Din când în când, pe unguri îi mânâncă-n freză

Foarte mulţi lideri ai maghiarilor din România afirmă că vor să îşi poată afirma identitatea, astfel “luptă” pentru o aşa zisă autonomie culturală.

Evident că, fiind spirite superioare ne spun că asta nu înseamnă independenţă deşi se vorbeşte de imn, limbă, poliţie şi alte chestii care definesc un stat separate.

Pe de altă parte un pastor imbecil, atenţie, reprezentant al României în Parlamentul European îşi afirmă maghiarismul nepierzând nici o ocazie, prin maghiarism înţelegând antiromânism una alt parlamentar trimis de România spune cu emfază că el acolo reprezintă maghiarimea şi nu România, sau, de ce nu, să ne amintim de ameninţarea voalată venoită de la un alt lider maghiar care atrăgea atenţia că şi în românia se poate întâmpla ceea ce s-a intâmplat în Kosovo.

Sunt foarte mult cazurile unde  cetăţeni români de etnie maghiară fac gesture absolute jignitoare la adresa României şi a românilor din motive despre care nu discutăm aici sunt lăraţi să îşi facă mendrele fără a suporta consecinţele dintr-o prost înţeleasă toleranţă.

Când un suporter al Stelei Bucureşti, prezent în capitala Ungariei cu ocazia unui meci între formaţia bucureşteană şi una budapestană purta un tricou pe care scria “Ardealul, pământ românesc” a fost arestat. România nu a protestat, Europa nu a protestat. La venirea suporterile unguri cu ocaria meciului retur suporterii unguri au făcut un circ demn de nespălaţii semisălbatici aduşi de Attila să infecteze Europa, dar nici atunci nu a România nu a  reacţionat. Toleranţă deh…

La fel, lipsa de reacţie a autorităţilor române, tot din motive pe care nu le amintesc aici, i-a permis unui  cretin să se dessfăşoare în voie.

Se numeşte Csibi Barna şi este liderul Plutonului Seciuesc din cadrul Batalionului Wass Albert al Gărzii Maghiare, organizaţie interzisă până şi în Ungaria pentru extremism şi xenofobie, dar se pare că tolerată în România.

Individul a fost iertat de procurori clujeni  pentru acuzaţiile de promovare a cultului unor persone vinovate de infracţiuni contra păcii şi a Omenirii, pentru că, atenţie, era   la prima abatere, culmea ironiei, individual a cerut li anularea amenzii de 500 de lei pe care a primit-o.

Barna a fost acuzat că la 15 martie 2010 a aorganizat la Cluj, cu ocazia Zilei maghiarilor o manifestaţie de proteast faţă de Tratatul de la Trianon unde sa scandat: “Sp dispară jídanii împuţiţi” şi “Să dispară toţi duşmanii care sunt aici, să luptăm pentru Ardeal”. Evident, în mintea împuţitului urmaş al sălbaticului Attila, duşanii erau românii.

La finalul mitingului, Csibi Barna, care e funcţionar public la Direcţia Finanţelor Publice Harghita, a fost luat pe sus de către jandarmi, pe numele său fiind întocmit un dosar penal. După mai multe luni de investigaţii, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj l-au “iertat” de dosar şi au ales doar să-l amendeze cu 500 de lei. Motivul netrimiterii acestuia în judecată: “Tânărul lucrează şi este la prima confruntare cu legea penală”.

Csibi Barna a organizat mai multe acţiuni cu caracter xenofob împotriva poetului Mihai Eminescu. În cursul anului trecut, Csibi Barna a afişat o pancartă pe care scria: “Domnule Băsescu, paşaportul vă rog!”, aluzie la o idee cum că românii ar trebui să intre în Covasna şi Harghita doar pe bază de paşaport. Deşi procurorii s-au arătat indulgenţi, Csibi Barna a atacat soluţia de scoatere de sub urmărirea penală şi a cerut judecătoriei anularea amenzii deoarece anchetatorii nu ar cunoaşte bine limba maghiară.

Ei bine, să ne amintim de câte ori am auzit de loialitatea maghiarilor faţă de Româia, trâmbiţată şi ea de lideri ai comunităţii maghiare din românia când vor să argumenteze că vreo chestie jignitoare la adresa majoritarilor români şi a valorilor lor.

Luni, 14 Nartie 2010, Csibi Barna a comis-o iar. A oferit  o mizerie de spectacol locuitorilor din Miercurea Ciuc.

Iată faptele:

Csibi Barna l-a “spânzurat” pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc

„Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/csibi-barna-l-a-spanzurat-pe-avram-iancu-la-miercurea-ciuc-video-571752.html

Locuitorii municipiului Miercurea Ciuc au fost martorii unui “spectacol” neobişnuit luni după-amiază, în centrul municipiului Miercurea Ciuc. În cadrul “spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat şi condamnat la moarte prin spânzurare de către un tribunal, el fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid. Condamnarea a fost executată: păpuşa de paie, care reprezenta personajul lui Avram Iancu, a fost spânzurat pe o spânzurătoare improvizată.

Luni după-amiază a avut loc, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, “o acţiune cu caracter de informare” privind evenimentele istorice legate de revoluţia 1848 – 1849, petrecute în Transilvania. Organizatorul principal al acţiunii de informare este nimeni altul decât Csibi Barna, care a devenit cunoscut în media ca şi unul dintre liderii Gărzii Secuieşti. Potrivit textului, pozelor şi filmuleţului postat pe blogul său personal, Csibi a intenţionat, prin această acţiune, să facă cunoscute faptele “moţilor conduşi de Avram Iancu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii”, comise cu “o cruzime animalicească” împotriva maghiarilor. El a expus şi o listă, pe care au fost enumerate cu aproximaţie numărul şi numele victimelor genocidului antimaghiar precum şi localităţile unde acestea s-au petrecut dar şi copiile unor desene intitulate “Din atrocităţile valahilor”. În cadrul “spectacolului” oferit de Csibi Barna, Avram Iancu a fost judecat de “un tribunal”, fiind acuzat de crimă împotriva umanităţii şi genocid, iar în urma “sentinţei” de condamnare la moarte prin spânzurare, el a fost spânzurat.

“Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi al secuilor”, a precizat, la final, Csibi Barna.

“Acţiunea de informare istorică”, organizată de Csibi Barna, a fost autorizată

Potrivit inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, Dan Iamandi, acţiunea informativă, organizată luni după-amiază a fost autorizată. “A fost autorizată pentru că în cerere era menţionat că vor fi manifestări comemorative şi explicarea evenimentelor istorice din 1848”, ne-a declarat Dan Iamandi. El a precizat că “spectacolul” organizat de Csibi Barna nu a stârnit interesul cetăţenilor, “care se uitau la el, fără să se oprească, fiind doar în trecere”. Înspectorul şef şi-a exprimat însă îngrijoarea pentru faptul că tocmai copii au fost cei care urmăreau “spânzurarea” cu mare atenţie, având în vedere că este vorba despre un spaţiu unde ei se pot juca liniştiţi, nefiind tulburaţi de circulaţie.

Inspectorul şef al IJJ Harghita a subliniat că, probabil, instituţia se va adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu privire la faptul că “spânzurarea s-a petrecut în prezenţa copiilor”. Dan Iamandi a mai afirmat că se vor lua măsuri împotriva lui Csibi Barna şi pe baza Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, “având în vedere că a denaturat scopul menţionat în cererea înaintată Primăriei. A solicitat autorizaţie pentru comemorarea unui eveniment istoric şi a făcut spectaculul cu spânzurătoarea”, a spus Dan Iamandi.

“Deocamdată trebuie sp vedem exact unde a fost greşeala pentru că trebuie să avem grijă să nu fim interpretaţi greşit”, a spus inspectorul şef Iamndi.

În solicitarea de autorizaţie, înregistrată la Registratura Primăriei Miercurea Ciuc cu numărul 2629/07.03.2011, Csibi Barna menţionează că la data de 14.03 2011 ar dori să organizeze “o acţiune istorică, informativă în legătură cu evenimentele din timpul revoluţiei ardelene din 1848 – ’49, (…)”. El specifică şi faptul că că în cadrul acţiunii “se vor prezenta descrieri de evenimente, copii după desene contemporane, păpuşi din paie, de carnaval, etc”, menţionând ca persoană răspunzătoare de organizare este Csibi Barna.

Csibi Barna este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita şi totodată, membru marcant al Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii Garda Secuiască, neînregistrată juridic.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/csibi-barna-l-a-spanzurat-pe-avram-iancu-la-miercurea-ciuc-video-571752.html

Păi, dacă imbecilul îşi permite astfel de mizerii, să ne amintim şi de alte lucruri, de crimele comise în numele naţiunii maghiare, de lucruri despre care, atunci când vine vorba, se găsesşte câte un tembel care să îţi arunce în faţă că e bine ca unele lucruri să fie iertate. Să ne amintim de Ip şi Trăznea….

Complicităţi – Ce au “uitat” politicienii: 14 septembrie 1940 – Masacrul de la IP

“Şi sus pe crucea crâncenă, pe care

stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o sa vină.” Radu Gyr

Noaptea Sfintei Cruci a neamului românesc

“O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”
Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci

Anul 1940 reprezinta pentru romani poate cea mai neagra fila de istorie. In numai cateva luni am pierdut o treime din tara, dupa cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord catre URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai dupa circa o saptamana, pe 7 septembrie, sa cedam si Cadrilaterul bulgarilor. Dintre toate, poate cea mai intiparita in memoria romanilor va ramane cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor faptuite de armata horthysta, sprijinita de o buna parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de romani. Masacrele au inceput in 7 septembrie, cand in localitatea bihoreana Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de romani si au continuat pana pe 18 septembrie, cand 58 de romani au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita. Insa cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judetul Salaj, unde au fost masacrati 477 de romani. Cele mai lovite de soarta au fost localitatile Ip, cu 157 de martiri, si Traznea, cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut romani. Acum, la 69 de ani de la Dictat, doi fii ai Salajului care au supravietuit macelului, Gavril Bucovan si profesorul universitar doctor Ioan Puscas din cele doua localitati, au impartasit cu echipa „Gardianul” amintirile acelor zile de groaza, atunci cand in preajma lor au fost secerati de armele horthystilor fratii, parintii si apropiatii lor, iar scaparea lor din acel iad a fost o adevarata minune a lui Dumnezeu.

Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan

Marturiile lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supravietuitor de atunci, sunt cutremuratoare. Gavril Butcovan, astazi in varsta de 84 de ani, a povestit echipei „Gardianul” clipele de groaza prin care a trebuit sa treaca la doar 16 ani. „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copii. Locuinta era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptand pustile spre noi. S-au rastit si la noi, bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat aratand spre leagan, ca ce va intampla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns ca o s-o creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga «Unde esti maica?!», a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati unguri au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta.

Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta

Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a marturisit cu lacrimi in ochi Gavril Butcovan. Marturia acestuia continua: „Doresc sa va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de masacru cu 3-4 zile. Unii romani au fost batuti pana ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au taiat mainile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la maini. Nu pot sa uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum a avut ghinionul sa se intalneasca cu echipa criminala. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. O alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani, si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi, de 14 septembrie 1940, orice roman intalnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat. Trebuie sa va marturisesc adevarul pana la capat. Nu toti consatenii mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au sarit in apararea familiilor de romani, punandu-si prin acest gest viata in pericol. Astfel au fost salvati din mana ucigasa a horthystilor cel putin 3 familii de romani. Cu siguranta, daca actiunea criminala ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi sarit in ajutorul nostru, al romanilor, si in mod sigur numarul celor ucisi era mult mai mic”, a incheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan.

La Trăznea, preotul a fost ars de viu

In data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat in comuna Traznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la pascut. Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit „asaltul”. Romani si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de romani si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, roman ridicat din propria sa casa de trupele ungare si impuscat langa o capita de fan, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a ars in casa parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati romani reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati.

Măcelul văzut prin ochii unui copil de 8 ani

Despre masacrul de la Traznea ne relateaza unul dintre supravietuitorii acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior medic si un om de stiinta recunoscut de o lume intreaga, profesorul universitar doctor Ioan Puscas, care a trait acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravietuit acelor masacre petrecute in 1940 in comuna Traznea. Arma soldatilor honvezi a fost indreptata catre mine de trei ori. Ungurii au tras atunci cu tunul chiar si in biserica. Inainte de 1940, ungurii si romanii traiau in pace in comuna. Masacrul de la Traznea a fost provocat de groful Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a indemnat pe honvezi sa ucida romanii pentru a acapara cat mai mult pamant. Pe noi ne-au salvat de la moarte cateva familii de maghiari. Cand au intrat in casa, aveam la noi un consatean roman care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au impuscat in fata noastra. Urmatorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut sa le demonstreze ca suntem unguri pentru a ne salva vietile. Nu au vrut sa il creada. «Budos ola vagy!» (n.r. – esti un valah imputit!), strigau. Norocul nostru era ca tata avea la el certificatul de nastere al unui prieten, care era maghiar reformat. Cand le-a aratat documentul, nu au cercetat daca era intr-adevar al lui. Si-au cerut scuze ca erau sa impuste un ungur”, si-a amintit marele cercetator stiintific. „Dupa aceea a venit un alt val de ucigasi. «Acum numai Janos ar putea sa ne salveze», ne-a spus tata, Janos fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilarie. Pentru ca ardea aproape tot satul, ca o minune, a aparut Janos, care venise dupa o pompa si pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Cand a vazut care este situatia la noi, a inceput sa strige la ei: «Carati-va, astia sunt de-ai nostri». Asa am fost salvati pentru a doua oara, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar in pivnita grofului si ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lasandu-ne pe noi la adapost sigur. Insa am fost gasiti si acolo. O trupa de honvezi, impreuna cu un frate de a-l unui ucenic de a-l lui tata, i-a adus si a confirmat ca suntem romani. Ne-au scos din pivnita. In spatele nostru, in sant, erau o gramada de morti si raniti. Unul dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am vazut moartea cu ochii. Nu stiu de unde am avut putere, dar am inceput sa numar ungureste. Soldatul a ramas mirat, nu a apasat pe tragaci, iar eu continuam sa numar, apoi am inceput sa cant un cantec unguresc, care mi-a venit in minte. Nu stiu cat timp a trecut, arma lui era tintuita inca de pieptul meu, cand au aparut doua fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Cand au vazut ce se intampla, s-au napustit asupra honvezilor, strigand: «Nu va e rusine? Astia sunt de-ai nostri!» Apoi, ne-au luat de brat si ne-au dus la o alta familie maghiara, Fazakas. In bucataria lor am stat pana ce a venit tata. Am avut noroc ca acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Daca avea loc noaptea, ca si la Ip, numarul mortilor sigur era mult mai mare, pentru ca acele persoane care ne-au ajutat nu aveau de unde sa stie si sa intervina…”, a conchis doctorul Puscas.

Ioan Puscas, «fire recalcitrantă, ostilă reeducării»

Perioada 1940-1944 nu a fost usoara pentru romanii din Traznea. „Eram elev. Pana in clasa a V-a am invatat in limba maghiara. Eram tot timpul premiant. In acest timp, groful venea des la tata, voia sa ma infieze. Imi promitea ca ma trimite la scoala la Budapesta. Ar fi putut promite orice, nu plecam cu el. Dupa 1944, o parte din unguri si groful au fugit. Ulterior, el a fost condamnat la moarte, in lipsa, si i-a fost confiscata toata averea”, ne-a povestit medicul. Soarta lui Ioan Puscas nu a fost mai buna nici dupa 1944. Acesta a fost inchis, in perioada 1948-1950, pentru ca s-a opus comunismului. Motivul: „delict impotriva ordinii sociale”. Pe biletul de iesire din puscarie aparea: „fire recalcitranta, ostila reeducarii”. Dupa ce a fost eliberat, a fost acceptat in scoala pentru a-si continua studiile de catre profesori care ii cunosteau meritele. Altfel, ar fi fost imposibil, datorita acelui bilet de iesire. In inchisoare s-a imbolnavit, facand abces pulmonar, motiv pentru care, in dorinta lui de a se putea trata, si-a dorit sa devina medic. Norocul a fost din nou de partea lui. A reusit sa se inscrie la Facultatea de Medicina de la Timisoara. Doctorul Puscas a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici si cercetatori din Romania.

Iertăm, dar nu uităm nimic

Asociatia Refugiatilor Deportati si Expulzati din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul in Timisoara, a organizat un turneu in Ardeal, in perioada 29-31 august, pentru a aduce omagiu si a comemora amintirea martirilor impuscati in acele zile scrise cu sange in istoria Romaniei. Desi acea perioada, cand in fata lui au fost impuscati pe rand parintii si fratii, i-a marcat intreaga viata, Butcovan Gavril a stat drept intre cele 35 de persoane venite din Timisoara, marturisind ca nu impartaseste nici un resentiment si nu aduce acuze poporului maghiar si nici cetatenilor romani de etnie maghiara pentru evenimentele tragice petrecute la Ip. (Claudiu Stere, Gardianul, 2008)

Complicitati sub paravanul “Revolutiei”

Lumea este in continua schimbare. De la jocul de echilibru a doua superputeri politice si militare s-a ajuns la o singura superputere mondiala. Evenimentele din Orientul Apropiat si Orientul Mijlociu par a indica necesitatea ca lumea sa se intoarca la un sistem bipolar de putere, pentru a-si gasi echilibrul.

Europa, prin care se intelege mai ales partea ei vestica, a tins si tinde sa fie un factor de echilibru la expansiunea politica a SUA. In prezent, Uniunea Europeana, care aspira sa integreze in granitele ei politice si alte state, printre care si Romania, se confrunta cu propriile ei deziderate teoretice. Tendinta de nivelare si uniformizare, pe care o presupune Uniunea Europeana, s-a izbit insa de refuzul unora din membrii sai de a accepta o constitutie europeana, unica pentru toti, care duce la anihilarea unor identitati si specificitati de functionare a statelor nationale.

In aceste cadre internationale, foarte largi, este nevoie sa plasam si situatia Romaniei si a actiunii actorilor ei politici, aparuti in urma cu cel mult cincisprezece ani. Nu numai statele si continentele au identitate, ci si oamenii politici care le reprezinta. Criza de identitate a politicii si politicienilor romani s-a declansat in decembrie 1989 si a continuat si dupa aceea. Fugind de comunismul cu care s-a aflat intr-o relatie directa si inegala, politicienii romani – de recenta origine – s-au aruncat cu arme si bagaje in bratele unei politici vest-europene care nu le-a rezolvat si nu le poate rezolva problemele de identitate politica. Fara o ancora in propria experienta politica, orice optine politica ofera o identitate precara. Clasa politica romaneasca sufera de o criza de identitate dezvaluita de numeroase gesturi si solutii publice, care, raportate la trecutul politic romanesc, isi arata lipsa de intemeiere.

Refuzul unor oameni politici romani de a-si asuma istoria si raspunderile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile istorice ale statului roman, indiferent de explicatiile ce li se pot da, constituie cauza principala a degringoladei statului roman si a institutiilor sale in epoca actuala. Nu se poate guverna, in sens major, fara istorie! Simplul act administrativ, oricat de tehnic stapanit, nu tine loc de identitate si conceptie nationala. Rostul Romaniei este de a fi “un stat de cultura la Gurile Dunarii”, ca mostenitoare a unui capital ancestral de cultura si civilizatie, pe care s-au ridicat si popoarele si statele vecine. Lepadarea continua de acest capital spiritual si politic, practicata de politicienii improvizati peste noapte, la Bucuresti si aiurea in Romania, dupa 1989, constituie un gest de ruptura cu traditia politica spre care, sarind peste regimul comunist, este, insa, logic sa ne intoarcem.

Romania nu e doar un nume pe hartie, ci o complexa realitate europeana ale carei componente, traversand istoria, fac parte, vrand-nevrand, din viata noastra zilnica.

Este perdanta credinta ca Romania incepe din 1989 si ca trecutul ei este mort. Nici macar comunistii, care au practicat metoda ocultarii sau stergerii cu buretele a unor fapte istorice, n-au facut abstractie de trecut, pe care au avut, insa, grija sa-l si mistifice, atunci cand nu mai aveau alta solutie. Regimul comunist s-a angajat intr-o ampla incercare de modificare a identitatii romanilor, operand interventii in spatiul istoriei, lingvisticii, arheologiei, filosofiei, literaturii si artei, cu caracter interdictiv, manipulator sau de substitutie. Deruta identitara a politicienilor romani, aparuti dupa 1989, cand nu e simpla ignoranta, in acest proces de alienare isi are radacinile.

Romaniei Mari i s-a cantat odata, in public, Vesnica pomenire. In 1940, dupa absurdul diktat de la Viena, trenurile care intrau in Romania din Ungaria aduceau cu ele afise mari, lipite de vagoane, unde, intr-un chenar de doliu, sub o cruce semnificand decesul, stateau scrise urmatoarele:

“In memoria dureroasei nedreptati comise la Trianon, aducem la cunostinta ca, prin fermitatea lui Horthy, a raposat intru Domnul, fiica, sora si ruda ROMANIA MARE.

Dupa 22 de ani de asuprire provocata altora, Doctorul Stalin, la 27 iunie 1940, ora 12,00 i-a amputat un brat. Dupa indelungate suferinte si chinuri, duhovnicii Hitler si Mussolini i-au dat sfanta impartasanie de veci, dupa care si-a dat duhul.
Agonia acelei vorbarete a inceput la Munchen si s-a incheiat la Viena, iar inhumarea va avea loc la 14 septembrie 1940. Oficierea parastasului va avea loc in Parlamentul de la Budapeste. Discursurile funerare vor fi tinute de catre primul-ministru, contele Teleki si de ministrul de externe Csaky.

Odihneste-te in pace!
Amintirea ta va ramane in istorie!
Regele Ferdinand, Regina Maria, sotie, si Carol al II-lea, parinti adoptivi
Cehoslovacia, Polonia, fosti decedati de aceeasi boala
Wilson, Benes, Chamberlain, unchi
Anglia, Franta, Turcia, Mica Atlanta si Liga Natiunilor de la Geneva, Indoliati“

Manifestul avea si o lozinca, evident, un text triumfalist: “Transilvanie! Chiar si pana acum ai fost a noastra si a noastra vei ramane pe veci!“

Satisfactia batjocoritoare cu care se consemna, in chenar gros, negru, sfasierea Romaniei, era la fel de mare in Vest (Ungaria), ca si in Est (URSS), si, desigur, la Sud (Bulgaria). Conditia Romaniei de stat indezirabil in ochii vecinilor a fost rareori, cu atata vehementa, afirmata.

Prohodul statului Romania Mare era cantat sistematic in diverse variante, in scolile partii din Romania ocupata, unde elevii romani erau obligati sa o faca si ei si sa trateze, de asemenea, cu mare dispret si la fel de sistematic, tot ceea ce tinea de Romania, de regii ei, de cuvantul roman, de aspectele istoriei romanesti.

Metoda degradarii sistematice a tot ce tinea de Romania Mare si a tot ce era romanesc, devenise o problema de stat in tara care vroia sa redevina o Ungarie Mare. O comparatie oricat de rapida ne arata ca la fel se gandea si se actiona si in Basarabia ocupata de URSS: stergerea identitatii romanesti, alungarea romanilor si a notabilitatilor, deportarea, genocidul. A fost o asemanare de procedee intre ocupatia ungara a Transilvaniei de Nord (1940-1944) si aceea a Basarabiei (1940 – 1941 si apoi dupa 1944), incat parca aveau aceeasi marca. Sovieticii ne-au rescris, dupa 1944, si modificat cultura prin instrumentele lor.

Faptele si evenimentele petrecute dupa marele razboi n-au facut decat sa reactualizeze aceasta stare de spirit, incepand cu 1946, la Cluj, si terminand cu evenimentele din decembrie 1989 in Harghita si Covasna si cele din ianuarie-martie 1990, in Bucuresti si in Targu-Mures.

Chestiunea este ca romanii si, mai ales, oamenii lor politici trebuie sa-si inteleaga istoria. Optiunea romanilor pentru aderarea la NATO si integrarea in Uniunea Europeana nu presupune stergerea memoriei, cu atat mai mult cu cat altii stiu sa se integreze cu tot bagajul lor de amintiri, proiecte si teze revendicative. Altfel, se va ajunge la situatia ca politicienii romani nu vor mai sti ce sa faca cu propriul stat si il vor scoate pe taraba, la vanzare. Ceea ce, partial, au si facut pana acum. Paravanul asa-zisei revolutii din decembrie, cu pretentiile ei, a fost asezat intre romani si propria lor existenta istorica si traditionala. Istoria romanilor este mai lunga decat cei 15 – 20 ani postdecembristi, mai lunga decat cei 25 de ani de regim ceausist, mai lunga decat cei 45 de ani de regim comunist, mergand mult mai departe in trecut. Liderii asa-zisei revolutii decembriste, operatie complexa, indreptata de fapt impotriva statului roman, au facut saltul mortal al unei politici despartita de propria istorie, iar rezultatele sunt cele deplanse de toate ziarele. “Partidele istorice”, pe care noii lideri le-au acceptat pe urma, pana la urma n-au reusit sa se racordeze la propria lor traditie, adoptand acelasi joc de salt mortal in necunoscut. Drumul aderarilor, al integrarii presupune, totusi si o minima memorie, adica “mintea cea de pe urma a romanului”.

Sursa: http://roncea.ro/tag/masacrul-de-la-ip/

Eu şi încă mulţi alţii, nu putem uita o scenă. Cea a sălbăticiei revorsată de unguri asupra românului Mihăilă Cofariu, chestiune prezentată greşit de jurnaliştii  de rahat, chestiune care nu a fost niciodată corectată de autori. Cofariu era roman, sălbaticii erau unguri care apoi se dădeau victime ale întâmplării:

Mihăilă Cofariu, românul preschimbat în maghiar

Vârful conflictelor de la Târgu-Mureş a fost atins la 20 martie 1990. O zi cumplită în care oraşul a fost asediat pe două „fronturi”. Unul a fost cel vizibil, purtat de luptători înarmaţi cu bâte şi topoare. Al doilea front, invizibil, s-a manifestat ca un război psihologic, propagat prin zvonuri şi diversiuni. Plus minciuni televizate pe care câţiva ziarişti străini le-au răspândit în toată lumea.

La mitingurile din primele luni ale anului 1990, demonstranţii din Capitală scandau, pe bună dreptate, „Aţi minţit poporul cu televizorul”. Acelaşi reproş ar fi trebuit să le fie adresat atunci şi unor ziarişti străini prezenţi la Târgu-Mureş. Atâta doar că ei nu au înşelat doar un popor anume: minciuna lor a făcut înconjurul lumii întregi. Şi nu a fost corectată nici până în ziua de astăzi.
APELURI LA LUCIDITATE
Violenţele de la 19 martie 1990, vandalizarea sediilor de partid, precum şi vestea agresării sălbatice a poetului Suto Andras au fost tot atâţia factori care i-au tulburat pe etnicii maghiari din oraş. La rândul lor, nici românii nu erau mai liniştiţi. O serie de zvonuri privitoare la viitoare acţiuni în forţă ale ungurilor erau lansate atât în oraş, cât şi în localităţile vecine. Cine au fost „răspândacii” care au pus la cale aceste diversiuni? Nu s-a aflat niciodată.
Tot ce se ştie este că zvonurile au pornit atât dinspre comunitatea maghiară, cât şi cea românească. Motiv pentru care ziua de 20 martie a început pe un fond deosebit de tensionat. Spre prânz maghiarii s-au adunat în grupuri compacte, lângă Catedrala din oraş.
În paralel, românii s-au concentrat în zona Statuii Eroului Necunoscut. Iniţial, confruntarea a fost doar sonoră, cu înjurături reciproce şi alte „vorbe de duh”. În pauzele dintre rafalele de insulte, reprezentanţii celor două tabere scandau şi câteva lozinci. În timp ce românii strigau „Români, veniţi cu noi” şi „Iliescu nu uita, şi Ardealul e ţara ta”, maghiarii îl invocau pe acelaşi Iliescu, căruia îi cereau să vină la faţa locului.
Martorii au estimat atunci că grupul maghiar era compus din aproximativ 15.000 de persoane, iar cel românesc din vreo 4.000. În orele următoare, lor li se vor adăuga alte câteva mii de oameni, de ambe naţionalităţi, veniţi de prin satele judeţului. Anchetele ulterioare au scos la iveală că aceştia au pornit la drum chemaţi telefonic de rude sau de cunoscuţi. Mult mai târziu s-a aflat că au fost şi cazuri în care preoţii locali au tras clopotele din biserici, îndemnându-şi astfel enoriaşii să meargă la oraş.
Haosul şi isteria nu a fost însă chiar generalizate. Personalităţi din ambele tabere au făcut apeluri insistente la calm şi luciditate. Dar nimeni nu avea răbdarea să asculte. Iar din clipa în care devenise clar că raţiunea va pierde în faţa nebuniei colective, aceleaşi personalităţi au chemat Armata şi restul organelor de forţă să intervină pentru aplanarea unui conflict care era clar că va degenera în mod sângeros. Din păcate, intervenţia cerută a avut loc mult prea târziu, când actele de extremă violenţă avuseseră deja loc.

FURIE DEZLĂNŢUITĂ
Despărţite firav de câţiva poliţişti neînarmaţi, cele două tabere au ajuns în scurt timp la confruntări directe, cu atât mai dure cu cât erau instigate de „agitatori” din ambele tabere. La un moment dat, românii aflaţi lângă Hotelul „Grand” i-au atacat pe maghiari. Fază în care, răspunzând unor zvonuri diversioniste, românii din satele Ibăşeşti şi Hodac, înarmaţi cu bâte, cuţite şi topoare, au pornit spre oraş ca să „facă curăţenie”.
Odată ajunşi, acolo s-a declanşat o bătaie generalizată, în cursul căreia balanţa părea să se încline în favoarea românilor. Fapt care a declanşat reacţia maghiarilor din satele de pe valea Nirajului, care au venit şi ei în oraş. Şi, odată ajunşi aici, şi-au vărsat furia pe autobuzele românilor din Hodac şi Ibăneşti. Acesta este momentul în care ziariştii străini au transformat un român, victimă a maghiarilor, în maghiar victimă a sălbăticiei românilor. Şi aşa l-au lăsat până în ziua de azi.

MIHĂILĂ COFARIU
Alături de maghiarii şi românii angrenaţi în conflict, în Târgu-Mureş au existat şi alţi „participanţi”, discreţi, dar foarte eficienţi: ziariştii străini. De parcă ar fi devenit brusc o Mecca a presei mondiale, oraşul a fost invadat atunci de cameramani şi jurnalişti ai unor agenţii internaţionale. Cum de au apărut ei acolo, chiar înainte de declanşarea ostilităţilor? Au fost anunţaţi că se va întâmpla ceva important? Nu am aflat niciodată.
Dar dacă au venit „la pont”, după cum se spune în lumea presei, înseamnă un singur lucru: evenimentele au fost planificate anterior, iar televiziunile străine au fost aduse special de cineva ca să răspândească nişte imagini şocante. Iar una dintre aceste scene-simbol a fost cea în care un om, îmbrăcat cu un pulover verde, era atacat cu sălbăticie. Deja rănită grav, plină de sânge, victima era întinsă pe caldarâm.
Dar asta nu era deajuns: unul dintre agresori l-a mai lovit în cap cu o pancartă pe care scria ceva. Iar comentariile ziariştilor străini au fost de-a dreptul dramatice: iată un maghiar ucis cu sălbăticie de românii incitaţi de culoarea verde a puloverului care le-ar fi amintit de una dintre culorile drapelului magiar. A fost o imagine-şoc care a făcut înconjurul lumii, prezentându-i pe români ca pe o naţie de criminali sălbatici.
Situaţia s-a lămurit în câteva zile: „maghiarul” era de fapt românul Mihăilă Cofariu, iar „românul” ucigaş era, în realitate, maghiarul Barabas Erno. Rănită grav, victima a scăpat totuşi cu viaţă. Ba, mai mult, omul a fost tratat într-un spital din Germania, unde s-a refăcut aproape complet. Dar de atunci şi până acum, Cofariu a rămas tot ungur, căci presa internaţională nu a mai demontat niciodată diversiunea care i-a schimbat naţionalitatea.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/jurnalul-national/mihaila-cofariu-romanul-preschimbat-in-maghiar-539335.html

Ar mai fi oare ceva de spus? Cred că da.

Autorităţile române ar trebui să îşi amintească de Constituţia României. Mai precis de următoarele articole:

ARTICOLUL 1: Statul Român

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil

ARTICOLUL 3: Teritoriul

(1) Teritoriul României este inalienabil.

ARTICOLUL 8: Pluralismul şi partidele politice

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Art 16: Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

ARTICOLUL 40: Dreptul la asociere

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

 

ARTICOLUL 54: Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

 

Pentru a se îndeplini dorinţele de independenţă, termenul real pentru acea autonomie de rahat pe care tot felil de imbecili extremişti şi xenofobi unguri care din când în când ne tot muşcă de buci cu manifestaţiile lor abjecte şi ilegale, trebuie ştiut că asta nu se poate întâmpla.

În acest sens, mai există la final, tot în Constituţia României

ARTICOLUL 152: Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

Eu personal, ca etnic majoritar, mă declar discriminat de conceptul de “discriminare pozitivă”.

Cred că ar trebui desfiinţată orice organizaţie politică infiinţată pe criterii entice şi scoaterea în afara legii a unor organizaţii extremist xenofobe de sorginte fascistă, ca acea mizerie provocatoare numită Garda Maghiară.

Organizaţiile zise culturale, de genul UDMR, dar care se manifestă ca organizaţii politic ar trebui interzise fără menajamente.

Legat de folosirea în învăţământ a limbii maghiare sunt de acord, dar pentru ca cei acare au absolvit o şcoală într-o limbă vorbită de o etnie minoritară, dar la final, pentru a li se recunoaşte diploma să fie obligaţi să susţină examenul de absolvire în limba română.

Mai cred că rezolvarea problemei, dacă există una, a maghiarilor din România este traducerea cuvânt cu cuvând a legislaţiei maghiare în acest sens, de asemenea, să se copieze până la detaliu modul în care autorităţile maghiare înţeleg să o aplice. Astfel ar putea să înţeleagă minoritarii maghiari care le e locul în ţara asta, iar dacă nu se potolesc cu prostiile, atunci să îşi asume represaliile cărora le pot cădea victime, în locul acelei păpuşi spănzurate ar putea ajunge unguri tâmpiţi care nu-şi văd de treabă