Arhiva

Archive for 23 iunie 2011

Rege şi Regalitate în România: ilegalitate şi abureală pentru proşti

23 iunie 2011 25 comentarii

În emisiunea lui Turcescu şi Cristoiu  de la la B1tv a fost din 22Iunie 2011, a fost invitat preşedintele Traian Băsescu….

Tranşant ca de obicei şi neascunzânduse după cireş politiceşte, la un moment dat preşedintele a declarat şocânduşi interlocutorii prin francheţea spusei că:

Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere”, apoi, nelăsându-I pe cei doi să îşi revină că: „Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?”.În emisiune a fost cum a fost, dar AJMR (Asociaţia Jigodiilor  Mâncătoare de  Rahat), sau AJMC (fiecare poate să înţeleagă ce vrea) a sărit şi a încercat să îşi împlânte cât mai temeinic dantura în bucile prezidenţiale.

Primul pe care l-am auzit a fost Cristian Tudor Popescu, fost journalist, azi unul din cei mai râvnici membrii ai AJMR. Indignat de parcă l-ar fi călcat DNA-ul, CTP şi-a vărsat in live la Realitatea tv umorile ce-i macină de la o vreme ficaţii. Nu am înregistrarea declaraţiei de la Rtv, dar, pe Gândul.info, CTP scrie că:

„Sindromul maiestate”. Nu-mi imaginam când am dat acest titlu editorialului de marţi că T. Băsescu va confirma personal diagnosticul în mai puţin de 48 de ore. Abdicarea regelui Mihai – un act de trădare naţională. Regele Mihai – slugă la ruşi. Deşi am comentat azi noapte la Realitatea TV aceste declaraţii ale preşedintelui României, parcă tot nu-mi venea să cred că au fost făcute.

Am fost un copil crescut în comunism. Despre regele Mihai auzeam mereu că a plecat din ţară cu 16 vagoane pline cu averea lui, de fapt, a poporului. Că era 

exponentul cel mai de seamă al vechii orânduiri burghezo- moşiereşti şi că a abdicat sub presiunea maselor populare. Din actul de la 23 august 1944, regele era aproape exclus, ca şi partidele istorice, ni se spunea că Partidul Comunist a făcut totul. Dar nu am auzit niciodată, nici măcar în perioada de maxim naţional-comunism antisovietic sub Dej şi Ceauşescu, că Mihai I ar fi fost trădător de ţară, că ar fi vândut România ruşilor. Acum ştiu că acest gen de acuză aparţinea Germaniei naziste şi legionarilor fugiţi în străinătate sub protecţia hitleriştilor, după înfrângerea rebeliunii Gărzii de Fier din ianuarie 1941. Şi este o minciună propagandistică sfruntată, publicabilă astăzi doar în foaia „România mare”.

Evident că nici alţi AJMR-işti nu au ezitat să se exprime.

De exemplu, pe VoxPublica  apare un articol comis de omul căruia nu-I mai taie prosopul şu umblă cu şapca-n gură, Mihai Goţiu:

“Barbarismul afirmației lui Traian Băsescu referitoare la ”trădarea de țară” a regelui Mihai a indignat opinia publică. Cu efecte care pot să fie surprinzătoare. La sfârșitul săptămânii trecute, când Victor Ciorbea, ales președinte al PNȚCD, a anunțat ca obiectiv al partidului declanșarea unei campanii de strângere de semnături în favoarea unui referendum constituțional care să readucă monarhia în România, nu-i acordam prea multe șanse. Recursul unui lider ”istoric” (Victor Ciorbea) la o temă veche în contextul expectanței publice legate de un partid nou părea, în acel moment, o altă luptă cu morile de vânt.

Atacul lipsit de eleganță și de argumente al președintelui României poate genera însă o schimbare de situație. Dintr-o temă desuetă, reinstaurarea monarhiei constituționale în România poate deveni o cauză. Cu o capitalizare de simpatie, inclusiv electorală, pentru susținătorii ei. Și chiar dacă nu s-ar ajunge la schimbarea statutului constituțional al României, ar putea fi suficient pentru a readuce PNȚCD în Parlament. Fără a fi suficientă, tema monarhiei constituționale poate fi bulgărele de zăpadă care să urnească roțile înțepenite de un deceniu ale țărăniștilor. Pentru că, dincolo de alte argumente, recursul la monarhie este, cel puțin în mentalul colectiv, și un recurs la principialitate și valori reale într-o societate. Exact ceea ce lipsește actualei clase politice autohtone, lipsă care a fost atât de sugestiv ilustrată de Traian Băsescu în afirmația lui.

După o experiență de 10 ani cu Iliescu și alți 10 preconizați a se împlini cu Băsescu, să vorbești despre necesitatea reinstaurării monarhiei constituționale nu mai rămâne, într-un asemenea context, o simplă utopie ori discuție de cafenea.”

Ei, dar nu aveam cum să evit declaraţii le slugilor varabului mincinos şi băşinos, Felix.

Pe Cotidianul.ro http://www.cotidianul.ro/150035-Basescu-are-viziunea-lui-Ceausescu-despre-Regele-Mihai apare declaraţia : Vicepreședintelui Partidului Conservator Bogdan Diaconu:

„Preşedintele Traian Băsescu s-a inspirat din viziunea comunistă atunci când a declanşat un atac impardonabil împotriva Majestăţii Sale Regele Mihai. Băsescu seamănă tot mai mult cu Ceauşescu, şi acest lucru se vede după felul în care taie şi spânzură pe cine vrea, împarte ţara cum îl taie capul şi, mai nou, rescrie istoria României după bunul plac.

Poate că Băsescu este supărat că Regele Mihai a intrat în istoria României cu fruntea sus, în timp ce el nu reuşeşte să-şi atragă decât critici. Poate că Băsescu este invidios pe decenţa şi pe renumele Casei Regale pe care el nu le va avea niciodată.

Atacul furibund şi lipsit de orice bun simţ al preşedintelui denotă nu numai lipsă de cultură şi de viziune istorică, ci reprezintă şi încălcarea tuturor cutumelor pe care trebuie să le respecte un om de stat.

Scuzele lui Traian Băsescu acum ar fi tardive. Nimic nu poate scuza un atac de acest fel, sălbatic şi nejustificat, mai ales că Majestatea Sa nu face parte din actorii politici cu care se războieşte preşedintele de dimineaţa până seara pentru că nu e capabil să facă altceva”.

Dacă cineva crede că altă slugă AJMR-istă,  măscăriciul de serviciu a varanului băşinos, Mircea Badea,  s-ar fi abţinut, se înşală amarnic.

Badea în emisiunea lui cotidiană unde îşi recită abjecţiile împuţite şi de unde scuipă cu porcăriile  pe care CAN-ul i le trece cu vederea, probabil, deoarece consideră că  fiind iresposabil din punct de vedere inteltual, nu înţelege ce-i iese pe gură, a sărit şi el să se înfrupte cu rahat.

Evident nemaiţinând minte (acesta e unul din handicapurile sale) că spunea că după părerea lui atunci când Băsescu nu a putut primi onorul, trebuia să-i fie dar  lui Geoană, deoarece e AL DOILEA OM ÎN STAT, a început să emită tot felul de invective la adresa celor care afirmă că Băsescu e şeful statului. Având în vedere retardul tot mai accentuat de care dă dovadă de la o vreme, poate nu trebuia să-l bag în seamă, dar nu m-am putut abţine. E atât de imbecil încât e absolute haios.

Ei bine, să vedem cum e cu cele afirmate de preşedinte.

Nu odată am văzut folosinduse la adresa paraziţilor din aşa numita Casă Regală de România termeni ca “Excelenţă”, “Majestate”, ba li se spunea “Rege”, “Regină”, “Prinţ”, “Pinţesă”, “Principe”, Principesă deoarece aceste chestii fac parte din prerogativele monarhului român.

Deci avem un monarh? Republica România are un monarh? Ei nu zău. De când…

Ultimul Rege al României Mihai I-ul, actualul exrege Mihai de a sewmnat un act de abdicare (care poate fi văzut  şi în fotocopie la finalul articolului unde e posibil să fie mai greu de înţeles din motive tehnice), luat de pe siteul Istorii regăsite

Mihai Iiu
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate

În viața Statului român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental — Constituția Țării — ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.

În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,

A B D I C

pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.

Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Mihai

Oricine poate sesiza formularea: A B D I C pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.”

Păi cât de cretin trebuie să fii ca să i te mai adresezi cu formulări care fac parte din prerogativele regelui şi a membrilor unei case regale de România când el însuşi a renunţat la TOATE PREROGATIVELE  PENTRU EL ŞI PENTRU URMAŞII SĂI semnând acest act.

Tot în  acest act se spune: “ Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.” Recunoscând astfel faptul că poprul putea hotărî forma de Stat. Deci recunoştea eventuala Republică.

Acelaşi Old Mişu  a mai comis indirect o recunoaştere a Republicii.

Nu demult, Mişu a trecut progativele asupra fiicei sale? Care prerogative? Cele la care renunţase prin semnarea actului de abdicare?

O confirmare recentă indirectă a recumoaşterii republicii în România  a fost făcută când aşa zisul principe Duda, ginerele  lui Mişu a anunţat că vrea să candideze pentru funcţia de Preşedinte al României. Cum adică, u principe să fie preşedinte? Păi dacă e preşedinte, atunci e republică, iar dacă e republică nu are cum să existe monarhie… deci prin intenţia respectivă atenţie, aprobată se socrul său Mihai şi-a negat propria esenţă.

Pe de altă parte, Dinastia. Aceasta şi-a incheiat existenţa prin desfiinţare în momentul semnări actului  de abdicare ărin care se renunţă nu doar la propriile prerogative ci şi la celre ale urmaşilor.

A existat cumva din partea unei autorităţi lregislative legale din România o recunoaştere a unei noi Dinastii?  A fost cumva o reîncoronare? Ba …

Trădare… Da, e vorba de trădare din partea lui Mihai I deoarece a admis să semneze actul abdicării şi arestarea lui Antonescu. Când a făcut asta Mihai ştia că la presiunea ruşilor se va desfiinţa monarhia în România … a făcut-o pentru a i se permite să plece plin de averi.

Onoarea îi cerea să nu dmită arestarea lui Antonescu şi să nu semnaze actul de abdicare. Putea fugi (avea din ce să trăiască, în Elveţia se puteau deschide conturile necesare), sau putea da un exemplu de onoare… chiar dacă asta însemna să îşi piardă viaţa. Domnia sa a considerat că viaţa îi e mai preţioaasă decât onoarea? Foarte bune…

Ultima chestie. Era sau nu Regele Mihai şeful statului? Da… Pe cine au premiat ruşii? Pe cine au invitat la manifestările legate de victoria împotriva Germaniei? Pe Mihai de „Hohenzollern-Sigmaringen”? Sau pe Regele Mihai I-ul al României, şeful statului român?

Pe de altă parte, exregele Old Mişua  anunţat ruperea legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern şi renunţarea la titlurile „Hohenzollern-Sigmaringen”, respectând astfel decizia din 1921 a Regelui Ferdinand I de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale a României. Care casă reală şi-a rupt legăturile cu Casa de Hohenzollern? Cea desfiinţată prin acrul abdicării? Culmea e că individual şi-a permis să vorbească de o nouă Casă Regală a României… Există oare un vot al Legislativului român pentru înfiinţarea unei astfel de case? Miram-aş….

Constituţia României prevede la ARTICOLUL 1, aliniatul (2) că “Forma de guvernământ a statului român este republica.” Iar la aliniatul (5) că “În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

Toate aburelile cu Case Regale cu majestăţi şi alte rahaturi sunt astfel în afara Constituţiei, deci ilegale.

Iar la ARTICOLUL 152, “Limitele Revizuirii” la aliniatul (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. Deci cât timp nu avem po nouă constituţie creată de o adunare constiuantă, a vorbi despre monarhie nu este doar un circ ieftin ci şi anticonstituţional…

Şi francezii au răsturnat monarhia prin forţă, dar au făcut-o la modul definitiv folosind invenţia domnului Guillotine … Aşa că nimeni nu-şi permite cestii ca folosirea de unor prerogative la care se renunţase, fără a mai fi  reacordate … Nici măcar actul de abdicare nu a fost anulat … aşa că … pa şi pu … la revedere majestae …

Actul de abdicare

Lincuri necesare:

Gândul.info

http://www.gandul.info/news/cristian-tudor-popescu-declaratiile-lui-basescu-legate-de-regele-mihai-tin-de-psihopatologie-8377681

VoxPublica

 http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/regele-mihai-sa-i-multumeasca-lui-basescu-si-ciorbea-la-fel-64770.html

Cotidianul.ro 

http://www.cotidianul.ro/150035-Basescu-are-viziunea-lui-Ceausescu-despre-Regele-Mihai

Istorii regăsite

 http://istoriiregasite.wordpress.com/2010/12/30/actul-de-abdicare-al-regelui-mihai/

Constituţia României

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339