Arhiva

Posts Tagged ‘presa’

Demisia Ministerul Educuației, Valentin Popa, se impune

Deși Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea  A.I. Cuza din Iași sunt cel mai bine cotate la nivel internațional suferă o reducere drastică a locurilor bugetate, în schimb universitatea pe care o conduce ministrul Popa este favorizată de repartiția banilor de la Minister. Universitatea de Vest sau Academia de Studii Economice sunt, de asemenea, lovite de decizie. 

Sociologul Marius Pieleanu, ”sondorul cu urechi”, de parcă prin sondajale făcute în așa fel încât să obțină rezultatele țintă comise de al său ”Avangarde” și prin prezența de starletă porno politică pe la Antena 3 și România tv nu ar fi unul din cei care au contribuit la victoria în alegeri a PSD&co, deci și la guvernare  a taxat decizia ministrului.

”La 100 de ani de la nașterea României Mari, instituțiile fondatoare ale noului stat român, Universitatea din București și Universitatea din Iași sunt lovite de o decizie discutabilă a statului, a declarat Pieleanu pentru DCNews. Cele două prestigioase instituții academice au apărut ca semn de unificare înainte de a constituirea Parlamentului unic al noului stat modern românesc. Lor li s-au tăiat din locurile alocate pentru licență, master și doctorat. Asta este recunoștința statului român față de promovarea valorilor naționale și a culturii române în peste 100 de ani, de către cele două universități?”, a întrebat retoric Marius Pieleanu, evident netrecându-i pe sub chelie că ar putea să ceară demisia ministrului impostor sl Învățământului. 

Universitatea din București, care este cel mai puternic afectată de decizia ministrului Popa, a pierdut 454 locuri. Conducerea Universității a anunțat că va da în judecată Ministerul Educuației, probabil că asociațiile de elevi vor contesta decizia arbitrară a ministrului Popa, care îi afectează pe toți tinerii din România. Accesul acestora la universitățile din România recunoscute pe plan internațional este limitat, în schimb fondurile sunt dirijate către mici universități, mult mai slab cotate, din localități fără tradiție universitară. 

Demisia ministrului Valntin Popa este cerută, totuși, de Marius Diaconescu în Adevărul  

Demisia ministrului Educaţiei Naţionale – Valentin Popa!

Dacă nu este niciun parlamentar care să ceară demisia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, atunci o cerem noi, membrii comunităţii academice din România. Prin împărţirea arbitrară, din pixul ministrului, a locurilor pentru studiile universitare la nivel de licenţă, master şi doctorat, Valentin Popa a aplicat principiul ridicat la rang de lege în guvernarea PSD: PENTRU CĂ POT! Singura soluţie rezonabilă este DEMISIA!

După ce ai împărţit din pix locurile la studii universitare între universităţi, cât tupeu îţi trebuie ca ministru al Educaţiei în România să pui în discuţie calificativul „grad de încredere ridicat“ acordat de evaluatorii de la ARACIS Universităţii din Bucureşti? Domnule rector-ministru al educaţiei, oricâţi bani aţi pompa în făbricuţa de la Suceava, niciodată Universitatea „Ştefan cel Mare„ nu va atinge prestigiul academic al Universităţii din Bucureşti!

 În urmă cu câţiva ani, am avut un student originar din Suceava. A făcut anul I de studii a noi, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. După primul an, din cauza dificultăţilor materiale, s-a transferat la Suceava. După primul semestru petrecut acolo mi-a spus că regretă că s-a mutat, pentru că e o diferenţă mare între şcoala ce se face la Bucureşti şi cea care se face la Suceava. Deşi era înmatriculat la Suceava, a pregătit teza de licenţă sub îndrumarea mea, fără ştirea profesorului coordonator de acolo. La masterat a venit înapoi la Bucureşti. Experienţa lui, deşi singulară, este elocventă: a putut să compare Universitatea din Bucureşti cu Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.

Ministrul Valentin Popa a lansat un atac direct la adresa Universităţii din Bucureşti după principiul ridicat la rang de politică de stat de către psd: „Pentru că pot!„. Desigur, dle Valentin Popa, încă mai poţi!

Se leagă dl ministru, prin interpuşii de la minister, anonimi, pentru că este mare curajul unui demnitar român, de faptul că nu au absolvit doctoratul toţi doctoranzii înscrişi la Universitatea din Bucureşti! Dle Valentin Popa, să vă explic mai pe înţelesul Dvs.: admiterea se face pe baza unui concurs, dar acesta nu garantează că doctorandul admis la studii de doctorat va reuşi să obţină titlul de doctor, pentru că Universitatea din Bucureşti NU este o fabrică de doctori! Doctorandul urmează un stagiu de pregătire, face cercetare, dar dacă nu atinge o anumită calitate, la care noi, Universitatea din Bucureşti, ţinem, pentru că este oglinda calităţii noastre academice, nu obţine doctoratul! Pricepeţi, domnule ministru? Profilul Universităţii din Bucureşti este în mare parte umanist, unde trebuie să gândeşti mai departe de nişte socoteli şi desene tehnice, adică în ştiinţele acestea un doctorat se obţine mult mai greu decât în inginerie, domnule inginer doctor! …

Citește continuarea pe siteul adevarul.ro

Muuulguța la TV privește … privește și se crucește

2 Iulie 2017 1 comentariu
Nici nu și-a desfăcut bine bagajele și cerneala nu i s-a uscat încă pe numirea în noul mandat de ministru că în Lia Olguța Vasilescu s-a umflat infailibilitatea.
De când s-a morcovit la mătreață, a văzut că la bulău au ținut-o deocamdată doar așa, de probă și are senzația că i-a fraierit pe toți cu doctoratul ăla cu un capitol descărcat direct de pe internet plus încă vreo 7% plagiat, i se pare că cei care se leagă de ea comit ditamai blasfemia … 
S-a apucat să scrie pe Facebook că se crucește când vede titlurile din presă cu care umblă în coadă Guvernul Drojdiuță, pardon, Tudose … 
La fel cum Gabriela Firea nu mai știe cum să pară mai populară făcând spectacole de auto omagiere în care se laudă prezintă tot felul de năzbâtii viitoare, nimic deja realizat, când nu face asta se face de râs plângându-se cum e ea amenințată, sexoasa fostă primăriță a Craiovei consideră că PSD este „biciuit” pe nedrept. Ce să zic …  de știam mă și fardam …

„Ma uit la tv și ma crucesc! – scrie Olguța pe Facebook –  Titluri mari:”Neimpozitarea pensiilor sub 2000 de lei a dispărut din noul program de guvernare!” Normal ca a dispărut, deștepților! E o măsura care se aplica deja de câteva luni! Ce rost mai avea sa o trecem in noul program? „PSD a mințit in campanie spunând ca vor creste salariile bugetarilor din 2017. Creșteri abia din 2018!”. Pai și cu creșterile pe care le-am făcut deja la aproape toti bugetarii din sanatate, educație, administrație, cultura, armata etc cum rămâne?!

„PSD-ALDE au băgat România in colaps economic!” Da, cu cea mai mare creștere economică din UE, de 5,7 la suta! „Mediul de afaceri face disponibilizări masive!” In condițiile in care numărul contractelor de munca este cu 140 000 mai mare ca anul trecut! „Taxa de solidaritate va afecta toți romanii!” De când au TOȚI romanii salarii mai mari de 14 500 lei, ca sa li se aplice aceasta taxa? Citiți și nu va mai lăsați pacăliți!

P.S. Culmea! Aceiași politicieni și moderatori care au biciuit PSD ca nu impozitează multinaționalele ca firmele românești care duc greul economiei au schimbat discursul la 180 de grade. Ce avem cu multinaționalele si de ce sa schimbam sistemul de impozitare, acum? Pai nu așa am spus in campanie ca facem?”  își încheie Olguța furibunda postare…

P.S. Ce interesant, Muuulguța uită că atunci când i-a votat boboru` pesedist care în iarnă manifesta la Cotroceni se dădea de ceasul morții că guvernul nu e lăsat, vezi Doamne, să pună în aplicare programul pe care ei, cei ce au construit Socialismul, l-au votat … Acum cică nu mai e bun și au alt program … Nici o explicație … nimic…

JUSTIŢIA FĂCUTĂ DE PRESĂ, UN PERICOL REAL

31 Mai 2016 1 comentariu

Presa noastră cea de toate zilele, autodenumită „câinele de pază al democraţiei” pare a fi devenit, de la o vreme, nu doar o entitate care să aducă în atenţia celor care o consumă, ceea ce se întâmplă în ţară şi în lume sau să comenteze anumite desfăşurări a lucrurilor. Ar fi aşa dacă ar fi o presă neutră, obiectivă, neangajată politic.

Presa noastră a devenit o extensie a lumii politice pe care o serveşte cu obedienţă, până şi cea mai neinteresantă ştire ajungând să fie interpretată politic, în favoarea celor cărora le cântă în strună diferite organisme media, diferiţi jurnalişti. Presă complet neutră nu avem din păcate, aşa că acea calitate de  „câine de pază al democraţiei” a devenit un deziderat de care mulţi par a fi uitat.

Mai grav chiar decât susţinerea unuia sau altuia dintre politicieni ori a vreunui partid este câ de la o vreme pseudopresei care ni se serveşte fie în format tipărit, fie electronic, este faptul că în presă, în special la televiziuni presa pare a lua în serios rolul de a înlocui Justiţia.

Folosint argumente mai mult sau mai puţin reale, uneori chiar fără argumente legate de speţa în discuţie se exprimă sentinţe asupra vinovăţiilor, se demolează sentinţe date de judecători, se demolează chiar judecătorii.

Dacă un judecător a condamnat să zicem şeful unui trust media angajaţii acelui trust încep un adevărat măcel, judecătorul e tocat mărunt, lucruri adevărate sunt prezentate trunchiat, se folosesc trucaje destul de grosier făcute, astfel încât omul să fie făcut varză, să devină necredibil. Culmea este că dacă încearcă să se apere i se serveşte povestea cu libertatea de exprimare.

E adevărat, libertatea de exprimare nu trebuie încălcată. Dar, a calomnia nu înseamnă a-ţi folosi dreptul la liberă exprimare.

În presa noastră e cam ca în tribunalele anilor 50 când judecătorii trebuiau să găsească argumente pentru sentinţele pe care le primeau în plic la începutul procesului.

Se ajunge chiar la deciziile Curţii Constituţionale care sunt interpretate în funcţie de interesul celui care achită salariile.

Rău este că astfel, telespectatorii neavând la îndemână probele folosite de judecător, se crează anumite curente de opinie care, analizate arată că în spate nu au argumente solide şi reale ci, uneori anumite presupuneri pe care s-au făcut nişte construcţii logice de-ţi stă mintea în loc … Uneori, legat de anumite decizii ale Curţii Constituionale, se spun nişte aiureli incredibile. Greşala e a consumatorului acestui gen de presă care e prea nătâng să citească ce scrie în constituţie.

Şi asta este posibil pentru că organismul care ar trebui să vegheze supra presei pentru a nu o lua prin arătură, Consiliul Naţional al Audiovizualului, are mai mult interesul de a servi partidele care au desemnat membrii…

În continuare, ” Pericolul nevăzut: justiţia în presă ”  un articol scris de Claudia Postelnicescu referitor exact la faptul că de la o vreme presa face justiţie … ceea ce, deşi îi crează consumatorului de presă impresia că e martor la procesul de justiţie, poate avea, în realitate, în timp, efecte greu de controlat.

Claudia Postelnicescu

Pericolul nevăzut: justiţia în presă

În ultima vreme abundă opiniile juridice în presă şi în media digitală ale unor persoane care nu au studii de specialitate şi care dau verdicte în dreapta şi stânga despre cum ar fi trebuit să fie hotărârile instanţelor, condamnările în procesele penale sau proiectele de lege pe teme de justiţie. Mai mult decât atât aceste persoane pretind că, în spiritul libertăţii de expresie, au dreptul să manipuleze opinia publică insistând că opiniile lor sunt valide din punct de vedere juridic. Tot aceleaşi persoane pretind că apără domnia legii şi statul de drept, dar nu văd contradicţia flagrantă între a împrăştia în spaţiul public opinii eronate – din eroare, interes, vanitate sau o anumită agendă specifică – şi libertatea de expresie dusă până la marginea insultei şi atacului asupra unor instituţii sau persoane, magistraţi sau practicieni ai dreptului. Hotărârile definitive ale instanţelor de judecată trebuie respectate, dacă afirmăm că dorim un stat de drept şi credem în domnia legii; la fel, deciziile Curţii Constituţionale. Dacă avem dubii sau nemulţumiri, sau nu înţelegem anumite prevederi legale sau decizii ale instanţelor putem apela la un jurist, specialist sau practician al dreptului care să ne explice. Ideal ar fi să îl şi cităm ca atare şi să nu pretindă jurnaliştii că sunt specialişti în drept, pentru că tot ei fac apel la competenţă şi integritate în acest domeniu.

Altfel, acuz pe jurnaliştii care pretind că informează de manipulare, indiferent dacă este premeditată (motivaţia fiind inducerea unei anumite opinii şi percepţii în spaţiul public) sau involuntară. De asemenea, persoanele din societatea civilă care induc o anumită percepţie negativă despre o anumită breaslă, cum ar judecătorii sau avocaţii, se fac vinovaţi de manipulare şi de subminarea statului de drept. Statul de drept înseamnă respect pentru autoritatea justiţiei, cel puţin într-un stat democratic stabil şi funcţional, către care sper că ne îndreptăm. Aruncând permanent cu invective împotriva practicienilor dreptului nu facem decât să ne întoarcem în timp, când justiţia era la cheremul unui grup restrâns de oameni şi aruncăm justiţia în derizoriu.

A trecut un deceniu de când România s-a înscris pe o anumită traiectorie: aceea a unei democraţii funcţionale, în care domnia legii este supremă, iar respectul pentru cei care sunt implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie este fără echivoc. Se pare că nu: este la ordinea zilei în România ca judecătorii să fie atacaţi constant, fie că sunt proşti, incompetenţi sau ticăloşi, corupţi, oamenii mafiei ş.a.m.d. Recent un judecător a fost condamnat la 22 de ani pentru corupţie, pedeapsă ulterior redusă. Au fost voci din societatea civilă care s-au pronunţat că este prea mult. În alte situaţii de condamnări pe corupţie s-au pronunţat că este prea puţin. Ce ar fi dacă am respecta hotărârile definitive ale instanţelor şi nu am mai comenta pe aspecte la care nu ne pricepem deloc? Ce s-ar întâmpla oare dacă un jurnalist pasionat de teme de justiţie sună trei experţi sau practicieni şi abia apoi scrie o opinie pe teme juridice, citându-şi sursele? Cât de dificil ar fi să discuţi o decizie a unei instanţe pe fond, cu argumente juridice, fără să insulţi şi fără să apelezi la atac la persoană doar pentru că eşti nemulţumit de hotărârea respectivă? Un jurnalist, sub protecţia delictului de opinie, poate spune orice oricui? Se pare că nu, iată ce spune jurisprudenţa CEDO în materie: « aplicantul a trimis o scrisoare unei curţi în care s-a referit la judecător ca fiind cretin, un clovn iresponsabil şi un prost ». Ce a decis CEDO, în cazul Skalka v. Poland (2003): deşi tonul folosit este jignitor, aplicantul nu a putut sa explice clar de ce, in opinia lui, judecătorul merita aceste apelative şi a apreciat că autoritatea judiciarului trebuie protejată şi că acest lucru, în principiu, să justifice limitări asupra libertăţii de exprimare »[1].

Nu numai că jurnaliştii îşi depăşesc limitele profesionale, arogându-şi o specializare pe care nu o au, dar sunt jurnalişti care manipulează flagrant în scopul unei agende precise de denigrare a unei bresle, cum a fost recenta reflectare în presă a unor opinii inflamatorii şi derogatorii la adresa avocaţilor, pretinzând că aceştia doresc să îşi stabilească legal o « superimunitate ».  Trecând peste eroarea logică flagrantă că nu există aşa ceva şi nu ar putea să existe într-un stat de drept, jurnaliştii respectivi nu au făcut minimul efort jurnalistic să sune Baroul sau Uniunea Avocaţilor şi să ceară o opinie, sau chiar mai puţin de atât, să preia comunicatele de pe site-ul Baroului Bucureşti[2], în schimb au inundat presa cu articole despre conspiraţiile machiavelice ale avocaţilor care se constituie în structuri infracţionale organizate la birou, preluând unilateral doar declaraţii ale activiştilor din zona anticorupţie sau ale Ministrului Justiţiei, care nu a fost în stare să clarifice nici până la această oră ce a vrut să spună cu « superimunitatea » avocaţilor şi cu «restauraţia» la care s-a referit, într-un acces de mimetism, deşi a fost întrebată chiar aseară despre acest lucru. Uniunea Judecătorilor din România i-a adresat încă de acum două săptămâni o interpelare pe temă[3], iar Asociaţia Magistraţilor ieri, în timp ce avocaţii din Cluj au ieşit în stradă.

În concluzie, dacă la nivel de ministru nu suntem în stare să clarificăm, în loc să producem confuzii care generează reacţii în lanţ, inclusiv la ambasadele străine, ce pretenţii să mai avem de la jurnalişti ? Cam aici suntem, cam acesta e nivelul de respect pentru domnia legii şi statul de drept, pentru dreptul la apărare şi pentru rolul avocatului în procesul înfăptuirii justiţiei. E suficient să se emită opinii personale şi paralogisme sau să se preia comunicatele DNA şi atât. În acelaşi timp înţelegem că lupta anticorupţie nu a avansat deloc, deşi recent ni se spunea cu totul altceva. Dacă lupta anticorupţie bate pasul pe loc şi suntem în restauraţie, oare a cui e vina? Nu cumva excesele de tipul celor de mai sus au un rol în asta, iar opiniile şi părerile fără sens care au inundat presa în ultimii ani au creat multă confuzie în opinia publică, care nu mai înţelege rolul judecătorului, al avocatului şi al procurorului şi a aruncat o umbră de suspiciune asupra actului de justiţie, fiind efectuat de persoane asupra cărora planează atâtea bănuieli aruncate în spaţiul public de nespecialişti şi jurnalişti afiliaţi unei singure surse de informaţii? Cred că este momentul ca mai multe voci din zona justiţiei şi a societăţii civile să se implice în aceste dezbateri.

Pericolul nevăzut este acela că, în timp ce luptăm retoric pentru statul de drept, îl vulnerabilizăm şi distrugem, lăsând spaţiu, din nou, incompetenţei, imposturii şi confuziei generalizate.

[1] http://www.hraction.org

[2] http://www.baroul-bucuresti.ro

[3] http://unjr.ro/comunicate-de-presa

Autor: Claudia Postelnicescu

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 31 mai 2016

Despre autoare:

 Claudia Postelnicescu – avocată şi publicistă.

Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sursa

Presa post 89: TATOISM, IMPOSTURĂ, MANIPULARE …

Cred că a spune că după 89 manipularea şi impostura sunt omniprezente la televizor cred că e un adevăr irefutabil.

Poate şi  pentru că o turmă de pseudo creatori de opinie ne picură de un sfert de secol anumite chestii în folosul unuia sau a altuia avem clasa aceasta politică unde nevinovaţi se dăvedesc doar cei necercetaţi …

Citiţi… merită …

 

Dezvăluire despre „TATOISM”, curentul care face ravagii

ManipulareAcum, că domnu’ Dan, ayatolahul imposturii de presă a ajuns să predice în pustiul celulei sale, ucenicii săi în a gargarisii pe sticlă și-au depășit maestrul.

Limba română are un lexicon extravagant pentru impostură. De la șarlatani, potlogari, escroci, la coțcari, pezevenghi, borfași, dar și mai puțin cunoscuții mafler, pârlaci, potcaș sau pasmarghiol, străbunii graiului au știut a colora paleta socială altfel omogenă a celor care, vorba lui Țuțea, și-au luat doctoratul la „băgarea în seamă”. Este falsă arogarea unor competențe pe care ei nu le au, sau nu le-au dobândit pe căile obișnuite, e falsă construcția identității, vezi (re)nume, biografie, or aventuri.

În forma romanticizată vorbim de sindromul Munchaussen, în care apare ceea ce se cheamă, elegant, „pseudologia fantastică” a eroului de cârciumă care-și spune povesteaprea-bună-ca-să-fie-adevărată, dar care păstrează o doză de verosimil, chiar și când e populată de giganți, pitici și zâne ursitoare. În forma vulgară găsești sociopatul care se drept moștenitorul de drept al unei alte persoane, sau impersonează doctorul, avocatul, inginerul sau preotul într-o comunitate suficient de naivă, vezi dobitoacă, să facă diferența dintre ersatz, nechezolul social, și natura autentică.

„Experții” de serviciu la tembelizor

Noi, cei din cenușa Levantului, am trăit suficient de mulți ani înconjurați de iluzia imposturii, îndeosebi intelectuală, încât să ne fi pierdut complet compasul, astfel că azi avem două fenomene. Unu, generalizarea imposturii. Și, doi, în contrast, facilitarea figurii mesianice, purificate, de autentic, rarissima gemă, diamantul drintre cioburi. Ar fi partizan să nominalizăm, dar e simplu pentru cititor să se uite pe fereastra propriei culturi încât să observe paradoxul: trăim într-o lume în care numeri pe degete „vocile”, „aristocrații” de drept ai științelor, fie ele oarecare.

Majoritatea din care, trebuie spus, din lipsă de diversitate, ajung să scrie și să vorvească despre cam despre tot și toate. Americanii i-au spus fenomenului frumos: „punditry”, cuvânt de împrumut din Hindi – Pandtit, pe linie sanscrită – panditah, „expertul” de serviciu chemat să-și dea cu părerea despre un lucru.

O „Poiana lui Iocan” de doi bani jumate

La origine nu e greu, formația academică permite universitarului să vorbească – vezi scrie – despre câte în lună și în stele, pentru că are la îndemână bagajul lingvistic, versatilitatea vorbei și pârdalnica logică prin care desțelenește concepte în care n-a petrecut, totuși, prea mult timp. Unde mai pui că de multe ori cârpaciul reprezintă, ontologic, imaginea cititorului în fața subiectului prea greu să fie macerat la prim pasaj. Mai bine-ți explică „badea” de „cum stau lucrurile” decât să te chinui tu, la fel de cioban, deja apăsat de inumere griji zilnice, să înțelegi lucruri dincolo de puterea ta de procesare, gaura educațională din turul pantalonilor. Astfel că, prin virulența soluției altfel magistral de simplă, ai să vezi cum aproape tot poporul ajunge, prin intermediul „gâdelui” științelor, să împrumute soluțiile analitice propuse, chiar și șontorog, unor probleme spinoase. E ca în „Moromeții”. Este Poiana lui Iocan. Este „pe ce te bazezi”-ul problemei în care, în cele din urmă, pulimea și prostimea se scufundă într-un diletantism confortabil pe calea mediului pe care l-au mestecat.

Privitorii, copii xeox ale „calrvăzătorilor” televizați

În presa scrisă și la televizor, care mai de care apar, propun, scriu și proscriu. De la înălțimea pupitrului improvizat devin „imami” sau „pastori” ai unei retorici care n-are nevoie decât să treacă testul flecăritului muzical, și – ca în bancul cu polițiștii care au învățat doar melodia care acompaniază tabla înmulțirii – lumea ajunge să fredoneze același refren.

Om după om, privitorii adoptă poziții uneori flagrant false, devin copii xerox ai unei gândiri cel puțin la fel de aproximativă cu a lor și, până să se dumirească boborul că a fost „indus” în eroare, greșeala devine istorie și istoria devine adevăr faptic. Puțini mai deschid cărți. Puțin mai știu să descifreze un „text”, darămite o linie de argumentație pe care s-o poată combate constructiv, prin puterea nu doar a convingerilor lor rudimentare, cât mai degrabă prin pregătirea pe care o au. Astfel că, precum turma de oi, românii își mută buca morală de pe-un șold pe altul în funcție de cum bate vântul, în timp ce nivelul de literație cât de cât orientată pe șleaul meseriei, al formației profesionale, decade.

Arta denigrării în funcție de apartenența ideologică

Să faci sfadă nu e greu. Să faci scandal e chiar la îndemână. Să acumulezi un set minim de replici vitriolice prin care să distrugi persoana din spatele unei vorbe e regula. E călcâiul lui Ahile, „restaurant”-ul care încheie copilărescul joc de „Fazan”. Cine-a scris despre politicianul X? Cutărică? Respectivul e un comunist abject, e un băsist, e o javră proletcultistă. Sau eventual a avut legături cu Securitatea. Sau a mâncat din banii nu-știu-cui mogul, a supt de subt brăcinarul lui cutărică-potentat. Se practică la zi discreditarea, demascarea, lapidarea sumară a „impostoratului” de către alți impostori, într-un iarmaroc al disperării „incremental crescânde” – ca să cităm un fost purtător de cuvânt al Guvernului al cărui nume rima cu o baladă.

Între timp pâlcurile de oameni cât de cât cu scaun la cap se văd împinși în fundal, părerea lor e vetustă, nu-și face loc la masa bogatului, vine prea târziu sau prea ermetic împachetată în limbaj, încât poporul moțocian se întreabă, zeflemitor: „Ce-a vrut să zică șiintelectualul lui Pește prăjit”? Sau, sec: „Privește-l și pe deontologul X!”. Ce mai contează că și intelectualul și deontologul, sunt doi termeni indigești pentru căpcăunul ce comentează. Ștampila e suficientă încât, în cadrilul vesel, histrionic al Cetății, Rațiunea să rămână, știrbă și boantă, la fundul sacului de argumente.

Ciobanii și călăii unei prese muribunde

Fataliștii fenomenului spun că, în cele din urmă, prin „evoluție și selecție naturală” inteligența colectivă își va reveni. Doar că oamenii uită, evoluție și progres nu sunt unul și același lucru! Evoluția poate duce la o mutație bizară, ca cea pe care o trăim, pe câtă vreme progresul nu admite o democrație, cât cel mult ralierea în spatele unui principiu al creșterii  și creșterea nu se poate face pe nisipul mișcător al imposturii.Ba(n)ciul sau Badea care mână turma plantează semințele mâniei obtuze în mintea fertilă a destitutului care caută să se diferențieze de masă, de vulg, chiar dacă pică într-o pătură aidoma vulgară, diferită să fie.

Se râde cu Bobonetele. Se rage cu Poponetele. Se trăiește, încă, din Vacanța Mare, în marea vacanță a minții care a cuprins România după ieșirea din totalitarism. Brâiele televiziunilor abundă de măsura becalului, a funarului și-a vadimului.Curentul poate fi numit, „tatoism”, după numele unei „clarvăzătoare” prea des televizată. Între timp așteptăm marele cutremur profețit de Seismologul Neamului. Care seamănă din ce în ce mai mult cu Adevărata Fată a Mamei Omidă.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru

Autori: Mihnea-Petru Pârvu Gabriel Diaconu

Sursa: evz.ro

ADRIAN HALPERT: „Incredibil cum a ajuns (presa)! Slută, boită, tuberculoasă, plină de bube (a se citi insolvențe) dar fudulă nevoie mare…”

9 Noiembrie 2014 1 comentariu

ProstituatePRESA, CENTURISTA DE SERVICIU A LUI VICTOR PONTA

Adrian Halpert

Adrian Halpert

Incredibil cum a ajuns! Slută, boită, tuberculoasă, plină de bube (a se citi insolvențe) dar fudulă nevoie mare…

Cei care nu urmăresc neapărat fenomenul media probabil că nu observă cum au întors armele aproape toți: unii mai pe față, alții mai ferit încercând să mențină o aparență de doamnă onorabilă. Am o veste: degeaba vă ascundeți, că se vede tot! E fusta prea scurtă!

Astăzi a fost una dintre acele zile de cotitură. Și stați să vedeți ce mai urmează! În contextul ăsta, vă dau cuvântul meu că mai onorabili, mai puțin nocivi mi se par cei de la Antena 3 & RTV. Măcar ăia nu se ascund, sunt consecvenți! Mai periculoși sunt ceilalți, cucoane mari, care mimează independența și deontologia…

E foame mare! Dar tocmai când e foame mare sunt suficienți și doi arginți. Se prestează ieftin și eficient.

Urmăriți nuanțele să vedeți cum se schimbă. Citiți dincolo de titluri. Mi-e silă! Și mi-e rușine de rușinea lor și de aceea nici n-o să dau exemple. Fiecare privește, ascultă, citește și înțelege ce poate. Dar din păcate pentru voi, cei care credeți că puteți fi și cu sufletu-n Rai și cu slănina în pod, mulți au înțeles deja mai bine decât credeți…

P.S: Interesant de urmărit azi la 18.30 (sau mai târziu) conferința Elenei Udrea, în care va anunța ce a decis pentru turul al doilea. S-ar putea să înțelegem mai bine de ce au întors unii armele. S-ar putea foarte bine să mă înșel eu (și îmi cer scuze anticipat pentru asta) dar, din păcate, de obicei nu mă prea înșel…

PPS: M-am inselat pe jumatate… Udrea a recomandat vot anti-Ponta intr-un discurs ciudat, cu lovituri de ambele parti. Dacă as fi fost fan Elena Udrea, după un asemenea discurs, n-as merge pe 16 la vot… Intre timp, am primit informatii noi cu privire la negocieri de vineri cu niste televiziuni cu patroni cu probleme. Puscarie, chestii, lucruri grele. In fine, nu conteaza, rezultatul este cel pe care il vedeti cu totii zilele astea ‘pe sticla’.

Autor: Adrian Halpert 

Sursa: Pagina de Facebook a jurnalistului Adrian Halpert

Floriana Jucan îi trage limbi lui Sebastian Ghiță și jelește plecarea prostituatei mediatice Corina Drăgotescu… oare vrea la România TV?

3 Noiembrie 2012 8 comentarii

Următorul interviu cu Sebastan Ghiță este găzduit de siteul  qmagazine.ro mai precis de Floriana Jucan blog, parte a siteului mai înainte pomenit, lucru care mă face să bănuiesc că autorul interviului este  Floriana Jucan.

De fapt nu doar publicarea lui pe siteul Q-Magazin mă face să cred că este realizat de Floriana, dar și felul în care e realizat mi se pare a fi în stilul sexoasei jurnaliste.

De fapt nu interviul în sine mi se pare incitant, ci o întrebare legată de motivația Florianei de a-l realiza… 

Am văzut că Floriana poate fi o jurnalistă acidă, dar când își pune mintea poate să îi tragă niște limbi interlocutorului că doarme săracu pe burtă o lună după aceea…

Deci, ce urmărește Floriana? Vrea cumva să i se facă și ei un loc călduț pe la România TV? Sau o fi doar o pretație plătită?

De ce mă întreb asta?

Poate din cauza absolut scârboasei introduceri:

Pentru unii, are inteligenţa unui laser care operează cu precizie micronică. Pentru alții, are caracterul unui rechin care devorează amuzat tot ce poate fi „prea mic, prea bun, prea gustos

Sau, mai știi? Poate din cauza lingișelilor legate de Asesoft, ori de altruismul lui Ghiță? Nu știu exact, poate e vorba de întreg interviul realizat cu mogulul României TV… Dracu știe..

Ce e cert e că Floriana de o extrem de pricepută în a face ceea ce face…  Destul de nerușinată ca să poată deveni jurnalistă de succes chiar și într-o televiziune ca cea a lui Ghiță… 

Dacă ne gândim că tocmai a plecat Corina Drăgotescu, nu văd de ce Floriana Jucan nu ar înlocui-o… ar fi un mare salt calitativ pentru Ghiță TV dacă ne gândim ce specimene lucrează acolo… (N-am să dau nume deoarece ar trebui să enumăr toți angajații cu excepția Sorinei Matei care, chiar și în acel mediu de slăvire a propriului mogul, a prietenilor lui și de servire a intereselor acestuia mai are, cred, picătura de onestitate și nebunie necesară pentru a-și împlini destinul de jurnalist… evident, trebuie să recunosc că și Sorina mă enervează uneori cumplit… dar de obicei îmi trece… de colegii ei mi-e greață tot timpul … )

Sebastian Ghiţă – (R)evoluția Mogulului

Pentru unii, are inteligenţa unui laser care operează cu precizie micronică. Pentru alții, are caracterul unui rechin care devorează amuzat tot ce poate fi „prea mic, prea bun, prea gustos”. Despre Sebastian Ghiţă am auzit mult în contextul preluării Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vîntu şi al războiului cu Elan Schwartzenberg şi vom auzi şi mai mult de acum încolo. Se pregătește pentru o carieră politică. Înaintea anunțării oficiale a candidaturii şi a campaniei electorale, Q Magazine l-a întrebat despre valorile în care crede şi despre idealurile sale ca om… politic. (foto: Bogdan Dincă)

Q Magazine: Aveți o ambiție nemăsurată de a fi în cercul celor care contează. Cu Asesoftul ați construit un business important, cu RTV-ul un canal de influenţă – şi fiind echilibrat se pot influenţa lucrurile, deciziile –, acum vreți să candidați! Este un complex al omului din provincie?

Sebastian Ghiţă: Sunt o persoană deschisă la minte şi limpede la suflet. Nu am complexe. M-am născut şi locuiesc în provincie. În Ploiești. Orașul meu este mai frumos ca multe cartiere ale Bucureștiului. Cred că așa simt mulți dintre cei care stau în Cluj sau în Iași ori în Craiova. Sunt o persoană ambițioasă. Îmi place să fac lucruri. Să am cu ce să mă laud. Să simt că îmi trăiesc viața. Doresc să contez şi să mă simt bine în compania celor cu care trăiesc. Asesoft reprezintă şi astăzi cea mai mare şi mai influentă structură de afaceri din IT-ul din România. A ajuns la o cifră de peste 500 de milioane de euro pe an. Am vândut deja toate diviziile acestei companii. Le mulțumesc colegilor mei şi managerilor care au făcut posibilă această construcție în România.

RTV e o altă poveste. Am spus că voi intra în media şi am intrat. Știu că mulți nu-mi dădeau șanse. Eu n-am făcut decât să pariez pe echipa de acolo. Sunt cei mai buni. Vor fi în scurt timp prima televiziune de știri din ţară. România TV. Este cel mai echilibrat canal de știri. Avem studii de piață în acest sens. Avem şi deciziile CNA, care susțin acest punct de vedere. Așadar, influenţa şi includerea în anumite cercuri vin din ceea ce ești, din ceea ce faci, din ceea ce te duce mintea să faci, din efortul oamenilor cu care lucrezi. Nu lucrurile sau banii îţi dau influenţă. Nici Bucureștiul, nici provincia. Dacă te duce mintea, ești inclus, dacă nu, ești exclus.

Am riscat și-am câștigat cu RTV

Q: Finanțați o echipă sportivă. Au existat momente-n viață în care fairplay-ul a fost secundar? Şi interesele au fost primordiale?

S.G.: Fairplay înseamnă comportament corect faţă de ceilalți participanți la joc. Să-ţi urmărești interesele fără să faci rău celuilalt este felul corect de a fi. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Altfel, e legitim şi corect să-ţi imaginezi lucruri şi să-ţi urmărești interesele. Nu trebuie să-i calci pe cei din jur în picioare. Dar nici să te laşi călcat în picioare. Nu e OK să nu-ţi vezi interesele tale pentru a le rezolva pe ale celorlalți. Devii frustrat.

Întorcându-ne la Asesoft, echipa de baschet, trebuie să vă spun că e un subiect cu care mă mândresc. Este cea mai bună echipă din ultimii 20 de ani din România. Ne reprezintă în Europa. Sute de copii sunt pregătiți de Asesoft. Va face mereu parte din viața mea.

Q: Ați știut că RTV va depăși Realitatea, la ruptură, sau sunteți şi dvs. surprins acum de evoluția postului?

S.G.: Am sperat. Am crezut. Am muncit împreună cu jurnaliștii, colegii mei. Eu mi-am văzut de ale mele, ei de ale lor. Am riscat. Nu poți să câștigi fără să riști. Nu sunt surprins. Sunt fericit că am reușit. RTV este cel mai bun canal de știri astăzi.

Q: De curând ați vândut toate businessurile, mai puțin RTV. A fost un deal profitabil? Ați mai păstrat acțiuni? Ne puteți spune cât ați încasat?

S.G.: Când toate tranzacțiile se vor lichidiza, valoarea lor va depăși 100 de milioane de dolari. Nu voi mai rămâne ancorat în afaceri ca până acum. Glumind, mi-am propus să ies la pensie acum, de la 33 la 43 de ani. Muncesc apoi, de la 73 la 83 de ani.

Ponta mai are progrese de făcut

Q: Care este proiectul dvs. politic?

S.G.: Nu știu dacă este un proiect politic sau nu, dar începând cu 18 ani mi-am făcut un proiect. Am avut în grijă peste 5.000 de oameni. Proiectul este simplu: să-mi văd de viaţă şi să fac ce-mi place. Îmi place să fac lucruri. Să am prieteni. Să fiu împlinit cu ceea ce fac. Mi-aş dori o ţară mai bine condusă. Cu președinți şi prim-miniștri mai înţelepţi. Cu mai multă grijă pentru noi şi mai puţină atenție pentru ei. Vreau o Românie corectă. Vreau o ţară ca o mamă bună. Vreau să ieșim din etapa „Avem o ţară: cum o furăm?”, vreau să depășim etapa „Avem o ţară: cum o arestăm?” şi să ne apucăm de etapa „Avem o ţară: cum o construim?”.

Q: Sugerați că premierul Ponta nu e îndeajuns de înţelept? Dumneavoastră îl știți bine, sunteți prieteni.

S.G.: Cred că Ponta este şi va fi unul dintre cei mai buni premieri ai României. Asta nu înseamnă că nu mai are de făcut progrese. Inclusiv la capitolul înțelepciune.

 

Q: Dacă n-ați fi fost apropiat al premierului Ponta, v-ați mai fi lansat în politică? Este un pariu personal, face parte din brandul propriu?

S.G.: Viața fiecărui om are un curs. Nu mă afectează relația cu Victor Ponta. Nu vreau nici să mă laud cu ea, nici să o exploatez, nici să mă încurce această relație. Sigur, îmi doresc să am aceeași relație cu Victor Ponta precum aceea pe care o aveam când jucam baschet. Să participi însă la construcția societăţii este o obligație. Cine nu o face este iresponsabil.

Q: Cum se manifestă altruismul dvs.?

S.G.: Am o capacitate mare de a-mi ajuta prietenii. Chiar dacă trebuie să las de la mine. Pot să trec peste orgoliu. Mă bucur apoi de mine. Sunt şi împlinit, şi mândru că m-am învins.

Q: Ce rol trebuie să joace, după dvs., serviciile de informații? Şi l-au depășit în ultimii ani?

S.G.: Dacă am ști noi ce rol joacă serviciile de informații, atunci nu ar mai fi atât de servicii. Presupun şi cred că-şi fac treaba fără ca noi să ştim. Sper că informațiile lor sunt valoroase şi sunt valorificate de conducători. Cred că serviciile ar fi trebuit să facă mai mult în ultimii zece ani. Nu să-şi depăşească rolul, ci să se asigure că munca lor e utilizată la maximum de către cei îndrituiți. Cred că relațiile şi parteneriatele serviciilor de informații reprezintă a doua diplomație. Cred că resursele lor informaționale trebuie sintetizate şi folosite pentru a împinge şi a ghida societatea românească spre Europa şi spre un rol în societatea globală.

Q: Oamenii de afaceri sunt susținuți şi condiționați de serviciile de informații? 

S.G.: Mulți oameni de afaceri au legături cu serviciile de informații. Unele firme livrează bunuri şi servicii, altele au patroni cu astfel de legături. Se întâmplă în toată lumea.

Numai cretinii fac bani cu un scop

Q: Vă place România actuală?

S.G.: Îmi iubesc ţara. Să vorbesc de rău despre ea e ca şi cum aş critica-o pe maică-mea. N-o să mă vedeți ca pe Tismăneanu, care şi-a condamnat  tatăl în raportul cu comunismul. Cred că România are nevoie ca fiecare să-şi vadă de treaba lui şi mai puțin de treburile altora. În același timp, noi, românii, trebuie să înțelegem că interesul comun trebuie respectat şi protejat cu dinții. Mai avem nevoie de educație. Ţara e bună.

Q: Ce aduc banii? Că ce n-aduc știm!

S.G.: Banii nu aduc nimic. Munca îți aduce împlinire, libertate, fericire, liniște etc. Banii sunt doar un mijloc. O unitate de măsură. Doar cretinii fac din bani un scop.

 

Q: Încurajați o construcție bivalentă stânga-Băsescu? Pe principiul prieteniilor care sunt în județe între USL-işti şi PD-L-işti cu interese financiare comune?

S.G.: Eu nu încurajez nimic. Cred în buna înțelegere dintre oameni. Şi dintre politicieni. Există şi mulți purtători ilegali de cap ce-şi spun politicieni. Dar aceia nu sunt politicieni,  sunt niște închipuiți politic. Un politician nu-şi poate permite să rupă dialogul.

Q: Traian Băsescu este un bun român?

S.G.: Sper că da. Vom trage toți concluziile la sfârșit. Este președintele României, deci ocupă o funcție obţinută cu cele mai multe voturi. Este cel mai  înalt funcționar român. Trebuie să respectam asta. Şi dânsul trebuie să ne respecte pe noi.

Q: V-ați simțit respectat în acești ani?

S.G.: N-am avut contact direct cu președintele Băsescu. Cred că e un om cu multă experiență şi cred că iubește oamenii. Îmi dau seama că funcția şi responsabilitățile îl apasă. Cred că știe foarte bine ce are de făcut pentru a-şi împlini mandatul şi pentru a deveni iubit şi respectat. Nimănui nu-i strică mai multă înțelepciune.

Suntem incapabili să accesăm fonduri europene

Q: Cum credeți că se va dezvolta România?

S.G.: Avem trei oportunităţi majore: energie, societatea informațională, agricultură. Cred că viitorul României este legat de Bruxelles. Avem nevoie de 20 de miliarde de euro pentru proiecte în energie. Putem fi un centru european al IT-ului. Avem potențial în zona agricolă, atât în agricultura bio, cât şi în cea industrială. Acestea sunt cele trei domenii unde trebuie să ne dezvoltăm.

Q:  Suntem incapabili să accesăm fondurile europene care ni se cuvin…

S.G.: Este clar că ne trebuie un coordonator național pentru absorbția acestor fonduri. Că e ministru, director sau altceva… nu contează. Contează să știe bine legislația, să cunoască bine mecanismele UE, să știe metehnele administrației românești. Un pact între partide şi un plan național de dezvoltare sunt chestiuni absolut necesare.

Reproșurile UE vin în primul rând faţă de îndeplinirea criteriilor de utilitate ale proiectelor. Nu poți să pregăteşti pe bani UE 600 de salvamari la Satu Mare. Nici să faci strada pentru a duce vaca la izlaz. Banii UE trebuie cheltuiți pentru proiecte utile. Care să asigure dezvoltarea zonei respective. Noi avem o problemă cu capul. Cheltuim banii pentru ca o firmă să facă un anume tip de proiect, pentru a face rost de niște bani în campania electorală, pentru că o rudă stă mai departe de centrul localității. Asta nu e normal.

Q: Familia?

S.G.: Am o familie frumoasă, care mă susține în ceea ce fac. Ar trebui să-mi schimb puțin programul şi să stau mai mult cu soția şi cu băiatul meu. N-am reușit încă să-mi organizez lucrurile așa cum trebuie. Îmi va reuşi.

Q: Când o să vă opriți?

S.G.: Viața e frumoasă şi merită să fie savurată. Știți cum se spune: „Importantă e călătoria, nu destinația”. La 18 ani am pus bazele Asesoft, cel mai mare grup IT românesc, în 2004 am devenit campioni naționali la baschet, în 2005 am câștigat FIBA CUP în Europa, am intrat în Telecom construind prima rețea 4G din România, am construit parcuri eoliene şi am reușit să refacem viile de la Budureasca din Dealu Mare. Acum sunt implicat în media împreună cu colegii mei. Cine știe care sunt limitele?

Vasile Dâncu: „Sebastian Ghiță este inteligent și încăpățânat, luptător născut în era competiției, unul dintre puținii oameni de afaceri români pe care nu i-a produs comunismul şi nici nu s-a copt la soarele fals al tranziției. În schimb, este cel mai bun exemplu pentru un capitalism responsabil, care știe că nu poți ucide societatea pentru maximizarea profitului. Îl privesc cu prietenie şi speranța că este buzduganul unui viitor care va mătura etapa gheșeftului cu țara și risipirea resurselor noastre pe nimic.”

De pe același blog al Florianei Jucan, la finalul interviului cu Ghiță

Tot  pe același blog al Florianei Jucan, iată că  mai găsim și un articol unde autoarea găsește  încă o ocazie de a mânca rahat chiar și în plecarea Corinei Drăgotescu în America deoarewce se pare că a câștigat la loteria vizelor

Pentru această încheiere: E tot mai  bolnavă ţara, domnule Președinte! Veți ajunge conducător peste morți… sufletește! Vă recomand să-l abandonați pe Cărtărescu şi să-l citiți pe Saramago, cel care vă scrie într-unul din Eseurile sale că „… aici nimeni nu se mai poate salva, orbire e şi asta, să trăieşti într-o lume unde s-a terminat speranţa”.

Adică cum fă, scroafa dracului, dacă o curvă mediatică așa cum e Corina Drăgotescu face favoarea  de a ne scuti de a ne mai infecta zilnic televizoarele cu prezența ei  împuțită e de vină tot Președintele…

Nu înțeleg de ce nu te duci și tu împreună cu celelalte jigodii în lumea mare ca să nu ne mai infectați aerul? Drăgoteasca e cam uzată ca femeie, deci faptul că a plecat în America e foarte bine… Floriana, la experiența ei, cred că ar mai găsi un andajament  pe la Ansterdam pe bulevardul cu felinare roșii …  sau, de ce nu, în Thailanda… bordelurile au nevoie de parașute … 

Iată mai jos articolul unde  Floriana Jucan jelește de mama focului faptul loteria vizelor a făcut ce nu a reușit cancerul… să ne scape de o târfă mediatică precum Corina Drăgotescu… 

Plecarea Corinei Drăgotescu

Am urmărit-o joi seara (4 octombrie), anunțând în direct decizia de-a emigra în Statele Unite ale Americii, împreună cu familia, după ce a câștigat loteria vizelor. Am văzut în lacrimile ei tristețea unui om implicat social timp de 20 de ani şi înfrânt de realitatea unei ţări pe care o părăseşte, iubind-o. Plecarea Corinei Drăgotescu ar trebui să fie un semnal de alarmă ( nu ştiu pentru cine), încă unul în plus. Un om cu statut social, care nu duce neapărat grija zilei de mâine din punct de vedere financiar, alege să părăsească o ţară aflată în disoluție, în care nu mai există valori, principii, nu mai există minima moralia, cultura dialogului, respectul pentru celalalt, o ţară care în aceşti 20 de ani a desăvârşit vocația distrugerii.

Sigur, în cazul ei, după ce a învins cancerul, adică moartea, a o lua de la capăt într-o ţară în care efortul personal este răsplătit, recunoscut, apreciat pare o provocare minoră, un obstacol mai ușor de depăşit. Însă este trist că oamenii care au condus această ţară i-au adus pe ceilalți, pe cei conduși, la decizia disperată de a-şi părăsi locurile natale, originile, identitatea națională.

Aud tot mai des exprimată intenția oamenilor de-a pleca din România. Indiferent de capacitatea lor financiară, sunt dispuși să-şi riște tot avutul sau „neavutul” pentru o viață ozonizată. Aerul de aici miroase a sânge, a puroi, a leș uitat în soare. Viața este haotică, oamenii nu mai cunosc sentimentul solidarității, sunt nepăsători în faţa durerii altora şi a linșajului public.

E tot mai  bolnavă ţara, domnule Președinte! Veți ajunge conducător peste morți… sufletește! Vă recomand să-l abandonați pe Cărtărescu şi să-l citiți pe Saramago, cel care vă scrie într-unul din Eseurile sale că „… aici nimeni nu se mai poate salva, orbire e şi asta, să trăieşti într-o lume unde s-a terminat speranţa”.

Surse:

Q Magazin – Florina Jucan blog – Sebastian Ghiţă – (R)evoluția Mogulului

Q Magazin –  Floriana Jucan blog – Plecarea Corinei Drăgotescu

Cei de la Antena 3 consideră că Biserica ar trebui să se ducă la balamuc?

30 August 2011 Lasă un comentariu

După ce presa română a bălit cu gândul la bunătăţile de la nunta lui Borcea şi la decolteul ofertant al miresei, ca la un semn, a sărit la Mirel Axinte, consiliri politic al ministrului Lăzăroiu şi  blogger destul de apreciat în spaţiul virtual românesc, cunoscut sub pseudonimul Bleen.

Şocat de faptul că aflat pe peronul gării din Predeal, l-a văzut pe unul cum şi-a pus scăfârlia pe linia ferată şi s.a sinucis în văzul lumii a scris pe blogul Madame Blogary  , un articol care a cam pus pe bigudiuri minţile . HotNews scrie că:

Daca vrei sa te sinucizi, du-te-n p***a ma-tii si fa-o pe pustii, nu intr-un loc public. (…) Salvarea unor asemenea personaje nu e o miza. In cazul sinucigasilor eu as chema Rebu, nu IML-ul. Zice  Bleen în articolul ăla. Contactat de HotNews.ro si intrebat daca nu cumva comentariile facute sunt prea dure, Mirel Axinte a declarat: „Aveti dreptate. Comentariile respective sint prea dure indiferent de cine ar fi autorul lor. Insa in astfel de momente reactiile la cald difera de la om la om, reactiile pot fi surprinzatoare chiar si pentru autorul lor.

 

„Sinucidere in gara la Predeal, chiar in fata noastra, la 2 m. Noroc ca mi-am dat seama ce face si am apucat sa-i zic Danei sa se intoarca cu spatele”, a scris Axinte. „A luat o injuratura de la mine pe ultimele secunde ale existentei: „Cit de timpit sa fii sa te apuce traver… Oops.” Da. A decedat. S-a asezat cuminte cu capul pe linie. I-am zis Danei sa se intoarca cu spatele dar eu n-am mai apucat”, a continuat mai jos consilierul ministrului Lazaroiu.

Mai jos, un alt utilizator scrie: „Regret enorm Mirel ca ai vazut asta. E un sentiment cumplit cand un om moare langa tine”.

„Etecuru. Nu mi s-a parut cumplit. Cumplit era sa cada cineva pe linia ferata si sa moara. Nu-mi plac sinucigasii iar asta cu atit mai putin, ca si-a ales sa se omoare la citiva metri in fata Danei. Daca vrei sa te sinucizi, du-te-n p***a ma-tii si fa-o pe pustii, nu intr-un loc public. Sinuciderea (cu extrem de putine exceptii) e un viol, un act demonstrativ, ostentativ si penibil. Sinucigasii publici ar trebui amendati, arestati si batuti. Asa cum nu te caci in public, n-ar trebui nici sa te sinucizi in public. Tare mi-e teama ca la Sinaia-n gara ne asteapta sinucigasul din Sinaia. Or fi mai multi? O secta? Un traseu turistic cu senzatii mai tari decit Dracula?”, a spus in replica Mirel Axinte.

Cateva fragmente din comentariile postate de Mirel Axinte: 

  • Cel mai bun lucru e sa-l ignori. Salvarea unor asemenea personaje nu e o miza. In cazul sinucigasilor eu as chema Rebu, nu IML-ul. (…)
  • Nu e vorba de moartea unei fiinte umane, ci de sinucidere. Exact felul asta de a gindi ma calca pe nervi. (…)
  • Sinuciderea e crima si viol. Dobitocul care face asta e fericit ca se duce dracului si nu mai e nimic (desi sper sa existe Iadul si sa ajunga acolo ars in cazanul cu smoala, taiat feliute, lipit la loc si cu un fier incins infipt in c*r), nu se gindeste la cei de linga el. Ba nu, mint. Se gindeste si d-aia se si sinucide cu surle si trimbite, ca sa arate familiei, iubitei, lumii cit sufera el. (…)
  • N-o sa reintru intr-o discutie care risca sa fie interminabila. O sa notez doar ca un dobitoc mi-a stricat ultima zi dintr-un concediu si asa amarit, de doar doua zile. Eu ramin la parerea ca ar trebui sa se faca ceva, sa se amenajeze niste locuri speciale.

Contactat de HotNews.ro si intrebat daca nu cumva comentariile facute sunt prea dure, Mirel Axinte a declarat: „Aveti dreptate. Comentariile respective sint prea dure indiferent de cine ar fi autorul lor. Insa in astfel de momente reactiile la cald difera de la om la om, fiecare se descarca, fiecare reactioneaza in felul lui. Iar reactiile pot fi surprinzatoare chiar si pentru autorul lor.”

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9962429-consilierul-personal-ministrului-muncii-dupa-asistat-sinucidere-daca-vrei-sinucizi-tii-pustii-mirel-axinte-comentariile-sint-prea-dure-astfel-momente-reactiile-cald-difera.htm 

Am avut ocazia şi să văd cum, la Antena 3, într-o emisiune realizată de Mihai Gâdea alături de care mai erau Mircea Badea, Victor Ciutacu, Radu Tudor, Adrian Ursu şi Hanibal Duitraşcu, a intrat la telefon Mirel Axinte (Bleen). Asta după ce o mai făcuse de câteva ori. Nu mai ştia omul cum să se scuze.

De fapt, pentru ce se scuza? Că a spus că de dobitoc de un  dobitoc? Că nu s-a gândit că că poate vor vedea cei din familia sinucidaşului şi se vor simţi foarte loviţi? 

Dacă nu era dobitoc individul se sinucidea oare în văzul lumii? Dacă îl vedea un copil care rămânea şocat pe viaţă, de la el cine şi-ar fi cerut scuze?

Cei din studio au ajuns să afirme că Bleen ar trebui să se ducă la psihiatru…

De ce? Pentru că nu a arătat respectul cuvenit unui sinucigaş exibiţionist? 

De fapt, ce făceau cei din presă? Cam acelaşi lucru pa care l-au făcut când ameţitul de Sobaru s-a aruncat în capul liberalilor şi care în prima fază a declarat că dorea să protesteze împotriva medicilor ce-i cereau şpagă. Abia după ce l-a angajat Felix a început să îşi dezvolte acuzaţiile.

Cum a fost prezentat atunci Sobaru de idivizii care îl trimit pe Bleen la balamuc? Ca pe un erou care a dat un exemplu demn de urmat.

Mesajul din spatele întregii prestaţii de atunci a presei a fost cam aşa: „Dragi români, iată ce trebuie să faceţi: să vă sinucideţi. Nu vi se vor rezolva problemele, dar faceţi un lucru admirabil. Ne faceţi nouă rating”.

Păi mie atât acea prestţie, cât şi cea de acum când sinucigaşul, deşi nu i se cunoştea motivul era cocoloşit, evident, câteva înjurături la adresa lui Băsescu şu a puterii (aproape jumătate din timp) fiind cu abilitate „înşurubate”. 

Cum se numeşte asta? Simplu, îndemn la sinucidere pentru cei slabi de înger. Crimă, cu alte cuvinte.

Ce a făcut Bleen? L-a înjurat pe un dobitoc căruia nu i-a păsat de cei din jur. Pentru asta trebuire să se ducă la balamuc? Da, conform celor de la Antena 3. 

Ei, dar dacă e aşa, atunci mai trebuie să se ducă cineva la balamuc. Biserica.

Biserica, atunci când cineva se sinucide, nu-i acordă dreptul de a „beneficia” de o slujbă normală de înmormântare, iar de  îngropat, doar undeva mai la margine… mai la fereală…

Deci, presa care l-a trimis pe Bleen la balamuc, a trimis şi Biserica la aceeaşi instituţie ca să se caute la cap? Dacă îngropi pe cineva fără o slujbă  normală, mie mi se pare mult mai mult decât o înjurătură, iar a-i depune la loc cu fereală, loc de ruşine rămâşiţele pământeşti pentru eternitate,  e mult mai mult decât a-i spune că e und dobitoc pe care ar trebui să-l ia cei de la Rebu… Deci tot lipsă de respect faţă se sinucigaşi maifestă şi aceasta… La balamuc cu ea …

Hehehe … interesant…

P.S. Dacă Bleen citeşte aici, am o rugăminte. Ori să pună articolul la loc ca să-l văd şi eu, ori să îşi cară scuze de la mine că nu l-am văzut.

Apoi să îi scuipe între ochi pe cei care au zis că trebuie să se ducă la psihiatru şi să le spună fiecăruia din ei  în faţă: Criminalule! Deoarece cei care promovează în orice formă sinuciderea sunt criminali. E drept, criminal morali, dar tot criminali…

 

 

 

%d blogeri au apreciat asta: