Ciobaniada – manipulatio in integrum … Qui prodes ?!

Motto: 

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,

Tu ca bou’ stai ... 

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Ciobanii ca masă de manevră

Ciobaniada … manipulare în interesul … cui?

Legea vânătorii din 2006, o aberaţie legislativă antidemocratică, dispreţuitoare la adresa oricui nu este vânător.

La final se poate citi (eventual descărca), integral, Legea Vânătorii – 2006 ( de fapt de fapt a Legii nr. 407/2006 numită  „Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic” publicată în  Monitorul  Oficial cu nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cunoscută drept Legea Flutur …

Cioban

Ciobaniada

Gata, Ciobaniada fusă și să dusă …

S-a dat sau se va da o ordonanţă de urgenţă, ce-i anapoda se va … dezanpodiza şi toată lumea va fi fericită.

România intră iar pe făgaşul normal. Evident, după aceea sună ceasul, te trezeşti că constaţi că iar ai visat prostii.

Legat de Ciobaniadă (observaţi majuscula) aş dori mai întâi să fac nişte precizări. Cuvântul Ciobaniadă şi cioban nu au absolut nimic peiorativ, ba, aş zice dimpotrivă. Deşi am văzut că mulţi folosesc termenul voit pretenţios de „oier” şi se feresc  de folosirea termenului de „cioban” cam la fel cum se feresc de folosirea cuvântului „penal” ca sinonim pentru politician.

Indiferent la ce şabloane comunicaţionale se face apel, tocmai acest cuvânt, „oier” este cel cu probleme. Oieri sunt toţi cei care se ocupă cu creşterea oilor, ciobanul însă este cumva similar cu acela de „meşter”, „maestru” în alte domenii. A fi cioban e una a fi slugă la oi e alta. Toţi sunt oieri.

MINERI VS CIOBANI

Legat de Ciobaniadă, nu văd cu ce ar fi mai peiorativ decât termenul „mineriadă”. Mineriadele au fost rezultatul unei manipulări incredibil de perverse. A fi miner nu e nimic rău, e o meserie de mare tradiţie, grea dar extrem de onorantă. Chiar şi faptul că minerii au putut fi menipulaţi atât de uşor de un grup de ticăloşi arată faptul că au un fel de naivitate, sau, poate doar o lipsă de informare. După ce iasă din şut minerului nu prea are de ce să ăi ardă de politică, nu prea e interesant de ce fac alţii. El îşi vede de viaţa lui, de munca lui cruntă din fundul pământului, de problemele de zi cu zi.

Minerul ştie că relativa lui bunăstare (minerii câştigau întotdeauna mai bine decât multe categorii) depinde de şefi, ei mai ştiau că multe lucruri legatre de minele în care lucrează nu trebuie să se afle pentru că s-ar găsi tot timpul cineva „binevoitor” care ar zice că îi apără drepturile în realitate complicându-i viaţa. Ba mai mult, de „şefi” depinde chiar viaţa lui … Mineritul nu înseamnă doar ce se întâmplă acolo joc în întunericul acela material, depinde de runcţionarea tuturor maşinăriilor, de electricitate, de ventilatoare. E destul ca un ventilator să se oprească şi o grămadă de mineri pot muri arşi de gazul medan acumulat şi neevacuat. Or, tocmai „şefii” sunt cei în care trebie să aibă încredere că asigură funcţionarea întregului sistem.

Spre deosebire de miner care este atunci când dă cu picamerul un fel de maşinărie, cel care face munca brută, un cionan e un tip considerat a fi cel care ştie toate tainele meseriei.

Asemănarea frapantă este că ambii, şi minerul şi ciobanul sunt preocupaţi acolo, în lumea lor, unii zdrobiţi de un întuneric obsesiv, alţii aflaţi la dispoziţia vremii, a intemperiilor, bătuţi de soare, de ploi, de vânturi uneori sălbatice. Nu au ei timp de să afle ce scrie în legi. Ai ştiu de legile date de tradiţii, de legile firii instaurate în milenii.

Indiferent dacă tradiţia a impus legi uşor sau greu de respectat, acestea sunt adevărate cutume, sunt repectate fără ca cineva să se întrebe ceva legat de oiportunitate. Oportunitatea legilor ciobăniei e dată tocmai de îndelunga practicare a acesteteia. Practic, legile ciobăniei sunt legi ale firii. Acesta e motivul pentru care orice încercare de a le modifica pare complet anapoda.

Atunci când stă rezemat în bâta lui de corn cu cojocul atârnat pe umeri, ciobanul ştie câteva lucruri. Că oile sunt oi şi nu prea le duce capul, lăsate de capul lor se răsfiră ca proastele, că oile nu pot căra ceea ce e nevoie pentru desfăşurarea OK a acestei activităţi. Că oile nu se pot apăra de lupi, de urşi şi ce le-o mai putea ataca.

Astfel că, ciobanul, la turma lui are şi măgari care să care tot calabalâcul şi are şi câini care să adune oile atunci când e nevoie, când se deplasează de exemplu, alergând în jur şi lătrând, aceşti câini, relativ mici pun ordine în dezordine, când se opresc undeva pentru înoptat le adună grămadă, dacă vreuna menifestă tendinţe rebele, o aduce la ordine. Fără aceşti câini niciodată oile nu ar putea fi băgate în ţarc.

Sunt câini energici, relativ mici, foarte inteligenţi, foarte bine dresaţi, dar incapabili să apere oile de atacul lupilor sau al urşilor. Când un lup atacă o turmă de oi  nu se mulţumeşte să ia una şi să plece… „rupe” o mulţime, uneori zeci. Astfel că mai e nevoie de un alt fel de câini. De cei zişi „ciobăneşti” nişte câini puternici, de pază care nu ezită să sară la ricine care atacă turma.

Mulţi se tem de ei. Atunci când treci pe lângă o turmă de oi uneori vin la tine lătrând. Doresc doar să vadă ce hram porţi.

Aceşti câini ştiu un singur lucru. Viaţa lor e mai puţin importantă decât turma pe care o păzesc. Ei nu se îndepărtează niciodată de oi prea mult. Greu de crezut că vei vedea un câine ciobănesc bagabonţind pe coclauri la mai mult de 50-60 de metrii de oi.

De câţi câini e nevoie? Depinde de la caz la caz, doar ciobanul poate hotărî după nişte criterii destul de clare.

 

DISPREŢ vs DEMNITATE

Legat de Ciobaniada de acum câteva zile, practic de venirea ciobanilor în Capitală, trebuie remarcat modul paşnic în care s-au comportat, un pic de apărând doar pentru că simţeau că sunt dispreţuiţi, lăfaţi să fiarbă în suc propriu, poate-poate s-or plictisi şi se vor duce acasă.

Culmea nesimţirii  fost că, în loc să se ducă cineva … important, să îi întrebe ce doresc i-au închis în Parcul Izvor cam cum îşi închid ei oile în ţarcuri. Ba erau acolo şi „câinii care mână turma” cu căşti, bastoane, butelii de gaz iritant.

După un pic de năuceală în care au relizat cum stă treaba şi-ai zis „Hai” şi jandarmii au părut nişte maimuţoi inutili. Treaba e că atunci când şi-au zis „Hai” au pornit să se oprească fix în sala de şedinţe unde, printre râgâieli şi băşini parlamentarii tocmai îşi votau pensii pe care considerau că le merită.

Oare chiar le meritau? Ei zic că da pentru că munca lor este extrem de importantă şi şi-ai îndeplinit menirea. Aşa o fi dacă se consideră că menirea lor în Parlament este aceea de a-şi asigura lor şi famililor lor o bunăstare de  invidiat. Faptul că sunt aleşi îl interpretează mulţi drept „destinaţi”, adică nişte persoane superioare pentru care tot restul trebuie să se strofoace ca să le asigure o viaţă de huzur.

Problemele altora? Ale celor care i-au trimis? Aşa ceva nu intră în zona lor de interes. Oamenii să îşi plătească taxele şi să îşi vadă de treabă …

Bineînţeles că jandarmii şi-au arăta muşchi şi i-au oprit la intrare în curte.

LEGI INEPTE DATE DE POLITICIANI INEPŢI

De fapt, ce i-a iritat pe ciobani? De ce s-au dus acolo?

Doreau să se revadă acele înrădiri inepte, din ultima parte a toamnei până în prima parte a primăverii, conform Legii vântorii adoptată de unii care habar nu aveau despre ce e vorba în propoziţie, precum şi de acea reglementare referitoare la numărul de  câini. La şes un câine, la deal, doi, la munte trei.

Motivările sunt de-a dreptul inepte, date de cineva care a văzut oi doar la zoo sau împăiate la muzeu, dacă se uitau măcar la Animal Planet îşi dădeau seama de absoluta lipsă de logică.

Legat de ţinerea oilor în ţarc. Asta înseamnă că primăvara oile vor fi bolnave, dacă nu chiar moarte. Oile, din păcate pentru poiliticianu nu sunt ca nişte maşinării pe care le bagi iarna în garaj şi le scoţi primăvara.

Nu, ele sunt vii şi au nevoie de anumite chestii pentru a trăi.

Legat de numărul de câini INDIFERENT DE MĂRIMEA TURMEI, A  Asta e dincolo deorice logică.

Ce câine să aleagă ciobanul de la şes? Un câine care conduce poile sau unul care le poate păra? Greu de spus. Să zicem că cibanul îşi mobilizează toate rudele, le dă bâte şi le postează în jurul turmei cum şi-a postat jandarmieria scutierii în jurul ciobanilor. De unde draq să iei un câine destul de puternic să se lupte cu patru cinci lupi (aceştia atacă în haită) sau cu un urs de vreo 500 de kile, ursa care, ar naibii, nu e deloc asemănător cu „urşii gunoieri” de care trăiesc mâncând din tomberoanele braşovenilor.

Nu, pur şi simplu sunt nişte fiare extre de puternice care, dacă îi trag boului o scatoalcă îl bagă la conservă.

Ciudate sunt motivaţiile…

Legat de acea ţinere a oilor în ţarc auzeam ca motivaţie necesitatea de a se reface păşunile şi de a se proteja semănăturile.

Da, e nevoie de o resemănate a unor păşuni, dar în cele mai  multe locuri acestea se refac de la sine. Oile NU SMULG IARBA .. O TUND CU DINŢII LOR, iar primăvara iarba creşte din nou, întinerită şi viguroasă, căcărezele oilor având efectul de îngrăşământ natural.

Legat de semănături… Cele de toamnă (grâu) da, trebuie protejate, dar aşa era şi până acum… dacă era prins ciobanul pe un lan de grău, era amendat şi îl despăgubea pe propietar. Când vine vorba, însă, de mirişţi nesemănate sau de foste lanuri de porumb, acolo prezenţa oilor este mai mult decât benefică. Ele mănâncă ceea ce a rămas după recolare şi îngraşă solul. (Am avut ani la rând teren agricol, erau ani când era grău sau alte păoiase, atunci oile nu intrau, când aveam porumb oile măncau resturile de tulpini, făceau practic curăţenie).

Legat de câini, asta e absolut halucinant. Câinii ciobăneşti atacă vânatul? Poate, dar numai dacă iepurele ajunge destul de aproape de turmă sau încearcă să o traverseze. La fel şi căprioare…

Poate se spune că atacă lupii şi urşii … da, dar numai dacă aceştia vin să atace turma. După vând greu de crezut că ciobăneştii pot alerga … sunt câni mari, lenţi şi mai au şi bucata aceea de lemn atârnată de gât tocmai pentru a-i încetinii.

Mă uitam la şeful Comisiei Parlamentare pe Agricultură … un imbecil cum rar am văzut ..

Înconjurat de nişte jurnalişti, mai mult jurnalisde care probabil considerau că atunci când e vorna de câinii ciobăneşti e vorba fie de bişonul pe care îl plimbau ca pe un fel de accesaoriu de fiţe, fie de un dobermann sau de alt câine de luptă cu care se plimbă cei care le trezesc lor fantezii erotice.

Întrebat dacă el crede că sunt de ajuns unu, doi sau trei câini pentru pază, şeful Comisiei Parlamentare pe Agricultură a luat o moacă doctă (cam ca cea luată de Vanghelie când cu almanahele) dar enervat că nu e lăsat să îşi vază de mărirea pensie şi a spus ceva de genul: „Câini de pază? Nu există câini de pază la oi, sunt doar unii care le conduc”.

Probabil în mintea dumnealui, câinii de la stână sunt nişte animale de companie, ciobanii or fi cei care fug după oi, iar când vin lupii şi urşi intervin măgarii că d-aia au copite.

Tot legat de câini, s-a spus că în afară de faptul că strică semănăturile, aceştia s-ar mai face vinovaţi şi de distrugerea animalelor de pe fondurile de vânătoare.

Ca unul care detest vânătoarea ca pe ceva ce ar fi trebuit interzis, când e vorba de sport, putând fi folosit doar ca mijloc de control al populaţiilor de sălbăticiuni, stau şi mă uimesc… În afară de teren agricol, în afara intravilanelor avem doar fonduri de vânătoare? Ei nu zău.

Fonduri de vânătoare unde nişte căcănari cu bani stau frumos sub foişor şi aşteaptă ca vânatul să le fie adus de gonaci în bătaia puştilor? Sau unde ei, cei încă neluaţi de duba DNA-ului aterizează cu elicopterele şi trag ca apucaţii indiferent dezon? Singura limită fiind puterea elicopterului? Adică să poată duce tot ce au împuşcat …

E cel puţin halucinant. Tare aş fi curios câţi mănâncă şi se îmbracă de pe urm vânatului şi câţi de pe urma oeritului.

Dacă ar fi după mine cineva care vrea să vâneze ar trebui să aducă un certificat de la ciobani că nu le sunt deranjate oile de împuşcături.

Mi se pare un fel de culme a nesimţirii … pentru plăcerea de a ucide să înfometezi o naţie?

Oare la vânătorile lor, domnitorii noştrii puneau oprelişti ciobanilor pentru a putea ei să vâneze lupul ursul ori bourul? Nu cred…

„LEGEA VÂNĂTORII”, de fapt „Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic” cunoscută sub numele de Legea Flutur.

Legat de această poveste cu numărul de câini şi de aruncarea ei la ciobani precum un ciolan la câini, există un detaliu care nu li s-a spus acestora.

Legea era doar actualizată, povestea cu câinii e mai veche de prin 2006.

Ca să fixăm puţin temporal, în 2006 îl aveam ca Preşedinte pe Băsescu, Premier era Tăriceanu, Preşedinte la Senat era NICOLAE VĂCĂROIU, iar la Cameră, MIRON TUDOR MITREA… Ghici cine era iniţiatorul Legii Vânătorii, (de fapt a Legii nr. 407/2006 numită  „Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic” publicată în  Monitorul  Oficial cu nr. 944 din 22 noiembrie 2006) : Gheorghe Flutur … Personaj cunoscut, dar nu voi vorbi acum de dumnealui.

Din legea respectivă mi-aş permite să citez câte ceva:

La CAPITOLUL I, „Dispoziţii generale” la  Art. 1. – „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează” (de fapt un articol dicţionar care fixează nişte deviniţii):

a. administrator – autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi care asigură administrarea faunei de interes cinegetic;

e. cotă de recoltă – numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic stabilit anual de către administrator, care se poate vâna în cadrul unui fond de vânătoare;

hfaună de interes cinegetic – totalitatea exemplarelor din populaţiile din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul României;

i. fond cinegetic – fauna de interes cinegetic, împreună cu totalitatea fondurilor de vânătoare;

j. fond de vânătoare – unitatea de gospodărire cinegetică constituită indiferent de categoria de teren, indiferent de proprietar şi astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se includ în fondul de vânătoare suprafeţele din perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan, suprafeţele rezervaţiilor ştiinţifice, suprafeţele parcurilor naţionale, suprafeţele siturilor patrimoniului natural universal şi suprafeţele strict protejate din cadrul zonelor umede de importanţă internaţională;

n. jujeu – piesa de formă cilindrică, confecţionată prin strunjire, din lemn de esenţă tare, care trebuie purtată de câinii care însoţesc turmele şi cirezile de animale domestice;

w. zonă de linişte – suprafaţa stabilită în cadrul unui fond de vânătoare, delimitată şi marcată pe teren prin semne vizibile şi distinctive, destinată să asigure condiţii de viaţă optime faunei cinegetice existente în cadrul fondului de vânătoare respectiv, indiferent de anotimp.

Interesant, nu? Legea vânătorii stabileşte reguli pentru o activitate neconexă vânători, ba mai mult, activitatea de oierit ESTE REGLEMENTATĂ în funcţie de intereseşe vânătorii.

Respectiva zonă de linişte subordonează vânătorii orice fel de activitate şi nu prevede o armonizare cu intzeresele altora.

Cam ciudat, nu?

Art. 2. – Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional.

Interes cinegetic? I-auzi … cam ce înseamnă ştie lumea, de fapt deviniţia de dicţionar pentru CINEGÉTIC, este: ”De vânătoare, privitor la vânătoare; vânătoresc.” … Deci este  o chestiune DE INTERES EXTREM DE LIMITAT, dacă ne gândim la numărul de vânători raportat la numărul populaţiei.

Păi interesul faţă de oierit este unui cvasigeneral dacă ne cândim câtă lume foloseşte ca hrană sau pentru îmbrăcat prodose ale oieritului.

Vânătoarea fiind o activitate a unei elite mi se pare că este cumva călcat în picioare interesul general de interesul unor … scule pe bascule

Ba ni se mai şi prezintă SCOPUL  vânătorii. Nici vorbă să fie doar o activitate pentru delectarea unor căcănari ci:

Art. 3. – Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv.

Ameliorare a faunei, echilibru ecologic,  cercetare ştiinţifică, scop didactic … să-mi bag pucioru’ că muream prost. Vânând  de exemplu capre negre sau cerbi cu multe puncte la trofeu, adică exemplarele cele mai frumoase şi mai sănătoase, sau împuşcând porcii mistreţi crescuţi de Ţiriac în scopul de a se trage de budigăi cu ştabii de la Mercedes ori Audi se ameliorează apecia … se cercetează ştiinţific modul în care moare animalul împuşcat sau la fiecare vânătoare e pil de elevi cărora li se arată cum se pişă pe el ieprele înspăimântat…

Ei, dar constituirea unui fond de vânătoare care depăşeşte chiar limitele bunului simţ.

Art. 5. – (1) Criteriile de constituire a unui fond de vânătoare sunt următoarele:

  1. a) mărimea suprafeţei fondului de vânătoare;
  2. b) stabilirea faunei sedentare de interes cinegetic;
  3. c) limitele fondului de vânătoare;
  4. d) apartenenţa, de regulă, la acelaşi etaj altitudinal;
  5. e) structura de proprietate asupra terenului. Se urmăreşte, pe cât posibil, constituirea de fonduri de vânătoare pe terenuri care aparţin aceluiaşi tip de proprietate;
  6. f) existenţa diversităţii din punct de vedere al folosinţei terenurilor. Se urmăreşte ca în cadrul unui fond de vânătoare să existe cât mai multe categorii de folosinţă a terenului;
  7. g) constituirea, în timp, a fondurilor de vânătoare.

(2) Suprafaţa unui fond de vânătoare va fi de cel puţin 5.000 ha la câmpie şi în Delta Dunării, 7.000 ha la deal şi 10.000 ha la munte.

(3) Suprafaţa minimă necesară pentru un membru vânător este de:

  1. a) 150 ha la câmpie şi în Delta Dunării;
  2. b) 250 ha la deal;
  3. c) 350 ha la munte.

Să ne amintim de acea zonă de linişte văzută ca  suprafaţa stabilită în cadrul unui fond de vânătoare, delimitată şi marcată pe teren prin semne vizibile şi distinctive, destinată să asigure condiţii de viaţă optime faunei cinegetice existente în cadrul fondului de vânătoare respectiv, indiferent de anotimp.

Deci, 150 hectare de teren pe cap de vânător în Deltă, 250 ha la deal, 350 ha la munte … Dacă vorbim de zece vânători avem 1500 hectare de teren pe cap de vânător în Deltă, 2500 ha la deal, 3500 ha la munte …

De ce? Pentru ca zece inşi să „puşte” nişte animale care nu au nici o vină că există. Or fi cumva animalele lor? Oare câţi oameni ar putea fi săturaţi de produsele oieritului practicat pe acele hectare?

Cine îi dă dreptul administratorului fondului de vânătoare să hotărască asupra unor suprafeţe PE CARE NU ESTE PROPRIETAR? Habar n-am, Sfântul Duh poate …

Da, fără nici un fel de mişto.

Administratorul fondului de vânătoare nu are dreptul cu e obligat să folosească terenul respectiv conform interesului cinegetic deşi nu e al lui, chiar al statului dacă e, propietar e poporul şi nu cei câţiva căcănari cu porniri sângeroase:

Administratorul pădurilor statului are obligaţia să asigure, cu titlu gratuit, în fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri libere de vegetaţie forestieră, destinate cultivării, depozitării şi distribuirii hranei complementare a vânatului şi amplasării construcţiilor şi instalaţiilor vânătoreşti, inclusiv a fazaneriilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, după cum urmează:

  1. a) în etajul altitudinal de munte: 1 ha pentru 1.000 ha de pădure;
  2. b) în etajul altitudinal de deal: 2 ha pentru 1.000 ha de pădure;
  3. c) în etajul altitudinal de câmpie: 3 ha pentru 1.000 ha de pădure.

Şi culmea nesiţirii, proprietarii de terenuri sunt obligaţi „să ia măsurile prevăzute de lege pentru protecţia faunei cinegetice” … „răspund pentru pagubele pe care le produc acestora prin acţiuni ilicite săvârşite cu intenţie sau din culpă” dar nu au dreptul că profite şi ei de pe urma vânătorii.

Culmea e că dacă ai un teren agricol şi ai pe el de exemplu sfeclă şi vine ieuraşu’ bagabontu’ de îţi haleşte jumătate din sfeclă tu nu poţi să te opui, nu, iepraşu’ e parte din fondul cinegetic.

Proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu orice titlu, precum şi executanţii de lucrări de orice natură pe terenurile din fondurile de vânătoare sunt obligaţi să ia măsurile prevăzute de lege pentru protecţia faunei cinegetice şi a mediului său de viaţă şi răspund pentru pagubele pe care le produc acestora prin acţiuni ilicite săvârşite cu intenţie sau din culpă.

Şi acum vine partea cea mai veselă, ceacare reglementează şi numărul de câini ciobăneşti:

La Art. 23.  „În scopul gestionării durabile a faunei de interes cinegetic, se interzic”:

………

b) păşunatul în păduri;

…….

d) înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic;

…….

h) circulaţia persoanelor sau a mijloacelor de transport însoţite de câini liberi, legaţi ori captivi, care aparţin altor categorii decât câinii de vânătoare sau însoţitorii de turme ori cirezi, altfel decât vaccinaţi sau dehelmintizaţi;

……..

j) circulaţia, pe fondurile de vânătoare, a persoanelor însoţite de câini, fără a fi purtaţi în lesă, din alte rase decât cele admise la vânătoare în România;

k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei;

……….

p) nepredarea către gestionar sau către un reprezentant al acestuia, în termen de 7 zile de la momentul găsirii, a coarnelor lepădate de cervide;

q) neanunţarea celei mai apropiate primării despre existenţa în fondurile de vânătoare a unor cadavre de animale din speciile de faună de interes cinegetic;

…………

s) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole sau silvice a substanţelor chimice toxice pentru fauna de interes cinegetic, fără luarea măsurilor de protecţie a acestora;

…………

ţ) producerea, procurarea, comercializarea şi deţinerea curselor de orice fel destinate capturării sau uciderii vânatului, fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

…………..

w) deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul fotografierii sau filmării, în afara traseelor turistice sau a căilor de comunicaţie.

Cum ar veni, avem cam aşa:

De la punctele b, d, h, j, k, s, ţ, w înţelegem că, indiferent de faptul că eşti propietarul unui teren, agricol, păşune sau pădure mi poţi să:

– Permiţi păşunatul în pădure şi asta nici măcar dacă ai oile tale prsonale,

– Să îţi depozitezi de exemplu îngrăşământul chimic (azotat de amoniu) pe care să îl foloseşti mai apoi la îngrăşarea terenului ca nu cumva să îi vină iepurelui să mănânce şi să moară ca prostu’. Atenţie ! Iepurele poate mânca şi după ce ai împrăştiat respectivele substanţe … Deci nu poţi folosi deloc chimicale.

– Nu poţi să îţi protejezi terenul agricol punând curse împotriva sălbăticiunilor, deşi un cârd de iepiri îţi poate face praf recolta.

– Culmea nesimţirii este însă punctul K unde se interzice „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei;”

Deci, la câmpie câinele ăla săracu trebuie să fie polivalent. El trebuie să ştie şi să comande oile, şi să le păzească atunci când sunt plecate la păscut, dar şi să păzească vigilent stâna.

Ce nu am înţeles eu, faptul că un câine le poate face pe toate trebuie certificat de o declaraţie pe propie răspundere cu semnătură olografă? O fi trebuind şi legalizată la notar?

ŞI TOTUŞI, CINE I-A MANIPULAT PE CIOBANI?

Din  faptul că au reacţionat abia acum la o lege dată prin 2006 este cel puţin straniu.

Oare asta nu ne arată că în aceşti ani ciobanii nu ştiau de aceste prevederi legale? Că nu pe toţi ciobanii îi chiamă Ghiţă şi nu se joacă pe laptop?

De ce oare nu s-o fi găsit până acum cineva care să le spună de matematica legislativă care le reglementază numărul de dulăi?

 Al cui să fi fost oare interesul de a se afla abia acum ca şi cum ar fi vorba de nişte prevedri noi? Să fie vorba de cei care, acum un an „şi-au luat ţara înapoi”? .. No sheet … a dracului coincidenţă.

Oare ce ce nici unparlamentar în tot acest timp nu s-o fi sesizat? Că altă treabă oricum n-are. Sau are? De exemplusă îşi mărească veniturile?

Chiar Preşedintele vine dintr-o zonă unde ciobănitul este o activitate cu grad zero de interes. Să fie mai interesant de ce trebuie să facă pentru a-şi creşte luxul în care trăieşte, bugetul instituţiei şi pensia pe care o va primi când nu va mai fi preşedinte? Sau, poate, să dumnealui preocupat de cum să îşi salveze restul de case luate abuziv, cu acte false la vremea când era primar de Sibiu?

De politicienii in Parlament nici nu mă mai întreb. La ei atribuţiunile nu au nici o treabă cu interesul alegătorilor, ei trebuie să ne sfideze pe noi toţi cu adoptarea legii pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi – cu o suplimentare de 1500 lei per mandat -, la pachet cu majorarea salariilor aceloraşi, cu 10 procente, precum şi a altor indemnizaţii şi sume forfetare, başca majorarea bugetului celor două camere parlamentare.

Sau, mai ştii păcatul, poate tocmai interesul acestor creşteri a pensiilor speciale să fi dus bulzul la explozie pentru a nu mai vedea ce fac ei privind spectacolul străzii cu ciobani turişti.

Oricum de rezolvat s-a rezolva româneşte … „Să mor io că se rezolvă” li s-a spus şi gata, ciobanii  au plecat la oile lor cu mintea creaţă de agitaţie demă de un cabinet de psihiatrie a învăţătoare parlamentărese.

S-a terminat ca în Mioriţa, fatalmente previzibil. Ciobanul continuă să fie ţinut de fraier.

Cum o lună, când cu manifestaţiile pornite de la Colectiv”  ziceam că acest parlament trebuie să plece şi să mergem la anticipate, mi s-a spus că nu era democratic aşa, că ei au mandate de îndeplinit etc… Tare aş vrea să văd şi eu pe alegătorul care s-a dus la urne cu cândul la pensia alesului său.

Acum nu mai zic aşa, aceşti scârboşi profitori ai naţiei nu trebuie să plece doar, trebuie şi arestaţi mai întâi.

Ei sunt acolo trimişi de un electorat cu mintea spălată de votul unui electorat bulversat, intimidat, minţit, spălat pe creier de perversitatea unei clase politice nedemne şi  nu vor pleca, sunt sigur. Singura chestie pe care o vor face în ultima parte de mandat va fi doar ca să lucreze, substanţial, în propriul beneficiu, precum şi în al celor dij cercul lor de interese.

Stau şi mă întreb şi eu precum capra care nu ştie dacă e poziţie sau animal: pe cine mama dracului  mai reprezintă aceşti limbrici autodenumiţi aleşi .. da, aleşi ai „găleţilor de plastic”, kilelor de făină şi ulei electortal, cumpărate din bani negri?!

Pe alegătorii lor, care, în bună parte, subzistă din pensii de 300-400 de lei?

Pe românii care fug în lume, cot la cot cu arabii – a se ţine cont că în ţările UE trăiesc, astăzi, peste două milioane de români – ca să-şi găsească un loc de muncă, retribuit decent pentru ei, cum ar fi de exemplu ştergera la cur a cineştie cărei babe spanioloaice care are o pensiedupă o viaţă de taxatoare la buda publică mai mare decât unu cu studii superioare şi masterat de pe la noi?

Pe copiii acestora, adolescenţi, care îşi pun capăt zilelor, de dorul părinţilor, aproape pierduţi, asta în cazul în care nu se fac bagabonji şi a nevestelor care ori se fac curve, ori se apucă de furat?!

Pe tinerii ucişi de consecinţele indolenţei şi ineficienţei, legislative sau de un sistem inept, arogant, dispreţuitor?

Sincer, cred că singuri pe care îi reprezintă sunt cei din familie şi prietenii care mulţumită lor se îmbogăţesc.

Cam tot ceea ce şi-au propus să legifereze jigodiile, în propriul beneficiu, au reuşit. Şi sunt sigur că, până la alegeri, vor face totul, vor veni iar şi ne vor spune cât de mult îi interesează soarta noastră.

P.S. Întrebarea este dacă acest popor a reuşit să îşi dea seama pe cine a ales până acum, cât de mulţi bani nu se găsesc în spitale şi şcoli, în autostrăzi şi canalizări … ci stau bine merci în conturile lor de aici ori de aiurea…

Concluzia, deocamdată, este că doar imbecilii mai votează cu cei care au fost până acum la putere măcar o secundă. Întrebarea este cam cât de mulţi imbecili mai trăiesc în ţara asta?

….

NOTĂ: Cine dorește poate vedea aici, integral:  Legea Vânătorii – 2006

  1. 19 Decembrie 2015 la 18:44

    Eu una am știut de la început ce fel de om e Iohannis dar ce puteam face? Să votez cu plagiatorul ?

    • 19 Decembrie 2015 la 22:02

      Nu trebuia să ajungă să candideze.
      Chiar dacă nu știa lumea lucruri din trecutul său, putea să vadă că nu are respect față de principii (a acceptat o funcție înaltă în partid deși statutul cerea un minim de veschime), sondajul care l-a desemnat drept candidat în faţa lui Predoiu a fost realizat pentru fiecare de alt institut folosind metode de sondare diferite. Datele tehnice ale sondajului nu le sunt cunocute în totalitate decât unui grup extrm de restrâns.
      În plus era într-un proces acuzat de ceva pentru care toţi ceilalţi aflaţi în aceeaşi situaţie au pierdut.
      Chiar şi faptul că EL A NUMIT-O pe Alina Gorghiu ca succesor trebuia să tragă un semnal de alarmă.
      Întrebare de o mare gravitate.
      Pe Băsescu l-au suspendat folosind un aliniat din constituţie în care au schimbat locul virgulei pentru a putea schimba sensul frazei.
      Când ai un preşedinte care are una din case obţinută prion fals în acte şi uz de fals … de ce nimeni nu cere suspendarea din funcţie, pentru a fi judecat ca lumea?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: