Inepţii care urmau să ne schimbe viaţa!

 

inept

În DEX “inepţia” este explicată ca fiind “faptă sau vorbă prostească, stupidă; prostie, stupiditate, absurditate”. În traducere liberă, o prostie cât gardu’.

Gândirea roşie s-a născut din străfundurile întunecoase ale minţilor unor Marx şi Engels. Ea a fost apoi preluată, dezvoltată şi definitivată drept caracteristică obligatorie pentru manualul oricărui dictator, de către Lenin şi apoi de Stalin. Ceilalţi doar i-au plagiat. Şi astăzi aceştia încă mai sunt plagiaţi prin unele ţari din America de Sud, Africa sau Asia

După ’89 gândirea roşie a trebuit să se adapteze noilor evoluţii din ţările foste comuniste. Ea nu a dispărut ci doar a fost camuflată sub forma diverselor forme de exprimare, una din ele fiind inepţia. Stricto sensonu ar fi nicio problemă, doar inepţii auzim zilnic. Problema devine gravă atunci când inepţia este pusă în rândul mecanismelor ce guvernează o societate, sub forma unor sloganuri sau elemente legislative, cu evidentă putere de influenţă.

Iar România a avut parte din plin de unele inepţii care ar fi putut să-i schimbe viitorul. Pe alocuri a fost chiar schimbat dar nu într-atât încât condiţionalul optativ să nu poată salva situaţia.

Prima inepţie a fost debitată de actualul “ultim tovarăş mohican în viaţă”. Cei din jurul său doar l-au plagiat, unii chiar cu succes (…). Văzându-se brusc cu o Revoluţie în braţe, tovaraşu’ Iliescu a lansat, printre altele, sloganul “Nu ne vindem ţara”. O perioadă chiar nu s-a vândut deloc, la asta ajutând şi câteva reprize de bastoane aplicate celor care ar fi fost capabili să o facă şi în special asupra celor care ar fi vrut dar nu deprinseseră destul de profund calităţile salamului cu soia tradiţional. Dar până la urmă, cu răsuflarea Europei în ceafă, mai de voie, mai de nevoie ţara a început să se vândă, adică să se privatizeze, acţiune ce lipsea cu desăvârşire din vocabularul la fel de roşu ca şi gândirea al tovarăşului. Dar dacă nu se întâmpla? Probabil că acum ne-am fi bulucit toţi să ne înscriem pe liste pentru o veche nouă Dacia cu una, două sau trei cocoaşe pe capotă, iar gospodinele ar fi avut de ales dintr-o ofertă mult diversificată de maşini de spălat Albalux şi Dero.

Cu o săptămână în urmă, la Bucureşti s-a desfăşurat Indagra, deja consacrata expoziţie specializată pentru industrie alimentară, agricultură şi zootehnie. Nu ştiu foarte multe detalii, dar acest slogan nu a fost străin de ciorba întinsă de autorităţi şi sindicate, direct responsabilă de dispariţia a două mari uzine româneşti de referinţă, Semănătoarea Bucureşti şi Tractorul Braşov. Dacă aceste două unităţi ar fi fost privatizate, atunci la Indagra am fi văzut expuse şi namile fabricate aici. Şi aş fi fost mândru. Nu numai pentru cunoscători , aceste namile sunt de-a dreptul uzine pe roţi extrem de specializate, capabile să schimbe radical, profesionist şi rapid faţa unui hectar de pământ.

Mai recent, în anul 2011, o altă inepţie a fost la un pas de a aduce schimbări majore în viaţa societăţii. După rezultatele dezastruoase ale bacalaureatului din acel an, diverşi politicieni au fost cuprinşi brusc de compasiune şi milă faţă de loazele care au înţeles prea târziu că viitorul lor nu mai poate fi subiectul unei simple şpăgi. Şi s-a născut proiectul legislativ prin care «elevii cu medie generală peste 7,00 dar care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat să se poată totuşi înscrie la universităţi», sub masca unui aşa numit «an de pregătire». Autorul nu este altcineva decât actualul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a găsit de cuviinţă să insulte prin acest proiect legislativ grupul totuşi destul de mare de elevi care au promovat, aceştia începând să-şi pună pe bună dreptate întrebarea “Şi atunci, noi pentru ce dracu’ ne-am străduit?”. Din fericire, inepţia nu a căpătat validare legislativă. Dar dacă s-ar fi întâmplat?.Precedentul fiind creat, am fi ajuns oţară posesoare de necalificaţi patentaţi dar deţinători de diplome de specialişti, prin permiterea accesului în topul oricărui sistem de învăţământ, de oriunde din lume, a unor personaje care nu au fost în stare să promoveze examenul maturităţii lor supreme. Las la o parte o altă inepţie, de data asta devenită realitate şi anume desfiinţarea şcolilor profesionale, cele care formau meseriaşii de care toţi avem nevoie.

Cu o lună în urmă, doi parlamentari mai exotici au avut “inspiraţia” unei alte inepţii: “prescrierea tuturor pedepselor cu închisoarea mai mici de 6 ani, inclusiv” (de remarcat cinismul acestui «inclusiv»). Din nou, inepţia celor doi, i-am numit pe M. Voicu şi N. Păun nu a ajuns practică legislativă, din fericire. Dar dacă nu ar fi fost aşa? Nici nu îndrăznesc să comentez, specialiştii în drept deja au făcut roşu’n gât pe această temă. Pe scurt, în acţiunea numită «furt», oul ar fi fost net discriminat în raport cu boul…

Inepţia supremă ar fi suma imensului rău întâmplat în această vară, pentru care DEX-ul pur şi simplu nu face faţă la explicaţii. Iar noi nu mai facem faţă la imensa revoltă care ne apasă.

Doar în trecere, să mai menţionăm câteva mici inepţii, mici prostioare debitate de oameni oarecum mari prin postura ocupată, dar extrem de mici în universul gândirii lor, pretins profesionale şi profund intelectuale,

I-am numit pe aceeaşi parlamentari: etichete moi aplicate articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dublarea filmelor în limba română, aplicarea unor buline (roşii, verzi sau portocalii) pe alimente, în funcţie de calitate, muncă patriotică de Ziua Plantaţiilor sau introducerea şahului ca disciplină şcolară ori obligativitatea celor ce stau la coadă (sic) să dea prioritate persoanelor în vârstă de peste 70 de ani etc. Iniţiatorul acestei din urmă gogoriţe este Mircea Geoană, care, probabil că a dorit să ne pregătească într-un fel pentru vremurile ce vor veni…şi omu’ se dorea preşedinte.

Aceste mici porcării nu s-au concretizat şi chiar dacă ar fi devenit parte a realităţii noastre, probabil că nu ar fi deranjat mai mult decât o groapă prost astupată de pasionaţii săpători Distrigaz sau Apa Nova (sau cum s-o mai fi chemând ea prin ţară). Dar totuşi, ele au fost emise cu intenţia cea mai serioasă şi argumentată… Mare-i Parlamentul tău, Doamne, şi mulţi stupizi în el!

Probabil că inepţiile vor curge mai departe, debitate de inepţi încă ascunşi, dar tare mi-e teamă că unele din ele vor intra curând în viaţa noastră, a tuturor, obligându-ne la o realitate pe cât de originală, pe atât de dureroasă şi frustrantă. Aşa că, JOS INEPŢIA şi INEPŢII! pare un slogan nu tocmai departe de cerinţele vremurilor pe care le trăim.

Autor: Dan Popică

Sursa: politicstand.com