Arhiva

Posts Tagged ‘Antena 3’

ANA-MARIA PĂTRU, fosta șefă a AEP – Spovedanie la Antena 3

12 octombrie 2020 Lasă un comentariu

Ca majoritatea celor ajunși în furcile caudine ale Justiției, pe fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, la un moment dat a fost lovită de limbariță și s-a apucat să facă dezvăluiri … uluitoare.

Ana-Maria Pătru

Prezentă la … ”sovedanie” la Antena 3, bruneta a povestit că, întimpul anchetei (până a fost achitată definitiv) de Curtea de Apel București i s-a cerut să toarne persoane importante: pe Liviu Dragnea și Victor Ponta, dar și pe Traian Băsescu, pe Elena Udrea, pe Bogdan Chiriţoiu și pe Vlad Stoica.

„În fiecare zi, câte 10-12 ore trebuia să mă gândesc cum aş putea să-i ajut ”să ne turnaţi pe cineva, că doar aşa puteţi ajunge la copilul dumneavoastră” … ” a povestit ea în interviul de la Antena 3.

Pătru a mai spus că dosarul pe care i l-a făcut DNA era unul ”cu dedicație” rolul lui fiind acela de a o determina să demisioneze din funcția de șef al AEP.

„Miza a fost demisia mea din funcţia de preşedinte AEP, dar în principal denunţuri cu privire la diferiţi politicieni” a spus Ana-Maria Pătru.

După ce și-a vărsat umorile intelectuale asupra ticăloșilor  procurori, A.M.P. nu a ezitat să își arate mulțumirea față de profesionalismul judecătorilor și a avocaților, uitând că, de fapt, achitarea ei se datorează schimbărilor legislative făcute  de PSD la ordinul lui Dragnea.

„Consider că sunt un cetăţean norocos pentru că am avut parte de nişte judecători care au dat dovadă de mult profesionalism şi mult curaj” a mai declarat Ana-Maria Pătru.

Amintesc că Ana-Maria Pătru, fost Preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, fost achitată definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.

Ea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, într-un dosar pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor. Ana Maria Pătru a fost acuzată că ar fi primit 275.000 euro de la o firmă în schimbul susținerii acesteia în vederea câștigării unor contracte din bani publici. Conform DNA, în anul 2009, ea ar fi primit suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile în acest dosar şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.

Dana Budeanu: ”Eu dacă mă puc  acum să enumăr câte a făcut Gabi….”

8 septembrie 2020 Lasă un comentariu

Mărturisesc că niciodată nu m-au interesat alegațiile scuipate în botul națiunii de Dana Budeanu, când se întâmpla să dau încercâd să văd ce se mai dă pe la televiziunile mioritice, peste ea singura chestie pe care o consideram interesantă este că așa, ca femelă arată acceptabil.

Dana Budeanu

Mi s-a întâmplat de multe ori, însă, să nimeresc pe internet unele comentarii enervate rău la adresa ei. ”OK, nu e singura care enervează” – îmi ziceam.

Înțeleg că este o modistă care se crede în Patul lui Procust care îi lungea pe cei prea scurți și îi reteza pe cei prea scurți pentru a se încadra în dimensiunile considerate e el ideale, cum ar veni, bruneta judecă tot ce mișcă și taie în carne vie acolo unde ei i se pare că iasă din șabloane. 

Se pare că Dana a simțit că interesul pentru ea a cam intrat într-un con de umbră. astfel că s-a dus la Antena 3 la ”Sinteza zilei”, emisiunea realizată e ex viitorul pastor, Mihai Gâdea. 

Pe siteul Antenei 3, se publica sub semnătura unui oarecare  Gabriel Dano, un articol în care e preluată o declarației a năstrușnicei brunete în care aceasta, demagogă prin definiție,  concidea că noi, românii nu vom reuși să avem ”o țară ca afară” nici în 300 de ani. Asta se prea poate, probabil nu o vom avea nici în 1000 de ani dacă românii vor continua să voteze PSD… Ce uluiește însă este fraza de la ultimul aliniat. Dana Budeanu are un doctorat în integrare europeană … să rămâi crăcănat nu alta. Deh, și Cumpănașu zicea că are un doctorat obținut în Elveția deși nu are nici o diplomă universitară:

„Orice politician care vine și vă spune că vrea să candideze ca să facă România ca afară, pac, ați închis televizorul. Ăla e un demagog – nu există o Românie ca afară. Nu, măh, tu trebuie să faci o Românie pentru ai tăi, pentru nația asta.

O Românie capabilă să fie bună pentru nația asta, așa cum e ea. Noi nu o să fim nici britanici, nici francezi, nici nemți niciodată.

Nici peste 300 de ani! Noi sunem români, cu bune, cu rele. Să vină unii care pot să facă să fie bine pentru români, să nu mai plece.. Atât!

De câți ani suntem în Uniunea Europeană? Ce a făcut UE? Trei fonduri? Ce a făcut concret pentru noi, unde suntem noi, în afară de ăștia care au plecat să muncească pe nimic?

Atenție că am doctorat în integrare europeană, liniștiți-vă! Și master în studii est-europene” a spus Dana Budeanu la Antena 3.

Recunoscătoare pentru că a fost invitată a fost invitată, doctorița în integrare europeană, s-a apucat să  susțină candidatura Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Capitalei cu o declarație de Gâgă … de genul ”Bei, aia a făcut atât de multe trebuie să mă credeți pe cuvânt”… nici un exemplu, nimic.

Eu dacă mă puc ( exact așa scrie în articolul publicat pe siteul Antenei 3 sub semnătura uneia Silvia Țigănilă la 4 septembrie, ”puc”, cuvânt preluat și în titlul articolului)  acum să enumăr câte a făcut Gabi. Pe bune acum! Căutaţi singuri, câte a făcut Gabi Firea în Bucureşti ! Băi, eu nu pot să ţin minte – a spus Dana Budeanu.

”Articolul se încheie devastator, practic i se livrează nătâgului consumator de Antena 3 cam ce trebuie să înțeleagă din declarația atotanalistei Budeanu:

Dacă acest lucru s-ar întâmpla însă, mandatul lui Nicuşor Dan ar fi unul extrem de dificil, spune Dana Budeanu, pentru că ar trebui să satisfacă cerinţele tuturor partidelor care îl susţin acum în campanie.”

P.S. Cred că Antena 3 ar trebui să o promoveze pe Dana Budeanu. Ar putea face cu Mircea Badea o echipă beton specializată pe analiză politică… 

Aloo, CNA … De ce i se mai permite lui Mircea Badea să apară la televizor ?

7 august 2020 Lasă un comentariu

Când l-am văzut prima dată pe Mircea Badea invitat în emisiunea lui Mihai Gâdea pe post de analist am zis că este un banc. E drept banc prost, dar banc…

Mircea Badea –
Măscăriciul oricând gata de luptă al Antenei 3

”În gura presei”, emisiunea unde Badea își revarsă talentele, ura și mitocăniile pe post de umor, un umor cam de aceeași calitate cu emisiunile în care Vulpița și Veorel  ne sunt scuipați în bot de îndoielnica mămucă, actriță și cântăreață și ce dracu mai pretinde că este Mirela Boureanu-Vaida de profesie moldoveancă.

De la o vreme Badea a uitat că emisiunea lui ne e livrată cu statutul de pamflet. El emite judecăți de valoare, dă sentințe, înjură și amenință pe toți cei care i se pare că nu convin șefilor lui încercând astfel să fie util. Nu voi înțelege niciodată de ce cei în drept nu fac o cercetare asupra membrilor Consiliului Național al Audiovizualului pentru a vedea și noi cum se explică faptul că mult prea bine plătiții ai respectivului Consiliu nu au nici un fel de reacție.

După ce a fost protagonistul celui mai rapid KO din istoria boxului a apărut o întrebare: ”De ce meciul a durat atât de mult (aproape 6 secunde)?” Răspuns: ”Pentru că adversarul nu a reușit să ajungă la el mai repede”. 

Cu ceva vreme mai înainte de acest episod, Badea și-a scos tejgheaua în fața postului și, în direct, striga după oameni pe stradă tot felul de măscări. Un picuț la potolit un motociclist cu vreo jumătate de metru mai scunda care cu o privite mei nervoasă a reușit să umple nădragii anteniștilor prezenți să își apere ”vedeta” cu rahat al cărui miros se simte și acum pe culoarele televiziunii.

Un timp, părea Badea că s-a mai potolit până când, în lipsă de jurnaliști, postul i-a acordat statutul nescris de analist …

Acum vreo două zile, Badea s-a apucat să îl jignească pe judecătorul Cristi Danileț.  Domnul Danileț postase un filmuleț pe Tik Tok în care tundea un gard, filmuleț devenit viral. 

”Să vedem, totuși, un magistrat din România, Cristi Dănileț, este judecător, care se postează pe TikTok. E foarte mișto, sunt fan, îmi place să văd magistrați, oameni care bă… Dumnezei pe pământ! Deci magistratul e Dumnezeu pe pământ, mai ales dacă este judecător. Haideți să vedem pe onorata instanță, Cristi Dănileț, într-un filmuleț de pe TikTok” – a spus Mircea Badea în emisiunea sa. Filmulețul a fost reluat de câteva ori, Badea mimând uluirea cam cu același talent cu care face umor. 

”Sincer vă spun, e un punct de vedere strict personal, cred că interlopii sunt ultima mea problemă (discutând anterior despre uciderea lui Emi Pian, lider al clanului Duduianu). Adică, hei, tocmai am văzut onorata instanță. Numai de COVID se testează lumea zilele astea?

Adică examene medicale de alte specialități nu se mai desfășoară? Ăsta nu trebuie să se testeze de nimic, adică Doamne Ferește. Eu cred că a văzut filmul ăla American Psycho. Știi ce zic? Cred că l-a văzut, i-a plăcut și a zis să facă un remake” – și-a continuat Badea  tirada, uitând că măcar faptul că apare la tv trebuia să îl facă să folosească ”domnul”. Asta e, dacă mă-sa, madam profa de română, era la serviciu nu a avut cine să îl educe pe vremea când  Mircea umbla cu cheia legată de gât.

Faptul că la adresa judecătorului Danileț nu folosea apelativul ”domnul”, nu era valabil în cazul manelistului Salam care cu masca pe buza de jos, în prezența unor ”mari vedete” cum ar fi Bahmuțanca, fosta nevastă a gunoierului șef Prigoană pentru că medicii nu au stat drepți în fața unei vedete de talia lui să îi prezinte un raport în care să îi explice pe limba lui ce era cu frate-su. 

Cum ziceam, Florin Salam purta masca într-un mod… inedit: nu doar că nu acoperea nasul, dar era pusă strâmb, iar sârma care trebuia sa stea pe nas era la… bărbie, adică masca era pusă invers.

Mircea Badea a comentat acest subiect, la Antena 3, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.

”E o secvență de autentic românesc absolut neprețuită…. Domnul Salam venea de la o adunare de cinstiți cetățeni, până la proba contrarie, care au pățit un lucru nasol (n.r. – la priveghiul lui Emi Pian). Acolo era o densitate de cetățeni pe milimetru pătrat. Erau mulți cetățeni. Domnul Salam s-a extras din mijlocul densității și a venit la reporteri cu masca… cum a putut și el… să se plângă de medicii de la Matei Balș. Asta mi s-a părut ceva atât de autentic românesc… A fost o secvență de Kusturica. Venea din mijlocul adunării Covid practic, fratele lui fiind bolnav grav de Covid. S-a extras de acolo și a venit, cu masca pe bărbie… că toată lumea știe că prin bărbie se transmite virusul… și a spus că medicii de la Matei Balș e nasoi. E o secvență superbă…” – a spus Mircea Badea în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu la Antena 3.

Nesimțirea lui Badea nu cunoaște limite, a ajuns chiar să amenințe. Managerul Institutului „Victor Babeș” din București, Emilian Imbri este unul din cei mai mari epidemiologi de la noi, unul din cei care a prezis evoluția epidemiei.

Limbricul Antenei 3, Badea (scris cu B de la bou … mare … B mare), uitând că tocmai în televiziunea de unde își ia cecurile barosane lunare este lider în domeniul infectaților cu ocazia participării la filmări, a sărit mitocănește la gâtul dontorului Imri:

”Lege carantinării cred că va pica la Curtea Constituțională. Sunt 100% sigur din toate motivele corecte. Și cred că va nemulțumi inclusiv pe unii din lumea medicală, cum ar fi pe doctorul Imbri. Astăzi mă cam nominaliza pe mine spunând că zic povești la miezul nopții și-mi spăl adidașii. E recomandat să-ți speli adidașii. În general e bine să porți lucrurile pe care le porți.

Cică spun eu povești noaptea… da… sunt povești din lumea civilizată. Înțeleg că îl deranjează. Azi medicul Imbri făcea apologia dictaturii medicale. A zis că este vremea dictaturii medicale. Eu spun că nu este vremea niciunei dictaturi pentru că facem parte din UE, din NATO, suntem în parteneriat strategic cu SUA. Faptul că unii dintre medici au fantasme cu dictaturi în care sunt ei niște micuți dictatori și-și exercită o putere discreționară așa cum înțeleg ei… este greșit. Așa ceva nu se va întâmpla în România pentru că va interveni CCR. Ce mă va interesa pe mine în viitor este ca medicul Imbri să nu mai fie manager la ”Victor Babeș”, ba chiar să susțină un examen de o anumită specialitate” –  a spus Mircea Badea la Antena 3 în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.

De fapt ce făcuse dr Imri? Managerul Institutului „Victor Babeș” din București, Emilian Imbri, a atras atenția asupra situației critice privind evoluția epidemiei în România, în condițiile în care vineri cifrele raportate privind cazurile noi, dar și decesele, au atins un nivel record.

”A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini.

S-a creat impresia că doctorii au vreun interes. Nu, doctorii nu au interes decât să vadă omul ieșit din spital. Ieșit și externat, nu ieșit oricum din spital. Să dispară comentariile că de ce nu putem bea pe terase până dimineață, că să ne  strângem în brațe și să tragem o horă. Nu e suficient ce se întâmplă în jur? E suficient, fiecare trebuie să aleagă și asta înseamnă responsabilitate personală” a explicat dr Emilian Imbri la Digi 24.

P.S. De fapt, vina nu e a lui Badea. Lui atâta îi poate capul și pace. Asta e … întrebarea e cum permite CNA ca o asemenea lepădătură să apară la tv? Poate cineva ar trebui să cerceteze evoluția conturilor din în ultimii ani a membrilor CNA … că prea tac ca rahatul în iarbă. 

Carmen Avram se zbărlește când aude de statul de drept

2 martie 2020 Un comentariu

Carmen Avram

Fiind invitată în emisiunea ”Subiectiv” de la Antena 3 europarlamentarul Carmen Avram a început să se plângă de faptul că ar urma ca România să aibă de pătimit.

Nenorociții ăia de la Bruxelles ar avea tupeul să condiționeze alocările de bani de respectarea statului de drept.

Cică marea nasulie ar fi că ”nimeni nu vrea să pună definiţie la statul de drept”. Adică după atâta vreme de când suntem membri ai UE ne apucă pandaliile când auzim că ăia ar avea tupeul să ne ceară respectarea statului de drept, și asta când această condiție era una minimală la admiterea țării în Uniune.

Vă dau o ştire proastă. La Bruxelles, se pregăteşte, acum, condiţionarea alocării de bani de statul de drept. În condiţiile în care nimeni nu vrea să pună definiţie la statul de drept, este împotriva tratatului și toate statele din UE au sisteme diferite. Va fi un pretex care ar putea să aducă foarte mari prejudicii României pentru că noi am tot aruncat tema asta cu statul de drept” a declarat Carmen Avram, în emisiunea „Subiectiv”, de la Antena 3.

De fapt, probabil că nepieptănata și ceilalți prezenți ca sectarii la Antena 3   aveau o problemă cu altceva.

Și anume statul de drept în accepțiunea europenilor seamănă a dracului de tare cu ceea ce ea și ceilalți supuși ai lui Dreagnea numeau oripilați ”Statul paralel”. 

Oana Zamfir (fostă Stancu), pufoasa antenisdă, s-a `nervat cu nervii la creiere. Se consideră cam nef … pardon … nebăgată în seamă …

27 decembrie 2019 Lasă un comentariu

Oana Zamfir (fostă Stancu), pufoasa antenisdă, s-a `nervat cu nervii la creiere. Se consideră cam nef … pardon … nebăgată în seamă …

Cică Administrația Națională a Penitenciarelor și-ar fi permis să pună botniță presei nerăspunzând cererii ei, cățeaua democrației,  de a i se permite să îi ia un interviu lui Liviu Dragnea aflat acum la popreală la casa cu gratii la ferești, privând astfel, de sărbători, poporul fiind privat astfel de bucuria de a auzi vocea marelui om politic.

Uluitor este faptul că se vorbește de presă atunci când e vorba de Antena 3, respectiva televiziune neîndeplinind condițiile de a fi considerată presă.

Oana Zamfir – Antena 3

”Am făcut o solicitare de interviu cu Liviu Dragnea – a declarat Oana Zamfir –  Am adresat, în urmă cu două săptămâni, o solicitare de acordare a unui astfel de interviu. Până și lui Omar Hayssam am putut să-i luăm interviu. (…) Am făcut solicitarea, în termeni civilizați, pentru un interviu cu Liviu Dragnea.

Nu au răspuns. Apoi am sunat să văd ce se întâmplă. Nu s-a mișcat solicitarea de la domnul director din birou. (…) Care e procedura? Să-l întrebe pe deținut dacă vrea interviu. Vinerea trecută am revenit asupra solicitării. Le-am zis că au aprobat interviu până și cu Omar Hayssam. Apoi, am fost apelată prietenește să mi se spună că nu este nimic cu mine sau cu Antena 3, ci este o situație complicată… Mi-au spus că i s-a refuzat vizita și Nunțiului Apostolic în România. Între timp oricum s-a aprobat vizita acestuia. (…) Mi s-a zis că nu este oportun în această perioadă să iau interviu. Poate este oportun acum, după Crăciun” a spus Oana Zamfir cu țesutul adipos tremurând de indignare.

”Am semnalat situația și ministrului Predoiu, dar mi-a zis că decizia este a ANP. Dumnealui nu are niciun rol în această chestiune. Am făcut o nouă solicitare pentru că nu mi se pare că poate decide Administrația Națională a Penitenciarelor ce este oportun. Este o situație abuzivă!” –  a mai spus pufoasa antenistă.

Să vorbim de prostituate. Mircea Badea: ”Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc”

14 septembrie 2019 Lasă un comentariu

MOTTO

”Cel care azi minte mâine se va da de gol pentru că va uita ce a spus azi și va spune altfel” – Jean-Baptiste Poquelin ( Molière ).

Mircea Badea, prostituată la bordelul Antena 3

Nu a trecut  chiar o veșnicie întreagă de când (în mod al dracului de suspect, spuneau unii), Victor Ponta era achitat în procesul legat de s.c. Complexul Energetic Rovinari s.a. în motivare spunându-se că nu s-a dovedit că acei bani ajunși la el prin intermediul lui  Dan Șova ar proveni de la s.c. Complexul Energetic Rovinari s.a. . Procurorii nu ar fi reușit să producă probe pertinente și concludente în acest sens.

În Antena 3 a fost sărbătoare atunci, mâncătorii de rahat ai postului considerau acea achitare ca o adevărată victorie împotriva ”ticăloșilor” procurori, Mircea Badea, mai ridicol decât de obicei, jubila ca retardatul la tejgheaua la care prestează, rar reușind să mimeze mai prost bucuria. Parcă dorea să transmită un fel de mesaj. ”Eu n-aș vrea să fac asta, dar ține de fișa postului.”

De fapt Badea își servea credincios stăpânul care îi plătește facturile.

Faptul că acum stăpânul lui nu se mai pupă pe gingie, vorba Maleficului, cu Ponta, l-a făcut pe Badea să se sucească. Mimând cam la fel de fals o cruntă enervare cum mima atunci bucuria, Badea, înăbușindu-și cu greu râsul,  a spus că îl vrea pe onta la pușcărie.

”….. Așadar: Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc”.

Adunați ca sectarii, obișnuiții mâncători de rahat ai Antenei 3 comentau o declarație făcută de Ponta. „Vreau să spun o chestie, povestea aia cu statul-paralel: eu știu că în 2015-2015 toți șefii ăștia de clanuri erau la închisoare. Că îi înregistrau, mai legal, mai ilegal, mai cu judecătorii…, dar erau la închisoare. Acum nu mai e nimeni la închisoare”, a spus Victor Ponta liderul Pro România, la emisiunea „Starea nației”.

Probabil pentru că așa se stabilise în ședința de redacție, rahatofilii de serviciu se dădeau de ceasul morții să explice retardaților fani ai Antenei 3 ce șarpe este V. V. Ponta … cum a devenit el lingău securistoid, uitând că însuși Dan Voiculescu a fost unul din cei mai infecți colaboratori ai sinistrei Securități.

Jigodia de fiu al doamnei profe de română Badea, scrâșnind din măsele și-a exprimat și el, încercând să pară furibund, a spus:

„A zis Ponta o fază de mi-a stat ceasul, iar ceasul meu costă mulți bani și nu stă. A zis niște fraze crezând că este deștept. Ferească Dumnezeu! Ăsta ne spune ce bun era statul paralel care intercepta, mai legal, mai ilegal, că-i băga pe șefii de clanuri la închisoare și că acum nu mai e nimeni la pușcărie. Ponta are senzația că în 2014 – 2015, toți erau la închisoare, iar acum nu mai e nimeni acolo. În mintea lui, închisorile sunt goale. Pe lângă faptul că face apologia interceptărilor mai ilegale, mai legale… se pretinde a fi pro România, mare european și susține că nu poți băga infractori la închisoare acționând legal, neîncălcând drepturile omului și nebăgând și turme de nevinovați la închisoare odată cu infractorii.

El susține că este bun securismul, sunt bune încălcările drepturilor omului, sunt bune abuzurile, sunt bune condamnările nevinovaților că na, cine știe… odată cu toate aceste abominații, sunt închiși și șefii de clanuri. Ponta nu crede că putem fi o țară civilizată, un stat de drept în care magistrații își fac meseria, respectă legile. A fost procuror și tocmai ne-a explicat că nu crede, de fapt, în justiția în care procurorul își face treaba lui de procuror, judecătorul își face treaba lui de judecător, iar serviciile secrete își fac treaba lor care este scrisă în lege”

”Este absolut odios acest personaj, este chiar monstruos, pe lângă faptul că a zis un neadăvar, adică faptul că șefii de clanuri, în 2014 – 2015, erau la închisoare. Își bazează raționamentul său complet odios pe o minciună.

Domnule Ponta, vreau să zic: dacă nu mai este nimeni la pușcărie, îmi doresc să fii tu la închisoare. Dar știi cum îmi doresc? Exact pe un dosar de căc#t făcut de DNA, cum au intrat atâția, pe harneală proastă, pe o vrăjeală penibilă. Așa nu o să mai fii nostalgic. Așadar: Ponta la pușcărie! Asta îmi doresc” – a mai spus slugoiul Mircea Badea reușind să arate încă odată faptul că la el slujirea stăpânului a devenit țelul său în viață.

P.S. Mulți spun că Antena 3 este o budă infectă deoarece pute. Cred că de fapt este vorba de un bordel. Acolo prestează prostituatele.

Prestator de serviciu la Antena 3, Alex Coita se crede politolog, dar nu știe că Poliția e în subordinea Guvernului și nu a Preșdintelui

29 iulie 2019 Lasă un comentariu

Nici nu știu dacă ar trebui să mă amuz teribil de faptul că Alex Coita ( probabil corect este ”Coiță”) este numit de DCNews politolog, sau să mă îngrozesc că indivizi de teapa lui apar la televizor ca formatori de opinie.

Dacă spui că nebărbieritul Coiță este unul din prestatorii cei mai dedicați promovați de Antena 3 ai spus tot. Până și Mircea Badea și Mihai Gâdea par niște analiști politici veritabili pe lângă el.

Conform paginii lui de Facebook, Coiță a fost ”Secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a studiat cică ”International economics la Johns Hopkins University”, ”SAIS Bologna Center”, ”Diplomacy and World Affairs la Occidental College” … wow … nici nu știam de unde sare geniul.

Alex Coita

Ei, ăsta, cf. DCNews, scrie pe Facebook:

”În primul an de mandat, Președintele României a avut de gestionat tragedia de la Colectiv.

Atât de eficient a fost leadership-ul domniei sale încât, aproape patru ani mai târziu, ne confruntăm cu un alt eșec sistemic al instituțiilor statului: tragedia de la Caracal.

În cei patru ani care s-au scurs între aceste două evenimente cumplite, domnul Președinte Iohannis a fost singura constantă la vârful statului român. În tot acest timp, domnia sa a avut practic zero inițiative.

Demisia ar fi singurul gest de normalitate în aceste condiții”

Adică Președintele să își dea demisia pentru eșecul ” … sistemic al instituțiilor statului: tragedia de la Caracal.”?

Oare de ce nu îi spune cineva nărodului că Poliția este în subordinea Ministerului de Interne, adică a Guvernului? Deci dacă ar fi să vorbim de demisii la vârf, coana Veorika ar avea întietate.

Cu așa creatori de opinie nici nu e de mirare că în țara asta concentrația de tâmpiți e mult mai mare decât poate suporta o țară normală la cap.

FLORENTIN PANDELE (despre Gabriela Firea): ”L-am rugat și pe Liviu Dragnea să o lase în pace pentru că starea ei de sănătate este destul de gravă.”

11 iunie 2019 Lasă un comentariu

Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea și primarul Voluntariului, a declarat la Antena 3 că starea de sănătate a nevesti-sii e gravă. Aproape că te așteptai să anunțe și data primului parastas de pomenire …

Gabriela Firea

După ce, încercând să își confecționeze o față care să sugereze tristețe și revoltă, Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei, ieșea în fața presei spunând că Bucureștiul este în faliment, evident, vina fiind a oricui în afară de ea, realizând că de fapt ea e licuriciul cel mai licurici din oraș, a trecut iar la coarda sensibiloasă.

Ce poate atinge mai tare coarda sensibilă a votacului? Suferința, boala, necazurile, soarta potrivnică, dușmanii etc.

Astfel, luni seara, soțul personal al Găbiței s-a înființat la Antena 3 unde, sub pretextul că ar dori să scuze faptul că blonda sa nevastă nu va candida la alegerile prezidențiale (oricum, nici în cele mai favorabile sondaje, Firea nu are nici o șansă să prindă măcar turul doi), s-a apucat să spună că nevastă-sa e cu sănătatea praf.

Evident că miticul votac nu ar trebui să înțeleagă că nasulia i s-ar trage de la sârme, nu, ar trebui să se înțeleagă că, de dragul bucureștenilor, acest suflet minunat care, încă, mai poartă numele de familie al fostului soț și-a distrus sănătatea luptând ca o eroină.

Și cum dă bine ca firea să aibă aura de disident, a început cu a-i trage vreo două Veorikăi.

„Da, sunt două tabere în PSD. Pe de o parte este Viorica Dăncilă, care are în spate întreg Guvernul, peste 100 de secretari de stat și întreg CEX-ul, așa cum avea și fostul lider, iar de partea cealaltă se găsește Gabriela Firea și în spatele ei este doar Gabriela Firea.

Înainte să plec de acasă Gabi m-a rugat să nu mai vorbesc despre starea ei de sănătate, dar nu pot. De mai bine de 8 luni de zile Gabi se regăsește într-o stare de sănătate destul de critică, destul de critică. L-am rugat și pe Liviu Dragnea să o lase în pace pentru că starea ei de sănătate este destul de gravă. Nu mulți oameni care au boala ei ar merge zilnic la serviciu sau să se întoarcă la muncă la o săptămână după ce a ieșit din spital.

Îi anunț pe toți cei care au temeri legate de Gabriela Firea că sunt șanse foarte mici să candideze la prezidențiale. Ea are problemele de sănătate și nu dorește să candideze. Ei au încercat să o distrugă, nu au încercat să o construiască ca pe un candidat, pentru că dacă asta doreau vă garantez că Gabi Firea avea șanse foarte mari să câștige prezidențialele”, a declarat Pandele, luni seara la Antena 3.

Ce nu a spus Pandele, este că Bucureștiul nu e singura chestie falimentată de nevastă-sa. A mai avut pe mână și două din firmele lui Dan Voiculescu, cele mai performante la ora când i le încredința, la nici un an acestea fiind în faliment.

Nu a spus nici că Bucureștiul are un buget cât toată Moldova și că, dacă acest oraș e prăbușit economic, ar fi tare interesant de văzut cam ce ar spune primarul unei localități unde cei mai puternici agenți economici sunt o crâșmă și o mică prăvălie, localitate pentru care zugrăvirea școlii e un efort financiar uriaș. 

Că veni vorba, oare cum stă, financiar vorbind Voluntariul, localitatea unde Pandele e primar?

Andrea Sava prezice Apocalipsa dar nu știe că numele postului care o plătește se scrie cu majusculă

Slăbănoaga blondă, Andreea Sava se consideră o mare analistă dar nu știe că numele postului care o plătește se scrie cu majusculă.

Andreea Sava

Nu știu dacă din cauza unui, probabil draconic, regim alimentar la care își supune roaba de oase pe care le deține la purtător, Andreea Sava promite pe contul său de Facebook că va face dezvăluiri care te fac să crezi că numele emisiunii ei nu ar trebui să fie ”Descoperiți” ci ”Apocalipsa în direct”. 

Indiferent de câte ori am fost intr-un platou de tv, de fiecare data când intru pt mine este o ocazie specială și vreau s-o fac sa conteze. Va asigur ca fiecare minut din ediția din seara asta, de la ora 23, va veni cu informații extrem de tari. Va arat milionarii care amenință sa detoneze sistemul și vin cu date in exclusivitate despre o operatiune făcută in mare secret zilele astea in București de către cineva foarte dar foarte important. Despre șpăgi, cum s-au înregistrat între ei, ce rețele de relații au fost activate in exterior și firmele acoperite, in seara asta de la ora 23. Credeți-ma, va fi Jihad! Apoi, 2 ore de emisiune si mâine seară, după ediția specială realizată de Mihai Gâdea si Răzvan Dumitrescu. Informații f tari si invitați la fel. Eu zic sa va uitați la antena 3

P.S. Cred că ar fi de remarcat că slăbănoaga blondă pare la capătul puterilor dacă nu a reușit nici măcar să scrie cu majusculă numele postului care îi dă exageratul salariu… Din moment ce scrii ”antena 3” la care lucrezi li care te plătește, nefolosind majuscula orice salariu este exagerat.

Cătălina Porumbel, realizatoarea Antenei 3, consideră că telespectatorii postului nu trebuie tratați ca niște oameni inteligenți

11 mai 2019 2 comentarii

***

Vineri, într-o emisiune electorală de la Antena 3, realizatoarea, Cătălina Porumbel, cea care a înlocuit-o pe Dana Grecu pe spațiul de emisie, atentă să șicaneze cu orice preț reprezentantul USR, probabil acea sarcina aceasta, a reușit să îi facă tâmpiți pe telespectatorii postului, lucru cu care nu pot să nu fiu de 100% acord.

În studio, fostul ministru Liviu Pop făcea tot felul de afirmații care mai de care mai halucinante, arătând un dispreț profund față de capacitățile intelectuale ale membrilor PSD (care coincid cu telespectatorii Antena 3), cum face și Liviu Dragnea în declarații de presă și pe la mitingurile electorale, senatorul USR Radu Mihail îi atrage atenția că telespectatorii Antenei 3 merită tratați ca niște oameni inteligenți: ”Mi-aş dori ca domnul senator să tratateze telespectatorii Antena 3 ca pe nişte oameni inteligenţi“.

Năroada realizatoare a emisiunii, Cătălina Porumbel, mimând uluirea, intervine și se arată extrem de revoltată de cele spuse de senatorul USR. În mintea ei, senatorul USR a jignit profund telespectatorii Antenei 3 considerând că aceștianu  merită tratați ca niște oameni inteligenți:

„Cum ati spus despre telespectatorii Antenei 3? – a spus iritată Cătălina Porumbel – Domnule senator, stati putin. Cum ati spus? Stati putin, va rog frumos, ca dvs. ati jignit niste oameni care se uita la acest post. Deci cum ati spus? Mai spuneti odata, domnule de la USR. Cum va permiteti dvs. sa veniti aici si sa jigniti niste oameni care se uita la acest post? Cum va permiteti sa spuneti ca «merita sa fie tratati ca niste oameni inteligenti»? Numai dvs. de la USR sunteti inteligenti? Va rog frumos sa va cereti scuze! Ramaneti pe acest fotoliu, dar nu mai aveti nicio interventie. Mi se pare degradant sa veniti si sa jigniti acest post si oamenii care se uita la el”.

Nu am cum să nu o felicit pe Cătălina Porumbel pentru această afirmație. Nu ai cum să fii telespectator al Antenei 3 sau membrul al PSD dacă nu ești tâmpit.

MIRCEA BADEA – ”PUSTNICUL DE LA MIEZUL NOPȚII”

29 aprilie 2019 Lasă un comentariu

    ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului a fost invitat la Antena 3. Mitropolitul s-a declarat un fan al lui Mircea Badea, pe care l-a numit “Pustnicul de la miezul nopţii”.

„Pentru mine, dacă îngăduiţi să-i spun, el este pustnicul de la miezul nopţii de la Antena 3. El este singur, toţi am impresia că îl părăsiţi şi el este în miezul nopţii”, a spus ÎPS Ioan.

  Nimeni nu i-a mai spus lui Badea ”pustnicul de la miezul nopții”. Trebuie să recunoaștem că Badea e destul de sinistru ca denumirea să îi vină mănușă …

MIRCEA BADEA – ”PUSTNICUL DE LA MIEZUL NOPȚII”

 

 

De câte ori vorbește, Grapini uluiește …

18 martie 2019 2 comentarii

Cred că dacă cineva dorește să îi facă rău Mariei Grapini e destul să o lași să vorbească.

Maria Grapini

Luni, 18 ianuarie 2019, invitată la Antena 3 în emisiunea ”100 de minute” realizată de Alessandra Stoicescu, Maria Grapini a ținut cu tot dinadinsul să ne amintească de haosul din întunericul ce îi populează organul producător de mătreață.

 Sub privirile uluite ale celorlalți invitați și tentativa semi eșuată a realizatoarei, ma`am Grapini s-a apucat să povestească despre cât de importantă este ea, europarlementara prinsă cu tentativa de ciordire de voturi când se desfășura votul referitor la soarta Codruței Kovesi. 

O judecătoare de la CEDO originară din Estonia a sunat-o și i-a cerut o întâlnire. Spre dezamăgirea noastră, nu era vorba de o întâlnire … galantă ci de una pe motiv… nu știm care. Cert e că ma`am Grapini a fost cea care a interogat-o pe estoniancă, mai precis a întrebat-o dacă în țara ei există o lege a responsabilității magistraților, estonianca spunând nici că da, nici că ba ci că ”nu este bine să se plătească de la bugetele naționale despăgubiri atât de multe, pentru că nu vor mai apărea atâtea procese pierdute dacă vor știi că răspund și plătesc din buzunar”…

Nu pot să nu mă uimesc de faptul că madam Grapini nu ne spune și despre restul discuției. Siincer, tare m-aș mira ca estonianca aia să îi fi spus la telefon când a cerut întâlnirea: ”Fato, dacă agenda îți permite, ce ai zice să ne întâlnim și să bem o cafea ca tu să mă poți întreba ce părere am despre una alta… Am eu o bănuială că restul discuției nu o prea avantajează pe Grapini.

„Vreau să vă informez că, –a spus Maria Grapini, luni, 18 martie, la Antena 3, în cadrul emisiunii „100 de minute” – săptămâna trecută, m-am întâlnit cu o judecătoare de la CEDO, care mi-a cerut o întâlnire. În viața mea nu m-am întâlnit și am fost foarte curioasă să văd de ce vrea să se întâlnească cu mine.

(…) Printre altele, i-am ridicat această problemă, fiind din Estonia: Doamnă, ce părere aveți, în țara dumneavoastă există această lege a răspunderii magistraților? (…) Judecătoarea de la CEDO a spus că trebuie să existe răspundere, că nu este bine să se plătească de la bugetele naționale despăgubiri atât de multe, pentru că nu vor mai apărea atâtea procese pierdute dacă vor știi că răspund și plătesc din buzunar”.

Gabriela Zoană bălind orgasmic pe culmile extazului … A fost învitată la Antena 3 unde va fi și Mircea Badea

10 martie 2019 Lasă un comentariu

Începând de azi dimineață, Gabriela Zoană trăiește o fericire orgasmică, va respira același aer cu Mircea Badea.

Gabriela Zoană bălind lângă idolul ei, Mircea Badea

Gabriela Zoană, înlocuitoarea Veorikăi Vasilika la Bruxelles e în al nouălea cer. Pupila marelui om de televiziune Mircea Badea s-a oprit asupra ei și, iată, bruneta își vede visul vieții împlinit. A fost invitată de Mihai Gâdea în emisiunea ”Sinteza zilei” comisă de acesta.

Ei, dar nu ăsta e evenimentul, în studio este și Mircea Badea…

Dis de dimineață, de cum s-a trezit și s-a dus la budă, fericita Găbița a scris pe Facebook:

”Mereu mi-a plăcut Mircea Badea! De fiecare dată când sunt invitata lui Mihai Gâdea la “Sinteza zilei” și Mircea este în platou, îl apreciez și mai mult. Mihai și Mircea, doi oameni de televiziune extrem de curajoși și de valoroși! În seara aceasta ne vedem din nou, la Antena 3, începând cu ora 21.00. ” – scrie Gabriela Zoană pe contul ei de Facebook.

P.S. Sper ca Găbiței, oricât de mult i-ar plăcea Mircea, să nu îi vină ideea să se dea la el. Nu aș vedea-o prea bine, Carmen Brumă să binișor la captolul cafteală …

În viitorul luminos adus de PSD, cei calomniați de prostituatele media, obediente Partidului, vor fi pedepsiți dacă vor face plângere pentru calomnie …

22 februarie 2019 Lasă un comentariu

PSD își fidelizează prostituatele din media care îl vor susține în acțiunile viitoare. Oamenii calomniați de aceștia vor fi pedepsiți dacă vor îndrăzni să se adreseze Justiției depunând plângere pentru calomnie. 

Joi, 21 februarie românii au putut avea imaginea modului în care va arăta această țară după ce PSD va reuși să o încalece definitiv… 

Românii vor avea dreptul să tacă și să înghită. Iar asta le va fi prezentată ca o mare victorie. Televiziununile de știri care nu se vor trezi închise vor calomnia pe toți cei care vor îndrăzni să creadă că mai au drepturi.

Dacă cineva va avea tupeul să dea în judecată pe una sau mai multe din prostituatele media se vor trezi amendați.

Cam asta i s-a întâmplat lui Mălin Bot, oricine a mai făcut greșala să se uite din când în când la Antena 3 a putut vedea calomniile și limbajul incalificabil folosit la adresa sa.

Mircea Badea, de exemplu, și-a făcut din calomnierea lui Mălin Bot un modus vivendi. La Mircea Badea este singurul mod de exprimare pe care îl cunoaște ( laș fiind, de când a încasat-o de la motociclist nu mai îndrăznește să promită bătaie).

Pe scurt, Mălin Bot, devenit țintă a prostituatelor media de la Antena 3 a avut tupeul să dea în judecată postul Antena 3 și câțiva prestatori cu mult mai bine plătiți decât știe fiscul. La Tribunalul București jurnalistul câștigă, urmând ca pârății să îi plătească suma de 250.000 de euro, despăgubiri morale. Surpriza a venit la Curtea de Apel unde în martie 2018, C.A: ”Respinge ca nefondat apelul reclamantului. Admite apelurile pârâţilor. Schimbă sentinţa în sensul că respinge în tot acţiunea. Obligă apelantul reclamant la plata sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli de jduecată, către fiecare din apelanţii pârâţi. Cu recurs în 30 zile de la comunicare.”

Procesul a ajuns apoi la ÎCCJ, unde decizia definitivă este cea de mai sus. În cele din urmă, Mălin Bot trebuie să plătească cheltuielile de judecată în valoare de 4.522 de lei. 

Mișto, nu? Cu ce seamănă asta? Dacă un om e lovit pe trecerea de pietoni de o mașină a d.lui Importantu, în prima fază omul câștigă, apoi, după ce se trece prin toate fazele, la Înalta Curte de casație și Justiție omul e condamnat să plătească despăgubiri și cheltuieli de judecată.. Ce despăgubiri? Pentru că și-a permis să nu moară când a fost lovit de mașină.

Da… de acum înainte românii vor avea un singur drept … să tacă și să înghită. 

Andreea Cosma cea surprinsă …

5 decembrie 2018 Lasă un comentariu

Atunci când politicienii sunt nu enervați sau revoltați când primesc comdamnări penale ci surprinși e grav. Înseamnă că le-a intrat în cap că ei nu pot fi condamnați pentru faptele lor fiind cumva deasupra legilor și a restului populimii.

Andreea Cosma

Aflându-se marți searp la Antena 3 sexy deputata Andreea Cosma a declarat că nu se aștepta să fie condamnată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), decizia instanţei fiind, o citez,  o surpriză.

Evident că e departe de ea ideea de a recunoaște că are vreo vină, ea considerând că e nedreptățită iar sentința nu este altceva decât ”o răzbunare din partea palierului Laura Codruţa Kovesi”. Oare de ce această declarație îmi amintește de Lia Olguța Vasilescu, cea care spunea că ea ar fi fost capabilă să facă față la Ministerul Transporturilor, dar Președintele Iohannis nu a numit-o pentru că e ”ranchiunos”?

Cosma spune că se simte nedreptățită de decizia ICCJ care a condamnat-o la patru ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

”Nu mă aşteptam. A fost o surpriză, mă simt neîndreptăţită şi acum, punând cap la cap piesele jocului, ce s-a întâmplat şi ce urmează, îmi dau seama că acest lucru a fost o răzbunare din partea palierului Laura Codruţa Kovesi”, a spus Andreea Cosma.

Ea a mai declarat  că urmează să demonstreze, până la sfârşitul săptămânii afirmaţiile pe care le face.

Deputata pesedistă a continuat să bată câmpii despre modul în care i-a fost întocmit dosarul penal, la unitatea DNA de la Ploieşti, dar şi despre cum s-a făcut trimiterea în judecată.

Și, pentru a dovedi că întunericul din mintea ei este mult mai negru decât s-ar bănui,  Cosma a afirmat că a făcut un denunţ împotriva fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Am formulat un denunţ împotriva Laurei Codruţa Kovesi. Denunţ înseamnă că am încunoştinţat organele de cercetare penală cu privire la săvârşirea unei posibile infracţiuni. De la momentul la care am făcut acest lucru am primit nişte ameninţări verbale din partea unor persoane care au aflat de demersul pe care-l fac. Îmi duc la capăt demersul pe care-l fac”, a mai spus Cosma, care a afirmat şi că este martor într-un alt dosar care o vizează pe fosta şefă a DNA şi care a fost deschis în urma altui denunţ.

Ar fi fost extrem de interesant să ne spună năstrujnica deputată cam care consideră ea că ar fi modul în care doamna Kovesi își manifestă o influență atât de mare asupra judecătorilor încât aceștia să i dea patru ani de pușcărie

Andreea Cosma, deputat PSD şi fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, a fost condamnată, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (10.674.784 lei), faptă comisă în calitate de notar. Decizia instanţei nu este definitivă.

Fiind cam … nevorbită, Claudia Țapardel se bagă singură în seamă

2 decembrie 2018 2 comentarii

Niciodată nu am înțeles ce face europarlamentarul PSD Claudia Țapardel la Bruxelles și nici ce a făcut. sau cu cine, pentru a ajunge să reprezinte România la Parlamentul European.

Cert este că zglobia pesedistă suferă de o putrnici lipsă de atenție. Cum nimeni nu o sună să o întrebe despre una alta, fiind o persoană voluntară de felul ei, se bagă în seamă singurică.

Umblă vorba că la descinderea Guvernului la Focșani, în speranța că acolo nimeni nu îi va huidui sau nu le va umple gura cu dovezi de iubire, s-ar fi dus neinvitată, cam la fel cum sună pe la unele televiziuni.

Claudia Țapardel

Claudia Țapardel

La Focșani, pentru a ieși în evidență, domnișorica Țapardel, s-a prezentat cu un chicios  cojoc alb care contrasta puternic cu hainele închise ale liotei guvernamentale. Ba. petru a atrage atenția asupra faptului că este profund pătrunsă de emoția evenimentului și-a pus și ea un fular tricolor apoi și-a pus poze pe contul său de Facebook însoțite de un scurt comentariu (să nu care cumva să creadă cineva că e acolo ca populimea cu alături de Premierul Veorika și megapenalul de Vrancea, Marian Oprișan:

A fost o onoare să particip la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri și a Zilei Naționale a României la Focșani – a scris Țapardel pe contul său de Facebook alături de Prim-ministrul României, Viorica Dancilă, Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, colegii din Parlamentul României și membrii ai Guvernului. 
La mulți ani, România! 🇹🇩”

Tot Țapardel, pentru a le aminti celor de la Antena 3 că există și ar fi cazul să o mai invite și pe ea, la ridicolul concurs „100 România”, jurizat și de … marele, mai noi, ANAList, Mircea Badea, Femeia a sunat pentru a-i trage vreo două trei limbi Licuriciului cu Tejghea.

Deodată șoc … „Avem un mesaj surpriză. Nici noi nu știam în intrarea în emisie. Doamna Claudia Țapardel, europarlamentar PSD, în legătură directă cu noi, înțeleg cu o ofertă pentru participanți”, a spus Adrian Ursu. 

„Să știți că am urmărit această emisiune. Nu v-am slăbit din ochi. M-au impresionat toți cei opt tineri și, dacă aș fi fost în studio alături de dumneavoastră, aș fi procedat la fel ca Mircea Badea. Aș fi dat 10″, a spus emoționată Claudia Țapardel, respirând suspect (deh, multe femei încep să respire greu când pe ecran este Badea. „E normal” s-a exprimat flatat  Badea, care, sâmbătă seară, le-a dat tuturor concurenților nota 10, nu pentru că nu înțelegea despre ce e vorba ci pentru că trebuie vadă populimea ce băiat bun este el

„Toți merită aprecierea noastră – a mai spus Claudia Țaparde – le spun că au un mare potențial politic. Vine această declarație din partea unui politician care este pe scena politică de 18 ani și și-a construit cariera etapă cu etapă. Să știți că v-ați calificat și pentru un post la Bruxelles, pentru că ați dat răspunsuri într-un minut, un minut și 30 de secunde. Chiar și au am dificultăți să mă încadrez în acel minut pe care ni-l oferă Parlamentul European la Bruxelles ( evident că nimeni nu s-a mirat, chiar dacă nu e blondă viteza cu care îi lucrază neuronul nerepauzat este cunoscută).

Pentru că am ajuns la discuția despre Bruxelles, vreau să vă spun că voi fi foarte onorată ca pe cei patru finaliști să îi invit la Bruxelles, să cunoască instituția Parlamentului European și modul în care europarlamentarii își desfășoară activitatea”, a spus Claudia Țapardel, asta e dacă nu o bagă în seamă ăia pe acolo măcar va putea să vină concurenții să le arate cât de mișto e clădirea în care își pierde vremea. Probabil are și un aparat jmeker de făcut cafea …

Melania Cincea: ” Liviu Dragnea dă tonul, din postura celui de al treilea om în stat, la minciuni şi manipulări”

18 septembrie 2018 Lasă un comentariu

Jandarmeria şi DIICOT, instrumente de propagandă pentru PSD

Ca să valideze scenariul fals al unei tentative de lovitură de stat, prin care să justifice violenţele Jandarmeriei, din 10 august, îndreptate împotriva a mii de oameni nevinovaţi, Liviu Dragnea dă tonul, din postura celui de al treilea om în stat, la minciuni şi manipulări. La care subscrie, docil, Jandarmeria, transformată în instrument de represiune şi propagandă. Şi e posibil să o facă şi DIICOT, dacă va intra în acest joc perfid şi va declanşa urmărirea penală în baza unui proces-verbal care reia „tezele” lui Liviu Dragnea.

6 septembrie. Parlamentul European anunţa că situaţia din 10 august, din România, va fi dezbătută într-o sesiune plenară, la începutul lunii octombrie, decizia fiind luată de şefii grupurilor politice din PE. Premierul Viorica Dăncilă este aşteptată să dea explicaţii despre situaţia din România şi, implicit despre violenţele la care a recurs Jandarmeria împotriva protestatarilor paşnici de la mitingul din 10 august. Sunt voci politice din PE care cer aducerea în discuţie şi a unei posibile activări a articolului 7 din Tratatul UE, aplicat în situaţia încălcării statului de drept şi care presupune o suspendare a anumitor drepturi, în special, al celui de vot în Consiliul UE, practic o izolare a respectivului stat membru.

Aceste lucruri se întâmplă cu câteva luni înainte ca România să preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE, când exact doamna Dăncilă – chemată în Parlamentul European pentru a explica derapajele propriului Guvern de la statul de drept – va avea pe mână deciziile majore din UE.

Ingrată postură pentru Viorica Dăncilă, se presupune. E greu, totuşi, să mintă senin în faţa a sute de oameni care reprezintă toate statele Europei, deşi a făcut-o deja într-o scrisoare adresată conducerii Comisiei Europene, căreia i-a transmis că în România a fost o tentativă de lovitură de stat, că jandarmii au acționat legal, iar președintele Klaus Iohannis este un instigator la proteste.

  • Cum  să justifice prim-ministrul Viorica Dăncilă represiunea la care a recurs Jandarmeria, împărţind bastoane şi gazând oameni nevinovaţi, după ce în prealabil şefii instituţiei au avut grijă să mascheze indicativele jandarmilor, pentru a nu putea fi recunoscuţi?
  • Cum să explice credibil şi argumentat faptul că Jandarmeria nu a putut să extragă din mulţime agresorii şi incitatorii la violenţe, agresând la grămadă mii de oameni nevinovaţi?
  • Ori faptul că nici acum Jandarmeria nu a identificat şi reţinut sau nu a făcut publice numele agresorilor şi instigatorilor.
  • Ce să spună când se va vorbi despre manipulările şi minciunile la care au recurs şefi ai Jandarmeriei şi ai Ministerului de Interne, adică propriii săi subordonaţi?
  • Cum să explice că nu au existat nici scuze, nici demisii, nici demiteri?
  • Cum să explice că ofiţerul care a coordonat acţiunea din 10 august – originar din acelaşi judeţ cu ea, cu ministrul de Interne şi cu şeful lor politic – a fost avansat, după 10 august, şi numit şef al Jandarmeriei Române?
  • Ce să spună despre neconcordanţele, de fapt despre minciunile oficiale care rezultă indubitabil din schimbul de replici publice între reprezentanţii Jandarmeriei şi ai Internelor, pe de o parte – echipa teleormăneană, apropiată de Liviu Dragnea, deci – şi, pe de alta, cei ai Prefecturii şi, respectiv, ai Primăriei Bucureşti, apropiată de Gabriela Firea? Minciuni care au dus la un război intrapartinic în PSD.
  • Ce explicaţii credibile să ofere pentru faptul că subordonaţii săi din Interne şi din Jandarmerie au ţinut, zile întregi, ascuns raportul privind evenimentele din 10 august, iar apoi au secretizat informaţii, obstrucţionând astfel ancheta desschisă pe acest subiect la Parchetul General?
  • Ce justificări să aducă pentru faptul că parlamentari din partidul său au refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august şi că senatori sociali-democraţi blochează audierile pe această temă, în Parlamentul României, boicotând şedinţele?

Oricum ar da-o, deci, e de aşteptat că va ieşi prost. Şi Viorica Dăncilă, şi Guvernul, şi România. Ceea ce nu îi cade bine conducerii PSD. Nu conştiinţei lor, ci calculelor politice: în 2019 va fi an cu dublă miză electorală, una de importanţă majoră, iar derapajele de anul acesta s-ar putea să-i coste. Trebuia, deci, găsit un argument care să le susţină ideea loviturii de stat, care să justifice intevenţia în forţă în mulţimea de manifestanţi a jandarmilor.

9 septembrie. Liviu Dragnea, invitat la A3, declara că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior şi că există posibilitatea ca „săptămâna viitoare să fie făcute publice dovezi”. De când are informaţii, de ce nu le-a făcut publice şi de ce, până acum, nu a sesizat oficial instituţii ale statului nu a mai spus. La fel cum nu a explicat despre ce dovezi vorbeşte şi de ce, dacă le are, aşa cum lăsa de înţeles, nu le-a făcut publice măcar atunci, în emisiune. Nici detalii despre modul cum s-a făcut „finanţarea” nu a dat, deşi era interesant cum au fost plătiţi vreo sută de mii de oameni. Dar nici nu a insistat nimeni să afle aceste „detalii”… Asta, deşi sunt acuzaţii foarte grave, lansate din poziţia celui de-al treilea om în Statul român. Ceea ce a contat şi ceea ce i-a interesat de fapt era ca Liviu Dragnea să arunce o petardă în direct, acreditând ideea că forţe din exterior au plătit protestatarii să dea o lovitură de stat.

10 septembrie. Alte canale media, din aceeaşi „familie”, au amplificat mesajul, rostogolind  în spaţiul public informaţia că, în 10 augist, s-a încercat „o lovitură de stradă violentă, pentru răsturnarea ordinii constituţionale”.

12 septembrie. La o lună după proteste, şefii Jandarmeriei – instituţie condusă de un ofiţer care a coordonat intervenţia din 10 august, originar din Teleorman – au „revelaţia”, la fel ca Liviu Dragnea, că a fost o tentativă de lovitură de stat şi fac o sesizare la DIICOT. De fapt, depun un proces-verbal, după cum spune ministrul Carmen Dan. Pentru ei, nu contează că nimeni, din nicio instituţie din zona de securitate naţională, nu a avut şi nu are informaţia despre care vorbeşte Liviu Dragnea. Pentru ei va conta că există o plângere oficială în acest sens, făcută de o instituţie a statului. Cu care, dacă DIICOT va intra în acest joc polituc perfid şi va începe o anchetă, doamna Viorica Dăncilă va merge la Bruxelles. Pentru a valida astfel public tentativa de lovitură de stat, scenariul şefului său de partid şi, de fapt, şi de Guvern, Liviu Dragnea.

Autor:   

Articol publicat pe siteurile

Puterea a Cincea

Revista 22

Data publicării:

14 septembrie 2018

 

Micea Badea recunoaște și are dreptate … este un mare, mare idiot.

3 septembrie 2018 Lasă un comentariu

Cred că urmează ca Omenirea să treacă prin anumite evenimente cum nu i s-a mai întâmplat. Apar semne …

Evenimentul despre care, dacă spun că este ciudat, nu am spus nimic, este unul epocal, unic și, posibil, ireperabil.

Nu credeam să ajung să trăiesc destul de mult să pot spune cu mâna pe inmă, din tot sufletul: ”Da, Mircea Badea are dreptate”.

Ei, uite că s-a întâmplat și spun: ”Da, da, da, de trei ori da Micea badeaare dreptate, este un mare idiot.”

Măncătorul suprem de rahat de la Antena 3 Mircea Badea scrie pe contul său de Facebook, ”Mircea Badea chiar el”, într-o postare făcută pe 1 septembrie 2018 (dată ce va rămâne, probabil, memorabilă în istoria lumii) la ora 17:20, scrie: ”… am senzatia (corectă) că sunt un mare, mare idiot”. Da, absolut monumental. E drept că am spus-o de nenumărate ori, dar, când o spune chiar el, parcă e mult mai savuroasă.

Citez: 

Da, s-a intamplat sa ma insel oribil cu privire la oameni. Da, s-a intamplat sa fac in viata greseli foarte grave (pentru mine) Probabil ca daca n-ar fi fost copilul, n-as mai fi acum pe planeta. Si, ca sa revin la actualitatea stricta, da, s-a intamplat sa votez gresit de mai multe ori (cum ar fi cu javra de Crin Antonescu, dar evident ca nu e singura data) Da, ma uit la acum la televizor si am senzatia (corecta) ca sunt un mare, mare idiot.

 

Legat de copilul lui Mircea, despre care spune că este ceea ce l-a făcut să nu dispară de pe planetă, vreau să spun că se dovedește, încă odată dacă mai era nevoie, copii pot face  prostii mari fără a-și da seama… 

P.S. 1 – Promit să îi dau iar dreptate lui Badea când va afirma despre sine că este un mare mâncător de rahat sau când va recunoaște că nu are nici un pic de simț al umorului, lucru care confirmă faptul că simțul umoruli este o chestie pe care doar persoanele inteligente o au.

P.S. 2 – Bravo Micea Badea, uneori chiar și tu ai multă dreptate.

MARA CALISTA: ”Nu pot să nu mă întreb DE CE, ca și în cazul legii salarizării, efectele majore ale acestei legi (Legea Pensiilor) vor fi intrat în vigoare DOAR după ce mandatul acestei guvernări se va fi terminat?!”

Din păcate pentru el și pentru PSD-ul care l-a așezat pe un soclu asemeni unui idol deținător al adevarului absolut, egocentric, atotputernic, atoateștiutor, infailibil și de necontrazis, în mintea lui Liviu Dragnea, oricum lovită de o evidentă paranoia, a apărut și o inflamare de personalitate. Totul există doar pentru a-i face lui plăcere, pentru a-i asigura o bunăstare cât mai bine aspectată.

Complăcânduse într-un dolce farniente lamentabil alături de fosta colaboaratoare la potlogăriile care l-au îmbogățit peste măsură și creând în jurul lui o armură impenetrabilă prin care nu poate trece nici un fel de critică sau atenționare, toți cei care au încercat să o facă fiind îndepărtați, Dragnea a ajuns să creadă că are dreptate în tot ce spune sau face. Un bu  exemplu este aberația cu acea tentativă de asasinat de care vorbea de parcă ar fi fost eroul unui film prost de acțiune cu mafioți. Chiar dezvoltarea subiectului, la modul în care a făcut-o, ne arată că el e consideră un superdeștept înconjurat de cretini care îl cred indiferent ce aberație debitează.

Faptul că orice spune este preluat rapid de Antena 3 și de România TV unde s-a făcut un adevărat sport din a se căuta argumente pentru inepțiile megapenalului i-a creat o iluzie care în la pierde într-un final. Și anume că se pricepe la toate.

Astfel că, în urmă cu câteva zile, prezent la Antena 3 declara cu emfază, extrem de mulțumit de sine că în această sesiune parlamentară, maximum până la data de 2 octombrie, noua lege a pensiilor va fi adoptată :

„Vom adopta în acest an, în această sesiune, maxim până în 2 octombrie, noua lege a pensiilor, care schimbă total în bine şi definitiv situaţia pensionarilor din România, şi vorbim de milioane de pensionari, astăzi, şi pensionari care vor tot veni”.

Dragnea a mai ținut să precizeze că superintaligența plantată e el în fruntea Guvernului, Veorika Vasilika, l-ar fi asigurat că, la sfârşitul lunii august, legea pensiilor „ … va ieşi din Guvern”.

„Intră în procedurile parlamentare. (…) Este o lege fundamentală”, a mai afirmat Dragnea.  

Problema lui Dragnea este că șmecheria lui pe care mulți o consideră inteligență ar fi pusă în mare dificultate dacă sicofanții lui de la Antena 3 și din PSD ar îndrăzni să îi pună niște întrebări care se impun despre mirobolanta lege a pensiilor cu care Dragnea și fosta primăriță a Craiovei umblă în gură cum umbla Zdreanță cu rața . 

Mara Calista – Deputat PNL

Le pune însă Mara Calista. Frumoasa deputată liberală, membru în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților,  scrie pe contul său de Facebook la 24 august: 

” „Statul sunt eu”

Am citit ultimele declarații ale unui lider de partid politic care conduce țara fără premier sau miniștri, fără planificări pe termen mediu și lung, fără să țină seama de orice impact al măsurilor ulterior implementate și, mai ales, fără să înțeleagă cuvântul consecință.

Liviu Dragnea a anunțat cu emfază că legea pensiilor va fi adoptată până pe 2 octombrie (sperăm 2018). Toate bune și frumoase, însă, în calitate de deputat PNL, membru în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, am câteva întrebări, firește, nu retorice:
1. De ce a durat peste 2 ani să avem o lege a pensiilor în dezbatere publică, în ideea în care la cârma puterii executive s-au succedat majoritar guverne PSD?
2. De ce au existat atâtea variante ale unei legi a pensiilor, fără să fie capabili cei din coaliția PSD/ALDE (cu girul ministrului Olguța Vasilescu) să uniformizeze în timp util toate problemele?
3. De ce se apasă accelerația de abia acum? Și, mai ales, de ce nu avem un impact real al consecințelor acestei legi? Ministrul de Finanțe pare că lipsește cu desăvârșire atunci când vine vorba despre studii de impact cu privire la ce înseamnă, financiar, această nouă lege a pensiilor!
4. De ce există doar simulacre de dezbateri publice pe acest proiect ce va avea un efect colosal în societatea românească pentru următorii ani?
5. Nu pot să nu mă întreb DE CE, ca și în cazul legii salarizării, efectele majore ale acestei legi vor fi intrat în vigoare DOAR după ce mandatul acestei guvernări se va fi terminat?!

Îmi doresc și cred în justiția socială, dar nu în cea fals pretinsă de acest Guvern și de coaliția de guvernare PSD/ALDE. O justiție socială corectă și echitabilă este făcută cu simț de răspundere, nu populist și cu puternic iz electoral. Mă tem că această lege, separat de “mărinimia” creșterilor de venit pe toate planurile, nu va fi decât un nou episod de demagogie, menit să țină un electorat captiv și obedient, în care, la finalul zilei, românilor și României nu le va fi mai bine!”

PSD, Antena 3 – MARKETING POLITIC

În timp ce lucrează temeinic la suspendarea lui Klaus Iohannis, Președintele României, divizia Propagandă a Partidului Social Democrat împreună cu Antena 3 au început o campanie prin care dorește să arate că este alături de popor.

Astfel, personalități ale PSD și Antena 3 își vor pune poza pe diferite produse de primă necesitate.

Astfel:

– Gabriela Firea va garanta apa sfințită

– Liviu Pop va garanta pentru hârtie igienică

– Mircea Badea va garanta pentru pamperși

– Codrin Ștefănescu va garanta pentru tampoane absorbante

– Irina Tănase, țiitoarea lui Liviu Dragnea va garanta pentru Viagra

Vom reveni îndată ce alte vedete vor ajunge să promoveze alte produse.

La nivel de zvon se spune că și alte personalități ale PSD și Antena 3 ar urma să promoveze produse de primă necesitate.

– Viorica Dăncilă – un  mop pentru spălat pardoseala,

– Carmen Dan – o cremă pentru hemoroizi, 

– Lia Olguța Vasilescu – baterii pentru aparat de masaj intern (vibrator),

– Mihai Gâdea – o pompă pentru desfundat toaleta,

– Alessandra Stoicescu – o piatră ponce pebtru ras călcâiele,

– Ana Birchall – o soluție pentru lustruit bastoanele ci cozile de mătură

 

Gabriela Firea va garanta apa sfințită

Liviu Pop va garanta pentru hârtie igienică

Mircea Badea va garanta pentru pamperși

Codrin Ștefănescu va garanta pentru tampoane absorbante

Irina Tănase, țiitoarea lui Liviu Dragnea va garanta pentru Viagra