Arhiva

Archive for 2 iulie 2013

Iulia Motoc nu are dreptul moral să părăsească CCR, dat fiind că domnia sa a salvat democrația în România din puciul antiprezidențial de anul trecut.

2 iulie 2013 3 comentarii

Atac la persoana Iuliei Motoc

Iulia MotocToată lumea a presupus pînă acum, că i-am luat apărarea judecătoarei Iulia Motoc în fiecare dintre intervențiile mele în ceea ce o privește, fiindcă am fi prietene. Precizez: m-am văzut cu doamna Motoc de două ori în această viață și acelea au fost întîlniri pe care orice ziarist le are cu persoane publice. M-am văzut de mult mai multe ori cu Adrian Năstase, Ion Iliescu, Traian Băsescu sau Ion Predescu, fost judecător al CCR. Dar așa e românul, dacă tu consideri că un om are dreptate, e musai fie să-i fi rudă, fie prieten, fie să ai un interes. Nu am nici un interes, nu am avut niciodată, de la nici unul dintre oamenii despre care am scris de bine, sau de rău. Am scris mai mult de rău, fiindcă așa arată societatea românească. Voi continua să arăt cu degetul de fiecare dată cînd se impune.

Judecătoarei Iulia Motoc nu am de ce să-i arăt degetul. Este cea care, anul trecut, a înclinat balanța spre nesovietizarea României, într-o judecată care a depins de un singur vot. Socoteala e simplă: 5 la 4. Dacă ar fi fost invers, România ar fi fost astăzi cu totul imperiul lui Voiculescu, Sorin Roșca Stănescu și Dinu Patriciu. Vînduți unor interese economice care nu sînt ale țării, ci doar ale unor persoane care nu se mai satură, Dumnezeu știe de ce fiindcă eu, una,  nu înțeleg. Decît că oamenii ăștia au simțit, precum cîinii hăitași, că există cineva care va vedea toată porcăria în care EI au transformat România, și va spune, ca orice om normal la cap, că trebuie să meargă la pușcărie. Cea care a înclinat balanța spre normalitatea pe care încercăm, cu mare chin și vai, să o obținem de 23 de ani, este judecătoarea Iulia Motoc.

Ultimii zvîrcolaci ai manipulării KGB-iste prin trusturile media care aruncă lături, fie ele ziare sau televiziuni, deținute, toate, de cei menționați mai sus sau unii, mai noi, care încearcă să le copieze rețeta succesului imediat, acuză la un candidat al României la CEDO următoarele lucruri:

1. Că e nevastă de ambasador.

2. Că de ce e frumoasă și înaltă într-o curte populată cu urîți și scunzi.

3. Că de ce s-a îmbrăcat cu rochia colorată a nu știu cărei firme în vreme ce toată curtea era îmbrăcată în negru cu maxim alb.

4: că unde a fost în ultimii 16 ani sau așa ceva. Și de ce n-a mîncat salam cu zgîrciuri sau parizer de pe ziarul Libertatea.

5: că toate aceste lucruri prevalează în fața CV-ului. Nu contează cine ești, contează doar cu cine ești.

Revin, așadar, cu răspunsuri punctuale, la fiecare dintre problemele, esențiale pentru zvîrcolacii manipulatori de creiere aflate, încă, în grupa mică.

1: Da, judecătoarea Motoc este nevastă de ambasador. Dacă s-a măritat la 20 de ani cu bărbatul pe care-l iubea și care, fatalmente, a ajuns ambasador, ce să-i faci? S-o desparți ca să pară mai credibilă? Raționament total imbecil. Cei doi și-au făcut carierele în paralel și s-au susținut, nu și-au pus pile unul altuia. Au înțeles de la bun început că e major să muncești ca naiba ca să poți fi competitiv și credibil în lume. Asta e spaima manipulatorilor, că vin niște oameni făcuți la universitățile care nu te creditează decît dacă ești excelent. Vin, românii făcuți în străinătate, să demonteze porcăria făcută de politicenii lui Ion Iliescu și perpetuată vreme de 23 de ani. Porcăria care a măcinat România din temelii. Inteligența, școala multă, coloana dreaptă, refuzul de a minți, refuzul de a vota cu turma, refuzul de a te încolona pentru privilegii, astea toate îi sperie pe acoliții lui Voiculescu. Fiindcă ei ne-ar vrea, pentru totdeauna, un popor de boi buni doar de prăsilă și de scuipat semințe pe jos. Pentru ei nici măcar cornetul nu s-a inventat. Ei scuipă unde vor, fiindcă pot și fiindcă noi trebuie să înțelegem că ei pot, dar noi nu.

2, 3, 4, 5: Iulia Motoc are nu doar cel mai bun CV din România, care o supercalifică pentru postul de la CEDO, dar are unul dintre cele mai bune din Europa. Cine se va obosi, dacă tot comentează aiurea, și va dori să vadă realitatea, nu minciunile ”propovăduite” de oamenii plătiți enorm pentru asta ai trusturilor de presă ale penalilor cu nenumărate procese pe rol, se va lămuri. Trebuie doar să aibă bună credință. Nimic mai mult.

Cine, în România, le permite penalilor să intre cu botinele în viața privată a unui om, oricine ar fi acela? Oare vouă, domnilor penali Voiculescu, SR Stănescu, Dinu Patriciu, v-ar conveni să fiți sfotografiați trăgînd apa? Dar nu vi se întîmplă, fiindcă toată media porcoasă e a voastră. Voi sînteți fotografiați numai cînd vi se nasc copii. E foarte bine să vindem cu și pe alții, nu-i așa? E în regulă, nu e nimic imoral în asta. Noi sîntem stăpînii, am pus laba și pe Parlament, ne jucăm cum vrem cu Justiția că doar sînt ai noștri, putem să ne și bășim în public, să ne scobim în nas și să lipim biluța sub masă, să te expropriez pe tine bă, boule, și să-mi fac io acolo un soi de dallas în care nu intră nimeni că doar am o turmă de oameni din structuri plătiți din banii mei. Și cine va îndrăzni, va fi distrus.

3. despre rochia albă nu merită să vorbim. Numai niște imbecili ar putea să vadă doar rochia, nu și omul.

Se vinde din plin informația potrivit căreia judecătoarea Iulia Motoc nu are dreptul moral să părăsească CCR, dat fiind că domnia sa a salvat democrația în România din puciul antiprezidențial de anul trecut. E adevărat. Chiar a salvat-o. Dar chiar nu se vede diferența între 2 iulie 2012 și 2 iulie 2013? Se mai acuză că doamna Motoc pleacă pentru un salariu mai bun. Chiar credeți, după cum folosiți acest argument, că o nevastă de ambasador are nevoie de vreun salariu? Să fim serioși. Nimeni nu are răbdare să judece lucrurile pînă la capăt? Mie mi se pare că nu, nimeni nu mai are răbdare. Păcat, România suferă exact din cauza asta. O mînă de oameni care ar mai putea salva ce-a mai rămas de salvat, se aruncă cu picioarele-nainte. Este exact ce s-a vrut de la noi. Adică, am pierdut, uraaaaaa! E gata, putem să mergem acasă și să facem liniștiți, chiftele.

Ara Șeptilici

Sursa:  politicstand.com

 

Bilanţul primei zile de examen la probele scrise de bacalaureat: Bacalaureat cu suspiciuni severe de fraudă…

Bacalaureat cu suspiciuni severe de fraudă, proceduri ignorate, reacţii pe fond întârziate, spectacol, goana după statistici pozitive!

Raluca TurcanAcesta pare sa fie bilanţul primei zile de examen la probele scrise de bacalaureat.

Ministerul contrazice Parchetul şi spune că nu sunt indicii ca proba de limbă română să fie anulată.

Reacţia PDL cu privire la reluarea probei de limbă şi literatură româna trebuie privita realist şi argumentat. Noi am făcut această solicitare cu menţiunea clară că se impune reluarea probei DACĂ scurgerea de informații SE CONFIRMĂ. Răspunsul exact, după o intervenție a parchetului, îl dă Parchetul.

Scurgeri de informații pe un site național înseamnă fraudă naţională. Frauda naţională, în baza regulamentului de organizare a BAC, presupune reluarea probei. De altfel, regulamentul de desfășurare a examenului de bacalaureat prevede proceduri clare pentru situaţiile de fraudă: eliminare din examen a elevilor sau reluarea probei (la nivel național sau doar în centrul afectat).

Nu e nimeni fericit să se ajungă la reluarea probei, însă orice om preocupat de situaţia sistemului de educaţie trebuie să fie preocupat de câteva lucruri:

1. evaluări corecte pentru TOȚI elevii;

2. asigurarea şanselor egale la învăţământ de calitate şi evaluări corecte pentru toți elevii;

3. rezultate care să reflecte competenţa şi performanţa;

4. ierarhii pe baza de competenţă.

Acestea sunt cerinţe generale în orice societate democratică, care urmărește performanţa şi competenţa.

Romania e pe primul loc la analfabetism în UE.

Într-un studiu internaţional, 50% dintre absolvenții de clasa a VIII-a sunt analfabeţi funcţional, adică știu să citească dar nu știu să prelucreze informaţiile citite.

Doar după acești doi indicatori merită să abordăm subiectul responsabil, fără patimă sau politicianism ieftin. Avem datoria UNOR EXAMENE CORECTE, care să reflecte nivelul de competenţă.

România are nevoie de învăţământ profesional pentru a da buni muncitori, nu de un debuşeu pentru cei care înregistrează un eşec la alte forme de evaluare.

O diplomă de bacalaureat trebuie să reflecte însă în mod REAL nivelul de cunoştinţe şi competenţe dobândit în perioada studiilor preuniversitare.

Ministerul trebuie să aibă luciditatea de a nu muşamaliza cazul, să nu ascundă gunoiul sub preş. Lipsa de performanta si competenta ne costă generaţii întregi rămase în urmă.

Raluca Turcan

Autor: Raluca Turcan

Sursa: turcanraluca.ro