteni.

Organele de cercetare penale afirmă că identitatea autorului a fost găsită întâmplător, în urma unei anchete de rutină privind utilizarea de software fără licenţă. Mandatul de arestare emis pe numele lui Ovidiu  Cristian Iane, un nimeni care a şi recunoscut fapta ce-i e pusă în sarcină, menţiona în primul rând „utilizarea ilicită de software”. Recomandăm aşadar celor care au Windows piratat să aibă în permanenţă o valijoară cu strictul necesar la îndemână; oricând, organele pot bate la uşă.

Şi, acum, textul cu pricina.

„Anul 2002 este crucial pentru Romania atat in ceea ce priveste imbunatatirea vietii economico-sociale, cat si in privinta integrarii tarii noastre in NATO.

Nu putem sa nu sesizam ca in calea ambelor deziderate ale poporului roman se ridica o serie de oprelisti pe care, numai cunoscandu-le, opinia publica si factorii de decizie din Romania le vor putea inlatura.

1. Transformarea PSD in partid stat.
2. Conducerea discretionara a tarii exercitata de seful partidului majoritar si al Guvernului.
3. Asemanarea comportamentala tot mai accentuata intre Adrian Nastase si Nicolae Ceausescu.
4. Averile considerabile si luxul afisat de liderii PSD de la nivel central si local, in contradictie cu nivelul de trai precar al majoritatii populatiei.
5. Coruptia institutionalizata si presiunile in crestere, la nivel central si local, in vederea colectarii de fonduri pentru partidul de guvernamant.

Pornind de la aceste 5 puncte care se regasesc si in majoritatea analizelor de tara care se fac la nivelul institutiilor internationale si al ambasadelor marilor puteri la Bucuresti, unele chestiuni aparand cu foarte mare claritate, impotriva uzantelor diplomatice, in discursul unor personalitati ca lordul George Robertson, secretarul general al NATO, si Michael Guest, ambasadorul SUA, vom prezenta periodic diverse aspecte care pot lamuri anumite chestiuni.

Nota referitoare la situatia materiala a familiei NASTASE si a legaturilor cu diversi oameni de afaceri.

• Familia Nastase dispune de 4 locuinte de lux in Bucuresti si provincie:

– Str. Jean Texier nr. 4. Sotii NASTASE au locuit cu chirie in aceasta locuinta inainte de 1989 si au cumparat-o ulterior. In prezent aici isi au sediul Cabinetul de avocatura ADRIAN NASTASE si Fundatia Romania mileniului trei condusa de dna DANA NASTASE.
– Vila de vacanta in statiunea montana Cornu construita de sotii NASTASE la inceputul anilor ’90.
– Str. Aviator Petre Cretu, nr. 60, imobilul revendicat de mama dlui ADRIAN NASTASE in justitie si obtinut prin hotarare judecatoreasca in 1994 apartine de fapt dlui NASTASE, desi, fictiv, mama primului ministru a vandut acest imobil dnei Dana Maria Barb, sora dlui NASTASE.
– Str. Maresal Prezan nr. 4, locuinta de protocol pe care dl NASTASE o ocupa din 1992 in calitate de demnitar.

• Familia Nastase are in constructie 2 imobile de lux:

– Hotel de lux in Predeal, str. Muncii. In constructie (S.C. EDILCONST-Campina). Urmeaza a fi finalizat pana la sfarsitul lunii ianuarie 2002.
– Imobil de 6 niveluri pe strada Muzeul Zambaccian nr. 16, langa Televiziunea Romana. In constructie.

In legatura cu acest imobil exista date certe cu privire la modul fraudulos prin care dl ADRIAN NASTASE a intrat in posesia terenului pe care se realizeaza constructia, fiind intrunite toate elementele constitutive ale unei operatiuni de spalare de bani.

Astfel, in anul 1998 proprietarii de drept ai terenului in suprafata de 700 mp si cu o valoare de piata de circa 400.000$ vand acest teren pentru numai 2.000$ unui intermediar, care, dupa numai o luna, revinde terenul cabinetului de avocatura ADRIAN NASTASE pentru echivalentul in lei al sumei de 10.000$.

Aceasta manevra „clasica” in zona afacerilor imobiliare mascheaza fie o „spaga” de 400.000$ primita de dl NASTASE pe aceasta cale, fie spalarea de catre acesta a sumei de 400.000$ obtinuti anterior si pe care nu putea sa-i justifice.

Construirea de catre dl NASTASE a acestui imobil a facut obiectul unui articol de presa, relevant fiind faptul ca in dreptul la replica, pe care primul ministru l-a dat ulterior in acelasi ziar, acesta evita orice precizare cu privire la modul in care a „reusit” sa cumpere cu 10.000$ terenul care valora 400.000$.

• Colectia de arta a familiei NASTASE este apreciata, in cercurile cunoscatorilor, la aprox. 2.000.000$ (circa 65 miliarde lei). Cunoscuta fiind apetenta aproape patologica a dlui ADRIAN NASTASE pentru obiecte de arta, cu ocazia zilei sale aniversare acesta a primit astfel de cadouri evaluate la 300.000$ (circa 9,6 miliarde lei).

• Exista informatii privind participarea celor doi soti NASTASE ca actionari importanti la o serie de societati comerciale cu profil agricol din judetele Calarasi si Ialomita, precum si la S.C. Murfatlar S.A., familia NASTASE intrand in posesia acestor actiuni in urma decesului lui Angelo Miculescu, tatal dnei NASTASE (fost ministru al Agriculturii inainte de 1989).

• Costurile scolarizarii copiilor familiei Nastase se ridica la valoarea de 20.000$ pe an, echivalentul a circa 650 milioane lei. Cei doi fii ai domnului Adrian Nastase invata la Scoala Americana Internationala din Bucuresti.

• Este cunoscuta usurinta cu care cei doi soti NASTASE cheltuiesc sume exorbitante, ceea ce indica existenta unor venituri importante care nu se justifica prin salariul dlui ADRIAN NASTASE sau prin castigurile cabinetului de avocatura al acestuia.

– Subscrierea de catre dl ADRIAN NASTASE a sumei de 102 milioane lei pentru achizitionarea de actiuni la Dracula Parc.

– Donarea sumei de un miliard de lei pentru repararea unei manastiri. (Aceasta donatie s-a facut prin intermediul Fundatiei Romania mileniului trei, condusa de dna NASTASE, fundatie prin care s-au derulat sume de mai multe zeci de miliarde de lei pe parcursul anului 2001.)

– Achizitionarea de catre dl ADRIAN NASTASE de obiecte de arta, suveniruri, imbracaminte cu sume de ordinul miilor de dolari cu ocazia deplasarilor in strainatate inca din perioada 1992-1996.

– In acest sens se detin informatii ca sotii NASTASE au efectuat in perioada 1995-1996 mai multe deplasari la Istanbul, folosind un avion al unei companii private pentru perfectarea unor afaceri si achizitionarea unor obiecte de arta. La Istanbul persoana de sprijin era dl Oreste Ungureanu, seful Agentiei Economice din Turcia.

• Informatiile despre sursele de venituri ale familiei NASTASE sunt legate de relatiile celor doi cu o serie de oameni de afaceri din Romania.

– In perioada 1993-1995 a existat o apropiere intre dl ADRIAN NASTASE si Sever Muresan, concretizata dupa afirmatiile acestuia din urma prin oferirea unor importante sume de bani dlui ADRIAN NASTASE, care a pretins ca banii respectivi sunt folositi pentru finantarea partidului.

Relatia a fost intrerupta de catre dl NASTASE la interventia dlui Viorel Hrebenciuc (atunci secretar general al Guvernului), care l-a informat pe dl NASTASE despre iminenta izbucnire a unui scandal financiar legat de Sever Muresan si Banca Dacia Felix.

– Inca de la inceputul anilor ’90 o puternica prietenie leaga familia NASTASE de controversatul om de afaceri Alexandru Bittner. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de dna NASTASE si de dl Sorin Tesu, omul de incredere al familiei NASTASE, actualmente sef de Cabinet al primului ministru.

Alexandru Bittner a afirmat in mai multe randuri ca in perioada 1997-2000 a finantat periodic familia NASTASE cu sume cuprinse intre 5000 si 10.000$, sume transmise fie direct dnei NASTASE, fie prin intermediul lui Sorin Tesu. In prezent, firme apartinand lui Bittner Alexandru desfasoara afaceri cu diverse regii sau societati cu capital de stat, cum sunt Petrom si RAPPS, afaceri mijlocite si de a caror buna desfasurare se ocupa Sorin Tesu.

– In anul 1999 directorul general al Petrom, Ioan Popa, l-a abordat pe dl ADRIAN NASTASE, propunandu-i sa finanteze partidul in schimbul mentinerii in functia de director dupa castigarea alegerilor de catre PDSR.

Este cunoscut faptul ca Popa Ioan i-a dat dlui NASTASE sume de ordinul zecilor de miliarde de lei, gestionarea acestor sume in folosul partidului sau in folos personal fiind la discretia actualului prim-ministru.

Nu avem informatii cu privire la modalitatile prin care se efectuau platile de catre Popa, ceea ce ne face sa banuim ca acestea erau facute nemijlocit.

Nu exista informatii in legatura cu continuarea platilor efectuate de Popa si dupa alegerile din 2000.

Relatia NASTASE-Popa s-a intarit continuu, incat primul ministru a afirmat in doua randuri, in prezenta unui cerc restrans de ministri si de liderii PSD, ca de Petrom se ocupa el personal si ca orice chestiune legata de Popa sau de Petrom trebuie discutata direct cu el pentru ca numai el decide in aceste chestiuni.

– Dl ADRIAN NASTASE a fost in relatii apropiate cu omul de afaceri romano-francez Adrian Costea, pe care l-a cunoscut prin intermediul lui Virgil Magureanu.

Pana in anul 1997 dl ADRIAN NASTASE l-a vizitat de mai multe ori pe Costea la Paris sau Deauville, singur sau impreuna cu dna NASTASE, de fiecare data costul sejurului si al cumparaturilor efectuate de cei doi fiind acoperit de omul de afaceri.

Adrian Costea a afirmat la Paris intr-un cerc restrans, in cursul anului 2000, ca inainte de alegerile din 1996 i-a adus dlui NASTASE la Bucuresti, in cateva randuri, bijuterii de mare valoare si doua lingouri de aur, lasand sa se inteleaga ca nu intotdeauna i-a rambursat contravaloarea acestor bijuterii.

Tot el a afirmat in mai multe randuri ca fraudarea BANCOREX cu circa 6 milioane de dolari in urma unei afaceri cu motorina intre Costea si statul roman si care a constituit obiectul unui proces in care au fost acuzati Temesan si doi secretari de stat din perioada 1992-1996, a fost facuta la initiativa si cu implicarea lui Angelo Miculescu, tatal dnei NASTASE, in prezent decedat.

Adrian Costea considera ca unul dintre principalii vinovati pentru problemele pe care le-a avut cu justitia franceza este dl ADRIAN NASTASE si l-a acuzat public pe acesta de ingratitudine.

– Pana in 1996 principalul interlocutor al lui George Constantin Paunescu in PDSR a fost Viorel Hrebenciuc.

La inceputul anului 2000, G.C. Paunescu, aflat in SUA, l-a contactat direct pe dl ADRIAN NASTASE, oferindu-si serviciile si propunandu-i diverse colaborari.

Este de notorietate faptul ca G.C. Paunescu s-a oferit sa sponsorizeze vizitele in SUA ale dlui ADRIAN NASTASE si ale presedintelui Ion Iliescu, dar ca in final nu a achitat organizatorilor vizitelor (firma Eurasia Group) decat o parte din totalul de 205.000 dolari, ceea ce l-a determinat pe Ian Bremmer, presedintele Eurasia Group, sa se adreseze direct primului ministru. Dl Bremmer se adresa dlui NASTASE cu „Draga Adrian” si, scuzandu-se pentru ca-l retine cu astfel de probleme, suma fiind relativ mica pentru dl NASTASE, incheia rugandu-l pe acesta „sa-si foloseasca autoritatea morala pe care o are asupra Paunestilor” pentru a-i determina sa-si achite datoriile.

Din informatiile pe care le avem, dl NASTASE a incercat sa faca presiuni asupra lui G.C. Paunescu pentru a-l determina sa plateasca, dar acesta a refuzat, reprosandu-i primului ministru ca face aceste demersuri uitand tot ce a facut Paunescu pentru PDSR si pentru dl ADRIAN NASTASE personal.

In final, se pare ca suma a fost achitata de o firma americana cu care Paunescu intentiona sa deschida un post de televiziune in Romania, aceasta firma intrerupand ulterior orice afacere cu G.C. Paunescu. Consecinta acestui scandal a fost racirea relatiilor intre dl NASTASE si Paunescu.

– Este cunoscuta relatia dintre familia NASTASE si Gigi Netoiu, relatie intretinuta mai ales de prietenia dintre dna NASTASE si dna Luchi Grigorescu, concubina omului de afaceri.

Si in acest caz se vorbeste despre sume mari de bani primite de dna NASTASE in urma facilitarii unor afaceri ale lui Gigi Netoiu.

– Un alt afacerist care are legaturi stranse cu dl NASTASE este Gheorghe Dimitrescu. Dl Dimitrescu este vicepresedintele si unul dintre patronii firmei Jaro International. Aceasta este compania de transport aerian implicata in afacerea de contrabanda cu tigari, cunoscuta sub numele de „Portelanul”. Intre februarie si noiembrie 1996, 14 transporturi de tigari continand 35.000 de baxuri au fost aduse prin intermediul companiei Jaro la Baneasa, de unde, sub acoperirea unor transporturi de portelan, erau trimise in Occident. In mai multe randuri, compania lui Gheorghe Dimitrescu s-a ocupat de transportul dlui NASTASE si al familiei acestuia. In urma cu cativa ani, dl ADRIAN NASTASE impreuna cu dna NASTASE au facut o excursie in Tibet prin intermediul Jaro International. Pentru a-i recompensa serviciile, primul ministru l-a numit pe Gheorghe Dimitrescu consul general al Romaniei la New York.

– Incepand cu anul 1996, Sorin Ovidiu Vantu l-a finantat pe dl ADRIAN NASTASE cu sume cuprinse intre 3.000 si 5.000$ lunar. Aceasta finantare a fost intrerupta de catre dl NASTASE in septembrie 2001 din cauza riscurilor mari de expunere.

Datorita marii mediatizari a relatiilor oculte intre omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu si clasa politica romaneasca, dorim sa prezentam cateva aspecte mai putin cunoscute.

Actualul scandal este o etapa in cadrul razboiului din PSD intre Ion Iliescu si ADRIAN NASTASE, in care acesta din urma, avand si o echipa de sprijin mult mai competitiva, a reusit sa puncteze decisiv indreptand atentia opiniei publice aproape exclusiv asupra oamenilor politici din anturajul presedintelui Romaniei.

In realitate, relatii pecuniare cu Sorin Ovidiu Vantu au avut alaturi de dl ADRIAN NASTASE si persoane din anturajul acestuia, printre ei figurand Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Ovidiu Musetescu, Dan Matei Agathon, Sorin Tesu.

Ingrijorat de scandalul tot mai mare din jurul numelui sau, dar si de racirea brusca a relatiilor cu primul ministru, Sorin Ovidiu Vantu a facut presiuni asupra acestuia in cursul lunilor noiembrie si decembrie 2001, pentru a-l determina sa-si respecte promisiunile de protectie facute inca din anul 2000.

La sfarsitul lunii decembrie a anului trecut, considerand iremediabil compromisa relatia cu dl ADRIAN NASTASE si iritat de informatiile pe care le avea ca Mihai Iacob, adversarul sau, este sustinut de primul ministru, Sorin Ovidiu Vantu a hotarat sa-l atace pe dl NASTASE, anuntand dezvaluiri extraordinare pentru inceputul anului 2002, dezvaluiri menite sa duca la caderea Guvernului.

In ultimele zile ale anului trecut si in primele zile ale noului an s-au purtat negocieri intense intre reprezentanti ai primului ministru si Sorin Ovidiu Vantu. In substanta, primul ministru i-a promis omului de afaceri ca va fi protejat in continuare si ca, in plus, studiaza cateva planuri de a-l scoate pe Sorin Ovidiu Vantu de sub presiunea opiniei publice, cerand in schimb asigurari ferme ca numele sau si ale persoanelor din anturajul sau nu vor fi facute publice de catre omul de afaceri.

Reactia lui Sorin Ovidiu Vantu s-a vazut la emisiunea Antenei 1, pe care a decis ca nu este bine sa o contramandeze, dar in care nu a facut nici o dezvaluire. Atacul impotriva primului ministru din finalul emisiunii, care nu a adus nimic in plan informativ, a fost menit sa indeparteze suspiciunile legate de un acord intre dl ADRIAN NASTASE si Vantu.

Interesant in acest context este si avertismentul transmis in direct la televiziunea OTV duminica, 6 ianuarie, de catre adversarul lui Vantu, Mihai Iacob, care, informat despre acordul realizat in ultimul moment intre dl ADRIAN NASTASE si Sorin Ovidiu Vantu, a anuntat ca detine casete video cu inregistrarea unor intalniri din Delta Dunarii intre Vantu si o serie de personaje extrem de importante pe care a refuzat sa le nominalizeze precizand ca numele lor reprezinta asigurarea lui pe viata.

Din informatiile pe care le detinem si care provin din imediatul anturaj al lui Sorin Ovidiu Vantu, aceste personaje filmate de Mihai Iacob sunt: primul ministru ADRIAN NASTASE, ministrul Transporturilor si al Lucrarilor Publice, Miron Mitrea, ministrul Privatizarii, Ovidiu Musetescu, ministrul Turismului, Dan Matei Agathon. Inregistrarile au fost facute in primavara si vara anului 2001.”

Frumos, tare frumos…

Ciuciuvică tată, că tot zici tu că eşti medic, nu crezi că ar fi cazul să laşi etnobotanicele şi să treci pe lecitină? E drept, nu te face mai deştept (încă medicina are limite destul de evidente), dar măcar poate îţi aminteşti unde ţi-e casa. Nu-I frumos să stai toată ziua pe capul lui Voiculescu şi a lui Vântu…

A murit un demagog

5 noiembrie 2010 14 comentarii

A murit Adrian Păunescu…

Dumnezeu să-l ierte dacă poate.

Pentru mine e mort demult, ucis de propria aroganţă şi demagogie.

A murit când s-a autodeclarat cel mai mare poet român după Mihai Eminescu.

Eu nu pot să-l iert decât după ce îl vor ierta cei care au murit în ’89 pentru faptul că l-a pramărit pe Nicolae Ceauşescu, Partidul Comunist, Epoca de aur în mult prea multele spectacole grandioase, care se dădeau duminica seara. Atunci, sub masca prezentării unor coruri, ansambluri artistice şi persoane era scoasă în faţă fericirea de a fi conduşi de Ceaşcă şi de Măreţul Partid. După ’89, nonstop a încercat să-i cureţe imaginea lui Ceauşescu, să îl prezinte ca pe un fel de Cel Mare şi Bun, să îl preamărească.

Zicea cineva că e mare păcat că mor poeţii. În cazul lui Păunescu, poetul de casă al cuplului Ceauşescu, e păcat că s-a născut…

P.S.

Mulţi  plâng cu lacrimi de crocodil moartea lui Păunescu. Pun pariu că majoritatea nu ştiu nici măcar zece titluri de poezii scrise de acesta.

Categorii:Fapt divers Etichete: